Turul bibliotecii mele | Bookshelf tour 2021

Тәжірибелік нұсқаулар және стиль

Ceva cu pereți înalți și geamuri mari, fotolii moi de catafea și cărți pe toți pereții, prinse-n rafturi din lemn masiv cred că m-ar coafa. Nici c-un șemineu n-ar fi deranj, dar deja mă-ntind…
Trag speranță că într-un viitor în care nu o să mai fiu chiriaș, o să dispun de o încăpere așa cum am descris, un colț de lectură sau o cameră de studiu în care să pot face un tur al bibliotecii exact așa cum îl vizualizez eu ❤ Lucrez intens la asta, dar până acolo, mi-am adus aminte că m-ați rugat de mai multe ori să fac turul bibliotecii mele actuale. N-am filmat niciodată un material de genul ăsta, mi s-a părut interesantă ideea, așa că m-am pus pe treabă și-am prezentat mare parte din ce sălășluiește pe rafturile mele, de la Harry Potter la Rodici, la Murakami și la Fowles (să pleci de la casa mea!), la Agatha Christie și la autorii nordici, la cărțile mele de povești vechi de zeci și sute de ani, la volumele străineze din care nu înțeleg nimic (dar le colecționez că-s minunate), la albumele mele de modă, revistele Mari Pictori și coffee table books-urile care vă plac atât de mult… Toate-n clipul de azi, turul bibliotecii mele! ❤
#cărțitefacneprost, mulțumesc cui se uită și sper să vă placă! Pupicios!
♥ Mă găseşti şi aici:
Blog: www.andreeabalaban.ro/​​​​
Instagram: / andreea.balaban​​​​
Facebook: / thrilloftheh...​
Pinterest: / andreeabalab...​
Email: team@andreeabalaban.ro
🎥 Cu ce filmez?
Canon 5D Mark IV: bit.ly/3eQEcD0​​​​
Canon 50 mm f 1.4: bit.ly/38OwjNF​​​​
Canon 24 mm f 1.4: bit.ly/38alt28​​​​
Canon M50: goo.gl/y6zGjy​​​​
Canon G7x: bit.ly/3eSDIfx​​​​
Trepied 1: bit.ly/36t8E2m​​​​
Trepied 2: bit.ly/2VqN8Xr​​​​
Microfon: bit.ly/38b1zUl​​​​
Card Sandisk 128 GB: bit.ly/3eIVIYZ​​​​
⭐️ Cu ce editez?
Final Cut Pro X
💌 Pentru corespondență parfumată, jeleuri și alte bucurii:
OP 6, CP 4, București

Пікірлер: 531

  • @Andreea.Balaban
    @Andreea.Balaban3 жыл бұрын

    Nu mi-am dat seama să vă fi întrebat în clip, dar întreb acum. Cartea voastră preferată care e? 😀

  • @claraelenabriscan2489

    @claraelenabriscan2489

    3 жыл бұрын

    Nu am una..

  • @catavlad8722

    @catavlad8722

    3 жыл бұрын

    Scufița roșie, de Andreea Balaban♥️♥️♥️♥️♥️🔵🔵🔵🔵🔵

  • @catalinavrabie9819

    @catalinavrabie9819

    3 жыл бұрын

    The Great Gatsby!

  • @iarina10

    @iarina10

    3 жыл бұрын

    Umbra Vântului - Carlos Ruiz Zafon fără doar și poate și ‘close-second’ Vraciul Profesorul Wilczur de Tadeusz Dolega-Mostowicz 😁

  • @vanessahij3025

    @vanessahij3025

    3 жыл бұрын

    Dragon pe cerul Londrei🤗🤗 e o carte geniala!!

  • @biancaraisabaliban485
    @biancaraisabaliban4853 жыл бұрын

    Vrem și partea a II-a, cel puțin pentru mine e un subiect de maxim interes!!!

  • @adrianadeaconescu5857

    @adrianadeaconescu5857

    3 жыл бұрын

    Aprobbbb❤️❤️❤️

  • @alexandraclaudiaenescu5797

    @alexandraclaudiaenescu5797

    3 жыл бұрын

    Urmăresc 💋💋💋

  • @dianaopris

    @dianaopris

    3 жыл бұрын

    Asa e!

