Pilotul militar român care l-a surprins pe președintele SUA | Petruț Ghiță | Oameni și Povești

Poți sprijini și tu canalul SperanțaTV devenind membru BASIC sau PLUS.
Poți vedea ce beneficii ai dacă devii membru accesând linkul următor: / @sperantatvoficial
Iți mulțumim că ești alături de noi!
Petruț Ghiță este pilot militar în cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. Petruț a absolvit Academia Forţelor Aeriene americane, cea mai importantă instituţie de profil din lume, iar după 4 ani de studii în Statele Unite ale Americii s-a întors în România să își servească patria.
Originar din Pitești, Petruț și-a dorit de mic să devină pilot. În clasele primare a făcut Aeromodelism, apoi în liceu a făcut parașutism și din clasa a X-a s-a hotărât să facă pilotaj. După liceu a intrat la Academia Forțelor Aeriene din Brașov și apoi a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din Statele Unite ale Americii. Petruț Ghiță a fost singurul roman si singurul european care a absolvit in 2019 cursurile celei mai prestigioase instituții de profil din lume. La ceremonia de absolvire din cei aproape 1000 de absolvenți, Petruț a fost singurul care a avut curajul să schimbe mai multe cuvinte cu preşedintele, pe atunci în funcție, Donald Trump, oferindu-i acestuia şi steagul României. După absolvire tânărul a ales să se întoarcă în România . În prezent este pilot militar în grad de locotenent în cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. Mai multe despre Petruț Ghiță, aflăm astăzi la Oameni și Povești.

Пікірлер: 238

  • @SperantaTVOficial
    @SperantaTVOficial2 жыл бұрын

    Mai multe povești de viață poți urmări aici: kzread.info/head/PLXw_-AgCC02g4XPuKqESAemyN-ajq0yZd Nu uita să dai like 👍 dacă îți place acest videoclip. Pentru a fi notificat de fiecare dată când publicăm videoclipuri noi abonează-te aici: kzread.info

  • @CornelPredut

    @CornelPredut

    2 жыл бұрын

    👍 👏💯

  • @steliansimion3432

    @steliansimion3432

    Жыл бұрын

    B 15cd3u4ñ

  • @iulianastoica9548
    @iulianastoica95482 жыл бұрын

    Un băiat deosebit, deschis și modest. Bravo tinere! Dumnezeu îți va oferi și alte oportunitățî minunate în viață ✈🪂

  • @ioananiculescu8777
    @ioananiculescu87772 жыл бұрын

    Sa traiesti copilule, iti doresc multa sanatate, succes urias in viata si sa-ti implinesti toate planurile si dorintele de viitor. Esti unul dintre tinerii cu care se mandreste Romania.!

  • @gicafg2117

    @gicafg2117

    2 жыл бұрын

    Ați văzut vreun post de tv. ( Antena , pro tv , prima e.t.c.si multe altele )să dea semenea copii , nici vorbă ei își fac audienta cu criminali,curve,boschetari ,drogați , violatori atât îi mai lauda mai mai ca le-ar face statui ,dacă vreți să apareti la tv. sus menționate faceți ceva rău și va fac ăștia eroi .

  • @liubamardare9547

    @liubamardare9547

    2 жыл бұрын

    Respect, copil drag, multă sănătate și să î-ti îndeplinești toate visele, ne mândrim cu tine, FELICITĂRI!!

  • @user-sl5mp1sy8f

    @user-sl5mp1sy8f

    2 жыл бұрын

    De ce copil? E un tinar curajos si f responsabil. 🌝Nu e copil care se joaca cu avionul. 😨

  • @leonoramuresan3339
    @leonoramuresan33392 жыл бұрын

    Un adevarat patriot Roman. Iti doresc mult succes in viitor, si sa ti realizezi toate visele tale.. ❤️❤️❤️

  • @ioanal.4953

    @ioanal.4953

    2 жыл бұрын

    Romania e plina de patrioti si eroi. Cred ca lui ar trebui sa ii gasiti un cuvint de bun simt.

  • @leonoramuresan3339

    @leonoramuresan3339

    2 жыл бұрын

    @@ioanal.4953 Un patriot inseamna, ca isi iubeste tara si poporul lui, si nu AR permite nimanui sa distruga si sa jefuiasca tara sa. Unde sunt toti eroi si patrioti romani acum, cind padurile Vin distruse, bogatiile tarii jefuit e????

