❗PRIMARUL SECTORULUI 5 A EFECTUAT O VIZITĂ DE LUCRU ÎN TEREN, PENTRU A VERIFICA LUCRĂRILE

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a profitat de vremea bună din prima parte a zilei de astăzi, 10 iunie, și a petrecut 8 ore pe șantierele din Sectorul 5, pentru a verifica stadiul lucrărilor începute pe raza sectorului. Acesta a fost însoțit de echipa administrativă din subordine. Iar ca vizita de lucru să fie de bun augur, edilul și echipa sa au făcut o primă oprire la biserică, cu ocazia marii sărbători creștine, Înălțarea Domnului.
Următoarea oprire a fost făcută la Școala Gimnazială nr. 135 de pe Calea Ferentari, unde urmează să fie inaugurată noua sală de sport a unității de învățământ. Aici, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a stat de vorbă cu cadrele didactice și cu elevii care se vor bucura pe viitor de noua sală de sport.
În cartierul Ferentari, echipa Primăriei a verificat stadiul lucrărilor la noul loc de joacă ce se construiește în Parcul Ferentari, iar apoi a vizitat spațiul pe care, în trecut, se afla mini-parcul Ferentari. Aici, pe terenul lăsat în paragină de fostele administrații, edilul a dispus amenjarea de locuri de parcare.
Pe Strada Pecineaga, la numărul 81, pe un spațiu pe care, în trecut, creștea vegetație necontrolată, lucrările la noua parcare dintre blocuri sunt in toi. Termenul dat de edil pentru finalizarea lucrărilor este de 15 iunie. În aceeași situație se află un alt spațiu localizat la intersecția străzii Sălaj cu Aleea Bacău, unde lucrările la noua parcare trebuie să fie finalizate în cel mult o săptămână.
Lucrările la noul loc de joacă de pe Strada Posada sunt aproape finalizate, iar pe spațiul unde existau mai multe imobile construite abuziv, va exista cât de curând o zonă cu aparate de fitness.
În urmă cu aproximativ o lună, în zona Cotroceni, a fost identificat un părculeț care nu mai fusese reabilitat din 1989. Lucrările la noul spațiu de recreere și relaxare sunt finalizate. Acesta se va numi Parcul „Facultatea de Medicină”. O altă zonă de relaxare si recreere va fi redată cetățenilor de pe Strada Jean Clunet, în urmatorele zile.
Ultima oprire a fost făcută pe Strada Arbănași, unde primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a avut în trecut o dezbatere publică cu locuitorii din zonă, cărora le-a promis că pe spațiul dezafectat dintre blocuri va amenaja locuri de parcare, un spațiu de joacă pentru copii și un teren de fotbal/baschet. Aici, edilul a constatat că lucrările se află în grafic, urmând să fie finalizate în data de 30 iunie.
„Am o veste bună pentru voi, oameni dragi! În Sectorul 5 se muncește! După 30 de ani de ignoranță și nepăsare, în Sectorul 5 are loc o adevarată schimbare la față! În urma vizitei de lucru de astăzi mi-am făcut o imagine de ansamblu a lucrărilor din sector și vreau să-i anunț pe cetățeni că Sectorul 5 evoluează... se înalță! Iar acest lucru se datorează, în cea mai mare măsură, vouă, cetățenilor, care mi-ați acordat sprijinul și încrederea necesară, pentru a vă aduce odată cu venirea mea, în funcția de primar, o schimbare reală și, tot cu ajutorul dumneavoastră, o schimbare trainică. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți! Hristos S-a Înălțat!”, a declarat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Пікірлер: 457

  • @cocoimarian4002
    @cocoimarian40023 жыл бұрын

    Respect Domnului Primar,dar și oamenii trebuie sa prețuiască. Toți așteaptă să se facă după care sa aiba ce distruge.

  • @costelcimpanu8796
    @costelcimpanu87962 жыл бұрын

    Respect domnul Piedone

  • @benyguardian358
    @benyguardian3582 жыл бұрын

    Raman uimit ce om minunat este primarul vreu si eu unu la timisoara 👍😇

  • @laurentiupaduraru889
    @laurentiupaduraru8893 жыл бұрын

    EXACT ASA TREBUIE FACUT DE CATRE TOTI PRIMARII DIN ROMANIA

  • @dumitrumoldoveanu898
    @dumitrumoldoveanu8983 жыл бұрын

    Un primar care le rezolvă toate problemele lor BRAVO lui

  • @dejib.3930
    @dejib.39303 жыл бұрын

    Daca ar fi Piedone primar pe Romania ,s-ar vedea progres si civilizatie.

