Primarul Dominic Fritz: "Dacă plouă, sunt fericit, pentru că dacă n-aș fi fericit, tot ar ploua"

Ойын-сауық

"Nu știam absolut nimic despre Timișoara; în general, despre România nu știam nimic. Adică... aveam prejudecățile normale, să zicem - copii ai străzii, câini pe stradă, Dracula, Ceaușescu și cam atât."
Dominic Fritz a ajuns în țara noastră când avea 19 ani, ca voluntar la o Casă de copii din Timișoara, iar 19 de ani mai târziu era ales primar al orașului, fiind una dintre surprizele alegerilor locale din România. S-a născut în Germania, dar poți băga mâna în foc că e român, după cât de bine și fără accent vorbește limba română.
De ce a ales ca Timișoara să-i devină acasă, unde și ce a studiat, ce-l leagă foarte tare de Paris, de ce obiceiuri mai puțin ortodoxe s-a lovit la noi și ce cuvinte știa în limba română, când a ajuns pentru prima dată în România, aflați "La cină".
"Am vrut neapărat să vorbesc o română fără greșeli, ca să fiu luat în serios. (...) Nu contează dacă ești neamț sau român, ortodox sau catolic".
Primarul Dominic Fritz a vorbit despre copilăria trăită la țară, într-o familie de profesori cu 8 copii, despre jocuri în pădure, în aer liber, și despre mesele gălăgioase, a povestit unde și când și-a cunoscut soția, care sunt desele motive de ceartă în familie, a vorbit despre cum îi schimbă viața primul copil, cum arată un weekend la el acasă și a povestit despre pasiunile deprinse în copilărie, păstrate până astăzi.
"Am cantat Iorgovan, frumoasă floare, o piesă despre mândria de a fi bănățean. (...) Sunt un pianist mediocru, sunt un cântăreț mediocru și am o bucurie foarte mare să lucrez cu oameni care sunt mai buni decât mine".

Пікірлер: 96

  • @user-sl5zj9fl1t
    @user-sl5zj9fl1t10 ай бұрын

    Stie mai bine decat Ciolacu limba romana.Succes Dominic Fritz!

  • @eleonorakezdi6142
    @eleonorakezdi61425 ай бұрын

    Domnul Fritz vorbeste foarte bine limba romana, fara accent.Nu stiu daca am mai vazut un strain care sa vorbeasca atat de bine limba noastra.Felicitari.

  • @SKARA101

    @SKARA101

    13 күн бұрын

    e de 20 de ani in Romania.

  • @Twowheelsonelens
    @Twowheelsonelens Жыл бұрын

    Cel mai tare primar ! Nu regret ca te-am votat Samuel !

  • @liviabarbu9922
    @liviabarbu9922 Жыл бұрын

    Un tip inteligent și un primar bine intenționat. Felicitări domnule primar!

  • @valuta42

    @valuta42

    Жыл бұрын

    Din gură e ușor să dai k primar,întrebați timișorenii despre el și după să-l felicitați.

  • @angelicaburcut8940

    @angelicaburcut8940

    Жыл бұрын

    @@valuta42 suntem foarte mulțumiți,tu pesemne regreți mafioții.

  • @liviabarbu9922

    @liviabarbu9922

    Жыл бұрын

    @@valuta42 noi suntem tare mulțumiți. Omul e bine intenționat dar nu e lăsat în pace de Robu si fanii lui.

  • @TheZagrean

    @TheZagrean

    Жыл бұрын

    @@liviabarbu9922 asta se întâmpla in toate orașele unde a câștigat USR primarii, la fel și la Brasov este primarul sabotat cu nerușinare de mafioții PSD/PNL/UDMR și care or mai fi..

  • @alex260655

    @alex260655

    Жыл бұрын

    @@valuta42 esti cumva carcotas de meserie ? precis nu esti timisorean get-beget ori banatean !!! cine iubeste tm stie ce inseamna sansa de-a avea un asemenea primar, viiturile carcotase n-au decit sa se intoarca la mamaliga nationala, timisorenii doresc westul si deschiderea spre lumea mare. si oricit de greu va fi sa indepartem mizeria si matrapazlicurile antecedentilor, cu incredere, rabdare si solidaritate cu primarul nostru, se va reusi din nou, ca in `89, sa fim din nou lumina si exemplu.

