Execuția lui Pătrășcanu

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău - d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București.
Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.
Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău și provenea dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, iar mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească.
În tinerețe, devine adept al învățăturilor marxiste, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist din România (PSR) și muncește ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig.
În 1921 este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR). Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluției din Octombrie. El și cu Elek Köblős au fost singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La întoarcere, a fost arestat și încarcerat la închisoarea Jilava în 1924 (an în care PCdR este declarat în ilegalitate). Intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului.
La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut, împotriva poziției oficiale, că basarabenii moldoveni sunt tot români, deoarece în congres se pusese problema că România Mare este un stat multinațional și imperialist.
ro.wikipedia.org/wiki/Lucre%C8...
București strict secret, Execuția lui Pătrășcanu
realizat de Stelian Tanase in cadrul emisiunii "Bucureşti,strict secret"

Пікірлер: 517

  • @pisoipisoi7584
    @pisoipisoi75844 жыл бұрын

    comunistilor`nu`le-au`placut`intelectualii.au`promovat`la`conducerea`tarii`analfabeti`care`au`distrus`romania.e`valabil`si`azi.

  • @mariusiancu819

    @mariusiancu819

    3 жыл бұрын

    Unde a fost poporul? unde este si acum nicăieri de acea și-a meritat și își merită soarta astăzi istoria ne acuźă

  • @pisoipisoi7584

    @pisoipisoi7584

    3 жыл бұрын

    @@mariusiancu819 trebuie`luptat`in`permanenta.i`can`t`get`no`satisfaction`,but`i`try.

  • @dorinanicolescu3662

    @dorinanicolescu3662

    Жыл бұрын

    @@mariusiancu819 8

  • @elenabibescu1848

    @elenabibescu1848

    Жыл бұрын

    Romania a fost distrusa de destepti dupa 1989. In ultimii ani stau in umbra!!

  • @Vali_V

    @Vali_V

    Жыл бұрын

    Inceputurile partidului, da! Insa nu poti sa spui ca Ion Gheorghe Maurer sau Paul Niculescu Mizil sau Stefan Andrei si multi altii, au fost analfabeti.

  • @ovidiudan5527
    @ovidiudan55273 жыл бұрын

    Anul arestarii lui Pătraășcanu îl aflăm abia după 15,25 minute de vizionare. Felicitari realizatorilor!

  • @liviustitus

    @liviustitus

    Жыл бұрын

    Trebuia să îl știi demult boule

  • @carcrash1875

    @carcrash1875

    11 ай бұрын

    @Ovidiu Dan Daca stiai ceva istorie nu aveai nevoie de *15,25 minute de vizionare*.

  • @miticamunteanu2945
    @miticamunteanu294513 күн бұрын

    Multumesc frumos pentru informații și va doresc tot binele din lume

  • @giorginajojan757
    @giorginajojan7572 жыл бұрын

    A primit ceea ce a dorit altora!

  • @cristianm7097

    @cristianm7097

    5 ай бұрын

    Ceea ce a DAT altora.

  • @emilvoin6676
    @emilvoin66763 жыл бұрын

    Ești pe lângă subiect!... Că dealtfel multe alte documentare istorice . De fapt fiecare cu varianta lui. Iar adevărul e Undeva!... In mijlocul mări...

  • @simiondamian9659

    @simiondamian9659

    10 ай бұрын

    Intrigi,luptă ptr.putere,ura și mâncărimea dintre ei,amestec din exterior, eliminarea fizică a adversarilor politici,condamnări, execuții și....Rușii...... etc.......etc....--naiba săi ia pe toți care nu lea mai pasat de POPORUL ROMÂN.

  • @simiondamian9659

    @simiondamian9659

    10 ай бұрын

    Ce sa răspund--intrebatîi pe toți cei care Știu cu mult mai mult decât mine și studiați documentele istorice.

  • @dorinfedor6935
    @dorinfedor69359 жыл бұрын

    Lucretiu Patrascanu a fost un idealist. El a crezut sincer si naiv in comunism, in faptul ca omul poate instaura raiul pe pamant prin puterea si vointa sa. El provenea dintr-o familie avuta, cu o pozitie sociala buna si avea un viitor asigurat din copilarie. Numai ca in viata, el a facut alegerea sa se dedice unei cauze, pe care dinsul o considera nobila. El ar trait o dezamagire profunda si a suferit enorm, atunci cind a fost condamnat si executat chiat " de ai sai", in momentul cind se putea spune ca, practic, idealul pentru care el a luptat si sacrificat a fost atins si instaurat.

  • @VestitorulPrimaverii

    @VestitorulPrimaverii

    9 жыл бұрын

    +Dorin Fedor,,,ba...comentariul tau e o diversiune ca ai ura impotriva Socialismului...si ai gasit un argument cu Patrascanu asta...probabil ca a fost o victima a luptelor pentru putere in interiorul PMR...ca si el vroia conspira sa fie marele sef.

  • @VestitorulPrimaverii

    @VestitorulPrimaverii

    9 жыл бұрын

    ***** ...vorbesti de "experimente sociale"..de parca Feudalismul si porcaria antisociala a Capitalismului ar fi normalitate. Ce consecinte "devastatoare" ? Ti-a devastat tie moshiile ?

  • @VestitorulPrimaverii

    @VestitorulPrimaverii

    9 жыл бұрын

    ***** ..ce tot ii dai ba cu "experimentul pitesti"...? In zona de ocupatie americana din Germania si Japonia se aplica aceeasi schema..ba.."reeducarea politica". Esti satul si iti prieste Capitalismul...de asta ai ura si dispret fatza de drepturile de viata ale oamenilor.

  • @dorinfedor6935

    @dorinfedor6935

    9 жыл бұрын

    Vestitorul Primaverii Eu nu sunt " capabil" de ura si perversitate precum comunistii; de ce ai gasit sa proiectezi aceste "calitati" de ale tale tale pe mine? Ce interes as avea eu sa ma dedau la asa zise " diversiuni" aici????; sunt cumva urmarit de catre securitate si politie politica si incerc sa scap in asa fel???!! ... voi comunistii dupa ce ati omorit si eliminat dusmanii vostrii de clasa ati inceput sa va omoriti intre voi...

  • @VestitorulPrimaverii

    @VestitorulPrimaverii

    9 жыл бұрын

    ***** ..da..ba...povesteste cum ai ajuns tu un distrus.... Am avut si eu curiozitatea sa ma documentez ce a fost la Pitesti . Nu ca tine ca vorbesti prostii de propaganda auzite aiurea ca esti tu satul pe vremea Capitalismului. Ai uitat sa spui ce vrei. Shomaj de masa ? Privatizarea spitalelor si cimitirelor ? ...reforme capitaliste cu "datul afara" a oamenilor de peste tot...? Iti place, nu ?

  • @KAPConi
    @KAPConi3 жыл бұрын

    Citesc știrile de pe burtieră. PDL-ul, Boureanu, Boc, Elena Udrea, etc. Știri despre războiul din Libia... Tot o istorie urâtă..

  • @MrTTTllliii
    @MrTTTllliii Жыл бұрын

    Ce muzică nașpa aveau știrile, documentarele și alte chestii de genul acesta, de pe vremea aceea.

