Rapul lui Ștefan cel Mare (n. 1438 - m. 1504)

Ștefan cel Mare, tăticul moldovenilor
Susține istoria pe șleau aici:
Patreon --- / istoriepesleau
Facebook --- / istoriepesleau
Nu uita să te abonezi la canalul „Istorie pe șleau” pentru a fi la curent cu noile apariții.
Click pe [CC] pentru subtitrarea în limba română
-- Versurile --
M-am născut ca un bastard la stejarul din Borzești,
Dintr-un alt bastard cu-obârșii și ambiții domnești.
Când aveam vreo unșpe ani eram (b)os domnesc,
Sub protecția lu’ tata și-a lui vodă unguresc.
Însă tata-a fost ucis de Petru - fratele său,
Iar eu și cu maică-mea am fugit peste Tarcău.
M-am întors cu-armată mare de munteni și moldoveni
Și-am făcut o-nscăunare să-i las paf pe suceveni.
Am luat Chilia de la unguri și-am impulsionat comerțul,
Și-am taxat negustorimea să îmi iasă mie șperțul,
Iar cu bani și cu pământuri am dat la cine m-ascultă,
Mai ales la rude, la popi și la vitejimea multă.
Sunt Ștefan al III-lea,
Moldoveanul pletos,
Am ajuns sus,
Chiar dac-am fost jos,
Sunt Ștefan al III-lea,
Moldovean generos,
Am bătut monedă și
Îi zice gros.
Sunt Ștefan al III-lea,
Moldovean bengos,
Am răzeșii cu mine
Așa că fii respectuos.
Sunt Ștefan al III-lea
Și nu-s mincinos
Că Moldova o duce
Spectaculos.
Cu armura și coroana m-am suit un-doi pe cal,
Și am susținut rebelii versus Mátyás în Ardeal.
Iară Mátyás a venit să-mi arate cine-i șeful,
Dar i-am dat de l-am julit, să îi piară tot cheful.
Am bătut și la tătari, am bătut și la munteni,
N-am mai plătit tribut Porții și-am făcut țărani-oșteni.
Ajunsesem atât de victorios în războaie,
Încât sultanul a zis „ghiauru' ăsta are c&#%e!”
A trimis Mehmet armată să mă taie în bucăți,
Dar le-am dat omor la turci, să mă lase-n libertăți.
Pe urmă și polonii au vrut să mă răpună,
Însă-n codrii Bucovinei le-am băgat lancea în gură.
Sunt Ștefan cel Mare,
Sunt periculos,
Îți dau la os
Cu paloș tăios.
Sunt Ștefan cel Mare,
Voievod curajos,
Se sperie vecinii,
Atac nemilos.
Sunt Ștefan cel Mare,
Ești invidios...
Cine-i „atletul lui Christos”?
Sunt Ștefan cel Mare,
Voievod victorios,
Eu sunt „atletul lui Christos”!
Mahomed n-a renunțat și a venit personal
Ca să-mi dea la Valea Albă atacul final.
Apoi fi-su mi-a luat Cetatea Albă și Chilia
Ș-am revenit la tribut ca să îmi salvez domnia.
Am ctitorit mănăstiri și m-au făcut un mare sfânt,
Cu toate c-am trimis mai mulți creștini în mormânt.
În România modernă, o spun cu tărie,
Cât am stat eu la domnie aș fi stat în pușcărie...
(Cât am stat eu la domnie aș fi stat în pușcărie...)
Sunt Ștefan cel Mare,
Bărbat mustăcios,
Oi fi eu scund,
Dar am brațul vânjos.
Sunt Ștefan cel Mare,
Voievod drăgăstos,
Necinstesc domnițe
Apoi mă rog pios.
Sunt Ștefan cel Mare,
Cel dreptcredincios,
Dau sclavi la călugări
Și ei zic că-s virtuos.
Sunt Ștefan cel Mare,
Voievodul faimos,
N-am fost eu sfânt
Cât am fost de drăcos!
-------
Rapul lui Stefan cel Mare
#IstoriaRomâniei #IstoriePeȘleau #RapuriMedievale

