Predici - Daniel Brânzei

Predici - Daniel Brânzei

Пікірлер

  • @stefanvaradi6068
    @stefanvaradi60686 күн бұрын

    2Tim 3.6,7; Acei oameni care sunt ca Iane și Iambre, aceea învață întodeauna și nu pot ajunge deplina cunoștință a adevarului, ca să cunoască adevărul pur, și nu femeile sunt acelea, femeile sunt amăgite de acești agenți nesiguri pe ei înșiși, și se vâră prin case și femeile sunt ținta lor de pradă, pentru că sunt mai ușor de convins. Și dacă femeile sunt și ușuratice, ele cred totul, mai ales cele lipsite de seriozitate, superficiale, fluturatică la minte, ușor de convins. Să ne gândim la martorii lui Iehova, care umblă din casă în casă, și unde găsesc câte o femeie ușor de convins, o tot vizitează până cade de acord cu învățătura lor. Iane și Iambre erau cei doi vrăjitori care nu-l lăsau pe Faraon să creadă. Inimă împietrită este inima care nu poate să discearnă între bine și rău, nu este încăpățânare, că încăpățânare înseamnă nu vreau. Dar de exemplu ucenicii nu puteau înțelege minunea cu pâinile, și Domnul îi întreabă, nu vă aduceți aminte câte coșuri cu fărâmituri ați strâns, aveți inima impietrită, nu pricepeți ? Din cinci pâini și doi pești, au rămas 12 coșuri pline de fărâmituri, asta înseamnă că oamenii au mâncat până s-au săturat, nu a rămas nimeni flămând, și voi acuma vă gândiți că nu ați cumpărat pâini, dar ei aveau la ei o pâine. Marc 8.14; Sunt trei feluri de oameni. 1)Încăpățănați care nu vreau. 2)Împietriți care nu pot pricepe. 3)Și Împărțiți, care nu se pot hotărâ, inima lor este împărțită, adică hehotărât și nestatornic în toate deciziile (căile) sale. Iac 1.7,8; Iac 4.8; Dar împietrirea e a omului care nu poate să lase trecutul, în care învățase numai despre idoli, și acum să înțeleagă că idolul e doar o închipuire, o amăgire. Așa erau și Evreii nici ei mai târziu nu puteau face diferența între Lege și Har. Cum se poate să nu faci nimic nici o faptă, și totuși să fi iertat printr-o simplă credință. Și în cine ? Într-un iudeu, care pretinde a fi Mesia, însă nu face nimic să ne scape de imperiul Roman. Imposibil să fie Mesia, aceasta înseamnă impietrire. Iar a nu vrea, înseamnă a fi un ateu ignorant, nu mă interesează. Fie ce-o fi. Cel ce primise un singur talant, talantul este argintul lui, trupul lui. Exod 21.21; Robul lui. Gen 42.25,35; argintul simbolizează viața omului, personalitatea lui, de aceea trebuiau răscumpărați și copiii de la o lună în sus, la fel ca animalele necurate, de ex măgărușul. a fi răscumpărați 2Sam 24.24; Exod 34.20; Num 18.16; (Lev 27.3,5,6,7,16;)

  • @victoriapopa1986
    @victoriapopa19866 күн бұрын

    Nu vă cereți scuze noi va ascultam cu luare-aminte Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multă sănătate

  • @gheorgheazoica5179
    @gheorgheazoica51799 күн бұрын

    Da super aia cu beeee,da merg ca oile după pastor.

  • @hallerminerva-ry3mj
    @hallerminerva-ry3mj17 күн бұрын

    fii binecuvintat de cel preainalt Dnezeul lui Avram Ysacsi Yacov.te ascult cu mare atenție te urmăresc cu mare drag pentru ca cunoști Cuvintul fii binecuvintat cu viata Vejnica și îl ro sa nu uite nici de mine caut ca să fac voiea Creatorului nostru Tatăl Vejniciei HalleluyeaH Creatorului amen ❤

  • @iosuaisrael
    @iosuaisrael20 күн бұрын

    Shalom. Va rog sa îmi spuneți ce versiune a Bibliei se citește audio si cine o citește. Are un ton tare plăcut. Va mulțumesc mult. Fiți binecuvântați

  • @catalinacozan8237
    @catalinacozan823720 күн бұрын

    Doamne mareste mi sk mie credinta

  • @ioaniosifpop5350
    @ioaniosifpop535022 күн бұрын

    Ei nu Sint copii lui Dzeu...ei Sint Agar spune Pavel.crengile tăiate...