  • @aureliovanpirvu7084
    @aureliovanpirvu70843 жыл бұрын

    Așa trebuie să facă toti primari trăiască dumnealui.

  • @Lulu-if4eg
    @Lulu-if4eg2 жыл бұрын

    Îmi place că d-ul PRIMAR PIEDONE are și talentul de arhitect, de grădinar, de om cu suflet bun pt cetățenii SECTORULUI 5, îi înțelege imediat dece au NEVOIE și rezolvă imediat , "ușor, ușor le scoate pe toate la capăt "‼️👍🥰🌹👼👏🌹✌️🤣🙋

  • @agnesont816
    @agnesont8163 жыл бұрын

    Buna ziua Sant din Baia Mare si va urmaresc Felicitar pentru tot ceea ce faceti Baimareni au un primar Catalin Cereches de nota 10 Mult succes !!

  • @lazarmario2776
    @lazarmario27763 жыл бұрын

    Respect pentru ceea ce faceti, avem nevoie de un Presedinte ca dvs, va sustinem..

  • @mickym3447
    @mickym34473 жыл бұрын

    Respect! Totdeauna a fost un om bun si gospodar. Pacat ca a tras din cauza altora! Sanatate dle Piedone! Sa traiti mult si bine!

  • @vioricastoian6099
    @vioricastoian60993 жыл бұрын

    Un adevarat primar,isi merita pe deplin tot respectul .

  • @cocowitheverything8294
    @cocowitheverything82942 жыл бұрын

    Dacă se vrea se '''poate! Dar sunt prea multe capușe in funcții din păcate! Bravo Piedone

  • @byfy1648
    @byfy16483 жыл бұрын

    Asa ne trebuie un președinte.

  • @cantaricrestine247
    @cantaricrestine2473 жыл бұрын

    Eu sunt din Județul Alba, am ramas șocată de acest primar. Se vede că îi pasă de cetățeni și face ceva cu banii europeni, nu îi bagă în buzunar ca alți primari. Felicitări și tot respectul!👏

  • @Lulu-if4eg

    @Lulu-if4eg

    2 жыл бұрын

    Scheau Claudia, șocată ⁉️ poate încântată, plăcut surprinsă că, și în România se POATE face TREABA BUNĂ când se vrea ‼️‼️👍😀🌹🥰✌️🙋

  • @p.m.r.p.m.r.7279

    @p.m.r.p.m.r.7279

    Жыл бұрын

    ​@@Lulu-if4egse mai ramane si socati! 😂😂😂😂 Daca ai sti c'è hotii fac primarii Prin Oltenia! 😂😂😂

  • @Lulu-if4eg

    @Lulu-if4eg

    Жыл бұрын

    @@p.m.r.p.m.r.7279 nu numai prin Oltenia, mai peste tot în România, cu câteva excepții ‼️ Sunt niște activiști care-i depistează și le cere socoteală, dar sunt luați la bătaie chiar de Primar și de gealații lui ‼️ Activiștii Nițu și Geană ‼️ majoritatea PRIMARILOR sunt cei mai mari ȘARLATANI PUTUROȘI, HOȚI PERVERȘI, SEMIANALFABEȚI, fără cultură generală, iau BANII poporului DEGEABA și nu puțini, stau de zeci de ani în birouri în fața calculatorului și se distrează ‼️ prostimea dela țară îi votează de frică că nu le mai dă ajutorul social ‼️ dacă-i întrebi pe cine votează, zice: nu știu, pe cine zice domn Primar ‼️la un reportaj au fost întrebați care-i capitala României, răspuns: nu știu că, n-am fost acolo ‼️😱🤦 Astea-s rezultate de 33 ani dictatură PSD istă ‼️toți cei întrebați au fost tineri din provincii diferite ‼️😱👎🤮👺🥺🙋

  • @Lulu-if4eg

    @Lulu-if4eg

    Жыл бұрын

    Scheauclaudia, alți PRIMARI nu știu nici măcar să completeze un formular către UE, sunt semianalfabeți ‼️nu mai zic de ASTFEL de acțiuni în favoarea comunei ‼️ mai bine stau liniștiți ca ȘEFII în fața calculatorului și se distrează că, banii intră pe contul lor oricum,și nu puțini, așa la ca 7.000,-Roni ‼️ NIMENI nu-i trage la răspundere ce fac că, toți sunt acolo prin pile, rudenii, cumetrii ‼️😱👎🤮👺

  • @emanuelbobariu9619
    @emanuelbobariu96192 жыл бұрын

    Asta.i primarul adevarat!Dacă toti primarii din toata tara ar fi la fel ca Piedone sa faca ceva pt.tara atunci ar renaște toata romania o normalitate civilizată!

