Zaiafet: "M-am apucat de vlogging ca sa o impresionez pe bunica" | Aproximativ Discutii cu Gojira

Ойын-сауық

Celebrul Vlogger Zaiafet este invitatul celei mai fresh ediții a podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, în care se discută despre: Comunism, Colectivizare, AUR, Politică externă, Societatea matriarhală, Neomarxism, Misoginie, Toleranță, Alcool, Filme, Război și alte subiecte captivante.
Zaiafet, pe numele sau real Horia Sârghi este un creator de conținut român.
A absolvit Academia de Studii Economice din București în 2009. Timp de peste 10 ani a fost fotograf de nunți însă, din cauza programului infernal, a ajuns să se simtă agasat, așa că a pus punct acestei ocupații și s-a dedicat 100% vloggingului.
Timp de un an a trăit din salariul soției sale care l-a sprijinit și l-a încurajat.
Numele canalului său de KZread, „Zaiafet”, are origini românești și semnifică „petrecere cu lăutari”. Materialele sale, cu informații serioase și impecabil documentate, au sute de mii de vizionări.
Este colaborator al emisiunii „Breaking fake news” de la TVR - în care sunt demontate știrile false, colaborează cu Cronica Cârcotașilor iar Reprezentanța Comisiei Europene a lansat o serie de materiale video realizate de Zaiafet despre Uniunea Europeană.
#gojira #zaiafet #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
Follow us on the web:
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Site: www.happyfish.ro/
Canal clips: / @happyfishclips5503
Gojira: / dj_gojira
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Пікірлер: 615

  • @kevinmarcus1334
    @kevinmarcus13342 жыл бұрын

    Sunt singurul care observa ca, pe cat de inteligent e, tot atat de timid si modest e? Interesant om!

  • @kevinmarcus1334

    @kevinmarcus1334

    2 жыл бұрын

    @@gheorghitzamuzeudedemult1684 Ai uitat o virgula si nu, nu toti desteptii sunt modesti (clar nu timizi) si nu toti timizii sunt genii! Inteleg ca vrei atentie, dar gandeste inainte!

  • @mariusmedrea

    @mariusmedrea

    2 жыл бұрын

    Atenție la neatenție ! Sunt la 1h01'28" și chiar am observat timiditatea sa, am zis: "mă uit la comentarii să văd dacă sunt singurul care crede/observa lucrul acesta" 😁

  • @paultheo7811

    @paultheo7811

    2 жыл бұрын

    Prin modestie evită erorile reflectate de vanitate!

  • @_____madalin4668

    @_____madalin4668

    2 жыл бұрын

    Observația ta e cam subiacentă

  • @kevinmarcus1334

    @kevinmarcus1334

    2 жыл бұрын

    @@_____madalin4668 Au inteles-o toti, doar tu nu. Argument? :))

  • @vlad6617
    @vlad66172 жыл бұрын

    Zaiafet este un personaj excepțional, un om umil și muncitor care aduce o rază de lumină în societatea românească. Materialele lui sunt numai bune de predat în școli ca suport la cursuri! Mulțumim pentru discuție 🙏.

  • @rodicavasile7074

    @rodicavasile7074

    2 жыл бұрын

    Nu este umil. Este modest, cu mult bun simț și o educație clasică. În plus, este un tip cu multă empatie.

  • @Imperius01.

    @Imperius01.

    2 жыл бұрын

    @@rodicavasile7074 umil și modest sunt sinonime.

  • @emanuelmaldoileacont8253

    @emanuelmaldoileacont8253

    2 жыл бұрын

    @@Imperius01. nup,ai eroare

  • @Imperius01.

    @Imperius01.

    2 жыл бұрын

    @@emanuelmaldoileacont8253 caută în dicționar.

  • @DinaA506

    @DinaA506

    2 жыл бұрын

    @@emanuelmaldoileacont8253 in eroare esti tu, inainte sa comentezi de ce nu te documentezi? Asa eviti sa te faci de ras. 😉

  • @deemoore6629
    @deemoore66292 жыл бұрын

    Trebuia sa vina Horică, face o treaba foarte bună și merita fiecare secunda pe scaunul acela. Mulțumesc Gojira pt contentul de calitate.

  • @frzzn1024

    @frzzn1024

    2 жыл бұрын

    De ce ai scris "Trebuiea" fratemiu?

  • @deemoore6629

    @deemoore6629

    2 жыл бұрын

    @@frzzn1024 mi-au luat-o degetele razna de bucurie, când am văzut invitatul. 😅 Mulțumesc de observație.

  • @frzzn1024

    @frzzn1024

    2 жыл бұрын

    @@deemoore6629 plăcerea mea

  • @nocturnulmatinal3082

    @nocturnulmatinal3082

    2 жыл бұрын

    @@frzzn1024 De ce ai scris ,,fratemiu,, , frate-miu?

