Andrei Cionca. De la faliment la 165 de milioane de euro

Vorbitorincii Leaders, episodul 4, este pe cale să înceapă diseară de la 21.00. Invitatul lui Cătălin Striblea este Andrei Cionca, CEO și cofondator al Impetum Group, un adevărat personaj după ce veți asculta ce are de zis. Pentru că, fiți pregătiți, veți fi martorii unei discuții formidabile despre România de azi.
Are 47 de ani, administrează fonduri de 165 de milioane de euro, companii, este implicat de curând și în acționariatul clubului DInamo, merge la școală și vorbește despre economia României într-un mod foarte optimist. Pentru că, spune Andrei Cionca, aici avem un potențial uriaș pentru următorii 20 de ani pe care nu-l poate egala nicio piață dezvoltată de afară.
A investit în peste 60 de companii românești până în acest moment și lucrează cu gândul de a face din România o țară mai prosperă astfel încât să-i aducem acasă pe copiii plecați să studieze în străinătate și, mai ales, să-i ținem aici cu oferte atractive. Pentru că ei sunt viitorul și cei care vor aduce plus de valoare acestei țări.
12:00 Urmează sau nu o recesiune?
22:52 Cel mai mare proiect de lichidare din România, Tractorul Brașov
42:00 Cine este următorul unicorn românesc
1:07:50 Fondurile de pensii și viitorul lor
1:39:00 Acționariat la Dinamo

Пікірлер: 38

  • @maria.bng15
    @maria.bng154 ай бұрын

    Regasim increderea in Romania prin podcasturile si invitatii dumneavoastra. Multumim!

  • @cosmacalin3243
    @cosmacalin32432 ай бұрын

    Felicitări

  • @mihaiciobanu9717
    @mihaiciobanu97173 ай бұрын

    Felicitari pentru acest material educativ!

  • @eugabi9640
    @eugabi96404 ай бұрын

    Extraordinar acest podcast! Când vezi astfel de oameni ca simplu muncitor de rand, îți dai seama cât de mic ești și ce gândire limitata ai sau cât de dedicați sunt unii.

  • @Not_Me-Not_Me
    @Not_Me-Not_Me4 ай бұрын

    Excelent! Fabulos! Romania pe care nu o știm. Multumesc

  • @florinhartmann1110
    @florinhartmann11104 ай бұрын

    Felicitări pentru această experiență! Dle Striblea și eu vă urez 100 de ediții!valoare multă aici!

  • @gicanu8933
    @gicanu89333 ай бұрын

    Educatia financiara a populatiei si valoarea investitiilor populatiei este direct proportionala cu numarul de vizualizari ai acestui podcast. Un manelist strange 10k vizualizari 40 min de la publicarea unui clip, acest superb podcast are tot atatea vizualizari dupa 4 sapt. Penibil!

  • @AlbertoCob
    @AlbertoCob4 ай бұрын

    Tot respectul, domnilor!

  • @ivale112
    @ivale1123 ай бұрын

    Felicitări, am ascultat tot!

  • @dinumihaela8216
    @dinumihaela82164 ай бұрын

    Felicitari pentru discutie si subiectele dezbatute! Spot on!

  • @LiviuB-yq4ow
    @LiviuB-yq4ow3 ай бұрын

    Mulțumesc pentru content. Comment pt algorithm poate l vad cât mai mulți oameni

  • @TuVezi
    @TuVezi3 ай бұрын

    Felicitãri pt podcast! Doi oameni inteligenti!

  • @SorinChiruta
    @SorinChiruta3 ай бұрын

    Foarte interesantă discuție cu Andrei, plus că am aflat de Confidex, un studiu foarte bun.

  • @Stefan55555
    @Stefan555554 ай бұрын

    Superb.... multumesc frumos.

  • @constantincorbeanu9445
    @constantincorbeanu94454 ай бұрын

    Consider ca acest canal se afla cu adevarat in top 3 canale de podcast din Romania, demonstrand calitatea printr-un continut exceptional. Va Multumesc ca ati aparut in formatul asta! O alegere inteleapta pentru cei in cautare de experiente vizual-auditive in peisajul podcast-urilor romanesti!!

  • @bogdanrusu4067
    @bogdanrusu40674 ай бұрын

    Catalin, tine-o tot asa, faci un content de super calitate.

  • @silviuuniworld
    @silviuuniworld5 ай бұрын

    Super material!

  • @paulapetrea633
    @paulapetrea6334 ай бұрын

    Fascinant!

  • @cristianbabas9632
    @cristianbabas96324 ай бұрын

    Wow! Cataline, ce-ai facut? Pai unde ai tinut, mai omule, toti oamenii astia? Excelent dialogul, bravo!

  • @MrLentziz
    @MrLentziz4 ай бұрын

    Excelent!

