Crearea Conștientă a Realității prin Starea de Observator | Niculina Gheorghiță | TEDxBaiaMare

Discursul Niculinei Gheorghiță a fost unul mult așteptat de publicul TEDxBaiaMare.
Ideile principale ale discursului pot fi astfel rezumate:
+Gândul( intenția) este suportul prin care creăm realitatea.
+Noi trăim în exterior ceea ce conținem CONȘTIENT SAU NU în interior.
+Dacă ești în pozitia de Observator, și ai o intenție clară, Tu poți schimba interiorul și poți să creezi Realitatea potrivită ție.
Psiholog Clinician Principal, Terapeut Relațional IMAGO, Terapeut Bowen expert
Născută Isachi Niculina în 07.12.1972, în județul Iași, căsătorită cu 3 copiii ( 2 băieți și o fată).
După 30 de ani de viețuit în Iași, m-am relocat la Brașov.
Studii: Am finalizat facultatea de Inginerie Chimică din Iași dar nu am profesat, iar după 5 ani am terminat si Facultatea de Psihologie din Iași. Profesie pe care am aplicat-o din anul 2 de facultate ca asistent de psiholog și apoi psiholog Specialist acreditat de COPSI iar din 2013 sunt Psiholog Clinician Principal.
Profesie: Psiholog Clinician Principal, Terapeut Relațional IMAGO, Terapeut Bowen expert
Creator al clinicii de terapie holistică corp-minte-spirit - Holisterapia holisterapia.ro/;
Creator al conceptului de Regăsirea puterii interioare - în baza căruia susțin cursuri de dezvoltare personală.
Momentan Doctorand în psihologia dezvoltării cu tema:
”Metode de dezvoltare a inteligenței spirituale la adulți.”
Particip de peste 15 ani la diverse emisiuni TV, pentru minte, corp și suflet, în peste 250 apariții.
Autor a 10 cărți de dezvoltare personală și spirituală.
Pasionată de frumos, fotografie, muzică, călătorii montane, cercetarea ființei umane și a naturii. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at www.ted.com/tedx

Пікірлер: 161

  • @brandusajuravle6378
    @brandusajuravle63785 ай бұрын

    Este primul psiholog din Romania cu peste 30 de ani experiență si tot ce expune se bazeaza si pe experiență proprie. Mult respect,pretuire acum si etern.❤

  • @baltacrazvan5352

    @baltacrazvan5352

    4 ай бұрын

    ❤😂

  • @landreeall

    @landreeall

    3 ай бұрын

    Eu recomand o chilie athonita pe youtube cei mai mari psihologi

  • @radubradu

    @radubradu

    2 ай бұрын

    Nu e nineni etern aici, nici tu, nici cotcara asta

  • @irinitolios281
    @irinitolios2815 ай бұрын

    Este o doamnă excepţională, dar mai întâi de toate un OM cu multe experienţe propii care ni le a transmis şi nouă!♾mulţumiri cu recunoştinţă pentru toate sfaturile !!Sunteţi minunată Niculina!❤

  • @user-cc5df6kr8p
    @user-cc5df6kr8pАй бұрын

    O femeie cu o pasiune dumnezeiasca ,care este f.sensibila la cresterea omului❤va multumesc din inima ❤❤❤

  • @elenaselene7568
    @elenaselene75685 ай бұрын

    Draga, femeie ❤ ți am simțit emoția de la început până la sfârșit și este ceva normal. Rochița ta m a eclipsat și bineînțeles și adevărul pe care l ai rostit și îți mulțumesc! Recunoștință, ptr spiritul luminat care ești! 💜🤗🙏🥰

  • @ymuran

    @ymuran

    2 ай бұрын

    Ce comment frumos!

  • @elenaconstantin7971
    @elenaconstantin79714 ай бұрын

    Doamnă Niculinasunteți un OM DEOSEBIT și va ascult luându,mi notițe.Sunteți un IZVOR de informații frare....simple dar în practică extraordinare,minunat minunate.Multumesc cu foarte mult respect. Vă admir.

  • @priscaanca241
    @priscaanca2415 ай бұрын

    Ești o bucurie pentru noi, ca întotdeauna! Fii binecuvântată!🙏🕉

  • @danielaneagu7808
    @danielaneagu780826 күн бұрын

    Mulțumesc cu recunoștință!

