DARIA GUȘĂ: CORECTITUDINEA POLITICĂ ȘI IDEOLOGIILE „PROGRESISTE" SUNT MOLIME ALE SOCIETĂȚII DE AZI

Daria Gușă a venit la #PeDreptCuvânt.
Absolventă a American International School din Viena, actualmente studentă la Universitatea Saint Andrews din Scoția - unde studiază Relații Internaționale -, Daria Gușă vorbește foarte convingător (deși are doar 20 de ani) despre pericolele unui viitor deformat de ideologiile „progresiste” și despre nevoia prezervării reperelor morale de „școală veche”.
Daria crede că valorile ortodoxe sunt cel mai mare avantaj pentru tinerii români, spune că „în România, noi încă avem în ce să credem, încă avem niște principii sănătoase", principii pe care nu le mai recunoaște în mediul academic din Vest, unde „nu mai poți spune absolut nimic împotriva narativului oficial”, iar cei mai mulți studenți nu mai au curaj să spună ce gândesc.
Am întrebat-o pe Daria despre experiența ei de student la celebra universitate Saint Andrews, despre provocările momentului în Scoția, unde libertatea de expresie pare o idee învechită, iar copiii sunt încurajați să-și aleagă genul la vârsta de 5-6 ani, am întrebat-o despre fenomenul Taylor Swift - și cum este folosită influența pe care ea o are în rândul tinerilor -, dar și despre cum va arăta societatea de mâine, din moment ce visul celor mai mulți tineri de azi e să devină, într-un fel sau altul, influenceri.
În final, Daria a vorbit despre soluțiile pe care ea și colegii ei de generație le au pentru viitorul care-i așteaptă.
Sumarul dialogului nostru este mai jos.
***
🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Site: florentintuca.ro/asculta-podc...
Instagram: / pedreptcuvant
Facebook: / pedreptcuvant
TikTok: / pedreptcuvant
🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: podcasts.apple.com/ro/podcast…
***
SUMAR
00:00 Introducere
03:40 „Nu mai poți spune absolut nimic împotriva narativului oficial”. Despre experiența ei de student român la Saint Andrews
12:12 Care sunt provocările momentului în Scoția, unde libertatea de expresie pare o idee învechită, iar copiii sunt încurajați să-și aleagă genul la vârsta de 5-6 ani
25:44 Despre fenomentul Taylor Swift. Și modul în care îi este folosită masiva influență
48:32 „Nu mai ești recompensat dacă încerci să gândești, dacă spui ceva nou, diferit"
52:35 „Nu îmi imaginez cum va mai putea fi viața frumoasă în Occident". Sau cum arată viitorul conturat de ideologiile la modă azi?
55:52 Daria Gușă crede că valorile ortodoxe sunt cel mai mare avantaj pentru tinerii români: „În România, noi încă avem în ce să credem, încă avem niște principii sănătoase"
58:03 Cum va arăta societatea de mâine, dacă visul celor mai mulți tineri de azi e să devină influencer?
1:05:28 Cum se uită Daria Gușă - ca tânără care studiază relațiile internaționale - la riscul unui nou război mondial?
1:07:51 Ce soluții au tinerii din generația Dariei pentru viitorul care-i așteaptă?
1:09:46 Încheiere
***
Florentin Țuca este jurist, avocat fondator (Managing Partner) al societății de avocați Țuca Zbârcea & Asociații. Este autor al volumelor de eseuri „Gâlceava cu juristul din mine” (Ed. Humanitas, 2014) și „Adevărul în căutare de minister” (Ed. Universul Juridic, 2021). A participat, în calitate de lector, la numeroase conferințe și forumuri interne și internaționale pe teme actuale din domeniul juridic, organizate de instituţii private sau de către instituții din mediul academic. În anul 2012, a fost desemnat „European Managing Partner of the Year" de publicaţia londoneză The Lawyer.
***
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.

Пікірлер: 178

  • @pedreptcuvant
    @pedreptcuvant27 күн бұрын

    Vă mulțumim că urmăriți acest dialog! Dacă vă place, vă rugăm să-l trimiteți și altor oameni interesați de ideile atinse aici. Iar dacă temele pe care noi și invitații noștri le dezbatem săptămânal vi se par importante, vă invităm să vă abonați la canalul nostru de KZread. Pe curând!

  • @leon3283
    @leon3283Ай бұрын

    Excelent dialog! Astfel de copii frumoși și întregi ne mai dau o speranță în viitor. Bravo Daria! Felicitări părinților!

  • @mariaanghel1967
    @mariaanghel1967Ай бұрын

    Frumoasă și inteligenta! Și ce capacitate de a surprinde atât de realist societatea actuală!!!! Am urmărit cu mare drag și interes acest interviu. Bine ca existați ❤

  • @elenastelutaoprea2973
    @elenastelutaoprea2973Ай бұрын

    La 20 de ani să vezi atât de bine realitatea e de lăudat, felicitări!