  • @emanuelagratiela2739
    @emanuelagratiela273910 ай бұрын

    Am aflat despre existenta domnului Fritz dintr-un reportaj despre Timisoara, facut de o televiziune austriaca. Si ce ma bucur ca am fost atenta, extrem de rar ma uit la Tv. Domnul Fritz este pura inspiratie si ma bucur ca exista asa oameni frumosi in functii importante si ‘la mine acasa’. Felicitari. Pentru doamna moderator, multumim ca l-ati intervievat pe domnul primar, interviul ar fi fost chiar m-ai frumos decat e daca nu l-ati fi intrerupt de cateva ori pe interlocutor.

  • @ginaloghin8310
    @ginaloghin8310 Жыл бұрын

    FELICITARI PENTRU EMISIUNE SI INVITAT UN PRIMAR EXEMPLU !

  • @valentinacovaci369
    @valentinacovaci369 Жыл бұрын

    Wow ,dragilor ,ce emisiune, ce invitat 👏! Mi a plăcut mult d l primar al Timișoarei, un tânăr deștept, f plăcut, sensibil ,cu școala multă dar , și cu școala vieții, un om cu adevărat " viu " !!Bravo d le primar , sunteți pe gustul meu ! 👏🌟⚘Felicitări realizatorilor emisiunii ! 👏🤗🤗💫Sănătate și Doamne ajută! 🙏🙏🙏

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Sa ne revedem cu bine! Multumim!

  • @ProjectMirai64
    @ProjectMirai646 ай бұрын

    Un om minunat

  • @laurentiuambrus6999
    @laurentiuambrus6999 Жыл бұрын

    Felicitări D le Primar care aveți o capacitate și un potențial deosebit sunteți capabil sa țineți în mână toate situațiile și foarte simplu să aduceți rezolvari concrete eficiente sunteți un om cinstit corect drept eficient imaculat autentic sănătos puternic echilibrat descurcăreț responsabil înțelept serios moral harnic bun creștin cu adevărat un om a lui Dumnezeu total curățat de păcatele cu gândul cu cuvântul și cu faptele apoi prin naționalitatea germana aveți CORECTITUDINE sinceritate dreptate intelepciune noblețe o buna organizare gândire pozitivă constructiva vindecătoare benefică, lucuri bine făcute morale și de durată ..... Sunteți o binecuvântare pt toți cetățenii timișoreni care va asculta că urmează vă ajută va admira va susțin și sunteți exact ce trebuie Intr un oraș al tinerilor al facultăților și precum pe Mitropolitul Ioan al Banatului toată lumea il iubește îl ascultă și îl urmează sigur sunteți prieteni căci dansul se ocupa de Mântuirea și Desăvârșirea Sufletelor bunilor credincioși îmbunătățiți și evoluați serioși morali profesioniști responsabili puternici sănătoși harnici din Timișoara, iar dumneavoastră de destinele lor ....

  • @user-fi4tu2ph5i

    @user-fi4tu2ph5i

    7 ай бұрын

    ❤😢😮🎉

  • @TheZagrean
    @TheZagrean Жыл бұрын

    Ador emisiunea dumneavoastră! Cred ca de la aproape toți invitații am avut ceva de învățat! Mulțumim!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim! Si eu invat de la fiecare invitat…

  • @mihaelabalan734
    @mihaelabalan734 Жыл бұрын

    Mulțumesc cu plecăciune-Dominic Fritz și d-voastră realizatori îmi sunteți dragi - fără explicații =oameni minunați - aveți un stil relaxant și ma relansează 💐🌹🌲

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim frumos!