  • @elenaroman3854
    @elenaroman38544 ай бұрын

    Esti minunată, te iubesc, multumesc cu recunostiinta pentru tot ce am schimbat in viata mea din momentul cand te am descoperit!! 🙏 ❤

  • @dubinaaurica6425
    @dubinaaurica64255 ай бұрын

    Multumesc cu recunostinta ! Sa fiti binecuvantata !

  • @simonar6492
    @simonar64924 ай бұрын

    In sfarsit Dna Niculina Gheorghita la nivelul de apreciere care il merita! Ted talks, super!

  • @floriminulescu1618
    @floriminulescu16183 ай бұрын

    Multumiri cu recunostinta pentru expunerile de exceptie care ajung la noi prin intermediul internetului. Sunteti un om extraordinar, impartasiti atat de firesc din stiinta dvs. si v-as asculta la nesfarsit.

  • @emiliailie6438
    @emiliailie64385 ай бұрын

    Pretioasa prezentare. Multumesc frumos, Niculna !❤❤❤❤

  • @marioarasurcel586
    @marioarasurcel5862 ай бұрын

    Vă admir cu toată ființa, mea...respect și felicitări pentru tot ce faceți ❤...

  • @marianailie6366
    @marianailie63665 ай бұрын

    Îmi pare rău că nu v-am descoperit mai de mult, sunteți magnifică, v-aș asculta încontinuu, mulțumesc 🤗🥰🌹❤

  • @larisa8490
    @larisa84902 ай бұрын

    Da să uită de Dumnezeu și să mergem mai departe cu noi oameni roboți…..TOTUL PENTRU ȘTIINȚĂ…Doamna dragă DOAMNE AJUTĂ 🙏🙏🙏

  • @stefanicalefter8099
    @stefanicalefter80993 ай бұрын

    Draga mea,te îmbrățișez cu drag ❤🎉

  • @annasmith2881
    @annasmith28815 ай бұрын

    Ador ești fenomen inedit!❤🎉

  • @erhivni7206
    @erhivni72065 ай бұрын

    Si pe mine m a ajutat enorm!! Trebuie sa vrei si sa fim consecventi ❤ Sa fie Binecuvintata 🙏

  • @nechiforneculai2972
    @nechiforneculai29725 ай бұрын

    Bravo , dragă Niculina toată stima

  • @IulianaAndronache15
    @IulianaAndronache155 ай бұрын

    Mulțumesc din suflet Niculina! ❤🎉😊

  • @georgianaconstantin4583
    @georgianaconstantin45833 ай бұрын

    Sfaturile doamnei Niculina sa le combinam cu rugăciunea sincera, cu cuvintele noastre, în tot locul, oricând, în orice timp gândul nostru sa fie la Dumnezeu, Maica Domnului și la sfinti.

  • @danielaradutiu5566
    @danielaradutiu55662 ай бұрын

    Recunoștință infinită! 🎀💓🙏💓🙏💓🎀

  • @mihaelaleff8679
    @mihaelaleff86795 ай бұрын

    Sunteți magică, pentru mine! Mulțumesc cu recunoștință pentru toate informațiile prețioase! ❤🙏🙏

  • @marilenamarin557
    @marilenamarin5575 ай бұрын

    Minunate informatii primim de la aceasta doamna extraordinara.

  • @mariapopa9604
    @mariapopa96043 ай бұрын

    respect si recunostinta pentru ca ne puneti lumina in calea noastra spirituala, prin Dvs am descoperit " abecedarul " spiritual care m-a propulsat spre gasirea mea ca spirit, spre "necunoscutul " magic de care ma temeam MULTUMESC cu iubire si infinita recunostinta 💞🤗💐

  • @cursuri.germana.ecaterina
    @cursuri.germana.ecaterina2 ай бұрын

    Multumim ❤

  • @picastaicu8483
    @picastaicu84833 ай бұрын

    Va iubesc! Santeti minunată!Pace și iubire aduceți în mintea ,sufletul și trupul nostru.

  • @cirpanmarcela3931
    @cirpanmarcela39315 ай бұрын

    Toata admiratia ,felicitari!

