Politicul, slugărnicia & nulitățile au castrat Poliția. Bancul cu doctoratul. Un salariu, două șpăgi

Ойын-сауық

Pe vremuri îți luai credit cu buletinul. Astăzi te faci polițist cu buletinul. Iar dacă ai și ceva pile prin anumite cercuri, ajungi direct șef, în șase luni ieși la pensie.
Cam aici s-a ajuns cu Poliția Română.
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 533

  • @florincernescu9510
    @florincernescu95105 ай бұрын

    Toti ministri MAI din ultimii 30 de ani , adunati la un loc , nu valoreaza cit domnul Cosmin Andreica !

  • @elenaarion8578
    @elenaarion85785 ай бұрын

    Ce dialog! Cat curaj! Cat de frumos si corect s-a vorbit Limba Romana! BRAVO, domnilor!

  • @vasilicaignat6411
    @vasilicaignat64115 ай бұрын

    Ma impresioneaza acest tanar cu viziune si care spune lucrurilor pe nume, cu mult curaj

  • @user-pj5uu5il2w
    @user-pj5uu5il2w5 ай бұрын

    Cosmin Andreica. Un baiat inteligent ,bun comunicator, un politist asa cum ar trebui sa fie cel putin 90% din totalul politistilor romani. Daca ar fi sa fiu nevoit, datorita vreunui concurs de imprejurari nefericit, sa am ocazia sa fiu in fata in fata cu un politist mi-ar place sa am de-a face cu un tip inteligent ca el !

  • @geticwolf1975
    @geticwolf19755 ай бұрын

    Halucinant! Un adevărat coșmar al realității noastre mușamalizat în fiecare zi a existenței noastre aici. Simt cum fiecare fărâmă de valori și principii sunt zdrobite de lăcomia, prostia și lipsa de educație instalate la nivelul puterii acestui stat. Oameni buni treziți-vă, uniți-vă, deveniți vocea fărâmei de conștiință pe care putem să o mai avem în noi după toate aceste nemernicii.

  • @acvila71
    @acvila715 ай бұрын

    Extraordinar baiatul acesta Cosmin de la Europol!! Ce mult mi-a placut sa cunosc un astfel de om , si atat de tanar..!!

  • @mysweetlovefr
    @mysweetlovefr5 ай бұрын

    Felicitări pentru emisiune! Felicitări liderului de sindicat care arată realitatea din Poliție.

  • @solomoneailiana5935

    @solomoneailiana5935

    5 ай бұрын

    Realitatea este tristă în orice domeniu!Dl Patraru sa.i întrebe și să le ceară o propunere cine ar trebui sa fie responsabili de calitatea șefilor de instituții,de țară!Eu as zice ca Academia română prin specialiștii -specialisti sa se implice în calitatea societății!

  • @anonimulanonim399

    @anonimulanonim399

    5 ай бұрын

    STIMĂ și RESPECT pentru efortul depus ❤❤❤

  • @user-gl2bj4mr8i
    @user-gl2bj4mr8i5 ай бұрын

    Macar sa fie cat mai mulți polițiști că acest lider de sindicat. Bravo

  • @cristivarlan449
    @cristivarlan4495 ай бұрын

    Bravo Dragoș pentru acest invitat de exceptie.

  • @user-yi7wi8gr3v
    @user-yi7wi8gr3v5 ай бұрын

    Am ajuns sa ne bucuram cand auzim pe cineva care vorbeste corect limba romana. Asa de rau am ajuns. Toată stima pentru d-nul Andreica si pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Aș vrea sa auzim cât mai des astfel de oameni ca să ne rămână macar speranța că Romania mai are o sansa. Dacă justiția și politia ar funcționa, multe s ar schimba in bine in tara asta. Felicitari pentru emisiune si mult succes si curaj presedintelui sindicatului Europol.

  • @anapopescu3717

    @anapopescu3717

    5 ай бұрын

    0:27

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    17 күн бұрын

    Că Andreica mai sunt dar nu ies in fața marea majoritate sunt gunoie

  • @rodicamuresan8953
    @rodicamuresan89535 ай бұрын

    Felicitări acestui Corado Catani român și succes în lupta lui zilnică și în viața sa personală!

  • @biancapreda4898
    @biancapreda48985 ай бұрын

    Foarte valoroasă discuție, felicitări!

  • @LucianL2024
    @LucianL20245 ай бұрын

    Felicitări pentru această discuție! Felicitati d-lui Andreica și tuturor colegilor săi care se luptă să schimbe în bine sistemul! ❤

  • @marylastoica4266
    @marylastoica42665 ай бұрын

    FELICITĂRI ÎN PRIMUL RÂND INVITATULUI COSMIN ANDREICA, CARE DĂ DOVADĂ DE O INTELIGENȚĂ NET SUPERIOARĂ A TUTUROR CELOR CARE-L ATACĂ DAR CARE OCUPĂ FUNCȚII DE RĂSPUNDERE ÎN STATUL ROMÂN, PE CARE-I DEMASCĂ FĂRĂ TEAMA CĂ VREUNUL DINTRE ACEȘTIA L-AR SUSPENDA DIN FUNCȚIA DE LIDER DE SINDICAT AL POLIȚIEI(ocupată ca fiind sub o suspendare) ȘI ASTA PENTRU CĂ-ȘI CUNOAȘTE VOLOAREA SI CAPACITATEA INTELECTUALĂ DE CARE DĂ DOVADĂ ȘI A-I PUNE LA PUNCT PE CEI PUȘI PE FUNCȚII POLITICE DAR CARE SUNT NIȘTE NULITĂȚII CU DOCTORATE. FELICITĂRI ȘI D-LUI PĂTRARU PENTRU ACEST INTERVIU CU AȘA INVITAT DEOSEBIT. MULȚUMIM ȘI MAI AȘTEPTĂM ASTFEL DE EMISIUNI CU AȘA OAMENI DE VALOARE. 👏👏👏👏👏💯💯💯💯💯

  • @florincernescu9510
    @florincernescu95105 ай бұрын

    Domnul Cosmin Andreica sa fie ministrul la MAI ! Mult succes in activitate ! Salutari cordiale din comuna Jebel , judetul Timis !

