Satoshi: “Am independeta artistica totala, eu decid tot!” | Aproximativ Discutii cu Gojira | Podcast

Ойын-сауық

Satoshi este invitat în cea mai fresh ediție a podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, unde discută despre cum s-a apucat de muzică, albumul pe care urmează să îl lanseze pe 12 aprilie, scena underground din Republica Moldova, trupe de rock, precum și despre alte subiecte tari.
La 26 de ani, Vlad Sabajuc este considerat de unele voci noua senzație a muzicii de peste Prut. Cântecele sale sunt în playlisturile radiourilor din Moldova și România, iar declarațiile sale îi impresionează pe fani. A crescut în cartierul Valincea al municipiului Cahul, din Republica Moldova și a studiat actorie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Satoshi face muzică din clasa a șaptea și a învățat singur să cânte la tobe.
În anul 2020, după multă muncă și ore nedormite, acesta a lansat propriul proiect muzical. Satoshi este autorul cântecelor: „Căștile mele”, „N-avem scuze”, „Mama mi-a spus”, „Eden”, „Foaie verde” etc. Proiectul Satoshi a devenit parte a label-ului Versus Artist, o decizie pe care Vlad a cântărit-o mult timp. Cine l-a văzut pe Satoshi în scenă știe că el nu este personaj, ci are un suflu de autenticitate care îl face memorabil. Colaborarea sa cu Carla’s Dreams pentru „Noaptea pe la 3” a avut un impact imens și i-a adus o bază de fani în România. Au urmat single-uri de succes precum „Dansăm”, „Unde verile” și „Ochii”.
Surse: libertatea, diez.md, virginradio.ro, wowbiz.ro
Dacă ți-a plăcut, dă cu share!
Follow us on the web:
Patreon: / aproximativgojira
TikTok: / aproximativdiscutii
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Gojira: / dj_gojira
#gojira #satoshi #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Пікірлер: 111

  • @catamif2908
    @catamif2908Ай бұрын

    Gojira a fost impachetat in repetate randuri de domnul Satoshi, absolut fabuloasa retorica si cultura muzicala. Respect maxim!

  • @ioanavicol1879
    @ioanavicol1879Ай бұрын

    Marturisesc ca nu auzisem de Satoshi pana la acest podcast. Am fost foarte impresionata de discursul lui. Am pus pauza la podcast sa ascult o piesa de la el. Prima din lista era live-ul de la Virgin Radio "Nu ca pe un prieten". L-am ascultat de 5 ori la rand. Dupa care am ascultat tot ce a scos pana acum si este disponibil. Ce talent incredibil si cata pasiune si cata munca. Ce baiat extraordinar! Sper sa ajunga unde merita si sper ca viata sa ii dea ocazii pe masura talentului sau.

  • @ioncaterinciuc1160

    @ioncaterinciuc1160

    Ай бұрын

    Asculta....Satoshi & MNYO - Foaie Verde | LIVE POP SIMFONIC 9

  • @bodibmf
    @bodibmfАй бұрын

    Mă bucur că a venit Satoshi să îl asculte pe Gojira ❤❤❤❤

  • @Toshka83
    @Toshka83Ай бұрын

    Bravo Satoshi, ma bucur ca am asa români în Rep Moldova, bafta mane

  • @lauraistrate4857
    @lauraistrate4857Ай бұрын

    Am 48 de ani si imi place tare mult muzica lui Satoshi. Astept un concert in Brasov :)

  • @victoragapie6501
    @victoragapie6501Ай бұрын

    Bine că află și românii de Satoshi)

  • @iuliamaria4122
    @iuliamaria4122Ай бұрын

    Satoshi, jos pălăria, ești un tânăr extraordinar plin de informații și cultură. I-ai făcut față foarte bine lui Gojira, la cat mai multe concerte, mesajul tău trebuie transmis. ❤️

  • @user-zt8pf4hl1q

    @user-zt8pf4hl1q

    Ай бұрын

    Lume va rog priviti Kanal Ufolog bova youtube e mega interesant 👌🤔👍🤝

  • @sikysmv
    @sikysmvАй бұрын

    Cred ca este primul podcast cu un cantaret pe care nu il cunosc si pun pauza ca sa ascult ce canta persoana respectiva si pot spune ca imi place enorm acest tip.(Este primul podcast pe care il opresc sa ascult melodii ale cantaretului, nu primul muzician pe care nu il cunosc)

  • @alexanghel5888

    @alexanghel5888

    Ай бұрын

    Lllllll)

  • @ioncaterinciuc1160

    @ioncaterinciuc1160

    Ай бұрын

    Unele de ascultat... Satoshi & MNYO - Foaie Verde | LIVE POP SIMFONIC 9 N-avem scuze Dragostea mare Daca miine numai vine Dansam

  • @dragutelena8376
    @dragutelena8376Ай бұрын

    Hai ca l-a gaslight-uit si pe Satoshi :)) Ma bucur ca nu s-a pierdut o secunda si i-a demontat tot. Respect, Vlad!