  • @emiliaradu8184
    @emiliaradu81845 ай бұрын

    Mulțumesc Niculina! ❤❤❤

  • @roxanamarin2323
    @roxanamarin23232 ай бұрын

    De cand am auzit-o pentru prima data, ii caut postarile. Minune de femeie. Ma bucur ca ne impartaseste ceea ce descopera si traieste. Foarte interesante informatii. Multumesc cu recunostinta si iubire!

  • @mirela6309

    @mirela6309

    Ай бұрын

    Ce " descopera" e din cărți, descoperit deja de altii

  • @mariabotan5395
    @mariabotan53954 ай бұрын

    Multumim Niculina. ❤

  • @emiliamanole4643
    @emiliamanole46435 ай бұрын

    Mulțumesc, om minunat! ❤

  • @mihaelavoievidca6860
    @mihaelavoievidca68604 ай бұрын

    Multumesc Doamna Niculina ,Dumnezeu sa va binecuvinteze 🙏

  • @letitianovac789
    @letitianovac7895 ай бұрын

    Doamne, cat ma regasesc ln trăirile dumneavoastra!♥️

  • @mateiualina2216
    @mateiualina22162 ай бұрын

    Toate astea sunt meditație ghidată cu Mooji. Au preluat toți cuvintele maestrului.

  • @mirela6309

    @mirela6309

    Ай бұрын

    Dracisme

  • @elena-251
    @elena-2515 ай бұрын

    Mulțumesc Niculina

  • @lucianstanculescu9296
    @lucianstanculescu92964 ай бұрын

    Multumim cu multa recunostinta doamna Niculina pentru aceste informatii pretioase .

  • @nicoletasilvester8550
    @nicoletasilvester85502 ай бұрын

    Mulțumesc,ești minunată!!!!!

  • @danielairimia2208
    @danielairimia22084 ай бұрын

    ❤Recunoștință infinita și respect!❤

  • @doinabutnaru6537
    @doinabutnaru65374 ай бұрын

    Doamna Niculina de ani de zile de când împărtășiti cu noi toate experiențele dvs și ne-ați făcut sa ne schimbăm atitudinile, de fiecare data când va reîntâlnesc ( pe KZread) sunteti precum un trandafir care înflorește in fiecare an, mai frumos, mai elegant….🌹❤️✨😘

  • @ecaterinahendel4600
    @ecaterinahendel46005 ай бұрын

    Va iubesc mult, Multumesc, Multumesc, Multumesc!!❤️❤️❤️🙏🍀

  • @auraoprea8432
    @auraoprea84325 ай бұрын

    Multumesc!🙏🙏🙏

  • @biancaferrario6240
    @biancaferrario62404 ай бұрын

    Excepțional. TE IUBESC ❤️❤️❤️

  • @szecsicarmen6519
    @szecsicarmen65195 ай бұрын

    Mulțumesc ❤️❤️🙏🏻

  • @badescuvalentina9596
    @badescuvalentina95965 ай бұрын

    Sunteti minunata 🙏

  • @liliana7966
    @liliana79664 ай бұрын

    O iubesc pe Niculina! ❤❤

  • @stefaniacmarza-bn6ip
    @stefaniacmarza-bn6ip5 ай бұрын

    Multumesc din inima cu recunostinta. ❤❤❤❤

  • @marianailie6366
    @marianailie63665 ай бұрын

    RESPECT 🤗🥰🌹

  • @omvinv
    @omvinv2 ай бұрын

    vă mulțumesc

  • @helgasalz8286
    @helgasalz82865 ай бұрын

    MULTUMESC foarte mult ❤❤❤❤

  • @elenaoprea7670
    @elenaoprea76703 ай бұрын

    Sunteți magică ❤❤❤

  • @elisabetadaroczi3906
    @elisabetadaroczi3906Ай бұрын

    ❤❤❤❤❤❤

  • @user-et1jo8uf1y
    @user-et1jo8uf1y4 ай бұрын

    Mii de Multumiri

  • @alinacodreanu3261
    @alinacodreanu32614 ай бұрын

    Mulţumesc Frumos! 💖 ! 🌹

  • @magdalenaliguria6249
    @magdalenaliguria62494 ай бұрын

    Multumesc!🤗

  • @isamanoliu6485
    @isamanoliu64855 ай бұрын

    Mie mi a fost foarte rau pana sa o intalnesc pe ea… Mi a schimbat viata🥲

  • @veronikdev4847
    @veronikdev48475 ай бұрын

    Aceasta femeie nu are definitie,este ca si Dumnezeu pe pamanat❤.Felicitari

  • @lizicaculea5776

    @lizicaculea5776

    5 ай бұрын

    Subscriu

  • @gogoase

    @gogoase

    5 ай бұрын

    Si eu

  • @azizam1111

    @azizam1111

    5 ай бұрын

    Da!!!!