  • @leontinpantea353

    @leontinpantea353

    5 ай бұрын

    Cu regret spun dar în fața politicului nu ar face față nimeni.

  • @florincernescu9510

    @florincernescu9510

    5 ай бұрын

    iata ca Ukraina face fata rusiei teroriste @@leontinpantea353

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    17 күн бұрын

    Nu numesc acești trădători unu că Andreica și în justiție la fel că în poliție acolo e praf

  • @danhawk9860
    @danhawk98605 ай бұрын

    La cum arata o buna parte din poporul asta, nu mai e nimic de mirare ... scoala putina spre deloc, valori morale lipsa, scara de valori luata din Dedeman la oferta, individualism cat cuprinde si tupeu pana pe marte si inapoi. Daca aceasta parte a poporului ajunge in politica, politie, invatamant, medicina ... nu stiu de ce ne mai miram. Toate astea se intampla cu noi aici ... ultimele 5 proteste la care am participat au strans 100-250 de oameni in timp ce terasele erau pline. Ca sa ne facem bine tre' sa vrem toti sau cel putin o buna parte din noi. Multumim pentru inca o emisiune excelenta Dragos si Starea Natiei.

  • @dancojo1770
    @dancojo17705 ай бұрын

    Vă felicit domnule Pătraru ptr interviu! La fel apreciez și mult respect pentru invitat!!!

  • @florinmemete
    @florinmemete5 ай бұрын

    Andreica, ești singurul lider de sindicat extrem de inteligent și care știi exact ce se întâmplă în acest minister. Te felicit și îmi doresc să nu te oprești sa arăți adevărul din acest minister.

  • @minelciobanu7796

    @minelciobanu7796

    3 ай бұрын

    ....si marea masa a cetațenilor din Romania .... si ei stiu .... Numai CLOAKA SPAGARĂ pienielie-piesiedie ....NU ȘTIE

  • @adrianacatalinatotorean3633
    @adrianacatalinatotorean36335 ай бұрын

    Uf, de ce nu putem avea asemenea oameni, cu un discurs atât de bun și cu mintea limpede, și în funcțiile de conducere? A fost o plăcere să urmăresc acest interviu.

  • @rogergorunescu4779
    @rogergorunescu47795 ай бұрын

    Felicitări pt podcast. Invitatul un om curajos și ar trebui sa fie susținut și mai mult de către colegii lui !

  • @MihaiTeleoaca-ue7tt

    @MihaiTeleoaca-ue7tt

    5 ай бұрын

    Da asa e dar trebue să-l sustinem si noi cetatenii.Acest om politist vrea sa faca ceva in beneficiul nostru si in beneficiul lor dar nu va fi lăsat ca rautatea si lacomia e mai presus decât adevarul, păcat.Eu îl inteleg si îi urez succes în cea ce vrea sa indrepte in sistemul politienesc.Un om luminat,jos pălăria in fata acestui om politist.🌷🌷🌷👋

  • @gelutufan1729
    @gelutufan17295 ай бұрын

    Felicitări, Cosmin, pentru felul în care vezi problemele, dar și pentru cum vezi rezolvarea lor! Și ție, Dragoș, pentru tot ceea ce faci, vă respect și vă doresc PUTERE!👍🏻

  • @liviuneacsu4729
    @liviuneacsu47294 ай бұрын

    Dragos, felicitări pentru emisiune si invitat!

  • @silviupopa4323
    @silviupopa43235 ай бұрын

    Felicitări pentru acest om,putini tineri rezist la acesta structura care este condusă politic .DIN PACATE IN TOATE STRUCTURILE SUNT PUTINI OAMENI CARE REZIST SA AIBA O VIATA NORMALA SI CORECTA.ZILE BUNE SA AVETI.👍🤔👏😮

  • @robertrobert7114
    @robertrobert71145 ай бұрын

    Bravo Starea Nației..cea mai buna emisiune..ce spune invitatul este realitatea din Politie

  • @stefancelmare3920

    @stefancelmare3920

    5 ай бұрын

    Realitatea din politie e ca orice abuz și incompetenta a lor e mușamalizata. Vor ei libertate totala acum, sa și facă de cap. E periculos sa le dai multă putere unora care s au consacrat prin tipologia Garcea.

  • @iuliangheorghe6968
    @iuliangheorghe69685 ай бұрын

    Bravo d-lui polițist! Parodiind pe conu' Leonida, dă-mi 10 din ăștia și gata revoluția. Precizez, nu parodiez denigrator, ci admirativ.