  • @xGGGGGx

    @xGGGGGx

    2 жыл бұрын

    El e Horia, celalat e Moise

  • @DoRhado47
    @DoRhado472 жыл бұрын

    Mi-a placut foarte mult Podcastul si Zaiafet este un om foarte cult si asumat. Daca vrei poti sa il chemi si pe fostul coleg a lui Horia, Catalin Moise un om extrem de cult, argumentativ si cu referinte culturale fine

  • @kamesennin7354
    @kamesennin73542 жыл бұрын

    Genial episod, ar fi interesant să il chemați și pe Moise e super interesant omu, și subiectele pe care le abordează

  • @relaxingsoundsq

    @relaxingsoundsq

    2 жыл бұрын

    Stai jos, pe azi ai 4

  • @stefanvoda489

    @stefanvoda489

    2 жыл бұрын

    @@relaxingsoundsq ok, prietene

  • @kamesennin7354

    @kamesennin7354

    2 жыл бұрын

    Coie, pe mine mă bate română mai rău decât te bate mă-ta că n-ai cumpărat pită

  • @gagicus
    @gagicus2 жыл бұрын

    Aproximativ discutii in a nutshell: Gojira: *face o afirmatie cu atata certitudine de zici ca el e detinatorul absolut al adevarului* Invitat: *totally disagrees* Gojira: ”AsTa VoIaM sA zIc De FaPt!” 🤣😂🤣😂🤣😂🤣

  • @barnageorge4791

    @barnageorge4791

    2 жыл бұрын

    😂😂😂😂

  • @pr0filick

    @pr0filick

    2 жыл бұрын

    Mereu face asa, e bun pe bluff.

  • @bogdancantemir

    @bogdancantemir

    2 жыл бұрын

    Treaba e ca nu mereu e cineva să-l corecteze sau să-l contrazică. Și uite așa lumea îl ia in serios. La fel și cu Mălăele

  • @gagicus

    @gagicus

    2 жыл бұрын

    El incearca. Daca merge, merge. Bogdan parca e usor mai rezervat, sau mentioneaza daca nu e sigur pe ceea ce zice. Probabil o sa urmeze si explicatia "bai, eu am zis tot timpul ca nu sunt sigur de ceea ce vorbesc".

  • @pr0filick

    @pr0filick

    2 жыл бұрын

    A zis intr-un alt podcast ca lucreaza la asta si incearca sa se corecteze. Sper sa o faca. 🤞

  • @petruradu9961
    @petruradu99612 жыл бұрын

    Va iubesc grașilor! Am Zaiafat și Gojirat în loc să dorm puținele ore până să plec la muncă. Rămâneți datori!

  • @dragosdespinoiu-radu7728
    @dragosdespinoiu-radu77282 жыл бұрын

    Multumesc Gojira pentru acest episod ...!!! Sunt extrem de fericit, caci am intalnit pe Horia in cartier si sunt printre cei primii ,care am ascultat prima parte a Povestii Otomane de noapte !!! Astept sa ne mai intalnim,Horia , sa ascult si urmatoarele parti . Multumesc Horia , multumesc Gojira !

  • @alexandruopreabontu13
    @alexandruopreabontu132 жыл бұрын

    Păcat de zaiafet că nu a avut cu cine să vorbească. Goji ai fost penibil de la început până la sfârșit. Felicitări zaiafet,de 10 ca de obicei.

  • @adrianmatei8350
    @adrianmatei83502 жыл бұрын

    Il urmaresc din 2016, a evoluat extrem de mult, si abordeaza subiecte super smechere! Sa se auda Zaiafet, peste tot pe internet!

  • @_ceopi7985
    @_ceopi79852 жыл бұрын

    La 2:15:32 ai depasit un pic masura si s a vazut clar ca zaiafet a fost deranjat, ma bucur ca nu a afectat in continuare interactiunea dintre voi

  • @madboss3932

    @madboss3932

    2 жыл бұрын

    Dap , am simtit acelasi lucru

  • @alexaxy3328

    @alexaxy3328

    2 жыл бұрын

    Care e contextul? Ca nu inteleg ce legatura au lectiile de rasism cu bunica lui muribunda.

  • @_ceopi7985

    @_ceopi7985

    2 жыл бұрын

    @@alexaxy3328 zaiafet povestea anterior ca nu a avut o gandirea pe care o are acum de la inceput si ca exemu a povestit ca el a fost crescut de bunici respectiv bunica , care i a transpus din ideile generatiei ei, astfel in cat cand si a facut prima iubita a crezut ca este rolul ei sa spele vasele. Si gojira s a referit prin rasism, cred eu, la idei invechite, o gluma pe care o inteleg dar subiectul mi s a parut cam sensibil la acel moment, explicandu si ulterior procedul de gandire din spatele glumei mai tarziu in podcast

  • @ovibirta4445

    @ovibirta4445

    Жыл бұрын

    @@alexaxy3328 a vrut sa zica,sexism,referitor la ce a zis Horia despre spalatul farfuriilor🙄

  • @palugga
    @palugga2 жыл бұрын

    Cel mai bun invitat de pana acum, după părerea mea bineînțeles. 😃🎉🎊 Sa se audă Zaiafet peste tot pe internet! 🏖️🌏

  • @andysava9424
    @andysava94242 жыл бұрын

    Dacă a venit Horia ar fi super conversație și cu Moise... Numai bine✌️✌️

  • @John-Doe88

    @John-Doe88

    2 жыл бұрын

    Subscriu! 🤘🤘🤘👌

  • @ienutapirvu48

    @ienutapirvu48

    2 жыл бұрын

    Clar,ar fi super interesant.