  • @adriancon

    @adriancon

    5 ай бұрын

    Si asta doar dataorita faptului ca a vrut sa inteleaga mai mult si a muncit pentru a o obtine. Felicitari

  • @mihaelavoievidca6860

    @mihaelavoievidca6860

    4 ай бұрын

    Nimeni nu este ca si Dumnezeu,Dumnezeu este unic,nu este bine sa va faceti idol din nimic si nimeni

  • @ianablondinca
    @ianablondinca5 ай бұрын

    Bravo ❤

  • @tudoritapapautz3118
    @tudoritapapautz31183 ай бұрын

    Respect!

  • @baltacrazvan5352
    @baltacrazvan53524 ай бұрын

    ❤😂🎉Multumim stima si respect

  • @stefaniairinamarcu7782
    @stefaniairinamarcu77824 ай бұрын

    Niculinaaaaaa ,fată dragă!❤

  • @FAZAKAS444
    @FAZAKAS444Ай бұрын

  • @andreeadejavu8394
    @andreeadejavu83945 ай бұрын

    ❤❤❤

  • @cameliaturda6472
    @cameliaturda64725 ай бұрын

    💜

  • @travelling_tortolitas
    @travelling_tortolitas5 ай бұрын

    🙏💗

  • @mateiualina2216
    @mateiualina22162 ай бұрын

    Cel mai puternic om este cel care nu vrea nimic(mooji)

  • @CURCUBEU58
    @CURCUBEU585 ай бұрын

    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @valioprea5866
    @valioprea58664 ай бұрын

    🙏🙏🙏

  • @user-cz7zn3dj6u
    @user-cz7zn3dj6u5 ай бұрын

    cool

  • @ramonas.5410
    @ramonas.54105 ай бұрын

    Este plin de speakeri motivationali peste tot, oameni care fac bani mulți si usor, citind carti motivaționale si apoi atragând public si explicând altora la nesfârșit ce au citit, aceleași pattern-uri repetate la nesfârșit de către toți. De multe ori, vorbărie goală care nu schimba viata majorității oamenilor, poate doar anumite caracteristici/trăsături in gândirea unora. Un clișeu “new age” foarte prezent.

  • @IulianaAndronache15

    @IulianaAndronache15

    5 ай бұрын

    Ai vrea tu sa fii o Femeie că ea . Această femeie s-a născut sa fie LIDER. Eu sunt inspirata de ea de 13 ani și drumul continuă. M-am ajutat sa scap dintr-o căsnicie abuziva și traume materne. Este Spiritul în acțiune. Toate bune..

  • @IulianaAndronache15

    @IulianaAndronache15

    5 ай бұрын

    M-am ajutat cu programul ei Regăsirea puterii interioare, cărțile , cd-urile. Mă calmez instant cand o aud❤

  • @AndreeaDaniela.28

    @AndreeaDaniela.28

    5 ай бұрын

    Și ce ai vrea? Sa asculți 15 min de Ted talks Și să-ți schimbi viața complet?😂 Iei de la fiecare câte puțin, câte puțin. Citește acele cărți daca sa te uiți la un ted talk este prea ușor. In Ted talks trebuie sa vina cu dovezi științifice de aia pomenesc atâtea cărți 😊

  • @IulianaAndronache15

    @IulianaAndronache15

    5 ай бұрын

    @@AndreeaDaniela.28 da, mi se pare corect ..eu daca ar fi pun in rama toate displomele cred ca as umple un perete pana la varsta mea de 40 ani. Dar ce folos ? unde e IUBIREA ?1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. 11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. 12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

  • @ancaistratescu658

    @ancaistratescu658

    5 ай бұрын

    Fă și tu😂 ca să faci bani și să nu mai fi deranjată.😅

  • @cameliacraciun3992
    @cameliacraciun39925 ай бұрын

    Vad ca heisenberg prin observație modifici mediul observat a lăsat impact puternic si in psihologie.