  • @marinicapop8575
    @marinicapop8575 Жыл бұрын

    Sa dea Dumnezeu sa fie ploaia data la vreme sa fim cu totii fericiti impreuna cu cei care sunt alesi de majoritate in fruntea tarii. Multumim realizatorilor acestei emisiuni!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Si noi va multumim, pentru ca ne urmariti! 🙏

  • @dorinadorina7580
    @dorinadorina7580 Жыл бұрын

    Primul gand care mi-a trecut prin cap cand am aflat locul nasterii d-lui primar a fost ca a venit pe Dunare in Romania avand in vedere ca s-a nascut exact acolo unde "s-a nascut" si Dunarea!Un alt lucru pe care-l consider deosebit este numele romanesc al fetite si mi se pae un neamt mai roman decat unii romani!Un invitat deosebit!Felicitari pentru emisiune!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Va multumim si va invitam LA CINA si sambata viitoare!

  • @vasilicastroe8256

    @vasilicastroe8256

    2 ай бұрын

    VORBIRE pperfecta a LIMBII ROMANE !!!! SI DOAMNA CLOTILDE ARMAND VORBESTE CORECT,DOAR CA ARE PUTIN ACCENT !!! DOI OAMENI DE ISPRAVA !!!

  • @Verbsdescribeus
    @Verbsdescribeus Жыл бұрын

    Felicitări pentru promovarea lecturii față de filme! Eram în TM în seara alegerilor la festivalul de teatru și Piața Operei răsuna de admiratori ca la un concert rock de mă și miram ce se petrece. Apoi am aflat. Câștigase Dominic Fritz. El are o voce foarte bună. Ascultați-l în Timișoara Gospel Project. Succes cu superbul oraș în calitatea de capitală culturală!

  • @Michelle_11161
    @Michelle_11161 Жыл бұрын

    Ce om normal! Este extraordinar să ai astfel de politicieni. Respect și speranță că vom avea mai mulți ca el pe teritoriul României. Vă mulțumim că ne-ați ajutat să-l descoperim!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Si eu va multumesc pentru ca ne urmariti! 🙏

  • @marianicola617
    @marianicola617 Жыл бұрын

    Felicitari pentru emisiune,un mare bravo pentru Dominic Fritz

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    🙏

  • @sentrexpaec9909
    @sentrexpaec99092 ай бұрын

    Este un Om deosebit ,poti sa.l asculti si sa-l asculti. Respect pentru el.

  • @petipeti6095
    @petipeti6095 Жыл бұрын

    FELICITĂRI PENTRU EMISIUNE ȘI MINUNATULUI OM, DOMINIK FRITZ !!!!!! 👏👏👏👏

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim! 🙏

  • @elviraborgovan8028
    @elviraborgovan8028 Жыл бұрын

    De fiecare dată, emisiunea Dumneavoastră îmi face mare plăcere! Invitatul din această seară, un Om de excepție! Felicitări pentru emisiune! Vă mulțumim!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Pe sambata urmatoare! :) Multumim!

  • @mihaelatirnacop7526
    @mihaelatirnacop7526 Жыл бұрын

    Felicitări pentru emisiune și pentru invitat. Un primar demn de urmat.

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim. 🙏

  • @chica2295
    @chica2295 Жыл бұрын

    wow vorbeste perfect limba romana!

  • @ely9598
    @ely9598 Жыл бұрын

    Un om natural, empatic, ce transmite emoție, un om corect, și obișnuit as spune eu. Din păcate eu trăiesc în Germania, Schwartzwald, iar dansul în țară mea și orașul meu de suflet. Sper sa facă schimbări în bine, și cred ca a și făcut, căci de fiecare dată când revin în Timișoara admir progresul și că în sfârșit arată și se simte ca un oraș istoric european bine pus la punct. Timisoara un oraș "asemeni" lui Dresden.