  • @rodicacimpean8320
    @rodicacimpean83202 жыл бұрын

    Felicitări tinere ! Frumos caracter ,cinste părinților care te-au crescut ! Frumos exemplu pentru generatia actuală de tineri ! Așa ,da !👍🏻👍🏻👍🏻❤️👏

  • @catioprean1086
    @catioprean10862 жыл бұрын

    Dumnezeu să te ocrotească și protecția Lui sa fie peste tine 🙏❤️

  • @ad7294
    @ad72942 жыл бұрын

    Domnul Isus Hristos sa te binecuvinteze scumpule! Ești un grozav!! Domnul Isus Hristos sa iti binecuvinteze parintii care te-au crescut!!🙏❤😇

  • @filaretapintilie9929
    @filaretapintilie99292 жыл бұрын

    Dumnezeu să te binecuvânteze cu tot cei mai bun și frumos. ❤️🙏👍

  • @auricamitrescu7711
    @auricamitrescu77112 жыл бұрын

    DUMNEZEU să fie lăudat, ca te.a înzestrat, cu înțelepciune, pricepere , ai făcut cel mai bun lucru, sa vii acasă.

  • @ioanal.4953

    @ioanal.4953

    2 жыл бұрын

    Nu ai priceput prea mult , cineva s-a ocupat de educatiea lui, a invatat.

  • @relahutanu9020

    @relahutanu9020

    2 жыл бұрын

    @@ioanal.4953 bine înțeles că cineva sa ocupat de el, dar nu uita că toți avem un har de la DUMNEZEU, nu ne putem naște toți la fel, ( profesori, medici, ingineri ,farmaciști,) etc. ai înțeles acuma?

  • @madalincristea9000

    @madalincristea9000

    2 жыл бұрын

    A fost educat si trimis acasa🤣🤣...e direct spion asta...!🤣🤣

  • @dobrinmarian8655
    @dobrinmarian86552 жыл бұрын

    DOMNUL SA BINECUVANTEZE petrut viata ta

  • @nickvoicu6809
    @nickvoicu68092 жыл бұрын

    LEULE,. LEULE .... Povestea ta mi a rascolit foarte multe amintiri , am trecut prin multe nebuni de ale tale, da eram bun la mathematica, la Clinceni eram prin 65, m am dus cam la vreo suta de salturi pina sa mai restictionat benzina. se sares din un biplan rusesc si dupa aia ne a adus un AN2 Cehosllovac.ala rusesc era Bn2.cred. pe vremea aia era George Iancu Ala mare champion si antrenor mai era si uni Rosu parca, Am facut armata la Cring la Buzau , de Medias m aminbolnavit si m am clasat. Am dat in boala masinilor si a motoarelof..in 90 am plecat in USA Si am iesit la Pensie de pe aeroporturi, am adus familia aici Staunu departe de un aeroport si mereu ma uit la ele . Sa sti ca eu respect Americani inclusive TRUMP. Mi a facut placere sa vorbom. BATRINUL NICK.

  • @standstill4407

    @standstill4407

    2 жыл бұрын

    Sa fii iubit bătrâne. Si din 87 sunt aproape de Gate to the west

  • @elenaalexandru1113
    @elenaalexandru11132 жыл бұрын

    Doamne !!! Un margaritar Slava lui Dumnezeu

  • @elenareaaboiu801
    @elenareaaboiu8012 жыл бұрын

    Felicitari! Esti o bucurie si ma bucur pentru tine pentru ca ai ramas in tara . DUMNEZEU sa te binecuvanteze AMIN

  • @mandemremil1880
    @mandemremil18802 жыл бұрын

    Bravo Petrut , felicitari , mult noroc si succes

  • @iulianazamfir2823
    @iulianazamfir28232 жыл бұрын

    Un băiat deosebit! Felicitări!

  • @nelutafilip1583
    @nelutafilip15832 жыл бұрын

    Felicitări și Domnul Dumnezeu sa fie cu tine la fiecare pas atit pe pamint cit și in aer!!!

