Serviciul Integrare Socio-Profesională a tinerilor din Moldova

Proiectul “Inițiative comune ale organizațiilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea integrării socio-profesionale a tinerilor defavorizați din Republica Moldova” (SVIS Moldova) a fost implementat de Asociația Obștească ”Demos” în parteneriat cu asociațiile „Amici dei Bambini Moldova” și “Serdte” (Bender).
Proiectul a avut drept scop consolidarea capacităților rețelei informale de prestatori ai Serviciului Integrare Socio-Profesională pentru a oferi tinerilor defavorizați servicii de calitate, la standarde europene.
Serviciul Integrare Socio-Profesională reprezintă un complex de servicii și activități care vine să sprijine tinerii dezavantajați cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 ani în procesul de tranziție la viața independentă. Serviciul pune un accent puternic pe dezvoltarea abilităților sociale și de autonomie, orientare profesională și integrare socială.
Pe parcursul a 28 luni, partenerii au creat și dezvoltat o rețea informală de prestatori de servicii calitative în beneficiul tinerilor dezavantajați de pe ambele maluri ale Nistrului. Cele 6 ONG-uri (3 din dreapta și 3 din stânga Nistrului) au contribuit la integrarea socio-profesională a 291 tineri dezavantajați care și-au găsit un rost în viață, acasă, si joacă un rol activ în propriile comunități.
Proiectul cu o durată de 28 luni (octombrie 2016 - februarie 2019) a fost implementat în 11 raioane și 2 municipii din dreapta și stânga Nistrului.
Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului „Consolidarea Măsurilor de Încredere (CBM-IV)”, co-finanțat de Caritas Viena, Municipalitatea Viena și un donator privat din Europa.

Пікірлер

    Келесі