  • @adinavintila9002

    @adinavintila9002

    2 жыл бұрын

    Aprobb

  • @anamariatudose6479
    @anamariatudose64793 жыл бұрын

    Oooo,mie chiar mi-ar plăcea un video de 5 ore despre cărți 🥰

  • @ralucageorgiana8433
    @ralucageorgiana84333 жыл бұрын

    Nici nu am inceput clipul, am pus pauza sa anunt ca VREM PARTEA A 2 A!!! :)))

  • @adrianadeaconescu5857

    @adrianadeaconescu5857

    3 жыл бұрын

    Daaa, aprob!!!

  • @indyraable

    @indyraable

    3 жыл бұрын

    Da, vrem partea a doua

  • @onisor25
    @onisor253 жыл бұрын

    Clip de 5 ore despre carti?! Da, da si iarasi da. :) m-ai inspirat din nou, de data asta cu niste albume vintage. o sa le caut si eu sa mi le cumpar. Vezi ce misto e senzatia ca avem si noi ceva din ce ai tu in casa - o bluza, un pulovar, o pereche de pantofi, cateva carti. Coltisorul nostru Balabanian. Cat despre biblioteca, Doamneee, vorba aceea: du-te si stai cu Bestia, pentru biblioteca aia minunata! Carte preferata nu am, ca citesc mult si divers si imi plac multi autori, mai gasesc cate o preferata in fiecare luna, :))).

  • @macrospeed13
    @macrospeed133 жыл бұрын

    Vreau varianta extinsă a acestui clip. Vreau să te aud povestind despre fiecare carte în parte. :)

  • @andreeabisinicu7993
    @andreeabisinicu79933 жыл бұрын

    Vai de mine, nu pot sa cred ca ai facut un clip de genul. Este mirific, superb, mirobolant, extraordinar! Abia astept sa ma uit! Pupici multi

  • @ancaandreea1711
    @ancaandreea17113 жыл бұрын

    Inca nu am inceput clipul, dar titlul mi-a umplut inima de bucurie, voiam un astfel de clip de la tine si nici macar nu realizam ❤️

  • @Dyanne4ever

    @Dyanne4ever

    3 жыл бұрын

    Minunat clip. ❤️❤️❤️

  • @lauracatalina948
    @lauracatalina9483 жыл бұрын

    Te urmăresc încă de la primul clip si nu am ratat niciunul, insa nu ți-am lăsat niciodată comentarii.Cu toate astea, vreau neaparat sa te felicit pentru subiectul abordat astăzi.Stiu ca nu va fi printre cele mai vizionate clipuri, stiu ca și tu știai asta, dar cu toate astea ai muncit la el și pentru asta iti mulțumesc.Încă de când sunt mică îmi place foarte mult sa citesc și de la tine am prins gustul romanelor politiste și am descoperit-o pe Agatha Christie.Mereu eram atenta la recomandările de cărți din cadrul clipurilor cu favorite, dar un video care urmărește exclusiv acest subiect ma bucura enorm.Sper sa reusesti sa influențezi cât mai multe persoane înspre a citi.Te imbratisez❤️

  • @diana-maria2612
    @diana-maria26123 жыл бұрын

    Un asa videoclip! M-as putea uita 10 ore, nu 4 la el! Minunat! Iar tu ești minunata! Cu siguranta vrem și partea a doua!

  • @marianalobontiu6142
    @marianalobontiu61423 жыл бұрын

    ,,La cererea publicului", mulțumim frumos.🌼

  • @oanapopescu5745
    @oanapopescu57453 жыл бұрын

    Vrem tot turul !!😂Chiar daca e din 3,4,5 părți. Vrem sa vedem tot!😘

  • @maggie6399
    @maggie63993 жыл бұрын

    Vorba aia... mirosul de cărti vechi îl întrece pe cel al banilor noi :))) #ador

  • @LoredanaT
    @LoredanaT3 жыл бұрын

    Daaa! DA, DA, DA! Ieri am fost sa imi caut (alta) biblioteca, deci mai mult spatiu pentru depozitare, deci nevoie de inspiratie! La fix a venit clipul asta

  • @cosminaciobanu7953

    @cosminaciobanu7953

    3 жыл бұрын

    Frumos spus! Sunt total de acord!