  • @gheorghecarbunescu9588
    @gheorghecarbunescu95883 жыл бұрын

    Materiale bune, de acesta data le cred corecte, dar nu suport sa ascult pe Cioroianu pentru că în altele mi s-a părut și chiar cred că este un trădător de neam.

  • @mihaelaciobanu9215

    @mihaelaciobanu9215

    Жыл бұрын

    Este.

  • @iulianantonescu7534

    @iulianantonescu7534

    11 ай бұрын

    Jegul cioroianu e pui de soroseală

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    10 ай бұрын

    Da … este omul lui Soros … și el și S Tanase

  • @corneliulipciuc4776
    @corneliulipciuc4776 Жыл бұрын

    Până la urmă a primit ceea ce a meritat! Sa nu uitam in viața totul se plătește!

  • @stefanvitel2169
    @stefanvitel2169 Жыл бұрын

    Pe vremea în care a fost el ministru, au fost executate personalități politice. Naiba să-l ia.

  • @raduradu8414
    @raduradu841411 ай бұрын

    Despre I. Iliescu nu aveti publicitate?? Si de toti jidani care au pus labele pe Romania??

  • @vasilecristea2683
    @vasilecristea268311 ай бұрын

    Are dreptate ante vorbitorul.regele mihai=trădător de țară, mareșalul Antonescu erou național ar trebui să îi reabiltăm memoria acestui român patriot. Slavă lui a murit din dragoste de țară.

  • @adomnicaiilie2176
    @adomnicaiilie21764 жыл бұрын

    A crăpat în același loc unde a fost asasinat cu acordul lui marele Antonescu

  • @toma-dorelrosca5331

    @toma-dorelrosca5331

    3 жыл бұрын

    Zice o vorbă....,, Dumnezeu, nu doarme... ''

  • @iulianpavelescu8260

    @iulianpavelescu8260

    3 жыл бұрын

    Teohari Georgescu , sluga bolșeviciilor , tatăl lui călin Georgescu care se visează premier.

  • @borgomocalebioagriturismo2499

    @borgomocalebioagriturismo2499

    2 жыл бұрын

    @@toma-dorelrosca5331 09

  • @echoe4806

    @echoe4806

    Жыл бұрын

    @@toma-dorelrosca5331 Da ce face?

  • @mariussantamarian1781

    @mariussantamarian1781

    Жыл бұрын

    Marele Antonescu? Hai sa fii serioși...

  • @apopeidumitru4758
    @apopeidumitru47589 жыл бұрын

    Nu se face nimic stand in fata tastaturii si dandune parerea depre alegerile facute de altii in locul nostru. e adevarat, suntem condusi de hoti care fura legal, iar noi suntem cei care i-am ales. asa ca pana Romanii nu se trezesc taceti dreq din gura, si suferiti ca ne-am facuto cu mana noastra, cand se face o manifestatie, 1% din romani iese pe strada, 74% se uita la televizor sa vada cati au iesit si ce se va intampla si vor povesti timp de 50 de ani ce curajosi au fost romanii, iar 25% nu au acces la televizor si radio si nu stiu ce se intampla in tara asta. asa ca mars va zic la aia care judecati fara sa aveti cunostinte despre ce se intampla si despre ce sa intamplat. P.S. si daca atatia Romani au murit pt o cauza pe care o credeau dreapta sau era dreapta si au murit privind inainte, majoritatea romanilor de azi daca se zgarie intro sarmulita dau fuga la spital speriati de moarte ca sa isi faca anti-tetanus ca nu cumva sa moara. asa romani am ajuns.hai bafta.

  • @stefangheorghe3488

    @stefangheorghe3488

    4 жыл бұрын

    Am iesit mereu in strada si de 2 ori am luat gaze in fata pentru nimic! La un meci de fotbal ies 30000 din nu stiu ce comuna sau oras dar cand ar trebui sa iasa sa schimbam ceva in tara nu se strang nici 10000. Ne meritam soarta!

  • @0210laur

    @0210laur

    3 жыл бұрын

    si de unde vei aduce politicieni cinstiti, asa ceva nu exista pe acest glob, alieni probabil nu vor functii deci care ar fi solutia?

  • @0210laur

    @0210laur

    3 жыл бұрын

    @@stefangheorghe3488 ce ai vrea sa schimbi? cred ca lupti cu morile de vint!, in primul rind ar trebuii sa schimbi mentalitatea omului care e imposibil in cazul nostru, sau tu mai crezi inca ca alesi cei 500 trebuie sa munceasca ca 20 mil sa se odihneasca

  • @toma-dorelrosca5331

    @toma-dorelrosca5331

    3 жыл бұрын

    Super. Și cum facem ceva? Că... Unitate la români.... Vax albină...

  • @liviustitus

    @liviustitus

    Жыл бұрын

    ​@@stefangheorghe3488 schimbările se fac la urne idiotule

  • @camimonica5655
    @camimonica56559 күн бұрын

    ❤❤❤

  • @adriancorduneanu2465
    @adriancorduneanu24653 жыл бұрын

    Glorios!!!

  • @dancroitoru736

    @dancroitoru736

    Жыл бұрын

    Lu var deaq

  • @K.e0102

    @K.e0102

    11 ай бұрын

    Glorios?!😊

  • @sorinrusu3252
    @sorinrusu32523 жыл бұрын

    Pătrășcanu, un idealist internaționalist îmbătat de utopii frumoase...

  • @sorinnita531

    @sorinnita531

    Жыл бұрын

    AȘA ESTE, MASON, AGENT STRĂIN

  • @Scorilomius
    @Scorilomius3 жыл бұрын

    .Simulacru de proces la Patrascanu idem la Ceausescu!

  • @clavdiapavlova9820
    @clavdiapavlova98206 жыл бұрын

    "Inainte de a fi comunist eu sunt ROMAN!" Pentru aceasta declaratie a platit cu viata Lucretiu Patracanu...

  • @doriandanila2655

    @doriandanila2655

    5 жыл бұрын

    Zău??

  • @flameofawareness

    @flameofawareness

    5 жыл бұрын

    A zis defapt sunt comunist pentru ca sunt roman.

  • @andreichivu7653

    @andreichivu7653

    11 ай бұрын

    Idiotul nu a priceput ca comunistii sunt internationalisti(globalisti acum)si deci ei nu au patrie sau natiune...

  • @aurelabalaru6887

    @aurelabalaru6887

    10 ай бұрын

    Comuniștii români neaoși au fost niște ,,canibali", regimul comunist sfârșind în Romania, în 1989 prin lichidarea lui Ceaușescu. După 1945, România a fost condusă de oameni care au avut un singur scop: distrugerea elitelor, intelectualilor.

  • @mirceasangriu
    @mirceasangriu10 жыл бұрын

    Totdeauna Romanii nostrii s-au executat intre ei. Nu am avut nevoie de dujmani externi..........

  • @Angelis9874

    @Angelis9874

    4 жыл бұрын

    Patrascanu a declarat ca mai intai este roman si apoi comunist..nu l-au omorat romanii ci liftele pagane carora nu le placea nationalismul...