  • @ibisturm3281
    @ibisturm3281Ай бұрын

    Părinți fericiți cu așa copii!Felicitări domnule Gușă pentru educația lor!Succes domnișoară Gușă!❤

  • @floretaruja4984
    @floretaruja4984Ай бұрын

    Ce frumos mai mare dragul să ascultăm!

  • @palestraideilor2702
    @palestraideilor2702Ай бұрын

    Respect, Daria Gușă! 👏🏻 Aceste Podcasturi păstrează o linie de decență a gândirii. Felicitări pentru întreaga emisiune!

  • @ana-maria3466
    @ana-maria3466Ай бұрын

    Ce tânără minunată!Cât mai sunt astfel de oameni,mai sunt speranțe!

  • @cristian27070

    @cristian27070

    Ай бұрын

    Tatăl ei, Cosmin Gușă, are meritul principal .....

  • @todiritadochia6115

    @todiritadochia6115

    23 күн бұрын

    Lucrare a masonilor iudeoiude ovreiesti au pus la baza distrugerea vieții naturale a omenirii actuale

  • @roxana.m
    @roxana.mАй бұрын

    M-au trecut fiorii atunci când ați pus Dariei întrebarea: Cum vezi tu viitorul? E întrebarea care îmi tot bântuie mintea de vreo 2-3 ani și nu doar că n-am un răspuns, ci încerc din răsputeri să fug de oricare ar fi acela. Sunt în învățământ de 4 ani, deja merg spre al 5-lea, și mă înfioară comportamentul elevilor chiar din clasele primare. Și dacă al lor mi se pare grav, rămân și mai perplexă când văd cadre didactice resemnate, cu o atitudine în stilul "după mine, potopul", altele chiar pline de entuziasm în fața ideilor moderne, susținând nazurile copiilor și pretențiile părinților. Dincoace, la facultate... ce să mai zic? Văd tineri ambițioși, dar lipsiți de substanță, parcă înaripați de un idealism contrafăcut. Câteodată mă întreb dacă sunt eu de vină, poate prea încărcată cu pesimism, dar am constant senzația unei degradări lente și continue a celor din jur. În ultimul timp îmi tot spun, ca să mă consolez pesemne, că ne mai salvează mici oaze de normalitate, în care oamenii se încăpățânează să nu renunțe la valori. N-am încredere, totuși, în viitor. A fost o plăcere să ascult acest podcast și vă mulțumesc!

  • @adim14

    @adim14

    Ай бұрын

    îndrăznesc să completez ce spune @roxana.m : oamenii care întrețin acele "mici oaze de normalitate" despre care vorbea, sunt din ce în ce mai puțini și îmi e teamă că sărmanii vor fi tare nefericiți în oceanul acesta de relativism ce se prefigurează. Simt exact la fel (de ceva timp) ca am apucat o direcție greșită, că trăim un coșmar, și dacă mă bucur de ceva, este ca nu sunt singurul, la un moment dat chiar am crezut că poate am înnebunit eu.

  • @gabrieltodoran8362

    @gabrieltodoran8362

    Ай бұрын

    Predau matematica al 2 lea an intr o comuna de munte la 10 km de satul in care am copilarit, sat la 40 de km de un mare oras. Pot spune ca generatiile de la sat si in principiu copiii de la sat vor fi acei studenti si adulti care vor transmite valorile crestine mai departe. Romania nu se va alinia occidentului in aceste ideologii. Noi vom face ce stim mai bine ca natie, vom supravietui cum am mai supravietuit razboaielor, conflictelor, cuceririlor, comunismului etc. Credinta crestina e foarte adanc inradacinata in romani, mai ales in cei din mediul rural si ce am observat eu, e ca are efect multiplicator asupra celor veniti in vatra, cu idei mai progresiste. Am avut o vizita a unei echipe de studenti din California pentru un studiu la mine acasa. Erau foarte diversi, clar nu credeau in 2 genuri :))) dar dupa cateva ore, mancare buna romaneasca si tuica, pana si ei radeau de ideologiile astea. Ce trebuie sa invatam din toata povestea este ca vestile proaste si lucrurile negative par de o mare amploare dar ele sunt in particular niste nimicuri la care valva si social media le da valoare. Ca profesor pun elevii cu picioarele pe pamant, le arat ca frumusetea vietii e in orice lucru oricat de marunt, le spun cat de important e sa rada impreuna, sa vorbeasca unii cu ceilalti, sa danseze, sa deseneze, sa fie curiosi, sa se bucure de copilarie, sa fie seriosi cand e cazul, sa aiba o perspectiva ampla asupra lumii si mai ales ca atunci cand au un necaz cineva acolo sus e tot timpul pregatit sa le trimita ajutor, doar trebuie sa ceara. Concluzia e ca asta e alta mascarada din lunga mascarada care nu se va sfarsi niciodata. N am disparut ca natie de mai bine de 2000 de ani, nu disparem nici acum. Cei care deraiaza se vor pune inapoi pe sine sau vor pleca sa lucreze in occident unde la un moment dat isi vor scoate hoardele de progresisti ochii intre ei ca doar nu o sa aiba cine sa mai lucreze cu adevarat pentru ei :)) (justificat statistic!)

