Tovarășul Lucrețiu Pătrășcanu: comunistul patriot? (PVT #8)
Ascultă și citește nelimitat din peste 15.000 de audiobooks & eBooks pe AudioTribe.ro.
Ai primele 7 zile gratuit și un preț special de 19.99 lei / lună aici: bit.ly/3slRRNl
Fraților, astăzi vă voi spune povestea celui mai controversat lider comunist român. Au fost și încă sunt destui cei care îl consideră pe Lucrețiu Pătrășcanu drept „șansa ratată” a comunismului românesc de după al Doilea Război Mondial, posibilitatea de a fi altceva decât o umbră servilă a Moscovei. Descendent al unor familii de intelectuali și de boieri, cu studii doctorale în străinătate și cu o reală operă academică, Pătrășcanu a fost mereu o prezență aparte în peisajul ilegaliștilor din perioada interbelică, dar și al noilor lideri care au preluat puterea cu ajutorul tancurilor Armatei Roșii. Asta pentru că era exact exponentul acelei părți a societății care ar fi trebuit să dispară în noua lume pe care revoluționarii Kremlinului o propovăduiau și pentru care erau dispuși să-și sacrifice viața. Și cu toate astea, Lucrețiu Pătrășcanu, la rândul său, a mers neclintit pe acest drum, chiar și atunci când calea sa nu mai ducea spre viitorul luminos, ci spre obscurul camerei de anchetă și întunericul închisorii.
În același timp, rivalii săi politici, adică Regele și liderii partidelor democratice, vedeau în Pătrășcanu un lider comunist cu care se putea discuta și în care, la nevoie, chiar se și putea avea încredere. Era probabil singurul cu care simțeau, în mod sincer, că au ceva în comun, că aparțin aceleiași societăți și că, în fond, ar putea fi unica șansă ca puterea comunistă să nu derapeze într-un totalitarism sângeros și profund obedient lui Stalin. Și mai exista o trăsătură care l-a făcut să fie o pată de culoare în cenușiul comunist postbelic: oricât de incomod ar fi, adevărul este că Lucrețiu Pătrășcanu a fost, fără îndoială, singurul lider comunist român care, în anii 40, s-a bucurat de popularitate în societatea românească. Iar asta datorită ideii că Pătrășcanu ar fi fost și singurul comunist patriot, mit întărit în mentalul colectiv după îndepărtarea sa din conducerea partidului, urmată ulterior de lichidarea lui fizică la închisoarea Jilava.
Cât de adevărat este însă că Lucrețiu Pătrășcanu ar fi fost „un comunist totuși bun” și „un patriot care i s-a opus lui Stalin”? Ori că a reprezentat „șansa ratată a României de a avea un comunism cu față umană”, potrivit narațiunilor promovate intens după 1989? Răspunsurile se găsesc în biografia sa controversată, contradictorie, incitantă și, destul de mult, mitologizată. Așa că voi face ce am încercat să fac și în celelalte episoade ale seriei Pe Vremea Tovarășilor: să vă spun povestea sinceră și obiectivă a evenimentelor și a oamenilor care au marcat comunismul românesc. Iar astăzi ne vom opri asupra lui Lucrețiu Pătrășcanu, a cărui biografie începe cu...
Text scris de istoricul Lucian Vasile
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
/ @zaiafet
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM
Пікірлер: 178
Ascultă și citește nelimitat din peste 15.000 de audiobooks & eBooks pe AudioTribe.ro. Ai primele 7 zile gratuit și un preț special de 19.99 lei / lună aici: bit.ly/3slRRNl
@IronGuard4657
10 ай бұрын
Ce părere aveți despre fostul dumneavoastră coleg care o ia pe arătură cu socialismul lui și s-a împrietenit cu niște puștani la fel de "social democrați ca și el"?