  • @denisionita6930

    @denisionita6930

    2 жыл бұрын

    Daaa! Moise si Gojira= vis

  • @asezoh

    @asezoh

    2 жыл бұрын

    clar

  • @desus8505

    @desus8505

    2 жыл бұрын

    adevarat

  • @aiureaaaa
    @aiureaaaa2 жыл бұрын

    Unul dintre cele mai bune podcasturi. E un alt nivel. Si ce mi se pare cel mai fain e cat de bine aseaza lucrurile Horia. Mi se pare ca intr-o lume cu mult conflict in discursul public, el aseaza lucrurile, da o normalitate si o liniste. Exemplara discutie! Mai faceti unul :))))

  • @P.A.T.
    @P.A.T.2 жыл бұрын

    Urmatorul episod trebuie sa fie cu Moise. Horia este un om atat de placut de ascultat=>episod bun. Asta e genul de episod care merita vazut/ascultat. Gicule, nu te supara dar am mai zis-o, mai multi "Horica" si mai putini "Codini, Amuli" si alte balarii d-astea. Poate mi-o iau pentru ce zic dar sunt ferm convins ca sunt multi ca mine.

  • @chelu2748

    @chelu2748

    2 жыл бұрын

    Nu o sa vina niciodata Moise aici, mai ales dupa podcastu' asta...

  • @apg3409

    @apg3409

    2 жыл бұрын

    ce ai cu Codin?

  • @cooltrades7469

    @cooltrades7469

    2 жыл бұрын

    @@chelu2748 De ce?

  • @madalintpk1514

    @madalintpk1514

    Жыл бұрын

    ​@@chelu2748a venit man

  • @milicabok
    @milicabok2 жыл бұрын

    Horia a făcut toți banii, cu povestea despre meritocrație. Respect Horică.

  • @tomaartistu
    @tomaartistu2 жыл бұрын

    Salut, Gojira. Ce urmeaza sa ti transmit nu e in niciun caz hateful speech si in niciun caz n as vrea sa fie interpretat in alt sens decat in sens constructiv. Sper din suflet sa revezi candva episodul asta, macar pe sarite si cu mintea deschisa, sa poti sa vezi si tu cat de mult ai esuat in a avea un invitat precum Horia si de ce comportament de ghiolban ai dat dovada pe toata durata clipului. Din primele momente, chiar daca nu l cunosti pe Horia, e absolut evident ca e un baiat deosebit, manierat, echilibrat, bazat pe afirmatiile lui si modest. Pus fata in fata cu un astfel de invitat, in loc sa ti adaptezi discursul preformat cu tot felul de personaje indoielnice din media, tu ai ales sa te polarizezi si mai mult spre vulgaritate, spre superficialitate, sa dai dovada de un grobianism desavarsit si sa reusesti sa ti stanjenesti in repetate randuri invitatul care, din prea marea lui modestie, a ales sa se rezume doar la "sa nu exageram". Faza cu bunica lui Horia a fost absolut dezgustatoare. Mi se pare ca scoate la iveala, pe langa insolenta, o lipsa totala de empatie si o mare confuzie de valori, de orientare "politica", o confuzie prin care se vede doar ca din dorinta exacerbata de a ne arata cat de mult iti pasa de diversi oameni straini, apartinand de tot felul de minoritati, pe un fond personal subred ai ajuns sa ranesti un om viu, real, prezent la interviul tau si care s a deschis vizavi de o drama personala concreta. E pur si simplu un comportament deviant, o lipsa de substanta coroborata cu multe alte lipsuri, lipsuri care de data asta n au mai putut fi mascate de mecanisme futile gen hazardul conversational de felul "aici voiam s ajung". Sa nu mai vorbim de nenumaratele falusuri aruncate aiurea, deranjante, folosite ca semn de punctuatie si cu absolut nicio relevanta in context. Orice aspect al podcastului nu face decat sa accentueze discrepanta izbitoare dintre voi, discrepanta pe care nu o judec pana intr un punct, dar care ma face sa raman ferm de parerea ca ai esuat cu desavarsire in a avea un astfel de invitat. Cam atat am avut de spus, concluziile si le trage fiecare iar in cazul in care o sa citesti asta sper sa integrezi doar constructiv tot ce am scris. Felicitari pentru alegerea invitatului, avem mare nevoie si de astfel de oameni.

  • @thehuskycrobats2278

    @thehuskycrobats2278

    2 жыл бұрын

    Îmi place cum scrii!

