Spune Psalmii - de parintele Calistrat Chifan

pcalistrat/
www.calistrat.ro
⚡️Activează notificările dând click pe clopoțel
Din Imparatia Domnului
Spune Psalmii - de parintele Calistrat Chifan
"DOAMNE DOAMNE CAUTĂ DIN CER ȘI VEZI ȘI CERCETEAZĂ VIA ACEASTA, PE CARE A SĂDIT-O DREAPTA TA ȘI O DESĂVÂRȘEȘTE PE EA".(Psalmii)
"Nu știam că eram fericiți, acum abia realizăm ce înseamnă să fii fericit!"
- Să înălțăm rugăciune și pentru cei impotriva Crucii, pentru cei de alt neam, pentru cei de altă confesiune și religie, ca pe toți să ne ierte Dumnezeu, în felul acesta să se prea-mărească puterea lui Dumnezeu din Cer, chiar dacă este pentru noi prima oară, când bisericile stau închise datorită acestei epidemii mortale, noi trebuie să ne rugăm în mod concret.
- "CĂ VINE, CĂ VINE DOMNUL CU SLAVĂ SĂ JUDECE PĂMÂNTUL CU DREPTATE ȘI NOROADELE CU ÎNDREPTARE".(Psalmii).
Spune Psalmii - de parintele Calistrat Chifan
- Cum spune Domnul Hristos:
"Cine mă iubește păzește poruncile Mele, acela este care Mă iubește"!(Sf.Evanghelie).
- Toți avem nevoie de protecție divină, de la puiul de om la puiul de făptură necuvăntătoare.
- Fie pui de pasăre, de pisică, de căprioară, de altă sălbăticiune, au nevoie de mila Lui Dumnezeu.
Spune Psalmii - de parintele Calistrat Chifan
"FĂRĂ DE MINE NU PUTEȚI FACE NIMIC".(Sf.Evanghelie).
- "Mărturisiți-vă Domnului că este bun că în veac este mila Lui".(Psalmii).

Пікірлер: 69

  • @mariaconstantin1432
    @mariaconstantin14322 жыл бұрын

    Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi !!!

  • @lucicateslovan3008
    @lucicateslovan30082 жыл бұрын

    Oveti dreptate in tot ce spneti,Parinte! Cine vrea sa nteleaga sa inteleaga si cine vrea sa auda sa auda!Ajuta ne Doamne sa facem toate cele placute Tie si ne iarta greselile noastre cele multe si grele!Amin !

  • @paulabraharu5911
    @paulabraharu591113 күн бұрын

    Slava Lui Dumnezeu Amin !♧❤🎉

  • @lindabobita9959
    @lindabobita99592 жыл бұрын

    Doamne Iisuse Hristoase Fiule și Cuvintul Lui Dumnezeu pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale iartă ne și ne miluiește pe noi păcătoșii.Amin..

  • @ro-co-mer
    @ro-co-mer2 жыл бұрын

    Amin! Doamne ajuta și miluiește-ne pe noi! 🙏 Sărut mâna, Părinte!

  • @mariasarghe8635
    @mariasarghe86352 жыл бұрын

    Doamne ajuta🙏❤️

  • @petretruinea1424
    @petretruinea14242 жыл бұрын

    Dumnezeu să vă binecuvinteze

  • @cojocarumaria3598
    @cojocarumaria35983 жыл бұрын

    Doamne ajută Părinte

  • @danielmedrea8184
    @danielmedrea81842 жыл бұрын

    „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui. În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.” ‭‭2 Corinteni‬ ‭2:14-17‬

  • @lucicateslovan3008
    @lucicateslovan30082 жыл бұрын

    Amin!

  • @lucicamarin7882
    @lucicamarin78822 жыл бұрын

    Mulțumesc părinte Pentru roate invataturile

  • @feliciastoia7126
    @feliciastoia71262 жыл бұрын

    😊😅🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🥰👍👍👍👍👍👍👍👍👍❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏🙏DOAMNE AJUTA Parinte !

  • @mirelaenache3272
    @mirelaenache32722 жыл бұрын

    Asculta-ți la sfârşitul predicii ce zice; "Nimeni nu a mai vorbit aşa ca omul acesta"! Aşa şi acest părinte, eu nu am mai auzit pe altul sa ne înveţe şi să ne explice atât de bine pe înţelesul fiecăruia! Dumnezeu să vă ţină sănătos până la adânci bătrâneţi! Maica Domnului cu Sfinţi toti să vă ocrotească! Fiţi binecuvântat!!! Amin!