  • @andreipreda1664

    @andreipreda1664

    4 жыл бұрын

    @@Angelis9874 scuteste ne cu analfabetii bolnavi la cap care daca nu au putut invata la scoala mai nimic nici nu au putut si nu pot nici in prezent sa gandeasca complex corect. Au in schimb doctorate ...

  • @Angelis9874

    @Angelis9874

    4 жыл бұрын

    @@andreipreda1664 Consiliul Suprem al Securitatii Statului era format din 25 de membri din care doar 3 erau romani etnici... restul erau de import...

  • @andreipreda1664

    @andreipreda1664

    4 жыл бұрын

    @@Angelis9874 bine , sa zicem ca ei erau ganditorii rautatilor , dar pe acestea cine oare le indeplineau , in mare parte cu mult zel ?

  • @toma-dorelrosca5331

    @toma-dorelrosca5331

    3 жыл бұрын

    Câtă dreptate ai, prietene...

  • @marilenachiriac2674
    @marilenachiriac2674 Жыл бұрын

    Din pacate , din Romania trebuia sa fugi ca sa supravietuiesti. Am mai cunoscut in 1990, o functionara din Ministerul Invatamantului care te punea sa faci zeci de autobiografii.

  • @genovevalisacenco5034
    @genovevalisacenco503411 ай бұрын

    Nu sunt cuvinte.....

  • @sorincosmin4084
    @sorincosmin40844 жыл бұрын

    😀Istoria națională mereu este inexacta dacă avem 10 istorici avem 10 variante, halal profesori, ce sa înțeleagă elevii? Care este adevărul? Aici aflam ca Patrascanu a fost ucis de plutonul de execuție care a și tras de mai multe ori, alta varianta care este susținuta și de Dl. Cioroianu este ca nu a fost în fața unui pluton ci a fost împușcat de la spate în cap, de altfel și filmul Oglinda prezintă aceasta varianta, deci domnilor cum prezentați istoria noilor generați?? Fiecare alege ce-i place? Sau istoria este doar una?!...( Istoria romana prezentata de istorici în spatele blocului la o bere la pet! 😀)

  • @stefancatana3604

    @stefancatana3604

    3 жыл бұрын

    cum ajungi profesor universitar : faci o facultate, fie de istorie, la un examen te milogesti , asa se spune la Cioroiasi ,de profesor pentru o nota mai mare , ai citit doar o carte din doua recomandate, te inscrii intr-un partid , fie pnl, te fac chiar ministru , fie de exerne , apoi te fatai pe laTV 5 minute , gata esti bun de profesor universitar de istorie poti sa te numesti Cioroia...

  • @marianadascalu2538

    @marianadascalu2538

    11 ай бұрын

    ​@@stefancatana3604se se

  • @stefancodorache9295

    @stefancodorache9295

    11 ай бұрын

    Ce persoane degradate si mincinoase sunteti, desi nu stiti nici un bob din istoria trecuta mai si mintiti fara rusinare. Cum mai profesorasilor, PCR nu a fost scos in afara legii in 1924 pana la venirea lui Ceausescu in 1965 cand a fost reintrodus in locul PM Roman? Pai nu toti fruntasii partidului Comunist au fost aruncati in ani grei de puscarie, cum dracu a omorat Patrascanu pe Antonescu cand de fapt la impuscat regele vostru ( burghezilor) Mihai? Imi faceti greata toti 3 cat de mult mintiti. Stefan

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    10 ай бұрын

    Ăștia Cioroiași și Tanase …. Sunt filiera Soros

  • @Constantin_Sime
    @Constantin_Sime3 жыл бұрын

    ...COMUNISMUL sau MAFIA: care-i diferenta?...

  • @specularverzide9972

    @specularverzide9972

    Жыл бұрын

    exista si mafia care nu e jidaneasca.

  • @florinadrianpaiu8405
    @florinadrianpaiu84052 жыл бұрын

    Eu știam că nici măcar nu a fost judecat

  • @marcueugen5210
    @marcueugen52105 жыл бұрын

    Ar trebui să se impuşte şi în zilele noastre

  • @toma-dorelrosca5331

    @toma-dorelrosca5331

    3 жыл бұрын

    Ooo.. Da.

  • @TurboRonin83

    @TurboRonin83

    3 жыл бұрын

    Începând cu...?

  • @marianbaclesanu7055

    @marianbaclesanu7055

    3 жыл бұрын

    ...CU MARELE TRĂDĂTOR ILIESCU!!!!!!!....

  • @ardealuero.7283

    @ardealuero.7283

    Жыл бұрын

    Poi in USA unele state au din nou această formă de executie

  • @TheRamonaT

    @TheRamonaT

    Жыл бұрын

    Daca omori ucigași ești și tu unul. O comportare primitiva, care a ratat evoluția.

  • @udrescumarian2073
    @udrescumarian207310 жыл бұрын

    Nici bine nu se terminase razboiul ca deja el continua sub o alta forma si idee! Asa ca.......totdeauna fomea de putere se manifesta prin orice mijloace

  • @antique4243
    @antique42434 жыл бұрын

    Asta habar nu are.. alt doctor in istorie zice ca a fost împuscat in ceafa pe hol.. Ascultați 5 min de istorie si auziti alta varianta

  • @gheorghemoraru9647

    @gheorghemoraru9647

    3 жыл бұрын

    Domnilor istorici scrieți și despre tâlharii și inpfactoroo

  • @MrTTTllliii

    @MrTTTllliii

    Жыл бұрын

    așa stiam si eu, că a fost împușcat în ceafă....

  • @toma-dorelrosca5331
    @toma-dorelrosca53313 жыл бұрын

    CEVA TIPIC ROMANESC... ĂLA PE CARE ÎL CREZI MAI DE ÎNCREDERE.... ÎNTORCI CAPUL..ȘI ȚI, AI LUAT, O.

  • @mugurstefan68

    @mugurstefan68

    Жыл бұрын

    Vezi cine erau internaționaliștii si apoi deschide gura ..

  • @florinmarasescu3859
    @florinmarasescu38594 жыл бұрын

    Așa a vrut Kahalul 🤔

  • @linaura5
    @linaura59 жыл бұрын

    adica comunistii si-au aparat puterea personala? deci PUTEREA NU ESTE DECIT O TRADARE PENTRU MASE...

  • @johnny528

    @johnny528

    Жыл бұрын

    Comuniști jegosi.... criminali.... analfabeti.... retardați.. S au ucis între ei... Acum sunt în iad.

  • @andreibirgoanu1989
    @andreibirgoanu19893 жыл бұрын

    Patrascanu si-a ales calaul. El a ales comunismul si comunismul la ucis.

  • @constantincasariu6871

    @constantincasariu6871

    Жыл бұрын

    L-a.... Ucis

  • @markantonio6512
    @markantonio6512 Жыл бұрын

    Multi au crapat acolo politicieni militari oameni mari toti mici si neimsemnati au crapat ca toti altii 😂

  • @nelusaghin8630
    @nelusaghin86306 жыл бұрын

    D-le Tanase,veti scrie in istoria tarii despre nelegiuirile bestiilor de dupa `89 ??

  • @titisuteu

    @titisuteu

    4 жыл бұрын

    Presupun ca nu ai trait prin anii 60-80 pana in 1990 sau ai fost un activist ferit de mizeriile indurate de noi, plebea, altfel nu ai vorbi asa. Nu se compara. Sunt furturi acum, dar nimeni nu te aresteaza si bate daca spui ca un politician e hot, escroc sau bou.