  • @Yesuljae

    @Yesuljae

    22 күн бұрын

    Parca și-o încercase si cu Marcel Bostan, solistul Alternosfera. Foarte frumos discursul lui Vlad.

  • @gdv2268
    @gdv2268Ай бұрын

    Big up pentru Satoshi! Omul asta o sa ajunga greu😊

  • @asdfghjk865
    @asdfghjk865Ай бұрын

    Încă o să mai auziți de Vlad, poate azi prima dată, dar sigur nu ultima!

  • @alextenie
    @alextenieАй бұрын

    Satoshi e baiat finut, respect.

  • @JackTheFirst01
    @JackTheFirst01Ай бұрын

    Amuzant faptul ca daca interlocutorul e documentat pe subiect, gojira nu prea mai pare atât de stăpân pe ce crede ca știe

  • @user-zt8pf4hl1q

    @user-zt8pf4hl1q

    Ай бұрын

    Lume va rog priviti Kanal Ufolog bova youtube e mega interesant 👌🤔👍🤝

  • @MultiKriss94

    @MultiKriss94

    22 күн бұрын

    Satoshi la punctat bine la multe subiecte

  • @digitalnoob4419
    @digitalnoob4419Ай бұрын

    Gojira are omniprezent, el merge la toate concertele, se cunoaște cu toată lumea dinainte să fie cunoscută și știe totul despre artiști si muzica lor. În realitate bagă în ele mai rău decât a băgat el.

  • @GiovaniGiorgi0
    @GiovaniGiorgi0Ай бұрын

    Bun Satoshi, bun de tot, mai ales ca he knows his shit ca sa zic asa, faptul ca stie istoria culturii hip hop il diferentiaza de multi "rapperii" "traperii" ajunsi accidental in acel scaun de invitat

  • @lascar-gabrielmindrila1330
    @lascar-gabrielmindrila1330Ай бұрын

    Probabil cel mai jmecher podcast de până acum! Next: Lena - Infected Rain

  • @drmetalhead9715

    @drmetalhead9715

    Ай бұрын

    Yes pls

  • @claudiaanamaria8492
    @claudiaanamaria849210 күн бұрын

    Deci acest băiat Satochi mă face să lăcrimez de la primele idei❤❤❤❤Te iubesc puștiule,îți iubesc idealurile ești deosebit

  • @ArmandLaviniaKizombaOfficial
    @ArmandLaviniaKizombaOfficialАй бұрын

    La cum decurge discutia si cine vorbeste mai mult per total....Zici ca Satoshi l-a invitat pe Gojira la podcast, nu invers 🤣🤣

  • @vangoghsdiary

    @vangoghsdiary

    Ай бұрын

    majoritatea interviurilor de la Gojira sunt așa 🙄

  • @sickpplterra
    @sickpplterraАй бұрын

    Sunt ascultator de rap romanesc in general,dar muzica, si unele piese ale lui m au prins.Este tare baiatu' ,are ceva special .

  • @studioclassicbarbershop950
    @studioclassicbarbershop95024 күн бұрын

    Am ascultat "seen" de minim 5 ori la rând. Intensa piesa.

  • @nicoletaandoni3180
    @nicoletaandoni3180Ай бұрын

    Satoshi e genial!

  • @sarin3
    @sarin3Ай бұрын

    cand Gojira vorbeste de hip-hop, din ce crede si isi aduce aminte, pare mare impostor. Satoshi, valabil

  • @OneOne6ix

    @OneOne6ix

    Ай бұрын

    da, mai incurca si el anii, dar la rock nu e impostor 😅

  • @-qv3ex
    @-qv3ex15 күн бұрын

    Moldovenii din Republica sunt extraordinari și ei și ele, dar fantastici și unici. Bravo Țară cu cei mai talentați și frumoși oameni👏👏👏

  • @diliosspartanetz7588
    @diliosspartanetz7588Ай бұрын

    Multumesc Satoshi ca ai facut precizarea ca Basarabia nu mai exista si romanii care folosesc acest termin nu stiu despre ce vorbesc.