@dangostila4265
10 ай бұрын
A
@ExiSTEIN
9 ай бұрын
@@IronGuard4657 Despre Asa ceva spunea doar Iliescu!!! A intinat idealurile Comunismului!!! Despre Comunisti nici nu trebuie sa discutam!!! WTF!!! Patrascanu ???🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
@prisecarumario2974
9 ай бұрын
Te rog fa un audio book cu cărțile lui sven hassel
@PROGaming-jl7eq
9 ай бұрын
Salut Horia. Cred ca ar merge si o poveste despre Emil Bodnăraș.
De mult timp asteptam un documentar mai obiectiv despre Patrascanu,si baaaam!Multumim Zaiafet!
Eu fiind din Bacau, in copilaria mea am convietuit lanaga un liceu care era numit Lucretiu Patrascanu, nu stiam cine a fost acest om si credeam ca a facut ceva foarte mare in viata ca sa merite sa aiba un liceu denumit dupa numele lui, si inca unul dintre cele mai renumite din Bacau, datorita faptului ca elevii care merg acolo au performanta mare la invatatura. Multi ani dupa ce a fost redenumit liceul, am aflat ca Lucretiu Patrascanu a facut parte din Partidul Comunist Roman, dar nimic mai mult si ma gandeam ca acum are sens ca liceul purta numele lui. Privind acest documentar am avut sansa sa aflu istoria lui Lucretiu Patrascanu si a Elenei Patrascanu, si sunt mandra ca el ca Bacauan a fost Ministru al Partidului, desi nu sunt adepta a ideologiei comuniste, il admir pentru ca a ajuns atat de sus la carma tarii, dar motivul cel mai mare pentru care cred ca a meritat sa aiba un liceu cu numele lui este pentru curajul de care a dat dovada cand si-a aparat numele si demnitatea cand partidul de trista amintire s-a intors impotriva lui, cum avea de altfel obiceiul, cand oamenii nu mai serveau intereselor politice.
Un clip senzațional, așteptăm și alte clipuri tot așa de interesante și captivante. Spor la treabă și mult succes! 👍👌
Chiar aveam o zi proasta azi. Acum am vazut ca ai scos clipul asta si ziua a devenit buna. Multumesc pentru tot ce faci!
@nokabbacon7575
10 ай бұрын
De ce ai avut o zi proastă, Victoraș?
@viktorwashere
10 ай бұрын
@@nokabbacon7575ai auzit vreodată de acea expresie în engleză "mind your own business"?
@nokabbacon7575
10 ай бұрын
@@viktorwashere dar tu Viktoraș de ce nu îți vezi de treabă?
@viktorwashere
10 ай бұрын
@@nokabbacon7575 cam ipocrită afirmația ta dar mna..
ai ajuns la o dictie absolut senzationala, deliciu fonic si informational . multumesc din suflet pt eforturile tale zilnice. sa fim tineri, mereu curiosi, curati si sanatosi. Salutare din Londra.
Perfect de văzut cu ocazia zilei de 23 august:))
Mi s-a părut întotdeauna interesant cum personalitățile care au dominat anii 40 50 au toate nume neobișnuite, ușor de reținut : Lucrețiu Patrascanu, Corneliu Zelea Codreanu, Mareșalul Ion Antonescu, Gheorghe Gheorghiu Dej, Dr Petru Groza, Ana Pauker... E ca și cum istoria a vrut sa dea elevilor o mana de ajutor : "Uite, pe ăștia să-i rețineți" Amuzant e ca dintre toți, cel mai comun nume îl are tocmai Regele - Mihai.
Am căutat un pic și vila familiei Pătrășcanu poate fi găsită pe strada Vasile Alecsandri 7, Bacău. Acum este o pizzerie după ce a fost vândută în ultimii 10 ani. Vila arată bine și mâncarea e bună, dar când mă întorc acolo, vreau să întreb dacă mai este vreo pancartă cu istoria construcției.