  • @vasilebalan4115
    @vasilebalan41152 жыл бұрын

    Are suflet și de aceea ai pasă de toți și de toate,dar cu mari sacrificii,pentru că este pe teren și noaptea și urmărește foarte atent la tot ce face, felicitări și să vă Dee dumnezeu multă putere să rezistați presiunilor, sănătate și tot ce este de folos. Doamne ajuta

  • @tehnicianenergetic6090
    @tehnicianenergetic60902 жыл бұрын

    DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE CU SĂNĂTATE ȘI VIAȚA VESNICA !!!

  • @genovevabuzatu9756
    @genovevabuzatu97563 жыл бұрын

    Bravo dom primar, Dumnezeu sa va binecuvinteze sa va ajute Dumnezeu in tot ce faceti, sinteti un om deosabit

  • @antontamas2070
    @antontamas2070 Жыл бұрын

    Domn Primar în toată România ar trebui RESPECT

  • @danielstrungareanu7151
    @danielstrungareanu715111 ай бұрын

    Felicitări bravo Domnule Primar Piedone sunteți un om care aveți Credință în Dumnezeu Felicitări bravo Felicitări Domnule Primar Piedone Felicitări 👍👍👍👍

  • @cocolinococo6016
    @cocolinococo60163 жыл бұрын

    bravo primare esti cel mai tare..sa nu tr duci sa candidezi la presedentie sau la primaria generala pentru ca e posibil sa fie cainii pe tine si sa pierzi din putere...ramai asa ca esti puternic

  • @Mr.Cristea
    @Mr.Cristea3 жыл бұрын

    Stimă și respect! sănătate vă doresc.

  • @dumitrumaruntelu5427
    @dumitrumaruntelu54273 жыл бұрын

    Asa trebuie sa fie un primar RESPECT

  • @danielmedrea8184
    @danielmedrea81842 жыл бұрын

    „Pocăiţi-vă dar și întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” ‭‭Faptele Apostolilor‬ ‭3:19‬ ‭

  • @adrianzgorcea5719
    @adrianzgorcea57192 жыл бұрын

    Daca ar fi toți primari de sectoare așa s-ar cunoaște ceva an București stimă și respect pt dl Cristian

  • @filip5647
    @filip56473 жыл бұрын

    Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă , căci Împărăţia cerurilor este aproape.” S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape . Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

  • @crycry5719
    @crycry57193 жыл бұрын

    Bravo d.le Primar🙏

  • @bicabica4003
    @bicabica40032 жыл бұрын

    Non coment decât atăt pot spune decât că acest om are o mare mare credință la Dumnezeu în rest se vede tot de ce fel de om este punct

  • @marymariana3048
    @marymariana30482 жыл бұрын

    Mai rar așa primar gospodar !!Felicitări

  • @dancruceanu6694
    @dancruceanu66943 жыл бұрын

    Respect! Sa va dea Dumnezeu sănătate!

  • @bumbacmarin8296
    @bumbacmarin8296 Жыл бұрын

    Ce primar ați mai văzut dumneavoastră,,să umble pe stradă,,să verifice ,,să fie lăudat de populație,,și să se implice în tot ceea ce face,,,,,într-un cuvânt : DEVOTAT,,GOAPODAR ȘI IUBIT DE SECTORUL LUI. LA CONDUCEREA ȚĂRII SĂ VINĂ

  • @gabrielarosca2241
    @gabrielarosca22412 жыл бұрын

    FELICITĂRI ! RESPECT ! D.le PIEDONE 👍👏 Ce realizări frumoase aveți dvs. într-un an și ceva NU AU FOST CAPABILI SĂ AIBĂ... Vanghelie și Florea în 30 de ani, pentru locuitorii sectorului 5 ! BRAVO ! 👍✌️

