PODCAST Povestea primului vaccin anti-COVID

După luni de neliniște în fața amenințării COVID-19, omenirea a primit zilele acestea un motiv real de speranță: un vaccin care să ofere protecție cel puțin în fața formelor grave ale bolii.
Compania farmaceutică americană Pfizer a anunțat că e la un pas de a obține, până la finalul lunii, aprobările internaționale pentru primul vaccin anti-COVID. Un vaccin care nu doar că are efect, ci și o eficacitate de 90% în testele clinice de până acum.
În spatele acestei reușite anunțate de Pfizer stă, însă, o companie germană de biotehnologie cu o întreagă echipă de cercetători. Fondatorii BioNTech și cei care au gândit platforma pe care a fost creat noul vaccin sunt de câteva zile nu numai sub lumina reflectoarelor din întreaga lume, ci și sub protecția serviciilor secrete germane.
Stabilită la München, Crina Petec-Călin e doctor în biochimie și cercetător și a urmărit atent acest vaccin-candidat, așa cum se numește el până la aprobare.
Până la primul miliard de doze promis de Pfizer și BioNtech pentru anul viitor, Crina Petec-Călin ne spune povestea primului vaccin anti-COVID, cum a ajuns la rezultate nesperate în mai puțin de un an și cum acționează el odată injectat.
On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante:
Apple Podcasts - apple.co/3gHqYYN
Google Podcasts - bit.ly/2Ewi8Qp
Spotify - spoti.fi/34Cks2O

Пікірлер: 82

  • @andreiparaschiv7547
    @andreiparaschiv75473 жыл бұрын

    Un podcast informativ in care dialogul este unul stiintific dar in acelasi timp continte si explicatii pentru ascultatorul de rand.

  • @mihaistroe87
    @mihaistroe873 жыл бұрын

    Ce eleganta a fost: "sa-i educam pe cei mai simpli dintre noi"

  • @Libertatea673
    @Libertatea6733 жыл бұрын

    Extraordinar podcast . Ce este acum 3 luni mai târziu în media , este o jignire .

  • @vioricasumila8357
    @vioricasumila83573 жыл бұрын

    Interviu cu informații utile!Felicitări!

  • @miculcarnat9873
    @miculcarnat98733 жыл бұрын

    Romanii asculta de Dan Bitman ca i-a uns pe suflet in anii 2000.

  • @adrianavanache6507
    @adrianavanache65073 жыл бұрын

    Alt vaccin ??

  • @bmwx3679
    @bmwx36793 жыл бұрын

    Moderna more feasible to be used. Temperature for storage / handling more reasonable, not -70C

  • @doinaalexe3194
    @doinaalexe31943 жыл бұрын

    Excelent interviu!

  • @ioanatomescu296
    @ioanatomescu2963 жыл бұрын

    Informativ si sincer!

  • @sterieandrei3426
    @sterieandrei34263 жыл бұрын

    Foarte bune explicatiile, hai ca se poate, o sa reusim

  • @h1ghpower

    @h1ghpower

    2 жыл бұрын

    :(

  • @biancagab1634
    @biancagab16343 жыл бұрын

    Util interviul. Dar doamna Crina foarte obositoare, nu are rabdare sa ii vina randul sa vorbeasca

  • @ciprilucaci8808

    @ciprilucaci8808

    3 жыл бұрын

    Auzi nu mai începe mândria în ia asta am simțit eu ca se vede colo sus dar îți zic eu cea ce va fi pentru acești omeni plini de mândrie și trufași cad sub pământ și într-o zi mândria acesta fără lipsa de sentiment milos iii duce în iad, și devolul a fost mândru dar mândria la dat jos din rai acum e pe pământ, vai vai de noi pământeni, Dumnezeu sa aibă mila de cei ce fac mila și o au.

  • @enkidu001

    @enkidu001

    3 жыл бұрын

    @@ciprilucaci8808 Dumnezeu sa iti odihneasca. Mintea.

  • @mihaistroe87

    @mihaistroe87

    3 жыл бұрын

    Nu e vb de rand, e vorba ca ea trebuie sa mentina interviul structurat, altfel nu ai mai intelege nicio info, cronologie, etc.

  • @RomaniapeMotor
    @RomaniapeMotor2 жыл бұрын

    Ar fi interesant s-ai luati interviu acum dupa 12 luni de la inceperea vaccinari

  • @gew212
    @gew2122 жыл бұрын

    România, 1 an mai târziu…și tot nu am învățat nimic. Țara de 2 lei.

  • @MySufletel
    @MySufletel3 жыл бұрын

    Interesant podcastul..., dar cum poate Doamna Crina sa povesteasca in in public , ca un Coleg de serviciu se bilbiie???? Eu traiesc tot in München ...si asa ceva nu se face aici intre Colegi!!!