  • @gabigabriela7727
    @gabigabriela77272 жыл бұрын

    Buna dimineata ..Sarut mlna domn parinte ..🙏😇🙏😇Multa sanatate va doresc ..🙏😇🙏😇

  • @elenapisu3832
    @elenapisu38322 жыл бұрын

    Sărut mâna Parinte. Va multumim pentru învățăturile părintești!

  • @auricacapraru3336
    @auricacapraru33363 жыл бұрын

    Sărut mâna dreaptă Părinte Mulțumesc pentru Sfaturile și învățăturile duhovnicești Dumnezeu să vă de-a sănătate vă ascult cu mare drag și atenție bine ar fi să asculte mai mulți credincioși aceste învățături Doamne ajută AMIN 💐🙏

  • @valistupu7207
    @valistupu72073 жыл бұрын

    Parinte sunteti foarte bun,spuneti lucrurilor pe nume asa dorim sa fim criticati,indrumati ,ajutati tot ce ne e de folos oamenilor Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu msntueste ne pe noi pacatosi 🙏😪 🙏🙏🙏🙏

  • @ro-co-mer
    @ro-co-mer3 жыл бұрын

    Doamne ajută! Mulțumim frumos ptr cuvintele frumoase! Sărut mâna!

  • @elenafurtuna849
    @elenafurtuna8493 жыл бұрын

    Sa ne trăiți Tata părinte Calistrat Dumnezeu să vă ferească de vrasmasi Dumneavoastră Amin

  • @teodorartene3166
    @teodorartene31663 жыл бұрын

    Ma bucur ca vorbiti pe înțelesul poporului binecredinceos. Sa fiti sănătos Părinte si putere sa va dea DUMNEZEU pe drumul măntuirii. AMIN.

  • @roxy777popescu6
    @roxy777popescu63 жыл бұрын

    Dumnezeu sa va binecuvânteze părinte, mulțumesc pentru tot!

  • @danielmedrea8184
    @danielmedrea81842 жыл бұрын

    „Și învăţătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuși ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiţi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, și pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” ‭‭1 Corinteni‬ ‭2:4-10‬ ‭

  • @ginaonu5699
    @ginaonu56993 жыл бұрын

    Multumim Parinte... Dumnezeu sa va binecuvinteze pt invataturile ce sunt prana sufletelor noastre.. Dumnezeu cu noi toti!!!

  • @janamereu616
    @janamereu6163 жыл бұрын

    Mă bucur că pot auzi învățăturile părintelui Calistrat.Multumesc Doamne.Amin.

  • @andreeamaria3578
    @andreeamaria35783 жыл бұрын

    Sărut mîna părinte drag 🍎❤🍏

  • @nicolaegasca9289

    @nicolaegasca9289

    3 жыл бұрын

    Doamne ajută!

  • @lindabobita9959
    @lindabobita99593 жыл бұрын

    Doamne Iisuse Hristoase Fiule și Cuvintul Lui Dumnezeu miluiește ne pe noi păcătoșii.Amin

  • @marianghiorghiu3816
    @marianghiorghiu38163 жыл бұрын

    Mulțumim părinte de sfaturile dumneavoastră amin

  • @nectarierusalin4156
    @nectarierusalin41563 жыл бұрын

    Binecuvantata zi va doresc,Parinte ..sa va tina ,,Domnul" tot sanatos.si sa ne pastoriti multi ani de acum inainte.💖

  • @olimpialautaru3862
    @olimpialautaru38623 жыл бұрын

    Doamne sarutmana parinte va multumesc mult de tot ce ne explicati sunteti tare bun sa.va ajute.bunu Dumnezeu amin eu.va iubesc amin

  • @constantinpreda611

    @constantinpreda611

    2 жыл бұрын

    Și pe mine?

  • @iuliahoza5508
    @iuliahoza55083 жыл бұрын

    Sa ne traiti parinte , sinteti MINUNAT !