  • @Big.Bad.Wolfie

    @Big.Bad.Wolfie

    29 күн бұрын

    Drăguță, esti incepătoare. Nu-ti mai chinui mintea. Gândeste-te ca o alta minte, una drintre cele mai luminate ale Romaniei (cea a lui Horatiu Malaiele) a gândit: "Trecut de rahat avem... Prezent de rahat avem... Noroc ca nu mai avem niciun viitor"...

  • @Big.Bad.Wolfie

    @Big.Bad.Wolfie

    29 күн бұрын

    Nu pricep. Predai (doar de patru ani) si la ciclul primar si la facultate? Ciudat.

  • @roxana.m

    @roxana.m

    29 күн бұрын

    @@Big.Bad.Wolfie nu predau la facultate, studiez acolo o altă specializare, deci mai mult e vorba despre colegi.

  • @livioarapopa8119
    @livioarapopa8119Ай бұрын

    Daria Gusa - o viitoare politiciana care promite foarte mult! Felicitari! ❤

  • @inlumina_punctro

    @inlumina_punctro

    Ай бұрын

    Terminați cu prostiile. Politica a murit, sau e pe cale. Oamenii nu sînt făcuți să li se toarne în cîrcă Putere. E prea mult pentru ei. Un alt sistem va fi conceput, dar nu acum, după niște foarte multă durere și haos general, adică moartea sistemului actual.

  • @mi5748

    @mi5748

    Ай бұрын

    O da, promite pana in punctul in care va trage pe nas fumul puterii. Apoi se va lasa dusa de val.

  • @YuriYuri-ys4xe

    @YuriYuri-ys4xe

    25 күн бұрын

    Ca presedinte ❤eu ani votao pentru ca tine la traditia Romaniei

  • @inlumina_punctro

    @inlumina_punctro

    25 күн бұрын

    @@YuriYuri-ys4xe HAHaha. ce comentarii !😆😅

  • @angelicastoica4158
    @angelicastoica4158Ай бұрын

    Ma bucur ca prin intermediul dvs.o pot cunoaste pe fiica lui Cosmin Gusa.

  • @nevermindro4929

    @nevermindro4929

    2 күн бұрын

    Continuarea lui Gușă cel care a trecut prin toate partidele nu doamne ce naivi mai suntem sunt sorosistii de azi

  • @anghelioana6330
    @anghelioana6330Ай бұрын

    Bravo! Un bun exemplu că viitorul nu este chiar în pericol cu astfel de tineri!

  • @carmena2182
    @carmena2182Ай бұрын

    Copiii sunt "cartea de vizită " a părinților. Așa se spune, nu?! Felicitări, Daria Gușă! Felicitări, părinților tăi! Mulțumesc 🌹🌹🌹

  • @constantingherghinoiu4541
    @constantingherghinoiu4541Ай бұрын

    Felicitări pentru aceasta discuție cu aceasta tânăra pe cât de frumoasa si fermecătoare pe atât de inteligenta si cu o gândire destul de matura pentru vârsta ei. Ferice de părinții ei! Ma bucur ca nu toți copii de personalități si celebritati din România sunt niște epigoni in raport cu părinții lor. După fiica lui Gheorghe Hagi care m-a impresionat intr-un interviu cu Marius Tica, iată ca si fiica lui Cozmin Gușă o face in acest interviu excelent!

  • @marcelabadea1847
    @marcelabadea1847Ай бұрын

    Fiecare generatie are tinerii ei ! Ei sunt cei care isi vor experimenta viata asa cum si-o pregatesc !

  • @YuriYuri-ys4xe

    @YuriYuri-ys4xe

    26 күн бұрын

    Pai sio pregatesc ca sunt indoctrinati ca pe timpul comunismului, adica sa fie gay e normal 😂😂sa fie cu negri sa se distruga rasa e normal sa fi ateu e normal 😂😂😂asta este noua generatia

  • @ibisturm3281
    @ibisturm3281Ай бұрын

    Ești minunata domnișoară Daria !❤

  • @mariabacanu5451
    @mariabacanu5451Ай бұрын

    Foarte plăcut impresionată de Daria..vine dintr-un mediu normal

  • @adrianapopa9532
    @adrianapopa9532Ай бұрын

    Hristos a înviat .

  • @restyesilva4186

    @restyesilva4186

    Ай бұрын

    Adevărat a Înviat!

  • @iuliamilea7068
    @iuliamilea706825 күн бұрын

    Foarte frumos interviul. Felicitari Dariei pt gandire si familiei ca a crescut-o atat de frumos ❤

  • @sorinasanda2139
    @sorinasanda2139Ай бұрын

    Bravo, Daria, să te întorci în țară să pui umărul la clădirea unei noi clase politice.

  • @rodicaconstantin6771
    @rodicaconstantin6771Ай бұрын

    Felicitări fata draga. Dumnezeu sa te tina sănătoasă și te rog sa ieși mai mult în live, ca ești un formator de opinie pt generațiile aceste rătăcite. Bravo! ❤️❤️❤️

  • @mariabalogh2623
    @mariabalogh262329 күн бұрын

    Daria ești uimitoare prin maturitatea gândirii, profunzimea analizei situației actuale, dar și elocvența exprimării! Mai avem o speranță pentru copiii și nepoții noștri! Felicitări Daria !