  • @miruna-mariacristian783
    @miruna-mariacristian7833 жыл бұрын

    O surpriza complet neașteptată! Habar nu aveam ca îmi doream sa văd acest video, dar cum am primit notificarea de la KZread mi-am dat seama ca asta este cel mai așteptat video ever , de către mine personal 😍😍😍❤️

  • @ionela-loredanaionascu3371
    @ionela-loredanaionascu33713 жыл бұрын

    Aștept cu drag partea a 2-a, însă aș vrea un clip special cu cărțile tale preferate din toate timpurile, cu detalii. Te îmbrățișez!!

  • @saraflorentina354
    @saraflorentina3543 жыл бұрын

    Super vlog, eu cel puțin nu aș fi fost deranjată dacă vlogul era de 4 ore, îmi plac foarte mult vlogurile tale și le privesc cu drag, te pup!

  • @madimardari7364
    @madimardari73643 жыл бұрын

    Mi-a placut maxim videoclipul acesta. Cand ai aratat "Legendele Olimpului" mi-a tresarit putin inima si m-a apucat nostalgia. Mi-ar placea sa vad si celelalte parti filmate. Keep up the good work, Andreea! ❤️

  • @cristianadobre7793
    @cristianadobre77933 жыл бұрын

    Un clip postat in momente de cumpana pentru mine. Iti multumesc pentru prezenta ta. In ciuda decesului foarte recent al bunicii mele😞, tu esti singura la care revin, fie in momente de bucurie, de stres sau chiar de amaraciune si sunt convinsa ca nu sunt singura. Inca o data multumiri!❤️ #teambalaban

  • @Alexandra-ww3vs
    @Alexandra-ww3vs3 жыл бұрын

    De cand asteptam turul bibliotecii!! M-as uita cu drag la toata filmarea, chiar si daca ar trebui sa o vizionez in mai multe reprize! Imi plac foarte mult recomandarile tale si m-as "plimba" ore in sir prin biblioteca ta! Pare pur si simplu magica ❤

  • @annabellabumbu9133
    @annabellabumbu91333 жыл бұрын

    Bineînțeles că vrem și continuare. ❤📚 Îmi doresc și eu o bibliotecă mai mare în care să încapă frumos toate iubitele mele cărți și cele care vor urma. Pacienta tăcută mi s-a părut genială. La fel Marele Gatsby care este una din favoritele mele.

  • @gavrilaerika5812
    @gavrilaerika58123 жыл бұрын

    Am așteptat acest videoclip cu nerăbdare❤️❤️❤️Ar fi interesant un videoclip cu top 10-20 carti care trebuie citite once in a lifetime! Pupicios multos😘

  • @cartileflorinei4907
    @cartileflorinei49073 жыл бұрын

    Clipul mult așteptat. Sunt convinsă că îl voi revedea de zeci de ori. Multumim tare, tare mult! ❣

  • @hopeless321
    @hopeless3213 жыл бұрын

    În ceea ce mă privește, este, cred, cel mai așteptat clip! Îmi doream de foarte mult timp să văd toate cărțile din biblioteca ta. Mă inspiră și avem și gusturi asemănătoare în materie de lectură. Așa că: uraaaaaaaaa❤️✌️🤗🤗🤗Te pup!