  • @andreivenczel5500
    @andreivenczel55005 ай бұрын

    Cu mare tristețe o spun că voi continua să rămână dincolo de granițele României cu tot respectul pentru oameni minunați care încearcă să construiască din această minunată țară un loc mai bun, un loc mai sigur și un loc mai frumos. Structura politică trebuie rasă și reformată pe o conduită sănătoasă de viață astfel încât România să radieze din toate punctele de vedere. Felicitări pentru această emisiune! 👏🏽👏🏽👏🏽👏🏽👏🏽👏🏽👏🏽👏🏽

  • @mariuscsernik5884

    @mariuscsernik5884

    5 ай бұрын

    Esti naiv tare daca crezi ca in alta tara nu e coruptia la fel de mare. Doar pentru ca e mai ascunsa, si sumele sunt mult mai mari nu ajunge la urechiile tale.

  • @Limp-Bizqit

    @Limp-Bizqit

    5 ай бұрын

    @@mariuscsernik5884 poate ai dreptate pentru ca cel mai bun exemplu il avem pe Johanis neamtu jegos care traieste in lux pe spatele fraierilor de romani

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    5 ай бұрын

    Slab cînd ai atitia trădători multi interni dar și externi nu e șanse decit multi și uniți

  • @fireart7808

    @fireart7808

    5 ай бұрын

    ​@@mariuscsernik5884te îmbeți cu apă rece, ascultând lașii care nu acceptă din comoditate o schimbare. Exact ca și în comunism când ți se vorbea despre " capitalismul putred" și erai șocat de revistele Neckermann care contraziceau sărăcia prezentată. Da, se fură peste tot, însă diferența este că se fură doar 10%, nu 90% ca in minunata ta țară.😊

  • @katalynK
    @katalynK5 ай бұрын

    noroc cu voi, ca mai sunt abordate si astfel de subiecte sensibile, stringente si oameni ca invitatul dvs. au o voce care poate fi auzita de populatie

  • @armaghed
    @armaghed5 ай бұрын

    Vă felicit din tot sufletul pentru această discuție liberă, relevantă, pentru cam tot ceea ce înseamnă si reprezintă sistemul polițienesc, în esența lui!... Și nu mă exprim în necunoștință de cauză, am făcut parte din acesta, lucrând numai în operativ timp de 30 ani, respectiv din 1991 până in anul 2021. Și da!... Cosmin chiar spune adevărul! Adevăr care șochează și doare, dar asta este realitatea! Adevăr pe care promoția mea, din păcate nu a avut curajul și tupeul să-l devoaleze, întrucât in ziua următoare erai pur și simplu călcat pe gât, atât la propriu cât și la figurat, mai cu seamă în primii 10-15 ani, după căderea comunismului in România, când raportai în poziție de drepți și băteai pas de defilare in fața șefului!... Mulțumim, Andreica Cosmin. Mulțumim, Europol! S-ar putea, cu oameni ca voi, tara aceasta, să mai aibă un viitor!

  • @ecaterinatagirta8589
    @ecaterinatagirta85895 ай бұрын

    Respect Domnului polițist și dumneavoastră ptr potcast.

  • @olgapavelescu1607
    @olgapavelescu16075 ай бұрын

    Felicitări, acestui domn pentru informații și curaj!Luați exemplu cei ce puteți ieși în față, să ne trezim odată!

  • @elenadinca894
    @elenadinca8943 ай бұрын

    Felicitări pentru ceea ce faceți pentru informarea populației

  • @bustenel
    @bustenel5 ай бұрын

    Bravo pentru cei care mai au curaj sa mai spere și sa mai lupte.Dar ma uit în jur și nu știu cu cine sa mai ies în strada sa protestez

  • @solomoneailiana5935
    @solomoneailiana59355 ай бұрын

    Este lesne de înțeles pt cei dinafara sistemului!Polițistul tânăr prinde infractorul iar șeful îl face scăpat!Ba,este umilit in fața infractorului!?????

  • @mariamagdonaneacsu7071
    @mariamagdonaneacsu70715 ай бұрын

    Foarte tristă această realitate!😢

  • @hertamirela4555
    @hertamirela45555 ай бұрын

    Felicitări pentru emisiune !Doamne, de s-ar putea schimba ceva cu ceea ce faceți!Sa aveți putere!Noi avem încredere în dvs !

  • @liapinciuc9968
    @liapinciuc99685 ай бұрын

    Din Madrid RESPECT DEOSEBIT🇹🇩♥️♥️ sunteți pe placul nostru și supraviețuim și DATORITĂ DUMNEAVOASTRĂ ❤❤❤❤❤❤

  • @ovidiuIlisie
    @ovidiuIlisie5 ай бұрын

    Felicitări pt emisiune, am ramus plăcut surprins de faptul ca liderul de sindicat chiar spune lucrurilor pe nume. Acum înțeleg si eu mai bine de ce nu ne vor in Schengen. Daca am citi un pic printre rânduri istoria am constata ca dintotdeauna tendința a fost spre extreme si de fapt o mare perioada istorica a omenirii a constat in despotism, totalitarism care au avut la baza corupția fara care nu putea fi materializat interesul personal de aici si acum. Episoadele de democrație ale omenirii s-au manifestat in scurte perioade istorice in urma unor manifestări brutale ale populației dar care nici o data nu a tinut mult ca perioada de timp ce a alunecat spre extreme. Noi inca nu avem o cultura democratica atâta timp cat sistemul educational începând de la grădinița pana la terminarea facultății incurajează si tine cont numai de secventialism care are nevoie tot timpul sarcini trasate si validări. Nu te poti aștepta de la un absolvent de scoală sau facultate sa iasă cu idei vizionare dintr-un sistem care educa secventialul. De aceea multi accepta o instituție unda sa i se traseze sarcini si sa fie validat (pozitiv/negativ) pe parcursul sarcinii si la sfârșit.

