Selly: "Normal ca imi place controversa legata de Romina VTM" | Aproximativ Discutii EXTRA cu Gojira

Ойын-сауық

Selly este invitat într-o ediție specială EXTRA a podcastului „Aproximativ discuții”, cu Gojira, în care se discută despre: Filmul „Romina, VTM”, Vâlva din jurul filmului, Feedbackul primit în urma vizionării, Actori și cântăreți, Filmul comercial VS Filmul de autor precum și alte subiecte pe aceeași tema.
„Romina, VTM” (2023) este o comedie romantică românească regizată de Paul- Răzvan Macovei după un scenariu de Radu Alexandru.
Rolurile principale au fost interpretate de actorii Nicole Cherry, Tzanca Uraganu, Bogdan de la Ploiești, Matei Dima, Selly, Costel Biju și Costi Max, Cosmina Păsărin, YNY Sebi, Rareș Maris, Berechet.
În săptămâna premierei (2-8 ianuarie 2023), filmul a avut încasări de peste 6,5 milioane de lei.
Noua peliculă, marca Vidra Productions, ar putea dărâma în curând toate recordurile de public și încasări și ar putea depăși chiar și „Teambuilding“.
Sinopsis: Romina (Nicole Cherry) încearcă să salveze terasa din Costinești a tatălui său. Printr-o întâmplare, ea ajunge să se îndrăgostească de Valentin (Rareș Maris), un turist venit în vacanță la Costinești, cu planul de a cânta la chitară pe stradă, ca să câștige bani.
Romina, o fată cu un suflet mare, îl ajută să devină un artist adevărat. În peisaj apare apoi Gino, fostul iubit al Rominei, care îl face gelos pe Valentin și așa începe un șir de situații amuzante și nu numai.
Surse: Wikipedia, Adevarul.ro
Dacă ți-a plăcut, dă cu share!
Follow us on the web:
Patreon: / aproximativgojira
TikTok: / aproximativdiscutii
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Gojira: / dj_gojira
#gojira #selly #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Пікірлер: 275

  • @alexandrudanciu8688
    @alexandrudanciu8688 Жыл бұрын

    Puțin agresiv sfârșitul la Podcast. Încă o data Selly a dovedit ca poate sa țină o discuție calm și diplomat. La închis pe toate subiectele pe Gojira. Pace si iubire fără ura. Respect pentru Selly si Gojira 😊

  • @johnnyrocketinspace

    @johnnyrocketinspace

    Жыл бұрын

    L-a*

  • @paul11423

    @paul11423

    Жыл бұрын

    @@johnnyrocketinspace 120 de likeuri acest comentariu si nu a mai deranjat pe nimeni, foarte cult publicul de aici asa cum spune gojira

  • @sorinstiuriuc1111

    @sorinstiuriuc1111

    Жыл бұрын

    Nu e agresiv, e meta, Gojira voia sa ii arate lui Selly ca a inteles cum sa faca sa ptinda la public potcast-ul:)))

  • @gratiancutulescu8374
    @gratiancutulescu8374 Жыл бұрын

    Wow, dar ce matur e Gojira la primit critici: mai intai incearca sa schimbe subiectul, apoi vine cu argumente de genul "asa am vrut eu" iar la final taie curentul si fuge :|

  • @arnobv

    @arnobv

    Жыл бұрын

    sau avea un alt invitat în spatele camerei care aștepta să se termine podcastul

  • @andradaianc5795

    @andradaianc5795

    Жыл бұрын

    @@arnobv iti dai seama … pe banda rulanta

  • @Cr4ZzZy

    @Cr4ZzZy

    Жыл бұрын

    @@arnobv sa ii mananci pl

  • @yolo5610

    @yolo5610

    Жыл бұрын

    @@arnobv 1

  • @nakka007

    @nakka007

    Жыл бұрын

    @@arnobv era maris

  • @crixuzz2553
    @crixuzz2553 Жыл бұрын

    Cand o sa te opresti oare din a interupe toti invitatii cu informatii neinteresante si neimportante fata de subiectul de discutie doar pentru a "pune in valoare" cunostintele tale generale?

  • @bianca2924
    @bianca2924 Жыл бұрын

    -Gojira: Doua lozuri a depasit juma' de milion -Selly: poate 50.000 -Gojira: ba asculta ce zic eu, am vorbit si cu Maticiuc, s-a dus peste 300.000 sigur sigur Selly dupa ce demonstreaza ca au fost 133.000 -Gojira: Ok, da, hai ca deja intrăm în altele

  • @Alex-me4he

    @Alex-me4he

    Жыл бұрын

    Se vede ca e slab și dus cu valul , se contrazice singur și se da mare și tare și câteodată și golan de pe strada CEEa ce nu e

  • @paulcic1771

    @paulcic1771

    Жыл бұрын

    Vezi că gojira a zis de jumate de milion la box office și Selly a zis de bilete vândute