  • @madalinarasca
    @madalinarascaАй бұрын

    Un canal si un episod de podcast prea putin apreciate, in perceptia mea. Daria vorbeste elocvent si distinge foarte bine subtilitatile subiectelor discutate. A fost timp bine investit sa ascult ceea ce ati povestit impreuna si noua celor interesati. Va multumesc!

  • @eugeniatonenchi8653
    @eugeniatonenchi8653Ай бұрын

    Felicitări domnișoară GUȘĂ!

  • @horiaganescu3948
    @horiaganescu3948Ай бұрын

    Ma bucur ca mai exista tineri frumosi (la chip/la trup, la minte si la suflet)... Tineri din Romania... Tineri ca Daria... Indiferent unde-i va purta viata... Te felicit, Daria! Te felicit, Florentin! Mereu invitati si, prin urmare, emisiuni de cea mai buna calitate! Bravissimo!

  • @maripopa847
    @maripopa847Ай бұрын

    O încântare să o asculți! Felicitări!

  • @iulia9721
    @iulia9721Ай бұрын

    Superb! O minune de copil! Mai exista speranță pentru generațiile viitoare 🙏

  • @valeriacazacu7677
    @valeriacazacu7677Ай бұрын

    Daria,esti si Frumoasa si Desteapta !!! te iubim !❤❤❤

  • @mihaelaarnau1259
    @mihaelaarnau1259Ай бұрын

    Excelent podcast!

  • @bogdannikki3652
    @bogdannikki3652Ай бұрын

    Extraordinar Mulțumesc

  • @angelanedelcu4429
    @angelanedelcu4429Ай бұрын

    Vreau sa dau mai multe like-uri!

  • @anamariacostea9150
    @anamariacostea9150Ай бұрын

    Felicitari Daria si parintilor tai! Si da Dne mai multi tineri ca tine🙏😍 Aprecieri si iubire🤗❤️

  • @lulciucmihaela3525
    @lulciucmihaela3525Ай бұрын

    Astfel de emisiuni si oameni as vrea sa vad cat mai des . Felicitari Daria ca esti tu , sincera , un exemplu ptr generatia tanara si nu numai👏

  • @Happylight10

    @Happylight10

    24 күн бұрын

    Nu pace cu orice preț! Care s-ar putea să ducă la un preț mult mai mare! Hm, cam anti UE, anti USA, deci automat pro Putin. Cam ca tatăl ei. Hm… Finalul m-a dezamăgit… pro curent suveranist?! Adică pro-AUR?! Pro Șoșoacă?! Sper ca inteligența ei s-o ducă într-un loc mai curat’.

  • @todiritadochia6115

    @todiritadochia6115

    23 күн бұрын

    Brava, te vad și salut din Brașov România ESTI UN OM DE MARE CALITATE.. BRAVA

  • @todiritadochia6115

    @todiritadochia6115

    23 күн бұрын

    Cinste tie și părinților....te salut cu mult respect....

  • @mariaanghel1967
    @mariaanghel1967Ай бұрын

    Minunată fata! Când o ascult, tot mai cred ca exista speranțe pentru salvarea acestei planete!!! Dar cati mai înțeleg ce spune în această societate deformata... Mult succes, suflet frumos! ❤❤❤

  • @bf4643
    @bf464329 күн бұрын

    Felicitati Daria un exemplu de claritate si un simt al observatiei foarte dezvoltat

  • @costinlazar6423
    @costinlazar6423Ай бұрын

    nu pot spune decat ca nu am vazut ceva mai frumos de multa vreme.Bravo ei ca a reusit sa nu se lase infectata de mizeria ce ne inconjoara si speram ca poate cu ajutorul a mai multi copii ca aceasta fata peste ani si ani copii nostrii sa aiba o viata mai implinita.

  • @mihaeladanamanu7488
    @mihaeladanamanu7488Ай бұрын

    Ce fată frumoasă și deșteaptă! Felicitări domnului avocat.

  • @dancalutoiu3553
    @dancalutoiu355316 күн бұрын

    Dimensiunea haznalei în care ne adîncim, pe zi ce trece, este dată de faptul că această tînără nu este nici "influensăr" și nici trending topic...Totuși, cu persoane ca ea avem încă SPERANȚĂ! Bravo! Bravo pentru interviu!

  • @ghiocacarmen1
    @ghiocacarmen1Ай бұрын

    Daria , vrem să te auzim mai des 🙏

  • @emiliaarsici4680
    @emiliaarsici468023 күн бұрын

    Suflet batran ?!?! as spune suflet intelept... Ce surpriza, aceasta tanara frumoasa si inteligenta al carui argument puternic sta in picioare intr-o lume trist de confuza. Cinste parintilor tai, draga Daria! Felicitari realizatorului pentru dialogul onest si in general pentru discutiile cu invitati verticali. Doamne ajuta.

