🌽O retrospectivă a culturii porumbului în 2022 cu Dimitrie Muscă

Автокөліктер мен көлік құралдары

"Dacă la un moment dat anticipam o producţie de doar o mie de kilograme de porumb boabe la hectar, până la urmă am reuşit să depăşim aceste încercări cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, iar cu ajutorul tehnologiei pe care o folosim am obţinut totuşi ceva rezultate. A existat însă o lipsă de uniformitate, aşa cum s-a întâmplat şi cu precipitaţiile care au căzut pe parcursul sezonului", a explicat Dimitrie Muscă, care până acum era obişnuit să recolteze între 10 şi 14 tone la hectar în medie.
Cel mai bine au performat hibrizii din segmentul Field Shield, recunoscuţi pentru toleranţa şi rezistenţa ridicate la secetă şi la arşiţă, precum şi pentru capacitate foarte bună de producţie în condiţii de stres termic şi hidric. DKC 4109, un hibrid lansat chiar anul acesta, a fost campionul din platforma experimentală de la Curtici, cu o producţie medie la hectar de 4.419 kg. Pe poziţiile următoare s-au clasat DKC 5092 (4.385 kg/ha) şi DKC 4611 (4.368 kg/ha), un alt hibrid de generaţie nouă.
Ca de obicei, directorul Combinatului Agroindustrial Curtici a mizat într-o bună măsură pe hibrizii Dekalb iar pe 11 octombrie am fost invitaţi de echipa Bayer pentru a asista la demonstraţia de recoltare utilizând platforma agro-digitală Climate FieldView. Într-un an de referinţă negativă, cum a fost 2022, cu provocări majore din punct de vedere pedoclimatic, densităţile la semănat dar şi momentul ales de fermieri pentru a pune sămânţa în pământ, a influenţat decisiv productivitatea la cultura porumbului.
#dekalb #culturaporumb #recoltatporumb #caicurtici #curtici #dimitriemusca #hibriziporumb 🚀Abonează-te la canal ►►bit.ly/3b2tp7M
FACEBOOK ►► / revistaferma
INSTAGRAM ►► / revistaferma
SITE ►► www.revista-ferma.ro/

Пікірлер: 8

  • @silviacazacu7134
    @silviacazacu7134 Жыл бұрын

    Domnule Dimitrie Musca, va ascult cu bucurie, aveți tot respectul meu, mi-ar fi plăcut sa ma aflu între cei ce lucrează la Curtici.

  • @paulmiu9682
    @paulmiu9682 Жыл бұрын

    Mult succes!

  • @okskakddksjaj563
    @okskakddksjaj563 Жыл бұрын

    Dl Muscă trebuie pus ministrul agriculturii.

  • @crinelciolea616

    @crinelciolea616

    Жыл бұрын

    Orice om ai pune la minister când da de sistemul din România trebuie sa se moaie, așai directiva.

  • @okskakddksjaj563

    @okskakddksjaj563

    Жыл бұрын

    @@crinelciolea616 sa vedem ce fac și astfel de oameni și apoi mai vb , de analfabeți xa daea suntem sătui

  • @xcrypt4378

    @xcrypt4378

    Жыл бұрын

    Un om competent ca dl Musca sau alti oameni din diferite domenii beneficieaza in domeniul privat de venituri extrem de mari, iar venitul pe care un minstru il primeste este nesemnificativ in comparatie. De aceea oamenii capabili din domeniul privat nu o sa fie atrasi de astfel de functii.

  • @cipri103
    @cipri103 Жыл бұрын

    Ce sistem de lucrări ale solului folosește ,domul Musca in ferma ?

  • @costinelflorica6623
    @costinelflorica6623 Жыл бұрын

    Nu îl lasă politicienii hienele

Келесі