  • @valistupu7207
    @valistupu72073 жыл бұрын

    Parintele nostru de suflet 😪⛪🙏🙏

  • @valistupu7207
    @valistupu72073 жыл бұрын

    Multumim pentru toate invataturile Parinte 😪🙏🙏🙏

  • @olimpialautaru3862
    @olimpialautaru38623 жыл бұрын

    Sarumana parinte drag.Dumnezeu.sa va tina sanatos.amin amin amin

  • @vasilealexoaei7375
    @vasilealexoaei73753 жыл бұрын

    Să e trăiți părinte doamne ajuta Sava dia Dumnezeu multa sănătate

  • @carlaalmasan5485
    @carlaalmasan54853 жыл бұрын

    Cu multa recunostinta

  • @cristinabrill4459
    @cristinabrill44593 жыл бұрын

    Sărut mâna Părinte. Doamne miluiește ne. Amin.

  • @auricacapraru3336
    @auricacapraru33363 жыл бұрын

    Mulțumesc pentru transmisie Doamne ajută AMIN 🙏🌷

  • @firutasimon5435
    @firutasimon54353 жыл бұрын

    Slavă lui Dumnezeu 🙏 Amin 👏🀄👏🌺

  • @ludovicaboca1392
    @ludovicaboca13923 жыл бұрын

    Doamne ajută!!🙏🙏🙏🙏

  • @danielapopa4873
    @danielapopa48733 жыл бұрын

    Doamne ajuta, Amin !

  • @gheorghemihalache1715
    @gheorghemihalache17153 жыл бұрын

    Sărut mâna Părinte!

  • @lilianaluca3123
    @lilianaluca31233 жыл бұрын

    Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi! Mulțumim părinte pentru sfaturi și explicații.

  • @nicolaegasca9289
    @nicolaegasca92893 жыл бұрын

    Doamne ajută!

  • @danioan6528
    @danioan65283 жыл бұрын

    Doamne ajuta

  • @violetabetu4411
    @violetabetu44113 жыл бұрын

    Doamne ajuta 🙏

  • @mihai-florinstauciuc8441
    @mihai-florinstauciuc84413 жыл бұрын

    Păcătos mai sunt.

  • @mirelaenache3272
    @mirelaenache32723 жыл бұрын

    "Acum mă voi scula,zice Domnul pe voi

  • @mirelaenache3272

    @mirelaenache3272

    3 жыл бұрын

    "Acum ma voi scula zice Domnul, Le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe față."!

  • @sandubacica9891
    @sandubacica98913 жыл бұрын

    Psalmi sunt linistitori si minunați Domnul Isus Hristos să ne miluiesti pe noi păcătoși multă sănătate sf părinte și Dumnezeul nostru sa ne lumineze

  • @valericageorgescu8073

    @valericageorgescu8073

    3 жыл бұрын

    Sarut mina parinte.

  • @ioangrigor6625

    @ioangrigor6625

    2 жыл бұрын

    Citește Biblia Matei 4:17 De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiți-vă , căci Împărăția cerurilor este aproape

  • @iongodja3476
    @iongodja34763 жыл бұрын

    Amin

  • @anamariachiritoi4327
    @anamariachiritoi43273 жыл бұрын

    AAMIN!

  • @lucieauntu6954
    @lucieauntu69543 жыл бұрын

    😇🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🌳🌲🥀❤👍

  • @elenapatricia7199
    @elenapatricia71993 жыл бұрын

    Aleluyha🕊🤍💫🌍💫🙏🏺🙏🗣👥🗣👤👥💙💙💙🐑🐑🐑🐑🌾🌿🌾🌿🌾🌿🌾🌾🌾

  • @doinaacatincai3555
    @doinaacatincai35553 жыл бұрын

    Ķ

  • @simonaradu164
    @simonaradu1643 жыл бұрын

    filmarea nu e recentă

  • @nicolaegasca9289

    @nicolaegasca9289

    3 жыл бұрын

    Adevarat!

  • @iondedu6568

    @iondedu6568

    3 жыл бұрын

    Ideea e recentă!

  • @nouaranouara9939

    @nouaranouara9939

    3 жыл бұрын

    Are vreo importanță de când e filmarea? Important este mesajul.

  • @simonaradu164

    @simonaradu164

    3 жыл бұрын

    urmăresc canalul cu parintele si am vazut ca nu e recentă ,este o problema ?

  • @bocanamalia7234

    @bocanamalia7234

    3 жыл бұрын

    Eu nu inteleg biblia e recenta?totul se repeta sa ne readucem aminte învățăturile

  • @stefanluca9259
    @stefanluca92593 жыл бұрын

    Da da !!! Cucul bun dà lapte bun 😅

  • @ioaniftinchi77
    @ioaniftinchi773 жыл бұрын

    Să fiți sanatos Părinte , Doamne - Ajută !

Келесі