  • @simonacandreanu-tw2qz
    @simonacandreanu-tw2qzАй бұрын

    Maturitate!Inteligenta!Frumusete exterioara dar si interioară !Felicitari părinților tai ,au facut o treaba excelenta,ce vine dupa ei ,eu ,dupa umila mea opinie ,o vad ca o Forța care ,daca întotdeauna daca L va avea pe Dummezeu la dreapta va mișca munții ! In 8 ani cu El,cu Dumnezeu vei putea fi Președintele României ! Doamne ajuta ,Doamne da izbânda ! Daca vei trece prin Timisoara ,mi as dori sa te întâlnesc ,sa te imbratisez,mi ai umplut inima de bucurie!Cand nu te vei regăsi niciunde ,deschide pe you tube pe Biserica Poarta Cerului,poate ca iti va face placere sa vezi cati tineri asemeni tie il iubesc pe Dumnezeu si tin la valorile creștine !Sa fii binecuvantata draga mea,iubita si ocrotita de Dumnezeu si fericita in tot ce faci,despre realizări nu cred ca mai avem loc sa vorbim oricum sunt impresionante si desigur vor fi remarcabile in viitor!Cred ca voi incepe sa l reascult pe tatăl tau 😊…….Felicitari Realizatorului!

  • @laurentia9711
    @laurentia9711Ай бұрын

    Felicitări, Daria Gușă !

  • @gogonelus
    @gogonelusАй бұрын

    Felicitări, Domnișoară !

  • @robert3227
    @robert32272 күн бұрын

    Super podcast! Îmi place ideea de liberă gândire, să trăieşti într-o lume programată este drumul spre pură tristețe. Nu ai ce să cunoşti nou sau să descoperi nou şi intrigant dacă toți gândesc, vorbesc şi se comportă la fel.

  • @user-bk6cv2ng9w
    @user-bk6cv2ng9w24 күн бұрын

    Ești un OM minunat, Daria! Mai avem speranța!❤

  • @costigonciulea9141
    @costigonciulea914127 күн бұрын

    Excepțională discuția! Felicitări!

  • @syssysimone3520
    @syssysimone3520Ай бұрын

    Frumoasa emisiune!

  • @cn5865
    @cn586520 күн бұрын

    Uluitor! Și în sens bun și în sens mai puțin bun. Felicitări interlocutoarei.

  • @ancaoltean8379
    @ancaoltean837924 күн бұрын

    Felicitări si Dariei cat si gazdei emisiunii!

  • @mihaelaarnau1259
    @mihaelaarnau1259Ай бұрын

    O tânără intr-adevar matură! Felicitări parintilor!

  • @mihaeladanamanu7488
    @mihaeladanamanu7488Ай бұрын

    Doamne, a ajuns Taylor Swift un model? Unde am ajuns? Cultură nu mai există?. Doi la lei și trei degeaba. Filmul "Barbie" este un monument de prostie.

  • @nevermindro4929
    @nevermindro49292 күн бұрын

    Extraordinar au început să iasă copiii așa zișilor analiști la suprafață ceia ce se preconiza de mult

  • @aronhorvat9744
    @aronhorvat974428 күн бұрын

    Bravo parintilor Gusa, ambii copii sunt educati si patrioti

  • @tuteavsnietzsche
    @tuteavsnietzscheАй бұрын

    foarte inteligenta si verticala!

  • @elisabetalungu6065
    @elisabetalungu60658 күн бұрын

    Suprinzător de înțeleaptă,Daria. Va fi, e un om minunat. Felicitări!

  • @scalar64
    @scalar64Ай бұрын

    Am mai trait episoade de genul amintit in acest (excelent) dialog. Sa ne amintim de dictatura comunista si omul cel nou pe care il ridica in slavi. Modelul propus era nefiresc, asa cum nefireasca este si propunerea sexomarxistilor. Dar, atentie: nefirescul, lipsit de contrabalansarea argumentelor firesti ramane singura optiune pentru tanara generatie.

  • @PavelMonica-wz4zq
    @PavelMonica-wz4zq27 күн бұрын

    Felicitări pentru verticalitate și profunzime. Daria ești model de urmat!❤

  • @ioanavaicar4729
    @ioanavaicar4729Ай бұрын

    Perfect! Mulțumim!

  • @user-zf6zt4op3p
    @user-zf6zt4op3p28 күн бұрын

    BRAVOOOOO și mulțumesc frumos!!!

  • @ghiocacarmen1
    @ghiocacarmen1Ай бұрын

    Felicitări, Daria Gușă 👏👏👏👏👏👏

  • @georgestanciu4960
    @georgestanciu496018 күн бұрын

    Felicitări,Daria !Multă sănătate și succes în tot ce faci !👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏🇹🇩🇹🇩🇧🇪🇧🇪🇧🇪🇧🇪🇧🇪🇧🇪🇧🇪🇧🇪🇧🇪🇧🇪

  • @enacheanton5334
    @enacheanton5334Ай бұрын

    Daria, te felicit pentru nivelul tău de cunoștințe și conștiență si conștiință în spiritul valorilor ortodoxe. Totuși vreau sa atrag atenția asupra faptului ca tarile ortodoxe sunt exact acelea care se confrunta cu corupție răspândita la toate nivelurile. Ceva din religia ortodoxa pare ca nu contribuie la crearea valorilor care sa conducă la traiul intr-o societate funcțională.