  • @sedan6841
    @sedan6841 Жыл бұрын

    Problema cu Teambuilding și Romina VTM nu o reprezintă nicidecum calitatea filmelor. Problema o reprezintă oamenii din spatele filmelor, iar o alta problema, cea mai mare, de fapt, o reprezintă cei care umplu sălile. Spunea Eminescu - „Ca să-ți dai seama de nivelul culturii generale a unei nații, trebuie să vezi ce idoli are” - din păcate se confirma cel mai bine in zilele noastre. Sunt tineri care abia intra la Actorie și se chinuie ani de zile pe acolo, iar mai târziu joaca la teatru în fața a 10 oameni, dintre care 3 sunt verișori și ceilalți prietenii lor apropiați. Actori cu talent adevărat care o duc greu pentru că așa respecta publicul din România meseria asta. Și apoi vin toți habarniștii, toți infuencerii, toți digital creators, toți comedianții stand up, cu gloata de sponsori și fac un film și ba, scuzați mă că o spun așa direct, prostii ăștia de romani umplu sălile, iar actorii adevărați toți în obscuritate rămân. Și apoi vin p..a bleaga ăștia Selly, Micutul și toată ceata de infuenceri și o aruncă pe aia - hateri. Gata, toată lumea hateri, nu ești de acord cu ei, ești hateri. Ești "cancel culture". Mai este o influencerita mega cunoscuta, Cristina Ich pe numele ei. Daca te uiți cum vorbește îți stă mintea in loc. Un monument de prostie. Și aia se plângea de cancel culture, vezi doamne prea o "hatereste" lumea. Fraților, despre ce vorbim?! Uitati-va puțin la postările ei, femeia e bomba, oricine cu un gram de creier își dă seama că femeia este bomba cu ceas. Și este unul dintre influencerii de top ai României!!! Amin.

  • @thecoyote5338

    @thecoyote5338

    Жыл бұрын

    👍

  • @Utzosu01

    @Utzosu01

    Жыл бұрын

    Hell yeah

  • @B.A.Georgian

    @B.A.Georgian

    Жыл бұрын

    Practic tu pui toti influencerii, stand up erii, digital creatorii, etc la un loc, toti vai de viata lor si cumva e imposibil ca ei sa posede alt talent( de exemplu actorie). In schimb, un actor poate canta mai bine ca un cantaret, ca na, studii:)))). Un actor bun nu e ala care are mii de studii, e ala care reuseste sa transmita emotia cat mai multor privitori. Eu am o curiozitate si m-as bucura mult sa imi raspunzi. Care e al tau top 3 filme romanesti de genul comendie, cu actori de prestanta, din ultimii 5 ani?(P.S. nu zic ca filmul Romina Vtm e un film ok)

  • @veerygoodteemolol693

    @veerygoodteemolol693

    Жыл бұрын

    omu meu s a frustrat ca se duc oamenii la un film coaie :)))

  • @paullradu

    @paullradu

    Жыл бұрын

    Autorul și sălbaticii, - l-ai văzut?

  • @frentimanu
    @frentimanu Жыл бұрын

    Selly s-a prefăcut o vreme că i-ar păsa de educația din Ro, dar orice schimbare în bine în acel domeniu îi aduce direct și indirect pierderi financiare incomensurabile! Un public cât de cât educat iese din sală la produsele lui, dar el cunoaște starea educației și face foarte mulți bani din asta.

  • @DadSpike

    @DadSpike

    Жыл бұрын

    Cel mai 🔥 comment dar what is true is true! 👍 Pacat ca nu multi inteleg, ca acest Selly, e doar un personaj.

  • @alexandrapa9386

    @alexandrapa9386

    Жыл бұрын

    Nu era treaba lui sa faca asta, el s-a implicat cat a putut, ar fi putut sa nu faca niciodata nimic ca oricine altcineva care are bani si vizibilitate in tara asta, plus ca nu te ia nimeni in serios in tara asta. Nu imi pasa de Selly dar macar a incercat, pote dupa s-a plictisit ,e tanar, si nu insemna ca nu o sa mai faca nimic in privinta asta.

  • @zet772

    @zet772

    Жыл бұрын

    S-a implicat pana in punctul in care a vazut ca n-are cu cine si ca tot sistemul e corupt de la ministru pana la ultimu simplu profesor. E adevarat ca nu a luptat ca si cum ar fi fost ultima actiune a lui, dar sunt sigur ca nu a renuntat la idee. Probabil cand va avea putere financiara si conexiunile necesare, va aborda altfel situatia, sau poate va renunta de tot si isi va vedea de treburile lui. Tu stai bine acolo pe canapea in timp ce scrii comentarii pe youtube? Ia incearca tu sa schimbi ceva in sistemul educational si ai sa vezi de ce dai.

  • @SilenceOase

    @SilenceOase

    Жыл бұрын

    @@zet772 Adica s-a implicat cat "se implica" toti, aka deloc.

  • @SulfuR17

    @SulfuR17

    Жыл бұрын

    Pai chiar ei vorbesc in acest Podcast, dacă analizezi. Selly e foarte bun pe marketing, și-a făcut marketing cu partea de educație și aia e.

  • @vladmatei5994
    @vladmatei5994 Жыл бұрын

    Ba Gojiro nu ma intelege gresit imi place. Dar are un tovaras o vorba "Cine e prieten cu toata lumea, nu e prieten cu nimeni"

  • @kevinmarcus1334
    @kevinmarcus1334 Жыл бұрын

    Gojira a spus ca ultimul episod va fi cu Selly si a zis ca incheie seria curand. E posibil sa fie ultimul, dar sa speram ca nu...

  • @AlexTheOne1

    @AlexTheOne1

    Жыл бұрын

    Prea bune discutiile, Gojira the goat 🔥🔥

  • @johnnyrocketinspace

    @johnnyrocketinspace

    Жыл бұрын

    De fiecare dată când va apărea un episod cu Șelly o să aibă toată lumea un nod în gât. 🤣

  • @kevinmarcus1334

    @kevinmarcus1334

    Жыл бұрын

    @@SuperCadou N-are legatura cu banii, are alte serii pe canal. Banii vin!

