ULTIMA CAMPIOANĂ SE RETRAGE🥇LARISA IORDACHE 🤸🏻‍♀️FALIMENTUL GIMNASTICII ROMÂNEȘTI | Fain&Simplu 044

Larisa Iordache, ultima dintre fetele de aur ale României, își anunță, în premieră, la Fain & Simplu, retragerea din activitatea competițională.
20 de ani dedicați performanței la cel mai înalt nivel. 7 operații majore, medalii câștigate fiind accidentată și dobândirea titlului de ‘cea mai medaliată gimnastă româncă la Campionatele Europene’. Profund dezamăgită de reacția unor fani din țară și a Federației Române de Gimnastică, decide să se retragă definitiv.
Deși are doar 25 de ani, Larisa are un palmares care pare de neatins pentru majoritatea sportivelor de pe planetă. A intrat în sala de antrenament de la clubul Dinamo la doar 4 ani și jumătate. A câștigat prima medalie internațională la junioare la 14 ani. Au urmat momente istorice, de mare intensitate, la Europene, Mondiale, Olimpiada. Anul acesta s-a calificat în finală pentru aurul olimpic la Tokyo, la doar 3 săptămâni de la pierderea mamei, principalului susținător din viața ei. Accidentată, se retrage înaintea finalei.
Care sunt planurile de viitor ale ultimei sportive care a onorat tradiția Nadiei Comăneci, Laviniei Miloșovici, Andreei Răducanu și tuturor celorlalte fete de aur din gimnastică românească?
Care sunt mesajele către autoritățile române sau către nouă generație de sportive?
Descoperiți în episodul de astăzi de la Fain & Simplu momentele dramatice, demne de cinematografie, trăite de campioană la gimnastică Larisa Iordache.
4:39 - Este bine să trăiești cu adevărul, chiar dacă doare, trebuie să înveți să îl accepți
5:22 - Ai ales să te retragi înainte de finală
6:02 - Am luat o decizie pentru mine, pentru sănătatea mea
6:48 - Ești la o săptămâna după operație, a șaptea operație din carieră
8:50 - Am luat decizia de a părăsi acest vis frumos al meu, gimnastica
09:31 - Deci tu anunți, în acest podcast, retragerea ta definitivă din gimnastică...
11:49 - Și mai bine rămâi cu un obiectiv neîmplinit, decât cu un obiectiv ratat
15:29 - Mama a fost tot timpul pionul principal în susținerea mea
19:46 - Am tras destul de mult pe aterizare și în momentul ăla am simțit o pocnitură
20:04 - Dacă mă puneam în genunchi, eram penalizată și pierdeam finala.
28:31 - Sinceră să fiu, cel mai mult m-a durut reacția federației.
36:05 - Părinții: când vei fi jos, nu va fi nimeni acolo, vom fi noi
41:18 - Dar dacă ai fi primit un alt tratament din partea oficialilor, ar mai fi existat retragerea?
50:10 - Campionul din tine nu vrea să renunțe
55:02 - Respectul ei pentru mine a fost ceva mare
57:08 - Și când crezi că nu mai poți, mai poți puțin
1:02:27 - Fair play-ul este mai presus de o medalie
1:04:55 - Nu am plâns pentru că am luat argint. Am plâns pentru că puteam să iau medalia de aur. Dar mă bucur pentru medalia de argint
1:06:29 - Ziua în care ai primit (vestea despre) moartea mamei tale, înainte de Tokyo
1:19:06 - În momentul când am plecat la Olimpiada, am fost în stare de șoc
1:23:03 - Vreau să trecem prin cariera ta ca să vadă lumea că de câte ori cazi, te poți ridica
1:26:34 - Am studiat interviurile fostelor gimnaste. O apreciez pe Andreea Raducan
1:29:07 - Tu nu te gândești că România asta are nevoie de tine?!
1:36:52 - Un alt moment important - Mondialele din 2014, atunci când ai urcat pe podium
1:38:04 - Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu campioana mondiala
1:46:14 - Noi, sportivii, suntem oameni înainte de toate
1:46:37 - Accidentarea și prima retragere. Torentul de flicuri, pocnitura și de fapt, când am căzut pe spate, am văzut că nu mai pot controla laba piciorului. Se rupsese tendonul. Așa am pierdut mondialele din poziția de favorită la cel puțin 3 medalii
1:52:10 - Ce ar fi făcut mama pentru mine, a făcut ea
2:00:36 - O scrisoare către Nadia Comăneci despre ce mă las de gimnastică. De ce te retragi?
2:04:45 - Aștept fetițele pasionate de gimnastică la sala Dinamo. Voi fi antrenoare!
2:09:21 - A meritat tot efortul?
2:09:28 - Am avut cea mai frumoasă perioadă din viată mea făcând gimnastică
2:18:32 - Morala este că după ce te cazi și te ridici e mai prețios aurul victoriei
2:19:13 - Eroi nu sunt doar cei cărora li se cântă imnul pe podium ci și cei care greșesc, cad, se prăbușesc, dar nu încetează să învețe, să se ridice, să zboare. E Larisa ”mea” - dă curaj, nu rușine, oricărui român căzut

Пікірлер: 222

  • @aladelaradio
    @aladelaradio2 жыл бұрын

    E un podcast la care vei plânge. Vei plânge de fiecare dată când o vei asculta pe Larisa vorbind despre durerile insuportabile. Vei plânge de fericire de fiecare dată când o vei auzi cum s-a ridicat după ce a căzut. Și vei plânge pentru ce a ajun gimnastica românească. Mulțumesc, Larisa! Respect! 🥇🇹🇩

  • @andreirau

    @andreirau

    2 жыл бұрын

    Ea vorbește despre dureri insuportabile cu zâmbetul pe buze. Asta mă frapează. Și-a asumat pentru că a vrut, și-a dorit, i-a plăcut. Nu pentru c-a obligat-o cineva, sau din falsitate. Și cât a simțit, a făcut fix ce-a simțit. Inclusiv retragerea. Jos pălăria.