  • @viorica9153

    @viorica9153

    29 күн бұрын

    Așa ni s- a indus în minte ! Premeditat , și cu un scop foarte clar !

  • @viatalamunte1
    @viatalamunte126 күн бұрын

    Un discurs frumos, se vede ca se pregătește pentru o funcție pe scena politică 😊😊😊

  • @nicolaeciorascu2111
    @nicolaeciorascu2111Ай бұрын

    O domnisoara care promite!

  • @elenastelutaoprea2973
    @elenastelutaoprea2973Ай бұрын

    ❤❤❤

  • @MrAdrianGeorgescu
    @MrAdrianGeorgescuАй бұрын

    Sunt trecut de 70 de ani și nu-mi amintesc să mai fi văzut vreodată o tânără de numai 20 de ani înzestrată cu atât de multe calități: inteligentă, curajoasă, talentată, înțeleaptă, matură, cu cunoștințe vaste, cunoscătoare de limbi străine, o adevărată creștină și nu în ultimul rând... foarte frumoasă! Inițial n-am vrut s-o urmăresc, gândindu-mă că-i prea... crudă pentru a-mi transmite ceva. N-a fost așa și mărturisesc că, mai mult, am învățat de la ea o sumedenie de lucruri. Bravo ei și felicitări, domnule Țuca, pentru inspirația de a o invita!

  • @user-ef7lj8vv3r
    @user-ef7lj8vv3r11 күн бұрын

    Felicitări.

  • @marcus-nb9ck
    @marcus-nb9ckАй бұрын

    O minunăție de copilă!

  • @user-ei1vy6ko7t
    @user-ei1vy6ko7tАй бұрын

    Felicitări !

  • @ramonapopa6401
    @ramonapopa6401Ай бұрын

  • @maximusafexpertus4634
    @maximusafexpertus4634Ай бұрын

    Toată lumea a luptat pt pace! Din păcate sunt o groază care și doresc război, doar e cea mai vechie îndeletnicire a oamenilor.

  • @auricabuga137
    @auricabuga137Ай бұрын

    Foarte frumos discursul ,interesant chiar cu exceptia folosirii apelativului de "batrani" putea zice varstnici!!!!!

  • @viorica9153

    @viorica9153

    29 күн бұрын

    La 20 de ani , toți cei de peste 30 ți se par bătrâni ! Așa percepi vârstele , când abia ai ieșit din adolescență .

  • @gogonelus
    @gogonelusАй бұрын

    Săracul Sir William Wallace 😞... cum s-o fi răsucind el în mormânt când vede ce demni urmași are...

  • @user-wi5fj4cw4o
    @user-wi5fj4cw4oАй бұрын

    La liceul fiului meu (in Nord America) ,a fast construita o litiera pe copilasii care se identifica ca find pisici, Catei , porci....etc . Si zau ca nu este o gluma !!!!

  • @syssysimone3520

    @syssysimone3520

    Ай бұрын

    😭😭

  • @dianaserban2636

    @dianaserban2636

    Ай бұрын

    Si cand sunt bolnaviori... sper ca sunt dusi la veterinar! Oh! Si sper din tot sufletul ca parintii sunt persoane responsabile si îi castreaza din vreme! Adevarul e ca trebuie stopat cat mai repede fenomenul de "idiotizare", deci e ideal ca specimenele respective sa nu se mai perpetueze! 😉

  • @user-wi5fj4cw4o

    @user-wi5fj4cw4o

    Ай бұрын

    @@dianaserban2636 si parintii fac parte din aceeasi specie din nefericire pentru umanitate !

  • @viorica9153

    @viorica9153

    29 күн бұрын

    ​@@dianaserban2636😂 😂 ( 😢 )

  • @Happylight10
    @Happylight1024 күн бұрын

    O tânără excepțională! Care, apropo de calitatea programelor tv, ar pute să-l influențeze pe tatăl ei să adopte un program măcar onorabil la Realitatea plus. Care pentru mine a devenit doar lozicard, gol de conținut, nefrecventabil.

  • @anamariaoprita8471
    @anamariaoprita8471Ай бұрын

    Felicitări Daria Gușă frumoasă,deșteaptă o româncă adevărată.

  • @marianaduta7791
    @marianaduta779123 күн бұрын

    Pt. mine -- multa tristete , ma intreb daca si cum ar putea fi recuperat. un tanar care - si traieste conditia atat de liniar ! Singura grija e sa - si asume catmai credibil ,, ipocrizia Occidentului "!

  • @lilianaoprescu8219
    @lilianaoprescu821925 күн бұрын

    De ce nu face facultatea in România??? Daca accepta aceste conditii inseamna ca este si ea de acord cu aceste metode .