  • @marietacristescu6893
    @marietacristescu68932 жыл бұрын

    Felicitari Petrut pentru ca ti - ai urmat vîsul .Mult noroc in viata .👍🙏

  • @ruxandatrocea2750
    @ruxandatrocea27502 жыл бұрын

    Ne mindrim cu asa copii destepti, frumosi, si inteligenti sa dea dnezeu sa- si iubrasva oameni cu onoatea uniformei militare.

  • @ioanasirb6286
    @ioanasirb62862 жыл бұрын

    Foarte frumos băiatule! Dumnezeu sa te binecuvinteze Amin

  • @DeliKatt13
    @DeliKatt1311 күн бұрын

    FRUMOS SI INTELEPT APRECIEM SI DORIM SA FII SI UN COPIL MINTUIT AMIN

  • @gabrielaantache5056
    @gabrielaantache50562 жыл бұрын

    FELICITARI! "CER SENIN!" in profesie și-n viata!

  • @livialivia
    @livialivia2 жыл бұрын

    FRUMOS din toate punctele de vedere! SĂNĂTATE ȘI SUCCESE! 🙏

  • @silviasilvia5244
    @silviasilvia52442 жыл бұрын

    Domnul sa te binecuvinteze..

  • @danielaburlacu7225
    @danielaburlacu72252 жыл бұрын

    Felicitari baietel ! O mindrie ptr familia ta si ptr tara ! Bravo !

  • @gabrielagrigore4418
    @gabrielagrigore44182 жыл бұрын

    Un exemplu frumos de modestie și perseverenta pt tinerii nostri!🙏

  • @AnaChelba346
    @AnaChelba3462 жыл бұрын

    Dumnezeu să te binecuvinteze, băiat ro măn succes ăn viată. .,

  • @florisin7763
    @florisin77632 жыл бұрын

    FELICITARI PETRUT PENTRU CEEA CE AI REALIZAT PINA ACUM,PENTRU AMBITIA SI CURAJUL TAU SI FELICITARI PENTRU CA TE-AI INTORS IN TARA SI LA FAMILIA TA.

  • @mioarastefanescu184
    @mioarastefanescu1842 жыл бұрын

    Felicitări suflet minunat și patriot ! Mulțumesc pentru vorbele frumoase și dorința de a trăi în România ,asta este foarte important și o lecție de urmat de foarte mulți născuți în România ,școliți în România! Felicitări și sa fi binecuvântat cu tot ce-ți dorești 🙏❤🌈✈🪂

  • @elenavaleanu958
    @elenavaleanu9582 жыл бұрын

    Felicitări!Ești fabulos prin tot ceea ce ești și prin tot ceea ce faci .Ești un exemplu pentru tinerii din România.Să fii sănătos și fericit, alături de frumoasa ta familie!!

  • @vitaliecucos9755
    @vitaliecucos97552 жыл бұрын

    Bravo!!! Bravo !!! Cit e de frumos spus !!! Cu cita incredere si cu cata incredere in sine vorbeste ...Succese!!!

  • @silviabraniste5467
    @silviabraniste54672 жыл бұрын

    Felicitari! Esti o mare mandrie a parintilor, a Romaniei drag copil deosebit ! Aceste example care sunt o bucurie pt tara pt poporul Roman ar trebui transmise pe toate posturile media . Bravo, iti doresc multa sanatate, fericire si tot binele din lume! Te iubim pt ca , ai reusit sa duci cu brio , acesta misiune la bun sfarsit!

  • @victorianegoita7059
    @victorianegoita70592 жыл бұрын

    Felicitări! Mă bucur că mai rămân și în țară oameni de calitate, morală și profesională. Sunt mulți cei care au părăsit corabia și care ne dau indicații prețioase privind peste gard și care așteaptă ca alții să rezolve lucrurile în țară, pentru ca ei să poată să se întoarcă!