  • @mioararistea8250
    @mioararistea8250 Жыл бұрын

    Salutari din Augsburg Domnule Primar, Am ascultat cu placere și interes acest podcast. Prestatie Excelenta! (atitudine, vocabular, exprimare, dicție, stil de a gindi,amabilitate și politețe, modestie și nu în ultimul rind șarmant) Un om f inteligent și cult. Școlile înalte și educația își spun cuvintul. Avem nevoie în România cit mai mult de astfel de oameni. Sa se introducă și la noi în școală gindirea critica încă din școală gimnaziala, cum am auzit ca e în Germania, (s-ar schimba mentalitatea și la noi) Eu am venit din România în Germania, și îmi pare bine ca nu am ratat șansa să cunosc și alți oameni, alta mentalitate și alta cultura. Va doresc Succes și multa Putere pe linie profesionala și numai bine în viata de zi cu zi! Felicitări Dvs și realizatorilor ptr un astfel de invitat de la care avem multe de învățat!

  • @mioararistea8250

    @mioararistea8250

    Жыл бұрын

  • @Rainbow_ann
    @Rainbow_ann2 ай бұрын

    Ce om deosebit. Dacă am avea mai mulți politicieni de genul….

  • @corinaszigeti2429
    @corinaszigeti2429 Жыл бұрын

    Un om bun, Dominic Fritz. Ce păcat ar fi să-l pierdem! Felicitări pentru emisiune!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    🙏

  • @laurentiuambrus6999
    @laurentiuambrus6999 Жыл бұрын

    Sunteți un om și o familie uimitoare deosebita distinsa educată cu calități virtuți valori unice ... Și foarte tineri si foarte educați manierați spiritualizati imaculati integri autentici și bine intenționați pt cetățenii care îi aveți sub mana ......

  • @DrVladislavGyebnar
    @DrVladislavGyebnar Жыл бұрын

    Felicitări pentru emisiune! Felicitări pentru invitat! 😊

  • @alex260655
    @alex260655 Жыл бұрын

    Stima D-lui Primar, multi romani ar avea de invatat de la domnia Sa. Dragi timisoreni, acordati-i incredere, timp si rabdare !!! doar asa va putea readuce orasul acesta minunat si fascinant la gloria trecuta pe care o merita din plin.

  • @dobremariana1748
    @dobremariana1748 Жыл бұрын

    Felicitări pentru emisiune, asemenea primar am mai dori sa fie în România,este un om foarte inteligent....

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim mult!

  • @corpi8784
    @corpi87847 ай бұрын

    Fenomenal cum vorbeşte Romăna făra niciun accent german...... Foarte rar așa ceva

  • @marianavonlewinski75
    @marianavonlewinski75 Жыл бұрын

    Dragi timisoreni, sper că sînteți mulțumiți de primarul vostru . Ar mai fi nevoie de cîțiva politicieni cu o astfel de gîndire . Un interviu foarte plăcut, felicitări !

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim! 🙏

  • @laurahogea6746
    @laurahogea6746 Жыл бұрын

    Un interviu bine realizat, cu un om extraordinar. Felicitări domnului primar şi echipei emisiunii!

  • @ionelanastase168

    @ionelanastase168

    Жыл бұрын

    Multumim frumos! 🙏

  • @auricacristofor5058
    @auricacristofor5058Ай бұрын

    Super caracter, bravo!

  • @marietacameliaromanescu5417
    @marietacameliaromanescu5417 Жыл бұрын

    Excelent!!!

  • @laurentiuambrus6999
    @laurentiuambrus6999 Жыл бұрын

    La Timișoara unde am cunoscut studenții de la cele 4 Universități care sunt și toți frumoși și foarte bine pregătiti care veneau des la Biserica Mitropolitană din Timișoara și se rugau pt cetățenii din tot orașul și au aliat cu ei și alți cetățeni și pt Tara Românească se roagă tinerii din Timișoara, gest foarte frumos de noblețe cultura maniere spiritualitate deminitate cinste onoare.... Apoi în Timișoara am învățat Dezvoltarea personala și evoluția pe cele trei planuri principale Familial Profesional Social.....

  • @herminasumandan
    @herminasumandan Жыл бұрын

    Felicitări pentru emisiune ! În sfârșit un politician care se ,,laudă"că a citit mai multe cărți pe lună . Exemplu de urmat !!!