  • @lefterjulia3054
    @lefterjulia30543 жыл бұрын

    Am savurat din plin acest video, chiar dacă nu avem aceleași gusturi în materie de carti, am adorat sa ma uit la biblioteca ta care este imensa pe lângă ceea ce am colecționat eu pana acum. Avem același vis, cu rafturi pline de cărți, pe toți pereții unei camere, dar eu ma am ceva de muncit și citit pana acolo. De mica am urat cititul și refuzam sa citesc datorita cărților 'băgate pe gat' de profesorii, dar acum când prind o carte nu o mai las din mana pana ce nu o termin, acesta este un mare regret al meu, ca nu am citit de la început ceea ce ma atrage, cărți pe gustul meu, dar nu este prea târziu și pot recupera cu ușurință timpul pierdut. Te ador și urmăresc toate videourile tale!!!💕

  • @andreea.s
    @andreea.s3 жыл бұрын

    Vai, da’ vai, cum incepe clipul asta, cu acele carti vechi cu acele coperte magnifice! I know, don’t judge a book by its covers, dar nu ma pot abtine! 😍 Eu m-as fi uitat la toate cele 5 ore!

  • @anidaniela9079
    @anidaniela90793 жыл бұрын

    Cât am așteptat acest video !❤️❤️

  • @AndreeaBalogh
    @AndreeaBalogh3 жыл бұрын

    Am văzut albumul cu Van Gogh și mi-am adus aminte de filmul de animație Loving Vincent (2017). Îl recomand cu tot sufletul. Este compus în întregime din picturi, ceva ce nu s-a mai făcut niciodată. Pe lângă asta, povestea este foarte emoționantă.

  • @daiana7580
    @daiana75803 жыл бұрын

    Ce bucurie și ce surpriză plăcută! Trebuie să recunosc, cu siguranță e în topul videoclipurilor mele favorite, deși le iubesc și le urmăresc pe toate! Mulțumesc, pentru că ești aici, aduci acel ceva de care aveam nevoie! 🤗

  • @beacostin7089
    @beacostin70893 жыл бұрын

    Mi-a plăcut mult!🥰 La clip de genul, as putea sa ma uit și 4 ore.🤭 Mai vrem!

  • @naomiluca8773
    @naomiluca87733 жыл бұрын

    Nu am crezut ca voi prinde ziua asta :) Ma bucur atat de tare de videoclip

  • @mariaenachioiu8833
    @mariaenachioiu88333 жыл бұрын

    Minunat clipul! Perfect!Să ai și o următoare biblioteca peste ani pentru un următor clip pentru noi,iar Dumnezeu să te ajute sa ajungi sa ai biblioteca visurilor tale mult dorita!!!Mult succes și multe idei și pe viitor îți doresc!Pupicioși multos...😁😁😁🤗🤗

  • @stanescuandreea53
    @stanescuandreea533 жыл бұрын

    Doamne, ca bucurie ai putut sa ne faci cu acest video, mai ales ca e neanunțat 😻 P.S.: Am vazut ca inca ai romanul "Trei zile"(de la editura Litera) cu eticheta pe el și as vrea sa ti spun ca eu l am citit și este absolut minunat și cu siguranta o sa iti placa, pt ca este politist❤

  • @andreeastauceanu4548
    @andreeastauceanu45483 жыл бұрын

    Foarte mult mi-a plăcut videoclipul, cărțile tale sunt minunate! 😍 Sunt și eu fană a Camillei Lackberg datorită unui clip pe care l-ai făcut în care ne ziceai de "Prințesa ghețurilor". Uitându-mă la recomandările tale pe parcursul timpului, și citindu-le, am descoperit că genul crime/thriller este preferatul meu. Aștept și partea a doua! Pupici ție și grăsanilor 😁😘

  • @kateblack1748
    @kateblack17483 жыл бұрын

    Turul bibliotecii pare cea mai geniala idee !! Si da, as privi cu placere si restul partilor din video care nu au intrat aici.

  • @lauramatei8181
    @lauramatei81812 жыл бұрын

    Un clip pe sufletul meu. Imi plac toate clipurile tale, dar cele in care vorbesti de carti, filme, etc. imi plac super mult. Am regasit mai multe carti care mi-au placut si pe care le am. Clipurile de acest gen sunt bine-venite pe viitor. Daca as putea propune ceva: cand mai faci clipuri cu favorite / recomandari, m-ar bucura foarte tare si mi-ar fi super util daca ai face un clip cu locuri, restaurante, cafenele, etc. pe care le recomanzi, in Bucuresti. Te pup si succes in continuare.

