Ce a insemnat Securitatea romana? Raspunde istoricul Madalin Hodor “La mintea lui Tetelu” | Podcast

Ойын-сауық

Nu rata astăzi o ediție incendiară a podcastului „La mintea lui Tetelu”, în care este invitat istoricul Mădălin Hodor.
În cadrul show-ului se discută despre: Securitate, Ce implicații a avut Securitatea în comunism, Ce s-a întâmplat cu Securitatea, Diferența dintre Securitate și Poliție și alte subiecte captivante.
Mădălin Hodor, absolvent al Facultăţii de Istorie a „Universităţii Al.I.Cuza”, Iaşi (1999). Studii aprofundate cu specializare în istorie medievală universală (1999-2000). Bursier Socrates la „Facultatea de Istorie a Universităţii Angers” (1999-2000). Din 2000, angajat al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii, Bucureşti.
Departamentul Securității Statului (denumire uzuală: Securitatea) a fost numele dat serviciului de informații din România în perioada comunistă. Acesta s-a aflat, în cea mai mare parte a existenței sale, în subordinea administrativă a MAI. În calitate de instrument al PCR, ale cărui directive le ducea la împlinire, Securitatea a jucat un rol principal în impunerea unei orientări ideologice unitare la nivelul societății. În acest scop, unele cadre ale Securității au recurs la acțiuni ce excedau normele legale și constituționale iar în anumite cazuri, la crime și încălcări ale drepturilor omului. Până la mijlocul anilor 1960, Securitatea a contribuit la sovietizarea României iar apoi, la menținerea regimului comunist la putere. În aceste scopuri a fost dezvoltat un sistem complex de supraveghere și represiune. Conform unor surse și rapoarte disputate, în primii ani ai existenței instituției (perioada stalinistă), din instrumentarul Securității au făcut parte arestările în miezul nopții, bătaia, tortura și violul fetelor și femeilor deținute. După 1989, soarta arhivelor Securității a stârnit puternice controverse, în prezent cea mai mare parte a dosarelor și documentelor putând fi consultate și studiate în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Cumpara vinurile lui Tetelu de aici: grammawines.ro/categorie/tetelu/
Carti care merge cu vinul:
www.libhumanitas.ro/100-de-ru...
www.libhumanitas.ro/c-r-i/div...
#podcast #happyfish #lamintealuitetelu #tetelu
Follow us on the web:
Madalin: / madalin.hodor.1
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Site: www.happyfish.ro/
Canal clips: / @happyfishclips5503
Tetelu: / sacrosanctul.decupat
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Пікірлер: 318

  • @dradr007
    @dradr00728 күн бұрын

    As a Canadian of Romanian descent, who left in Ceausescu's time (early 70s, 18 years old) I must confess you are a pleasure to watch, relaxed, credible, informative, and analytical, Congratulations! Keep up the good work!

  • @MedFutureTM
    @MedFutureTM2 жыл бұрын

    Am ascultat tot ce am gasit pe YT de Madalin Hodor! Tine-o tot asa!

  • @ianllomeli2855
    @ianllomeli28552 жыл бұрын

    Ai de capu meu, iar nu mai dorm noaptea asta ca o sa vad clipu pana-l invat pe de rost. Bai, felicitari din toata inima atat lui Madalin pentru eforturile constante de a contura istoria perioadei acesteia intr-un mod bine structurat care acopera foarte multe detalii, si cel mai important este explicat intr-un mod usor de inteles si urmarit pentru toata lumea. Cat si lui Tetelu pentru platforma/contextul in care iata, avem deja 12 ore dintr-o istorie care nu cred ca a mai fost vreodata discutata intr-un cadru atat de extins si totusi atat de accesibil in special pentru tineri. E mana cereasca discutia asta pentru societatea actuala.

  • @mhtstr03
    @mhtstr032 жыл бұрын

    Curiozitatea lui Dragoș și stilul expozitiv al lui Mădălin fac iar echipă bună. Mulțumim! Aceste bucăți, care vor rămâne de referință, sper să se transforme într-o tradiție pe acest canal.