  • @duhdinduh
    @duhdinduh5 ай бұрын

    Titlul este cel putin ciudat. Realitatea nu poate fi creata! Ea este ceea ce este. Doar mentalul uman o modifica in functie de continutul egoului si superegoului (conditionari) propriu. Aveti nevoie de Realizarea Sinelui prin Sahaja Yoga, pentru a percepe realitatea in mod absolut si pentru a obtine starea de martor. Este o stare in care nu apare niciun gand. Abia in acea stare omul se poate vedea pe sine si restul lumii in mod obiectiv,, ca martor neimplicat.

  • @Flyingaround0

    @Flyingaround0

    4 ай бұрын

    Confundati niste lucruri. Liberul arbitru impacteaza, schimba viata ta, inclusiv realitatea vietii tale. Realitatea de acum este ceea ce este, realitatea de maine poate fi diferita. Indepartati-va de orice tine de yoga, sunt inchinari antice setate spre duhuri necurate sau idoli falsi.

  • @melb7586

    @melb7586

    3 ай бұрын

    Realitatea ne-o creăm noi. Un eveniment este perceput diferit de toți cei prezenți la acel eveniment.

  • @ymuran
    @ymuranАй бұрын

    Daca transcrderea este a 7 a treapta , care este a 6 a, ca noua ne a predat o doar cu 5😅?

  • @aureliagrosu1952
    @aureliagrosu19524 ай бұрын

    sonor slab, mulțumesc!

  • @irrisspriceputu4995
    @irrisspriceputu49955 ай бұрын

    Doamne ferește...asta e psiholog? Psihologia nu este magie, este știința

  • @georgianabodoiu59
    @georgianabodoiu592 ай бұрын

    Aberează doamna. Florence Scovell Shinn nu a fost nicidecum psiholog: studiat misticismul și a devenit o scriitoare a noului val de gândire, la jumătatea vieții ei. Aici m a dezamăgit total Niculina. As prefera sa ne bazam totuși pe știința dpd psihologic și nu misticisme

  • @lidiajugastru8618
    @lidiajugastru86183 ай бұрын

    Teoretic este bine până la un punct. Dar practic, este imposibil .

  • @landreeall
    @landreeall3 ай бұрын

    Eu recomand o chilie athonita pe youtube, cei mai mari psihologi care nu vor da niciodata gres. Intelepciune luati cu carul de acolo. Who knows knows!

  • @radubradu
    @radubradu5 ай бұрын

    Sa inteleg ca doamna nu a putut sa creeze o realitate in care ea exista la o greutate normala, oricat de mult s-a gandit la asta? TEDx ne ofera cancer ca intotdeauna.

  • @S_O_M

    @S_O_M

    5 ай бұрын

    Și-a creat realitatea necesară ei, nu realitatea necesară altora pentru ea! Atâta timp cât se simte bine în varianta ei, ce treabă au alții cu aspectul său? Dacă ești perfect, de ce nu creezi tu o realitate în care să o vezi la greutatea pe care i-o dorești?!

  • @soranagirjaliu254

    @soranagirjaliu254

    5 ай бұрын

    ​@@S_O_M Nu știu cât de bine te poți, obiectiv, simți când corpul tău nu se simte atât de bine. Să nu ne îmbătăm cu apă chioară :)

  • @soranagirjaliu254

    @soranagirjaliu254

    5 ай бұрын

    ​@@S_O_M ca și un alcoolic, la urma urmei. El poate spune că se simte grozav ( pentru el, atunci) dar orice informație îmi oferă, nu va avea același impact, mai întâi trebuind să demonstreze el ceea ce vorbește.

  • @S_O_M

    @S_O_M

    5 ай бұрын

    @@soranagirjaliu254 a demonstrat vreodată cât îi e de rău de ai ajuns la concluzia asta? Nu mai aberați prostii și vedeți-vă de lungul nasului, iar dacă nu vă convine și convinge conținutul ei schimbați pur și simplu canalul!

  • @S_O_M

    @S_O_M

    5 ай бұрын

    @@soranagirjaliu254 presupun că atunci când ești nevoită să mergi la medic, îl cauți pe cel tras prin inel și îi faci analizele să fii sigură că are o sănătate de fier înainte să urmezi sfaturile și tratamentul prescris, așa e? Hai mă lași!?!