  • @hallerminerva-ry3mj
    @hallerminerva-ry3mj22 күн бұрын

    Dumnezeul lui Avram ysac și yacov sa te binecuvinteze frate drag eu am avut un vis sau vedenie lam văzut pe Tatăl și pe fiul erau inpreuna tatăl mergea înaintea fiului halleluyeah marelui inparatul vejniciei amen 🎉

  • @elisabetavaduva5278
    @elisabetavaduva527825 күн бұрын

    Să fiți Binecuvântat frate Daniel și Domnul să întărească

  • @samsonniculae6324
    @samsonniculae632428 күн бұрын

    Pacea domnului Isus !

  • @gabrielaban4186
    @gabrielaban4186Ай бұрын

    Mulțumesc pentru mesaj, fiți mult binecuvântat!

  • @hallerminerva-ry3mj
    @hallerminerva-ry3mjАй бұрын

    fi binecuvintat frate Danyel eu zic și nu mint nași putea îndrăzni dar intri vedenie lam va,ut pe.tata și pe fiulsint ca doua picături de apa o frumusețe care nu se poate spune în cuvinteamen Slava Creatorului și FiuluiLui amen shalom❤

  • @cristidobrei7612
    @cristidobrei7612Ай бұрын

    Foarte frumos explicat și bine! Slăvit să fie Domnul!

  • @hallerminerva-ry3mj
    @hallerminerva-ry3mjАй бұрын

    frateDanyel cu referire cum ați afirmat cu semnul veniri lui Mesia Isus din nazaret eu am văzut semnul sus sus pe înaltul carului se învârtea un nor și am văzut crucea Lui Mesiea Isus care și înjurat de de îngeri se întorceau înjuri cruci într-un nor rotund era pregătit sa coboare și îngeri inpreuna cu inceri binecuvintat sa fie Tatăl Creatorul al lui Avram Ysac și yacov shalom ❤

  • @elenaolariu4897
    @elenaolariu4897Ай бұрын

    Har și pace ! Fiți binecuvântați în Domnul! Ascult predica și îmi place.

  • @danielhasan9417
    @danielhasan9417Ай бұрын

    Din nou...Thank you God, e chiar super prezentata tema despre ,,Mama,,.Domnul sa va binecuvânteze fratele meu, va ascult tot ce apare nou, din Austria, multa sănătate și puterea Sa in Lucrarea-I sfântă.

  • @silviadinu6968
    @silviadinu6968Ай бұрын

    Eu sunt din România și -mi place țara mea.Nu m-aș muta în altă țară,pt toți banii din lume.Cu noi este Dumnezeu!

  • @vioricachis7942
    @vioricachis7942Ай бұрын

    Fiti mult mult binecuvantat frate scump , si tot odata sinoi prin predicile minunate care am dori sa fie cat mai multe !!!!!!!!!!

  • @liviusuciu309
    @liviusuciu309Ай бұрын

    O singură dată în viața mea am schimbat câteva cuvinte cu fratele DANIEL, dar mi-a rămas în memorie pentru tot restul vieții mele, nu demult am vorbit cu soția mea și i-am spus că aș vrea să-l avem în familie măcar pentru câteva zile, nu a spus nu , numai că s-a motivat că nu mai este vrednică de a face față situației actuale, cu alte cuvinte nu mai este cum era atunci când fratele DANIEL ne-a vizitat acasă în YL, CA. Oricum mulțumim Domnului că prin intermediul tehnologiei îl putem asculta. Domnul să te binecuvânteze dragă frate DANIEL!!!

  • @ioncernea8225
    @ioncernea8225Ай бұрын

    BINE CA M AI APAR ASTFEL DE SLUJITORI ONESTI SI NU SE TIN DOAR DE POVESTI PENTRU ADORMIREA MULTORA DIN AUDITORIU DIN BISERICI ,, FENOMENIL ACESTA AL INGIMFARII A FACUT DE LA INCEPUT SI CONTINUA SA FACA RAVAGII PRIN MAJORITATEA BISERICILOR MVAI ALES A CELOR NOU INFIINTATE DE DUPA ANII 1990 CUNISC YN ASTFEL DE SLUJITOR MEDIOCRU CARE O DARA CE A OBTINUT AMVONIL INTR O BISERICA MVAI MARE DINCOLO DR CAPACITATILE PE CARE I LE A DAT DUMNEZEU A DEVENIT ASA CUM BINE ATI SPUS UN SEMIZEU EL SI SOTIA SA SU DEZBINTA ADUNAREA IN CITI VA ANI.