  • @nicusornaramza4503

    @nicusornaramza4503

    Жыл бұрын

    Tu iti doresti asta ? Sa fie ultimul ?

  • @alexandruradd

    @alexandruradd

    Жыл бұрын

    Cand ceva merge bine trebuie oprit

  • @eusunted630
    @eusunted630 Жыл бұрын

    "4 microfoane la 4 oameni si 67.000 de oameni in live stop." O spui de parca au intrat oamenii sa te vada pe tine:))))) Daca era la selly facut podcastul erau 100.000 de oameni pe live STOP

  • @leulafileu4746
    @leulafileu4746 Жыл бұрын

    Gojira l-ai intrerupt mai mult decat jumatatea din podcast, noi suntem mai mult de interesati de invitat decat de tine, ca de aia este invitat. N-am inteles nimic din ce a vrut selly sa zica fie gresit sau corect pentru ca trebuia sa te intervii sa spui ceva peste tine… slab!

  • @verdy-7465

    @verdy-7465

    Жыл бұрын

    Sincer, nici nu merita sa-l lase sa vorbeasca. Pentru ca abera intr-una. Se pare ca omul e limitat in unele privinte, si nu intelege de ce isi ia "hate". El vede prea simplu anumite chestii, doar intr-o directie. "ce e cartea ? un caiet pe care scrii.." Tsss... se vede ca s-a anturat cu toti terminatii. Daca te vei uita la niste filme bune unde ti-a curs o lacrima, sau ai ramas profund impresionat, de ce crezi ca ai ajuns in starea aia ? Sau cand vine vorba despre o carte.

  • @RedHealthBlueMana
    @RedHealthBlueMana Жыл бұрын

    Cum sa chemi un invitat, sa-l intrebi opinia si apoi sa-l intrerupi la fiecare 3 cuvinte si sa schimbi subiectul? E o mare greseala si o lipsa de respect pentru interlocutor. Te transformi in Buhnici? Cat despre faptul ca un film trebuie sa aiba actori profesionisti, asta e o prostie. Toata arta se schimba. Sunt trupe de muzica fara voce. Astea nu mai sunt trupe? Sunt tablouri cu doua dungi si un punct. Pentru ca TU nu intelegi un concept, asta nu inseamna ca e prost sau gresit. Asta inseamna doar ca nu intelegi tu. Mie nu-mi place Shelly deloc, nu-l urmaresc si nu ma intereseaza ce face, dar omul a fost sincer, ti-a zis ca nu are contributie artistica in film si ca o face doar pentru bani. Ce nu e clar? Ce atatea contraziceri? Gojira, tu stii mult, ai studiat mult, dar nu stii sa participi intr-un dialog. Sfatul meu nu e sa te lasi, ci sa muncesi (mult) pentru imbunatatirea tehnicii de dialog. Succes in continuare!

  • @Excesscmr

    @Excesscmr

    Жыл бұрын

    Bine punctat, devine enervant rau de la un punct incolo Gojira.

  • @Cr4ZzZy

    @Cr4ZzZy

    Жыл бұрын

    Nici Buhnici nu mai face asa 😂 Gojira e noul Buhnici acum

  • @beautylove224
    @beautylove224 Жыл бұрын

    🔝🔝 cât de tare ești sa fii sincer și sa spui omului din fata ta realitatea ! 😊

  • @tzuba
    @tzuba Жыл бұрын

    L-ai chemat pe Selly sa te asculte 1.5h. Frumos!

  • @adelinaa.ram96
    @adelinaa.ram96 Жыл бұрын

    Mi se pare mie sau Gojira vorbeste prea mult incat Selly nici nu reuseste sa spuna prea multe..

  • @soarxe
    @soarxe Жыл бұрын

    Alternative title: "Gojira - Aproximativ Discutii (Deluxe Edition) ft Selly"

  • @unnume1
    @unnume1 Жыл бұрын

    Podcast Nimeni Altu'?

  • @bianca2924
    @bianca2924 Жыл бұрын

    Wtf, ce atitudine a avut Gojira la final cand a fost criticat dupa ce timp de o ora l-a criticat pe Selly.

  • @andradaianc5795

    @andradaianc5795

    Жыл бұрын

    Mda , bine punctat

  • @daryus3k2

    @daryus3k2

    Жыл бұрын

    devine insuportabil Gojira

  • @Ramona_Ramona
    @Ramona_Ramona Жыл бұрын

    Bun podcast ! 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻 La mai multe Gojira🎉

  • @p4ku347
    @p4ku347 Жыл бұрын

    Selly ar trebui sa mai faca podcast uri, este un foarte bun ascultator, chiar daca el trebuia sa fie cel ce vorbeste cel mai mult, si cum a spus gojira, fara nici un fel de hate.

  • @alexandrurosca4385
    @alexandrurosca4385 Жыл бұрын

    Gojira vreau doar sa zic ca: "Din cauza fizicii nucleare io sunt pe punctul de a cadea in patima alcoolismului cronic" mi si s-ar parea epitaf foarte fain.

  • @rentealaurentiu7812
    @rentealaurentiu7812 Жыл бұрын

    Sper ca asta nu e ultimul episod, îmi plac prea mult podcast urile tale, gojira. Keep The up good work!