  • @teodorturcescu7591

    @teodorturcescu7591

    2 жыл бұрын

    Adevărul este ca paranoia exista și în zona provaccinistilor . Poate dezvoltați...

  • @cornelmanole5325

    @cornelmanole5325

    Жыл бұрын

    Povești cu crâmpeie de adevăr

  • @flybroker021
    @flybroker0212 жыл бұрын

    La mai multe podcast-uri de cu dl. Madalin. Avem nevoie de ele . Multumim !

  • @alinharagus
    @alinharagus2 жыл бұрын

    Nu pot sa zic decât de doua ori multumesc! O data lui Tetelu pentru ca continua sa l cheme pe Madalin. Si in special multumiri lui Madalin pentru ca in sfarsit il pot auzi mai multe ore vorbind. Te vedeam la Newsweek, cu Ramona Ursu, RFI, Digi dar era prea limitat de timp. Sper sa fie si Mihai Demetriade la un mkment dat. Keep up the good work

  • @ionutz6992
    @ionutz69922 жыл бұрын

    Nu cred ...... atat de repede ? De ce nu faceti o serie de podcasturi si sa luati in parte fiecare domeniu de la economie la educatie ..... toate toate ?Felicitari !!!

  • @ingridbudu6638
    @ingridbudu66382 жыл бұрын

    Mulțumim pentru că l-ați invitat din nou pe istoricul Mădălin Hodor! Este o reală plăcere să îl asculți!

  • @catalinmocanu1912
    @catalinmocanu19122 жыл бұрын

    Bravo ,Tetelu!Complimente lui Madalin Hodor!De abia astept sa vad urmatoarele episoade...

  • @David-ri7yr
    @David-ri7yr2 жыл бұрын

    110.000 si respectiv 68.000 de vizualizari la 2 podcast uri nisate, de cate 3 ore fiecare inseamna ca ati fost virali, baieti. Si pe merit. Felicitari!

  • @AA-bq8gy

    @AA-bq8gy

    2 жыл бұрын

    Pai da, o buna parte sunt baietii !

  • @gnt7448

    @gnt7448

    Жыл бұрын

    @@AA-bq8gyserios?!? Ba’ ce dastept ești….

  • @LauraIon1961
    @LauraIon19612 жыл бұрын

    Un capitol important, care lipseste cu desavarsire din cartile de istorie. Ce bine ca aveti un invitat care prezinta informatii, bazate pe documente, nu fantezii patriotarde. Multumim si abia asteptam episodul despre Ion Iliescu.

  • @raulhart643
    @raulhart6432 жыл бұрын

    Extraordinar episod, cu informatii interesante si expuse explicit. Intrebarile puse si conversatia cu invitatul au fost la un nivel de la care ar trebui sa plece toate emisiunile de acest gen. Ma bucur sa iau parte la orice prezinta Madalin Hodor si astept cu interes urmatoarele episoade. Atata informatie de care ducem lipsa incat indraznesc sa "cer" un episod saptamanal, si as dori ca aceste tipuri de informatii sa fie introduse si in scoala intr-o maniera educativa. Generatiile ce vin ar trebui sa cunoasca modul in care poporul roman a capatat si continua sa fie invaluit de aceasta frica de a-si cere ce i se cuvine, frica datorata acestui sistem pus la punct din pacate tot de "ai nostri". Spor in continuare si felicitari pentru curajul de a spune lururilor pe nume.

  • @Robert.btn01
    @Robert.btn012 жыл бұрын

    Astept podcastul asta de cand am vazut la Madalin ca vine din nou la tine... am ce asculta 4 ore.