  • @cyobytm
    @cyobytm4 ай бұрын

    super videoclipul

  • @Vorbitorincii
    @Vorbitorincii5 ай бұрын

    Bună seara

  • @user-ft8jn5fe2x
    @user-ft8jn5fe2x4 ай бұрын

    imi vine sa cred ca atunci cand Romania a iesit pe un loc fruntas la fericire, studiul a avut ca baza respondenti din lumea afacerilor...ceea ce vad de ceva timp la Vorbitorincii (in toate modelele) ma ajuta sa cred ca fiica mea va trai intr-o tara normala. Va doresc 150 de editii!

  • @crisansorin6879
    @crisansorin68794 ай бұрын

    Calitatea recrutarii in institutiile publice nu poate creste atat timp cat se face pe cu totul alte criterii decat competenta...Castiga "concursul" de angajare cel cu abilitati in domeniul pilelor, cunostintelor si relatiilor...

  • @richardsdma

    @richardsdma

    4 ай бұрын

    daca vrei sa nu mai ai pile, trebuie scazut drastic salariul.

  • @cristizabuliche9697
    @cristizabuliche96974 ай бұрын

    Felicitări pentru podcast.Romania nu am de ce sa îți mulțumesc că mai crescut storcandu-ma de bani și o țară de afara mă vrea și tu ramai cu pensionarii speciali la 48-50 ani in floarea muncii.

  • @mihaelaoproiu118
    @mihaelaoproiu1182 ай бұрын

    La un moment dat ați dat un exemplu cum că am fi că un elev care știe de șapte, ar putea lua nouă dacă ar avea chef dar nu are și ia cinci🙂. Mă atinge personal acest exemplu dar nu are motivația pe care ați dat-o dumneavoastră. In 87 aveam nevoie de 7 in teză la matematică pentru a putea merge în tabăra de matematică, dirigintele care era și prof de mate mi a dat cinci și teza era de nouă. ( asta au spus profesor de la celălalt liceu din oraș). După ce i am spus că mi a corectat greșit teza, mi a dat șase. Motivul era că nu făceam meditație cu el . Eram la cea mai bună clasă din oraș. Concluzia: nu cheful este de vină ci EDUCAȚIA!!!!! În comunism NU AM FOST LĂSAȚI SĂ GÂNDIM LIBER ȘI SĂ LUĂM DECIZII CARE SĂ NE AVANTAJEZE PERSONAL . Pe mine acest episod m a marcat pe viață.

  • @gabrielc7091
    @gabrielc70915 ай бұрын

    O mică corectură în acest podcast, Germania nu este în recesiune, cu cele două trimestere închise în pe scădere înseamnă ca este în recesiune tehnică ceea ce nu este similar cu recesiune generală, de la recesiune tehnică la recesiune generală este drum lung. Deși este în recesiune tehnică economia Germaniei tocmai a atins ATH. Deci economia Germaniei nu este în scădere sau în recesiune, ca am auzit asta de 15 ori de la invitatul dv. P.S. încerc de două săptămâni să mă abonez( cu bani ) dar nu găsesc nici un buton de genul. Este vreo problemă cu abonarea pe iPhone? Ca am auzit asta și de la Dragoș Patraru cu subscripțiile pe canalul lui. Mulțumesc.

  • @Vorbitorincii

    @Vorbitorincii

    5 ай бұрын

    Buna ziua. Multumim pentru mesajul dumneavoastra. Abonarea se poate face de pe laptop/desktop, speram sa va fie de folos linkul de mai jos www.youtube.com/@Vorbitorincii

  • @WiliamCambel
    @WiliamCambel4 ай бұрын

    Salutare

  • @nicolaeadrianureche5199
    @nicolaeadrianureche51994 ай бұрын

    9.4 k vizionări pentru o emisiune de geniu și Dorian Popa face 200k cu kituri. Mulțumesc Romania

  • @grd4914
    @grd49145 ай бұрын

    Salut

  • @CC-md5jp
    @CC-md5jp4 ай бұрын

    Pe același lungime de idei, îl recomand și pe Andrei Caramitru. Ar trebui ca toți antreprenorii români să pună baze solide pentru dezvoltarea și educarea tinerilor cu un reper pt termen lung.

  • @alexandrupatrascu4952
    @alexandrupatrascu49524 ай бұрын

    Like & Comment

  • @DroctorBlade
    @DroctorBlade4 ай бұрын

    Cam dedicat Dl. Cionca pe IT chiar daca are investiti, dupa spusele Dansului si in industrie si agricultura. Hai sa privim in ansamblu nu doar segment IT. Nu cumva acest segment face parte din acea mare gaura la buget?

  • @banii4527
    @banii45275 ай бұрын

    Ce usor sa vandut Romania 😅

  • @mihai1595
    @mihai15955 ай бұрын

    Nu România nu e civilizata poate în cele trei orașe TM CJ Buc