  • @asdfghjk865

    @asdfghjk865

    Ай бұрын

    E foarte josnic cuvântul, gen, hai să vă numim un nume inventat de cotropitori pentru a vă șterge identitatea.

  • @diliosspartanetz7588

    @diliosspartanetz7588

    Ай бұрын

    @@asdfghjk865 exact

  • @vladutz00ify

    @vladutz00ify

    Ай бұрын

    Un timestamp unde vorbeste Satoshi despre asta? Eu sunt moldovean din Romania (Vaslui), si cateodata obisnuiam sa folosesc cuvantul "basarabean" ca sa disting ca e vorba de un moldovean din Republica. Nu stiam ca e josnic, am invatat ceva nou.

  • @asdfghjk865

    @asdfghjk865

    Ай бұрын

    @@vladutz00ify per general ar fi logic ca într-o grupă internațională să te referi cu "moldoveni" la cei la care in pașaport asta stă. Românii din regiunea Moldovei sunt români, pe cînd noi nu avem altă denumire decît moldoveni.

  • @vladutz00ify

    @vladutz00ify

    Ай бұрын

    @@asdfghjk865 Te înțeleg când vine vorba de internațional. Dar în mod practic, în interiorul României, calificativele de "moldovean", "bănățean", "ardelean", "maramureșean", "oltean", "muntean", "dobrogean", etc; care semnifică regiuni istorice, sunt foarte des folosite. Eu unul mă consider român, dar când vorbesc cu români din alte părți, mă consider moldovean. Deci la nivel internațional cred că "moldovean" înseamnă persoană din Rep. Moldova. Dar în România e ambiguu, așa că uneori oamenii folosesc "basarabean" sau "moldovean de peste Prut", când vine vorba de un cetățean al republicii Md. Off-topic: Deși am crescut cumva la granița cu Republica Md, din păcate nu am fost niciodată acolo. O să vizitez pentru prima dată vara asta (poate Chișinău), sunt foarte încântat! :)

  • @NationUnderRam
    @NationUnderRamАй бұрын

    Pentru cine nu-l stie pe baiatu asta: Search “Satoshi - Ochii” si ascultati bine. Vorbim dupa. Maxim respect! 🔥🔥🔥

  • @carmensteri
    @carmensteriАй бұрын

    Vertical om! De tânăr😎 I lov him 🥂 O să-l urmăresc🎉

  • @flufffs
    @flufffsАй бұрын

    ‘Tu zici ca ai expertiza, da’ ai ascultat o brânzî’

  • @tironalex7919
    @tironalex7919Ай бұрын

    Foarte bine pregatit interlocutorul. Bravo

  • @Block888
    @Block888Ай бұрын

    România și Moldova într-un podcast.

  • @dumitrubalmez2671
    @dumitrubalmez2671Ай бұрын

    Mulțumesc!

  • @flashmumu
    @flashmumuАй бұрын

    Va place , nu va place de Gojira sau whatever, eu de la el am auzit de Satoshi acu aproape un an cand il dadea ca exemplu de muzica buna unui alt invitat. Si acum, putin cunoscut in Romania, tot el la scos in fata noastra. Asa ca nu va mai ancorati in cacaturi cum ar fi exprimarea, limbajul si referintele lui, cand daca te uiti la episoadele acestui podcast gasesti invitati si discutii, care nu mai exista nicaieri.

  • @aculinazaporojan8725
    @aculinazaporojan8725Ай бұрын

    Cel mai autentic ❤

  • @Mr.Ciobanu
    @Mr.CiobanuАй бұрын

    32:40 vezi ce usor e sa spui asta, Gojiro?

  • @ionescub
    @ionescubАй бұрын

    bineeee!!! ehe! salutari! om foarte fain! il apreciez!

  • @vlad-mateicatana-bota8758
    @vlad-mateicatana-bota8758Ай бұрын

    Felicitari!

  • @robymlg
    @robymlgАй бұрын

    Nu pot cu acest gojira. imi pare rau. aspect total neingrijit cu care incearca sa para rebel insa mie imi pare doar un libidinos slinos. Nu pot sa ma uit la asa ceva, cu tot respectul pentru subiecte, insa omu' meu si-a facut emisiunea 100% pentru el. Daca luati mouse-ul si punctati aleatoriu in bara de derulare, sa va duceti la anumite momente din disctutie, rar veti nimeri un moment in care sa vorbeasca si satoshi. :)) Nu ma pot uita la el efectiv.