  • @ruthioan781
    @ruthioan78111 ай бұрын

    Am fost urmărită de câte un om în fiecare seară când mă întorceam de la liceu, eu fiind o simpla eleva la seral, din cauza că tatăl meu ( exemplar membru de partid) se convertise la o religie diferita de ortodoxie. " Ei" urmăreau pe oricine era suspect că se întâlnește cu alții, pentru a "complota împotriva regimului". Fabrica" Dorobanțul" din Ploiesti avea securist la vedere, toți angajații îl știau, era un bărbat șarmant, amabil, calm. El m- a interogat în două rânduri într-un birou, rugandu- mă frumos sa spun unde se aduna creștini cu tatăl meu. Mi-a dat de înțeles ( elegant dar și intimidant) că există și alte moduri in care sa fiu forțată să vorbesc. Eu abia la a doua întâlnire i-am spus o localitate la 600 km distanta și l am asigurat ( cu ultima fărâmă de curaj) că tatăl meu, prin credință sa, se comportă mai corect și conștiincios decât cel mai bun comunist din fabrica. Omul mi-a zâmbit condescendent și nu mi-a mai vorbit de atunci. La fel a interogat și pe mama mea, care l- a repezit cu ton ridicat și mult curaj, urlând la el (ca să se audă și în birourile alăturate) că soțul ei este excepțional și să- i fie rușine că o întreabă de el. Acum sunt convinsa că" ei" lucrează la fel, că pot fi urmărită oricând pentru orice chestiune care nici nu-mi trece prin cap, dar sper sa fie doar impresia mea . Cele bune 🎓😇

  • @sorinpetre1665
    @sorinpetre16652 жыл бұрын

    Musca aceea din studio era o drona trimisă de SRI 🤣. Nota 10 plus ptr invitat .

  • @emiliangrosu6757
    @emiliangrosu67572 жыл бұрын

    Madalin Hodor m-a castigat pe viata. Vreau sa il sustin prin orice modalitate: sa ii citesc articolele, contributiile la carti si sa il promovez cu orice ocazie. Sper sa continuati aceasta serie si sa il promovati pe acest baiat pt ca merita si meritam si noi, ascultatorii. Multumesc!

  • @MEGAditzu
    @MEGAditzu2 жыл бұрын

    DA! Bineînțeles că vrem continuare.

  • @vincenzococcotti
    @vincenzococcotti2 жыл бұрын

    Bravo baietii, admiratie si respect.🤌🏻🍻

  • @florinholostencu2340
    @florinholostencu23402 жыл бұрын

    Oooo...asteptam episodul ..suuper tare...tot respectul pt Madalin, expunerea istoriei in felul acesta e pozitiva pentru toti, si cei de vârstă mai mica, dar si cei mai trecuti prin viata care cumva au inlaturat din amintire si aspectele nasoale ale acelor timpuri, cum psihologic e normal. De aceea o reamintire si o expunere istorica in acest mod e o initiativa pozitiva...cu siguranta vor fi si multi hateeri, dar sigur si mult mai multi, ca si mine, ce vor aprecia aceasta incursiune in istorie...keep the amazing work

  • @ares281
    @ares2812 жыл бұрын

    Super subiect , super invitat !!!toți romanii ar trebui sa cunoască istoria și mai ales problemele din perioada comunismului .

  • @skarly1705
    @skarly17052 жыл бұрын

    Foarte tare această miniserie cu Mădălin Hodor 👏👏🏿👍🏻

  • @victorcretu5466
    @victorcretu54662 жыл бұрын

    Aveti o chimie intre voi care face podcastul placut. Felicitari!

  • @danielionutcibota9028
    @danielionutcibota90282 жыл бұрын

    Super mega giga tare!👍👍ma uit cu sufletul la gura ,de fiecare data la voi doi!De-abia astept emisiunea aviatoare cu Dragos si Madalin Hodor!O adevarata lectie de istorie recenta adevarata,asta ar trebui sa fie material didactic!

  • @onicescudaniel5728
    @onicescudaniel57282 жыл бұрын

    Salut, felicitări și continuați, mulțumim ca munciți și pentru noi. Lui Mădălin ii trebuie neapărat acreditarea înapoi. Și asa nu au ajuns toate dosarele la CNSAS, și nici măcar la alea nu mai avem acces!

