Ce se intampla cu Vlad Pascu in puscarie? Cu Cosmin Dorobantu "La mintea lui Tetelu" | Podcast

Ойын-сауық

Continuam "Dosarul 2 Mai" cu partea a doua din aceasta serie. Invitatul de astazi: Cosmin Dorobantu!
Cosmin Marian Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), este invitat în cea mai recentă ediție a podcastului „La mintea lui Tetelu”, moderat de Dragoș Mușat, unde discută despre cum este viața lui Vlad Pascu în închisoare, despre stadiul în care se află procesul acestuia, precum și despre alte subiecte de interes pe care le poți descoperi pe canalul nostru de KZread.
Rudele tinerilor uciși, dar și cele trei persoane rănite în accidentul din 2 Mai produs de Vlad Pascu au cerut daune morale și materiale de cel puțin 33 de milioane de euro.
Această sumă va fi plătită, inițial, de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, urmând ca asociația să se îndrepte împotriva inculpatului, în instanță, în cadrul unui proces civil.
Vlad Pascu e acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și părăsirea locului accidentului.
Procesul penal în care este inculpat Vlad Pascu se va judeca pe fond pe 23 mai 2024 la Judecătoria Mangalia.
Pentru că a recunoscut faptele și a ales să fie judecat în procedura simplificată, Vlad Pascu vă beneficia automat de scăderea unei treimi din fiecare pedeapsă.
Surse: tvrinfo.ro. libertatea.ro
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe.
Follow us on the web:
Revolut: @musatte70
Patreon: / tetelu
Paypal: paypal.me/tetelu
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Tetelu: / sacrosanctul.decupat
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this video on your channel.

Пікірлер: 113

  • @euzeb10
    @euzeb1014 күн бұрын

    Smart guy! Chiar pare a fi un om capabil pentru functia de sef de sindicat. Sper sa fie si apolitic, pe cat omeneste posibil.

  • @Gabi.C
    @Gabi.C13 күн бұрын

    Foarte bun Cosmin Dorobantu,asteptam urmatorul podcast cu el. Dragos este genial ca de obicei!!!

  • @alexandrasandu7218
    @alexandrasandu721815 күн бұрын

    Eu una doresc încă un podcast la fel!! A fost foarte interesant!

  • @Denis-vo7wt
    @Denis-vo7wt15 күн бұрын

    Tetele ești foarte bun!! Ești un moderator impecabil!

  • @YOCOSMINMAX16

    @YOCOSMINMAX16

    Күн бұрын

    Pe naiba

  • @cristiancrybo2732
    @cristiancrybo273211 күн бұрын

    Felicitari Cosmin Dorobantu!Cand vom avea genul asta de oameni in tot sistemul, atunci vom functiona ca tara/societate.Respect!

  • @LHT63451
    @LHT6345115 күн бұрын

    Dragos e mai mult decat un podcaster. E un jurnalist adevarat. Imi place cum abordeaza o discutie si din unghiuri la care nu s-a gandit nimeni, dar care sunt totusi de interes. Am vazut asta si la discutiile cu soldatul israelian, mi-a raspuns la multe intrebari pe care nu le pune nimeni din "mainstream".

  • @ZARULZARzar
    @ZARULZARzar15 күн бұрын

    Super podcast. Abea astept acel podcast stabilit

  • @JURNALULMILITAR
    @JURNALULMILITAR12 күн бұрын

    Sincer mi-a placut de Cosmin Dorobantu a spus lucruriilor pe nume fara sa se ascunda sau sa minta in favoarea unor colegi care nu au CE cauta in sistem. Bravo lui pentru verticalitate si curaj. Daca sistemul avea 1000 de oameni CA Dorobantu Romania era departe. Eu sunt civil si locuiesc in afara Romaniei ca sa nu credeti ca am vreun interes.

  • @moonlightstudio5071
    @moonlightstudio507115 күн бұрын

    Woww asteptam urmatorul episod e teribil cate lucruri se intampla si noi credem ca suntem protejatti!😢

  • @alexburghiu
    @alexburghiu20 күн бұрын

    eu as fi curios sa stiu ce se intampla cu victimele care au ramas in viata in urma acestui incident. ce se mai intampla cu acei tineri care erau anul 1 de facultate? la ei va ganditi?