  • @johnnyrocketinspace
    @johnnyrocketinspace Жыл бұрын

    0:57 Ceva rar! S-a potrivit forma invitatului cu invitatul! 😌

  • @Raul-oc9dk
    @Raul-oc9dk Жыл бұрын

    E tare rau felul in care nu se taie nimic si e totul atat de autentic, zici ca esti acolo cu ei in camera si participi la podcast

  • @laurentiu2837
    @laurentiu2837 Жыл бұрын

    Al 1000-lea like🤟 Mulțumim Gojira pentru tot conținutul pe care îl faci pentru noi! Mult succes cu FC DNB!

  • @yoosilviu
    @yoosilviu Жыл бұрын

    Restul e tacere este din 2007 si primul film in care a jucat Bendeac (din ce imi aduc aminte) este Milionar de Weekend in 2004 ✌

  • @alexandrubarzu7545
    @alexandrubarzu7545 Жыл бұрын

    Mult mai vorbești (valoare intrinsecă). Mult și prost. Lălăi o idee și lungesti vorba fix aiurea. Dintr-o proporție simpla faci o fraza lunga si obositoare. Mănânci borș pe scurt. Andrei, din bun simț a stat și încasat toate tâmpeniile tale.

  • @georgesimionovici
    @georgesimionovici Жыл бұрын

    1:53 da chiar te rog, chiar ii place!😚😚😚😚

  • @leulafileu4746
    @leulafileu4746 Жыл бұрын

    S-a simtit ca selly era stanjenit si se grabea sa isi termine ideile pentru ca nu te puteai abtine din a-l intrerupe sa spui cate ceva despre tine, dupa atatea podcasturi inca dai dovada de lipsa de profesionalism si nevoia ta de a iesi in evidenta prin cunostintele tale, pe viitor daca mai inviti pe cineva lasa-i sa vorbeasca ca d aia apasam pe video

  • @Shad0w75

    @Shad0w75

    Жыл бұрын

    Pai e la început Gojira, lasa-l și tu un anișor poate se gândește și rezolvă in maxim 4-5 ani problemele astea foarte...

  • @leoserban

    @leoserban

    Жыл бұрын

    Separat de orice, chiar admir cum Selly chiar îl așteaptă de fiecare dată să-și termine elucubrațiile pe care le începe când pornește ăsta mic o idee. La nivelul lui cred că e greu să nu fii egocentrist.

  • @dragosudrea12
    @dragosudrea12 Жыл бұрын

    Daca tot ii place Wolf of Wall Street eu as vrea sa vad un film produs de Selly ca sa inceapa cu fraza : Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine.

  • @clauss0477
    @clauss0477 Жыл бұрын

    Un Extra cu Ernest te rog:))

  • @dinudaniel261
    @dinudaniel261 Жыл бұрын

    Am o vaga impresie ca daca shely nu era implicat,sau un prieten al lui,gojira ar fi luat partea celor ce dau cu hate

  • @andreastomoiaga
    @andreastomoiaga Жыл бұрын

    knockout ending!!!!!!!!!!!!!!!!! fire episod 💥

  • @johnnyrocketinspace
    @johnnyrocketinspace Жыл бұрын

    52:43 „Externalizarea unor carențe de educație asupra cărora ar trebui să fim responsabili total pe niște produse culturale care oricum nu ne sunt adresate și pe care nu le înțelegem că așa-s menite să nu le înțelegem, da' în schimb vedem o problemă cu ele; deci practic ce nu înțelegem pe lumea asta e o problemă. [...] Din cauza fizicii nucleare, eu sunt pe punctul de a cădea în patima alcoolismului cronic!” Ar trebui un trap rapper român să ia partea asta pe care a zis-o Gojira și să o pună în intro-ul unui album. 💯

  • @adrxyvnxuch
    @adrxyvnxuch Жыл бұрын

    Cheama l te rog pe Marius de la Inca ceva, ar iesi un podcast maraton

  • @angryman05_
    @angryman05_ Жыл бұрын

    Din moment ce zice ca e episod extra eu zic sa stam linistiti ca nu e ultimul episod

  • @bogdanivanovici7878
    @bogdanivanovici7878 Жыл бұрын

    Am injurat de 3-4 ori ca youtube imi recomanda un episod deja vazut, dar apoi am vazut ca apare selly din nou :))

  • @bodi5882
    @bodi5882 Жыл бұрын

    Îmi place de tine Gojira ca nu pupi în fund invitații și îți spui părerea. Tine-o tot asa !

  • @macelescu7948

    @macelescu7948

    Жыл бұрын

    🤣🤣🤣🤣🤣🙄

  • @marcelush1993
    @marcelush1993 Жыл бұрын

    De ce nu mai postezi PODCASTURI cu 5 odată ca în 27 decembrie 2022 ?

  • @tibicostea2029
    @tibicostea2029 Жыл бұрын

    Nu e nimeni suparat pe viata ma Shelica. Lumea ataca continutul produselor nu oamenii in sine. Cand e un produs execrabil doar nu o sa stam cu mainile in san. Asta nu inseamna ca daca critici lipsa de standarde, esti suparat pe viata.

  • @valymihalache2063
    @valymihalache2063 Жыл бұрын

    Propun "piesa filmului ,, care o fi oare la premiul Oscar...pt cea mai buna piesa de film...

  • @lyricist4407
    @lyricist4407 Жыл бұрын

    Trebuie sa vina și Dragoș Miron neapărat

  • @Lockher

    @Lockher

    Жыл бұрын

    da..si cumicu ala sau rimaru sau cum il cheama :))

  • @zgriptor-roc3153
    @zgriptor-roc3153 Жыл бұрын

    Romina VTM, primul film la care se vând semințe în loc de popcorn....

