Webinar Live - Spune stop traume, start vindecare

Sunt Cerasela Rogen, un om la fel ca și tine. Am trecut prin multe, iar atunci când am simțit că ”nu mai pot” am cerut ajutorul. 🤭 De aproximativ 10 ani, am început extraordinara mea călătorie spre dezvoltarea personală, trecând prin spiritualitate și ajungând la coaching (lucrul cu mintea umană). Am făcut zeci de cursuri. Cele mai importante fiind: programe de Theta Healing, cursul Călătoria, Psych-k și cursuri de Thai Ci. Așa am ajuns la cursurile de Coching, de la Tonny Robbins, Joe Dispenza, Luis Hay, Milionaire Mind. 🧘‍♀‍ Sunt mental coach, prietena oamenilor și iubesc impactul pe care îl am asupra persoanelor cu care lucrez. Îmi place să mă laud cu sutele de oameni cu care am lucrat one to one(unu la unu) și miile de vieți pe care le-am schimbat prin workshop-uri. Aparițiile la tv și zecile de persoane publice pe care le-am ajutat și care mă recomandă îți pot confirma faptul că fac foarte bine ceea ce fac. 😍 M-am specializat în setul mental pentru că orice rezultat extraordinar și miraculos începe cu controlul minții. Nișa care mi-a adus cele mai multe rezultate și în care m-am măiestrit este de a te ajuta să materializezi abundența și prosperitatea în viața ta. Pe scurt, să atragi toți banii și lucrurile materiale pe care ți le dorești. 💯 În viața de zi cu zi sunt mama a două fete. 👨‍👧‍👧 Sunt specială prin faptul că te ajut să integrezi informația de care ai nevoie pentru a obține rezultate practice rapid. 💱 Am încercat foarte mulți ani să schimb oamenii de lângă mine, să mă mut în alt oraș și aveam tendința să controlez mediul. Nimeni nu ne învață că singurul loc unde ai control este mintea ta. Mai precis spus, gândurile pe care le avem. 🧠 Crezi sau nu, gândurile tale îți construiesc realitatea. Bariera care stă între dorință și materializare este frica. Fricile noastre, de obicei, sunt doar imaginație negativă despre ceva care nu s-a întâmplat. Imaginația crează realitatea. Cu toții avem nevoie de cineva care să ne ajute să învățăm cum să controlăm gândurile. Pentru asta sunt eu aici. 🙏
Facebook: / ceraselarogenofficial
Instagram: / ceraselarogen
Site: ceraselarogen.ro/

Пікірлер: 20

  • @GGG-vv7cs
    @GGG-vv7csАй бұрын

    Extraordinar acest video. Îmi este de mare folos. Mulțumesc cu recunoștință. Cu respect, Gabriela.

  • @serbanana2518
    @serbanana25183 ай бұрын

  • @serbanana2518

    @serbanana2518

    3 ай бұрын

    Am trecut prin multe clipe grele! V-am ascultat mult și am trecut peste ele! Vă doresc multă sănătate!

  • @gabrielapetrea8999
    @gabrielapetrea89995 ай бұрын

    Cerasela esti minunata ,webinarul este super iar meditatia este: Super! Eu frica de moarte cred ca este singura pe care nu o am,dar ai mare dreptate: oricine o poate face ,iar constientizarile sunt ceea ce e necesar sa le urmezi si sa le implinesti! Vreau tare mult sa urmez un program cu tine! Nadajduiesc ca Universul sa ma sustina sa l pot face! Multumesc cu apreciere si recunostinta!❤🙏

  • @CeraselaRogen

    @CeraselaRogen

    5 ай бұрын

    Te astept cu drag macar sa incepi Ca apoi e msi usor

  • @mariusioanrusu7689
    @mariusioanrusu76897 ай бұрын

    Superb!♥️💐

  • @user-lo7ld2mg7c
    @user-lo7ld2mg7c8 ай бұрын

    Extraordinarrr!Multumesc din suflet!❤

  • @ioanastefan9785
    @ioanastefan97858 ай бұрын

    Da se aude!

  • @ioanastefan9785
    @ioanastefan97858 ай бұрын

    Recunoștință pentru tot!❤❤

  • @elenadanielasabou554
    @elenadanielasabou5549 ай бұрын

    Foarte bun material, va mulțumesc!

  • @mariazanfir8838
    @mariazanfir8838 Жыл бұрын

    ❤❤❤Multumim cu recunostinta!!!!!!!!

  • @cameliavilculescu9393
    @cameliavilculescu9393 Жыл бұрын

    Multumesc cu recunostinta

  • @elizaonu4927
    @elizaonu4927 Жыл бұрын

    ❤❤❤Multumesc mult cu recunostinta.❤❤❤

  • @adelachelu8635
    @adelachelu8635 Жыл бұрын

    Multumim f mult!❤❤❤A fost senzational intreg materialul!🎉

  • @linabantur5084
    @linabantur5084 Жыл бұрын

    Rusinea

  • @elenafischer5639
    @elenafischer563911 ай бұрын

    Cerasela, ai in alte videoclipuri aceastå meditatie ( frica de moarte)cu sonorul de pe fundal mai jos? A fost atit de bunå dar nu må puteam relaxa datoritå muzicii si påsårilor Mii de multumiri❤❤

  • @CeraselaRogen

    @CeraselaRogen

    11 ай бұрын

    Data viitoare voi fi mai atenta ce muzica pun

  • @elenafischer5639

    @elenafischer5639

    11 ай бұрын

    @@CeraselaRogen Nu,nu Cerasela, muzica a fost magicå, doar sonorul era prea inalt si acoperea vocea ta minunatå si blåndå🙏❤️

  • @iordanadascalu5725

    @iordanadascalu5725

    8 ай бұрын

    Mulțumesc frumos!

  • @ionelamacadan7779
    @ionelamacadan7779 Жыл бұрын