VIITORUL înseamnă ABILITĂŢI - ce joburi şi industrii vor fi căutate în 2024

Fondator &CEO MBAKIDS - Răzvan Vasile are o poveste de viaţă de ecranizat, cu un scenariu care cuprinde episoade de succes, bani, faimă, performanţă, călătorii, dar şi cu multă durere, căutari, vindecări, autodepăşiri.
Cu ocazia acestui educast, Ştefan Mandachi l-a provocat să vorbească despre câteva aspecte care ne privesc pe toţi, pentru că principiile, legile şi ideile pe care le oferă invitatul vizează OMUL şi natura umană, în general. Şi sunt un ajutor real în ieşirea din victimizare, preluarea puterii, dezvoltarea personală, deblocarea financiară şi atingerea succesului, indiferent cum şi-l traduce fiecare.
Ia-ţi un moment de pauză şi urmăreşte interviul, iar apoi trimite-l mai departe! Să ajungă informaţia valoroasă la cei pe care-i preţuieşti!
#razvanvasile #mindset #succes
00:00 - 05:19 Inspiraţie şi motivaţie
Cum reuşeşte invitatul să inspire şi să motiveze oamenii, cum se pot repara rănile interioare şi de ce nu reuşesc oamenii să acţioneze înainte de a ajunge la punctul maxim de durere.
05:20 - 09:48 Mentori şi lecţii
Care au fost mentorii lui Răzvan Vasile, ce putem învăţa de la animale şi cum se autosabotează omul în descoperirea propriului potenţial - se discută aici.
09:49 - 11:29 Răni şi efecte
Care sunt motivele alegerii invitatului de a lucra în special cu tineri şi copii şi care sunt cele trei moduri de gândire de bază ale omului.
11:30 - 13:19 Recunoştinţa
Cum poate fi exersată recunoştinţa, în ce constă „legea escalării eristice” şi ce sunt, de fapt, crizele/problemele.
13:20 - 19:08 Deblocarea
Aici găseşti un exerciţiu practic pentru a ieşi din victimizare, afli care sunt motivele pentru care se blochează oamenii la un anumit nivel financiar şi se discută despre rolul relaţiei cu părinţii şi „legea gravitaţiei” în atingerea succesului şi a prosperităţii.
19:09 - 24:30 Succesul
Aici se găseşte secretul succesului şi afli despre diferenţa dintre milionari şi miliardari, despre cheia fericirii şi despre cum influenţează convingerile şi percepţiile kilogramele în plus.
24:31 - 34:33 Mindset
Cum se poate modifica mentalitatea pentru a atinge mai rapid succesul, care este secretul scalării în business, ce exerciţii se pot face pentru antrenarea mentalităţii de succes, ce este nivelul de merit şi care este bagheta magică a succesului.
34:34 - 37:47 Dezamăgiri
Care a fost unul dintre momentele dureroase traversate de invitat şi cum s-au manifestat rănile interioare pe care le-a avut invitatul.
37:48 - 47:26 Inspiraţii
În acest fragment găseşti recomandări de cărţi şi filme, secretul în arta conversaţiei şi care sunt cele trei metode sigure prin care ajungi la insucces.
47:27 - 49:19 Viitorul
Care sunt industriile, joburile şi abilităţile care vor fi apreciate în viitor.
49:20 - 50:56 Educaţia
În final, cei doi protagonişti discută despre importanţa educaţiei şi de ce ar trebui să fie permanentă preocuparea de autoeducaţie.
Franchise Generator: franchisegenerator.ro/
Facebook - / stefanmandachi
Instagram - / stefan.mandachi
Linkedin - / %c8%99tefan-mandachi-3...
Site - www.stefanmandachi.ro/
CAIETUL VISURILOR - caietulvisurilor.ro/

Пікірлер: 67

  • @marineroo
    @marineroo28 күн бұрын

    Wow! Efectiv nu am cuvinte. Vreau partea a doua cu voi doi cu o singură rugăminte: Te rog fă materialele mai lungi ( știu ca este gratis și aur pur ce oferi tu, Ștefan, iar pentru asta îți sunt profund recunoscător și îți datorez un mare Mulțumesc!). Vă sunt recunoscător pentru tot. 🫡🙏

  • @sebastians.8991
    @sebastians.899118 күн бұрын

    E fantastic acest domn, e prima oara cand il vad... Multumim pentru acest interviu.

  • @razvanvalentin6829
    @razvanvalentin682919 күн бұрын

    Foarte frumos și educativ podcast 🔝🙏🤩,Ștefan!