  • @Verbsdescribeus

    @Verbsdescribeus

    Жыл бұрын

    Dominic cântă la pian și cu vocea foarte bine, ascultați-l în Timișoara Gospel Project.

  • @The191005
    @The191005 Жыл бұрын

    👏👏👏

  • @adrianscobercea790
    @adrianscobercea790 Жыл бұрын

    Zicala cu ploaia și fericirea e cu mult tâlc.

  • @laurentiuambrus6999
    @laurentiuambrus6999 Жыл бұрын

    Și cred că în Timișoara este despre familii despre evoluția progresul cultura credința liniștea buna înțelegere buna colaborare conlucrare și infinită iubire

  • @laurentiuambrus6999
    @laurentiuambrus6999 Жыл бұрын

    Apoi copii in prezenta sunt prea răsfățați de uni Părinți și familii care fac un singur copil sa nu împărată bogăția cu alți.....

  • @SuciuIoan
    @SuciuIoan Жыл бұрын

    💯

  • @laurentiuambrus6999
    @laurentiuambrus6999 Жыл бұрын

    Foarte bune ar fii sa intereseze pe cineva viitorul normal al tinerilor din toată Țara Românească pe cele trei planuri principale Familial Profesional Social apoi de pasiuni și de petrecere de calitate Normalitatea omenie a timpului liber....

  • @user-fi4tu2ph5i
    @user-fi4tu2ph5i7 ай бұрын

    ❤❤❤❤❤❤🎉

  • @dechamp0
    @dechamp0 Жыл бұрын

    Doamna Nastase , la minutul 17:23 sunteti foarte spontana si hotarata ca salutul Ceau/Ciao nu este romanesc. Asta este posibil sa fie adevarat la dumneavoastra in Bucuresti. In cealalata Romanie , aia din afara Bucurestiului , acest salut este cat se poate de romanesc. Hai pa !

  • @variniazaharie358
    @variniazaharie358 Жыл бұрын

    Oare V.Dancila,romanca neaosa ,de ce n ar putea ,poate printr un efort extrem de crescut ,adevarat,sa se apropie de corectitudinea gramaticala si fluenta unor maghiari sau germani??? Sunt profi de lb romana f buni,vointa si bun simt se cer doar.Trist pt un roman ajuns acolo sus chiar pt o perioada nu prea lunga...

  • @laurentiuambrus6999
    @laurentiuambrus6999 Жыл бұрын

    Apoi trebuie normalitate firesc omenie caracter legi învățate și respectate.... Apoi atmosfera de Rai in care interior trebuie buna înțelegere buna colaborare buna conlucrare sfințenie buna comunicare intajutorare susținere respect apreciere admirație corectitudine dreptate adevăr intelepciune rațiune discernământ... Vista de pe pământ ne este dată că sa ne pregătit pt viața veșnică și Fericirea Raiului luminii bunătății sfințeniei luminii înțelepciunii virtuților valorilor calităților desăvârșirii iubirii corect învățate și înțelese......

  • @simonacinghita7719
    @simonacinghita77192 ай бұрын

    Ionela, tu ai ochii verzi germanici 🙂

  • @gabrielhamburger8823
    @gabrielhamburger8823 Жыл бұрын

    Cum e posibil un neamt sa vorbeasca PERFECT limba romana ???

  • @michael8723

    @michael8723

    Жыл бұрын

    Da e totul posibil asa cum multi Romani vorbesc perfect germana!

  • @michael8723

    @michael8723

    Жыл бұрын

    Bineinteles cei care au avut interessant si au studiato!

  • @user-qs9ix6lm4h

    @user-qs9ix6lm4h

    2 ай бұрын

    Dacă ești deștept e posibil se cheamă școală studii😂😂😂

  • @ExiSTEIN
    @ExiSTEIN24 күн бұрын

    Bine ca nu de BORSEC!!! De fapt astia il sapa,!!!