  • @CevaDeosebit

    @CevaDeosebit

    2 жыл бұрын

    Falimentul este un termen prea dur ... Hai sa fim seriosi. Daca exista incompetenta si coruptie, la anumite niveluri care au dat de gustul banilor nemunciti, asta nu inseamna automat "faliment". Trebuie o resetare sau scurcircuitare a acestor surse de creare de non-valoare. Asa ca ... va rog! Nu puneti cruce pe gimnastica romaneasca. Ea va renaste mai ceva decat pasarea Phoenix! Garantam ca asa va fi!

  • @lilianacuciureanu7432

    @lilianacuciureanu7432

    2 жыл бұрын

    @@CevaDeosebit Doamne ajuta la o revenire cat mai rapida !!! Dar , oare cat va mai dura pana cand ne vom reveni , de cativa anu buni tot cadem in jos , pe mine ca 🇷🇴 , tare ma doare !!!!!

  • @adrianhuhulea2940

    @adrianhuhulea2940

    2 жыл бұрын

    Din cat stiu eu, exista doua persoane pentru care in semn de respect se canta Imnul : pentru sportivi / sportive care urca pe podium si pentru Presedintele Tarii.Daca jumatate din politicieni ar fi avut caracterul Larisei Iordache, ganditi va cum ar fi aratat Romania / lumea.A trebuit sa opresc de cateva ori, sa mi stapanesc lacrimile si apoi sa iau de la capat acest "film" al vietii Campioanei ....."Mulțumesc, Larisa! Respect! ".....Si sa ne ierti ca nu am stiut sa Te iubim si sa Te aplaudam asa cum meritai !

  • @biancabozosan7937

    @biancabozosan7937

    2 жыл бұрын

    Da, va privesc si plang Mihai… viata e un amalgam de experiente si bune si mai putin bune, dar fata aceasta este un mare OM, o felicit din toata inima si ii multumesc pentru bucuriile pe care mi le a adus de a lungul anilor!

  • @ISIS76RO
    @ISIS76RO2 жыл бұрын

    Doar un “neica nimeni” nemultumit cu propria viata poate sa vorbeasca negativ la adresa unui OM care munceste la modul cel mai serios de la varsta de 4 ani …. Respect, Campioano!!! 💜

  • @raissaraissa3533

    @raissaraissa3533

    2 жыл бұрын

    unde vezi tu ca s-a postat un comentariu negativ???..

  • @credo.123

    @credo.123

    2 жыл бұрын

    @@raissaraissa3533 INGE S face referire la comentariile apărute în online la adresa Larisei in anumite etape ale carierei. La acest podcast numai comentarii frumoase, de susținere și de-ncurajare.

  • @valentinabazavan5717

    @valentinabazavan5717

    2 жыл бұрын

    Bravolarissas Ss on my s

  • @wordmaniangirl888
    @wordmaniangirl8882 жыл бұрын

    Îmi pare foarte rău că cineva, din confortul casei sale și fara (probabil) nici cel mai mic habar despre cat de grea, dureroasă și disciplinata este viața unui sportiv de elita, are acces direct la un asemenea om. Că îl poate răni cu prostia și răutatea gratuita, total nefondate. Nu pot sa înțeleg efectiv cum cineva, oricine, poate deschide gura pentru a arunca cu vorbe urate către un sportiv de performanță care se antrenează în fiecare zi din viața lui, cu atâta muncă și disciplină. De parcă ar datora ceva României sau românilor! Ha! Mi-e rușine că acele animale sunt români și au acces la tehnologie. Mulțumim pentru tot, Larisa! 🙏 Ești o stea! ⭐

  • @lilianacuciureanu7432

    @lilianacuciureanu7432

    2 жыл бұрын

    O constelatie si cu parere de rau , cam ultima stea !!! Imi pare f.rau undd a ajuns gimnastica romaneasca !!! Speram sa ne revenim cumva !!! Doar sufletul ei stie cata durere si suferinta duce !!! Sa ai noroc pe mai departe , copil frumos !!!! 😇👏👏👏👏💐🍀🍀🍀🍀🍀🍀

  • @lacrime35

    @lacrime35

    2 жыл бұрын

    Pai epavele astea vor comenta mereu despre orice lucru, cand se acumuleaza frustrarea in ei trebuie sa o descarce cumva, iar internetul e un mediu foarte fertil din punctul asta de vedere, daca ai inteles asta, nu te prea atinge nimic din ce citesti ce net doar cs nu e simplu

  • @niculaeolteanu3058

    @niculaeolteanu3058

    2 жыл бұрын

    Subscriu întrutotul spuselor tale . te salut .