  • @Cefama-dm1mg

    @Cefama-dm1mg

    Ай бұрын

    E enervant rău, nici dacă l ar avea invitat pe cel mai interesant om din lume nu m as uita pentru că vorbește doar el încontinuu

  • @danielmarcu3726
    @danielmarcu3726Ай бұрын

    Satoshi omul nostru ♥️🇲🇩

  • @DrujbaruVulgaru
    @DrujbaruVulgaruАй бұрын

    Maxima admiratie Satoshi

  • @dadorina6126
    @dadorina6126Ай бұрын

    Satoshi e băiat fain!👏👍!

  • @DrujbaruVulgaru
    @DrujbaruVulgaruАй бұрын

    o zi frumoasa tuturor telespectatorilor

  • @dediusasa
    @dediusasa22 күн бұрын

    Satoshi maladeț!!!!

  • @stefanmiti3413
    @stefanmiti3413Ай бұрын

    🎉 la asta nu m-am așteptat să-l văd pe Vlad la Gojira

  • @cristinalebada7346
    @cristinalebada7346Ай бұрын

    Satoshi ❤❤❤

  • @waddles5640
    @waddles5640Ай бұрын

    Ba goji moji te rog eu nu mai spune cuvantul " boss " la fiecare propozitie ca e foarte obositor si cringe sa ma bucur de acest podcast cand aud o data la 2 minute " BOSS "

  • @alinanicola1383
    @alinanicola1383Ай бұрын

    Mi-a placut maxim Satoshi de la Urbanist incoace, dar discutia asta a fost aur. De obicei ii simpatisez stilul lui Gojira si imi place si atitudinea lui know-it-all, dar de data asta nu mi-a placut directia discursului lui si "pustiu" l-a cam pus la loc'sorul lui cu o eleganta nonchalanta. Cat despre LP, am observat ca rezonez teribil de bine dpdv emotional cu artistii care sunt fani adevarati LP si simt ca si durerea pierderii lui Chester ne-a motivat sa iubim si mai tare muzica, desi e timelese cumva fara el s-a oprit timpul in loc, acolo... anyway! Lots of love Satoshi!

  • @LimoFlow

    @LimoFlow

    19 күн бұрын

    Si eu tot de la Urbanist am aflat de el si de atunci il ascult non stop! Foarte tare si ma bucur ca a fost invitat aici! ❤

  • @sweetlife5367
    @sweetlife536720 күн бұрын

    We love Satoshi❤❤❤❤❤❤❤

  • @florinaleches2981
    @florinaleches2981Ай бұрын

    Încă un băiat din Moldova ff bun.Bravoo

  • @MindMazeTV
    @MindMazeTV29 күн бұрын

    Care-i faza cu gaura din capul lui gojira? I-au scapat un pic masina la frizerie cand facea reclama? :) Satoshi e foarte bun, atat ca artist cat si pe subiecte!

  • @popescuemilian8366
    @popescuemilian8366Ай бұрын

    Vreau feat Bruja cu Ic3peak 😊

  • @tulbur_apele
    @tulbur_apeleАй бұрын

    🌻🌻🌻🌻🌻

  • @JackTheFirst01
    @JackTheFirst01Ай бұрын

    Ușor ușor o să ajungi ca Oprișan

  • @YFGP1
    @YFGP1Ай бұрын

    om fain

  • @ionmirza460
    @ionmirza46029 күн бұрын

    interesant ,dar nu am înțeles nimic din ce vorbesc ei 😂 mi-am dat seama ca nu știu nimic 😂ei însă, vorba aia ,s-au înțeles din priviri , dintr-un cuvint

  • @mariapetrariu
    @mariapetrariuАй бұрын

    Fetița mea de 4 ani e fană a lui Satoshi. Apoi Miley Cyrus 😂

  • @happyfishteleviziune

    @happyfishteleviziune

    Ай бұрын

    ❤️❤️❤️

  • @ralucz
    @raluczАй бұрын

    Shai Hulud 🖤🤘

  • @asdfghjk865
    @asdfghjk865Ай бұрын

    "Peste prut se vrea papsa aici încă îmi spun krasava" peste prut o să mai aștepte puțin targhetarea, vrem identitate moldovenească 🥹

  • @cristinaaatc
    @cristinaaatcАй бұрын

    Parca accentul moldovenesc nu mai deranjeaza auzul asa mult ca cel bucurestean... pă bune!