  • @corinaglavan4528
    @corinaglavan4528 Жыл бұрын

    Dle Fritz, as fi vrut sa va cunosc in vara trecută când vizitam orașul natal sa va îndemn sa gândiți și plănuiți refacerea drumurilor din Timișoara. V-ați apucat in panica sa începeți nenumărate construcții de drumuri fără un plan bine gândit , fără alternative de drum. Pacat de Timișoara!

  • @Twowheelsonelens

    @Twowheelsonelens

    Жыл бұрын

    Majoritatea bulevardelor mari aflate in constructie acuma sunt prost gandite tocmai pt ca sunt ale fostei administratii...care nu dadea 2 lei pe cetateni !

  • @corinaglavan4528

    @corinaglavan4528

    Жыл бұрын

    @@Twowheelsonelens nu m-a refeream la planificarea pe lunga durata a cailor majore de access, ci la felul in care au început simultan lucrările fără sa ia in considerație ca oamenii vor trebui sa aleagă alt drum ca sa ajungă la destinație, drum care și acela era in construcție. Mie îmi confirma ca Dl Fritz este doar politician și nu manager. Score political points only, with total disregard of the residents wellbeing!

  • @alex260655

    @alex260655

    Жыл бұрын

    Doamna draga, parerile legate de administratia locala le puteti adresa direct primariei la resorturile recpective. Dl Fritz este SI politician SI manager, ceea ce pina la venirea lui pe post, n- a fost cunoscut. In mandatul lui are de recuperat, refacut si replanificat proiecte restante de ani de zile, unele catastrofale financiar si social chiar, care peste noapte sint imposibil de pus pe picioare, aveti rabdare si intelegere. Daca locuiti "afara" cu atit mai mult ar trebui sa intelegeti ca politica de " hei rup" nu duce la nimic, iar daca nu rezidati in strainatate, ar trebui sa apreciati eforturile si stilul de conducere al noului primar, tocmai ptr se aliniaza nou, e european si nu valahian Cloaca in care s-a trait pina acum a fost o obisnuinta, a fost felul in care ne-am "descurcat", acum apar la iveala adevaruri neobservate sau trecute cu vederea, usor de criticat. Din ograda doar nu se poate vedea ce e peste drum. Problemele sint masive, intilnite nu numai la Tm, peste tot in lume strazile sint o problema daca asta e tema care va apasa, lasati primarul sa-si faca treaba si recunoasteti-i meritele si sarguinta de-a face ordine intr-o Tm de orientere noua. Va multumesc ptr atentie.

  • @corinaglavan4528

    @corinaglavan4528

    Жыл бұрын

    @@alex260655 De accord, nu emisiunea d-nei Ionela este locul potrivit pentru aceste discuții. O sa urmez sfatul dumneavoastră și m-a voi adresa pe alte cai. Mulțumesc doamnei pentru realizarea acestui interviu.

  • @liapinciuc9968

    @liapinciuc9968

    Жыл бұрын

    ​​@@alex260655 ăsta nu știa nimic despre ROMÂNI ADEVĂRAȚI FRUMOȘI ,nimic despre ROMÂNIA în 2003 și apoi..a cunoscut ROMÂNIA NOASTRA.... după ce a culcat și ,a cântat cu copiii români ...și atât 😈 știa....doar ceau 😅 DOAMNE ferește,🙏 ce PRIMAR are TIMIȘOARA, a ajuns să râdă copiii, de el DOMNUL PRIMAR 🎃

  • @emilianmunteanu8572
    @emilianmunteanu8572 Жыл бұрын

    Bla bla asta e România n are viitor,dar poate nici trecut, who knows.

  • @gheorgheraduta588
    @gheorgheraduta5882 ай бұрын

    GOGULE TINEOA TOT ASA .

  • @michael8723
    @michael8723 Жыл бұрын

    Hallo herr burgermeister😂 Glückwunsch und viel viel viel Erfolg iich Wohnen in Baden Wittenberg zeit 40 jahre.😂😅30 km von Schwarzwald! 😂meine zweite Heimat😅😂

Келесі