  • @andreirau

    @andreirau

    Жыл бұрын

    lucrezi la TNR sau doar copiezi fara sa citezi sursa?

  • @apchaghi2979
    @apchaghi2979 Жыл бұрын

    Nu te rog sa nu fie ultimu podcast ca ești zeu pe ele

  • @VoinAlexandru2508
    @VoinAlexandru2508 Жыл бұрын

    Pai zicea, ca urmeaza interviu cu Guess, Cheloo, Uzzi etc. Sper sa nu fie ultimul!

  • @user-lc4if5hc6j

    @user-lc4if5hc6j

    Жыл бұрын

    e greu sa vina Uzzi

  • @ro6icu
    @ro6icu Жыл бұрын

    musca a facut tot podcastul

  • @Shmenuel
    @Shmenuel Жыл бұрын

    👍👍👍

  • @opsss-gg8mo
    @opsss-gg8mo Жыл бұрын

    domnu gojira face gatekeeping la conceptul de film hai sa ne apucam sa ii zicem si noi ca, say, fcdnb nu e muzica atata timp cat exista, say, aphex twin ))))))))))

  • @dragos7896
    @dragos7896 Жыл бұрын

    Faini sneakersii

  • @nebunu5451
    @nebunu5451 Жыл бұрын

    Sunt aici doar sa ma amuz de unele comentarii))))

  • @malingincur6752
    @malingincur6752 Жыл бұрын

    De mai faci podcasturi,poate l bagi si pe lospa

  • @cris71ann98
    @cris71ann98 Жыл бұрын

    Conceptia de film, in sinea lui, s-a format de-a lungul timpului pe niste principii concluzionate de la marii regizori. Cand spui "principiile unui film", faci un rezumat a multor ani trecuti si ceea ce se deduce de aici. Tin sa ii dau dreptate lui Gojira referitor la subiectul asta. Selly, mai concret, incearca sa remarce doar deviatii ale sensului de "film" si ceea ce poti creea suplimentar, cum e si Romina VTM. Dar ca si idee de film clasic, merg spre Gojira. In esenta, s-a vorbit de doua lucruri diferite, iar cine a stat sa asculte cu atentie, a inteles.

  • @JustinRado
    @JustinRado Жыл бұрын

    Salut, am vazut in generic, semnul de spotify, insa nu am putut gasi niciun link in descriere, si nici pe spotify. Gojira tata, lasa si tu linkul, sau pune-le si pe spotify, ca esti motivul pentru care platesc youtube premium.

  • @paul11423

    @paul11423

    Жыл бұрын

    trist

  • @iarinaalmajanu
    @iarinaalmajanu Жыл бұрын

    Ce s-a întâmplat cu sfârșitul asta…😮

  • @adrxyvnxuch
    @adrxyvnxuch Жыл бұрын

    Daca eu imi exprim opinia critica legata de "filmul" Romina vtm asta insemana ca sunt hater, domnule Selaru? De exemplu, de ce nu ati facut parte din echipa de producatori a filmului Capra cu trei iezi? De ce nu ati sustinut un om care si a bagat toate economiile de o viata in visul si crezul lui artisitic, daca tot va pricepeti asa de bine la marketing? De ce nu ati promovat un film care s a bucurat de sustinerea a doi mari actori romani? Daca parerea mea este diferita de a ta asta inseamna ca eu gresesc si nu am dreptate?! :)

  • @mariaid2997

    @mariaid2997

    Жыл бұрын

    asa e

  • @mariaid2997

    @mariaid2997

    Жыл бұрын

    a zis ca e un extra so nu e ultimul ep

  • @MunteanuAdrianXD

    @MunteanuAdrianXD

    Жыл бұрын

    Esti penal

  • @chrisrazeus5811
    @chrisrazeus5811 Жыл бұрын

    Ba,recunosc ca nu am vazut nici 5 la suta din cate filme a vazut Gojira,dar asta cu "filmul de autor" e vrajeala :))) Un film in care filmezi juma de ora o strada din Bucuresti,apoi filmezi 2 ore cum se cearta niste fosti comunisti intr-un apartament,putea sa il faca oricine :)) nu se uita nimeni la 3 ore de nimic si zice aa recunosc autorul aici

  • @cumpanarares
    @cumpanarares Жыл бұрын

    Nu ai putea sa inchizi o serie atat de buna.

  • @ACEAndreeas
    @ACEAndreeas Жыл бұрын

    7:50 cum sa fie Teambuilding film bun?

  • @johnbroke2336
    @johnbroke2336 Жыл бұрын

    Trebuie sa fii foarte trist ca om sa vezi totul in jurul tau ca pe un produs... sa te pisi pe tot ceea ce simbolizeaza un lucru si sa vezi doar un produs. Selly dar si Dorian vad totul ca pe un produs pentru ca si ei la randul lor sunt doar produse... cand o sa o dea in bara si nu va mai fi relevant, nu o sa ii mai pese nimanui ca a fost el Selly, o sa ajunga direct la gunoi precum ajunge orice carpa dupa ce nu mai este utila.

  • @cristian_fl18

    @cristian_fl18

    Жыл бұрын

    Selly zice că a făcut atâtea însă nu o să lase nimic în urma după un an după ce se lasă îl uită toată lumea

  • @sleam1065
    @sleam1065 Жыл бұрын

    20:00-22:00 am ras de am ramas fara aer :))))

  • @ursmarius2938
    @ursmarius2938 Жыл бұрын

    Ar fi tare daca l ai chema pe calinacho

  • @enebobonel5301
    @enebobonel5301 Жыл бұрын

    Ba Selly,lucrand intr-un cinema cand au iesit ultimele 2 filme ale tale,iti garantez ca mizerie ca in sala unde e filmul tau nu gasesti nicaieri. Filmele romanesti atrag un anumit public si nu e intr-un sens pozitiv.