  • @georgianaturcas4968
    @georgianaturcas49683 жыл бұрын

    Ador videoclipurile acestea pentru ca tu m-ai motivat sa ma apuc de citit si sa iubesc romanele politiste. Sper ca o sa mai faci!❤️

  • @alexandraelena8321
    @alexandraelena83213 жыл бұрын

    Mi-ai făcut seara mai buna cu acest video! Mulți pupici de la o alta iubitoare de lectura!

  • @simonabaciu3859
    @simonabaciu38593 жыл бұрын

    Ideea este minunata, dar mult prea scurt...sunt multe carti pe care le-ai sarit 😔. Eu personal iti multumesc pentru ca mi-am imbogatit semnificativ "lista de dorinte" .

  • @dianaaa_051
    @dianaaa_0513 жыл бұрын

    Vreau partea a 2a si mai detaliată. Acest video este plin de inspirație

  • @iuliaturcas4348
    @iuliaturcas43483 жыл бұрын

    Acest video a fost o supriza foarte frumoasa, de care m-am bucurat mult! ❤️ Partea a 2-a a acestui video ar fi minunata și mai mult decât binevenita!!!

  • @EllaPlt
    @EllaPlt3 жыл бұрын

    Doamne, as putea sa ma uit la videouri de genul asta non stop, totul este minunat. Sper din tot sufletul sa urmeze si partea a 2-a, a 3-a, a 56-a. 💕💕💕💕💕

  • @stefaniaochisor3947
    @stefaniaochisor39473 жыл бұрын

    Iubesc clipurile de genul, ai o biblioteca impresionanta, cu acest clip mi-ai dat idei de cărți noi și abea aștept sa mi le achiziționez😍🤗 Așteptăm partea a 2a 😍

  • @andreeahotnog
    @andreeahotnog3 жыл бұрын

    Spre rușinea mea nu sunt foarte prezentă în comentarii, dar acum vreau neaparat să îți spun cât m-am bucurat când am primit notificarea. A fost super neașteptat dar am savurat fiecare moment și m-am bucurat tare mult să văd că în biblioteca ta se regăsesc și câteva dintre favoritele mele. Mă duc direct să dau o comandă de cărți că mi-ai trezit pofta de citit!

  • @marylu921
    @marylu9213 жыл бұрын

    Cred că m-as fi putut uita la toate cele 4 ore...chiar și 5:)

  • @haileynelson2837
    @haileynelson28373 жыл бұрын

    Vrem toate partile!!! Superbbb♥️♥️♥️

  • @alexandrarimniceanu9177
    @alexandrarimniceanu91773 жыл бұрын

    VREM SI PARTILE TAIATE ORICE AR FI🥺🥺🥺

  • @iulianamusca573
    @iulianamusca5733 жыл бұрын

    E minunat clipul.. Mi am luat și eu câteva recomandări.. Ador cărțile și cititul.. problema cu timpul e problema tuturor.. Îmi dai o energie mare de tot. Și mulțumesc și eu pe langa ceilalți.. Știu că e un efort pentru tine orice clip.. ❤️❤️❤️

  • @jerichogirl30
    @jerichogirl303 жыл бұрын

    Yaay! Nici nu am văzut clipul încă și deja am dat like pentru ca apreciez faptul ca incluzi și astfel de subiecte și pentru ca...iubesc cărțile :D Keep up the good work! 👍👍

  • @renatadogeanu8937
    @renatadogeanu89373 жыл бұрын

    Ești minunata,mi-ai dat atâtea idei de cărți noi pe care sa le citesc! Ador noua idee cu cărțile! ❤️❤️❤️

  • @popenciucloredana1669
    @popenciucloredana16693 жыл бұрын

    În urma video ului m-am pus pe comandat😅 din titlurile văzute la tine in bibliotecă! O parte din cărți în franceză (tocmai au ajuns 😎), o altă parte în română (alea vor ajunge la mine final de aprilie 🙄, eu locuind în Belgia). Te urmăresc cu drag și mă bucur că în marea de oameni 'la fel' din online ul românesc, exiști tu, diferită, entuziastă, gata să ne arăți lumea prin alți ochi! Un mare 👍 pt turul bibliotecii! 🌷

  • @ralucaraisia1539
    @ralucaraisia15393 жыл бұрын

    Vrem tot clipul ;)

  • @evelinacodreanu6529
    @evelinacodreanu65293 жыл бұрын

    Mi-a plăcut mult videoclipul! Am citit multe cărți recomandate de tine! Suntem pe același gen ♥️ Sper sa mai faci clipuri de genul!