  • @luciapetrescu5815

    @luciapetrescu5815

    2 жыл бұрын

    Subscriu total

  • @tennisradu

    @tennisradu

    2 жыл бұрын

    Cât de adevărat... Sportivii sunt niște modele, niște exemple și adevărate valori pentru orice om de rând.... Și când te gândești cum își tratează alte țări sportivii, ca pe niște comori... Spaniolii îl decorează pe Nadal și vorbesc încontinuu despre el și atunci când e accidentat și nu joacă, iar noi jignim cu cea mai mare nesimțire până și "palma" asta de sportivi pe care încă îi mai avem... Și cică unii sunt mândri că sunt români, PENTRU CE naiba să fii mândru de o asemenea țară? Câtă ipocrizie 🙄

  • @Familiacopiilor
    @Familiacopiilor2 жыл бұрын

    "Poti,poti... Si cand crezi ca nu mai poti,mai poti putin " Doamne cata putere !!

  • @mariamariuca802
    @mariamariuca8022 жыл бұрын

    Respect Larisa! Cred ca te izbește educația celor “7 ani de acasă” . Vei rămâne in sufletul meu FOR EVER nu pentru gimnasta Larisa ci pentru omul descoperit azi !

  • @gabiionescu3525
    @gabiionescu3525 Жыл бұрын

    Atit de rar vezi atita finețe și bun simț la un om în țară asta asa cum este copila asta LARISA.O iubesc ca pe copilul meu

  • @catiivan9170
    @catiivan9170 Жыл бұрын

    Câtă putere trebuie să ai să vorbești despre mama care s-a prăpădit , să nu plângi pentru că ești la o filmare ,o mare sportivă si un copil minunat ,am plâns de la început si până la sfârșit .Am un respect deosebit pentru toate fetele din gimnastică .

  • @mihaelamariastroia2706
    @mihaelamariastroia27062 жыл бұрын

    Fata draga ai muncit, până la vârsta asta, cât nu au muncit alți intr-o viata. Deci nu pune la inima toate răutățile altora. Sa fii mândră de tine așa cum suntem foarte mulți din România! FELICITĂRI DIN TOT SUFLETUL

  • @monica-angelabotez1088
    @monica-angelabotez10882 жыл бұрын

    Gimnastica e un sport asa frumos, ma uitam cu drag de mica pe TVR cand era difuzata "generatia de aur". Multumim pentru tot ce ne-ai oferit Larisa !

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica31312 жыл бұрын

    Larisa Iordache este o gimnastă ambițioasă , luptătoare și muncitoare merita tot respectul și toată aprecierea noastră a cetățenilor români ! 🥉🥈🥇🏅🎖🇷🇴🇲🇩🤸‍♀️

  • @simonawettel6366
    @simonawettel63662 жыл бұрын

    M-a rupt interviul acesta, m-a rupt... Te imbratisez tare, fetita puternica si frumoasa!

  • @andagheorghiu2543
    @andagheorghiu2543 Жыл бұрын

    Nu mă satur niciodată să ascult interviurile acestei ființe minunate, atît de sinceră, frumoasă, ambițioasă, talentată, inteligentă, spirituală. După ce am urmărit absolut toate competițiile sportive la care a participat, pot spune că mă bucur că a avut o carieră extraordinară, in pofida atâtor necazuri. Sper că va avea o viață frumoasă și împlinită!

  • @alipaceana3373
    @alipaceana33732 жыл бұрын

    O ador pe Larisa! Mi-aș fi dorit să o fi descoperit mai devreme și să o fi susținut atunci când avea mai mare nevoia! Un mare "Mulțumesc" pentru Larisa! Mă inspiră să merg mai departe. Extraordinară.

  • @victoriacr3387
    @victoriacr33872 жыл бұрын

    Waw, câtă forță si lumină are Larisa💯! Pur și simplu am plâns în momentul în care a povestit moartea mamei si am realizat cât de importanta este conexiunea mama-copil! Mulțumesc, Mihai pt toti oamenii extraordinari ce vin la tine cu sufletul pe tavă, si reprezinta o inspirație și o aspirație❤! Cu infinită recunoștință 🙏🙏

  • @lorenaabud253
    @lorenaabud2532 жыл бұрын

    Dintre toate podcasturile văzute, doar în asta am văzut cu adevărat un om vulnerabil, real cu cei din jur și sensibil. Am empatizat cu Larisa pe tot parcursul podcastului, are un mod de a vorbi de te transpune în povestea ei. Felicitări pentru ce om ești, Larisa ❤

  • @bogdantoader9281
    @bogdantoader92812 жыл бұрын

    O poveste de viață foarte emoționantă! Știam oarecum experiența sportivă a Larisei, dar povestea podcastului depășește cu mult barierele gimnasticii. O idee foarte greșită de a asculta la volan, pentru ca am fost 2h cu lacrimi în ochi ... Mersi, Mihai și Larisa !

  • @stefanstefan4584
    @stefanstefan45842 жыл бұрын

    Stau si ma uit la numarul de vizualizari si imi dau seama ca ne meritam soarta....un video care arata un exemplu si un model nu este urmarit, pacat. Bravo Mihai, faci o treaba de calitate, te rog sa continui asa.

  • @AnaMariaB29

    @AnaMariaB29

    2 жыл бұрын

    Exact! Ma așteptăm să aibă sute de mii de views.. Dacă era Bianca Drăgușanu sigur făcea.. Un asa exemplu de perseverenta pentru tinerii din ziua de azi..păcat

  • @florentinaflorea7557

    @florentinaflorea7557

    Жыл бұрын

    Nu se poate mereu viziona totul în direct din păcate.