Пікірлер: 254

  • 5 жыл бұрын

    --- Versurile --- M-am născut ca un bastard la stejarul din Borzești, Dintr-un alt bastard cu-obârșii și ambiții domnești. Când aveam vreo unșpe ani eram (b)os domnesc, Sub protecția lu’ tata și-a lui vodă unguresc. Însă tata-a fost ucis de Petru - fratele său, Iar eu și cu maică-mea am fugit peste Tarcău. M-am întors cu-armată mare de munteni și moldoveni Și-am făcut o-nscăunare să-i las paf pe suceveni. Am luat Chilia de la unguri și-am impulsionat comerțul, Și-am taxat negustorimea să îmi iasă mie șperțul, Iar cu bani și cu pământuri am dat la cine m-ascultă, Mai ales la rude, la popi și la vitejimea multă. Sunt Ștefan al III-lea, Moldoveanul pletos, Am ajuns sus, Chiar dac-am fost jos, Sunt Ștefan al III-lea, Moldovean generos, Am bătut monedă și Îi zice gros. Sunt Ștefan al III-lea, Moldovean bengos, Am răzeșii cu mine Așa că fii respectuos. Sunt Ștefan al III-lea Și nu-s mincinos Că Moldova o duce Spectaculos. Cu armura și coroana m-am suit un-doi pe cal, Și am susținut rebelii versus Mátyás în Ardeal. Iară Mátyás a venit să-mi arate cine-i șeful, Dar i-am dat de l-am julit, să îi piară tot cheful. Am bătut și la tătari, am bătut și la munteni, N-am mai plătit tribut Porții și-am făcut țărani-oșteni. Ajunsesem atât de victorios în războaie, Încât sultanul a zis „ghiauru' ăsta are c&#%e!” A trimis Mehmet armată să mă taie în bucăți, Dar le-am dat omor la turci, să mă lase-n libertăți. Pe urmă și polonii au vrut să mă răpună, Însă-n codrii Bucovinei le-am băgat lancea în gură. Sunt Ștefan cel Mare, Sunt periculos, Îți dau la os Cu paloș tăios. Sunt Ștefan cel Mare, Voievod curajos, Se sperie vecinii, Atac nemilos. Sunt Ștefan cel Mare, Ești invidios... Cine-i „atletul lui Christos”? Sunt Ștefan cel Mare, Voievod victorios, Eu sunt „atletul lui Christos”! Mahomed n-a renunțat și a venit personal Ca să-mi dea la Valea Albă atacul final. Apoi fi-su mi-a luat Cetatea Albă și Chilia Ș-am revenit la tribut ca să îmi salvez domnia. Am ctitorit mănăstiri și m-au făcut un mare sfânt, Cu toate c-am trimis mai mulți creștini în mormânt. În România modernă, o spun cu tărie, Cât am stat eu la domnie aș fi stat în pușcărie... (Cât am stat eu la domnie aș fi stat în pușcărie...) Sunt Ștefan cel Mare, Bărbat mustăcios, Oi fi eu scund, Dar am brațul vânjos. Sunt Ștefan cel Mare, Voievod drăgăstos, Necinstesc domnițe Apoi mă rog pios. Sunt Ștefan cel Mare, Cel dreptcredincios, Dau sclavi la călugări Și ei zic că-s virtuos. Sunt Ștefan cel Mare, Voievodul faimos, N-am fost eu sfânt Cât am fost de drăcos!

  • @ericgradinariu5517

    @ericgradinariu5517

    5 жыл бұрын

    Mai fa cai tare

  • @mihaitucan8560

    @mihaitucan8560

    5 жыл бұрын

    Poti sa faci un video cu originile dacilor ? Multumesc :D

  • @topuriinfinite8343

    @topuriinfinite8343

    5 жыл бұрын

    Dar in iunie va aparea anul 1942

  • @webberalex9533

    @webberalex9533

    5 жыл бұрын

    Ba esti un nesimtit plictisit sincer! Fa tu ce o facut Sfantul Stefan voievod! Lepra ce esti! Nu ma intereseaza ce zice lumea ca ii funny ca nu stiu de gluma etc. Nu iti poti bate joc de un Domnitor,care s a luptat pentru tara pentru credinta. Canta despre tine!!!

  • @cosmin2410

    @cosmin2410

    5 жыл бұрын

    Webber Alex esti batut in cap?

  • @prunariu
    @prunariu5 жыл бұрын

    GENIAL! Sincere felicitări! Sper să urmeze Mircea, Vlad, Mihai! Te susțin! Sunt alături de tine!