  • @DomnulOsiris

    @DomnulOsiris

    2 жыл бұрын

    Atat pe Zaiafet, cat si pe Gojira ii urmaresc de cand aveau putini abonati. Niciodata nu m-am simtit stanjenit uitandu-ma la un podcast d-ale lui Gojira. E acum m-am simtit asa...si nu stiam cum sa verbalizez chestia asta. Iar tu ai facut-o prea bine, din punctul meu de vedere.

  • @davidbanica646

    @davidbanica646

    2 жыл бұрын

    Corect. Eu de exemplu nu sunt un urmăritor activ al podcastului, dar uneori pot trece peste cele 5 cuvinte pompoase pe care le spune regulat dintr-un oarecare motiv și de fiecare când mă uit, o fac pentru un invitat anume. Observ cum de multe ori nu au aceeași părere, iar în loc să lămurească ideea prin argumente, hostul o termină cu o frază vagă. Foarte jenant. Alte observații notabile la care ar putea lucra ar fi credința că reperele lui culturale sunt aceleași la toată lumea (observație pe care a evidențiat-o frumos si Horia aici) și mai ales momentele când parcă se inversează rolurile dintre host si guest, nu e interviu, înțeleg, dar pe la jumătatea podcastului au fost 15 minute în care Horia a vorbit 3 cuvinte. Revin doar dacă îl aduce pe Moise, deși mă îndoiesc că ar accepta.

  • @valentingligore8753

    @valentingligore8753

    2 жыл бұрын

    Eu de-asta m-am și dezabonat și consider ca podcast-ul lui Micutzu este de departe cel mai bun din România pentru ca își respecta invitații și se mulează după fiecare invitat.

  • @gagicus

    @gagicus

    2 жыл бұрын

    Amen brother. This should be top comment

  • @alslpls1137
    @alslpls11372 жыл бұрын

    Deci nu credeam că o să-l aduci pe Horia, acum am confirmarea că podcastul ăsta e gold rău

  • @bogdanjunica4897
    @bogdanjunica48972 жыл бұрын

    Sa se audă Zaiafet,peste tot pe internet!Felicitări amandorura pentru conținutul de calitate pe care îl oferiți!Mă înclin ..🙏🧠

  • @vasilepascu7407
    @vasilepascu74072 жыл бұрын

    O discuție așezată între doi oameni deștepți,mai deștepți ca Buhnici, oameni pe care-i cunoaștem,dar de fiecare dată aducând cu ei ceva special!Bravo! Excepțional!De fiecare dată când o să doresc să revăd un podcast de categorie grea, ăsta o să fie prima opțiune!

  • @radustan9773
    @radustan97732 жыл бұрын

    In acest podcast am aflat mai mult ce ii place gazdei decât invitatului cred că ideea unui podcast e fix invers.

  • @anamariagrigore5747
    @anamariagrigore5747 Жыл бұрын

    Zaiafet e unul dintre cei mai buni vloggeri de la noi. E mereu o placere sa il ascult.

  • @jenicaszabo2602
    @jenicaszabo26022 жыл бұрын

    Sunteti doua parti dintr-o enciclopedie, fiecare cu partea lui de contributie exceptionala. Un podcast care mi-a ajuns la suflet, doi baieti foarte destepti care s-au completat fara sa faca impreuna un intreg, dar care pare ca au facut un intreg. Felicitari baieti! Sa aveti o viata asa cum o doriti!

  • @lcristi4881
    @lcristi48812 жыл бұрын

    Ma bucur de fiecare data când îl ascult pe Horia vorbind liber.

  • @Razzvi
    @Razzvi2 жыл бұрын

    Silviu Gherman a mai fost invitat la Intre Showuri, podcastul baietilor de la club99. Parea destul de inafara oricarui personaj. Multumim Gicu de content! Zaiafet este legendar!

  • @Denis-hf2zk
    @Denis-hf2zk2 жыл бұрын

    Triasca Zaiafet! Mare om (chiar mare) 😁🙌🏼

  • @tm22bnz

    @tm22bnz

    2 жыл бұрын

    😂😂😂😂

  • @iuliqt
    @iuliqt2 жыл бұрын

    foarte frumos podcastul asta. Sper sa-l mai invitati!

  • @ana-mariaargint1481
    @ana-mariaargint14812 жыл бұрын

    pt. 2 - emisiunea Laviniei Betea se numește Adevăruri despre trecut. Foarte faine, încă scot episoade

  • @mariaiacob7259
    @mariaiacob72592 жыл бұрын

    Gojira peste niste ani e Dan Puric - ia din toate teorii/filme/carti cate putin si croseteaza cum vrea el teoria sa ii rezulte " asa cred eu". Diferenta intre cei doi e cea intre " nu stiu, dar asa cred eu" si "am citit aici si aici si aceste teorii spun si de aceea eu cred asta".

  • @ADECEeuw

    @ADECEeuw

    Жыл бұрын

    Sunt unii de nu citesc deloc, eu cred ca e in regula in ambele cazuri.