  • @ANAMARIACRISTIANAZAHARIE
    @ANAMARIACRISTIANAZAHARIE20 күн бұрын

    Imi place modalitatea de reflectare a invitatului tau

  • @JuneROMANIA
    @JuneROMANIA26 күн бұрын

    Fabulos invitat si tu, Ștefan, minunați amândoi!! Wooww! Cata vitalitate, cât de fabulos si neobosit in a ne deschide mintea si sufletul este Răzvan!! Mulțumesc mult pentru podcast, am ascultat cu sufletul la gură discuția, sfaturile... Tot! Sa ne iubim, cu smerenie ca suntem, sa avem încredere in noi si darurile unice, personale, calitățile , cu care am venit pe lumea asta, sa ne dezvoltam, sa evoluăm si, mai ales sa acționăm!! Doamne ajuta tuturor 🤗❤️🙏

  • @Metadan-hri777
    @Metadan-hri77719 күн бұрын

    Mulțumesc Răzvan 🙏 Mulțumesc Ștefan 🙏

  • @calator-cm
    @calator-cm20 күн бұрын

    Un invitat de nota 10

  • @enachealina2737
    @enachealina273729 күн бұрын

    Mi-e inca nu imi vine sa cred k la 6.30 am inceput sa vad acest podcast al tau, iar invitatul tau sa vb despre anumite lucruri pe care le stiam + carti + incheierea'' Be like water my friend'' - este cartea pe care o citesc in acest moment :) Coincidenta, nu cred! Am o situatie care imi da batai de cap, dar stii ce ? = sunt hotarata sa o rezolv! Multumesc si apreciez ce faci! O zi frumoasa Stefan si numai bine!

  • @virginiarus1798
    @virginiarus1798Ай бұрын

    Ștefan Mandachi îți mulțumesc pentru ceea ce ești! Și pentru acest fantastic podcast ! Mi-e tare drag de tine și ceea ce faci.

  • @violetaopait9245
    @violetaopait924529 күн бұрын

    Unul dintre cele mai bune podcasturi. Mulțumesc!🙂 Sănătate și realizări să aveți! 🍀

  • @mariusmfx
    @mariusmfxАй бұрын

    Partea a doua ,cel mai bun podcast si util pe care l am vazut in ultima vreme

  • @DONA399
    @DONA39924 күн бұрын

    Viitorul înseamnă iubire de Dumnezeu.

  • @roxanaferaru6167
    @roxanaferaru6167Ай бұрын

    Prin conștientizarea ta rezolvi parțial nevoile tale, tu ai nevoie de Dumnezeu, de Iisus Hristos pentru vindecarea și înțelegerea deplina a rostului tău pe Pamant. Ca sa-l înțelegi, fugi de materialism, ai nevoie de puțin sa îți înțelegi rostul. Banii mulți te atrag spre mai multa dorința de a avea mai mult și uiți esențialul vieții date de Hristos, sa te predai LUI, dacă ai curaj și nu mai ai nevoie de nimic. Sfintii ajunseseră la un nivel de nu mai aveau nevoie nici de mancare, doar de rugaciune și se hrăneau cu lumina. Luați aminte!!!

  • @andreiboamfa6225

    @andreiboamfa6225

    26 күн бұрын

    Esti ultima prajita . Da ti o ciuperca si revino ti

  • @user-qz2sw7hg9q
    @user-qz2sw7hg9q17 күн бұрын

    Excellent !!!!! Multumesc Stefan

  • @MsFeminis
    @MsFeminisАй бұрын

    Cele mai valoroase informatii, scurt si la obiect!

  • @galinagalinagalina1011
    @galinagalinagalina1011Ай бұрын

    Nu ne vedem sufletele cind ne intilnim

  • @ZamfiraNecsulescu
    @ZamfiraNecsulescu27 күн бұрын

    Bună ziua Ștefan și tu și invitatul aduceți multă bucurie ,înțelegere, informații de buna calitate ( din punctul meu de vedere) pentru mulți din generația mea.Multumesc,să aveti realizări, în tot ce vă doriți. O zi minunată .

  • @csabalorinczi8561
    @csabalorinczi856128 күн бұрын

    invitatul este de milioane..multumesc...

  • @izabelakeresztes3616
    @izabelakeresztes3616Ай бұрын

    Super fain podcastul ,pe omul ăsta l-aș lua acasă , să-mi vorbească mai ales atuci când simt că psihicul meu este la pământ și mă târâi ca șarpele pe uscat.Chiar am învățat lucruri valoroase din acest podcast.Dumnezeu să vă binecuvânteze!