  • @emmaxyz866
    @emmaxyz8665 жыл бұрын

    Forțaaaa !!! Dacă ar fi auzit Fane, clar îi plăcea ! Respect ! Aveți talent 💛👌✨

  • @suciucatalin5170

    @suciucatalin5170

    3 жыл бұрын

    Chiar iar placea

  • @iuliusconstantcornelio2018
    @iuliusconstantcornelio20185 жыл бұрын

    Ei bine, eu personal cred că binele pe care l-a făcut este mai mare decât răul pe care l-a făcut !

  • @romaniacountryball

    @romaniacountryball

    5 жыл бұрын

    Fiecare om are și părți bune și părți rele.

  • @florindacul3761

    @florindacul3761

    5 жыл бұрын

    Frate. Nu mai fă astfel de cântecele despre domnitorii creștini ai României care și-au vărsat sângele pentru acest pământ Sfânt. Ia și tu frate în derâdere pe Iliescu Petru Roman Constantinescu Băsescu oameni care au distrus economia țării nu lua în derâdere legendele istoriei române Și așa se duce dracului țara asta dar macar nu facem noi cu mâna noastră.Nu cred că ai vrea după ce treci în lumea cealaltă să te întâlnești cu ei pe acolo prin ceaun sau cu Vlăduț țeparul. Oricum din glumă sau cu intenție pui umărul la îndobitocirea populației mă refer la generația tânără care și așa este cum este. Fii Patriot frate fii mândru că ești român !

  • @iuliusconstantcornelio2018

    @iuliusconstantcornelio2018

    5 жыл бұрын

    @@florindacul3761 Generația tânără nu este dobitoacă deloc ! Poate nu este foarte inteligentă, dar România nu se poate lăuda cu mulți din " generația veche ". Sunt o groază de genii tinere, dar ei bine, ce să le mai zici bătrânilor care aparent sunte ei în toate cunoscători...

  • @iuliusconstantcornelio2018

    @iuliusconstantcornelio2018

    5 жыл бұрын

    @@florindacul3761 Cât despre cântec, nu mi-a plăcut, dar de ce mai exact îmi răspundeți mie ? Întrebați-l pe omul care a făcut videoclipul...Mulțumesc !

  • @florindacul3761

    @florindacul3761

    5 жыл бұрын

    Nu am treabă cu tine Iulius sunt deranjat puțin când cineva încearcă să distorsioneze istoria, pentru autorul piesei era comenul,nu am treaba nici cu generația tânără doar mi se pare că se pierde originalitatea unor lucruri,tradiții,inclusiv a istoriei.Si nu pot să aplaud pe cineva care i.a în derâdere istoria.

  • @ovidiusuatean5413
    @ovidiusuatean54135 жыл бұрын

    me im going early to sleep Me at 3 AM:

  • @adrianbanculea2401
    @adrianbanculea24015 жыл бұрын

    Foarte tare.O lectie de istorie intr-o melodie de rap.

  • @florinbaban9554
    @florinbaban95545 жыл бұрын

    Când mai faci clipuri cu al 2 război mondial?

  • @DR_SCRIDON_ANTON
    @DR_SCRIDON_ANTON5 жыл бұрын

    Frumos! Mi-a plăcut. Ăsta-i adevarul, astea erau vremurile.

  • @xrazz7765
    @xrazz77655 жыл бұрын

    Hai cu Romania in al doilea razboi mondiaaal

  • @naigroeg.leirbag9986
    @naigroeg.leirbag99865 жыл бұрын

    Mai urmeaza? Fa despre Vlad Țepeș

  • @alexandruchira184

    @alexandruchira184

    5 жыл бұрын

    ala are vreo 10 documentare la cat de crud si nemilos era

  • @romaniannationalistmapper2912

    @romaniannationalistmapper2912

    5 жыл бұрын

    @@alexandruchira184 era crud dar era si patriot

  • @alexandruchira184

    @alexandruchira184

    4 жыл бұрын

    @@romaniannationalistmapper2912 greu de spsus adica a strans toti oameni fara casa din tara intr-o camera si ia ars de vi declarand ca a rezolvat problema sarciei din tara si singurul motiv pentru care a atacat imperiul otoman este acela ca a crezut ca vin dupa el nu dupa tribut cand au avut o armata mai mare

  • @bezeamarinela1265

    @bezeamarinela1265

    4 жыл бұрын

    Da

  • @dacialibera2575

    @dacialibera2575

    4 жыл бұрын

    @@romaniannationalistmapper2912 era crud cu dusmanii tarii nu cu poporul lui . Eu as dori sa existe in tara legea lui .

