Spectacolul folcloric ”Hai la Brâu!”, ediția I

ASOCIAŢIA FOLCLORICĂ Brâu Muntenesc a organizat pe data de 18.11.2023, în intervalul 17.30 - 19.30, la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova, spectacolul folcloric ”Hai la Brâu!”, ediția I.
La spectacol au participat, alături de grupele de voluntari de la Asociația Folclorică Brâu Muntenesc, conduse de instructorii Andreea Vulpe și Vlad Ivan, grupa de dansuri populare de la Palatul Copiilor din Ploiești, condusă de dl. profesor coregraf Sorin Petre, și grupa de soliste ”Mândrele de la Ploiești”, condusă de profesor Adela Dumitru.
Scopul spectacolului a fost acela de a promova dansurile populare românești și portul popular, astfel încât tradițiile să fie transmise generațiilor tinere, iar interesul pentru folclor să nu se estompeze în timp. Sala a fost pusă la dispoziție cu titlu gratuit de către Consiliul Județean Prahova, de aceea intrarea a fost liberă. Este primul spectacol de acest fel pe care l-am organizat, dar ne propunem să devină un eveniment anual din care să organizăm cât mai multe ediții.
Asociația Folclorică Brâu Muntenesc a fost înființată în anul 2019, iar în cei patru ani de existență a derulat numeroase acțiuni menite să readucă în atenția românilor frumoasele tradiții populare, nealterate, în special dansurile populare românești și portul popular.
Sponsorii evenimentului au fost: Consiliul Județean Prahova, Supermarket La Cocoș, Amit Creative Production.
Parteneri media:
Telegrama, Actualitatea Prahoveană, Prahova Info, Prahova Economica, deprahova.ro, Găzarul.ro -Ziarul Prahovenilor, 𝗗𝗔𝗗𝗔 𝗧𝗩, Gazeta de Prahova, Ziarul Incomod, Valea Prahovei TV, Prahova-news, www.infoploiesticity.ro

Пікірлер: 2

  • @eugeniaalpoianis9207
    @eugeniaalpoianis92078 ай бұрын

    BRAVO!

  • @aureliadimache5480
    @aureliadimache54808 ай бұрын

    Bravo!