Îți mulțumesc mult că dezvălui o parte adevărata a istoriei recente (totul se repetă) adevărul istoric trebuie spus🤘👍
@zaiafet te rog rezolva cu muzica aia care imi rupe membrana la casti ca e aiurea rau. eu te ascult pe tine cu mare placere dar muzica aia super tare ma face sa dau mai incet apoi nu te mai aud pe tine...e naspa rau.
@lucianradulescu9340
10 ай бұрын
Chiar ca
@ionutbz1
10 ай бұрын
Subscriu, mi-au bubuit urechile
@Paul-ys7cc
10 ай бұрын
Dați skip la muzica sau dați mai încet la muzica și când începe Zaiafet sa vorbească dați mai tare .
@ionutbz1
10 ай бұрын
@@Paul-ys7cc Da, se poate așa… Dar decât sa dea 150.000 de oameni skip și mai tare de câte ori se schimba capitolele, cred că e mai simplu să se ajusteze la montaj. Critică constructivă
@gianioprea2785
10 ай бұрын
Subscriu!
Astept cu nerabdare episoade noi din seria PVT! Te rog in schimb sa nu le grabesti, pentru a le pastra calitatea de documentar de pana acum.
Dupa acest clip ar fi potrivit unul despre Emil Bodnaras.
@superbogdan1000
10 ай бұрын
Citește cărțile Laviniei Betea.
Stelian Tănase , pe care îl tot citați , nu este cea mai obiectivă și curată voce .
@cooltrades7469
10 ай бұрын
Ai ceva cu Stelian :))).
Multumim Frate Horica❤❤❤❤❤
Multumim ❤
Mi-as dori atat de mult un clip despre Karl Marx, de la rl a plecat totul intr-un fel sau altul.
@mugurstefan68
8 ай бұрын
Desigur...de la el a plecat... așteptați sa va serveasca gogoși ca cititul si ganditul e sport extrem pentru unii ..
Scena execuției lui Patrascanu din filmul Oglinda este superb regizata. (știu ca Oglinda nu respecta adevărul istoric, dar este un film excelent)
Ai putea face un video despre revolata Maghiară din 1956 . Sau invadarea Cehoslovaciei din 1968 . Stiu ca nu fac parte din istoria comunismului Românesc dar sunt niste evenimete importante care arata cum a fost comunismului si dominația Sovietica in general pentru tot estul europei .Mai ales ca nu prea exista videoclipul pe KZread despre acest subiesc mai ales unele atât de bine facute cum sunt cele de pe canalul Zaiafet exista videouri scurte de 20 de minute dar nimic foarte lung si complex .
@dorian8475
10 ай бұрын
Desi la prima vedere ai zice ca Revolutia ungara nu face parte din istoria Romaniei lucrurile nu stau asa. Ce s-a intamplat atunci in Ungaria a impactat si Romania. Imre Nagy, comunistul care a fost dat la o parte in urma acelor evenimente a fost adus si tinut in Romania, dovada faptului ca sovieticii aveau incredere in liderii comunisti de la Bucuresti. De asemenea, in urma acestor evenimente se pare ca Hrusciov a decis sa retraga trupele rusesti de pe teritoriul Romaniei in 1958, iar celelalte state comuniste din Europa au avut trupe rusesti pana in 1989.
@cooltrades7469
10 ай бұрын
Asta a fost revolta machitorilor ...sau / :))))????
@mugurstefan68
8 ай бұрын
Nu toate sunt bin făcute... muklte sunt cu tentă corect-politică
Salutare..interesant episod..
superb video
Andrei este un personaj interpretat de Sergiu Nicolaescu in filmul serial Pistruiatul . Personajul Andrei se ascundea în fabrica părăsită unde se jucau copii .
@florinsirbut5097
10 ай бұрын
Filmarea scenelor cu cărămidăria sau realizat la Arad.
@cooltrades7469
10 ай бұрын
@@florinsirbut5097 S-AU ? Despartit ? Clasele primare ? Sau ...nema ?