  • @iulyxpert
    @iulyxpert2 жыл бұрын

    2 dintre grasii mei preferati de pe YT

  • @sergiunichitean6700
    @sergiunichitean67002 жыл бұрын

    David Hasselhoff era super cunoscut ca și cântăreț în Germania (ambele) și tot spațiul vorbitor de germană, cu melodia Looking for Freedom pe locul 1 mai multe săptămâni la rand în RFG în vara lui 1989. Concertul de pe zid a avut loc la revelionul 89-90. De aia l-au chemat, nu pentru ca avea o mașină vorbitoare și alerga cu țâțoase. Check your facts! :D

  • @vladikramar8516
    @vladikramar85162 жыл бұрын

    Content foarte de calitate. Iubesc ceea ce faceti si de abia astept viitoarele postari. Big like

  • @baterie777
    @baterie7772 жыл бұрын

    După prima ora de vizionat nu m-am putut abține să nu pun pauză și sa las și eu un comment 🙄 Sunt de acord cu unii dintre cei care au comentat aici. Horia e cu 10 clase peste gazda emisiunii. Prea inteligent și manierat pentru Gojira. Nu vreau să îl jignesc sau sa spun ceva rău despre el, dar ar trebuie sa o lase mai moale cu grobianismul când are astfel de invitați și să învețe să își adapteze stilul/discursul 😉 In rest super. Mă voi uita până la sfârșit. Zaiafet, mi-ai "furat" like-ul și de data asta 👏

  • @tomacalinn
    @tomacalinn2 жыл бұрын

    Si pe zaiafet il urmaresc de ani de zile si am ramas foarte placut surprins cand l am vazut ca invitat, mi se pare un om care merita ascultat. Sunt flamand pt podcasturi!))

  • @tavi0314
    @tavi03142 жыл бұрын

    te am ruga să-l aduci si pe Nimeni Altu pentru că ar putea ghida si invăța generația noastra. respect Gojira!!

  • @roxanaouatu9666
    @roxanaouatu9666 Жыл бұрын

    Ce plăcere și bucurie sa va privim ,sa va ascultam pe amândoi !!!!

  • @Mazi55332
    @Mazi553322 жыл бұрын

    Il urmaresc pe Horia de cand era slab prima data😂❤️🙏 multumim Horia 💪

  • @raduadrianbaghina994
    @raduadrianbaghina9942 жыл бұрын

    Genial podcast, felicitări.

  • @palugga
    @palugga2 жыл бұрын

    Bun așa!! Felicitări! 🍻🎉🎊🍾🍷

  • @stomoiaga9167
    @stomoiaga91672 жыл бұрын

    Abonat din cele mai vechi timpuri.Cu mare admiratie !Mare ,mare! SUCCES!

  • @gimli7865
    @gimli78652 жыл бұрын

    Super tare! Felitāri!👍!

  • @lemurian69
    @lemurian692 жыл бұрын

    wooow!!!! Nice!!! Nu ma asteptam la asta, un invitat deosebit! :D :D

  • @alexandruioan3077
    @alexandruioan30772 жыл бұрын

    David Haselhoff a cantat Looking for Freedom pe zidul Berlinului, care a fost si cel mai bine vandut single din Germania in anul ala, nu ce delireaza Gojira. That's was the whole fucking point.

  • @xsolaris42

    @xsolaris42

    2 жыл бұрын

    👍👍👍

  • @chiareu7912

    @chiareu7912

    2 жыл бұрын

    cu toți invitații face așa, e prost rău...

  • @di7787

    @di7787

    2 жыл бұрын

    @@chiareu7912 Bine că ești tu deștept din spatele tastaturii 🤣🤣 Atâta ai înțeles tu din podcast

  • @chiareu7912

    @chiareu7912

    2 жыл бұрын

    @@di7787 ieicoaielengurăsalut

  • @ionutprisacaru438
    @ionutprisacaru4382 жыл бұрын

    Primul podcast pe care il vad de la inceput pana la sfarsit. Big Like!

  • @toni_dunk_0699
    @toni_dunk_06992 жыл бұрын

    As vrea sa vad un meci de sumo intre Gojira si Horia :)))

  • @mrguvidu
    @mrguvidu Жыл бұрын

    Outstanding !!! Mai rar așa podcast ...

  • @swiftabc3297
    @swiftabc32972 жыл бұрын

    Gojira: mare poveste despre ce crede el. Zaiafet:asa e? Te-ai interesat tu? Gojira: eu asa cred. Cam asta I diferenta intre unu cu capu pe umeri si unu care crede el ca asa e.