  • @anamariamocanu5961
    @anamariamocanu59615 жыл бұрын

    Cea mai tare melodie!! 😎😎

  • @TeleRadioFabian
    @TeleRadioFabian5 жыл бұрын

    frumos, o istorie spusă altfel!

  • @islavmaramur714
    @islavmaramur7144 жыл бұрын

    Asta-i cel mai bun rap ce am vazut in viata MEA!!!!

  • @there-alhaymon3532
    @there-alhaymon35324 жыл бұрын

    Superba idea video ului!

  • @RV-cv2yt
    @RV-cv2yt5 жыл бұрын

    Epic !!! :):):)

  • @lifeplayer40827
    @lifeplayer408273 жыл бұрын

    Uite asta ascult eu înainte de testul de istorie!!! ☺️😅😅😅

  • @RAN-ev7xe
    @RAN-ev7xe5 жыл бұрын

    Sucevean respect !!!!!!❤❤❤

  • @butnariliviu3264
    @butnariliviu32645 жыл бұрын

    Unde este 1942?? Abonatii asteapta urmatorul an

  • @florinbaban9554

    @florinbaban9554

    5 жыл бұрын

    Asta aștept și eu

  • @xpx1949

    @xpx1949

    5 жыл бұрын

    Da chiar

  • @andreiiulian1337
    @andreiiulian13375 жыл бұрын

    Eminem cel Mare

  • @victorbuturoaga6220

    @victorbuturoaga6220

    2 жыл бұрын

    Mai bine zis Ștefinem cel Mare

  • @catalinpistolea187
    @catalinpistolea1873 жыл бұрын

    superb

  • @mirelaloredana9335
    @mirelaloredana93355 жыл бұрын

    Tare ai combinat muzica cu istoria tare

  • @silicararinca7183
    @silicararinca71835 жыл бұрын

    Sa mai faci de astea pls inimioară

  • @Stefan-me7ww
    @Stefan-me7ww5 жыл бұрын

    Prea epic

  • @Fabian-xi8ee
    @Fabian-xi8ee5 жыл бұрын

    Foarte tare! Respect!

  • @Fabian-xi8ee

    @Fabian-xi8ee

    5 жыл бұрын

    @Cosmin Genes ?

  • @Fabian-xi8ee

    @Fabian-xi8ee

    5 жыл бұрын

    @Cosmin Genes :))

  • @MepsYoutube
    @MepsYoutube5 жыл бұрын

    Foarte original. Felicitari pentru curaj.

  • @bogdanmoldovan1177
    @bogdanmoldovan11775 жыл бұрын

    Foarte faina ideea succes in continuare:)

  • @vipulascuns574
    @vipulascuns5745 жыл бұрын

    Mistoooooo

  • @mataneagra
    @mataneagra4 жыл бұрын

    superr

  • @mixx9704
    @mixx97045 жыл бұрын

    Esti cel mai tare!!

  • @ghitzukk
    @ghitzukk4 жыл бұрын

    Poti sa faci si cu: -Mihai Viteazul -Mircea cel Bătrân -Vlad Țepeș -Decebal -Alexandru Ioan Cuza -Iulius Caesar -Suleiman Magnificul -Napoleon Bonaparte -Iancu de Hunedoara -Iancu cel Mare

  • @flavius5722
    @flavius57225 жыл бұрын

    Ador canalul asta

  • @Jesus-s5b
    @Jesus-s5b4 жыл бұрын

    Tare bro

  • @stefanpuscau3246
    @stefanpuscau32465 жыл бұрын

    Foarte tare mai fa!!

  • @valentinstan6313
    @valentinstan63135 жыл бұрын

    Asa tot sa înveți istorie😂👍👍👍

  • @ioan6650
    @ioan66505 жыл бұрын

    :))) șmecher

  • @raresserban2436
    @raresserban24365 жыл бұрын

    Ba deci mor esti genial omule

  • @ofata324
    @ofata3245 жыл бұрын

    Perfect 😂😂👌

  • @adamano3381
    @adamano33815 жыл бұрын

    😂😂 Tare!