  • @raloofrancesca
    @raloofrancesca5 ай бұрын

    Si ai un corp slim in lumea imaginara..? Sau esti gravida? Sau inca nu ai apucat sa aplici la tine din ce ai citit, inca?

  • @danadavid6619

    @danadavid6619

    5 ай бұрын

    😂😂😂😂😂😂😂

  • @necunoscutao6765

    @necunoscutao6765

    3 ай бұрын

    Ce grija au unii....sigur d-na Niculina se simte bine in corpul ei si nu isi pierde timpul cu prostii. E plina lumea de genul slim care nu stiu pe ce lume traiesc si nu pot lega doua vorbe.

  • @danadavid6619

    @danadavid6619

    3 ай бұрын

    @@necunoscutao6765 probabil ești vreo urâtă sau vreo umflată nesimțită. Pentru ca 99% dintre grase , ajung așa de nesimțite ...

  • @raloofrancesca

    @raloofrancesca

    3 ай бұрын

    @@necunoscutao6765 când nu ești aliniat cu ceea ce vorbești se vede. Nu poți sa vorbești de abia respiri numai daca predici fără sa aplici ceea ce predici. Dacă nu trăiești ceea ce vorbești, tu vb degeaba, auditoriul tău vede ca dai din gura si nu te iubești suficient de mult incat sa aplici pe tine despre ceea ce vb. Dacă nu ești aliniat arati ca o balena vorbitoare.

  • @necunoscutao6765

    @necunoscutao6765

    3 ай бұрын

    @@raloofrancesca asa....si de ce te deranjeaza ca arata ca o balena ?

  • @wardeggerrobertmarius144
    @wardeggerrobertmarius1445 ай бұрын

    Asta-i o toantă ce învață oamenii să devină narcisiști! E tot mai mulți specialiști de genul. Am citit o carte cu măștile, rezultă că e în masca masochistului. Tre să se întoarcă în Moldova să își ia bărbat rezonant cu ea.😂

  • @AliAli-hg9kq

    @AliAli-hg9kq

    5 ай бұрын

    Vezi și tu ceea ce conții

  • @madalinaelena-cl7gk

    @madalinaelena-cl7gk

    5 ай бұрын

    Nu toată lumea “e” specialiști ca tn !

  • @mariagreen5987

    @mariagreen5987

    5 ай бұрын

    La baza narcisismului sta mama indisponibila emotional sau parintii care isi lauda sau ridica in slavi copiii - nu un TED talk.

  • @cristinabadea6344

    @cristinabadea6344

    5 ай бұрын

    Daca nu treci clasa inca la gramatica (ca nu treci evident), nu treci la materii mai grele. 😊

  • @wardeggerrobertmarius144

    @wardeggerrobertmarius144

    5 ай бұрын

    @@cristinabadea6344 narcisista nu înțelege sarcasmul. Îți explic că care-i treaba. Proastele ca tine se agață de orice ar putea să le susțină realitate lor personală în care se cred mai deștepte ca dracu. Dacă nu găsești contraargumente, te legi de un mizilic, doar doar să nu cumva să fi nevoită să-ți pui în mișcare neuronul. Chiar dacă nu aș ști gramatică, nu ar fi un argument valid care să demonstreze că ce am spus eu e fals. Prin folosirea acestei strategii, tu încerci să-ți demonstrezi că dacă fac o greșală de gramatică, înseamnă că tot ce spun e gresit. Nu e alt indiciu mai bun că îți lipsește o conștiință mai amplă și că ești posesoarea unei minți mărunte! Din tot ce îți imaginezi tu că e real, probabil doar din greșală e ceva real. Tu tot ce ai învățat e gramatica, restul te depășește!

  • @1.3.7
    @1.3.75 ай бұрын

    Mulțumesc ❤

  • @elenatamasanu3736
    @elenatamasanu37365 ай бұрын

    ❤❤❤

  • @elenagavrila_
    @elenagavrila_5 ай бұрын

  • @user-hj7ve1qf2g
    @user-hj7ve1qf2g2 ай бұрын

    ❤❤❤❤❤❤

  • @letitianovac789
    @letitianovac7895 ай бұрын

  • @luminitaboiciuc9403
    @luminitaboiciuc94034 ай бұрын

Келесі