  • @nelusaghin8630

    @nelusaghin8630

    4 жыл бұрын

    @@titisuteu D-le ,sunt nascut in `58 ,si am trait epoca ceausista .Atunci se injura guvernul doar in particular .Acum il poti injura linistit ,ca tot nu se simte ..Cainii latra ,ursul merge``.....!Toti sunt pusi pe furat si nimic mai mult .Nu am fost nici macar membru de partid .Am muncit ,,la saiba`` cum se spune !

  • @nelusaghin8630

    @nelusaghin8630

    4 жыл бұрын

    @@titisuteu Un rezumat ar fi -,,asa-i romanul``..indiferent de sistemul politic dominant .Aceasta mentalitate nu se schimba decat la cei plecati si nevoiti sa traiasca dupa regulile din tarile unde sau stabilit.

  • @titisuteu

    @titisuteu

    4 жыл бұрын

    @@nelusaghin8630 Sincer vorbind, prefer ca ursul sa mearga in loc sa se intoarca spre caine si sa il sfasie. Un var de-al meu, electrician la o statie electrica de transformare a curentului, unde muncea singur singurel, asculta programe religioase la radio. In 1989, da, chiar atunci, si-a uitat radioul la lucru. Colegul lui care il schimba a fost operat de fiere si un altul l-a inlocit. A pornit radioul, a auzit ce asculta varul meu si l-a denuntat. A fost anchetat de un securist tanar si ambitios, care voia sa dovedeasca superiorilor ca e vigilent si l-a chemat saptamanal la Securitate, il ducea in beci si il batea cu salbaticie. A vrut sa il faca sa semneze declaratii ca face parte dintr-o retea clandestina de contrabanda de literatura religioasa din occident, apoi ca face propaganda dusmanoasa impotriva regimului etc. Acuzatiile se schimbau dupa cum ii trazneau in cap idei securistului. Varul meu a avut noroc intr-un alt securist, de fel din satul de bastina a varului meu, care era locotenent colonel si a oprit ancheta printr-un simplu ordin la 3 luni inainte de Revolutie.Doriti cumva sa ne intoarcem la un regim care utilizeaza astfel de metode?

  • @nelusaghin8630

    @nelusaghin8630

    4 жыл бұрын

    @@titisuteu Nu stiu de la ce vi sa parut ca as prefera regimul comunist .Daca mai dura 2-3 luni ,cred ca faceam criza de nervi si ieseam pe strada cu o lozinca de gat ..Eu nu suport lingaii si turnatorii .Dupa revolutie ,am aflat de unii din colegii de munca si prieteni apropiati ,ca aveau cate o jumatate de norma ca informatori la politie ,si dadeau referate lunar despre colegii de munca .Am ramas cu gurile cascate toti ceilalti ..Asa ca v-am facut o impresie gresita in privinta comunismului .!

  • @ionelcriveanu7386
    @ionelcriveanu73864 жыл бұрын

    A fost omorat din ordinul lui Gheorghiu Dej, nu din cauza nationalismului, pe care chiar Dej avea sa-l accentueze dupa cativa ani si deja il avusese prin inlaturarea moscovitilor si alogenilor, ci din cauza ca el era un incult, muncitor, iar Patrascanu era un intelectual care ii ameninta pozitia de lider, ca dovada ca din 1928 pana in 1954 erau destui de multi ani, deci Moscova n-a avut nicio legatura cu asasinarea lui, chiar daca se spune ca din ordinul sau consimtamantul lui Stalin ar fi fost arestat, insa din 1953 preluase puterea Hrusciov care in 1956 avea sa-l denunte pe Stalin si sa intre in conflict direct cu stalinistul Dej, Stalin constituind exemplul cel mai elocvent, un submediocru si bolnav psihic, delincvent de drept comun, talharie, despre care chiar Lenin a avertizat asupra preluarii puterii de catre o persoana fara discernamant (caracterizarea lui Lenin), Ceausescu, un incult cu 4 clase, balbait, care nici nu putea vorbi si nu accepta sa fie contrazis de nimeni, considerand ca detine adevarul absolut, persoanele cu un nivel intelectual foarte scazut ajunse la putere au un grad ridicat de grandomanie si autoritarism extrem dictatorial si urmare a complexului de inferiritate orine este si ar putea fi mai bun, destept, inteligent constituie grav pericol, cu siguranta alta ar fi fost soarta comunismului daca ar fi preluat puterea de Trotky, respectiv Patrascanu in cazul de fata. O alta dovada e Gorbaciov, sg conducator sovietic intelectual, cu mentalitati diamwtral opuse celor stalinsiste si nici nu a acceptat cultul personalitatii, numai ca a gresit fatal distrugand sistemul in loc sa-l reformeze si aruncandu-l in ghearele sclaviei imperialiste, pericol pe care nu l-a sesizat, nu acelasi lucru se poate spune despre Ion Ilici, care avea mentalitati tipice anilor 50, nicidecum gorbacioviste, Gorbaciov fiind pana la urma un dobitoc sclerozat tradator imbecil, care trebuia spanzurat in piata publica in 1987, cel tarziu in vara lui 1989. Cert e faptul ca comunismul e net superior si e in concoerdanta totala cu principiile biblice, fiind propovaduit chiar in Faptele Apostolilor, primii comunisti si initiatori ai crestin comunismului, marxismul a deviat si nu constituie adevaratul comunism, el insusi devenind un demonizat dupa ce fusese un bun crestin in tinerete-adolescenta (in Biblie se mentioneaza ca a intrat Satana In Iuda). Cel mai grav lucru ca submediocrii si incultii sa ajunga la conducre, ceea ce caracterizeaza soc. p(r)ost-decembrista, elitele fiind inlaturate, culminand cu cea mai inculta persoana premier etc. din anturajul Dragnea etc.

  • @danielandries3240

    @danielandries3240

    2 жыл бұрын

    Auzi la asta , ma...

  • @constantapopa7575
    @constantapopa7575 Жыл бұрын

    Ce măgărie să curmi viața oamenilor

  • @danelirimescu6832
    @danelirimescu68324 жыл бұрын

    Perioada Tito a fost cea mai frumoasa perioada din istoria omenirii

  • @TurboRonin83

    @TurboRonin83

    3 жыл бұрын

    @Lucian Ardeleanu si capitalisti din America cati au Omorit?

  • @terriblehumanbeing8117

    @terriblehumanbeing8117

    2 жыл бұрын

    @Lucian Ardeleanu E adevarat, Tito a ucis multi nazisti, cum ar fi in masacrul Huda Jama. Inca un motiv sa ne placa de el!

  • @specularverzide9972

    @specularverzide9972

    Жыл бұрын

    ​@@TurboRonin83 ai scris jidani gresit.

  • @MezeiEugen

    @MezeiEugen

    10 ай бұрын

    Ești sigur? Șvabii și maghiarii din Banatul ajuns la Serbia s-ar putea sa nu fie de acord. Cel puțin cei norocoși să fie doar alungați și nu uciși în masă.

