#81 | Bogdan Naumovici | "Am avut 5 la purtare." | Boomerul și Milenialu' cu Petcu & Zob

Ойын-сауық

Bogdan Naumovici este invitat în ediția de astăzi a podcastului „Boomerul și Milenialu”, cu Silviu Petcu și Alexandru Zob, în care se discută despre: Publicitate, Industria cinematografică din România, Armată, Copilărie, iUmor, precum și alte subiecte de interes.
Bogdan Naumovici s-a născut pe 20 aprilie 1968, la București. A terminat liceul de Fizică Atomică la Măgurele și a făcut facultatea la TCM, pentru a fi inginer. Din anul al III-lea nu a mai mers totul atât de bine. A făcut de 3 ori anul al III-lea, de 3 ori anul al IV-lea și de 3 ori anul al V-lea, până când a fost exmatriculat. Totuși, în tot acest timp nu a stat, ci a muncit. A fost printre primii oameni care au scris și au vândut ”Cațavencu”, ca apoi să își facă propria firma de distribuție de ziare. Printre altele a fost și președinte la PNL AT pentru 5-6 ani, dar și fost traducător la Sindicate.
Deși a fost olimpic la engleză, a ales să urmeze Facultatea TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini). În 1997 s-a angajat la ”Leo Burnett”. A fost Creative Director la ”Leo Burnett” România, companie de publicitate, care realizează aproximativ 80 de spoturi anul, câte unul la fiecare trei zile. Cu 5 premii și 11 nominalizări la festivalul ”Golden Drum” de la Portoroz, reușitele agenției sunt strâns legate de numele lui Naumovici. El a jucat “rolul revoluționarului” la ”Leo Burnett” în a deveni cea mai creativă și cea mai strategică agenție din România. În spatele acestui uriaș succes se ascund adevărate încercări de viață.
A început să lucreze în funcția de client service la ”Lettera Advertising”. S-a întâmplat să dea un slogan bun și a trecut pe partea de copywriting. Apoi, a intrat ca junior copywriting la ”Leo Burnett”. Aici a învățat cu adevărat publicitate. În 1999, este numit Creative Director, apoi, în 2001, devine și partener în cadrul companiei. După 8 luni în care nu a avut nici o zi de weekend și 4 ani fără concediu au fost pe locul 1 timp de 5 ani la rând.
Din octombrie 2006 este managing partner la ”Communication Ideas”. În 2023 a devenit director de creație la ”iUmor”.
Surse: revistavip.ro, paginademedia.ro
Follow us on the web:
Patreon: / boomerulsimilenialu
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Zob: / alexandru.zob
Petcu: / silviu.petcu.50 \
#zob #petcu #boomerulsimilenialu' #podcast #happyfish
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Пікірлер: 65

  • @cristivasilachebz
    @cristivasilachebz Жыл бұрын

    Cel mai normal la cap, si cel mai sincer om din generatia lui.

  • @monicadobre5032
    @monicadobre5032 Жыл бұрын

    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣 Asta fiindca eram normala la cap. Si chiar mai sunt! Multumesc, Bogdan!!!

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @jenicaszabo2602
    @jenicaszabo2602 Жыл бұрын

    Savuros si foarte interesant. Bogdan Naumovici umple spatiul de emisie cu prezenta sa, care mi s-a parut ca atunci cand ai o carte buna si nu poti sa o lasi pana nu citesti finalul. Sa aveti o viata asa cum o doriti.

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @SmokedAlien
    @SmokedAlien Жыл бұрын

    Cel mai mindblowing si hilar podcast de pe YT Romania! Super om, asa de treaba si de gasca ca dupe 30 de min deja aveam senzatia ca parca stau la povesti cu un vechi prieten. Daca ar face un serial sau daca ar scrie o carte despre viata sa, cred ca ar deveni bestseller in cateva luni maxim. Sa nu mai zic de iUmor... castigor minim 3 sezoane =')))

  • @dani5799

    @dani5799

    Жыл бұрын

    Ăsta este un podcast,majoritatea sunt interviuri cu nume de podcast.

  • @maneaalex-paul6944
    @maneaalex-paul6944 Жыл бұрын

    Interesant personaj , îl mai aștept cu drag .

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @ioanananescu525
    @ioanananescu525 Жыл бұрын

    Excepțional om Bogdan Naumovici! Respect și dragoste!

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @valentinachiru2078
    @valentinachiru2078 Жыл бұрын

    Frumos OM, Bogdan! Bravo, băieți!👍👍👍

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

    Mulțumim. 🙂

  • @cosminavadan6122
    @cosminavadan6122 Жыл бұрын

    Mă bucur că în liceu am avut profesor de chimie, pâinea lui Dumnezeu. Deși l-am trădat pentru fizică. Dar m-am bucurat că era profesorul meu, care atâta dragoste are pregătește pe gratis viitorii studenți medicină.

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @JohnSmith-ew6kt
    @JohnSmith-ew6kt Жыл бұрын

    Excelent invitat! Felicitari!

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @deandresimpson6948
    @deandresimpson6948 Жыл бұрын

    Frumos !

  • @mirciu1976
    @mirciu1976 Жыл бұрын

    Domnilor, asta mi se pare cel mai bun podcast de la noi! Felicitari gazdelor, felicitari Maestrului! Nu conteaza parerea mea, fiind un nimeni mediocru, dar eu asta cred: Naumovici e cel mai cel din Ro.