  • @florin6701
    @florin6701Ай бұрын

    CUVÂNTUL DOMNULUI din Psalmul 139....."și în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, nu e vorba despre DOMNUL ISUS ." In acest Psalm DUHUL SFÂNT VORBEȘTE PRIN DAVID DESPRE DOMNUL ISUS ce ÎL descrie pe DUMNEZEU ca: ATOTȘTIUTOR OMNIPREZENT ATOTPUTERNIC ATOTCREATOR

  • @tatianagolban6440
    @tatianagolban6440Ай бұрын

    Ii prinde

  • @lazarrodica6363
    @lazarrodica6363Ай бұрын

    Domnul sa fie laudat si binecuvintat pentru harul felurit cu care va însoțește cind aveti prilejul sa vorbiti despre lucrarile Lui minunate

  • @candreanunuti620
    @candreanunuti620Ай бұрын

    Dumnezeu sa va binecuvinteze frate Daniel cu multa sanatate

  • @anamirawdaly2597
    @anamirawdaly2597Ай бұрын

    Multiumesc Multiumesc foarte mult ❤🙏🙏❤️🇨🇦😇

  • @zoricabota4881
    @zoricabota4881Ай бұрын

    Domnul Dumnezeu sa va binecuvanteze!

  • @hallerminerva-ry3mj
    @hallerminerva-ry3mjАй бұрын

    fi binecuvintat frate Daniel Brinzei te urmăresc de mai mult timp. trimit predicile tale la mulți prieteni. Creatorul.Tatal sa fie cu tine shalom❤❤❤

  • @emanuelacroitor7753
    @emanuelacroitor7753Ай бұрын

    Domnul Isus s-a va binecuvineze!

  • @constantindinu933
    @constantindinu933Ай бұрын

    Domnul Isus sa te binecuvânteze frate drag te ascult cu mare interes, frumoasa și curata invatatura va da Domnul..

  • @tibidemian7988
    @tibidemian7988Ай бұрын

    Cum se numește Cartea

  • @claudiaperet6984
    @claudiaperet6984Ай бұрын

    Pace!Vă salut din Oradea Vestul României va respect și ascult cu mare drag Fr Daniel..Azi15main2024 și nu am mai găsit alta predica decat aceasta din 14 aprilie ca fiind ultima pusă de la dvs pe KZread sunteți bine sănătos sper?Îmi face bine sa va ascult cu atât mai mult cu cât luptand de cv ani cu cancerul ,înțelesull adânc și corect as l Bibliei îmi este prompta mereu acum când trăim arate abateri de l a Cuvânt.. rog pe Domnul să vă învioreze și inspire în toate nevoile dvs.Amin

  • @zoricabota4881
    @zoricabota4881Ай бұрын

    Multumim!! Domnul Dumnezeu sa va binecuvanteze! 🇮🇱 🙏

  • @felixcamilhaviar
    @felixcamilhaviarАй бұрын

    Va fi Mileniul pe pamant in mod fizic Amin

  • @catalincristi6714
    @catalincristi6714Ай бұрын

    Va ascult cu drag.. Intr adevăr scrupulozitatea adventiștilor are de a face cu disciplina pe care o dă Duhul Sfânt ,prin sfințirea vieții.

  • @lucicamirza4977
    @lucicamirza4977Ай бұрын

    Ce frumos este adevărul!

  • @liviusuciu309
    @liviusuciu309Ай бұрын

    Nu știu dacă cineva ar mai putea adăuga ceva la cele spuse mai sus? Domnul Isus să fie lăudat pentru că în persoana fratelui Daniel ne-a comunicat tot ce a fost necesar pentru noi care-l vom asculta!!!

  • @user-dy5ne8qf9k
    @user-dy5ne8qf9k2 ай бұрын

    Domnule pastor ati putea sa ne spuneti despre ce carte e vorba?