  • @florinholostencu2340
    @florinholostencu23402 жыл бұрын

    Si te rog Tetelu, nu va opriti la acest podcast, continuati seria pt ca e super interesanta si sigur conustintele lui Madalin pot acoperi lejer inca multe podcasturi de acum inainte....

  • @cezardonici
    @cezardonici2 жыл бұрын

    Fascinante discutiile voastre si daca putem sa-l sprijinim in vreun fel pe Madalin Hodor sa-si recapete acreditarile la CNSAS te rog sa anunti! Felicitari pentru tot!

  • @ingridbudu6638
    @ingridbudu66382 жыл бұрын

    Abia aștept episodul de ziua lui Ion Iliescu! Go, Telelu & Mădălin Hodor!

  • @albinetzvali8223
    @albinetzvali82232 жыл бұрын

    ”Securiștii fabricii”, cum toate instituțiile aveau securiștii ei. Pe cel de la Studioul Cinematografic Buftea îl chema Stanciu. Avea biroul lui unde te invita să te amenințe sau să te întrebe diverse chestii, după ce, desigur, te turna vreun coleg. De aici informațiile ajungeau la birourile Securității București.

  • @BaldwinIV-TheLeperKing
    @BaldwinIV-TheLeperKing2 жыл бұрын

    Nu stiu daca multi doresc, dar ar fi interesant sa aflam securitatea dupa 89 si cum a influentat politic si social.

  • @elenabibescu1848

    @elenabibescu1848

    6 ай бұрын

    Controleaza tot sistemul.

  • @alexandruvictor9316

    @alexandruvictor9316

    4 ай бұрын

    Nu isi doreste nimeni , dovada ca l-au ales 10 ani si adulat pe Baesecu ...Deschidem geamul si vedem cum controleaza ....

  • @danielstrugariu2606
    @danielstrugariu26062 жыл бұрын

    Multumim pentru tot efortul din spatele acestui podcast! Felicitari Tetelu si Madalin!

  • @stefancristiean6160
    @stefancristiean61602 жыл бұрын

    Impresionant! Am aflat chestiuni noi care imi completeaza imaginea despre perioada in cauza. Multumesc! As avea totusi o mentiune…cand se ofera un vin, e frumos ca si gazda sa serveasca din el. Dar in primul rand, trebuiesc pahare de vin, va rog!

  • @VasileRachita-qw1uy
    @VasileRachita-qw1uy9 ай бұрын

    Va multumesc pentru emisiune,Bravo,Felicitari Tetelu...!

  • @raduonisoru2652
    @raduonisoru26522 жыл бұрын

    Felicitări pentru seria de podcasturi cu dl Hodor, unul dintre putinii istorici care vb despre Securitate/Comunism/Revolutie pe baza documentelor din arhiva CNSAS si mai puțin pe povesti patriotice. La cât mai multe episoade! Dl. Hodor poate își face un patreon sa dialogheze mai ușor cu următorii săi. 😀 U

  • @Gamcko
    @Gamcko2 жыл бұрын

    Vă mulțumesc că ne oferiți informații pe care școala nu a reușit să ni le ofere! Generația mea are foarte multe întrebări legate despre perioada comunismului. Ar fi interesant un episod și despre curentul legionar din România, având în vedere că se vorbește din ce în ce mai mult despre legionari în România dar nu oferă nimeni informații detaliate despre acest subiect.

  • @AA-bq8gy

    @AA-bq8gy

    2 жыл бұрын

    Nu are voie sa le ofere, nu doreste sa ofere aceste informatii.

  • @mariarusu2382
    @mariarusu23822 жыл бұрын

    Excelentă „întreprindere”,podcastul lui Tetelu!Chapeau bas!Mulțam fain!

  • @VasileRachita-qw1uy
    @VasileRachita-qw1uy7 ай бұрын

    Hodor nu ma mai ma satutur sa te ascult,esti o intreaga Enciclopedie,curaj,sa nu te sperii de criminalii acestia.Bravo,Felicitari pentru emisiune Tetelu...!