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

    Mulțumim de gânduri. ❤

  • @dharma2323

    @dharma2323

    Жыл бұрын

    Nu poți afirma că ești mediocru. Ai și tu o părere că toată lumea. Libertatea de exprimare și accesul atât de liber la comunicare ne da posibilitatea să exprimăm liber orice gând. E bine că îi auzim pe oamenii ăștia. Eu habar nu aveam de el. Ar fi bine ca ai noștri copii să mai asculte podcast-urile astea. S-ar mai trezi puțin la realitate.

  • @MonkeyBlueAss
    @MonkeyBlueAss4 ай бұрын

    aproape in orice domeniu ne lipsesc creatorii, aceștia fiind înlocuiți cu impostori. Mie nu-mi plăcea Naumovici si nici reclamele tâmpite dar respect ideea de creator

  • @bogdanradulescu9908
    @bogdanradulescu9908 Жыл бұрын

    Felicitari....

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

    Mulțumim.

  • @CosminSandu2907
    @CosminSandu2907 Жыл бұрын

    Două ore de aur! 🎉

  • @doinaspiru2510
    @doinaspiru2510 Жыл бұрын

    HappyFish și Morning Glory, super podcasturi. 😂🙋

  • @roxanaangela3286
    @roxanaangela3286 Жыл бұрын

    Exact...profesoarele de chimie....Wow !!! Dragoni...

  • @manescubogdan3019
    @manescubogdan3019 Жыл бұрын

    ‼️Big up‼️

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @alinapetrescu7950
    @alinapetrescu7950 Жыл бұрын

    Treapta a II a - mate si fizica, de fapt materiile care reprezentau specialitatea liceului

  • @andaciupitu532
    @andaciupitu532 Жыл бұрын

    Am crezut pentru 3 secunde că l-ați invitat pe Răzvan Theodorescu. 😎

  • @The191005
    @The191005 Жыл бұрын

    👏👏👏

  • @adriannicolaescu2416
    @adriannicolaescu2416 Жыл бұрын

    👏

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @skarly1705
    @skarly1705 Жыл бұрын

    Ce povești are Bogdan, Felicitări 👐👏👏 Vă băgați și voi pe patron, ca și Tetelu...O fi bine/no. ..😕😑

  • @ioiorala
    @ioiorala Жыл бұрын

    TCM, Neverending story 🤪💪

  • @mariusduna9758
    @mariusduna9758 Жыл бұрын

    Da

  • @catalin5674
    @catalin5674 Жыл бұрын

    92' - 98' a fost vestul sălbatic după revoluție

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

    👍

  • @cdmitroi
    @cdmitroi Жыл бұрын

    MF 2 era Mihai Viteazul

  • @naumovici2323

    @naumovici2323

    Жыл бұрын

    Mulțumesc frumos, mi-ai rezolvat o întrebare pe care am avut-o mai bine de 30 de ani!

  • @MultiCookie20
    @MultiCookie20 Жыл бұрын

    @Alex, de fapt si sezonul 2 din Wednesday o sa se filmeze in Romania 😉.

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

    Nu am știut. Ai vreun link cu o informație oficială?

  • @manciclon
    @manciclon Жыл бұрын

    Aşa tată👍🎬📽📈🔭

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @alinapetrescu7950
    @alinapetrescu7950 Жыл бұрын

    De acord cu prof de chimie

  • @MrSiLiNiHo

    @MrSiLiNiHo

    Жыл бұрын

    Cand a pus intrebarea: Ce materie credeti ca preda profa respectiva? direct la chimie mi-a zburat gandul, am avut la fel in liceu cea mai a dracu profa era de chimie. True story 💯

  • @bullanell
    @bullanell Жыл бұрын

    Curios daca ecranul la telefon e si el Zob 😅😅

  • @ioiorala
    @ioiorala Жыл бұрын

    Ramon 👍

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

    👍

  • @ionutboss1266
    @ionutboss1266 Жыл бұрын

    1:20:00 target cu un nivel mai sus. Nr 1 pe tara clar nr 1 si pe judet

  • @savaszabo6727
    @savaszabo6727 Жыл бұрын

    Mi se pare ca seamana mult cu Glen Glen( viata cu louie) (NU E SPUS IN PARERE DE RAU)

  • @solaris3627
    @solaris3627 Жыл бұрын

    Băi, ce povesteste Bogdan N. la inceput despre armată, cu refuzul de a face culcat, am pățit-o si eu in armată, la Hârșova. Tot in acel oraș, a fost si un mare scandal in august sau septembrie '89. S-a lasat cu intervenția trupelor speciale, elicoptere, arestări si tot tacâmul.

  • @Peter-Christian.B
    @Peter-Christian.B Жыл бұрын

    Dle. NAUMOVICI ..... MF2 era ăla de comunişti în Floreasca şi mai existau după MF4 íncă două MF5şi MF6

  • @andreidoltu
    @andreidoltu Жыл бұрын

    🤣🤣🤣🤣

  • @Maguay11

    @Maguay11

    Жыл бұрын

  • @DuKu230595
    @DuKu230595 Жыл бұрын

    Ce a imbatranit Silviu Faiar.

  • @r4tza1

    @r4tza1

    Жыл бұрын

    Nu e Silviu Faiar, este unchiul Fester

  • @catalin5674

    @catalin5674

    Жыл бұрын

    😀😀😀

  • @distsac
    @distsac Жыл бұрын

    Ce a imbatranit Silviu Faiar ..

  • @ernesto9180
    @ernesto9180 Жыл бұрын

    Cine-i dementu' asta, bre? N-am auzit niciodata de el.

Келесі