  • @gabrielnechita6069
    @gabrielnechita60693 жыл бұрын

    Sarace bunici ..dumnezeu sale dea sanatate

  • @costelcaruntu5148
    @costelcaruntu51483 жыл бұрын

    Aşa oameni trebuie să ne conducă felicitări domnule primar

  • @diy_ebikesq8162
    @diy_ebikesq816210 ай бұрын

    Va rog,, Președinte de Țară, chiar societatea însăși v-ar ajuta sa ne facem o Țară frumoasa si mandri ca suntem Romanii,❤❤❤

  • @diy_ebikesq8162
    @diy_ebikesq816210 ай бұрын

    Ce,, OM, mare sunteți oare cand restul, Primarilor,, si întregiului Stat Român va acționa ca dvs ,mare om mare om

  • @valy77podgoria
    @valy77podgoria3 жыл бұрын

    Bravo domnule Piedone multă sănătate așa ar trebui să facă toți primarii

  • @marcelbogdan9480
    @marcelbogdan94802 жыл бұрын

    Bravo , Bravo esti un domn

  • @hermanoshermanpescasub4813
    @hermanoshermanpescasub48133 жыл бұрын

    Felicitării... Un primar de milioane.... Dumnezeu sa va binecuvinteze

  • @floareamiulescu579
    @floareamiulescu5793 жыл бұрын

    Omu sfințește locu. Felicitări!

  • @amaranthcj8501

    @amaranthcj8501

    3 жыл бұрын

    Stinteste pã dracu`. "Colectiv" va spune ceva?

  • @TheTipiripi
    @TheTipiripi3 жыл бұрын

    Locuiesc departe ,nu sint bucurestean ,sint romin si va multumesc pentru ce faceti ,va multumesc ca redati speranta de mai bine cetatenilor, Va transmit ginduri bune sanatate .

  • @gilbertris7047
    @gilbertris70473 жыл бұрын

    Un Primar responsabil , un om de admirat !

  • @gabrielpetra844
    @gabrielpetra8443 жыл бұрын

    Un om care iubeste ceea ce face si nu sta in birou ca 99,9 dintre primari ! Romania are nevoie de oameni ca dl Piedone ! Multa sanatate si putere de munca !

  • @silviabadea1359
    @silviabadea1359 Жыл бұрын

    Doamne ajută 🙏 să ieșiți cât mai repede de acolo 🥺🥺🥺 Mă rog în fiecare zi la Bunul Dumnezeu 🥰🥰❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  • @vasybylli4870
    @vasybylli48703 жыл бұрын

    FRUMOS PARCULET, ÎNCÂNTĂ OCHIUL ȘI FÂNTÂNA ARTEZIANA DĂ UN PLUS DE RĂCOARE ȘI LINIȘTE SUFLETEASCĂ 👍🎩

  • @ciocoiu88
    @ciocoiu883 жыл бұрын

    Pare atât de simplu modul in care ia măsuri acest primar, când ar putea sa fie atât de simplu si pt toti primarii de pretutindeni! Felicitări acestui primar! 🙏🙏✌🏻👍

  • @ionionut9700
    @ionionut97003 жыл бұрын

    bravo domnule primar....eu nu sunt din Buc,ci din jud olt Slatina,dar va admir pt ceea ce faceti.

  • @tamasmc2301

    @tamasmc2301

    3 жыл бұрын

    Ai admirat si atunci cand au murit mii de oameni din cauza lui?

  • @andreivalentin7974

    @andreivalentin7974

    3 жыл бұрын

    De ce din cauza lui ??

  • @adrianatrupina8464

    @adrianatrupina8464

    3 жыл бұрын

    @@tamasmc2301 cum adica vina lui?Parca Victor Ponta a demisionat.Si smurd este a lui Arafat este si al lui?

  • @georgetaoprea9260

    @georgetaoprea9260

    3 жыл бұрын

    Un om ,de admirat

  • @type3666

    @type3666

    3 жыл бұрын

    Teatru ieftin

  • @CristiSimplu-qv3oq
    @CristiSimplu-qv3oq3 жыл бұрын

    Oamenilor acest om merita Romania pe mâinile lui, sa putem să ne întoarcem și noi acasă în Romania, suflet de viteaz..

  • @Scorpionulrosu
    @Scorpionulrosu3 жыл бұрын

    Nu au fost parcurile din sectorul 5 așa aranjate de când eram eu copil ,bravo domn primar felicitări 😎😎

  • @eneandrei5614

    @eneandrei5614

    3 жыл бұрын

    Nu sunt din Bucuresti,dar chiar a facut sau e de fatada?