  • @fireart7808

    @fireart7808

    5 ай бұрын

    👏👏👏👍

  • @adrianbancu7489
    @adrianbancu74895 ай бұрын

    ,,România educată!” Felicitări lui Iohannis și partidelor prelinse pe la guvernare pentru țelul lor; o țară în curs de subdezvoltare.

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    5 ай бұрын

    Cum sa fie. Politicu asta nu înțeleg romini inmpusi niciodată nu va vor vrea binele asta de treizeci și trei de ani lovitura de stat nu sa dat pentru prosti de romîn ci pentru șmecheri astfel cum se tine puterea de atitia ani sistemu se votează ei între ei lista e gata vom vota ce nu se servește gunoie hoți tirfe impostori neprofesioniști hoți interesu lor e altu sa jefuiască romini să doarmă că și așa e un popor idiot cum și bine sa zis

  • @ultrapip7345
    @ultrapip73455 ай бұрын

    Foarte bun interviul si invitatul. Inseamna ca situatia este si mai grava decat credeam daca se continua in halul asta, desi lucrurile sunt cunoscute si expuse

  • @elenagabos3593
    @elenagabos35935 ай бұрын

    Felicitāri pentru tema abordatā în emisiune. Aleasā consideraţie tânārului dvs.invitat, un om inteligent şi curajos. Thanks God ai existā o micā speranţā pentru Romània!

  • @andreiion1898
    @andreiion18985 ай бұрын

    Felicitări ! Un interviu exemplar , elegant și foarte captivant…lucurui foarte adevărate și punctate s au discutat ! Bravoo

  • @Ionescu-ys5qz

    @Ionescu-ys5qz

    5 ай бұрын

    Copiii nostri mai au o speranță !

  • @luciagaspar7667

    @luciagaspar7667

    5 ай бұрын

    Da adevărat, copii și nepoți au speranță de mai bine cu asemenea oamenii ❤Felicitări ❤

  • @virginiagrigore7840
    @virginiagrigore78405 ай бұрын

    Felicitări pentru tot ceea ce faceți pentru noi,romanii!Ce bine ca existați!Aveti toată admirația mea!

  • @MrCiumalaka
    @MrCiumalaka5 ай бұрын

    Eu încă fac parte din acest sistem...cu șefi ce nu au lucrat niciodată în stradă...iar o mică întâmplare...în august 2021 am salvat la propriu viața unui om, îngropat de un mal de pământ...iar în ianuarie 2022 la evaluarea anuală mi s-a invocat faptul că pătez imaginea inspectoratului de poliție județean...fiind singurul cu un calificativ sub media de 'foarte bine'...iar șefii de birou și de serviciu s-au auto propus la prime...asta e realitatea...din păcate...

  • @cipryan96

    @cipryan96

    5 ай бұрын

    Ce jeg de sistem

  • @rodicavasile-xw4hr

    @rodicavasile-xw4hr

    5 ай бұрын

    Cat mai rezistați? Cât mai rezistăm?

  • @MrCiumalaka

    @MrCiumalaka

    5 ай бұрын

    @@rodicavasile-xw4hr nu mai lupt...plec...mă lupt cu morile de vânt...rămas bun...

  • @rodicavasile-xw4hr

    @rodicavasile-xw4hr

    5 ай бұрын

    @@MrCiumalaka sunt în asentimentul tău. Sunt sigură ca îți va fi mult mai bine. Succes

  • @LUMINITA-ip5hx

    @LUMINITA-ip5hx

    4 ай бұрын

    Oooooof!

  • @alexrosu8940
    @alexrosu89405 ай бұрын

    Am facut parte si eu din sistem timp de 10 ani, am cedat in cele din urma din cauza tuturor problemelor pe care le-ati expus si dvs., am plecat in Anglia in urma cu 7 ani. Obosisem sa ma mai lupt cu sistemul si cu oamenii din jur, din cauza stresului nu mai aveam viata. Si acum ma uit in oglinda si ma felicit pentru decizia pe care am luat-o. Regret ca nu am plecat mai devreme si am pierdut atata vreme crezand ca se mai poate schimba ceva in bine. Imi pare rau de copiii astia care vin din urma si isi vor pierde si ei mult timp, energie si pe ei insisi in acest proces...REST IN PIECES, M.A.I.!

  • @adrianacoller6987

    @adrianacoller6987

    5 ай бұрын

    Oamenii accepta pentrucă risca să-și piarda locul, asa se intampla si intr-o institutie de invatamant superior. Romanii au inceput iar sa stea in banca lor, nu se sustin când unu are probleme