  • @dede.t.a9814
    @dede.t.a98143 жыл бұрын

    De fiecare data cand vad clipurile tale cu cărți îmi deschid si mai tare apetitul pentru citit ❤

  • @petrumihai8905
    @petrumihai89053 жыл бұрын

    F interesant videoclipul! Sa stii ca noua ne plac atat aceste clipuri educative cat si daily-vlog-urile, toate sunt ca o oaza de cultură in marea asta infectă din on-line! Te pup!

  • @emanuelaelenabanica4389
    @emanuelaelenabanica43893 жыл бұрын

    Doamne, cât am așteptat clipul acesta! Mi ar plăcea sa faci clipuri mai elaborate despre cărțile pe care le ai! Majoritatea le am și eu, unele dintre ele luate datorita tie❤️ mi ar plăcea sa faci mai multe clipuri de genul pe viitor! ♥️

  • @dianabt7229
    @dianabt72293 жыл бұрын

    Sunt atât de fericită că ai făcut un astfel de video! ❤️❤️❤️

  • @andraroxana8666
    @andraroxana86663 жыл бұрын

    Suuuper❤ Mi-ar placea foarte mult un video cu top 10 cărți ce merita citite sau pe care oricine ar trebui sa le citească din literatura universala, din punctul tău de vedere 😊

  • @zigarovmaria2691
    @zigarovmaria26912 жыл бұрын

    "Te am iubit deja în visul meu" este una dintre cărțile mele preferate!

  • @ancacalin2899
    @ancacalin28993 жыл бұрын

    este unul dintre videoclipurile mele preferate. când am văzut titlul clipului numai puteam de fericire. mulțumim pentru un videoclip atât de frumos.

  • @ruxandraandrasoni9587
    @ruxandraandrasoni95873 жыл бұрын

    Te urmăresc de foarte mult timp, iar fiecare vlog îmi dă o stare de bine și învăț multe lucruri, însă vlogul acesta...doamneee, e perfect🤍 Mult succes în tot ceea ce faci!❤ #teambalaban

  • @florinalinbutoiu4614
    @florinalinbutoiu46143 жыл бұрын

    Vrem și partea a doua, subiectul - cărți - este minunat!

  • @biancabararu6275
    @biancabararu62753 жыл бұрын

    Cred că acesta este videoclipul meu preferat de la tine, și te urmăresc de ani buni!!!! Și nici nu am văzut tot videoul... Ești superbă 😍😍

  • @StefaniaPaduraru
    @StefaniaPaduraru3 жыл бұрын

    Partea a doua, te rugăm! Superb clip, superbă și tu, dar și cărțile. Mulți pupici!❤

  • @andreea.nicoleta_b
    @andreea.nicoleta_b3 жыл бұрын

    Impresionantă colecție! Super video, mai așteptăm si partea a doua! ☺

  • @paltinizabella6648
    @paltinizabella66483 жыл бұрын

    Ce frumos! Asteptam demult un astfel de clip!🥰❤

  • @adelavmb
    @adelavmb3 жыл бұрын

    Acum te aștept la Cluj să mă ajuți și pe mine cu a mea. Am mult peste 1000 🙈🙈🙈

  • @narcisairimia8660
    @narcisairimia86603 жыл бұрын

    SUPERB clip Andreea!❤️

  • @cameliabalan6198
    @cameliabalan61983 жыл бұрын

    Ador astfel de clipuri educationale! Esti o sursa narginita de inspiratie!