  • @mihai388

    @mihai388

    15 күн бұрын

    Taci dracu' îmbârligătorule

  • @gabrielckazacu6189

    @gabrielckazacu6189

    15 күн бұрын

    E bine ca exista oameni empatici precum ești tu care se gândesc

  • @alexburghiu

    @alexburghiu

    15 күн бұрын

    @@gabrielckazacu6189 acei tineri nu fac rating si nu-i baga nimeni in seama. Nu ma da empatia afara din casa, dar am auzit acum cateva zile pe cineva la tv spunand ce trebuie sa traiasca acum. Si vad ca nimanui din presa nu-i pasa. Trece si subiectul asta si sunt uitati.

  • @gabrielckazacu6189

    @gabrielckazacu6189

    15 күн бұрын

    Poate ca tocmai d-aia n-au nevoie de expunere, pentru ca trec printr-o situație dificila. Asta este ceea ce m-a făcut sa îți răspund la comentariu, faptul ca e inutil ca acei copii sa fie expuși. Ei merg prin instante, pe la politie, e foarte greu dar numai asa se poate infaptui dreptatea. Sunt părinții victimelor cei care au legătură cu presa și mi se pare ca sunt cei mai indreptatiti s-o faca.

  • @mjoker32

    @mjoker32

    14 күн бұрын

    Nu intereseaza pe nimeni. Sa fie prins vinovatul si pedepsit, atat. Preventie? Mneh…prea complicat. Lasa ca il punem “intre clanuri” sa isi faca prieteni pe cand iese afara😂😂😂. Era interesant sa ne spuna ce plan exista ca acest om sa nu faca fix aceasi chestie peste 15-20 de ani, cand iese

  • @ZeosSupreme
    @ZeosSupreme14 күн бұрын

    Super tare! Mai invitați-l!

  • @nastasearici9835
    @nastasearici983513 күн бұрын

    Cum adică nu înseamnă ca e un drogat? E un drogat si punct! A cui e vina ca el este un drogat, asta e alta discuție.

  • @theodorsechesan593
    @theodorsechesan59315 күн бұрын

    Cele mai bune emisiuni Happy Fish sunt cele cu Tetelu, sunt interesat de oricare dintre ele. Si cele cu Tudor, in preferintele mele sunt pe locul 2.

  • @cristiang01

    @cristiang01

    15 күн бұрын

    si lcn ul?

  • @theodorsechesan593

    @theodorsechesan593

    15 күн бұрын

    @@cristiang01 Lcn-ul e preferatul meu, dar nu contrazice ce am zis, ca acolo e si Tetelu si Tudor, mai nou, in mod exclusiv. Ce scoate Gicu, din pacate, ori ma plictiseste ori ma enerveaza, desi imi place de el ca personaj sau pt ce zice in LCN, dar mult mai rar.

  • @strangeworldpainted
    @strangeworldpainted15 күн бұрын

    Astept urmatorul podcast, vreau sa aud ce are de zis intr-un alt episod.

  • @wreka11
    @wreka1115 күн бұрын

    Superb! Mulțumim!

  • @mariusmelinte6410
    @mariusmelinte641014 күн бұрын

    Încă un episod neapărat , foarte bine pregătit Domnu Dorobanțu.

  • @lauraujogu96
    @lauraujogu9614 күн бұрын

    Vrem al doilea podcast

  • @sarivanul
    @sarivanulКүн бұрын

    Neapărat încă un episod cu acest domn

  • @elenaturbatu7513
    @elenaturbatu75139 күн бұрын

    FELICITĂRI PENTRU EMISIUNE DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE HRISTOS A ÎNVIAT

  • @whazzzapp5510
    @whazzzapp551011 күн бұрын

    Inca un podcast va rugam!

  • @bordiangeorge1800
    @bordiangeorge180015 күн бұрын

    acest om imi inspira integritate

  • @johnbroke2336
    @johnbroke233615 күн бұрын

    Bravo Tetelu, un episod genial, abia il astept pe urmatorul cu acelasi invitat. Cred ca ar fi util sa il aveti si pe Biltz sa mai zica despre cum a fost in penitenciar.

  • @bluetmato3225
    @bluetmato322515 күн бұрын

    Foarte tare. 💪 Sper din suflet sa se intoarca.