  • @di7787

    @di7787

    2 жыл бұрын

    Zaiafet: (doar ce a spus aici : între timp am completat și paralele cu materialele lui) - Nu știa despre matriarhat în culturile primitive - Nu e sigur că muezinul se numește muezin - deși are materiale despre otomani (Lucrurile astea eu le știam de la 16 ani, acum depinde și de ce educație ai avut parte) - Nu știa că în comunism, formațiile nu puteau folosi chiar ce nume voiau ele.. pe bune.. - deși are materiale despre comunism - 'Pe torenți găsești și filme din astea obscure ?' Aș putea continua... Ideea e că el și-a asumat canalul de cultură generală, dar nu are un bagaj de cunoștințe atâta de solid pe cât credeți voi

  • @chelu2748

    @chelu2748

    2 жыл бұрын

    @@di7787 tu ar trebui sa fii dus la canal

  • @chelu2748

    @chelu2748

    2 жыл бұрын

    @@di7787 cred ca ce trebuie sa vezi e ca unul vorbeste doar despre ce stie sigur si despre ce e in standardele lui, pe de alta parte celalalt vorbeste despre ce crede el ca e adevarat sau a auzit si de multe ori face afirmatii in care realitatea e exact opusa 🤦🏻‍♂️

  • @teodorul9280

    @teodorul9280

    2 жыл бұрын

    @@di7787 In primul rand, Matriarhatul nu a existat pe o scara larga in lume. Intr-adevar au existat niste civilizatii izolate matriarhale, dar in rest, daca ne uitam la vechiile civilizatii antice, precum imperiul babilonian, sau grecia antica, Vedem ca Barbatii erau singurii care puteau fi pusi in functii de conducere, iar ierarhiile sociale existau, iar femeile erau intotdeauna sub barbati. Horia cand nu este sigur pe ceva, doreste sa se retraga decat sa sustina niste afirmatii de care nu este sigur de veridicitatea lor. Decat sa te dai cu pumnul in piept ca Gojira, cand informatiile tale nu sunt adevarate, mai bine stai tacut, si pur si simplu spuui "nu stiu".

  • @mirelatustiu1113
    @mirelatustiu11132 жыл бұрын

    Felicitări pentru podcast !!!👏👏👏

  • @draghicidanieloctavi
    @draghicidanieloctavi2 жыл бұрын

    Zaiafet presedinte! :))) Cand am descoperit Zaiafet, 3 zile a mers youtube ul pe clipurile lui non stop...nu ma mai săturam sa ascult ce zice despre(...)

  • @vamconstruct2101
    @vamconstruct21012 жыл бұрын

    cu toata depresi mea care ma paste am avut crize de ras aseara :))) Bravo ba baieti!... adevaratii baieti destepti ai Romaniei! Bravo! Bravo! Bis! bis! Aplauze!!!!

  • @antonieluca300
    @antonieluca3002 жыл бұрын

    Felicitări. Sunteți grozavii.

  • @daliabogdan1564
    @daliabogdan15642 жыл бұрын

    Oh, merci pentru Zaiafet ❤❤❤

  • @constantinserban288
    @constantinserban2882 жыл бұрын

    Gojira s-a cam avantat, invitandu-l pe Horia...Dialogul(pe alocuri monolog Gojira), este inegal. Cand inviti un asemenea corifeu al KZread-ului, nu ar trebui sa ai pareri (pe care la schimbi imediat, in functie de convingerile acestuia), ci sa pui intrebari, de preferinta pertinente, si sa asculti fascinat. Gojira, ramai la ai tai. Lasa oamenii inteligenti sa-si vada de treaba...

  • @andreiivanescu-gliga6039
    @andreiivanescu-gliga60392 жыл бұрын

    Acum că l-ai invitat pe Zaiafet, e timpul să-l chemi și pe Moise 😁

  • @chefadvice8093

    @chefadvice8093

    2 жыл бұрын

    Acolo e altceva,discuții Deep 😉

  • @danicomsit2888

    @danicomsit2888

    2 жыл бұрын

    Vrem!!!

  • @GabrielRa7

    @GabrielRa7

    2 жыл бұрын

    Sincer, il admir foarte mult pe Gojira, insa nu cred ca e pregatit pentru un dialog cu Moise :)

  • @estigrozav1567
    @estigrozav15672 жыл бұрын

    Zaiafet e un tip super ok foarte inteligent și cu mult bun simt

  • @denisionita6930
    @denisionita69302 жыл бұрын

    Horia e un baiat destept, cu bun-simţ şi modest

  • @mihaiflorea6419
    @mihaiflorea64192 жыл бұрын

    Silviu Gherman la Aproximativ discutii !

  • @andrein3362
    @andrein33622 жыл бұрын

    excelent episod.!!!

  • @theodorsechesan593
    @theodorsechesan5932 жыл бұрын

    Au existat perioade lungi de matriarhat, in perioadele cand a inceput sa se dezvolte agricultura vegetala, zeitatile feminine primau pentru ca simbolistica era legata de insamantare, fertilizare, nastere (cosmogonie) etc, probabil ca de aia exista si Venus din Willendorf. In istoria religiilor a lui Eliade gasiti mai multe informatii despre aceste perioade.

  • @hurmuzmihail8064
    @hurmuzmihail80642 жыл бұрын

    Felicitări 🙏🏼❤️❤️❤️🌎❤️❤️❤️🙏🏼

  • @Imperius01.
    @Imperius01.2 жыл бұрын

    Am urmarit toate podcasturile pana acum, fara sa comentez prea des. Nu am vazut niciun podcast in care sa fii atat de ghiolban efectiv cu bietul om, faza aceea cu bunica lui la care el a spus doar "hai sa nu exageram" m-a facut sa imi pierd interesul pt ce faci. Sper sa intelegi ca ai facut niste greseli si sa iti ceri scuze fata de saracul Horia!