  • @georgescucristina2720
    @georgescucristina27202 жыл бұрын

    Mulțumim mult!

  • @necunoscutao6765
    @necunoscutao67653 жыл бұрын

    Semn rău ! Se pare că au șters pagina lui Tiffany Dover, asistenta medicală care a leșinat la câteva minute după ce a primit vaccinul de la Pfizer. Pe pagina ei,nu a mai avut nici o postare după momentul vaccinării, iar la ultima postare datată din 12 decembrie, cei interesați o rugau să dea un semn că e bine, o întrebau dacă e ok, alții trimiteau condoleanțe familiei. Iar acum ... pagina a dispărut complet. Nu cred că doar eu nu o pot vedea, vă rog confirmați. Am fost precaut și am făcut un filmuleț navigând pe pagina ei și a spitalului unde lucra, dar ... Link pagină FB : facebook.com/tiffany.dover.520 Momentul vaccinării și lesinului aici : m.facebook.com/story.php?story_fbid=10224483100773496&id=1486561754 Aici apar primele vești despre posibila ei moarte : facebook.com/leonard.chesca/posts/10224491217216402

  • @GEO_65

    @GEO_65

    2 жыл бұрын

    Mai multe "fake" - uri mici într-unul mare... Rușine "necunoscuto" !!!

  • @haisan
    @haisan2 жыл бұрын

    Trimite-ti mai departe acest buletin informativ si celor de la A.U.R. si adeptilor lor.Apropo, la vaccinare Sosoaca va face o injectie sau injectii?

  • @deliafarcas7849
    @deliafarcas78493 жыл бұрын

    Cine garantează ca vaccinul este eficace 90%????

  • @R0bY07

    @R0bY07

    3 жыл бұрын

    Tu ai ascultat tot podcastul sau nu ai inteles? :))

  • @snkalex9312

    @snkalex9312

    3 жыл бұрын

    Am avut și răbdare și urechii ?

  • @ciocki

    @ciocki

    3 жыл бұрын

    Delia Farcas dumnezeu. Scrie in biblie. Serios.

  • @iuliandoroftei5088

    @iuliandoroftei5088

    3 жыл бұрын

    Ce-mi plac milogii care strâmbă din nas când primesc ceva moca. Le-as face cadou pustiul Sahara îngrădit bine să nu li-l fure nimeni.

  • @rusiosif5302

    @rusiosif5302

    3 жыл бұрын

    statisticile scoase pe baza esantioanelor testate dupa cum a mentionat si doamna doctor.

  • @ciprilucaci8808
    @ciprilucaci88083 жыл бұрын

    Poate ca e morte sigura nu apărare, să-l luați voi cei care îl faceti

  • @R0bY07

    @R0bY07

    3 жыл бұрын

    Stai linistit ca nu va fi pentru toti.

  • @iuliandoroftei5088

    @iuliandoroftei5088

    3 жыл бұрын

    Trag nădejde să nu-l găsesști când o să strigi după el.

  • @ciprilucaci8808

    @ciprilucaci8808

    3 жыл бұрын

    @@iuliandoroftei5088 auzi omule sau ai auzit ce fac doctori in spitale, descideti mintea lumea e pe sfarsite, eu nu am nevoie, eu am trecut prin spital datoriei acestui virus. Am un Dumnezeu care ma scăpat și ceara de voi muri ști ceia cea ce as regretata cel mai mult sa fiu respins la judecata deapoi., tu nu ști pe ce lumea trăiești, ști ce zice scriptura, nu sapa groapa nimănui nădejdea ta răutăcosa ca nucuva să-ți setorca,...?

  • @alexmiron3148

    @alexmiron3148

    3 жыл бұрын

    Poate inveti limba romana, poate! Apoi poti sa imi explici de ce te-ai dus la spital daca ai asa mare incredere in Dumnezeu? Era ocupat in ziua in care erai tu bolnav si nu putea sa iti asculte rugaciunile?

  • @ciprilucaci8808

    @ciprilucaci8808

    3 жыл бұрын

    @@alexmiron3148 ma anticristule mai feziti de treaba ta și nu ma mai zudeca tu ateule! Nucuva ești pe invers de teai întors împotriva lu Dumnezeu de vorbești așa,. Dumnezeu sa te judece,

  • @alexfelder4893
    @alexfelder48933 жыл бұрын

    Recorder=antena 3=romania TV. Atacați cu argumente și nu va mai mințiți fanii!! Uitați-vă la Malin Bot, cel mai bun jurnalist din România!!

  • @claudiuvoda6954

    @claudiuvoda6954

    2 жыл бұрын

    Fugi de aici

Келесі