  • @TTragemTare2011
    @TTragemTare201113 күн бұрын

    Abia aștept partea a 2 a!

  • @elenaturbatu7513
    @elenaturbatu75139 күн бұрын

    VREM SĂ ASCULTAM INFORMAȚII DOAMNE AJUTĂ O ZI BINECUVINTATA

  • @roky924
    @roky92413 күн бұрын

    Felicitari !

  • @flore32
    @flore3212 күн бұрын

    Asa de fain podcast și informativ 👏

  • @cosmo-or5vf
    @cosmo-or5vf14 күн бұрын

    Da mai vrem sa aflam ce se intampla in puscarie😊

  • @buggy89
    @buggy8914 күн бұрын

    Mersi pt podcast!

  • @alexandragoldmann3706
    @alexandragoldmann37063 күн бұрын

    O f Doamne ,saracii parinti care si au pierdut copii .

  • @danieldanut1353
    @danieldanut135313 күн бұрын

    Odată ajuns la minutul 7:41 înțeleg că sunteți paralel cu tema. Acest individ, ajuns în pușcărie prin forța împrejurărilor, a fost, este și va fi protejat în orice moment de orice fel de agresiune din partea sistemului penitenciar, sub toate aspectele lui, datorită relațiilor pe care le au părinții lui . Nu vă mai bateți capul, așa e făcută lumea în prezent și nu veți putea schimba nimic, oricât ați încerca să coafați situația. Mi se pare cel puțin o rușine că tetelu se pretează la un asemenea demers.

  • @ultimuomdepeterra
    @ultimuomdepeterra15 күн бұрын

    La Mintea lui Tetelu este in top 3 podcasturi din Romania(foarte bun)...si pantofii lui Tetelu sunt nr1😂

  • @iosifmadear
    @iosifmadear15 күн бұрын

    next is a must

  • @tiberiudascalu9246
    @tiberiudascalu924615 күн бұрын

    Vreau inca un podcast pe tema inchisorilor! Ajuta la constientizare si informare!

  • @thegangsterseal4329
    @thegangsterseal432915 күн бұрын

    Mai vrem

  • @johnbroke2336
    @johnbroke233615 күн бұрын

    Tetelu aduce o foarte mare plus valoare la happyfish. Bravo!

  • @George-qy6wu
    @George-qy6wu12 күн бұрын

    Dar parcă avea Pascu Vlad o prietenă care spunea clar că dacă Vlad vrea să omoare alte persoane ,trebuie să înțelegem că face ce vrea și poate.Acum depinde și în ce societate vrem să trăim,iar asta depinde de noi.

  • @lpandreea169

    @lpandreea169

    12 күн бұрын

    Furi curent

  • @cristiandamian6272
    @cristiandamian627215 күн бұрын

    Auzi-l pe aste, "ofiterele, psiholoagele"...😂😂😂

  • @porables
    @porables15 күн бұрын

    54:20 Detinutului Alfa Gigel :))

  • @BuletinulDeSport
    @BuletinulDeSport13 күн бұрын

    Toți din sistem se laudă cum și ce ii fac,dar la final va scăpa pe prescripție sau cu suspendare!Iar indivizii că domnul Dorobanțu mă dezgustă teribil (bun ai la sindicatul gaborilor și la protestele fermierilor și inclusiv la protestul profesorilor...) duhnește a securitate

  • @psihozefir
    @psihozefir15 күн бұрын

    Ce impresii aveți despre pușcăriile din federația rusă? Cum se compară experiența ce o au cei ieșiți din pușcăriile din România cu cea a celor ieșiți din pușcăriile din federația rusă?

  • @dianaserban2636

    @dianaserban2636

    12 күн бұрын

    ...sau de la Guantanamo? 🙃

  • @porables
    @porables15 күн бұрын

    Daca vreodata ajung la bulau si am probleme cu somnul, am voie cu dopuri de urechi din burete?

  • @dj69wpo

    @dj69wpo

    14 күн бұрын

    Da.

  • @raducofler1565
    @raducofler156512 күн бұрын

    El nu facea crima daca politia corupta nu-l lasau liber sa plece de la primul filtru

  • @alexmart6716
    @alexmart671614 күн бұрын

    Nu a avut rca....ai nevoie de test sati dai seama?