  • @icnicn6556

    @icnicn6556

    3 жыл бұрын

    👏👏👏👏👏👏 adevarat roman cu simt de raspundere , cetatenii din sect 5 nu au gresit alegerile

  • @catalin6451

    @catalin6451

    3 жыл бұрын

    @@eneandrei5614 Chiar a facut, nu ne vine sa credem :))

  • @valigoti

    @valigoti

    3 жыл бұрын

    @@eneandrei5614 Locuiesc in sectorul 5 la cativa metri de Parcul Sebastian si spun sincer chiar a facut si nu numai acolo, eu merg la pas in multe zone ale sectorului 5 si se cunoaste,se vede clar schimbarea in bine ,acum vreo 16,17 ani i-mi doream in sector un primar ca d-nul Piedone si uite ca dupa ani si ani a venit nu unul ca el ci chiar el !

  • @icnicn6556

    @icnicn6556

    3 жыл бұрын

    @@user-uu4oo6wy3s Cine vorbeste 🤔 Bai da de PNL- istul vostru Liviu Voiculescu care are dosare de proxenetism , jaf , talharii crime ce spui ?

  • @viorelchiriac4223
    @viorelchiriac42234 ай бұрын

    Sunt multi care nu-l halește pe Piedone , ce ar fi fost dacă toți primarii din Romania și politicul , ar fi fost 70 la sută din ce face acest om ....!

  • @cristiandarie5407
    @cristiandarie54073 жыл бұрын

    Asa suntem noi,dar va întreb ceva cine a venit vreodată în teren nu mai zic sa facă ceva nimeni, nimerni,niciodată asa ca lasa ti omul sa și facă treaba de fațada asa cum.zic unii ,omu se implica bravo.lui

  • @rauloprea9420
    @rauloprea94203 жыл бұрын

    Oameni buni ma uit si nu imi vine sa cred

  • @mihaistanvalentin6091
    @mihaistanvalentin60913 жыл бұрын

    ÎN SFÂRȘIT A VENIT SI RÂNDUL LA SECTORUL 5 SA FIE PARTE DIN CAPITALĂ CA AM FOST LĂSAȚI DEOPARTE PREA MULT TIMPP 😍😍😍 DL.PIEDONE SĂ ÎȚI DEA DUMNEZEU MULTĂ SĂNĂTATE SI PUTERE DE MUNCĂ ÎNCĂ 20 DE ANI ȘI SA ÎȚI AJUTE DUMNEZEU SĂ AJUNGI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI CA ATUNCI PUI 🛑⛔LA TOȚI NENOROCIȚI 😘😘😘😘😘

  • @veronicavargalui5056
    @veronicavargalui50563 жыл бұрын

    VA recit eu de la Veronica Mikle,, in cenusa sta ascunsa foarte adesea o scantee si, o iubire nepatrunsa intr, un suflet de femeie! E inmormantata cu tot cu iubire a ei Mihai Eminescu!

  • @adriandanciu8219
    @adriandanciu82193 жыл бұрын

    Doar cuvinte de laudă pentru domnul primar!! Dacă ar avea toți conștiința acestui primar, România ar ajunge la un alt nivel! Felicitări!! Poate o să vă urmeze și ,,alții” exemplul bun!

  • @vioricastoian6099
    @vioricastoian60993 жыл бұрын

    O sa scoata la lumina sectorul 5 ce bine ar fi daca toti primarii ar fi la fel

  • @madalintranca3314
    @madalintranca33143 жыл бұрын

    Bai oameni buni deci ce face acest Domn e fara cuvinte wow Felicitari

  • @edilsavaMonicris
    @edilsavaMonicris2 жыл бұрын

    Bravo🤝🎖

  • @decoracionesyreformaspanti860
    @decoracionesyreformaspanti8603 жыл бұрын

    Un om bun, gospodar si corect 👏👏👏

  • @nikolucian
    @nikolucian3 жыл бұрын

    nu stau in bucuresti, nici macar nu stau in tara, insa va urmaresc de luni bune si va felicit!! continuati tot asa!! 👏

  • @vali303
    @vali3033 жыл бұрын

    Vreți sa-l bateți pe BOC de la Cluj cu realizările ! Felicitari pt ce ati facut pana acum

