Inexorabila putere a unei singure decizii | Claudiu Teohari (Teo) | TEDxCluj

Teo ne-a povestit despre prima lui întalnire cu stand-up-ul, din întamplare, și a fost iubire la prima vedere.
Nu a fost o meserie pe care a ales-o, ci o pasiune, pe care a facut-o fără să își dea seama, doar din plăcere. Ce am învățat noi de la Teo este că uneori nu trebuie să ne lăsăm pradă "dictaturii alegerii", normelor societății care ne spune ce este o carieră și ce sa facem în viață, ci să ne ghidăm după pasiunea noastră. Claudiu Teohari, Teo, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de stand-up comedy din România și unul din veteranii acestui gen de spectacol. Teo are un simț al umorului inconfundabil, cu o carismă și stil de a vorbi serios în glumă așa cum nimeni nu mai are. Pe lângă faptul că face stand-up, Teo este și scriitor și actor ocazional.
Teo are o experiență remarcabilă pe scenă, începând cu cea de club, până la spectacole și turnee în țară, maratoane, special-uri de stand up cât și colaborări cu comedianți de afară. Subiectele sale de comedie sunt foarte diverse și bine documentate. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at www.ted.com/tedx

Пікірлер: 87

  • @boosoofitness255
    @boosoofitness255 Жыл бұрын

    Multumesc pentru declic! Serios! Ce atat stres despre a face progres zi de zi. E asa de relaxant sa stii ca e ok sa o mai si lasi sa se duca la vale. Si parca in mine simteam ca e ok, dar fara validare ajungi sa pici in complexul impostorului. Acum inteleg de unde si vorba "You are enough" sau "Let it be". E adevarat ca poate alunecam in ezoteric si spiritual, dar chiar e OK sa faci o pauza de la atat urcat. De multe ori, o vale te ajuta sa prinzi avant pentru urmatorul deal, mai ales daca urmatorul deal e "ales" de impuls.

  • @ALA.Electric
    @ALA.Electric Жыл бұрын

    Cred ca e cel mai lung timp petrecut ascultandu-l pe Teo fără sa rad 🤣🤯

  • @sergiu-danielkopcsa2328
    @sergiu-danielkopcsa2328 Жыл бұрын

    Tot respectul! Faptul ca ai avut curaj sa urci pe scena si sa te deschizi e extrem de apreciati. Sunt sigur ca multi oameni rezoneaza cu povestea!

  • @Cantemir1
    @Cantemir1 Жыл бұрын

    Necunoscuta serii: sa se afle cine e RAZVAN........ 😂😂😂😂😂😂🙏🙏👍👍

  • @alaska_vrr

    @alaska_vrr

    11 ай бұрын

    Exarhu?

  • @alexandrumihai6092
    @alexandrumihai6092 Жыл бұрын

    Mi-a placut. Esti un baiat extraordinar. Cred ca ar trebui sa dai sfaturi mai des sau cel putin sa spui mai des ce gandesti . Sigur i-ar ajuta pe multi. Iar in ceea ce priveste segmnetul in care spui ca nu e neaparat nevoie de un plan ca sa iti cauti drumul - sunt total de acord. Fiind in domeniul arhitecturii, planificarea si organizarea demersurilor de implementare a ceea ce gandesc, implica ceva foarte bine stabilit anterior, insa pot spune ca fiecare proiect sau incercare incepe din neant, dintr-un nimic, fara nimic solid stabilit. Si cred ca asta e frumusetea vietii, sa nu stii incotro te intrepti insa, sa simti ca e necesar sa faci ceea ce simti ca trebuie sa faci, chiar daca initial pleci dintr-o maxima confuzie.

  • @Muziciank
    @Muziciank Жыл бұрын

    Foarte misto! Inspirational chiar :)

  • @panamera4u
    @panamera4u Жыл бұрын

    multumim

  • @Adriana1974ari
    @Adriana1974ari Жыл бұрын

    Frumos!!!🤗👏👏👏 De acord cu a face altceva decât 4 ani de ASE, dacă aș putea să aleg din nou...😃 ikigai-ul îl putem avea în noi zi de zi, fără să realizăm 😃

  • @sablens1365
    @sablens1365 Жыл бұрын

    Tot respectul!