  • @ticumihaiadrian9738
    @ticumihaiadrian973826 күн бұрын

    De 3-4 ori am ascultat podcastul. Am observat ca nu pot retine si integra din prima tot. As Stefan said, fabulos domnule :) Multumesc

  • @letshavefun7990
    @letshavefun7990Ай бұрын

    Unul dintre cele mai bune podcasturi vazute vreodata ❤❤❤ Felicitări Stefan pentru intrebarile eficiente 😊 Un invitat extraordinar ❤ Love you guys 😊

  • @angel878958778
    @angel87895877821 күн бұрын

    Un podcast minunat

  • @galinagalinagalina1011
    @galinagalinagalina1011Ай бұрын

    In spatele unui barbat puternic si curajos sta o femeie puternica si curajoasa….dar mai sus de asta un Dumnezeu puternic si Curajos,

  • @cameliabordei6431
    @cameliabordei6431Ай бұрын

    Multumim pentru sfaturile înțelepte și utile pentru dezvoltare, succes an continuare pe plan profesional și împliniri sufletește. 🙏♥️

  • @mihaianton6285
    @mihaianton62858 күн бұрын

    BOMBĂ💣💣💣

  • @SMan-lv3oy
    @SMan-lv3oyАй бұрын

    Unul dintre cele mai bune potcast uri pe care le ati facut 👏👏

  • @georgeraiciof8338
    @georgeraiciof833829 күн бұрын

    Stefan, felicitari si multumiri pentru tot timpul daruit noua prin aceste materiale pline cu informatii pretioase si sanatoase mintii. Cu ajutorul tau am reusit sa-mi "trezesc" placerea de a citi, lucru pe care pana acum nu reuseam , pana si presa o citeam doar maxim din titluri :) .

  • @roxanabadragan7474
    @roxanabadragan7474Ай бұрын

    Felicitari pentru rolul de tatic🎉cred ca este cel mai fain proiect la care participi 😊Multumesc pentru invitat👏

  • @meretioana5529
    @meretioana552924 күн бұрын

    Mulțumesc ❤

  • @costipc5534
    @costipc553420 күн бұрын

    Ador acest episod!

  • @lidialidiasifo4673
    @lidialidiasifo467329 күн бұрын

    Mulțumesc Stefan!❤

  • @mariaungureanu-db6lv
    @mariaungureanu-db6lvАй бұрын

    Domnilor, vă mulțumesc din suflet, sunteți minunați.

  • @samuelmorosan2400
    @samuelmorosan240018 күн бұрын

    Foarte bun podcast... Sa ajungi totusi sa castigi 150.000 de dolari probabil pe zi si sa nu stii sa ii gestionezi bine...ceva nu se leaga din punctul meu de vedere. In rest, foarte multe lucruri de notat si de aplicat. 🙂

  • @mihaibaescu6293
    @mihaibaescu6293Ай бұрын

    Cât de energizantă emisiune.Multumesc!

  • @madalinbobo-mz4lj
    @madalinbobo-mz4lj27 күн бұрын

    Senzațional 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻🙏

  • @adrianamarin6615
    @adrianamarin6615Ай бұрын

    Sunteți FANTASTICI❤❤ Felicitări Ștefan!!!!!!!!!!

  • @enachealina2737
    @enachealina2737Ай бұрын

    Multumesc frumos, acest mesaj este exact ce imi trebuie

  • @galinagalinagalina1011
    @galinagalinagalina1011Ай бұрын

    Multumesc oameni scumpi si frumoshi!❤

  • @LucianGrosu
    @LucianGrosuАй бұрын

    Mulțumim pentru tot ce faceți!

  • @elenaamariei3999
    @elenaamariei3999Ай бұрын

    Multumesc frumos pentru toate informatiile!❤❤❤

  • @costitanasoiu
    @costitanasoiuАй бұрын

    Genial!

  • @robertoprisor8083
    @robertoprisor808311 күн бұрын

    Power

  • @marianpatrascu6267
    @marianpatrascu6267Ай бұрын

    :)) aici nu cred ca ti-a iesit! Demagogia este o arta sau un lucru de apreciat! In orice caz faci multe lucruri bune si felicitari tie.

  • @florin5371
    @florin5371Ай бұрын

    Genial

  • @florin5371
    @florin5371Ай бұрын

    Genial, da sa fie o balanță=)), la final nu se aude, nu se vede bine

  • @gabrielac2459
    @gabrielac2459Ай бұрын

  • @SuciuIoan
    @SuciuIoanАй бұрын

    ❤❤❤

  • @luminitaalecsa6523
    @luminitaalecsa6523Ай бұрын

    ❤❤❤❤

  • @galinagalinagalina1011
    @galinagalinagalina1011Ай бұрын

    Bani in valori personale

  • @arewees
    @areweesАй бұрын

    🏆🏆🏆

  • @gmxmatei
    @gmxmatei26 күн бұрын

    Software Alert 2024: Universal Software Model -- The future in the software world! 100 programming languages? Why not only one? I built usmXX as an Operating System for managing any informational problem. The system is based on only three concepts: Parameters of the problems, Subjects (not objects!) and the Informational Individuals!