  • @foxxuu

    @foxxuu

    2 жыл бұрын

    minut?

  • @cristiout

    @cristiout

    Жыл бұрын

    @@foxxuu 2:15:00

  • @pitzy33
    @pitzy33 Жыл бұрын

    Concluzia, deși in mare te simpatizez, e ca pur și simplu nu poți face nici măcar un episod fără sa îl faci sa fie vorba despre tine. Și deși apreciezi, după spusele tale, un invitat inteligent precum Horia, nu faci altceva decât sa încerci sa demonstrezi ca TU ești mai inteligent. Ai ratat oportunitatea de a lasă un super invitat sa creeze valoare pentru podcastul tău pentru ca e musai sa rămâi tu centrul atenției și nu invitatul . Păcat. Felicitari Horia pentru răbdarea pe care ai avut-o tu cu Gojira, când de fapt trebuia sa fie invers. P.S. Gojira, check out Joe Rogan, omul ala, dacă invitatul are chestii interesante de spus, poate sta și o ora, doar sa asculte.

  • @gabriellejuliettetheodor1804
    @gabriellejuliettetheodor18042 жыл бұрын

    Următorul invitat Alex Cozma!

  • @Verbsdescribeus
    @Verbsdescribeus2 жыл бұрын

    Zaiafet, you rock!!!!

  • @dragosdespinoiu-radu7728
    @dragosdespinoiu-radu77282 жыл бұрын

    Gojira ...! o marturisire ... am intalnit/o pe mama ta de cateva ori. O Doamna de exceptie . Locul intalnirii ... Spitalul din Slobozia ...cauza ,tatal meu socru , Dumnezeu sa/l ierte ...medic doctor ginecolog, director de spital, DR, Andrei Radu !!!

  • @andrei8989ifyy
    @andrei8989ifyy2 жыл бұрын

    Deci mi-a plăcut maxim acest podcast🙂

  • @barbarossa0118
    @barbarossa0118 Жыл бұрын

    Este tare podcastul, va urmaresc din basarabia

  • @ovidiuchiritescu6171
    @ovidiuchiritescu61712 жыл бұрын

    Daca cineva are nevoie sa si reaminteasca istoria sau are nevoie de o ,,doza" de cultura rapida, atunci sa asculte aceasta discutie ! Si dupa sa asculte si episodul cu Bogdan Mihai Simion ! F bun, respect Gojira ! 🍻🙂

  • @edimihai3375
    @edimihai33752 жыл бұрын

    Nu m-as fii gandit ca pot sa vad 3 ore de podcast cu Zaiafet

  • @Kouki1312
    @Kouki13122 жыл бұрын

    Episodul meu preferat

  • @beatoom
    @beatoom2 жыл бұрын

    nu ma asteptam sa rad asa de mult la podcastul cu zaiafet

  • @xcaliburg6289
    @xcaliburg62892 жыл бұрын

    Vrem un video si cu Moise !!

  • @sorintudor4949
    @sorintudor49492 жыл бұрын

    Mi-a plăcut foarte mult!Foarte bun Horică!Iar tu Gicule ești extraordinar! Te rog invită-l și pe prietenul lui Horia,Cătălin Moise,o să-ți placă tare mult.

  • @MMS9
    @MMS92 жыл бұрын

    Excelent podcast ! (Se intampla destul de rar sa apreciez postari de pe youtube, pe care ma uit mai mult de pe la începuturile pandemiei vietii:)

  • @cristyanchivu
    @cristyanchivu2 жыл бұрын

    Zaiafet, este o placere sa te ascultam.

  • @Ak-47_TheGOD
    @Ak-47_TheGOD2 жыл бұрын

    Felicitări!

  • @emanuelghita3560
    @emanuelghita35602 жыл бұрын

    Respect Zaiafet !!

  • @angelo4399
    @angelo43992 жыл бұрын

    Prea tare bai omule!!

  • @mic4774
    @mic47742 жыл бұрын

    Foarte bine punctate ideile 👍👍👍

  • @claudiaelenanitoiu7773
    @claudiaelenanitoiu77732 жыл бұрын

    Super tare ..

  • @roxanaalexandrasin8856
    @roxanaalexandrasin88562 жыл бұрын

    Dacă tot a venit Horia, cum ar fi sa vina și Alex Cozma de la Atenție cad mere ? Mi-ar plăcea sa vad un asemenea podcast .

  • @lucianvasiu4175
    @lucianvasiu4175 Жыл бұрын

    Mi se pare că, Gojira vrea să demonstreze în fiecare episod, cât de deștept e.

  • @alinaandries5082
    @alinaandries50822 жыл бұрын

    Mi-ati plăcut! 🤣🤗🥰

  • @catalinmocanu1912
    @catalinmocanu19122 жыл бұрын

    Dragi tineri, daca voi nu sunteti uniti si impreuna cu decreteii snatosi la cap ,sa iesim la vot si sa votam cum trebuie, din 2024, Romania o va lua pe o panta foarte sumbra si nesigura.