  • @vasilerogojan4520
    @vasilerogojan45205 жыл бұрын

    *Tare videoclip !!! Ține-o tot așa !!!* A cui e vocea ?

  • @southkingable
    @southkingable5 жыл бұрын

    Génial 😂😂

  • @bogdanso2203
    @bogdanso22035 жыл бұрын

    Ce tare este melodia 😂🤣🤣🤣

  • @adrianr15
    @adrianr155 жыл бұрын

    Au putea face un video despre perioada de dupa Imperiul Roman si pana la formarea statelor romane (Moldova,Walahia,Transilvania), ce s-a intamplat cu triburile dacice?

  • @FeZe1997
    @FeZe19975 жыл бұрын

    Genial

  • @andreizg2713
    @andreizg27135 жыл бұрын

    Misto

  • @BalindruCW
    @BalindruCW5 жыл бұрын

    Fain dar te rog ca urmatorul video sa fie cu romania in RM2

  • @_alinuu
    @_alinuu5 жыл бұрын

    Mai faceți videoclip uri d astea sunt faine

  • @Football_Romania
    @Football_Romania5 жыл бұрын

    Primul, haide România pe ȘLEAU

  • @not_averge
    @not_averge2 жыл бұрын

    Cine are vibe-uri de 'mo și Foca'?(după voce)

  • @teacaman2963
    @teacaman29634 жыл бұрын

    Cum se numește muzica de pe fundal

  • @valentinpetcu98
    @valentinpetcu984 жыл бұрын

    Se poate instrumentalul fără versuri?

  • @cris4216
    @cris42165 жыл бұрын

    E cel mai tare rap

  • @malahamavet
    @malahamavet5 жыл бұрын

    Nu iau in serios efectul de voce high pitch. Ar fi mai bun cu vocea naturala

  • @rusudanielandrei5435
    @rusudanielandrei54355 жыл бұрын

    Bravo bro! 😂😂😂

  • @mihneatrandafir5928
    @mihneatrandafir59285 жыл бұрын

    Salut, poți să faci rapul lui Vlad Țepeș?

  • @vipulascuns574
    @vipulascuns5745 жыл бұрын

    Eu vreau sa se unească Moldova cu România

  • @gameislife3628
    @gameislife36285 жыл бұрын

    Când vine ep 4 din al 2 lea război mondial?

  • @royalwolfy9558
    @royalwolfy95585 жыл бұрын

    Pls următorul să fie Vlad Țepeș

  • @steadefocmiau
    @steadefocmiau Жыл бұрын

    Morrrr

  • @gheorghitaalsunculitei9146
    @gheorghitaalsunculitei91465 жыл бұрын

    Wow.....

  • @lAlex774
    @lAlex7745 жыл бұрын

    Sa mai faci e prea fain

  • @Alin-ql6it
    @Alin-ql6it5 жыл бұрын

    m-am uitat de 13 ori la rap-ul asta si nu ma voi opri

  • @pr.vladvalahul
    @pr.vladvalahul5 жыл бұрын

    Mai vrem si despre alții :))

  • @emilmihailov
    @emilmihailov5 жыл бұрын

    super marfa. daca nu ma inseala memoria,melodia se bazeaza pe fat frumos - casa locco .

  • @marin414
    @marin4144 жыл бұрын

    iaca asa se invata la istorie

  • @gameislife3628
    @gameislife36285 жыл бұрын

    E faina

  • @lilsah1976
    @lilsah19765 жыл бұрын

    Vreau și cu Tepes

  • @ciprianmarusca1543
    @ciprianmarusca15435 жыл бұрын

    Continuă seria te rog E fain rapul Fa și cu alte personaje (gen Carol l sau Mihai Viteazul)

  • @anapogger9338
    @anapogger93385 жыл бұрын

    Cel mai tare rap ever!!!😂😂😂🦄🇷🇴

  • @decebalrex9780
    @decebalrex97803 жыл бұрын

    As vrea sa aud si pe tema domnilor vlahi sau mai bine spus ungro-vlahi, cum ar fi țepeș si restu

  • @denisfgh7780
    @denisfgh77805 жыл бұрын

    Ești super tare! !!!!!!!