  • @corinarotaru5703

    @corinarotaru5703

    Жыл бұрын

    BIA KALÌFA , dani mocanu , Bianca dragusanu Alex Botea astea au succes in țara prostituaților ca nu mai au limite in prostituție țara Nostra nu mai se tine cont bărbat / femeie … România promovează doar ratați … adevăratele noastre valori nu apar la tv , habar nu avem ce oamenii minunați avem 😢

  • @iuliananedelea
    @iuliananedelea2 жыл бұрын

    Am plans la fiecare moment cand povestea de mama ei. Cata putere are fata asta. Wow,nu am cuvinte.

  • @angvulpe6361
    @angvulpe63612 жыл бұрын

    Dumnezeu să o odihneasca cu drepții pe mama ta!Respect si recunoștință pentru sacrificiul tău Larisa! Fara cuvinte ...”A facut cinci zeci de ani in ceruri”😢

  • @vali4116
    @vali41162 жыл бұрын

    Felicitari, Larisa Iordache! Un exemplu de modestie, perseverență, dedicare! Cât despre mizeria oficialilor, nimic nou sub soare. E mai uşor să stai şi să nu faci nimic decât să faci performanță în România. Când eşti pe val, toată lumea se laudă cu tine, când performezi suboptimal, toată lumea te uită, de parcă ceilalți ar avea acest drept. Până la urmă, tu contezi, tu eşti cel mai bun prieten al tău. Pentru decizia asta şi puterea de a sta departe de ceea ce te-a consacrat, te felicit!

  • @LauraV929
    @LauraV9292 жыл бұрын

    Biata de ea, ai făcut destul pt tara asta nerecunoscatoare, trebuie sa trăiești pentru tine acum!!! ❤️

  • @almav6988
    @almav69882 жыл бұрын

    N-am cuvinte.. jos pălăria in fata Larisei. I-am urmărit evoluțiile ori de câte ori a fost posibil, am plâns atât de bucurie când urca pe podium, dar și de Tristețe in momentele in care se accidenta deși pe atunci nu știam toată suferința din spate. Mulțumim Larisa Iordache și mult succes in realizarea planurilor tale. ❤️❤️😇

  • @edithtoth694
    @edithtoth6942 жыл бұрын

    Larisa nu există cuvinte pentru a descrie forța si determinarea ta! ❤ Ai fi minunată in rolul de antrenoare. Tinerii din societatea românească au nevoie de astfel de modele mai mult ca niciodata!

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica31312 жыл бұрын

    Sportivii astea fac o gramada de sacrificii și o gramada de efort fizic pentru medaliile astea merita mai multa aprecierea și respect din partea noastră (a cetățenilor români) . 🤸‍♀️🤸‍♂️🏆🎖🏅🥇🥈🥉🇲🇩🇷🇴

  • @florincalinescuSB
    @florincalinescuSB2 жыл бұрын

    Felicitari Mihai pentru felul cum ai moderat podcastul! Larisa Iordache, ramane o legenda a gimnasticii romanesti. In ciuda tuturor obstacolelor, esti si ramai "campioana sufletelor noastre"! Felicitari!

  • @andram4288
    @andram42882 жыл бұрын

    O mare CAMPIOANA și un mare OM!Un interviu de suflet, vulnerabil și puternic deopotrivă! Larisa, respect pentru tot ce ai făcut pentru sportul românesc, pentru o viață dedicată gimnasticii, pentru ca ne-ai adus atâtea bucurii si motive de mândrie!

  • @elenaignat4454
    @elenaignat44542 жыл бұрын

    Mi s-a rupt inima ascultand-o. Ce om frumos este Larisa ❤️

  • @zenaidahoghea3056
    @zenaidahoghea30562 жыл бұрын

    Este cel mai frumos podcast pe care lam ascultat, si la care mi-au curs lacrimile.

  • @angelaandrei102
    @angelaandrei1022 жыл бұрын

    Respect Larisa un om puternic și minunat.Respect Mihai pentru asa invitați.Larisa un adevărat exemplu🥰🥰🥰❤❤❤

  • @mihaelaceau9818
    @mihaelaceau98182 жыл бұрын

    Podcastul ideal pt toti cei care cred ca nu mai pot si ca viata e grea. RESPECT Larisa! O lectie de viata!

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica31312 жыл бұрын

    Bravo Mihai Morar un o invitată deosebita. Tot respectul și toată aprecierea pentru tenacitate și perseverență și efortul fizic sustinul. 👏👏👍👍🙂😉😘😍🤗🥰

  • @fearless_adriana
    @fearless_adriana2 жыл бұрын

    Foarte frumos acest podcast.. Larisa este o persoana foarte finuta și caldă . Poate cu ajutorul ei ca antrenoare avem mai multe șanse că gimnastica noastră să renască... Îti mulțumim pentru acest episod minunat!!! 🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰

  • @tamarazaharescu2298
    @tamarazaharescu22982 жыл бұрын

    Doamne, ce om frumos! Ce lecție este Larisa Iordache! Mă plec! Cu ochii umezi!

  • @mariacodrescu1462
    @mariacodrescu14622 жыл бұрын

    Un podcast minunat, aceasta femeie este definitia puterii !