  • @danbarbulescu5224
    @danbarbulescu52244 күн бұрын

    11:36 să se întâmple ce s a întâmplat și cu victimele lui

  • @porables
    @porables15 күн бұрын

    Sa fii vlad pascu si sa te uiti la tv unde vezi stiri despre vlad pascu

  • @djpikas0
    @djpikas015 күн бұрын

    Trebuie să-l judecăm pt ce a facut… A ucis pe cineva… deci e criminal… și a condus sub influența drogurilor… deci e un drogat. Despre ce plm vb?😊

  • @Tolstoievsky

    @Tolstoievsky

    14 күн бұрын

    Criminalul drogat de bani gata

  • @kiczipiszto1126

    @kiczipiszto1126

    6 күн бұрын

    Exact, într-o lume normală trebuia sa fie deja condamnat pe viață și punct. Se trag de chiloți de un an...ca în final sa-i dea ceva cu suspendare pt ca justiția e numai pt sărăntoci.

  • @onerixxxfwkcrew7220
    @onerixxxfwkcrew722012 күн бұрын

    Majoritatea drogurilor întra prin oameni care lucrează în sistem! Acest domn nu o să recunoască asta în viața lui ca grosul e băgat prin domni angajați Anp !

  • @malexandru8109
    @malexandru810915 күн бұрын

    Tetelu, cum faci să aduci astfel de invitați? N-ai găsit pe nimeni fără prejudecăți? Oamenii ca el contribuie la situația în care e România azi.. are intenții bune dar pierde imaginea de ansamblu și poate efectele create nu sunt cele dorite.

  • @ionutz6992
    @ionutz699215 күн бұрын

    Se drogheaza de la 13 ani .... dar nu este un drogat nenorocit ( hei nu avem voie sa zicem asa ceva )

  • @lilianaangelica9452

    @lilianaangelica9452

    12 күн бұрын

    Ne ascundem dupa cuvinte..."Daca era alta persoana ,era posibila musamalizarea" Asa nu?? 😂😂😂 Pentru unele accidente mortale se da incadrarea " omor din culpa" (era beat), pentru Vladuț,nu. El n-a vrut.Nu era beat.Nici drogat(ce cuvant urat!!).El consumase.Practic,tot consuma de la 13 ani.Ce? Cum ce? De toate..tot ce-i pica in mana.Si-i pica,că avea potential...

  • @VladBieltz
    @VladBieltz8 күн бұрын

    Jumatate din salariul unui detinut este oprit de penitenciar. Dar el castiga 2200 lei, 200 ii ia statul si 1000 penitenciarul. A uitat sa spuna asta domnul Dorobantu. De aceea i se da detinutului pix si hartie, si nu trebuie sa isi cumpere din banii lui.

  • @chn-jn8lc
    @chn-jn8lc15 күн бұрын

    Un om cu picioarele pe pamant !

  • @automotovlogs7211
    @automotovlogs721115 күн бұрын

    Tetelu stie cum sa incalzeasca farfuriile, braila nu te-a uitat

  • @razvanradu5154
    @razvanradu515415 күн бұрын

    Eu cred ca a lu pascu au cheile la toate șpăgile, sau o parte din ele , Date pentru droguri , influenta etc .. de unde au ajuns ei sa aibă 600+ locuințe?? Chiar cred ca sunt puse pe numele lor dar ele au în mare parte alți proprietari .

  • @MariaRaciu-jp9ht

    @MariaRaciu-jp9ht

    12 күн бұрын

    Nu 600 + , ci peste 700 locuinte !

  • @stefanvartej4158
    @stefanvartej415810 күн бұрын

    Voi cine sunteți ?

  • @betivanul01
    @betivanul0112 күн бұрын

    mai dorim podcast cu egoistul asta

  • @biselectro
    @biselectro15 күн бұрын

    Nu e bine sa te trateze cu "taticu" ... e bine cu sefu !

  • @deandresimpson6948
    @deandresimpson694813 күн бұрын

    Cum Nu există bani pt poliție când am donat 1 miliard Ucrainei , cum nu avem secții pt arși când am avut 1 miliard dolari pt Ucraina , cum nu avem maternități când plopul își negociază. Funcția pt 1 miliard ?