  • @GeorgeGeorge-tl1gr

    @GeorgeGeorge-tl1gr

    5 ай бұрын

    Nu știi de ce polizia albaneză a fost fuzionata,în subordinea Romei ,în Europa ? Nu știi de ce cad anumiți Questori din Romania mare creație de "colonii ROMA" prin G8 Berlusconi poliție Mousolinista secreta din 1996? ( Năstase a luat miliarde pt a accepta programe justiție ,corupție piramidală etc etc.)??? Nu știi de ce a picat in bot ,Alina Bica procuror general antitero,antimafia creata de Roma - Ponta - ?? Oare de ce un soldat și-a arestat generalul SPP Cătălin Voicu ,pus după 2008?? Nu știi de ce anumiți polițiști se împușcă in cap singuri? Știi ,e bine că ai plecat din sistem ,dar fă ceva ...așa ca- n .....MAX PAYNE, ......Ți-o recomandă,un soldățel ,fără nici o academie ,dar cu multe abilități născute din 40 de ani de suferință ,glorie și .....istorie scrisă ... deșii in mare parte istoria scrisă de "unii" vine ori furată și secretizată,ori meritele le iau alții,ori "unii" e ....făcut de alții "nebun"!! 40 de Questori ,lăsați doar fără gradul de general,dar rămași colonei...în continuare.....crezi tu ,că l-au atacat pe Iohannis ??! Deșii Iohannis prin 2014 - ..... îi "semnala " și , etc ...? Toate ...după 2008... inclusiv "nașterea lui Covesi "?? Și Ponta a rămas fără doctorat , tot după ....2008!! "Welcome home sqeet home"! ( Și eu am fugit ,sa nu mai pot fi otrăvit) ........a X oară...după 35 de cyber accidente ,și doar unul din ele declarat în TV de Covesi, în 2009!! ....e "unii " soldați ......mici ....mig- i....( E bine că ai plecat.....)

  • @naiscrim

    @naiscrim

    5 ай бұрын

    Nu e o pierdere de timp sa lupti pentru o schimbare. Atata timp cat oamenii vor fi uniti, va exista mereu o sansa in a schimba ceva. In schimb, cand esti printre singurii care lupta pentru acea schimbare, sistemul si oamenii inchisi intr-o bula, te vor zdrobi. Sa spui ca iti pare rau pentru tinerii care lupta, din punctul meu de vedere e putin negativism. Daca nu am fi noi, cei care fac lucruri pentru a schimba ceva, tara s-ar duce si mai rau in jos, dar totusi, sunt lucruri care se schimba. Vom fi tot mai multi, tot mai uniti, ori asta, ori intram cu totii in depresie. Asta e punctul meu de vedere, la 22 ani.

  • @alexrosu8940

    @alexrosu8940

    5 ай бұрын

    @@naiscrim povestea mea nu trebuie sa fie si a ta, doar am impartasit o experienta. Sa pleci in afara mai ales la 30+ ani e o decizie grea si procesul de adaptare este si el unul de durata. La varsta ta am intrat in M.A.I. incantat si plin de speranta, experientele negative din sistem si in general din Romania m-au facut sa-mi regandesc prioritatile si viata. Tie iti urez mult succes si tarie sa treci cu bine peste toate obstacolele!

  • @mysweetlovefr

    @mysweetlovefr

    5 ай бұрын

    Felicitări pentru alegerea făcută. Poliția e putredă din temelii, nu merită să îți sacrifici viața pentru un salariu de muncitor necalificat, unde șefii nu sunt profesioniști și își bat joc de subordonați, unde totul se bazează pe pile și pupat în “dos”.

  • @valentinnedelea6959
    @valentinnedelea69595 ай бұрын

    Felicitări pentru interviu! Deși nu lucrez în acest domeniu, dacă polițiștii ies în stradă, vin și eu să îi susțin

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    5 ай бұрын

    Cînd faci meseria și justiția le da drumul mai poți lupta cu așa ceva

  • @johngliga3122
    @johngliga31223 ай бұрын

    Wow, ce baiat tinar si inteligent, educat, cu bun simt... jos pălăria... Posibil un bun ministru de interne!!!

  • @doracsiky
    @doracsiky5 ай бұрын

    Super invitat! Invitatii lui Dragos sunt 'exceptiile care confirma regula' din toate domeniile. Ei ne dau speranta - pe durata dialogului cu Dragos - ca ar putea fi mai bine in tara aia. Din pacate, in viata de zi cu zi, ceea ce va determina ce se intampla in tara e nivelul mediu (si nu al exceptiilor) : al angajatilor de la firme, al functionarilor statului, al majoritatii medicilor, al cetateanului de rand, etc. etc. La fel cum nu nivelul si performantele olimpicilor determina calitatea invatamantului - ci nivelul de educatie al majoritatii la iesire din scoala.

  • @gabrielledorr546
    @gabrielledorr5465 ай бұрын

    Felicitări pentru emisiune! M-a impresionat interlocutorul d-voastră. Mi-a făcut plăcere să-l ascult. Vă doresc mult succes în continuare!

  • @georgianabutnaru8156
    @georgianabutnaru81565 ай бұрын

    Perfect si trist de adevarat. Sistemul e praf pt. ca oamenii sunt praf.

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    5 ай бұрын

    Sus e problema unde sa mai văzut penali in functi șefi de stat klass Petrov smd

  • @DanielMentoSan
    @DanielMentoSan5 ай бұрын

    N-seara ! Felicitarile la control toata lumea . presimt ca se lasa cu like-uri dupa asa emisiune .

  • @User-on7qv1qc5
    @User-on7qv1qc55 ай бұрын

    Politie, Jandarmerie,Armata in toate asa este situatia cum o descrie, chiar mai rau in unele.