  • @valentinbanica5201
    @valentinbanica5201Ай бұрын

    Min 42 . Recomand : Nu ma poti rani - David Goggins. Omul e un fenoment de voință ce s-a ridicat din mizerie, cu un rucsac de traume din copilărie . Respect Stefan. .

  • @Octavian.Iliut2544
    @Octavian.Iliut2544Ай бұрын

    🇹🇩🇹🇩🇹🇩👍

  • @bogdan.strugari
    @bogdan.strugari27 күн бұрын

    A citit Rumi dar nu l.a înțeles nici cât "vârf de unghie". Ăsta nu e om care prezintă Empatie, Umanitate, Compasiune. Ăsta e Lup sub blană de oaie. Același self-help gunoi pe care mulți îl prezintă. Un mic sfat dacă mi se permite: citiți Rumi, sau citiți Autori consacrați.. apoi curând veți afla că Ambiția nu poate fi decât distrugătoare. Ambiția nu e Fermitate, ci Lăcomie. La fel de lacom după Audiență e și invitatul lui Ștefan.

  • @galinagalinagalina1011
    @galinagalinagalina1011Ай бұрын

    IATA de ce Isus a zis sa ne schimbam mintea, metanoia

  • @remusaldea2827
    @remusaldea282718 күн бұрын

    Preot fara diploma😅

  • @filomenabordeanu5133
    @filomenabordeanu5133Ай бұрын

    Tata a plecat nu mai am cu cine mă împăca,a fost un tată rece,absent in viata mea,deci sa ințeleg că oricât as incerca in viată la una impăcata cu mine,daca eu nu mai am cum sa ma impac cu el ,atunci viata mea e în zadar,eforturile mele sunt zero,deci ce rost ar mai fii să trăiesc dacă visurile nu mi se îndeplinesc

  • @Sun-sz4ne

    @Sun-sz4ne

    Ай бұрын

    In primul rand cred ca ai nevoie de terapie, iar in al doilea, sunt foarte multe posibilitati de a te impaca cu tatal tau care nu mai este una dintre ele sunt constelatiile familiale. Cauta solutii nu piedici pentru a reusi. Problemele sunt mesageri. Mai asculta podcastul asta. Succes posibil sa ai!

  • @lidialidiasifo4673

    @lidialidiasifo4673

    29 күн бұрын

    Sigur , exista terapii de împăcare și în cazul în care părinții sunt decedați. Căutați Raluca Anton,sau Raluca Matei, Diana Vasile, Niculina Gheorghiță...căutații,ascultații si va veți schimba idea.🍀🌻

  • @razvan.vasile1

    @razvan.vasile1

    29 күн бұрын

    Tatăl tău se afla în fiecare celula a ta. Uita te în oglinda când îți este dor de el. Nu îl poți percepe cu simțurile însă el se afla în inima și sufletul tău. Dacă vrei ca el sa fie bine acolo unde se afla trebuie să fii tu bine. Când tu esti bine, sufletul lui se va eleva... ❤

  • @bucatarpersonalchefhaiduc1970
    @bucatarpersonalchefhaiduc197029 күн бұрын

    Omul asta stie si Psihologia Legilor Universale?

  • @razvan.vasile1

    @razvan.vasile1

    29 күн бұрын

    Sunt legile vieții. Iar viata este atât de simpla, noi fiind cei ce ne o complicam cu ajutorul minții care gândește prea mult. Legea reflexiei este fantastică: vedem în ceilalți Raul și Binele care se afla de fapt în noi, ceilalți sunt doar oglinzi pentru noi. Legea dualitatii prin care orice lucru are două fete, negativ și pozitiv, aflate în echilibru iar noi trebuie sa ne echilibra permanent percepțiile noastre. Legea escalarii eristice este superba. La fel și cea a gravitației.

  • @Alex-hs6te
    @Alex-hs6te18 күн бұрын

    Stefan, atunci cand iti rupeai cârca cu primul restaurant… Atunci cand alergai toata tara asta sa reusesti in viata, daca ai fi ascultat atunci de “ vorbe-n vant” ca acest invitat 😂, n ai mai fi facut nimic. Toti milionarii lumii au reusit prin munca si prin truda sau ilegalitati. N-au avut langa ei baieti care fac bani din carti vandute “ cum sa te ajut? “😂.

  • @Universal963
    @Universal96329 күн бұрын

    Cine a scris cartea ,cele 4 amedamente?

  • @lidialidiasifo4673

    @lidialidiasifo4673

    29 күн бұрын

    Miguel Ruiz ,o găsiți cu numele: "Cele patru legăminte " ...🍀

  • @razvan.vasile1

    @razvan.vasile1

    29 күн бұрын

    Don Miguel Ruiz

Келесі