  • @nykolnykol4216
    @nykolnykol42162 жыл бұрын

    👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻 respect si ma inclin in fata Larisei. Asa o fata puternica si luptatoare, Doamne…❤️

  • @alinaboariu4373
    @alinaboariu43732 жыл бұрын

    Ce persoana minunata și câtă forță are!

  • @user-bv7ww6vb8e
    @user-bv7ww6vb8e2 жыл бұрын

    Incredibil … Cata forța într-un om … Mihai ești minunat !! Recomand și pe CRISTINA NEAGU !! O alta campioana de pe alta planeta !!!

  • @elenacristina567
    @elenacristina5672 жыл бұрын

    Respect! Larisa Iordache Pentru tot ce ai facut 🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹

  • @CatalinaPreda-ge6lp
    @CatalinaPreda-ge6lp11 ай бұрын

    Multumim Larisa.

  • @georgianasalajean2153
    @georgianasalajean21532 жыл бұрын

    Cata forta, determinare si ambitie poate avea un om. Am privit si ascultat cu lacrimi in ochi tot podcastul si nu pot spune decat ca esti o inspiratie si printre cei mai puternici sportivi pe care i-am vazut. Iti multumim pentru tot ce ai facut pentru noi!

  • @verginachiriac9677
    @verginachiriac96772 жыл бұрын

    O poveste foarte frumoasa,si emotionata a Lariseii,sa fie sanatoasa,si puternica mereu,domnul Mihai ar fi bine ca sai stim si povestea gimnastei Anei Porgras

  • @cezarinavoicu3941
    @cezarinavoicu39412 жыл бұрын

    Nu am cuvinte,nu am plâns în viața mea atât de mult ca la acest poscast..Larisa ești o luptătoare,ești minunată cu multe valori!!! Sănătate și să auzim de bine!!❤❤❤

  • @OliverZap
    @OliverZap2 жыл бұрын

    O Legenda, superb video ! Bravo Larisa Iordache, esti o campioana adevarata !

  • @mioarapetre2758
    @mioarapetre27582 жыл бұрын

    Toata viata vei fi CAMPIOANA ,ca si gimnasta dar si ca OM. Felicitarii Larisa ,esti tare frumoasa la suflet si se vede la exterior .🌹🌹🌹

  • @larisacalarasan6250
    @larisacalarasan62502 жыл бұрын

    Multumesc, Larisa Iordache! Ai facut mandrii atatia romani ,,,, cu drag de voi,sportivii neamului ! Va urmaresc cu drag podcasturile din Londra , inima de romnca nascuta in Basarabia !

  • @alexandramunteanu5054
    @alexandramunteanu5054 Жыл бұрын

    Ma maguleste prezenta fetitelor astora care ne reprezinta in lume. Ma bucur sa ne fie prezentate in podcasturi. Pacat ca nu le vedem date exemplu de educatie, ambitie, tenacitate…. O onoare sa le avem!

  • @user-ko5mr4gq6p
    @user-ko5mr4gq6p2 жыл бұрын

    Nu m-am putut uita la tot momentul când vorbea despre decesul mamei ei . Am trecut prin așa ceva și nu îmi vine sa cred cât de puternica este ! Un exemplu demn de urmat ! Felicitări !

  • @corneliamihaelacoada9431
    @corneliamihaelacoada94312 жыл бұрын

    Doamne, pana in adâncul sufletului de la inceput pana la sfârșit! Un Om minunat, Larisa Iordache, campioana inimilor frumoase!

  • @Teodoras8
    @Teodoras82 жыл бұрын

    Un munte de putere si ambitie intr-un corp atat de mic❤

  • @ciolacupetronela6841
    @ciolacupetronela68412 жыл бұрын

    Waaw, ce copil, ce poveste de viață! Câtă forță si determinare! Felicitări pentru toată munca de pana acum și multă baftă in ce ți-ai propus sa realizezi mai departe,Larisa!!

  • @elenaiessensky7060
    @elenaiessensky70602 жыл бұрын

    Felicitari pentri podcast! Am lăcrimat pe tot parcursul povestirilor Larisei! Este o persoană foarte puternică si ma bucur ca și.a dat seama ca trebuie sâ se iubească mai mult pe ea. Nu datorează nimic Romaniei doar ei și părinților care au sprijinit.o pe parcursul carierei de sportiv de performanță. Acum să se bucurr de roadele muncii sale .

  • @olyanghel
    @olyanghel2 жыл бұрын

    Draga Mihai, in fiecare saptamana astept cu nerabdare sa apara urmatorul episod Fain&Simplu, este ca o terapie saptamanala. Empatizez si retraiesc unele experiente de viata ale invitatilor tai. Sunt convinsa ca sunt multi altii ca mine si pentru asta vreau SIMPLU sa ITI MULTUMESC. Avem nevoie de mai multi oameni ca tine, care sa scoata oamenii in evidenta prin alta perspectiva, prin trairile lor nu doar prin actiunile acestora.❤❤ You're one of a kind ❤❤ Emotionant! Larisa tu ESTI o CAMPIOANA! Nu va putea nimeni sa iti ia asta vreodata, chiar daca te-ai retras. Iti doresc recuperare usoara, sper sa iti gasesti in continuare puterea sa lupti pentru tot ce iti doresti. Meriti toate aprecierile!! Sa fii puternica si bine mereu! 👏👏👏

  • @deliavoicila3276
    @deliavoicila32762 жыл бұрын

    Larisa te-am cunoscut la munte cand ai venit cu Rollica !!te pupam cu drag,a fost o placere sa te cunosc ...esti incredibila ...te iubim ca fetita!!ca sportiva ...iti dorim Craciun fericit si multa sanatate!!esti o invingatoare oricum in viata!!!