  • @adinalazaroiu3643
    @adinalazaroiu36433 жыл бұрын

    Nu pot sa cred😍😍 de cand asteptam acest video.. 😍😍😍 Pupici tie si blanosilor❤️

  • @cristinastefania4886
    @cristinastefania48863 жыл бұрын

    Cât de mult asteptam acest clip!!! Te iubim! 💕💕💕

  • @catalinacoman2025
    @catalinacoman20253 жыл бұрын

    Și eu o ador pe Rodica Ojog Brașoveanu! Am descoperit-o citind "Cianură pentru un surâs" acum mai bine de 10 ani ,când eram încă mică, și seria "Melania" rămâne preferata mea. 🤍

  • @ramonabirsan8914
    @ramonabirsan89143 жыл бұрын

    Vreau toate partile ,vreau 5 ore daca se poate ,pe tine te as putea asculta zile in sir si nu m as satura😍te apreciez enorm , n ai idee cat inseamna prezenta ta in viata mea❤ si ti sunt recunoscatoare ca ai adus un plus imens in persoana mea😍😘

  • @panaitdaria3937
    @panaitdaria39373 жыл бұрын

    Ma opresc din vizionare pentru a-ti spune ca mi-as dori mult sa vad si o continuare !!!❤ Esti geniala ! FELICITARI ❤💜

  • @noone-nq5hm
    @noone-nq5hm3 жыл бұрын

    E tot ce mi-am putut dori în toți anii de când ne minunezi prin eforturile tale..te iubim foarte mult,Andreea

  • @madalinabaciu5674
    @madalinabaciu56743 жыл бұрын

    Cat am asteptaaaaat clipul asta!!!

  • @biancaioana4027
    @biancaioana40273 жыл бұрын

    O adevarata sursa de inspiratie! Multumim mult, Andreea!

  • @laviniaprejban
    @laviniaprejban3 жыл бұрын

    Ce de comori! Vizionat și devorat a fost acest video. 💕

  • @mai6048
    @mai60483 жыл бұрын

    Abia așteptam un clip de acest gen, sunt super entuziasmata 🥰💞💓

  • @alina-biancaacalinei4247
    @alina-biancaacalinei42473 жыл бұрын

    Mi-a plăcut enoooorm clipul! Am stat cu Goodreads-ul in fata ca sa adaug recomandările tale de cărți in lista mea de cărți de citit. Iubesc clipurile astea la tine și sunt principalul motiv pentru care te urmăresc și te admir. Abia aștept partea a doua!!! Mulțumesc, Andreea! 🤍

  • @siminaiancu179
    @siminaiancu1793 жыл бұрын

    Abia am așteptat clipul acesta! Foarte educativ. Cărtile chiar sunt foarte importante. Esti superbă si foarte inteligentă! ❤❤ Te pup! 🤗😘

  • @deea362
    @deea3623 жыл бұрын

    De când așteptaaam😍 clar vreau și partea a 2a🤗

  • @magdahg4451
    @magdahg44513 жыл бұрын

    Doamne, de când asteptam! Mulțumesc!

  • @magdahg4451

    @magdahg4451

    3 жыл бұрын

    Later edit: vrem 5 ore clip despre carti! Please

  • @danielatoader9231
    @danielatoader92313 жыл бұрын

    Mă bucur foarte mult atunci cand vad clipuri de genul acesta! Mi-a placut foarte mult! Pupici😘

  • @catalinavieriu1444
    @catalinavieriu14443 жыл бұрын

    Cat de tare!!! Super! Sper sa fie vizionat clipul și să mai faci de genul! ♥️

  • @dianaopris
    @dianaopris3 жыл бұрын

    Am învățat chestia asta dintr-un film cu o doamnă anticar, puțin ucigasă în serie, dar trecem peste. Încearcă să pui cărțile vechi( și noi) pentru măcar 24h la congelator, într-o pungă de plastic cu cât mai puțin aer.Mor acarienii, stopezi/încetinești ,,îmbătrânirea” lor și vei fi surprinsă de cât de tare se albesc paginile♥️ în funcție de vechimea lor, unele vor părea chiar noi. Eu fac asta și cu cele noi, le pun prin rotație în congelator, tocmai pentru a mă asigura că nu ajung să se îngălbenească, dar pentru cele vechi-face minuni. Sper să-ți prindă bine sfatul♥️