  • @TheAlexandrupetras
    @TheAlexandrupetras Жыл бұрын

    Teo Președinte!

  • @danieltrandafir2996
    @danieltrandafir2996 Жыл бұрын

    Bravooo

  • @Dusty7460
    @Dusty7460 Жыл бұрын

    Glorie mielului.

  • @alexandruroncea2512
    @alexandruroncea2512 Жыл бұрын

    Bă ești nebun, o ajuns TEDx ul ăsta la mine așa repede după lansare, wtf Și am și al doilea comentariu 😮 Namaste!

  • @24alecto
    @24alecto Жыл бұрын

    Numa namaste la toti superiorii 😉

  • @TheFerdy1991
    @TheFerdy1991 Жыл бұрын

    Ai fost atat de motivational, incat i am propus sefului meu sa fiu eu in locul lui... si el in locul meu 🤣🤣

  • @Sebastian-nk9lv

    @Sebastian-nk9lv

    Жыл бұрын

    mah tu esti oltean, zi drept 😀

  • @caluproduction6434
    @caluproduction6434 Жыл бұрын

    Cumva ajunge asta la tine, draga har a lui Dumnezeu, superba tema, suberb textu, doar ca te-ai repetat de extrem de multe ori cu "ma jur" si "hai sa zic ceva interesant". Ceea ce nu stiu daca e neaparat ceva rau, oferind un ritm anume discursului. Daca ai facut-o intentionat, it worked, daca nu, still worked somehow!

  • @cristian4371
    @cristian4371 Жыл бұрын

    Prea personal! Ma asteptam sa plec cu o lectie pe care sa mi-o insusesc, nu doar sa aflu viata lui Teo

  • @teo8529

    @teo8529

    Жыл бұрын

    Lectia e acolo, dar nu mura-n gura.

  • @cristian4371

    @cristian4371

    Жыл бұрын

    @@teo8529 E lectia acolo Teo, dar RAZVAN stia ca Lectia e 10% din material si 90% nimicuri personale si glume rasuflate? Nu ma intereseaza despre viata ta personala. Speram ca lectia sa fie in prim plan. App, apreciez nivelul la care ai ajuns sa manuiesti cuvintele! E si un obiectiv de-al meu! Sa ai si tu ceva personal de la mine! 😘

  • @toxigen18
    @toxigen18 Жыл бұрын

    🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥

  • @danieltrandafir2996
    @danieltrandafir2996 Жыл бұрын

    🙏🙏🙏🙏

  • @AnaMaria888
    @AnaMaria888 Жыл бұрын

    Ce misto. Nu stiam ca a urcat pe scena ca impuls. Credeam ca si-a propus sa faca meseria asta.

  • @NYMRA
    @NYMRA Жыл бұрын

    Unul dintre titanii umorului nostru.

  • @Cormano980

    @Cormano980

    Жыл бұрын

    🤣🤣🤣

  • @roxanaganea3848
    @roxanaganea3848 Жыл бұрын

    Numa Namaste 🙏 ♥️ 😇

  • @Iujyrino
    @Iujyrino Жыл бұрын

    glorie mielului

  • @vioreltopsa7302
    @vioreltopsa7302 Жыл бұрын

    Fiecare sa face ce doreste, ca alege sau nu, e doar treaba lui

  • @klmn48
    @klmn4812 күн бұрын

    Trist show! Nu am rezistat pana la capat!

  • @bogdannebunul806
    @bogdannebunul806 Жыл бұрын

    Foarte interesant și amuzant..🤦‍♂️🤦‍♂️

  • @oraseanlatara
    @oraseanlatara Жыл бұрын

    Acum înțeleg de ce Teo! Pentru că Teohari suna ca un guru indian!

  • @draganstanoievici8480
    @draganstanoievici8480 Жыл бұрын

    Seinfeld! Mare! Cine-i Răzvan?

  • @cyberneticdex69
    @cyberneticdex69 Жыл бұрын

    Omu e sincer: dinozaur la pubertate

  • @denistyco4898
    @denistyco4898 Жыл бұрын

    Ai fost la stand up teo?:))

  • @alinbaranovschi24
    @alinbaranovschi247 ай бұрын

    Cam ai avut emoții...