  • @aletheuein
    @aletheuein5 ай бұрын

    Felicitări d-lui Andreică ptr curaj și ca și-a controlat tonul deși vădit revoltat de poveștile relatate. Cred ca va avea același tratament ca și Emilia Șercan dacă va rămâne atât de vocal

  • @stolo742
    @stolo7425 ай бұрын

    Utilizarea armei de foc de catre politisti este un subiect taboo, chiar si pentru ei 😉

  • @stefan4953
    @stefan49535 ай бұрын

    Mulțumim, Dragoș Pătraru! Cosmin Andreica este printre puținii sindicaliști care sunt coerenți și pot prezenta situația așa cum este ea.

  • @paul-iulianstoica1015
    @paul-iulianstoica10155 ай бұрын

    Felicitări domnului Andreica pentru un discurs perspicace despre realitățile din Ministerul Afacerilor Interne și mulțumiri domnului Patraru pentru găzduirea acestei discuții esențiale. Emisiunea a fost o fereastră deschisă către complexitatea și provocările MAI, reflectând cum Poliția, ca produs al societății noastre, se confruntă cu probleme ce necesită soluții bine gândite, nu generalizări rapide. Să sperăm că această emisiune inspiră o abordare mai nuanțată și constructivă în discuțiile noastre ale tuturor despre reformele necesare în MAI.

  • @fireart7808
    @fireart78085 ай бұрын

    Excelent om, excelenta emisiunea! 👏👏👏

  • @doinaconsatntin9603
    @doinaconsatntin96035 ай бұрын

    D-le Dragoș,vă urmaresc cu ....sufletul la gură!am 68 de ani,locuiesc in Bucuresti(Gara de Nord);apropo de ...Politia Locala sect.1...probleme...CÂT CASA!!stiti ce i s-a spus unui vecin(vis-a-vis de tot ce mai ESTE IN ACEASTĂ ZONĂ);"D-le asa este la Gară,nu vă convine...mutati-vă in altă parte.."inteleg,CHIAR INTELEG,tot ce spune D-l lider de sindicat...DAR ,CE FACEM CU ACEST ...PUTREGAI AL ACESTEI SOCIETATI,DOAMNE,CE FACEM????

  • @puls2007

    @puls2007

    5 ай бұрын

    Ce treabă are Andreica cu poliția locală?

  • @maneamarius8389
    @maneamarius83895 ай бұрын

    Schimbam tot : CONSTITUTIE, GUVERN , PRESEDINTE.Cum ? Prin VOT

  • @emanoilmazare1669
    @emanoilmazare16695 ай бұрын

    Este incredibil! Nu înțeleg cum o asemenea emisiune a ajuns la public.

  • @valeriugrigor119
    @valeriugrigor1194 ай бұрын

    Cu lacrimi de bucurie salut curajul acestui minunat tânăr, curajos , vă felicit din Satu Mare, handicapat grav, de 88 ani singur, familia a părăsit țara, n-a suportat umilința la care am fost supus până în prezent, frați români susțineți acest tânăr a cărui glas să sensibilizeze nația Română, cu concursul Poliției Sătmărene, soția în mormânt eu mobilizat pat de 10 ani, abuzuri și fapte penale dovedite cu acte, soluția poliției: FAPTA NU EXIZTĂ

  • @luciagaspar7667
    @luciagaspar76675 ай бұрын

    Felicitări pentru emisiune ❤FELICITĂRI ȘI pentru invitatul dumnevoastră 🎉

  • @mihaelarotundu4016
    @mihaelarotundu40165 ай бұрын

    Un invitat de calitate! Felicitări amândurora!

  • @MvAgusta_F4
    @MvAgusta_F45 ай бұрын

    Șpăgile sunt corecte!!!😅 Salariile polițiștilor sunt mici...😢

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    5 ай бұрын

    Și rezultatele

  • @razvan91PH
    @razvan91PH5 ай бұрын

    Nu am realizat cand au trecut 2h. Felicitari pentru aceasta editie si speram sa vedem cat mai multi politisti ca domnul Andreica. Semnat un cetatean care nu considera ca politia este pusa acolo doar pentru a-si face norma de amenzi sau pentru a sta la panda prin boscheti.

  • @elenaarion8578

    @elenaarion8578

    5 ай бұрын

    ... si cat de corect vorbeste limba romana! Exact, au fost 2 h ''cheltuite'' util.

  • @user-ld9fi3ww3s
    @user-ld9fi3ww3s5 ай бұрын

    Felicitari domnului politisc,pentru faptul ca exista si oameni tineri profesionisti care vor sa continue profesional in mod corect,etic,just....felicitari politistilor care inca sunt asa ca si dansul...si cei mai in varsta din politie care au dat exemplu de corectitudine celor tineri ca si domnul de aici...

  • @sorinluciandamian6352
    @sorinluciandamian63525 ай бұрын

    Daca am avea macar cate un om ca acesta in fiecare judet, viata ar fi mult mai sigura si frumoasa! Multumim pentru astfel de video uri si mai asteptam! Tineti sus munca buna! 👍👍💪🏻💪🏻

  • @viccentyu
    @viccentyu5 ай бұрын

    Un om extrem de deștept și care are cuvintele la el! Mai rar așa polițist! Nu ar strica dacă ar fi într-o zi în locul putregaiului de Bode!

  • @viccentyu

    @viccentyu

    5 ай бұрын

    Sau în locul lui Predoiu, că acum nu mai e Bode ministru de interne.

  • @razvun
    @razvun5 ай бұрын

    Mi-e și frică să urmăresc clipul, jur.