Sunteti tari fratilor!
Crezi ca poți lăsa volumul la melodi la același nivel cu vocea ta ? Uneori ascult episoadele tale înainte de somn și melodiile se aud mai tare și te trezesc 😅😂😂
Pur și simplu ești fenomenal, respect maxim !
Mulțumesc!
Multumim!
Mulțumim!!!
Salutare si la mai mare ! 👏👏👏
👍👏Traiasca echipa zaiafet
Cica l-au batut sever un grup de legionari ... fiecare tovaraș își împăna autobiografia cu astfel de evenimente greu de verificat...mai tarziu aceeasi legionari le ofera libertatea in schimbul bunei purtari... CE SA MAI INTELEGI ? Banii vorbesc și Zaiafet are normă ? Se observa totusi o lipsa de onoare intre unii si altii, unii isi asuma faptele in fata autoritatilor intru adevar, ceilalti nu stiu cum sa minta si sa se fofileze. Diferente mari de caracter... dar Banii Vorbesc !
Acest Lucretiu Patrascanu era ca intelect ca toti comunistii la un loc
Prea multă reclamă până la subiect. Am ieșit.
Bună....!👍
Felicitări! Totuși ai o eroare...can vorbești de Belu Zilber...ai pus imaginea altui comunist celebru - Mihail Roller....
Cred ca ati avea buna idee sa vorbiti despre really biografie a lui Ion Gheorghe Maurer,care este la fel de controversial. In rest, multumesc, a fost foarte interest.
👍👍👍
Ar fi fain, sa fie facut un film, despre viata lui Patrascanu.
@ExiSTEIN
9 ай бұрын
Pe cine dracu intereseaza,,in afara de Comunistii feroci!!!😴😴😴😴
A fost un comunist patriot ce a susținut că Basarabia e parte din România și unul care ar fi fost o alternativă mai bună. E drept că nu a ales o cale bună, însă acesta ar fi fost alternativa comunismului românesc.
@killthereds2.043
10 ай бұрын
Era un idiot oricum ar fi. El a contribuit din plin la carnagiul bolșevic care a avut loc in România. Bolșevicii se mănâncă între ei ca șoarecii, nu l plâng.
@dmovila
10 ай бұрын
Fals! Complet fals! Citiți ce a scris și veți vedea că a fost la fel de comunist că ceilalți. Numai că nu avea simț politic.
@user-vc1ol8cv1f
10 ай бұрын
Adv
@petricajingarau3676
10 ай бұрын
Mai du-te bă drq cu comunismul tau patriotic !
@ExiSTEIN
9 ай бұрын
Pai asta face si Che Gargara!!!🤣🤣🤣🤣🤣🤣 Deci e comunist!!!
Buna! Urmaresc canalul de multi ani si vreau sa spun ca sunteti preferatii mei pe partea de media educational-informativa. As avea o sugestie de un clip mai light asa, oare ati putea vorbi despre Tarrare?
@florinvalentin3730
10 ай бұрын
Alt personaj mai scarbos nici ca gaseati! Tarrare..
Cand a inceput acel cântec nu stiam cum sa ii dau skip
mare om mare caracter
ACUM nu se mai fac dosare politice ? Pe acuzații și delațiuni false !
@cooltrades7469
10 ай бұрын
Da , hai ca esti tare . Ai dat-o . Stii istorie . Nu ;)))
@valentinmatei7512
9 ай бұрын
Ba da unele se cunosc altele trebuie să le cauți dar sunt 😢
@valentinmatei7512
9 ай бұрын
Păcat de noi ca popor
Audiobookul cu Marcus Aurelius nu intra in planul de 20 de lei, ci cere upgrade la cel de 50 de lei, nelimitat.....
Un clip despre Che Guevara când? ❤
@valentinmatei7512
9 ай бұрын
Doar cei români să îi cunoaștem
@anticomunistul31032
7 ай бұрын
Che Guevara nu era ceva star rock?