  • @steffuny1151
    @steffuny1151 Жыл бұрын

    Nu pot sa cred

  • @lilbelly7272
    @lilbelly7272 Жыл бұрын

    A pus stop ca sa nu l facă un copil :)))

  • @verdy-7465

    @verdy-7465

    Жыл бұрын

    Cu ce sa il faca ? La min 46 Gojira pare ca deja voia sa incheie podcast-ul fiindca Selly e total batut in cap. Ori eu cred ca tu n-ai inteles nimic din ce s-a vorbit.

  • @dripking485
    @dripking485 Жыл бұрын

    20:10 Ce o facut Japonezu in Tibet?

  • @ingridalecsiu7007
    @ingridalecsiu7007 Жыл бұрын

    “Cinemaul pentru mine nu e un loc sfant.” Cred ca enuntul asta e esential pentru a intelege ce se intampla aici. Pentru artistii din acest domeniu este un loc sacru, iar asta trebuie respectat. Chiar daca pentru mine, de exemplu, moscheea nu e un loc sfant, nu inseamna ca o sa intru in moschee in costum de baie si o sa ma apuc sa tin liturghii crestine.

  • @purplezcloud9378

    @purplezcloud9378

    Жыл бұрын

    o aluzie de frustrat obosit, la un film poti pur si simplu sa nu te uiti, are toata lumea dreptu sa faca ce tip de film are chef fara sa se supuna la standardele altor muritori de rand care se cred superiori in domeniu cinematografiei, nimeni, nici Tarantino nici drq, nu decide ce poti sa faci si ce nu in acest " domeniu sacru "

  • @cristianm919
    @cristianm919 Жыл бұрын

    Gojira in 5gang confirmed !

  • @Excesscmr
    @Excesscmr Жыл бұрын

    Mai lasa hombre si invitatul sa vorbeasca...

  • @manuu9712
    @manuu9712 Жыл бұрын

    Din nou , foarte plictisitoare afirmatiile si întreruperile lui Gojira , lasa omu sa vorbeasca , ca de asta esti host , am inteles ca stii multe , dar nu ne intereseaza atat de mult .

  • @nicu_0565
    @nicu_0565 Жыл бұрын

    1:44

  • @tudortdr6128
    @tudortdr6128 Жыл бұрын

    In "Killers of the flower moon" se refera la aparitia FBI nu CIA.

  • @LouCostello15

    @LouCostello15

    Жыл бұрын

    @@matei305 :)))))

  • @elenaz3468
    @elenaz3468 Жыл бұрын

    Din pacate si eu cand am fost la film s-au intamplat lucrurile astea…a fost multa galagie in sala, au lasat multa mizerie (si sunt o persoana care merge de cam doua ori pe saptamana la film, pentru ca imi place mult) si un alt incident la filmul “taximetristii” m-am nimerit in sala cu Costel Biju, care striga in gura mare “Romina Vtm” + alte comentarii si replici la film ca si cand ar fi fost la el acasa pe canapea…sa nu mai zic de mizeria pe care a lasat-o si el si rudele lui (popcorn pe jos, cutii pe scaune, ambalaje si sucurile toate lasate in suporturi). Am crezut si eu la inceput sa sunt exagerari dar chiar au fost destul de multe evenimente neplacute si nu din cauza filmului.

  • @mariadirpes5981
    @mariadirpes5981 Жыл бұрын

    Lasa omul sa vorbeasca….

  • @catalin5674
    @catalin5674 Жыл бұрын

    "Killers of the Flower Moon" e despre FBI sau CIA, că sunt două instituții diferite

  • @marianjohn1329

    @marianjohn1329

    Жыл бұрын

    Despre FBI.Uneori și Gojira greșește.

  • @paullradu
    @paullradu Жыл бұрын

    Ce am văzut?!..🤔

  • @dragosblast
    @dragosblast Жыл бұрын

    Pe viitor mai lasal si pe invitat sa vorbeasca si nu mai interveni peste el.

  • @cristian_fl18

    @cristian_fl18

    Жыл бұрын

    Dacă lași doar invitatul să vorbească și tu nu te bagi o să ai un podcast ca a lui cipriraw și nimeni nu vrea asta🤣

  • @silviotattoo3725
    @silviotattoo3725 Жыл бұрын

    E fiert pe cinematografie Selly 🤣🤣 A vazut Filarmonica,restul e surcele inca nu la vazut da nici nu o sal vadă. 🤣🤣

  • @alexiaeftimie2598

    @alexiaeftimie2598

    Жыл бұрын

    ai omorat gramatica

  • @silviotattoo3725

    @silviotattoo3725

    Жыл бұрын

    @@alexiaeftimie2598 mai albit la pla.

  • @sirbuvlad9980
    @sirbuvlad9980 Жыл бұрын

    Baieti mi-ar placea sa vad un interviu cu discutii despre filme cu Doamna Irina Margareta Nistor la voi pe canal!

  • @lolizorz

    @lolizorz

    Жыл бұрын

    Vezi că a făcut deja podcast cu dânsa caută și tu aici pe yt

  • @florin1490
    @florin1490 Жыл бұрын

    Tot venind vorba de manele...ce ar fi un podcast cu Nicolae Guta? sau Marius de la Focsani, care scrie toate manelele...