  • @granceasimona5053
    @granceasimona50532 жыл бұрын

    Cat de puternica este ... Am plans .... felicitări pentru acest podcast !!!

  • @AlinaAlina-zh5to
    @AlinaAlina-zh5to Жыл бұрын

    Ce lectie de viața . Tot respectul👏👏👏

  • @gabrielatuca8700
    @gabrielatuca87002 жыл бұрын

    Multumim Larisa ,pentru ce ne-ai oferit,iti doresc succes in tot ce iti propui,meriti cu prisosinta!

  • @ralucalazarescu9570
    @ralucalazarescu95702 жыл бұрын

    Foarte motivant, felicitari Larisa!Doamna Mariana Bitang - urmatoarea invitata, ce surpriza frumoasa ar fi 🙏

  • @andreearosu7707
    @andreearosu77072 жыл бұрын

    Doamne sfinte am plans tot timpuuuul 😭😭😭 fata asta este extraordinara! Este o Femeie in adevaratul sens al cuvantului! ❤️👏👏👏

  • @AndreiLupu1717
    @AndreiLupu17172 жыл бұрын

    Am plâns de vreo 5 ori de-a lungul clipului... mulțumesc Mihai...

  • @65MALY
    @65MALY2 жыл бұрын

    👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻❤❤❤❤❤❤FELICITARI LARISA ! MULTUMESC MIHAI PENTRU ACEST PODCAST DE MILIOANE !!!

  • @gabigabriela627
    @gabigabriela627 Жыл бұрын

    Ai tot respectul meu ,Larisa !👏👏👏

  • @michellekatarina17
    @michellekatarina172 жыл бұрын

    Un interviu atât de emotionant. Mihai, este prima data când te vad copleșit de situațiile povestite de invitatul tău. Ai empatizat extraordinar și cred ca am fost martorii unui Mihai mai uman ca oricând. Iar tu, draga Larisa, sa fii binecuvântată si Cel de Sus sa te călăuzească mereu. Cred ca acest interviu ar trebui sa ii trezească la realitate pe cei care cred ca se pot manevra după toanele lor destinele unor oameni care muncesc cu adevărat pentru a duce numele România mai departe. Personal știu ce înseamnă să fii un om vertebral și muncitor, dar sa nu fii acceptat în sistem , doar pentru ca nu ai o anumita "eticheta". Si din păcate, unii pleacă în lumea larga sa isi împlinească menirea. Nu pentru bani, ci pur și simplu pentru ca alții sunt,uneori, capabili sa le valorifice talantul. Liniște și pace va doresc. Un interviu de suflet pentru suflet. Cred ca mulți ne-am spălat inima întristata prin lacrimile acestei fete. Emoționant!

  • @credo.123

    @credo.123

    2 жыл бұрын

    Așa este, din păcate majoritatea dintre foștii gimnaști buni trăim "afară". Și nu, nu pentru că iubim occidentul ori ca să ne îmbogățim, ci pentru că atunci când ne încheiem activitatea și laurii nu mai curg în visteriile statului, statul uită de noi. Când eram în culmea gloriei, vuia presa și tot neamul de laude la adresa noastră, ne ridicau pe piedestaluri... Acum e doar "vânare de vânt"...

  • @razvancristian6988
    @razvancristian69882 жыл бұрын

    M-am uitat la acest podcast cu un gol in stomac. Ii doresc multa sanatate Larisei

  • @zgriptor-roc3153

    @zgriptor-roc3153

    2 жыл бұрын

    senzatia asta am simtit-o si eu....

  • @Andra0325
    @Andra03252 жыл бұрын

    Un super podcast, am cunoscut-o mai mult pe Larisa. Un suflet minunat si puternic. 🙂🙂🙂🙂🙂

  • @iulianad277
    @iulianad2772 жыл бұрын

    Am urmarit cu ochii in lacrimi cea mai mare parte din acest podcast...o felicit din inima pe Larisa pentru ceea ce este, pentru tot ce a realizat ,si ii doresc numai bine! Felicitari Mihai pentru invitati si ca facilitezi atatea povesti de viata minunate care inspira!

  • @andreeailoaei211
    @andreeailoaei211 Жыл бұрын

    Esti o persoana deosebita!

  • @dorydory7373
    @dorydory73732 жыл бұрын

    Bravo Larisa, din tot sufletul meu ați spun,, Bravo,,😘😘😘👏👏👏👏

  • @mustiataaura3361
    @mustiataaura3361 Жыл бұрын

    Mi-a părut prea scurt interviul 😇 un copil minunat, de-o maturitate și o buna creștere cum rar întâlnești 👏🥇 pe care nu ma satur sa o ascult, chiar dacă in mare parte am plâns, poate si pt ca sunt mama unei fete ce este născuta in aceeași luna si in același an cu Larisa ❤️🙏. Mama unui copil care la randul ei a învățat si a muncit ca astăzi sa aibă un rost. Consider ca acest podcast merita tradus in toate limbile vorbite pe acest pământ, pentru ca nu este doar un Podcast și este o “lecție de viața” 😇ce sunt sigura ca o intr-o zi o sa fie ecranizata, iar acest material poate ca o sa stea la baza scrierii scenariului.❤🤗🥇

  • @dan-andreivasilescu228
    @dan-andreivasilescu22827 күн бұрын

    O forță extraordinară!🙏

  • @cristinastatie4950
    @cristinastatie4950 Жыл бұрын

    Un om extrem de puternic, si in acelasi timp sensibil, empatic! Multumim, Larisa! ❤ Multumim, Mihai! 🫶

  • @sebiigeo
    @sebiigeo2 жыл бұрын

    Unul dintre cele mai frumoase podcasts uri din ultima vreme. Mult succes pe mai departe în viața!