  • @ALANYAN13

    @ALANYAN13

    2 жыл бұрын

    ,,Sunt mulți cei care au părăsit corabia și care ne dau indicații prețioase privind peste gard și care așteaptă ca alții să rezolve lucrurile în țară, pentru ca ei să poată să se întoarcă!'' Si eu sunt unul din cei mentionati de matale, coana Victorito! De 35 de ani ,,privesc peste gard'' si astept sa rezolvati lucrurile-n tara. Dar in ziua-n care l-ati asasinat pe ,,Dictatorul'' Romaniei mi-am adus aminte de toti ,,Dictatorii'' de la Decebal si pana la domnul Presedinte Ceausescu si am renuntat la dorinta de a ma re-ntoarce definitiv in tara. In Germania azilantii, cersetorii si puscariasii beneficiaza de ajutor social (nu numai cu aspect financiar) mult mai mare decat familiile, batranii si copii vostri! Oameni inteligenti , cu dragoste de tara si cu credinta in Dumnezeu , care doresc sa refaca Romania sunt ,,executati'' de politicieni, de media si chiar de popor. ,,Prefer sa ma-ntorc acasa in Romania si sa-ncerc sa fac aici o schimbare-n bine. Cat pot eu!'' sunt cuvintele acestui OM! De ce le-a spus? Pentru ca nu cunoaste istoria Romaniei. In orice caz am admiratie si respect pentru familia care a daruit Romaniei doi copii OAMENI dar imi pare rau ca or sa trebuiasca sa traiasca printre babuini(vorba Maestrului Cristoiu:-))))))) ).

  • @marion7692

    @marion7692

    2 ай бұрын

    @@ALANYAN13Ai înnebunit moșule!?! Prea o ie personal! NU E NIMIC BĂTUT IN CUIE!! Și istoria se schimbă! Depinde din ce unghi o privești! Chiar de același observator! Stau in Germania de 12 și înțeleg și punctul tău de vedere!

  • @ALANYAN13

    @ALANYAN13

    2 ай бұрын

    @@marion7692 :-)))))ai dreptate iubi, la 70 de ani sunt moș dar personal nu o iau pentru ca la varsta pe care o am ma doare-n cur la figurat(pardon de expresie) de membrii civilizatiei umane. Sa traiesc in secolul al carui motto este ,,cine nu ma lasa sa traiesc trebuie sa moara'' cu sabia numita Razboi(tot Damocles dar clonat si construit in forma de organizatie cu caracter criminal) deasupra existentei mele nu este ceea ce mi-am dorit. Istoria se schimba doar in sensul ca se repeta ciclic aceleasi aspecte: razboi, pace, razboi, pace... ciocan, nicovala si-ntre ele civilizatia umana care capata forme tot mai grotesti. Si tu locuiesti la 65 de kilometri distanta de Ramstein, aceasta minunata polita de asigurare pentru o moarte rapida fara dureri? 😂😂😂😂😂😘

  • @silviasilvia5244
    @silviasilvia52442 жыл бұрын

    Complimenti...Domnul sa fie cu tine...

  • @reginavolosen
    @reginavolosen2 жыл бұрын

    Ghiță , Ești frumos , Congratulations , from Texas, San Antonio, 🇺🇸😘🙏🌹

  • @standstill4407

    @standstill4407

    2 жыл бұрын

    Regina si PAVEL Volosen sau Mircea?

  • @mihaiichim8334
    @mihaiichim8334 Жыл бұрын

    Felicitari si mult succes Dumnezeusa te binecuvinteze in viata ta.

  • @vergenicadragan7591
    @vergenicadragan75912 жыл бұрын

    Felicitări!💐 Dumnezeu să te binecuvânteze!

  • @alexandrinagaspar3360
    @alexandrinagaspar33602 жыл бұрын

    GINDURI ALESE FAMILIEI dv stră ! M a impresionat faptul că vă doriți să impresionați POZITIV !JOS PĂLĂRIA PENTRU CURAJ 🙋

  • @ilikechopin8112
    @ilikechopin81122 жыл бұрын

    Un moment ce defineste un interviu, la minutul 37:30. Bravo Petruț Ghiță, un baiat deosebit! Oamenii inteligenti si deschisi se conecteaza in cateva secunde!

  • @Ana-Maria-Ana-Maria17
    @Ana-Maria-Ana-Maria172 жыл бұрын

    Un tânăr de excepție! Felicitări, un model de urmat! Ești minunat, modest și plin de umor... Nu-i înțeleg pe cei care te critică... Rușine să vă fie....

  • @olgaprofor7688
    @olgaprofor76882 жыл бұрын

    Felicitari baiatule . Mult succes !