  • @yorga06
    @yorga06 Жыл бұрын

    toata lumea il judeca pe Gojira ca n-a avut microfoane la dezbaterea cu flacaiasii aia mazgaliti, dar nu zice nimeni ca ar fi fost haos cu mai multe...

  • @claudiu_babaubabau8630
    @claudiu_babaubabau8630 Жыл бұрын

    Mama ce a luat foc la urma.

  • @gianinalr2691
    @gianinalr2691 Жыл бұрын

    Ba exclus :))) la Martorii lui Iehova după congrese de sute de mii de oameni … vezi cazu circuitul de la Monza … a rămas impecabil . Se poate da greu 🤣🤣

  • @ovidiuapintiliesei4526
    @ovidiuapintiliesei4526 Жыл бұрын

    Oricine poate face ce vrea cu banii lui, dar o distribuție ca cel din Romina este o ofensa la adevărații actori, Îți poți da seama doar din trailer ca distribuția din "iubiri secrete" era mai valoroasa, iar eu atunci o consideram sub orice critica, dar e ok, Shelley și,a atins scopul....este ok, copii/fani ai lui Shelley place manele la ei.

  • @cristian_fl18

    @cristian_fl18

    Жыл бұрын

    Oricum nu are nimic că filmul e prost,nu a folosit actori pentru că nu era nevoie când main targetul sunt copii până în 12 ani,pe oriunde am văzut ceva de romina vtm am văzut și o grămadă de puradei să zică e cel mai bun film și că vor altul

  • @andyalecu
    @andyalecu Жыл бұрын

    sa le faci rovinieta la adidasi seii

  • @florinalexandruilie5736
    @florinalexandruilie5736 Жыл бұрын

    No,pune-i unui bombardier peaky blinders sa vezi ce mult il influenteaza isi schimba mersul in secunda doi, si se duce la obor sa faca rost de tigari,parpalac si palarie😂😂. Peace

  • @DragosRTR
    @DragosRTR Жыл бұрын

    Rick Ross Ialomita

  • @andreas23150
    @andreas23150 Жыл бұрын

    M a facut sa mi cumpar bilet la film si sa l percep in general ca fiind un monument construit din poveste si organizare

  • @amirb.772
    @amirb.772 Жыл бұрын

    Ce vapoare are in picioare Selly 😅

  • @valentindorneanu666
    @valentindorneanu666 Жыл бұрын

    În general mi-e simpatic Selly, dar e penibil să te afirmi ca un reformator în educație, îți faci o groază de reclamă în sensul ăsta, iar tu faci mizerii din astea de filme și melodii. Da mă rog, vrei să faci bani, dar să o arăți chiar așa pe față că ăsta e singurul tău scop mi se pare de-a dreptul jenant. Se vede clar că nu există niciun fel de efort în a face un produs cât de cât digerabil, adică putea fi foarte ușor un sketch pe KZread și nu avea nimeni nicio problemă. Mai și venim în mediul online și ne expunem cu o asemenea nonșalanță fără să ne asumăm mai deloc ce impact au genul ăsta de produse asupra unor minți fragede. În fine, mi se pare extrem de trist faptul că în România s-a vândut mai bine Romina VTM decât Avatar 2, care chiar e o experiență să-l vezi la cinema. Mă rog, așa țară așa modele..

  • @tiagomota4734

    @tiagomota4734

    Жыл бұрын

    Pai n are cum sa faca mai prietenas un produs de calitate ca nu poate sa cante si nu este producator de film sau actor...pe langa aceste chestii romanii sunt manelisti si needucati...chiar daca ai face un produs mult mai clean, putin mai elevat...nu se vinde la fel...ca in loc sa joace nu stiu ce manelist super popular , joaca un actor bun pe care nu il stie NIMENI!!!

  • @hyperdedon8402

    @hyperdedon8402

    Жыл бұрын

    Coaie e un film facut sa faca oamenii sa se simta bine. Nu e facut ca sa fie o capodopera sau mare asta. E un film de “comedie” si melodiile legate de film, mizerii cum le numesti tu, sunt genial gandite. Sunt facute toate special pentru a fii cat mai catchy ca sa impinga filmul si mai departe. Asta nu inseamna ca sunt neaparat piese rele. Si ce legatura are asta de educatie? Daca a incercat omul sa faca o schimbare in educatie si a esuat de acum te astepti sa faca doar documentare de natura sau cum? ☠️ Uita te man la film si nu mai da cu hate doar pt ca e de la selly. Se vede ca esti frustrat maxim

  • @valentindorneanu666

    @valentindorneanu666

    Жыл бұрын

    @@tiagomota4734 producător aparent e, că investește în toate mizeriile de filme. De ce nu investește în unele proiecte precum Capra cu Trei Iezi? Două Lozuri? Filme la care a mers lumea și care chiar au fost decente. Dacă se implica și cu marketingul atunci filmele alea erau un real succes. În schimb, îl interesează doar să facă bănuțul și cam atât, dar se dă mare reformator, ipocrizia asta nu o tolerez..