  • @iuliaturel9944
    @iuliaturel99442 жыл бұрын

    Am plâns ascultând podcast-ul.. Cata forță intro inimă atât de mare!!! Te admir enorm!!!

  • @mamicapediatru2012
    @mamicapediatru20122 жыл бұрын

    Se simte putin faptul ca Mihai Morar nu urmărește de fapt gimnastica. Dincolo de asta, heartbreaking interviul ei. Ii mulțumesc mult pentru tot ce a făcut în gimnastica si pentru cum s a deschis. As vrea in viitor sa aflu si ce a simțit ea, acum poate sa povesteasca, despre umilința (pe care altii i au aplicat o) neselectionarii la Rio. E un moment important care i a scăpat lui Mihai Morar.

  • @elenaboldea4341
    @elenaboldea4341 Жыл бұрын

    Ce copil frumos

  • @TravelDiscoverbyAandV
    @TravelDiscoverbyAandV2 жыл бұрын

    O adevarata campioana! 💗💗💗Bravo, Larisa! 😍😍😍 Esti un model pentru noua generatie de gimnaste! Esti minunata! Sunt sigura ca vei fi o antrenoare super buna, empatica si eficienta in acelasi timp!😍

  • @cameliaanghel2261
    @cameliaanghel22612 жыл бұрын

    EMOȚIONANT!!! INCA O VALOARE ROMANEASCA ESTE DATA, INDIRECT, DEOPARTE PRIN IGNORANTA SAU, CHIAR MAI RAU!, PRIN UMILINTA! TRIST! OARE VOM AJUNGE VREODATA SA FIM IN STARE SA NE RESPECTAM SI APRECIEM OAMENII VALOROSI, SA FIM SOLIDARI? E NEVOIE DE PATRIOTISM!!! IN CIUDA EFORTURILOR MAJORE ALE POLITICII, MASS-MEDIEI, ETC. DE A NE SEMANA IN CONSTIINTE IDEEA CA E CEVA RAU, CA A FI PATRIOT INSEAMNA A FI EXTREMIST, ETC.

  • @adriananegoi500
    @adriananegoi5002 жыл бұрын

    Gimnastica nu este despre medalii, ci despre lecțiile pe care le învățăm! Ca viața, de altfel! 🌹

  • @ellevens11
    @ellevens112 жыл бұрын

    Sincere felicitări pentru tot ce ai făcut si peste tot ce ai trecut! Esti un exemplu pentru mine si am trăit emoții incredibile în fiecare moment in care ai concurat! Într-adevăr, gimnastica ta este specială si îți mulțumesc pentru puterea de a te vulnerabiliza. Ai grija de tine si mult succes in continuare!

  • @biancamicsa4639
    @biancamicsa46392 жыл бұрын

    Larisa e un om minunat. Atât de blândă, bună, dar în același timp atât de puternică și stăpână pe sine. Îmi e atât de dragă, deși nu o cunosc personal, dar mi-a intrat în suflet de mulți ani... A dat României atât de mult, însă a primit prea puțin în schimb. Merita mult mai mult un sportiv de aur, asemeni ei. E un model pentru mulți, o inspirație pentru mine și o persoană pe care o ascult și o urmăresc cu drag. Și o voi face și dincolo de gimnastică, mereu. ❤️

  • @andreeaneaga7419
    @andreeaneaga74192 жыл бұрын

    Un podcast într-adevăr foarte emoționant...Felicitări Larisa Iordache!

  • @kiukcris4151
    @kiukcris41512 жыл бұрын

    Larisa ,ai o aura de intelepciune care a izvorat din inedita ta viata de sportiva, traita intens ,motivata puternic si alimentata de dragostea pentru gimnastica!RESPECT !Ai putea deveni un foarte bun psiholog sportiv !

  • @credo.123

    @credo.123

    2 жыл бұрын

    Bravo, concord cu ideea ta👍 Eu văd în ea un antrenor complet, după ce "își intră în mână", după cum și o gimnastă completă a fost, așa cum n-a prea avut România de la Nadia încoace... În gimnastica artistică a fi sportiv complet înseamnă să fi campion medaliat la toate aparatele (nu neapărat în aceeași competiție).

  • @ofelialionakis5644
    @ofelialionakis56442 жыл бұрын

    Doamne ce om MINUNAT,ea merită să ajungă in Parlament și să dea lecții de viață, atitudine, putere și ambiție! Bravooo Larisa😍🥰

  • @mihaandone1386
    @mihaandone13862 жыл бұрын

    Am cunoscut prin acest podcast povestea unui om adevărat! Să trăiești multi și buni ani, Larisa! Ești un om minunat, iubitor de Dumnezeu și adevăr, un om muncitor și tenace, modest și cu bun simt! Felicitări și părinților, antrenorilor și tuturor oamenilor care au șlefuit acest caracter minunat! Îți doresc,Larisa, sa ajungi și un antrenor de aur și să fii un om fericit și împlinit în tot ce vei face de acum in colo! Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi ceilalți și pentru modelul de viață care ești!