  • @nicusorstanciu7629
    @nicusorstanciu762911 ай бұрын

    Era prea cult dar a platit ptr Antonescu totul se plateste in viata

  • @dadada4fun
    @dadada4fun9 жыл бұрын

    va trece mult timp pana se va mai naste un OM ca MARESALUL

  • @MrInstalator

    @MrInstalator

    7 жыл бұрын

    Sa speram ca nu se va mai naste asa om.

  • @eugenprodea4860

    @eugenprodea4860

    6 жыл бұрын

    tu ce fel de om esti ? chiar instalator ? a avut dreptate maresalul faci pace cu rusii o incasezi si citestei ultimul cuvant la proces demn nu jeg ca voi

  • @gottmituns3225

    @gottmituns3225

    5 жыл бұрын

    animus.anima.anonymus BETOOON❗️❗️❗️

  • @florinadrianpaiu8405

    @florinadrianpaiu8405

    2 жыл бұрын

    @@MrInstalator siktir

  • @mariussantamarian1781

    @mariussantamarian1781

    Жыл бұрын

    @@florinadrianpaiu8405 Da,asta va caracterizează , " siktir" . Sudiști nenorociți...

  • @cristiansandubingh.3657
    @cristiansandubingh.36573 жыл бұрын

    6.11.2012

  • @georgecapra
    @georgecapra5 жыл бұрын

    In toate Partidele Comuniste se pune in practica teoria evolutiei " Pestele Mare Inghite Pestele Mic " si " Cel Mai Tare Va Supravietui "

  • @0210laur

    @0210laur

    3 жыл бұрын

    este in celelale partide diferit?

  • @elenaconstantin8270
    @elenaconstantin82704 жыл бұрын

    vaide noi si voi!

  • @marianbaclesanu7055

    @marianbaclesanu7055

    3 жыл бұрын

    da, pt. asa e ,de 76-77 de ani!!!!!!!..

  • @georgetailie8499
    @georgetailie84994 ай бұрын

    😮😮😮😮DECI SA-U OMORIT UNI PE ALTI

  • @KOMO474
    @KOMO4745 жыл бұрын

    sa vina legionarii sa faca ordine

  • @sorinbarsan4869

    @sorinbarsan4869

    4 жыл бұрын

    👏👏👏

  • @specularverzide9972

    @specularverzide9972

    Жыл бұрын

    Glorie eterna Domnului Capitan Corneliu Codreanu, erou al Romaniei. Legiunea Arhanghelului Mihail este sansa Romaniei. Moarte comunismului.

  • @cornelb3438

    @cornelb3438

    11 ай бұрын

    sunt zvonuri ca un nou Capitan este pe drum...sa il asteptam...pentru nepotii si stranepotii nostri...suntem aici !

  • @floringabriel176
    @floringabriel1764 жыл бұрын

    iat-o si pe Ana Pauker, idolul lui Mihai Sora, "luptator anticomunist"....sa te caci pe ei de ras, nu alta.

  • @elenabibescu1848

    @elenabibescu1848

    Жыл бұрын

    Sistemul era de asa natura in care toti erau comunisti. Problema se pune ca dupa 89, toti erau anti comunisti, niste ipocriti. De altfel, ipocrizia este o caracteristia a romanilor.

  • @erickarina5729
    @erickarina57297 жыл бұрын

    Propaganda el na avut pluton de executie iar atunci cand a fost impuscat nisipul pe care sangele ia curs a fost luat imediat

  • @dragosstefan9467

    @dragosstefan9467

    7 жыл бұрын

    Ai dreptate acest documentar este o MARE MINCIUNA

  • @florinmarasescu3859

    @florinmarasescu3859

    4 жыл бұрын

    Kosher nostrum!

  • @King-ve5rh
    @King-ve5rhАй бұрын

    A fost înpuscat în celulā asa a zis Gheorghe Apostol

  • @deusdat
    @deusdat7 жыл бұрын

    E o rușine că un bulevard din București îi poartă numele. N-a fost cu nimic mai bun ca Dej sau Ceașcă. Nici pomeneală să fi apărat identitatea românească a basarabenilor. Pătrășcanu n-ar fi îndrăznit să se opună Moscovei, era un agent credincios al Kominternului și așa a rămas până la capăt. De altfel acțiunea PCR din 23 august a fost coordonată de NKVD, iar el a fost unul din executanții principali. Dej l-a împușcat după moartea lui Stalin din teamă ca nu cumva noua conducere de la Kremlin să-l pună șef în locul lui.

  • @Jordanezul1

    @Jordanezul1

    5 жыл бұрын

    Păi dacă Lucrețiu Pătrascanu are un Bulevard ccare-i poarta numele inseamna ca Romania a ajuns in mana unor cacați!Mihail Sadoveanu care a dat Romaniei ce cacatul asta de Komunist de Pătrascanu nu a putut să dea,el cel mai mare autor al neamului roman,nu are nici măcar o fundatură,in capitala Romaniei care sa-i poarte numele.Daaaaa,o sa vină lătrătorii de serviciu care o sa-l facă colaborator komunist pe Sadoveanu,stim,dar mancatorii de cacat postdecembristi actualii Procurori morali si-au facut treaba..

  • @andyromania7389

    @andyromania7389

    4 жыл бұрын

    Esti bou,a fost omorat pt ca opus moskowei

  • @bogdanvalceanu8614
    @bogdanvalceanu86146 жыл бұрын

    Așa merita un trădător.

  • @MsWW11
    @MsWW119 жыл бұрын

    and what is that prob?????????

  • @gaborczirjak4172

    @gaborczirjak4172

    3 жыл бұрын

    Ca ei nu sint roman ! Nu ai inteles ?

  • @univcj3849
    @univcj38495 жыл бұрын

    Min. 3:26: Spurcații Dracului !

  • @user-rm7zr9wk5w
    @user-rm7zr9wk5w21 күн бұрын

    Niciodată nu am înțeles cum sa mori împușcat ca un câine...chiar dacă știi ca mori ..lupta...nu te predai pur și simplu...

  • @pisoipisoi7584
    @pisoipisoi75844 жыл бұрын

    romanii`aveau`o`vorba.''cizmarule,nu`judeca`mai`departe`de`pantofii`tai''.

  • @elenam9847
    @elenam98473 жыл бұрын

    A avut si comunismul eroii lui....

  • @mugurstefan68

    @mugurstefan68

    Жыл бұрын

    Care ?

  • @nosferatu6171
    @nosferatu6171 Жыл бұрын

    Da bãtãi i-au dat??

  • @alexandrusabou4801
    @alexandrusabou48014 жыл бұрын

    Nu a murit in fata unui pluton de executie a fost ucis miseleste cu glont tras din spate la iesire din celula sa

  • @Ionel28

    @Ionel28

    4 жыл бұрын

    Asa spune și Dl. Cioroianu în emisiune 5 minute de istorie.

  • @aureliasprancenatu4089
    @aureliasprancenatu40896 жыл бұрын

    greșit iel nu ajuns in fata plutonului de executie

  • @1990dedu
    @1990dedu10 жыл бұрын

    Roata rotii sem'varteste tac tac tac Si crimele se plateste pac pac pac

  • @constantinluchian2902

    @constantinluchian2902

    5 жыл бұрын

    Ce seamana omul aceea va secera.