  • @anda9533
    @anda95333 жыл бұрын

    Andreea, felicitari pentru acest clip - foarte bun! Cu toate ca nu "atinge" intreaga audienta, noi cei ce l-am vizionat il apreciem cu adevarat. Asteptam si partea a 2-a

  • @teodorapetruta1658
    @teodorapetruta16583 жыл бұрын

    Ma tot uit la acest video, îmi place foarte mult!😍Te rog mult sa ne pui și partea a doua🤗Ma rog, acum aștept cu mult drag video ul de astăzi!😃😃😃

  • @rebecablajovan8912
    @rebecablajovan89123 жыл бұрын

    Mi as dori sa pui si intervalul taiat in care iti spuneai parerea❤️

  • @cosminarizea5559
    @cosminarizea55593 жыл бұрын

    Mulțumesc ca ai facut clipul asta, mai motivat

  • @mihaelahaler7138
    @mihaelahaler71383 жыл бұрын

    E foarte frumos!Sper ca vei face și partea a doua.🤗 Imi place foarte mult ideea ta de a împărtăși cărțile tale.Consider ca acest gest te apropie mult de urmăritorii tai deoarece ceea ce citești te reprezintă, iar cărțile inseamna viață.💖 Sper ca vei avea o zi minunată!😘

  • @alimoldovan2485
    @alimoldovan24853 жыл бұрын

    De când așteptam acest video maaaaamă! Vis împlinit🤗

  • @adrianadeaconescu5857
    @adrianadeaconescu58573 жыл бұрын

    De cand asteptam acest videoclip ❤️❤️❤️ Adorrr, minunat #maivrem #lacatmaimultevideouridesprecarti ❤️❤️❤️❤️

  • @emamilosescu9363
    @emamilosescu93633 жыл бұрын

    Minunat! Abia așteptam un astfel de clip😄

  • @XinaHammad
    @XinaHammad3 жыл бұрын

    Omg omg omg!!!!! ADOR ♥️♥️ Asteptam clipul acesta de super mult timp!!!!!!

  • @G_Petra
    @G_Petra3 жыл бұрын

    😲🤤Turul bibliotecii😍ce bine ca am de unde sa ma inspir pentru următoarea mea tura de cărți. Mai am câteva luate tot la recomandarea ta☺️, dar acum, cu atât mai mult. 😘😘

  • @biancasusman9448
    @biancasusman94483 жыл бұрын

    MI-NU-NAT! Nu m-am așteptat să văd clipul astăzi, îmi doream demult să apară, însă l-am savurat cu fiecare celulă din corp. Colecția de cărți e minunată, iar în mâinile tale capătă un farmec aparte! ♥

  • @andreimihaicojocaru1657
    @andreimihaicojocaru16573 жыл бұрын

    Pentru mine ar fi foooarte interesant sa văd absolut tot! 💕💕💕

  • @carmennicolaie1814
    @carmennicolaie18143 жыл бұрын

    Ma bucurat tare clipul de astăzi!am și notat câteva dintre cărțile recomandate de către tine,sper doar sa le găsesc 🙈 Ești minunata și te apreciez tare mult,îți doresc sa ai parte de acea biblioteca pe care o visezi cât mai curând!🤗😘

  • @CVTME
    @CVTME3 жыл бұрын

    Ma bucur enorm ca-ti place Murakami, enorm ma bucur! Le-am citit si eu pe cele trei pe care ni le-ai aratat, iar pe una dintre ele ("Kafka pe malul marii") doar ce-am terminat-o. Am iubit-o, asa cum iubesc tot ce am citit de el! Biblioteca ta mi se pare extrem de interesanta si completa, are de toate, moda, romane politiste, romane de dragoste, fantasy, carti de dezvoltare personala, albume de arta, carti vechi, carti noi, tot ce vrei! Iar pe langa continutul valoros, arata si extraordinar, incat sunt o incantare si pentru ochi, nu numai pentru suflet si minte! Iti multumesc tare mult pentru acest vlog minunat!

Келесі