  • @danielacatoiu4594
    @danielacatoiu4594 Жыл бұрын

    Nu pot crede că mai există asemenea om de factură foarte mare om practic daca am fi avut un parlament oameni că dânsul ar fi fost departe Romania pălăria jos pentru un asemenea om

  • @pananicusor4025
    @pananicusor40253 жыл бұрын

    Piedone presedinte👍👍👍👍👍👍👍

  • @YoAnonim
    @YoAnonim3 жыл бұрын

    De ar fi toti asa, tipla ar fi Romania.Respectele mele

  • @stelianamociornita5630
    @stelianamociornita56303 жыл бұрын

    Cinste și Respect pentru domnul Primar Piedone, un Om de toată isprava gospodar de gospodar 💕💕💕

  • @nicuteodorescu6807
    @nicuteodorescu68073 жыл бұрын

    Doamne ajută să vă de-a Dumnezeu sănătate domnule primar nu sunt din sec 5 dar vă admir

  • @duku2165
    @duku21653 жыл бұрын

    Țara ar fi mândră cu asemenea om ca președinte! 👑

  • @fgeorge5492

    @fgeorge5492

    3 жыл бұрын

    Poate de bloc. Ca tunde iarba bine

  • @mihaioprea342
    @mihaioprea3423 жыл бұрын

    CEVA DEOSEBIT RESPECT PRIMARE 🇷🇴🖐🍷

  • @andreileca1478
    @andreileca14783 жыл бұрын

    Felicitari asa da un om care face io la 36 de ani numi vine sa cred ce face acest om bv domnule piedone bv

  • @elchapo6700
    @elchapo67003 жыл бұрын

    Fără cuvinte, adevărat caracter!

  • @andreiandi1104
    @andreiandi11043 жыл бұрын

    Domnule primar când se fac lucrări cu utilaje grele trebuie protejați toți copacii care sunt sănătoși cu lemne făcut un gard de protecție nu sa fie loviți de către utilaje

  • @FlorinclaudiuOvidiu-nq8sz
    @FlorinclaudiuOvidiu-nq8sz Жыл бұрын

    Și nu uitați de flori Sau uscat ' ți'sa uscat și prestația 😂👏 Bravo Domn Primar unde sunteți dvs Înseamnă lucru bine făcut ordine și disciplină dar mai ales Respectul față de cetățeni 👏👏👏

  • @leventefekete6918
    @leventefekete69183 жыл бұрын

    Bravoo

  • @Georgicut
    @Georgicut3 жыл бұрын

    Pe calea ferentari intre rahiva si salaj,pe trotuar ar fi bine venit un spatiu verde cu gardulet mic sau ceva bordura cu si inaltat cu oamant apoi gazin la botul masinilor. Ar fi frumos. Si politia locala sa ia masuri imprivinta persoanelor care stau ca pe aleea livezilor cu catel cu copil si cu purcel in fata blocului si toaca seminte si bea bere cand parcul este in apropoere.

  • @cosminlucaci6182
    @cosminlucaci61823 жыл бұрын

    Eu sunt din Arad și urmăresc cu placere acest canal! Mi as dori sa avem și noi la primăria orașului un om atât de responsabil!Postul de primar este prea mic pt un asemenea potential. Toată stima!

  • @lik3604

    @lik3604

    3 жыл бұрын

    Tot la psd esti ?

  • @cosminlucaci6182

    @cosminlucaci6182

    3 жыл бұрын

    Aici nu e vorba de războaie politice...vb de potențialu omului! Nu cred ca poți obiecta ceva!

  • @bucurdanielb7625
    @bucurdanielb76252 жыл бұрын

    Acest Primar a inteles vocea si votul Cetateniilor D nul Piedone cunoaste directia corecta in care se merge Sanatate la anu .si la mai mare d-nulPopescu !!! ASA TREBUIA ACTIONAT DIN 1990 ( RUSINE CELOR CARE AU FOST INAINTE ) OMUL SI CETATEANUL PUS IN PRIM PLAN UN SINCER BRAVOOOOOOOOOOOOOOOO !!!

  • @iosifmagdut4421
    @iosifmagdut44212 жыл бұрын

    Primar care tine la cetatean si sufera alaturi de el vrea binele cetateanului si îl iunbeste cred si sunt ferconvins ca si catateanul la fel meritati respect maxim👈❤️❤️❤️❤️👍🇧🇪🇬🇷

  • @craciunalexandru2660
    @craciunalexandru266011 ай бұрын

    Felicitări

  • @AndreiAndrei-li7xg
    @AndreiAndrei-li7xg5 ай бұрын

    RESPECT

  • @fisingman.belgium
    @fisingman.belgium Жыл бұрын

    Và vrem presedinte domnule piedone❤❤❤❤❤!