  • @corinadiaconu5473
    @corinadiaconu54735 ай бұрын

    Felicitari pentru emisiune si pentru interviu!!

  • @mateibaniceru4922
    @mateibaniceru49225 ай бұрын

    Felicitari Starea Natiei pentru subiectul abordat si invitatul de exceptie. Respect si multumiri pentru dl. Andreica. Am o singura intrebare/mentiune, inteleg din acest interviu ca posturile se dau foarte usor in sistem... daca verifica cineva ce fise de post exista pentru posturile de subofiteri si ofiteri in departamentele tehnice (IT&C) atat in Politie cat si la DNSC... de SRI, STS si alte institutii nu mai vorbesc... ramai un pic blocat, cerintele sunt ridicate asa cum de altfel mi se pare si normal, problema e ca exista multi specialisti foarte bine pregatiti dar care ori nu au studii superioare (dar detin certificari recunoscute international) sau oameni cu studii superioare dar fara experienta practica sau certificari in domeniu, in ambele cazuri acesti potentiali candidati ar fi din punct de vedere profesional/pregatire net superiori celor care au ajuns in sistem prin relatii - problema e ca ambele categorii mentionate nu ar putea intra nici macar in concurs pentru ca nu intrunesc conditiile din fisa postului pentru respectivele posturi deschise / in recrutare - sau asta e de fapt strategia ? sa fie cerintele de expertiza cat mai sus ca sa nu participe nimeni la concurs si in schimb in back-stage sa fie angajati baietii care trebuie ? Coruptia e mult mai profunda decat expunerea prezentata in acest interviu... coruptia, lenea, rautatea, parvenirea si toate celelalte exista la fiecare nivel ... de la femeia de servici pana la directorul institutiei... cred ca e tardiv... Romania a pierdut generatii din punct de vedere: educatie si mentalitate, sa incercam sa reparam prin situatii punctuale sau tehnicalitati... e imposibil... sau exista varianta utopica si periculoasa sa ii belim pe toti cei vinovati ... problema e pe cine pui in locul lor ? si asa deficitul de personal e imens ... parerea mea... in mod realist se pot indrepta lucrurile prin reeducare... corectie... dar cine sa o faca ? si in cinstea carui ideal ? traim epoca pietei de consum si a societatii confortului, nu se mai bate nimeni pentru o idee... vorbesc in cunostinta de cauza, ani de zile am incercat sa lupt pentru o idee... pentru mai multe idei... mi-am luat **** de la angajator, colegi, prieteni pana la membrii familiei apropiate... traim epoca in care Biblia, cartile de istorie, povestile, basmele, bunica si bunicul, traditia si obiceiurile, valorile non-materiale, etica si morala, unitatea colectivului, spiritul civic, pasiunile profesionale, deontologia profesionala, sunt toti morti, sunt toate moarte, putem sa organizam un parastas national cat tot urmeaza 1 decembrie - traim niste vremuri ... cel putin triste...daca nu chiar dramatice

  • @77ferrum
    @77ferrum5 ай бұрын

    Ați băgat sugestii subliminale puternice. Ele chiar au efect, sunt multe comentarii care apreciază acest videoclip. Pot spune și despre mine că aveam o mare aversiune față de polițiști iar după vizionarea acestei emisiuni îmi apar în mod ciudat sentimente de simpatie față de ei.

  • @danieladragoi3527
    @danieladragoi35275 ай бұрын

    Felicitari domnilor. Spirite libere. Apreciem atitudinea.

  • @catalinlaslau
    @catalinlaslau5 ай бұрын

    Partea frumoasa cu drogurile e ca, Mare Neagră aduce drogurile la mal, chiar sub nasul institutiilor. Probabil sunt singurele ,,capturi".

  • @user-xk7dm3gr9s

    @user-xk7dm3gr9s

    5 ай бұрын

    Sa trăiască cei care aduc cerealele din ucraina,oare nu sunt și droguri,printre acele tiruri cu cerealele,care au dus la faliment, fermierii din Romania???

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    5 ай бұрын

    E complici cu institutile

  • @eddy99geg
    @eddy99geg5 ай бұрын

    Interviu super bun, merita văzut tot și dat mai departe !!

  • @sa7a33
    @sa7a335 ай бұрын

    Foarte bun interviul.

  • @elenamovila1271
    @elenamovila12715 ай бұрын

    Bună seara! Felicitări pentru emisiune și pentru invitat!

  • @alexandrusavu2233
    @alexandrusavu22335 ай бұрын

    Un interviu foarte bun, felicitari pentru emisiune!

  • @drujbaru2325
    @drujbaru23255 ай бұрын

    Oameni bine pregatiti, care din pacate nu i gasesti in functii de conducere.

  • @MegaStefanutz
    @MegaStefanutz5 ай бұрын

    Excepțional interviul!Foarte bine punctat. Mulțumim Dragoș! Cosmin, ireproșabil, deși la un moment dat nu-mi plăcea de el, mi-am schimbat părerea. 🤜🤛

  • @trocardel
    @trocardel5 ай бұрын

    Domnului Dragoș Patraru, (ne spuneți, cel puțin așa am înțeles, că degeaba votăm, asta transmiteți,), ok, vedem și constituatizanam problemele. NU VENiTi CU REZOLVĂRI! Exact aur!