  • @hallerminerva-ry3mj
    @hallerminerva-ry3mj2 ай бұрын

    fii benecuvintat frate Danyel Tatăl Creatorul tiea dat înțelepciune bincvintat sa fie Numele Lui cel preainalt ❤

  • @JesusReturnin55days
    @JesusReturnin55days2 ай бұрын

    <Nu exista siguranta nicaieri,decat in bratele Tatalui!> "Ultimile 20 de zile pe pamant"Adevarul e adevar chiar daca doare ! Am promis ,ca pana prin 8 aprilie 2024 (cand sa terminat anul) o sa gasesc ,100% ziua cand vine invierea mortilor ! (-Sa iti iei bec 12V pui la baterie de masina ,ca sa ai curent) 1.Vom amuti,, (nu vom mai putea zice nimic) cand Cerul ne va explica prin pilde Era un Gospodar care avea 2 terenuri,,de muncit,,si ma platit si,,a zis ca va trebui sa muncesc si a doua oara pe aceiasi bani,,si eu am comentat ca nu mia placut TALMACIRE ,,Tatal da tuturor Viata Vesnica ,,si oameni trebuie sa sape in vechiul si in noul. Ca sa gasesca adevarul,, --Cine vrea sa imprastie lumina, ,trebuie sa reziste arderii 2.Daca cineva ,,nu crede ce e scris in biblie,(Sau cine are descoperiri) chiar daca ar veni un om din morti nu il vor crede -Ma incurci daca zici ,ce e de facut ? ce sa fac ? 3.Pe cat suntem de inebuniti sa fim adorati ,sa fim iubiti pe atat suntem inspaimantati sa fim certati -‼Mai bine să râdă oamenii de tine că ești pocăit, decât să râdă satan de tine că ești pierdut.‼ 4.O femeie adevarata nu vrea bani ce iubire ,dragoste atentie,pasiune,(atunci e mai rau ?) -Ce iti place sa zic in curand sau sa dau date ? 5.Vom trai si vom vedea= necredinta ,dar nu vom va vedea nici atunci va fi alte minciuni, de va ingheta apa -Cum se topeste ceara ,asa se topeste cei rai la sfarsit 6.O sa cred oameni care vor cadea toate dupa ei ??? Functile .maretia ,sau daca va fi iarasi lumina ,si viata pe pamant sar inbata in Creatile Pamantesit ! -Mercuri 24 aprilie,16 Nisan prima zi a saptamani "Cand a inviat MESIA "Nu Duminica,,si chair daca a fost in acea vreme Duminica ,acuma e Mercuri prima zi din saptamana ! 7.Oameni te iubesc ,,pana te intreaba cati ani ai,,ce boala ,ai ,ce functii ai ,,daca ai copii ! -Ce am vazut ca Daca nu ne salveaza MESIA ,,de draci dorinte pofte nu putem scapa! 8.La fel "aidoma" Noe a fost salvat ca a pazit tot ce e curat ,,a stiut ce e necurat si ce e curat -Chiar si in cazul fara legi pe pamant ar trebui sa nu faci rau,In USA ,,e grav ca acolo e legal ,, armele ! 9.Mereu am spus ceva nou ,si daca nu e buna o mancare ,,care are gust mereu nou atunci ce-o fi bun ? .,mancare = cuvinte de 2000 de ani ? sau 6000? -Voi cititi noul dar ,,nu sunteti ca ,,sfinti care au scris 10.Am visat ca ?.. a venit niste copii,,baieti ,oameni si nu pute-ai sa scapi de ei,, Talmacire ? cand vine urgia ,multi vor veni sa-i ajuti si sa supravetuiasca alaturi de cel ce are ~Dute la frati mei =Deci MESIA e frate cu noi FRATE mai mare "Daca nu insissti ,,nu te va iubi nimeni,,iti vei creste singura copilul si vei fi singura,,vei fi barbat si femeie ,! mam si tata de toate la un pachet !" <Oameni vreau liniste ,,dar nu pot avea pace ca ,,pacea e de la CREATOR ,, linistea o ai cand ai inima curata> I~Mesia a zis Eu sunt ,,Petru a zis NU SUNT II~Ce as fi putut face ca poporul acesta sa ma creada? III~E vremea cand lacrimile cad inauntru si ard IV~Urasc pacatul divortul nu oameni care divorteaza! V~Generatia ,,+30 stiu ca daca se strica ceva ,nu se arunca se repara ! VI~Oamenii fug ca de o boala de pocainta "A trai prin credinta" VII~Viata mea e o colectie de greseli si amintiri frumoase VIII~Ce e al meu e si al tau ce e al tau e si al meu ! Cine a zis asa ? "Mesia" IX~Vocea este instrumentul iubiri sau a rautati sau a indepartari X~Asa e liniste e pe aici ca mie frica sa postez ceva ,sa nu deranjez! "Cine a fost salvat la potop "Noe" cine va fi salvat acuma ,Cei ca NOE" <Cutremurul din apocalipsa ..nu asa sa intunecat soarele pe vremea lui MESIA? va fi aidoma la fel> (Iesiti din ORAS ,,si faceti grupuri ,,,luati-va lemne ,si Hrana + apa) ~~~Multi vor sa primeasca rasplata fara sa munceasca nimic , ~~Am zis ca vine Sfarsitul Lumi ca oameni sa caute VIATA VEsnica Noul PAMANT ! ~Cine nu are iubire nu iubeste ,,,chiar daca ai zice ca e alesul inimi tot iubirrea lui nu va creste ca nu o are Pe 25mai 2024 a venit potopul luna a 2 ziua a 17 pe vremea lui NOE pe 18 mai,sunt 40 de zile de la Eclipsa pe 15 mai sunt ultimile 45 zile din 31 martie 2024 Daniel 12:11 pe 28 aprilie sunt 20 de zile de la eclipsa din 8 aprilie Eu doar am gasit rezolvare !!