  • @mangumihai2575

    @mangumihai2575

    8 күн бұрын

    Hai trol putinist mars

  • @deandresimpson6948

    @deandresimpson6948

    8 күн бұрын

    Cică cel mai deștept ….cedeaza ! Ghici cine i dintre noi doi ?!

  • @iondanmihaescu5992
    @iondanmihaescu599214 күн бұрын

    De ce vă doare Capul

  • @elenapetrache9301
    @elenapetrache93015 күн бұрын

    Criminal ??? Nu putem sa-l numim ? Atunci sa-l numim victimă...ca toți cei care a ucis. Râmaru a fost tot o victimă. E privilegiată poziția animatorul. Nu copilul lui a fost ucis. Sa mă mai uit? Scroll

  • @onerixxxfwkcrew7220
    @onerixxxfwkcrew722012 күн бұрын

    Bă o bila la parnaie era 1 carton de țigări adică 10 pachete iar acea bila n are nici 0.1 g, de unde vine acest domn cu preturile asta nu știu 😂 de unxe a scos o ca e 10 euro gramul de heroina nu știu... 👀 😔

  • @betivanul01
    @betivanul0113 күн бұрын

    ce hater e invitatul

  • @lautarescustefan3093
    @lautarescustefan309315 күн бұрын

    Asta e un dobitoc 😂

  • @bogdanneagu5413
    @bogdanneagu541315 күн бұрын

    Daca era fara droguri părinții victimelor trebuiau să îi plătească mașina pentru că ei umblau pe carosabil

  • @lxu46

    @lxu46

    15 күн бұрын

    Vezi ca e video cu accidentul. Ei erau pe acostament. El a iesit de pe partea carosabila si a intrat cu jumatate de masina peste acostament.

  • @stoicapetruliviu8840

    @stoicapetruliviu8840

    15 күн бұрын

    Sã-ți ajute nea norocu sã-ți repare niște schilodiți/morți mașina. Da poate repari tu un cap de pod/copac și scapi mai eftin😂. Piște pe permisu ala!

  • @lilianaangelica9452

    @lilianaangelica9452

    12 күн бұрын

    Daca era fara droguri, poate nu rupea un om in doua, si nu i facea capul terci altuia...

  • @bogdanneagu5413

    @bogdanneagu5413

    12 күн бұрын

    @@lxu46 tot ce am văzut eu era cu ei pe drum și că nu a ieșit de pe carosabil. Așa a făcut spus de la început și imediat după aceea presa a omis aspectul acesta pentru că nu mai era un subiect așa important

  • @Mitzoo
    @Mitzoo8 күн бұрын

    “Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.” cand iesiti beti din club la 6 dimineața rupeti-va de cate 10 lei si mergeti acasa cu taxi daca nu stiti sa circulati pe acostament si nu aveți instinct de conservare… Putea fi la volan și un șofer experimentat...atât timp cât la ora aia, in starea in care erau, circulau clatinandu-se de oboseală pe marginea greșită a acostamentului... Ce reflexe sa mai ai să te ferești ca pieton Intr-o situație iminenta dacă nu vezi mașina venind din față? Nu știu ce să zic, pe timpuri nu foarte îndepărtate, la școala primară, se mai făceau niște ore de educație civică și conduită... Nici nu este imperios necesar să cunoști legea ad literam, este la mintea cocoșului cum trebuie sa te deplasezi pe un drum de genul ăla. Chiar sa nu fi avut 10 lei de un taxi? Ar fi evitat toată această tragedie. Or fi făcut exces de zel din cauza aburilor de petrecere sau s-or fi distrat până la ultimul leu. În orice caz, la ora aia din Vama nu te întorci de la vernisaj și nu cred că ar fi fost cumulată doar oboseala de nesomn, zic.

  • @cristinaangelescu1565

    @cristinaangelescu1565

    8 күн бұрын

    In ce era ai trăit de ai apucat tu ore de rutiera la scoala? Ai vreo suta de ani? SI referitor la'' nu avea ce sa faca nici un experimentat'' de viteza normala ai auzit??? Nu cred1 cred CA rupi mașinile la fel CA drogalaul ala . Pericol sunteți pt omenire.

  • @lambadragos651
    @lambadragos65115 күн бұрын

    L-ai adus iar pe terminatu' asta...

Келесі