  • @terra65
    @terra655 ай бұрын

    Ce călduros vorbește invitatatul. Felicitări pentru material❤

  • @aurel4510
    @aurel45103 ай бұрын

    Magistral! Felicitari domnule Andreica, felicitari domnule Patraru! Dacs mai puteti rezista macar 10 ani in acest ritm si cu aceasta determinare, sigur schimbati fata acestei institutii greu incercate. Felicitari! Cunosc problemele reiterate, dar cu unele am ramas in urma cu cativa ani.

  • @BogdiFox
    @BogdiFox5 ай бұрын

    Toti cei care ciupesc nu se vor revolta pentru ca si ei fac acelasi lucru, un fel de cardasie.

  • @user-kc3rg4pm8e
    @user-kc3rg4pm8e5 ай бұрын

    Nu o sa existe coeziunea necesara pt a asigura masa critica. Au fost incercaei in toate domeniile inclusiv in privat. Vorbim, stabilim datele protestului si la momentul critic apar aceia cu : " Bah, eu nu ma bag ca...rate, copii, ipotecar..." Si e de ajuns unul...apoi in 10 min. sunt 90%...

  • @LUMINITA-ip5hx
    @LUMINITA-ip5hx4 ай бұрын

    Dragilor domni, mi-am imaginat mereu ca legea și cei ce o reprezinta ne protejează, respecta, și ne ajuta sa o respectam... Pana când maturizandu-mă și având contact cu fapte reprobabile, e greu sa mai am încredere și siguranță în acest loc drag mie în copilărie! O societate contaminata de la mare la mic, și de la mic la mare, bolnava de corupție, de venituri gratuite, de putere, de lipsa de coloana vertebrala în multe domenii! Deși da, ma bucura sa mai vad oameni de încredere! Fie ca fac sau nu politica!

  • @sabingherghel6827
    @sabingherghel68275 ай бұрын

    Succes pt.emisiunea realizată .Ar trebui sa devina un serial . Cred ca e cel mai bun ,,articol" realizat în noul format . Mult succes pe viitor

  • @mazdaspeed2463
    @mazdaspeed24635 ай бұрын

    Să auzim ce nu am auzit până acum 😂

  • @elenaletinu4813

    @elenaletinu4813

    5 ай бұрын

    La noi nimic Nu se fac aresrari in masa Politisti medici asistenti medicali profesori care pretind meditații si nu isi fac meseria judecători avocati Rețele mafiote Se stie , cascata gura la emisiuni dar nici un jurnalist nu demasca cu adevarat si sa se tina de capul politiei sa isi faca datoria

  • @ciprian77buzaumusat50
    @ciprian77buzaumusat505 ай бұрын

    Pentru a fi un bun polițist , trebuie sa fii un foarte credincios pupincurist și slugarnic . De materie prima nu ducem lipsa , avem din plin....!!

  • @stefan4953
    @stefan49535 ай бұрын

    Felicitări! La cât mai multe astfel de emisiuni! Luați pulsul de la "firul ierbii" și multe lucruri se pot schimba (și) cu ajutorul vostru, al mass-mediei, chiar dacă de cele mai multe ori colegii dvs. caută mai mult senzaționalul și cancan ul, dvs. le demonstrați că lucrurile pot fi făcute și altfel!

  • @caiusmihalcea2893
    @caiusmihalcea28935 ай бұрын

    Doamne cate modalitati de a face banii usori exista (trebuie doar carnetul de partid potrivit) si noi muncim pana nu mai stim de noi

  • @radurozor4742
    @radurozor47425 ай бұрын

    Da, la Politia animalelor sunt mai mulți polițiști ca doar câinii nu se droghează 😂

  • @danserban3524
    @danserban35245 ай бұрын

    Emisiune de colecție. V-am urmărit consternat de realitatea pe care o trăim. Îmi vine să-mi dau palme la câte probleme sunt în M.A.I.și în justiție . De aici s-a răspândit cancerul României . Deja suntem în stadiul 3 în care nu prea mai avem șanse de supraviețuire.

  • @manuelasatnoianu1730
    @manuelasatnoianu17305 ай бұрын

    Felicitări pentru emisiune! ❤❤❤

  • @emilcislaru1085
    @emilcislaru10855 ай бұрын

    Felicitari (și) pentru aceasta ediție! Respect!

  • @cristiancarcalete9737
    @cristiancarcalete97375 ай бұрын

    Fiul meu tocmai a intrat in Poliție. Mă îngrozesc când ma gândesc ce-l așteaptă.

  • @jenigujean5744
    @jenigujean57445 ай бұрын

    Felicitari daca ar fii mai multi Asa inteligenti si consecration s at schimba multe in bine

  • @mihai-viorelalmasanu7668
    @mihai-viorelalmasanu76685 ай бұрын

    “Măsuri în consecință” - se stieeeee 🤣💪

  • @user-tk4ej3gv2t
    @user-tk4ej3gv2t5 ай бұрын

    Domnule Patraru, sunteti un profesionist...chiar credeti ca doar in politie exista acest flagel al imixtiunii politicului...? Tot ce tine de finantare bugetara este aidoma. Tot ce inseamna structuri subordonate CJ-urilor, primariilor etc. E n tot si n toate..."E TOT SI TOATE", domnule draga. Felicitari politistilor pentru curaj. Bravooo!

  • @corneliuvacariu7510
    @corneliuvacariu75105 ай бұрын

    Si cu politia locala ce facem ca au si scoala si .......

  • @user-gl2bj4mr8i
    @user-gl2bj4mr8i5 ай бұрын

    E trist și jalnic Dar adevărat.

Келесі