  • @missdori6402
    @missdori64022 ай бұрын

    Să ne ajute domnul să ținem capul sus ne îngrozim vrea să fim tari să nu ne suplimentăm Se împlinește biblia în fața noastră e o minune mare

  • @hallerminerva-ry3mj
    @hallerminerva-ry3mj2 ай бұрын

    fii binecuvintat frate Danyel Brinzei Tatăl Creatorul te iubește și ne iubește pe toți amen ❤

  • @CorneliaDeaconu
    @CorneliaDeaconu2 ай бұрын

    DOMNUL ISUS CRISTOS DIN NAZARETH SA VA BINECUVINTEZE CU MARELE SAU HAR

  • @nutianamuntean6867
    @nutianamuntean68672 ай бұрын

    DOMNUL ISUS sa va binecuvinteze draga frate Brinzei.Ori de cite ori ascult predicile d-voastra mi se bucura sufletul in DOMNUL ISUS.😘♥️♥️♥️😘

  • @CorneliaDeaconu
    @CorneliaDeaconu2 ай бұрын

    FITI BINECUVINTAT

  • @CorneliaDeaconu
    @CorneliaDeaconu2 ай бұрын

    Fiti binecuvintat

  • @veraceleste1930
    @veraceleste19302 ай бұрын

    ❤❤❤

  • @CorneliaDeaconu
    @CorneliaDeaconu2 ай бұрын

    DOMNUL ISUS CRISTOS DIN NAZARETH SA DASCHIDA ZAGAZURILE CERURILOR SI SA VA DEA PLOAE DE BINECUVINTARI PESTE DUMNEAVOASTRA SI PE TOATA FAMILIA DUMNEAVOASTRA FITI BINECUVINTAT .AMIN

  • @CorneliaDeaconu
    @CorneliaDeaconu2 ай бұрын

    DOMNUL DUMNEZEUL CERURILOR SI AL PAMINTULUI SI TATAL DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS SA VA BINECUVINTEZE CU MARELE SAU HAR FITI BINECUVINTAT

  • @angelicalonga9513
    @angelicalonga9513Ай бұрын

    😊😊😊😊😊😊😊😊

  • @lucicamirza4977
    @lucicamirza49772 ай бұрын

    Aleluia, slava Domnului, deabea asteptam sa luam parte la acea imparatie minunată! Multumim pentru aceasta preźentare minunata si bogată!

  • @craciundaniel7413
    @craciundaniel74132 ай бұрын

    Trairea noastra sa reflecte pe cea a lui Isus.Restul nu trebuie sa ne intereseze .Daca incepem sa ne contrazicem unii pe altii ne pierdem in explicatii si rataciri .Asa ca Isus sa fie exemplul nostru si restul nu conteaza.Pace