  • @elenatimofte778
    @elenatimofte778Ай бұрын

    Felicitări Daria Gușă!Pentru normalitate.

  • @md3v
    @md3vАй бұрын

    Interesanta tare Daria, pana in momentul cand l-a acuzat pe Andrew Tate de agresivitate fizica. Inainte de acest video am vizualizat 40 de intrebari ale lui Denise Rifai cu Andrew Tate...

  • @cristinaraduly2081
    @cristinaraduly2081Ай бұрын

    Daca nu iti respecta ideile inseamna ca nu m-ai e democratie,Ratiu spunea asa de frumos definitia democratiei,imi dau si ultima mea picatura de sanga ca tu sa nu fi de acord cu mine

  • @danielasebe1704
    @danielasebe170416 күн бұрын

    🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹

  • @marianamicle7915
    @marianamicle7915Ай бұрын

    Am o intrebare,cum se impaca daria de la facultate,lider,presedinte cu daria din acest film?Ce faci cu aceasta disociere?Acolo le canti in struna,ca altfel zbori.Cum le poti inghiti?Trebuie sa fii varful de lance.Un paradox:daria gusa.

  • @KeepTalkingRomania

    @KeepTalkingRomania

    Ай бұрын

    daca intelegi ca repeta un speech invatat care da bine la lume pentru ca e pe "trend", intelegi si paradoxul.

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    Ай бұрын

    Nu cred ca e fățarnică . … poate e doar înțeleapta și asteapta momentul când sa ridice glasul …

  • @KeepTalkingRomania

    @KeepTalkingRomania

    Ай бұрын

    @@adrianapopa9532 pe principiul nu fa ce face popa, fa ce spune popa, dupa ce a petrecut anii tineretii timpurii in Occident facand liceul american la Viena si facultatea in Scotia (pe banii lu' tati, luati prin combinatii de la romani) acum Daria spune ca e nasol cu scoala in Vest pt ca trebuie sa ai viata dubla. Mai ramanea sa spuna (desi a sugerat o destul) ca nu recomanda tinerilor romani sa faca precum ea ca deh, dupa aia cand se intoarce ca Burduja in Ro cu Harvard, sa poata sa intre direct si cu succes in politica, aidoma tatalui ei ajuns direct adjunctul lui Nastase si secretar al PSD, timp in care a facut si ENA in Franta la 32 de ani, o scoala destinata exclusiv elitelor europene..Sa incercam sa gandim critic zic...

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    Ай бұрын

    @@KeepTalkingRomania Probabil ca e foarte dureroasa o asemenea viața . Probabil ca dacă nu ar exista studenții romani care sa spună adevarul … nu am înțelege de ce se fac asemenea presiuni asupra copiilor sau nepotilor nostrii . Nu sunt eu in măsura sa judec “ bani lui tati “ … așa când trec pe strada si văd vila , lângă vila … si mașina lângă mașina …. Ma gândesc … ca sunt si ale mele cumva …. Ca toate aceste averi sunt făcute si cu contribuția mea …. Chiar si prin tăcere …. Suntem părtași la averile … tuturor …. Oricum … dacă Daria nu vorbea … eu personal nu știam cât de degradat este sistemul de învățământ mondial … si mai nădăjduiam ca tineri nu vor accepta modelul globalist de viața … in orașe de 15 min … si părinți care sa spună “ am un băiat sau am o fetița … si doctorul care sa spună Aveți un copil !!! Este atât de greu sa vezi cum s a schimbat lumea in 20 de ani … dar noi am aflat abia acum … 3, 4 ani …. Aveți curaj si spuneti copiilor … Tu ești băiat … Tu ești fetița ! Chiar trebuie CURAJ pentru asta ???😮

  • @KeepTalkingRomania

    @KeepTalkingRomania

    Ай бұрын

    @@adrianapopa9532 asta e singurul castig al podcastului, ca mai reuseste sa trezeasca oameni care dormeau. Invatamantul vestic nu e chiar asa cum spune Daria dar inteleg motivele pentru care exagereaza. Traim un colaps al vestului? Evident! ca e Romania mai protejata? oarecum! pentru ca prin politica slugarnica pro vest, ne ducem la fund si noi impreuna cu ei. Altfel, cum spuneam, copiii securistilor sunt crescuti cu sentimentul conducatorului, au fost educati sa preia puterea ori ceea ce vedem acum este primenirea populatiei, sa ne amintim un alt moment cand Daria a fost mediatizata in scandalul fratilor Tate cu care ea ar fi avut legaturi (pe Instagram conform spuselor ei). Cineva o impinge in fata si acel cineva nu poate fi decat cercul lui tati.

  • @victorianegoita7059
    @victorianegoita705922 күн бұрын

    Destul de în vârstă pentru a fi "bătrân", dar nu îndeajuns pentru a i se adresa la persoana a doua...

  • @MosCraciun777
    @MosCraciun777Ай бұрын

    Totul bine, pana la discutia despre barbati.