  • @eliarosa2610

    @eliarosa2610

    5 жыл бұрын

    Sa speram ca si cei de azi vor plati

  • @floryn76
    @floryn7610 жыл бұрын

    MODIFICATI CONSTITUTIA CA SA NU MAI OMOROM FOSTI SEFI DE STAT PE CARE ULTERIOR SA I DESCOPERIM A FI BUNI SI UTILI ,PENTRU CEL PUTIN 5 ANI TINUTI IN DETENTIE SI ABIA APOI ACTIONAT

  • @IvanGabrielFLYFISHING
    @IvanGabrielFLYFISHING6 жыл бұрын

    Multe vechituri

  • @MsWW11
    @MsWW119 жыл бұрын

    be afraid today is the last day

  • @vicheaterx
    @vicheaterx4 жыл бұрын

    walter roman... petre roman...

  • @manu144x

    @manu144x

    3 жыл бұрын

    Da, e tatăl lui Petre Roman.

  • @marianbaclesanu7055

    @marianbaclesanu7055

    3 жыл бұрын

    da ,pt. că in 1990-'91., si pana azi,si Petre Roman... A DAT CLAR DOVADA CĂ NU SE DEZMINTE DE TATAL SĂU ,SI CĂ "ASCHIA" NU SARE DEPARTE DE TRUNCHI!!!!!!...

  • @iliedorobantu7117
    @iliedorobantu711710 жыл бұрын

    @Tibi N Ba, tu te iei dupa filmul lu' sergiu, un alt slugoi si propagandist ceausist? Eu inteleg ca viata bate filmul, dar asta e un documentar, bazat, presupun pe documente, nu pe fantezia lu' Nicolaescu...

  • @vasilelazar8322

    @vasilelazar8322

    6 жыл бұрын

    ilie dorobantu cine a fost mahomed

  • @mugurstefan68

    @mugurstefan68

    Жыл бұрын

    Sergiu a fost al Moscovei nu al lui Ceașcă

  • @laurentiu-ionbarbulescu1924
    @laurentiu-ionbarbulescu192411 ай бұрын

    Decât trădător,mai bine comunist, din păcate și dintre comuniști,au fost trădători.

  • @vezinadecebal
    @vezinadecebal Жыл бұрын

    Asta s-o crezi tu. Clasa politica din perioada interbelica si-a meritat soarta pentru ce au facut , au cedat fara lupta o treime din teritoriul romaniei. Nu va faceti iluzii, daca ajungea patrascanu la putere era mai rau. A platit pentru pacatele sale reale sau inchipuite.

  • @elenabibescu1848

    @elenabibescu1848

    Жыл бұрын

    Era coruptie si saracie, Romania platea tribut Germaniei

  • @sorinstelian8757
    @sorinstelian87573 жыл бұрын

    Pai e clar ca lau belit rusii.

  • @marianbaclesanu7055

    @marianbaclesanu7055

    3 жыл бұрын

    asa este!!!!...

  • @MsWW11
    @MsWW119 жыл бұрын

    shame and like you see we carennt about

  • @danelirimescu6832
    @danelirimescu68324 жыл бұрын

    ....

  • @MrJeanBarosan
    @MrJeanBarosan7 жыл бұрын

    Lucretiu Patrascanu, a fost impusat in ceafa, si nu a fost nici un pluton de executie!

  • @gabypar6565

    @gabypar6565

    6 жыл бұрын

    Jean Schuster Mai bine asculta istoricii nu ce crezi ti sau ce ti s-a povestit la vremea respectiva de catre cei implicati intr-un fel sau altul si cu intrerese la fel. Asculta vocea istoricilor care este documentata !

  • @andreipreda1664

    @andreipreda1664

    4 жыл бұрын

    @@gabypar6565 si care crezi ca ar fi diferanta pana la urma decat ca fapt divers ??? Ce ar conta in asta ?

  • @dorel-cezarsandulean2253

    @dorel-cezarsandulean2253

    4 жыл бұрын

    Roșca..... Stănescu nu cumva are cazanul de țuică în spate.... MINCIUNI JENANTE..... DE LA UN CAPĂT LA ALTUL....

  • @ctinapopei9024

    @ctinapopei9024

    4 жыл бұрын

    Executat in celulA ,in ceafa sau de pluton...spuneti macar acuma un adevar ..!

  • @iliebizdoaca4452

    @iliebizdoaca4452

    Жыл бұрын

    Așa știu și eu,, că a fost,, asasinat,, cu un glonț în ceafă,,,

  • @mariantarcea8581
    @mariantarcea85813 жыл бұрын

    o rusine de film...

  • @L2Xenta
    @L2Xenta7 жыл бұрын

    cand e vorba despre cum au capturat comunistii Romania nu am incredere in nici un istoric, o sa ma informez din cat mai multe surse si o sa ridic fiecare pietricica, doar atunci voi spune ca , cunosc adevarul. Am fost batjocoriti de comunisti si neo-comunisti prea mult, ba chiar ma intreb de ce jegul Iliescu este inca in libertate si cine il protejeaza , se pare ca are ceva "deal" ca toate investigatiile si procesele sale sa fie cat mai mult amanate pana la moartea lui naturala. Sunt convins ca este un neo bolsevic, si probabil mai sunt destui viermi ramasi ce se ascund pe sub pietricele.

  • @ancanan851

    @ancanan851

    7 жыл бұрын

    Adrian A, Ion Iliescu este nepotul unui evreu rus, fugit in Romania in jurul anului 1870, vasile ilici, cam asa suna numele lui. Sunt informatii pe net despre originea lui reala. Am fost mintiti, este bolsevic prin nascare, el e marea noastra drama.....

  • @L2Xenta

    @L2Xenta

    7 жыл бұрын

    Desi nu am avut informatii concrete ca este urmas pur sange de bolsevic... instinctiv imi parea ceva evident. Inca de cand eram copil si ii vedeam ranjetul ala hidios la TV... ma intrebam "de ce il voteaza sau asculta oamenii , ce are de spus dubiosul asta". Mai tarziu a devenit tot mai clar care-i "mostenirea" lui. Petre Roman este din aceeasi vița. Nu stiu care-i povestea cu Adrian Nastase... dar am anumite banuieli si cu ala. Probabil mai sunt multi altii, Tariceanu, etc. Dar nu doar dintre politicieni...