  • @LiaPaic

    @LiaPaic

    Ай бұрын

    Ești dobitoc daca asculți un asemenea individ.Asta nu a fost nici portar la Universitate secția ISTORIE

  • @valentindavid3524
    @valentindavid35242 жыл бұрын

    Un podcast excelent cu doi oameni faini. Felicitari! Astept urmatorul episod.

  • @savinhohan398
    @savinhohan398 Жыл бұрын

    Felicitări ! Tot ce afirmă domnul Daniel am avut nenorocul ca în mare parte să constat , să văd cu ochii mei , sa chiar să suport pe propria piele si să-mi afecteze. grav și cu totul nedrept existența ! Să le fie Rușine celor care încearcă să bareze calea acestor oameni spre nobila slujire a adevărului ; adevăr de care România are nevoie însutită , pentru a scăpa de umilința la care e supusă de falșii doctoranzi și academicieni ! Deșteaptă-te române , cât mai repede !

  • @wreka11
    @wreka11 Жыл бұрын

    Mulțumim mult tuturor ce fac ca acest podcast sa existe!!

  • @stomoiaga9167
    @stomoiaga91672 жыл бұрын

    QED!...Hai sa ne imaginam ca suntem o luna de la Revolutie,stim acestea si...?! Bun interviu ! prea scurt,parca! Multumim !

  • @vasilehanciu6870
    @vasilehanciu68702 жыл бұрын

    A fost foarte interesant! Felicitari! Cred ca daca va opreati doar la anii 80 era mai consistent. Trecerea prin anii 45-70 a fost destul de subtirica, din lipsa unor dovezi si poate din interesul de a acoperi crimele asupra oamenilor de valoare, asupra societatii si a Romaniei. Nici nu am simtit cum au trecut 3.58h pentru ca este o parte importanta din istoria mea despre care am banuit dar nu am putut s-o aflu.

  • @luizaluiza4833
    @luizaluiza48332 жыл бұрын

    La cât mai multe emisiuni legate de diverse momente ale istoriei . Mulțumesc mult!

  • @seniorbob5541
    @seniorbob55412 жыл бұрын

    Bravo, felicitari pentru asemenea podcast.

  • @mirelatustiu1113
    @mirelatustiu11132 жыл бұрын

    Felicitări pentru podcast !!!👏👏👏

  • @Dimitriyus
    @Dimitriyus2 жыл бұрын

    Foarte interesanta seria cu Madalin Hodor. Il felicit pentru munca depusa si sper sa-l vad, citesc cat mai des. Chiar daca tardiv, cineva trebuie sa respuna istoria asta pentru ca generatiile actuale (chiar si noi, cei din anii 80) incep sa uite.

  • @bogdanstan3907
    @bogdanstan39072 жыл бұрын

    Excelent conținutul, am urmărit cele 3 podcasturi pe aceasta tema și ați făcut o treaba foarte bună. Felicitări!

  • @alexandruj7352
    @alexandruj73522 жыл бұрын

    Felicitari! Va rog sa continuati seria

  • @Gabi.C
    @Gabi.C2 жыл бұрын

    Super buna seria cu Madalin. Felicitari baieti pentru tot ceea ce faceti!!!

  • @georgezaharia2771
    @georgezaharia2771 Жыл бұрын

    Felicitari Tetelu si Madalin ! Aveam 19 ani la Revolutie si toata perioada adolescentei am trait in familie cu frica aceea de care vorbiti, mai ales ca ascultam in bucatarie cu totii Radio Europa Libera ! Acum, eforturile si curiozitatile dumneavoastra, uneori imi confirma iar alteori explica, ceea ce intuiam cu totii pe vremea aceea. Nu stiu daca realizati cat de bine venite sunt podcasturile acestea. Ne ajutati sa intelegem mult mai bine trecutul. Vreau sa va rog frumos sa nu renuntati.....Va multumim !