  • @radu1.662
    @radu1.6625 жыл бұрын

    Ww2 1942 romania?

  • @Adrian16Hz
    @Adrian16Hz5 жыл бұрын

    Vlad Țepes, cand?

  • @bucigoiro
    @bucigoiro5 жыл бұрын

    De ce sa schimbi un prim ministru cand poti schimba un guvern!?!

  • @vaseapantea881
    @vaseapantea8815 жыл бұрын

    Cea mai faină MELODIA

  • @alinburlacu5147
    @alinburlacu51473 жыл бұрын

    Melodie de fundal?

  • @lovelememes6694
    @lovelememes66945 жыл бұрын

    Ce îi cu vocea aia coaie?

  • @dumitruantoniocristian5838

    @dumitruantoniocristian5838

    5 жыл бұрын

    O voce foarte ciudata

  • @dumitruantoniocristian5838

    @dumitruantoniocristian5838

    5 жыл бұрын

    Ma face sa rad cand canta asta

  • @Ruze505
    @Ruze5055 жыл бұрын

    tare pesa

  • @CartiTop

    @CartiTop

    5 жыл бұрын

    Piesa*

  • @capitan6836
    @capitan68365 жыл бұрын

    O varianta in limbaj porcos ?

  • @siegmundheine4282
    @siegmundheine42823 жыл бұрын

    Uăi, da șe ghini ai zisăi, măi băiet moldovan! Iești tari ăi!

  • @florinbaban9554
    @florinbaban95545 жыл бұрын

    Când postezi 1942 nai postat de o lună clipuri despre al 2 război mondial

  • @sethx7620
    @sethx76204 жыл бұрын

    Mircea cel Bătrân next.

  • @agentulyoutube1575
    @agentulyoutube15755 жыл бұрын

    Rapul lui Vlad Tepes te rogg !!!

  • @gabrielaserban3193
    @gabrielaserban31935 жыл бұрын

    Da ce canticel!! In fine.

  • @xcrypt4378
    @xcrypt43785 жыл бұрын

    Deci nu cred:)))))))) excelent felicitari

  • @xgamer5546
    @xgamer55463 жыл бұрын

    Tu mai facut sa ma apuc de isorie

  • @catalinionut9360
    @catalinionut93605 жыл бұрын

    WW2 1942?:)))

  • @xpx1949
    @xpx19495 жыл бұрын

    Ceva cu Antonescu faci ? Și chiar sa vin 1942. Like super tare respect

  • @alexcampian6114
    @alexcampian61145 жыл бұрын

    Cand continui cu romania in ww2

  • @thelazy0ne
    @thelazy0ne2 жыл бұрын

    Da bã da-i al nostru ☝️😉

  • @Itz_Patrisia_here
    @Itz_Patrisia_here10 ай бұрын

    Și piesa cu Radu cel frumos când faci😂

  • @flaviuslupu2532
    @flaviuslupu25324 жыл бұрын

    GREAT!!!!!!!!!!!!!!!!!! *G E N I A L !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!*

  • @tatiandumitrescu
    @tatiandumitrescu5 жыл бұрын

    Interesant, insa ai gresit perioada domniei in titlu. Sunt convins ca a fost un tippo.

  • 5 жыл бұрын

    E intervalul vieții

  • @d9479
    @d94794 жыл бұрын

    Ce smecher

  • @topuriinfinite8343
    @topuriinfinite83435 жыл бұрын

    Sper sa apara cat mai repede anul 1942

  • @Ruze505
    @Ruze5055 жыл бұрын

    eu sunt dun moldova

  • @CartiTop

    @CartiTop

    5 жыл бұрын

    Din*

  • @demig3136
    @demig31365 жыл бұрын

    Colaborare cu cretivemokeys?

  • @romanandy4913
    @romanandy49135 жыл бұрын

    Fa si despre vald tepes

  • @chubb_lee3185
    @chubb_lee31855 жыл бұрын

    Primu

  • @yoayonsoul2753
    @yoayonsoul27534 жыл бұрын

    Cică istorie pe şleau, dar nu ştii dacă îl iubeşti sau nu!

  • @andreia8110
    @andreia81105 жыл бұрын

    Mai fa episoade din al doilea război mondial