  • @catadicucd2188

    @catadicucd2188

    2 жыл бұрын

    Pana nu o sa vina in fata sa candideze oameni ca Horia sau oameni care au ceva de lasat in urma...nu stiu daca se va vota....pe mine nu ma atrage nimic la vot...ma duc si votez pe cine?aur?psd?pnl...pe cine?unde e solutia?pe noi nu ne educa nimeni sa fim oameni mai buni...doar ce culeg pe net sau ce mai citesc eu..asta e toata sursa mea...si ma tem ca generatia mea nici pe astea nu le are....

  • @catalinmocanu1912

    @catalinmocanu1912

    2 жыл бұрын

    @@catadicucd2188 Intotdeauna se gaseste cineva care sa rezoneze cu ideile tale si care prezinta seriozitate sì pentru a merge in continuare pe calea democratiei, votul este expresia de baza.Pentru ca noi sa putem vota, niste oameni ,au murit, altfel ni se comunica la televizor cine a fost "reales".Numai prin vot se poate schimba tara si poate evolua.In Romania se face de 30 de ani, manipulare tintita exact pe ideile," nu ai cu cine", "toti sunt la fel", "nu are rost","nu are valoare"etc.Oare cine a avut de castigat ,in toti acesti ani din asta?

  • @iulyjock

    @iulyjock

    2 жыл бұрын

    @@catadicucd2188 a nu merge la vot pe principiul ca nu ai cu cine, este egal cu a nu-ti cumpăra niciodată mașina pentru ca nu îți permiți Ferrari. Sau a nu te căsători pt ca nu ai găsit o vedeta de cinema care sa se căsătorească cu tine. Absenteismul la vot va favoriza întotdeauna mafioții! Înainte de fiecare vot cauta în circumscripția ta care sunt oamenii ce candidează (indiferent de partid). Apoi da un search pe google pentru fiecare și ai sa te lămurești care dintre ei se intersectează cu principiile tale. Mult succes!

  • @nthglolmao69

    @nthglolmao69

    2 жыл бұрын

    Și eu cu cine votez?

  • @Robert-nq4pq

    @Robert-nq4pq

    2 жыл бұрын

    @@iulyjock Decat sa alegi raul cel mai mic care peste ceva timp devine mare, mai bine sa nu votezi

  • @azazeal1788
    @azazeal17882 жыл бұрын

    Câtâ... 3 ore. GG Gojira și GG Horia!

  • @alexandrusebastianavadani8408
    @alexandrusebastianavadani84082 жыл бұрын

    Genial! A fost incredibil, mai vreau. Daca mai faceți încă unu, plătesc bilet sa stau in spate cu Baboias

  • @MagicPenguin01
    @MagicPenguin012 жыл бұрын

    1:22:20 - Exista niste filmari foarte rare, pe care poti sa le gasesti pe KZread...

  • @cosmin2528

    @cosmin2528

    2 жыл бұрын

    😂

  • @andreirazvan6783
    @andreirazvan67832 жыл бұрын

    Zaiafet to Zaiafit to Zaiafat

  • @ionutbostanformatiaautenti2227

    @ionutbostanformatiaautenti2227

    2 жыл бұрын

    Haha

  • @doralindapavel5861
    @doralindapavel58612 жыл бұрын

    Super invitat!

  • @manescubogdan3019
    @manescubogdan30192 жыл бұрын

    BIG UP 4 ZAIAFET !

  • @marianagy1052
    @marianagy10522 жыл бұрын

    E foarte fain,!!! 🤗🤗🤗

  • @stomoiaga9167
    @stomoiaga91672 жыл бұрын

    Am gasit ''Regele verii'' si mi-a placut maxim!

  • @roxanadumitrescu4204
    @roxanadumitrescu42042 жыл бұрын

    Va felicit! O conversatie adorabila!

  • @razvan6312
    @razvan63122 жыл бұрын

    Felicitari pentru poadcast, keep up the good work. Si sa nu uitam prieteni, Like, Share si Subscribe

  • @IvanDragos93
    @IvanDragos932 жыл бұрын

    Super podcast, Gojira. Te asteptam si cu Catalin Moise ✌

  • @GrigoreIonut87
    @GrigoreIonut872 жыл бұрын

    Gojira a batut campii episodul asta...

  • @allball7404
    @allball74042 жыл бұрын

    Și eu tot de la clipul cu Pazvante Chioru' îl urmăresc pe Zaiafet. Îmi plac mult clipurile lui, mi-as dori sa aibă mai mult succes decât ce e în trending acum!

  • @mrsilviutu
    @mrsilviutu2 жыл бұрын

    :)))))))))))))) tare sfarsitul. Like

  • @Younes_J.03
    @Younes_J.032 жыл бұрын

    *O discuție cu Horia Sârghi este la alt nivel.*

  • @MaximDL1410
    @MaximDL14102 жыл бұрын

    Cand vorbesti cu Zaiafet, ai impresia ca vorbesti cu computerul, cu Siri. 😉😁 Omul e doxa. 💪👏👍

Келесі