  • @chrisneek9516
    @chrisneek95168 ай бұрын

    De ce nu are subtitrari in engleza?

  • @ioan2232
    @ioan2232 Жыл бұрын

    Like dacă ascultați melodia de la BUG Mafia acum

  • @lamaiaverde8179
    @lamaiaverde8179 Жыл бұрын

    A fost Vio in deschidere? Că eu am întârziat puțin....

  • @AndreiBran
    @AndreiBran Жыл бұрын

    Teo, patriarhul, ai ales bine oricum!

  • @sindicat123
    @sindicat123 Жыл бұрын

    Sper să trăiesc destul ca să spun "Condoleanțe pentru Teo".

  • @aurelianstanica2708
    @aurelianstanica2708 Жыл бұрын

    Am crezut ca Teo este un baiat destept...

  • @Cefama-dm1mg
    @Cefama-dm1mg23 күн бұрын

    Nu am înțeles nimic

  • @razvanbuliga1193
    @razvanbuliga1193 Жыл бұрын

    DOD,.(DORU OCTAVIAN DUMITRU) stand up înaintea voastră. ...... VACANTA MARE .....😅😅😅

  • @neculailupascu4577
    @neculailupascu4577 Жыл бұрын

    Cine știe ce mai faceți?

  • @gabynagy4756
    @gabynagy4756 Жыл бұрын

    Teo vio si Costel nu vor fi niciodată fumați și trecuți

  • @dragos8117
    @dragos81179 ай бұрын

    Teo is the king, restul sunt fumați.

  • @Cormano980
    @Cormano980 Жыл бұрын

    Ai gresit scena cumetre , astia venisera pt Fuego

  • @one_marius
    @one_marius11 ай бұрын

    Total nepregătit, doar irosește timp.

  • @romeonicusortudorache9106
    @romeonicusortudorache9106 Жыл бұрын

    Spune sincer, nu prea te-ai pregătit pentru momentul asta, nu? Ai vorbit cam degeaba...

  • @mr.brownstone7567

    @mr.brownstone7567

    Жыл бұрын

    efectiv a spus ca improvizeaza in mare parte momentul

  • @enKoodEr
    @enKoodEr Жыл бұрын

    Esti obositor cu monologul tau vere. Speram din suflet sa-mi elimini plictiseala dar se pare ca ai amplificat-o 😂

  • @HughLeDuc
    @HughLeDuc Жыл бұрын

    Ai umplut 12 minute vorbind despre nimic? Seinfeld curat.

  • @AllexSise

    @AllexSise

    Жыл бұрын

    Doza zilnica de hate?😅

  • @BogdanCostea85

    @BogdanCostea85

    Жыл бұрын

    Tu la ce Tedx participi? Daca nu iti place Teo, de ce trebuie sa dai un coment de hate? 😪

  • @DDingastaRR

    @DDingastaRR

    Жыл бұрын

    Respect omule ce arată că A FACE este un început!

  • @jorj008

    @jorj008

    Жыл бұрын

    @@BogdanCostea85 crezi că prin a îl compara cu Seinfeld e un comment de hate?

  • @BogdanCostea85

    @BogdanCostea85

    Жыл бұрын

    @@jorj008 odata pentru ca avea o nuanta acida asupa lui Teo si mai ales pentru ca nu ii prima oara, are un precedent...la fel am crezut primele dati, dar nu ii ok!

  • @riftparadise
    @riftparadise Жыл бұрын

    Alegi ce faci. Dar nu alegi ceea ce vrei sa faci. ca sa reformulez ce a zis acest Jordan Peterson al Romaniei

  • @mouzpriority4846
    @mouzpriority4846 Жыл бұрын

    Aoleu ce m-a plictisit lipsa asta de modestie.. din cauza voastra cauta romanii stand-up strain..

  • @mircea2019
    @mircea2019 Жыл бұрын

    soooo slab frate....zici ca a fost speech istoric.

  • @Mr.Ciobanu
    @Mr.Ciobanu Жыл бұрын

    Who the fk is Claudiu Teohari?

  • @jamyedunn8671

    @jamyedunn8671

    Жыл бұрын

    Sa moara mata ca n-ai auzit de teo pana acu

  • @patrickrazvan

    @patrickrazvan

    Жыл бұрын

    Iesi din pestera, pretenas...