  • @iordanflorian3492
    @iordanflorian3492 Жыл бұрын

    sa traiasca si sa aiba putere sa treaca peste toate. eu cred ca nu trebuia el sa intre acolo dar se vede ca ceii mai mari ca el l au trimes sa nu intre ei

  • @constantiniancu176
    @constantiniancu17611 ай бұрын

    Foarte frumos

  • @florynb132
    @florynb1323 жыл бұрын

    Felicitări! Dacă ar fi toti primari la fel de interesați cum este domnul acesta , România ar fi mult mai frumoasa si mai curată

  • @danielmedrea8184
    @danielmedrea81842 жыл бұрын

    Primarul acesta trebuie sa fie Președintele Țării

  • @floareapirlogea8047
    @floareapirlogea8047 Жыл бұрын

    Felicitării

  • @Nic592
    @Nic5923 жыл бұрын

    Bai aveți un primar de invidiat......Bravo....

  • @privatebankgroparu2717
    @privatebankgroparu27173 жыл бұрын

    Sunt plecat din tara dar ma bucur sa vad asemenea lucruri frumoase cinste dl Primar si intregii echipe 🙏🙏🙏

  • @tinaradu1484
    @tinaradu14843 жыл бұрын

    Copacii de pe M Sebastian trebuie curatati ,domnul primar.

  • @andreileca1478
    @andreileca14783 жыл бұрын

    Scoala mea 135 acuma am vazut bvvvv domnule primar asa da io nu am apucat macar sa apuce alti copi la noi nici porti nu aveam

  • @doinamarin628
    @doinamarin6283 жыл бұрын

    El așa era și când era șef la Protecția consumatorului. Tăia în carne vie să fim serioși. Bravo Piedone 👏👏👏👏👏

  • @lucianlucky8569
    @lucianlucky85693 жыл бұрын

    Sa fi avut la scuter,numere de Sintesti :)))))

  • @boxerbull1003
    @boxerbull10033 жыл бұрын

    Felicitari!! salutari baiatului de la EMS JV!

  • @marinaberndt8298
    @marinaberndt82983 жыл бұрын

    RESPEKT !

  • @bogdanbogdan9768
    @bogdanbogdan97683 жыл бұрын

    Va salut,cu respect!Sunteti o noua speranta pentru oameni,de aceea va sufooca toti cu problemele nerezolvate de 30 de ani.Sper sa o tineti tot asa si sigur o sa ajungeti mult mai sus.

  • @mariansavu1151

    @mariansavu1151

    3 жыл бұрын

    Sperante,sperante.(Traindo sperare,murindo c....e).Tot asa vorbea si Vanghelie si Daniel Florea.

  • @CreativeTimisoara
    @CreativeTimisoara3 жыл бұрын

    Nu locuiesc in București și momentan nici in România, dar ma uit cu plăcere la aceste videoclipuri. Dacă toată lumea ar face așa ca el nu ar spune nimeni nimic ca mai bagă și una alta in buzunar. Dar la noi mai mult de fura și puțin se face, Domnul Piedone și dacă ar fura cred ca tot nu as fi deranjat pentru ca și face ceva pentru locuitori. Merge peste tot pe teren nu sta doar in birou și așteaptă poze de pe teren. Bravo lui.👍🏼

  • @elenatulica5025
    @elenatulica50253 жыл бұрын

    Așa ceva mai rar da săi ție Dumnezeu obiceiul și sănătos

  • @aureliasandu1842
    @aureliasandu18423 жыл бұрын

    Bravo felicitări

  • @mirceastanescu2207
    @mirceastanescu22073 жыл бұрын

    Exemplu de Primar , mai avem un singur primar in Mioveni Arges asa trebui să fie toți primari României nu numai cu mina in buzunarul contribuabilului

  • @stancastan5278
    @stancastan52783 жыл бұрын

    Se vede k îi pasa de oameni pentru k are copii ,nepoti nu k iohanis,câțu si orban care nu le pasa de copii tarisoarei noastre care a ajuns sa ne judece streini BRAVOOO DL PIEDONE felicitari in ceea ce faceti

Келесі