@Mi11To
7 ай бұрын
@@anticomunistul31032 medic,politician si comandant de gherila.
@anticomunistul31032
7 ай бұрын
@@Mi11To Știu, întrebam la caterincă, Che Guevara a fost înger și demon în același timp
Patriot, într-adevăr, dar controversat, deoarece la Moscova și Kremlin nu se știe cât de mult a aparat s-au dacă a putut apara interesele Regatului României. Înainte de a fi comunist sunt roman ✌️
1:11:10 Cel din fotografie nu este Mihail Roller? Cel care a falsificat istoria Romaniei
Like & Comment
✌️
Aminte din Oglinda uite aici la Patrascanu" Înainte sa fiu comunist sunt roman" executat
Poti sa-ti iei o trotineta electrica. Sau o bicicleta electrica chiar mica si pliabila. Economisesti timp cu parcarile si multi bani ca nu te costa mult sa incarci o baterie electrica. Plus ca nu mai obosesti in rampă daca vehiculul este electric😉⚡
Imi doresc din suflet ca cei de la Zaiafet sa faca un eseu despre ce inseamna comunismul/socialismul sau chiar marxismul, pentru ca separe ca nu prea stiu ce inseamna aceste cuvinte. Nu o zic cu rautate ci pur si simplu este o observatie
@cooltrades7469
10 ай бұрын
Niste utopii care au generat nenorociri . Cool ? Nu functioneaza .
Salut
Hmm Bellu
7 zile gratuit dar ai uitat să spui că trebuie să îți bagi datele cardului pentru asta. 😅
Tovarasu Zaiafescu
Un Cîțu al anilor 50.
Emil Botnaras, alt patriot adevărat. Poate sa ne delectezi cu biografia lui
@ExiSTEIN
9 ай бұрын
@valentinmatei7512
9 ай бұрын
Da aș vrea și eu
Pentru nostalgici - luați de aici cu lămâie un exemplu concret despre cum i-au tratat comuniștii până și pe ai lor…
comment de boost
Care sunt sursele folosite pentru realizarea acestei emisiuni ? Sper că nu vă bazați doar pe S.Tănase !
kzread.info/dash/bejne/pJ58qNxpeNmxgaQ.htmlsi=HFgtZEnmTAJIlxPh La minutul 53 vb despre Pătrașcanu
Să seaudă Zaiafet peste tot pe internet! 😮 👇
Thanks
bun interpret,cuvinte de-a valva fără considerente geopolitice
Lavinia BetEa, domnule ZaiaVet.
Un personaj controversat…🤔
Îmi amintesc că atunci când am vizitat-o pe bunica in micul nostru oraș ,mi-a dat niște😮😅😅😂 ințelepciune serioasa . Ea a spus ,,Nepoate! intr-o zi unii oameni iși vor pierde timpul citind comentariul tau. Astazi este acea zi. 😅😂😂
@raresc.c2744
10 ай бұрын
Gluma e bună, nu simt ca am pierdut timpul citind.o! 😅
@Razvan91Gaming
10 ай бұрын
@@raresc.c2744 :))
E Lavinia Betea, nu Lavinia Beta…
@cooltrades7469
10 ай бұрын
Betea . Asa a spus. Mai asculta :)).
De ce nu s-au luat masuri urgente de protectie a populatiei române din România dupa lovitura de stat din 1989 ? De ce nu se iau astazi astfel de masuri ?
Lavinia Betea ma nu Lavinia Beta
@cooltrades7469
10 ай бұрын
A zis Betea , probleme cu auzul ? Ok , nu esti singur . Mai e unu ' . :))
@ionitageorge2410
10 ай бұрын
@@cooltrades7469 o sa ascult din nou pasajul respectiv. Dacă e ca tine ORL direct daca e ca mine da 25 de beri:)
Neamul nostru este unul complicar....alors je ne veux pas rien savoir..😒 Nu mai sati cu '"thumbs up" caci nu mai este cazul..