  • @de-vn4db

    @de-vn4db

    6 жыл бұрын

    Adrian A De ce sinucigasii rusilor striga inainte de a muri: Nie strileait tavarischci-"Nu Trageti Tovarasi". sau "Scurt Rezumat Istoric al Guberniei Romanica" Pe care vreau sa-l verifice punctual fiecare, ca toate datele sun oficiale pe internet peste 95% S-a repus gheara pe spatiul asta din granita lacului sud-sovietic Ciornai Mori din '89 prin preafericitul uns cu mir gorbachovian din preasfanta cristelnita a bisericii neo-anticapitalist-kgb-iste emanatul Ilievich , care, la comanda si sub pretioasa coordonare a Marii si Prearespectabilei Porti, de Craciun l-a linsat pe impuscatul la Targoviste (ca avusese nesimtitul tupeu sa se rupa independent de bocancul american al moskovei, moskova care l-a iradiat si pe Dej din acelasi motiv de dezgubernizare Emanatul involutiei '89, in prezenta ambasadorului mos caca voite la Bucuresti a decapitat serviciile si desfiintat UM0110 anti-kkgb, a plantat vlastari de vaza desemnati de Marii Tatuci de la moskova atat la varfurile diriguirii tacamurilor speciale (care sforaresc poli tichia de margaritar autohtona sub aceeasi obladuire si-acu, inaintand marionete zDRAGEAitoare hipersantajabile executante necracnitor de comenzi de dresaj date-n limba s(c)lavona) Da' ca sa reviewneem la Daea-ile noastre: Dupa castigarea razboiului Ruso-turc in 1821 rusii isi iau ca tribut Basarabia invadara la1806, pe care ulterior o lasa balta ca erau in kk maxim, Basarabie care se reintoarce la locul ei o perioada, pana la 1940. 1. 1939 Prin pactul secret de neagresiune Molotov-Ribentropp, moskova isi reia dreptul de smecher +capac consistent: Basarabia+parte din Bucovina+Herta; lucru care ii face pe diriguitorii de-atunci, de frica ocupatiei totale a moskovei, sa-i cheme pe germanii-nazisti in ajutor, ca si aliati, nestiind de pactul secret pe-atunci Molotov-Ribentropp. kzread.info/dash/bejne/anuZy5aBmqqspbQ.html 2. 1945 La tratatul (de reumatism?) de la Yalta, Churchil, Roosvelt si Stalin stabilesc ca cel care va "salva" de sub fascisti un teritoriu, sa si-l aroge. In secunda 2, Stalin Veni Vidi Vici pe la Cotu'Donului. 3. Dupa ce ne vinci Stalin cu leberwurst cu tot, aresteaza si decimeaza tot ce avea neuroni, intelectuali si spirituali ca Tutea, Radu Gyr, Arsenie Boca, Iustin Parv etc care au fi putut sa destepte vulgu' la rezistenta, punand la conducere ca si acum, marionete necracnitoare: C.I.Parhon, P.Groza, I.G.Maurer 4. Urmasul lui Maurer, Gh.Gh.Dej, refuza sa mai fie marioneta Marii Portii Slavone si taie conducta de petrol care ducea in rusia parte din tributul de razboi. Drept pt.care, Gh.Dej e chemat de tatuca la moskova si sinucis mortal prin iradiere. INTRE 1946 - 1962, TOATE CADRELE SUPERIOARE ROMANE AU FOST SCOLITE LA MOSKOVA 4- 5 ani la institut, (nu doar Iliescu) acestia DEVENIND AGENTI AI MOSKOVEI, - (nu doar Iliescu) si raspunzand la ordin si astazi atat ei care mai traiesc, cat si URMASII+RACOLATII LOR.(si Iliescu) Pe patul de moarte, Gh.Gh.Dej il recomanda pe Ceausescu ca urmas la conducere si dupa CHIVU STOICA, acesta devine Președintele Consiliului de Stat din 1967. 5.Prima tentativa de reinvadare militara a Romaniei de catre rusi, are loc in 1968 cand rusii reinvadeaza Cehoslovacia si innabusesc in sange revolta anti-comunista, ii cer lui Ceausescu sa deschida granitele ca rusii sa tranziteze Romania cu armata si tancurile, lucru la care Ceausescu se opune, constient fiind ca daca intra armata rusa, nu mai pleaca, ba chiar (nu sunt dovezi oficiale) la Prut, cu un laser, le-ar fi topit niste tancuri rusilor, devenind astfel Persona Non Grata pt. moskova, chiar i s-a transmis printr-un komisar ca "e urmatorul", aka va "fi sinucis" ca si Dej. Ceausescu cunoscand oamenii scoliti la moskova care-l inconjurau, a crear o unitate anti-kgb, indepartandu-i pe cei mai periculosi pt.el, de ex. detasandu-l pe Iliescu la Iasi ca Primsecretar al CJ PCR Iasi in perioada 1974-1979, unde pana si membrii Securitatii Iesene tremurau in fata lui. (romanialibera.ro/special/investigatii/ion-iliescu---carmaciul-securitatii-de-la-iasi--23543 ) In 1986, la Iasi, (Gorbachov a fost inscaunar in 1985) datorita indelungatei perioade a lui Iliescu la Iasi sau doar "coincidenta", are loc prima tentativa de "revolutie-putch" (neoficiala dar cu multi martori), hotelurile centrale iesene Unirea si Traian fiind pline cu "sportivi" rusi, mai toti la 2m inaltime si peste 100 kg, in Piata centrala Unirii stationand camioane pt. transport soldati, iar pe unii pereti din oras si chiar in interiorul unui restaurant aparand scris -Iliescu Presedinte-. Nereusind putsch-ul la iasi, l-au facut la Timisoara, unde Serviciile Unguresti erau bine infiltrate, si ele fiind sub comanda sovietica (si carora rusii le-au sugerat posibilitatea reprimirii transilvaniei), populatia maghiara fiind mai libertina, mai usor de scos in strada prin marioneta Tokes,. In toata perioada asta, Ceausescu dezvoltase relatii cu Ronald Reagan, primul pres. SUA in tari din est-europa, cu Regina Marii Britanii ( care l-a si plimbat cu caleasca in Londra) si cu alte puteri anti-sovietice, astfel devenind rebelul dusman NR.1 al rusiei. 6. In mai1987 Gorbachov vine la Bucuresti si-i sugereaza lui Ceausesc u ca "e bine si e timpul" sa se retraga -Gorbachov folosea politica de persuasiune, nu de impunere directa. 7. Rusia (URSS) ajunsese in mare haos si saracie in urma "comunismului luminat", iar Gorbachov, creease Perestroika (Restructurare) in speranta de a mai salva ceva. Pt.a face rost de banii necesari subzistentei rusiei, negociaza vanzarea RDG catre Germania de vest pt. sume colosale. La pachet, reda o autonomie partiala si celorlalte state est-europene,, urmand ca acestea sa fie coordonate prin servicii si oamenii moskovei din teritoriul lor, orgganizand acele "REVOLUTII DE CATIFEA". Mai greu cu Polonia-Leh Walensa si Cehoslovacia-Vaclav Havel, acestea avand granita cu vestul si detestand la maxim pe rusi care le-au luat teritorii si omorat gratuit ofiterii cu miile.(dar s-ar parea ca le merge acum) Gubernia Romania in schimb, neavand granita cu vestul iar Ceausescu Persona Non Grata nevrand sa abdice, Gorbachov desemneaza pe colegul Ilievich (kzread.info/dash/bejne/i6hnl5Rvcpeyic4.html adevarul.ro/cultura/istorie/ionel-documentarul-produs-russia-1-despre-studentia-ion-iliescu-moscova-8_5482dcb5a0eb96501e6bc696/index.html), sa-l execute pe Ceausescu, cu buna stiinta a americanilor si vestului, conform tratatului de la Yalta. (adevarul.ro/news/societate/Seful-usla-militaru-mi-ati-omorat-oamenii-1_50ad295f7c42d5a6638fdb44/index.html) (adevarul.ro/news/societate/a-doua-crima-militarucaderea-elicopterului-nuta-mihalea-1_50ad41bb7c42d5a66391aff9/index.html) 8. Emanatul Iliescu, cu sprijinul alor care au adus kominternul in '45, aka patriotii daco-romani Saul Bruckner-Silviu Brucan, Petre Roman-Neuländer -fiul lui Valter Roman-Ernő Neuländer(unul din cei ce au innabusit revolutia anticomunista din ungaria in 1956), impreuna cu Gelu Voican, reactivatii Militaru & Comp, prin intermediul logistic si organizatoric a serviciilor ruse, ungare si probabil si altora, folosind toti racolatii si reactivatii au organizat sub obladuirea rusiei, circul SPONTANA REVOLUTIE. 9. In prezenta ambasadorului moskovei la Bucuresti, Iliescu aresteaza seful Securitatii, desfiinteaza imediat unitatea anti-kgb UM 0110 si posteaza la conducerea serviciilor si a tuturor forurilor politice si administrative, oameni desemnati si/sau agreati de moskova. 10. Preia personal manipularea, trimitand trupe si T.A.B.-uri unele contra celorlalte, fiecareia dintre parti spunandu-i ca ceilalti sunt teroristii, crend astfel diversiune prin macel. Dispune dezinformarea populatiei cum ca apele sunt otravite, teroristii ataca televiziunea, radioul etc. Faciliteaza populatiei accesul la arme pt.mai mult haos, apoi pornind diversiunea"vanatoarea de teroristi" inexistenti, pentru credibilitate si tensionarea emotionala a populatiei, care sa-i ceara sa fie "salvata". 11. Creeaza F.S(ovietic)N. si dispune crearea partidelo de opozitie tot sub comanda directa pentru simularea democratiei. Pune cu botul pe labe pe toti cei care-l puteau infrunta, folosindu-se si de mineri ca forta de represiune disimuland "opinia publica". Pentru controlul complet, dupa deturnarea Serviciilor si armatei, infiltreaza membrii serviciilor la conducerea tuturor organelor de Politic, Justitie, Administrativ, Mass Media iar prin acestia jefuind "democrato-sovietic" tara vulgului indobitocit cu sintagme ca "Nu ne vindem Tara" , "Noi muncim, noi nu gandim" Ca si consecinta, se fura tot, se vand pe nimic sau cu preturi simbolice toate valorile nationale, in special resursele petroliere si gazoase inalienabile conform constitutiei. Citeste mai departe in urmatorul raspuns