  • @Block888

    @Block888

    Ай бұрын

    Moldavul e cel mai mișto accent din dacosferă.

  • @sdefekt
    @sdefektАй бұрын

    Flea canta cu bassu sus in Atoms for Peace

  • @user-pk2yu2hj2j
    @user-pk2yu2hj2jАй бұрын

    Si Gicu e valabil

  • @sinhquay
    @sinhquayАй бұрын

    raku - Rimaru Balada Unui Fluieras

  • @reidunBobeica
    @reidunBobeicaАй бұрын

    Gojiiii u talk to muuuch! We want to see does 25 eyes mooore

  • @BR5721
    @BR572115 күн бұрын

    Gojira injura ça un smecher, Satosi e clasa)))

  • @SkyKnight
    @SkyKnightАй бұрын

    Trupa lu Royce cu Eminem nu se numea Bad Meets Evil?

  • @LimoFlow

    @LimoFlow

    19 күн бұрын

    La asta mă gândeam si eu.... Cu Slaughter House Eminem doar a facut feat uri

  • @Block888
    @Block888Ай бұрын

    1:00:43 de acord și eu cu Gojira aici. Trăian a fost cel mai bun și antirus președinte ce a avut România. Kremlinul nu l-a agreat cât a fost în funcție.

  • @viz-a-viz
    @viz-a-vizАй бұрын

    Dacă mergeți la frizeria aia din reclamă, se pare că începe să vă cadă părul...

  • @mihneamarchidan4937
    @mihneamarchidan4937Ай бұрын

    Akon e din Senegal? N-aș fi crezut!

  • @Block888

    @Block888

    Ай бұрын

    Eu credeam că-i din Sudafrica.

  • @reyea6375
    @reyea6375Ай бұрын

    Pe când un podcast cu maestrul Florin Călinescu? De curând s-a alăturat Partidului Diaspora Unită 💙💛❤️ și ar fi de interes să-l ascultăm și pe dânsul, mai ales ca anul acesta românii trebuiesc să facă o schimbare majoră la alegeri🗳️

  • @thehidd3ns
    @thehidd3nsАй бұрын

    2:05:57 - aici e o greșeală, Florile , de la Magic Flowers , e o serie de party-uri de muzică HOUSE, UK Garage , nicidecum Techno ))))

  • @user-fv2jh8jq8o
    @user-fv2jh8jq8oАй бұрын

    Cine-i ninjomanul??

  • @unoarecare5728
    @unoarecare5728Ай бұрын

    Muzica de care nu tie Rușine: mama mi-o spus … șioban din talpă … ăsta nu mai are pe cine să aducă la Podcast și lo găsit pe Cahul 😂😂😂

  • @endouceurendouceur318
    @endouceurendouceur31822 күн бұрын

    PROCLAMAȚIA dela Cetatea Tighina dela Nistru - Unica Soluție - pt. Re-Venirea noastră la Normalitatea stră-moșilor din 27 Martie 1918 - e Re-Unirea firească cu patria-mamă istorică stră-bună România Mare europeană !

  • @DrujbaruVulgaru
    @DrujbaruVulgaruАй бұрын

    1:17:06 ce dobitoc este Gojira

  • @piciuwhite
    @piciuwhiteАй бұрын

    Satoshi power slava rusia uraaa

  • @nebunudesalam8191

    @nebunudesalam8191

    Ай бұрын

    El e anti Rusia si pro europa. Ai facut o gluma, nebunule?

  • @Block888

    @Block888

    Ай бұрын

    Nahui rusiei.

  • @betivanul01
    @betivanul01Ай бұрын

    maine apare podcast cu elevul de serviciu de joi

  • @nebunudesalam8191

    @nebunudesalam8191

    Ай бұрын

    Omul e chemat peste tot in Romania si e vedeta in Moldova. Pe cine vrei sa aduca, pe rapperi din underground?

  • @asdfghjk865

    @asdfghjk865

    Ай бұрын

    ​@@nebunudesalam8191 exact, poate nu e pentru 40+ sigur, dar tineretul absolut tot îl știe, piesele sunt peste tot

  • @danieloana3571

    @danieloana3571

    Ай бұрын

    Ce prost esti

  • @danieloana3571

    @danieloana3571

    Ай бұрын

    Chiar e un pusti care știe ce vorbeste

  • @videzempire

    @videzempire

    Ай бұрын

    Cu bețivanul apare.

Келесі