  • @cristhianstwert

    @cristhianstwert

    Жыл бұрын

    Sa traiasca elitismul!!! filmele sunt pentru intelectuali, aia ce nu sunt educati nu au dreptul la reprezentare. Tocmai asta e problema Valentin, in mintisoara ta, problema nu e ca e un film prost, ci ca e reprezentativ pentru o anumita categorie sociala. Eu te intreb, oamenii aia nu au voie la distractie? In al doilea rand, pierzi orice credibilitate in momentul in care argumentul tau e cum un film ca asta e mai vizionat ca avatar, pretinzi cumva ca avatar e altceva decat un alt film de divertisment, cu o mare diferenta de buget? Daca e sa vorbim de filme de calitate, cu teme intelectuale, tu cum le-ai vazut pe toate, stii foarte bine ca nu o sa le gasesti la cinema city. Data viitoare, decat sa stai 3 ore la un film cu oameni verzi, citeste o carte.

  • @valentindorneanu666

    @valentindorneanu666

    Жыл бұрын

    @@cristhianstwert nu sunt elitist tocmai din prisma asta că am comparat cu Avatar, care e cum zici tu film de divertisment, nu o mare capodoperă. Dar e un film în care se vede efortul de a oferi ceva spectatorilor, nu doar un cash grap cum e mizeria aia de Romina. Și pe de asupra nici fanul clasicelor filme românești în care se soarbe din ciorbă și se uită unul în zare 20 de minute nu sunt. Doar mă irită că industria cinematografică de la noi e mai mereu la extreme, ba într-un snobism, ba într-o mizerie, atâta tot..

  • @razvanfcrb9663
    @razvanfcrb9663 Жыл бұрын

    2 filme slabe, facute la misto si romina si team building

  • @iulianchirita9252
    @iulianchirita9252 Жыл бұрын

    haide ba, admiteți, e o mizerie ce ați făcut acolo!

  • @random_julian
    @random_julian Жыл бұрын

    Doriti o descriere simpla a situatiei romanesti la aproape orice domeniu? Atentie ca urmeaza: Sa ne imagina shaormeria Dristor, bucurestenii nascuti si crescuti, o stiu bine, dar si provincialii ca mine..asa, shaormeria Dristor franciza, materia prima, patronii, muncitorii si categoriile de muncitori aferente, si publicul consumator. Bun, Dristor = Romania, materia prima= carnea, cartofii, meniurile rezultate = haine, filme,divertisment, cultura, economie, performante / Patronii=cei care se ocupa de productia celor mai inainte prezentate= Shelly, Dorian, Andra, Totiu, Palade, Salam (el, regele el le, what ever, nu alimentul din meniu) vijelie, stiri, Badea, CTP, Micutu, Bobonete, COstel, Kanal D, ba, toate, capatos etc // puclicul consumator = aici inepe distractia, ati reusit sa faceti vreodata profilul clientului de la Dristor? Ei bine aia suntem noi, mancaciosii de fast food si da, ni se pare bun ce ni se ofera si da, cine mai paote contesta in Romania ceva, daca vine si iti spune ca e asumat?! Si da, nu ne trage nimeni de maneca din afara..Ba romanasilor, va cam indopati cu divertisment prost...mai beti si apa... Noi nu, bagam fast food pe toate partile, toti sustinem ca e in regula, ca suntem bine si suntem de neoprit. COncluzia. Da, e bun si devertismentul prost, slab, bun etc, dar cu masura, Romania inca nu trece BAC-UL, si de asta nu prea avem nevoie de atata film slab, in orice caz, cam toata planeta sufera putin la capitolul cultura si productii de calitate. Ca se fac sume frumusele de bani pe spatele unui popor si asa prea saacit si de unde mai are nu stim?! E o chestie dar asta nu inseamna mai mult de atat. Sumele nu reflecta calitatea.

  • @electricianclinceni
    @electricianclinceni Жыл бұрын

    1:14 " cred ca sunt cel mai des guest de aicea"

  • @adenicol9569

    @adenicol9569

    Жыл бұрын

    😃😄😅

  • @lalaiamet4810
    @lalaiamet4810 Жыл бұрын

    Eu cred ca a fost un film foarte bun ca nu este “Romnia pregătite pentru filme de genul asta-i partea a doua !

  • @verdy-7465

    @verdy-7465

    Жыл бұрын

    Pai inseamna ca n-ai vazut filme cu adevarat bune, prietene :)))). In afara de cele de la Marvel, ai vazut si tu altceva ?

  • @zenaidavarga9746
    @zenaidavarga9746 Жыл бұрын

    Da, 5 Gabg este mai bun !

  • @MrMrpana
    @MrMrpana Жыл бұрын

    Sincer nu cred că vei avea șansă să îl mai ai că invitat ! Ai devenit extrem de incomod că și gazda, ce pix vrei sa demonstrezi, că ai rămas un, nimeni în drum !

  • @mit1978
    @mit1978 Жыл бұрын

    Shelby🤣🤣🤣

  • @supermeseriasu
    @supermeseriasu Жыл бұрын

    Lasa-ma cu japonezii tai. In Timisoara se lasa putina mizerie la cinema. Unii zic ca aia ar fi oltenii , nu-i contrazic, 😂 Am fost in bucuresti la film doar odata si cand ai iesit din rand abia mi-am facut loc printre paharele si popcornul lasat.Deseara ma duc la avatar 2 special o sa ma uit de mizerie.

  • @alexhdma9055
    @alexhdma9055 Жыл бұрын

    Japonia a intrat in Nanjing, Gigule :)))

  • @davischannel4611
    @davischannel4611 Жыл бұрын

    Mai exista Sely ??? De cand au crescut copiii , nu mai e relevant !

  • @stefancandrea8484
    @stefancandrea8484 Жыл бұрын

    Japonezii nu au intrat in Tibet niciodata 20:07

Келесі