  • @mihaiadrianmateescu6598
    @mihaiadrianmateescu65982 жыл бұрын

    Mulțumesc frumos pentru content și pentru munca depusa! 👏

  • @lolutza1978
    @lolutza19782 жыл бұрын

    Bravo ! Ca de obicei, foarte interesant. Felicitări d-lui Hodor pentru cinstea intelectuală de care dă dovadă. Curiozitatea mea e în legătură cu starea de sănătate a lui Ceaușescu, există dosarul lui medical ? Dacă da, este ceva relevant acolo ? Dacă nu, unde e ?

  • @claudiusuper9181
    @claudiusuper91812 жыл бұрын

    Absolut superb 👏👏👏👏

  • @sorintudor4949
    @sorintudor49492 жыл бұрын

    Excelent! Dragoș, te rog,roagă-l pe Mădălin,să vorbească un pic și despre Mugur Călinescu,Babu Ursu,Paul Goma. Să aveți un episod dedicat adevăraților eroii,poate chiar mai multe episoade!Tare mult mi-a plăcut!Vă mulțumesc

  • @radumihalache9299

    @radumihalache9299

    Жыл бұрын

    Papagalilor vorbiți în ne cunoștință de cauză doi Dobitoci

  • @adysoferu
    @adysoferu2 жыл бұрын

    Genial! As asculat inca 10 pe tema asta cu cea mai mare placere!

  • @MrMrpana
    @MrMrpana2 жыл бұрын

    Salutare băieți, transportul casei de comenzi se făcea cu ( Piaggio ape ) și culmea încă se fabrica modelul !

  • @popclaudiuadrian
    @popclaudiuadrian2 жыл бұрын

    Multumesc. 4 ore doar pentru voi neîntrerupt.

  • @alinharagus
    @alinharagus2 жыл бұрын

    Partea cu vanzarea evreilor si cumpararea de animale si fabrici e foarte bine expusa in documentarul dnei Oana Giurgiu “ Aliyah Dada” . Se găsește pe Netflix

  • @marianaberindeberinde2613
    @marianaberindeberinde26132 ай бұрын

    Felicitări! Merită să vă ascultăm!

  • @ionelspataru7544
    @ionelspataru75442 жыл бұрын

    Vă doresc sănătate și succes! Vă mulțumesc pentru emisiuni.

  • @savinhohan398
    @savinhohan398 Жыл бұрын

    Sper că vom putea fi din ce în ce mai informați prin oameni din ce în ce mai pregătiți și care pentru un avantaj sau altul nu vor renunța la morală și cinstea/credibilitatea profesională . CNSAS deșteaptă-te și “tu” odată cu românii (Imn) ! Succes la toată lumea cinstită !

  • @mariancuciureanu9609
    @mariancuciureanu96092 жыл бұрын

    Foarte bun podcast! Continuați sa faceți asta!!

  • @achbanilacran2061
    @achbanilacran20612 жыл бұрын

    Tetelu nu a pus destule întrebări când era mic și își face de cap acum! :))) norocul lui ca le pune bine. Și episodul asta a fost un deliciu.

  • @RM-of4bu
    @RM-of4bu2 жыл бұрын

    Ar fi interesant de vorbit de programa școlară din timpul lui ceașca. Lipseau multe informații, unele pentru ca atâta era nivelul științei (la momentul respectiv din istorie) iar altele pentru ca erau periculos de știut. Prin prisma faptului ca era nevoie de muncitori, informații corecte despre anatomia umana lipseau din cărțile de la scoală. De ex: Mi-a mărturisit mama ca avea 24 de ani si nu știa pe care "parte" se nasc copii. Oamenii erau condiționați sa creadă anumite lucruri din frageda pruncie, spălatul pe creier începea devreme. Îmi imaginez ca era la fel cu istoria si alte subiecte, informațiile erau alese cu grija.

  • @MedFutureTM
    @MedFutureTM2 жыл бұрын

    Madalin, fa un cont de Patreon!