  • @stephanieciortan2350
    @stephanieciortan23502 жыл бұрын

    Larisa esti un om minunat Dumnezeu sa te binecuvanteze cu tot ceea ce ti doresti !! un podcast de nota zece o lectie de viata ,,,,Respect

  • @katherinedaisy3949
    @katherinedaisy39492 жыл бұрын

    Larisa, iti multumim ca ne-ai facut mandri ca suntem romani!

  • @15mmrr
    @15mmrr2 жыл бұрын

    O sa fie o antrenoare excelenta. :)

  • @macochiarel976
    @macochiarel9762 жыл бұрын

    Respect și jos pălăria. Mulțumesc pentru timpul acordat și împărtășirea experienței sale. Mă înclin.

  • @rodicaionescu7202
    @rodicaionescu72022 жыл бұрын

    Forta unui înger ce a apărut de multe ori prea fragil pentru încercările prin care a trecut a dovedit forță unui adevărat TITAN care este cea mai buna lecție pentru noi toti. Te felicitam din toată inima pentru tot ce ai realizat atat pentru tine cât și pentru noi și Romania. Iti dorim sa te bucuri din plin de calea pe ai ales-o și pe care o meriți din plin pentru a savura toate bucuriile vieții ce ți se oferă atunci când te întorci la tine. Pretuieste-te la adevărată ta valoare. Sarbători fericite și un an nou plin de perspective pentru noua ta viata.

  • @deepdig8502
    @deepdig85022 жыл бұрын

    Respect pentru aceasta campioana a Romaniei. Ii ureaz sa aiba o viata frumoasa , linistita si prospera ! Felicitari pentru acest podcast de aur !

  • @florentinapreda2390
    @florentinapreda23902 жыл бұрын

    Felicitari pentru podcast! O placere ca intotdeauna ! Felicitari pentru omul " fain si simplu" numit Larisa Iordache ! Felicitari pentru munca depusa si medaliile castigate.Esti una din marile stele a Romaniei . Recuperare usoara si succes pe mai departe,indiferent de drumul pe care il vei alege.Felicitari !!!🥇🏆😘😘😘😘

  • @teodoravamesu4431
    @teodoravamesu44312 жыл бұрын

    Ești o mare campioana și o mare patrioata. De ce? Pentru ca dacă activai pentru alta țară aveai mult mai mulți bani, practic incomparabil mai mulți, dar ai ales totuși România. Felicitări pentru tot ce ai realizat și pentru ceea ce esti.

  • @gabiionescu3525
    @gabiionescu3525 Жыл бұрын

    De cite ori o văd și o aud îmi vine sa plimg.Parca ar fi singura într o haita de lupi care vor sa o sfâșie chiar și în America Expres.O iubesc din.tot.sufletul.

  • @nemesana74
    @nemesana742 жыл бұрын

    Ti-am vazut toate potcast-urile si te felicit pentru ele, dar iti marturisesc ca acesta si cel in care ai avut invitat un alt om special- George Balta sunt de departe cele mai emotionante , motivante si speciale. Multumesc pentru ele! Sarbatori fericite si tine-o tot asa!

  • @claudiavirginiacassidia102
    @claudiavirginiacassidia102 Жыл бұрын

    Doamne, Lari, ma plec in fata ta! Esti un om deosebit de puternic si determinat❤ Iti doresc sa fii fericita, m e r i t i - o sa iti iasa si asta, sunt convinsa! Te iubesc, esti o minune! Multumesc, Larisa Iordache💌

  • @oanahatmanuhatmanu4239
    @oanahatmanuhatmanu42392 жыл бұрын

    Când federația stă Intr o singură campioana scoate pe gură ceea ce îi caracterizează , din păcate asta este Romania, noi te vedem ca pe o mare campioană 🙏 sănătate și multă grijă de tine, ai făcut multe pt România

  • @olimpiad36

    @olimpiad36

    2 жыл бұрын

    Felicitări Larisa pentru tot ce ai făcut, pentru omul care ești și pentru puterea care o ai. Ești un om fain 🥰.

  • @mickeyanca
    @mickeyanca2 жыл бұрын

    Un episod la care am ‘dat like’ inainte sa il urmaresc. In primul rand pentru ca o plac pe Larisa, pentru ca imi place podcast-ul in sine. Felicitari!

  • @danielfinuca5973
    @danielfinuca59732 жыл бұрын

    Nu v-ajute D-zeu!!!!!cum asemenea oameni sa mai fie în funcții???bravo Larisa,bravo pentru tot ce ai facut pt "Romanica"! Felicitări și ție domnule Morar!

  • @madalinaguerrieri
    @madalinaguerrieri2 жыл бұрын

    Cand o sa îmi fie greu o mă gandesc la tot ce a trăit Larisa si sigur o sa mă ajute. O poveste cu adevarat inspirațională! Mulțumim!

  • @zzavlogs8292
    @zzavlogs82922 жыл бұрын

    Cred ca este cel mai bun episod de podcast pe care l-ai facut anul acesta!

  • @anderwin7978
    @anderwin7978 Жыл бұрын

    My queen Lari!

Келесі