timisoara.tvr.ro/padurenii-de-...
Există locuri unde, chiar daca ai mai fost de atâtea ori, ai vrea să te întorci iar şi iar. Pentru că, oricât le-ai explora, mereu mai rămâne acel „ceva” care te cheamă înapoi.
Astfel este Ţinutul Pădurenilor, tărâm de basm unde s-au păstrat nealterate graiul, datinile și poveştile. Iar pădurenii sunt bucuroşi de oaspeţi, cărora să le istoriseasca despre viaţa lor de acum şi de odinioară.
Mai întâi am urcat dealuri şi-am coborât apoi în vale, ba chiar am trecut şi-o pădure, lucru musai de făcut dacă vrei să pătrunzi în Pădurenime. Aşa îi spun zonei locuitorii săi, aşa îi zice şi numele, căci sunt păduri de jur împrejur, cât vezi cu ochii. Şi sate răsfirate pe câte o vale ori agăţate pe vreo culme.
Tot aşa, pe-o culme de deal ne întâlnim şi cu primul ghid al zilei, Sergiu Ţenţ, de la care sperăm să aflăm măcar 1% din poveştile pe care le ştie despre Pădureni. Împreună cu el pătrundem în bezna tunelului lung de vreo 800 de metri, săpat în munte pentru prima cale ferată ardeleană, pe care trecea pufăind mocăniţa ce lega mina Retişoara de Uzinele de Fier de la Hunedoara.
Şi apoi vizităm vechiul furnal de la Govăjdia, o bijuterie arhitectonică şi industrială la vremea ei, care a pus zona pe harta siderurgiei europene încă la 1810, când s-a tras aici prima şarjă.
Înserarea ne găseşte la Lelese, doar câţiva kilometri mai încolo, unde câţiva localnici inimoşi, transformati ad-hoc în gazde, ne aşteaptă la şezătoarea organizată la fel de ad-hoc, la şcoală…
Gospodinele sătucului, gătite mândru ca de sărbătoare, cu hainele cele bune, cusute cu migală şi păstrate-n lada de zestre cu fir de busuioc, lucrează cu îndemânare, la fel cum lucrau odinioară, ele ori înaintaşele lor pădurence, la şezători. Aşa era în alte vremuri, despre care ne e drag să ne amintim şi acum.
A sosit şi vremea pentru cea mai frumoasă parte a şezătorii, de acum şi de odinioară, căci şezătoarea nu însemna numai lucru, ci şi voie bună. Iar voie bună nu există făr’ de cânt şi joc. Aşa că pădurenii se încing în horă, şi-apoi cu greu mai pot fi opriţi. Fac din orice bucurie mică o sărbătoare şi ne bucurăm şi noi de bucuria lor.
Şi mai rămânem în Ţinutul Pădurenilor, căci poveştile sunt departe de a fi fost depănate în întregime.