  • @victoriaroman2919
    @victoriaroman2919 Жыл бұрын

    Aveți un stil amândoi 😄, fantastic. Este ce mai bun interviu pe care l-am ascultat..și încă nu l-am urmărit pe tot. Faceți o radiografie completă, peste RMN și CT cu substanță de contrast, subtil, insiduos, și cu extinsa voastră expunere . Toate toate, pe înțelesul tuturor. Am pricipit în sfârșit de ce o altă persoană, pe care o admir în parte și nu o înțeleg pe deplin, din același domeniu cu dvs. d-le Hodor, nu vă apreciază, ca nu spun mai mult. Nu cred că nu vă înțelege stilul deschis și simplu de a vă exprima, astfel încât să nu treacă neobservate anumite exprimări ale dvs, nepotrivite totuși. Sau, cine știe, poate-l provocați, pe el și pe alții, caz în care avem de pierdut cu toții. Cei tineri preiau de bună, iar alții , victime reale cândva, devin și mai victime, cu asupra de măsură. Minutele 2:06:54 și 2:07:23, și multe alte lucruri aproape nevăzute în societatea de azi și de ieri, v-ar necesita efortul vostru al tuturor.

  • @fabianalin5377
    @fabianalin53772 жыл бұрын

    De-abia așteptam să apară 👏

  • @dariusdadada
    @dariusdadada2 жыл бұрын

    Va multumesc pentru acest podcast 😁

  • @mirelabunea9323
    @mirelabunea9323 Жыл бұрын

    Sper sa faceti podcasturi si despre mineriade si toate evenimentele importante din tara noastra.Dl Madalin le povesteste intr.un mod unic si ne trezeste interesul pentru evenimentele trecute.Pana acum nu am stiut sirul acestor evenimente si sincer nu am fost interesata pentru ca mi se parea plictisitoare.Acum imi pare rau ca am terminat de ascultat tot ce a povestit,inclusiv despre razboi.Se vede cat este de pasionat de cele povestite ca nu are pauza nici pentru a se hidrata.

  • @laurentiuc7830
    @laurentiuc78302 жыл бұрын

    Cand povestea domnul Hodor despre tacticile Securitatii mi-am adus aminte de filmul "Vulpe vânător" cu Oana Pellea. Si de la filmul ala, facut in 1992, nu stiu sa mai fi facut romanii un film pe aceeasi tema. O fi fost o intentie dirijata ca sa se stearga asemenea amintiri din memoria noastra, sau poporul in sine a vrut sa-si uite traumele psihice pe care le-a trait 40 de ani? Bun, foarte bun podcastul. Astept editia "aniversara" din 3 martie, bineinteles! :-) P.S.: Deci la noi, la 30 de ani de la Revolutie, omul care ar putea aduce mai multa limpezime, domnul Hodor, este tinut pe tusa de colegiul CNSAS... colegiul CNSAS...

  • @mateivalentin809
    @mateivalentin8092 жыл бұрын

    Multumesc, Madalin! Multumesc, Tetelu! Va rog sa nu va opriti aici. Mai sunt, cu siguranta, foarte multe subiecte pe care trebuie sa le abordati. Cineva trebuie sa o faca, daca manualele scolare nu.

  • @schurrle2836
    @schurrle28362 жыл бұрын

    Ma bucur ca un copil când vad materiale de astea.

  • @me_high97
    @me_high97 Жыл бұрын

    Domnilor prezentatori, jos palaria. Superb.

  • @BarDome
    @BarDome2 жыл бұрын

    Multumim frumos!

  • @muresdumbravita2870
    @muresdumbravita28702 жыл бұрын

    Bravo pentru content și pentru munca depusa!

  • @cojocneancristina6276
    @cojocneancristina62762 жыл бұрын

    Va mulțumim frumos pentru toata informația oferita!

  • @catalindontu4990
    @catalindontu49902 жыл бұрын

    Bravo baieti! Foarte interesanta discutia, nici nu stiu cand au trecut 4 ore. Sper, la mai multe podcast-uri pe tema comunista. Astept cu nerabdare episodul cu revolutia, poate mi se confirma parerile despre ce s-a intamplat atunci.

  • @Johnny84R6
    @Johnny84R62 жыл бұрын

    Băieți - va iubesc! Toată stima. Va rog continuați discuțiile! - Un fan din Texas, plecat din țara din ‘96.