  • @elenacislariu8889
    @elenacislariu88892 жыл бұрын

    Te iubesc mult copil bun ești deosebit respect mult felicitări

  • @florentinaangheliu4107
    @florentinaangheliu41072 жыл бұрын

    Felicitari acestui tanar roman! Un exemplu de tanar, bun de urmat de catre tot tineretul din tara noastra.Daca,macar jumatate din tineretul nostru ar fi modesti,cinstiti,perseverenti,corecti si patrioti ca acest baiat...lucrurile ar fi cu totul in aceasta tara!Bravo si parintilor care l-au educat si crescut atat de frumos!

  • @supercamiful
    @supercamiful2 жыл бұрын

    Felicitari , si cred ca ai facut o alegerea buna venind inapoi in Romania.Mult succes in continuare.❤️🇷🇴🙋

  • @dorelidulgheru9313
    @dorelidulgheru93132 жыл бұрын

    Un patriot adevarat de care are nevoie bogatanii de carton sa le apere inavutirile.👍

  • @LazarDorin93
    @LazarDorin932 жыл бұрын

    Felicitări! 🇷🇴

  • @polixeniagraf2636
    @polixeniagraf26362 жыл бұрын

    Superb acest interviu! A fost interesant si o placere deosebita sa va ascult! Mult noroc in viata,domnule pilot!🍀 Respect parintilor care te-au educat! 🙂

  • @marianionescu3243

    @marianionescu3243

    2 жыл бұрын

    🙏🙏🙏

  • @marianabuju5931
    @marianabuju59312 жыл бұрын

    Felicitari Doamne ajuta sa iti dea Dumnezeu o viata minunata 🤗❤️❤️

  • @eugenmiron2416
    @eugenmiron24162 жыл бұрын

    Nu gasesc cuvintele potrivite sa ți spun decât Felicitări!

  • @vioricacampan966
    @vioricacampan9662 жыл бұрын

    Domnul să te binecuvânteze !

  • @violetagiorgiogheorghe2716
    @violetagiorgiogheorghe27162 жыл бұрын

    FELICITARI, PETRUT!! TE ADMIR TERIBIL PT PERFORMANTELE TALE, PT PATRIOTISM SI PT MODESTIE!!

  • @levitatar1845
    @levitatar18452 жыл бұрын

    Exemplu de urmat pentru mulți tineri,mult succes în continuoare!

  • @danielcartis7457
    @danielcartis74572 жыл бұрын

    🙋‍♂️ Să te binecuvinteze Isus cu înțelepciune și sănătate, Să-ți fie scut și pavăză în viață 🙏

  • @veturiafetea7030
    @veturiafetea70302 жыл бұрын

    Felicitări d-le Petruț.Sunteti un om și pilot adevărat.Sunt din Bihor și numele meu de fata Petruț Fiica mea locuiește în SUA, Am fost medic generalist Cele bune!Veturia,Stei

  • @marioaramaghis5670
    @marioaramaghis56702 жыл бұрын

    Felicitari Petrut si mult succès in viitor. Ne bucuram tare sa vedem tineri ca și tine.

  • @simonaradu9896
    @simonaradu98962 жыл бұрын

    Minunat Baiat. Multumim Petrut. Mandri de tine !

  • @florindascau
    @florindascau2 жыл бұрын

    Un baiat de exceptie care o sa mai auzim de el ...Bravo baiete ..

  • @rodicamicsa5497
    @rodicamicsa54972 жыл бұрын

    Felicitari !!!

  • @floricaurs3453

    @floricaurs3453

    2 жыл бұрын

    Domnul sa te binecuvanteze cu sanatate si putere !

  • @florinsirbut5097
    @florinsirbut50972 жыл бұрын

    Oameni împliniți și forte educați, felicitări Petruț pentru acest interviu și succes în continuare. Referitor la percepția despre America am avut același sentiment în 2013 având 47 de ani.

  • @laramoga8821
    @laramoga88212 жыл бұрын

    DUMNEZEU SA TE OCROTEASCA ♥️

  • @dobroviciioan6854
    @dobroviciioan68542 жыл бұрын

    Foarte interesant.

