Patriarhul Daniel - Predică la Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină)

Patriarhul Daniel - Predică la Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși - Pilda celor poftiți la cină) - 2005
Textul Evangheliei:
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.” (Evanghelia după Luca, capitolul 14, versetele 16-24).
Predica audio preluată din arhiva www.ortodoxradio.ro

Пікірлер: 1

  • @matildamihalcea4084
    @matildamihalcea40843 жыл бұрын

    Preafericirea Voastra va multumim.

Келесі