  • @ccatalin7034
    @ccatalin70342 жыл бұрын

    Sunteti cei mai buni de pe internet! Cu cit mai multa lume cunoaste adevarul trecutului, cu atit prezentul va fi mai ferit de pericolele ce ne-au supus sclaviei politcienilor corupti si criminali!

  • @elzorab85
    @elzorab852 жыл бұрын

    minunat din nou, multumim!

  • @conspiratiesilegende8813
    @conspiratiesilegende88133 күн бұрын

    Foarte interesant si frumos.Felicitari

  • @Ak-47_TheGOD
    @Ak-47_TheGOD2 жыл бұрын

    Felicitari!

  • @beneroop
    @beneroop Жыл бұрын

    Draga Dragos, ma incinta video-urile pe care le faci, mai ales cu Madalin H. Mi-ar placea sa vorbesc odata personal cu tine. Multumesc frumos !

  • @micinbogdan3222
    @micinbogdan32222 жыл бұрын

    Abia astept urmatorul podcast, va salut pe toti !

  • @nikolaslord5742
    @nikolaslord5742 Жыл бұрын

    Mă bucur enorm pt subiect. Nu uitați că încă ei bântuie prin instituții și sper să ardă bine pe mate acest subiect .

  • @dianabocan1671
    @dianabocan1671 Жыл бұрын

    Mădălin ești un comic nu numai istoric ești un geniu complimente ✊✊

  • @cocojambo2330
    @cocojambo23302 жыл бұрын

    Abia asteptam momentul acesta :D Am ascultat primele doua episoade de mai multe ori

  • @adrianbogdan2651
    @adrianbogdan2651 Жыл бұрын

    Fabulos și Magnific tot podcastul.

  • @ioanspasuc8383
    @ioanspasuc83832 жыл бұрын

    Domnul Mădălin hodor este istoricul meu preferat.Multe din opinile sale,subscriu și eu la ele

  • @marianaradu
    @marianaradu2 жыл бұрын

    Abdicarea regelui a presupus și primirea unei sume de bani ,cum circula unele zvonuri?

  • @cosminky
    @cosminky2 жыл бұрын

    La cat mai multe episoade!

  • @chiciu
    @chiciu Жыл бұрын

    Nu știu cum si-a dat seama KZread ca ar fi o idee buna sa îmi recomande clipul asta cu 2 persoane pe care nu le-am mai vazut niciodată dar ma bucur foarte tare ca a făcut-o. Au trecut 4 ore fara sa îmi dau seama. Felicitări! Aveti un subscriber nou.

  • @jokeru1000
    @jokeru10002 жыл бұрын

    Foarte tare emisiunea....hai și cu următoarea

  • @flaviusfloroiu3180
    @flaviusfloroiu31802 жыл бұрын

    Va mulțumim mult!

  • @vladtepes6093
    @vladtepes60932 жыл бұрын

    Felicitări!

  • @timeinlineosan
    @timeinlineosan2 жыл бұрын

    Ziua buna, mi.a placut de voi, calm, omenii discuta situatii alterate din trecut, alergate.n prezent, aproape ca.s propagate.n viitor (?) ramaneti sanatosi! va urmarim 🙂

  • @bogdan61177
    @bogdan611772 жыл бұрын

    Exceptionala serie de interviuri! Bravo ! Mai sunt multe de spus, si sunt sigur ca le veti spune :) Salutari din Denver, Colorado !

  • @AlexZ27
    @AlexZ272 жыл бұрын

    Eu propun sa faceti un episod pe saptamana de o ora, o ora jumatate, deoarece sunt niste subiecte foarte interesante, care merita continuitate.

  • @dianan6461
    @dianan6461 Жыл бұрын

    felicitari !!!!

  • @fejerkaroly8942
    @fejerkaroly89422 жыл бұрын

    Artă! ❤

  • @johanes03
    @johanes032 жыл бұрын

    Merci si mai vreau!

Келесі