@cooltrades7469
10 ай бұрын
Ce ma ? Quoi ? Alor ca...? ;))). Etc .
Ai mai slăbit ștrengarule 👄💅🥦
NEINTERESANT???!!1
@LinaBuza
3 ай бұрын
👎🐈⬛
Când oare se va recunoaște că ideologia Marxist Leninistă a fost ideală ptr. Toți oamenii din orice societate umană. Că nu a fost aplicat bine socialismul în anumite țări ! Asta este cu totul altceva. Cinste și dreptate socială nu găsim decât în orânduirea socialistă. Din acest motiv Lucrețiu Pătrășcanu sa orientat cu vehemență spre Partidul comunist. Când se va recunoaște că Nicolae Ceaușescu a fost cel mai mare patriot român. El și Mihai Viteazul. Nicolae Ceaușescu și-a riscat viața în 1968 când a ieșit la balconul comitetului central și a criticat vehement invazia Uniunii sovietice în Cehoslovacia.Ceausescu sa opus tot timpul marilor puteri și a vrut să fie tot timpul independent cu țara lui. Reușise să devină independent cu țara lui în primăvara anului 1989 și din acest motiv a fost asasinat în dec. 1989. Capitalismul de câte ori a fost la putere nu a făcut nimic benefic ptr. țară. A avut perfectă dreptate Ceaușescu când a făcut afirmația că în capitalism nu există decât , JAF , INECHITATE ȘI ASUPRIRE. IATĂ CĂ SPUSELE LUI SAU CONFIRMAT DIN ANII 1990 SI PÂNĂ ÎN ZILELE DE AZI. ÎNTR-O ISTORIE SINCERĂ NICOLAE CEAUȘESCU VA AVEA PAGINA LUI DE AUR.
@valentinmatei7512
9 ай бұрын
Da bine spus la obiect bravo 👍
dl. Zaiafet , învață să pronunți numele proprii din limbi străine, nu te fă de râs !
A fost reabilitat de Ceasca, dupa mine numarul 1 a fost Dej, pacat ca a trait prea putin.
@cooltrades7469
10 ай бұрын
Pacat ca a trait .
Daca tot pretindeti ca transpuneti o istorie "obiectiva" (cand naiba a fost canalul asta obiectiv vreodata?), ar trebui sa amintiti ca atunci cand Puterile Centrale au ocupat Romania, Bratianu le-a spus alor nostri sa accepte absolut toate conditiile armistitiului, special ca sa para a ocupatie, nu intelegere de pace. N-avea cum sa ii investigheze pe Carp, Marghiloman sau tac-su' lu' Patrascanu de "tradare" cand ei efectiv i-au folosit pe astia ca sac de box politic. Sunteti super-obiectivi, n-am ce zice. :)) 50:23 Ce a vrut sa spuna autorul? Nu stie nimeni ce a spus "in realitate" Patrascanu. Ambele variante au circulat din diverse motive ideologice.
@cooltrades7469
10 ай бұрын
I-auzi . Da' cand au ocupat Puterile alea Centrale Romania ? Intre ce ani ?
@MMerlyn91
10 ай бұрын
@@cooltrades7469 Pune mana pe o carte de istorie si lamureste-te. Si nu te mai lansa in ironii ieftine. Nu e cazul. Nu e prima data cand te bagi in seama cu mine, stiu cat de putin te ajuta mansarda.
@2highization
10 ай бұрын
@@cooltrades7469ro.m.wikipedia.org/wiki/Organizarea_administrativ-teritorial%C4%83_a_teritoriului_Rom%C3%A2niei_ocupat_de_Puterile_Centrale , ia cu pita
@uau3
7 ай бұрын
@@cooltrades7469In Noiembrie 1916 - Mai 1918, Oltenia si Muntenia au fost sub ocupatia puterilor centrale
👍👍👍👍👍
Salut