  • @carolinapopica5604
    @carolinapopica56042 жыл бұрын

    Modest, plin de umor și f inteligent FELICITĂRI ȘI MULT NOROC ÎN VIATA, CINSTE PARINTILOR, BRAVO CĂCI AI SLES SĂ TE ÎNTORCI ACASĂ

  • @marinbucateli6942
    @marinbucateli69424 ай бұрын

    Felicitari pentru toata munca si eforturile pe care le ai depus si le depui in continoare,Cu totii avem incredere in tine ca vei face intotdeauna ce trebuie Pentru Tara ta.Succes.

  • @corneliuluncan928
    @corneliuluncan9282 жыл бұрын

    RESPECT !!

  • @liviapoiana3556
    @liviapoiana35562 жыл бұрын

    Felicitări Petruț te salut din spania-Barcelona 👍 😘

  • @lidiaadinajorj4361
    @lidiaadinajorj43612 жыл бұрын

    Felicitări! ești un băiat extraordinar și cu bun simț ….îți doresc mult succes și D-zeu sa te BINECUVINTEZE cu tot ce știe el că ai nevoie👍😇🥇⭐️🤗

  • @vasilehrisca5935
    @vasilehrisca59352 жыл бұрын

    Crucial, sa fii pilot si sa ai frică de inaltime!

  • @marion7692

    @marion7692

    2 ай бұрын

    E normal! Nu îi este "frică"! Doar este precaut! Caută să aibă o priză de ceva care să îi de-a încredere! Un avion, o parașută este de foarte mare încredere, statistic vorbind! Îl înțeleg! Eu urc pe cel mai mare stâlp fără probleme! Dacă pot să mă prind cu mâna de ceva! Dar să stau in picioare fără să mă prind de ceva la etajul 2-3 îmi este frică!

  • @claudiaturcu9023
    @claudiaturcu90232 жыл бұрын

    Bravo baiat frumos,ai vazut America si nu ai ramas acolo ,felicitari tie si parintilor tai!

  • @nagatmihai543
    @nagatmihai5432 жыл бұрын

    Felicitări și mult succes în carieră !

  • @elenaionitoaie9976
    @elenaionitoaie99762 жыл бұрын

    Felicitari .Dumnezeu sa the insoteasca toata viata .Mindria parintilor si binecuvintarea lui Dumnezeu ! Amin !

  • @paulaghenciu7098
    @paulaghenciu70984 ай бұрын

    FELICITARI PETRUT! TE ADMIR! SINT :MINDRA :CA AVEM. COPII. MINUNATI! IUBESC:AVIATIA! SA AI CREDINTA. IN DUMNEZEU : DIN. SPANIA TE. FELICIT! RESPECT: CA AI REVENIT. IN ROMINIA!! SA :PRACTICI. MESERIA TA!!,, SUCCEZ!! 🎉❤❤❤❤😊

  • @cornelguler3252
    @cornelguler3252 Жыл бұрын

    WONDERFUL, GOD BLESS YOU, PETER GHITA !!! cg

  • @dora2880
    @dora28802 жыл бұрын

    Eu de cand sant aici m-am simtit OM!!!!!

  • @gheorghealexandru5894
    @gheorghealexandru58942 жыл бұрын

    Bravo , mult succes în continuare !

  • @Rosca3d
    @Rosca3d2 жыл бұрын

    Bafta in viata! Veti avea multe cumpene in aceasta Lume haotica.Sunt f.bucuros ca exista acesti tineri minunati.

  • @marianavlasceanu8542
    @marianavlasceanu85422 ай бұрын

    Felicitări, tanar frumos si distins❤

  • @ileanavasilescu2223
    @ileanavasilescu22232 жыл бұрын

    Mulțumim pentru o emisiune frumoasa și interesanta! Felicitări ! 👍♥️👍👨‍👩‍👦🙏💐👨‍👩‍👦👍♥️👍

  • @inapetrisor2874
    @inapetrisor28742 жыл бұрын

    Inteligent si patriot! Succes in cariera, romanii sunt mandri de tine Petrut!

  • @anicapetrea1561
    @anicapetrea15612 жыл бұрын

    Bunul Dumnezeu să te păzească. Să fii sănătos.

  • @SamsungSamsung-bf7py
    @SamsungSamsung-bf7py2 жыл бұрын

    FELICITARI.TINERE...BINGOOOOOOOO.

  • @emiwss9492
    @emiwss94922 жыл бұрын

    Ești un băiat extraordinar..curajos,patriot..am tot respectul pt tine

  • @nemessilvia9030
    @nemessilvia90302 жыл бұрын

    Să fii binecuvântat cu tot ce este mai bun in lume!