  • @de-vn4db

    @de-vn4db

    6 жыл бұрын

    Adrian A in continuare Ca si consecinta, se futa tot, se vand pe nimic sau cu preturi simbolice toate valorile nationale, in special resursele petroliere si gazoase inalienabile conform constitutiei. Insasi OMV austria-proprietara Petrom, are actionari majoritari 60% Gazprom+alte firme ruse, deci: Petrom apartine rusilor, prin OMV. Cateva din intreprinderile "vandute" pe 2 lei cadou rusilor: (majoritatea distruse:) - Petrom cu toate resursele subterane nationale de petrol si gaz. - Lukoil+rafinaria Petrotel Ploiesti - Platforma de foraj din Marea Neagra apartine ROSNEFT- Rusi - Rompetrol + rafinaria Petromidia apartine KazMunai Gaz -Rusi - Rafina ria RAFO Onesti- apartine Petrochemical Holding -rusi - ALRO Slatina aprtine Vimetco - rusi - ALUM Tulcea aprtine Vimetco - rusi - ARTROM Slatina apartine TMK - rusi - IM Resita (RENK) apartine TMK - rusi - Industria Sarmei Câmpia Turzii apartine Mechel -rusi - COST Târgoviște apartine Mechel-rusi - Ductil Steel Oțelu Roșu apartine Mechel -rusi - Ductil Steel Buzău apartine Mechel -rusi (Nu Ductil Oerlikon care fac electrozi) - Laminorul Brăila apartine Mechel - rusi - Laminorul Focsani - Mechel-rusi. - Mechel Reparații Târgoviște, rusi - partial Tepro Iasi prinTechnosteel LBR - rusi - Hidrojet Breaza - UzinExport (fosta intreprindere de comert a securitatii inainte de '89) actualmente detinuta de rusi - COMMET Tecuci -Uzin Export (fosta intreprindere de comert a securitatii inainte de '89) actualmente detinuta de rusi - UPETROLAM Bucuresti-UzinExport(fosta intreprindere de comert a securitatii inainte de '89) actualmente detinuta de rusi - FORTUS Iasi - UzinExport (fosta intreprindere de comert a securitatii inainte de '89) actualmente detinuta de rusi etc Iar restul intreprinderilor ne-esentiale, ca si pamanturile, padurile, au fost daruite baronilor secu dar mai ales PSD, pentru a le stoarce si a aduce bani la servicii si partid, unele fiind revandute de acestia catre terti din vest sau oriunde. In 1989 Romania avea multe miliarde de dolari de recuperat. In 2011 Datoria cumulata a romaniei era de 85 miliarde Eur, iar in 2017-2018 a ajuns la 195 miliarde eur, aka indatorare de 15,7 miliarde/an, 43 milioane eur / zi Iar cand romanica nu-si va mai putea achita datoriile, va fi "salvata" de rusi si vanduta pe bucati de acestia .

  • @sorinnita531
    @sorinnita531 Жыл бұрын

    MASON, AGENT STRĂIN

  • @giulianotopliceanu6951
    @giulianotopliceanu69515 жыл бұрын

    UN naiv nu stia cel asteaopta ....

  • @dutucarpus4311
    @dutucarpus4311 Жыл бұрын

    Ai vazut in filmul/oglinda

  • @pisoipisoi7584
    @pisoipisoi75844 жыл бұрын

    am`citit`ca`a`practicat`o`justitie`stalinista.

  • @StefanNiculaie-ep4xr
    @StefanNiculaie-ep4xr Жыл бұрын

    Tănase hotărăște ori citești cartea lui g apostol ori de bani înapoi celor care te plătesc înafara meseriei de jurnalist mediocru.

  • @sergiuzissu5400
    @sergiuzissu54004 ай бұрын

    Un lipici alterat 😂

  • @grigoresima8336
    @grigoresima83365 жыл бұрын

    Taraoasilui

  • @vasilemalancas3302
    @vasilemalancas330211 ай бұрын

    Păi asta e o facut multe rele

  • @gabornicu7058
    @gabornicu70589 ай бұрын

    Ce față de ticălos are tov Stalin

  • @vasilemalancas3302
    @vasilemalancas330211 ай бұрын

    La luat draci numai spune

  • @cosminf.
    @cosminf. Жыл бұрын

    Este tipic sa fi lichidat chiar de către apropiații tăi

  • @GREATBUSINESSMAN
    @GREATBUSINESSMAN11 ай бұрын

    Oooo 😂 cum sa nu, Din documentar nu lipseste ceausoloaga, lavinia betea. Apropo sie cineva cine a fost parintii ceausoloagei on-giste lavinia betea ? 😂

  • @dutucarpus4311
    @dutucarpus4311 Жыл бұрын

    M ai multi tradatori sint acum.

  • @cristianminea4400
    @cristianminea4400 Жыл бұрын

    Rusia "frumoasa"