  • @andrukthegreat
    @andrukthegreat29 күн бұрын

    tanara Daria este o minune, si o raritate. sa aiba o menta;itate foarte deschisa, dar sa fie constienta totodata ca ideologiile si morfistmul pus la rang de piedestal, este doarpentru a-i zapaci si a-i radicaliza.! de ceva timp daca blamam asemenea demente criticam, suntem discriminatori. Naturaletea este considerata pacat.Sr instituie doar amenintari asupra societatii instituite pentru a Distruge libertatea de a fi. Ironic desi chiar asta pretind liderii marxisti progresisti ca protejeaza toleranta!!. sunt defapt totalitari care avizi dupa putere si control!

  • @VasileStoiculescu
    @VasileStoiculescuАй бұрын

    E cumva fiica lui Cozmin Gușă?

  • @dianaserban2636

    @dianaserban2636

    Ай бұрын

    Da

  • @YuriYuri-ys4xe
    @YuriYuri-ys4xe25 күн бұрын

    Pe timpul lui Stalin nu puteai sa spui nimic acasa fratilor ,pentru ca erai inchis❤

  • @YuriYuri-ys4xe
    @YuriYuri-ys4xe26 күн бұрын

    Narativ mainstream ce inseamna?

  • @danb2810

    @danb2810

    8 күн бұрын

    narativ maainstream = discurs mainstream ( traducere din limba rusa )

  • @adrianapopa9532
    @adrianapopa9532Ай бұрын

    Este foarte trist … drumul acestei lumi … spre Sodoma și Gomora …. Dumnezeu in nesfârșita Lui Dragoste ne a lăsat libertatea de a alege … calea pe care mergem ! Din păcate omenirea a ales sa se îndepărteze de Ziditorul ei . Dar așa cum … TATĂL a avut răbdare și iertarea in inima și și a așteptat fiul risipitor …care s a inteleptit prin suferința și s a întors …. Poate și noi ne vom întoarce cu durere spre Tatăl nostru .

  • @evatip
    @evatipАй бұрын

    Cum poti sa gandesti intr-un fel si sa te exprimi,sa te comporti in alt fel,ani de zile?Plecata fiind de mica intr-o lume bolnava,pot sa cred ca aici spune ce trebuie sa se auda si acolo face la fel...Dubla personalitate.Chiar daca ai maldare de bani,nu este obligatoriu sa-ti trimiti copiii peste hotare,sa se intoarca cu diplome.Pana la urma poti sa fii patronul unui post de radio,doar cu liceul.

  • @ancarez7156
    @ancarez7156Ай бұрын

    Matur, experimentat, intelept...Scoate batran din discursul public si chiar daca, din eroare il folosesti, nu incerca sa il justifici. Cere scuze si treci mai departe! In rest frumoas copil, iti doresc tot binele din lume.

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    Ай бұрын

    Nu cred ca trebuie sa supere pe nimeni cuvântul “ batran “ este o realitate Și mi se pare o fuga de adevăr sa te superi .,.. Bătrânul , ar trebui sa fie înțelept

  • @viorica9153

    @viorica9153

    29 күн бұрын

    ​@@adrianapopa9532Cuvântul în discuție a fost intens folosit având conotație peiorativă . Din acest motiv deranjează .

  • @meresbemian229
    @meresbemian22929 күн бұрын

    Da aveti o opinie retrograda , felicitari , pentru tinerii invitati ! Romaniski sunt mereu in urma cu 50 de ani fata de occident ! na!

  • @ramonabirceadelavieter1912
    @ramonabirceadelavieter1912Ай бұрын

    Ca pe vremea lui Ceaușescu

  • @YuriYuri-ys4xe
    @YuriYuri-ys4xe26 күн бұрын

    In italia e la fel😂si in europa

  • @maximusafexpertus4634
    @maximusafexpertus4634Ай бұрын

    Să vezi atâtea probleme de climă și să nu ți pui întrebarea de ce, s ar putea să mai ai o scuză. Dar să fii la 20 de ani și să crezi ca asta e ipocrizie, lasă o umbră de îndoială

  • @viorica9153

    @viorica9153

    29 күн бұрын

    Există războaie climaterice ! Pe lângă multe altele !

  • @lilianagordiciuc7915
    @lilianagordiciuc7915Ай бұрын

    De peste doua Mii de ani au existat barbati si femei care la maturitate ajungeau si ajung sa se casatoreasca pentru a procrea copii.Natura vorbeste .Sa fim atenti la comportamentul fiecaruia vietate de unde putem /nvata repede.

  • @YuriYuri-ys4xe
    @YuriYuri-ys4xe25 күн бұрын

    Pai pe timpul comunistilor asa era 😂😂cand te reclama cineva de hartuire se credea😂 la fel cum ai spus cazul cu fete suparata😂deci e una si aceiasi cu stalin

  • @nevermindro4929
    @nevermindro49292 күн бұрын

    Că vor pregăti copiii lor nu?

  • @elenaburghiu3574
    @elenaburghiu3574Ай бұрын

    Daria, îndeamnă I pe colegii tai sa ți citească articolele

Келесі