  • @miriamursaciuc2214
    @miriamursaciuc22142 жыл бұрын

    Foarte frumos..felicitari ..o viata plina de binecuvantari sa ai

  • @jeni3277
    @jeni327710 ай бұрын

    Complimenti foarte frumos din partea vostra 💯💥

  • @lianamuresan7966
    @lianamuresan79662 жыл бұрын

    Deosebit de frumos! Un om deosebit de frumos si puternic.

  • @marinastanca1636
    @marinastanca16362 жыл бұрын

    Felicitari,dragule! Esti un tanar exceptional!!

  • @gs637
    @gs6372 жыл бұрын

    Bravo, felicitari, si bafta in continuare!

  • @mirceaciurel3655
    @mirceaciurel36552 жыл бұрын

    Ce chip minunat felicitari baiete sa fi sanatos!!!!

  • @lidiamititelu6660
    @lidiamititelu66602 жыл бұрын

    RESPECT!❤🇧🇪

  • @mihaiionel7813
    @mihaiionel78132 жыл бұрын

    Cata modestie!!!! 👍👍👍👍 BRAVO , de admirat si urmat ca si exemplu.

  • @juliajulika9850
    @juliajulika98502 жыл бұрын

    Fi binecuvăntat de Domnul.🙏🙏🙏

  • @harapalb3521
    @harapalb35212 жыл бұрын

    Bravo baiatule! Capul sus! Eii, ai calcat cu stangul, dar e o poveste amuzanta. Sa termini scoala in USA si sa zbori Aneul sovietic...waoo! O sa ai ce-ti aminti... Mergi inainte spre postul de comandant!!! Bafta!!!

  • @harapalb3521

    @harapalb3521

    2 жыл бұрын

    @@pizzaroo1981 Da, va puteti duce... Da baiatul are treaba pe aici..😂😂😂

  • @adrianaspaniol2940
    @adrianaspaniol29402 жыл бұрын

    Ce mandri suntem cu astfel de tineri !!

  • @danielmedrea8184
    @danielmedrea81842 жыл бұрын

    „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul.” ‭‭Isaia‬ ‭55:6-8‬

  • @U.S.A.123
    @U.S.A.1232 жыл бұрын

    Să trăiești copile,să fi sănătos,să-ți împlinești toate visele. Fericiți părinții care ti-au dat viață. Sper să nu ți se "frângă" aripile în colonia România,ptr că aici este multă murdărie,făcută de acei numiți politicieni,dar si de multi babuini cu buletin. Altul ar fi ales să rămână în U.S.A.,dar cinste tie,că ai ales să vi înapoi să iei taurul de coarne si să lupti ptr idealurile tale. Mai ales curajos si măreț gestul de ai da lui Trump steagul României. Din partea mea felicitării si zborrr linnn !!! 🇹🇩🇹🇩🇹🇩 👍👍👍

  • @mariapanaite8101
    @mariapanaite81012 жыл бұрын

    Felicitari si succes in viitor

  • @raduelena8017
    @raduelena80172 жыл бұрын

    Felicitari,multa sănătate!

  • @johnjichita7654
    @johnjichita76542 жыл бұрын

    Sanatate si noroc Petrut, totodata sincere felicitari pentru curajul si capabilitatea de a termina Academia Militara in USA tinind cont ca ai o retinere pentru inaltimi. Ce m-a impresionat cel mai mult din interviul tau a fost descrierea efortului fara rezerve depus de cadrele academiei de a te aduce la nivelul de pregatire si succes pentru a putea indeplinii cu siguranta cerintele serviciilor care ti se v-or incredinta in privinta apararii granitelor patriei noastre, Frumoasa Romanie. PS I know the dril. I studied in the US

  • @marcelaspiridon3587
    @marcelaspiridon35872 жыл бұрын

    Felicitari, copil frumos!

  • @elenaschmidt5126
    @elenaschmidt51262 жыл бұрын

    Iti doresc multä sänätate si Dumnezeu sä te binecuvinteze 🙏👍😊

  • @tonic8958
    @tonic89582 жыл бұрын

    Respect bärbate esti tare tare ,felicitäri .

Келесі