Parintele Necula: "Multi isi dau cu parerea fara sa caute exact" | Aproximativ Discutii cu Gojira

Ойын-сауық

Nu rata astăzi o ediție specială a podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, în care este invitat Părintele Constantin Necula.
În cadrul showului se discută despre: Biserica Ortodoxă, Ortodoxism, Presiunea exercitată asupra Bisericii, Meritele BOR, Pandemie, Naționalism, Bazele Creștinismului, Instituționalizarea Creștinismului, Cruciadă, Filme Religioase, Ce este Credința, Politică, Ce este religia, Colectiv și alte teme captivante.
Constantin Necula este un preot ortodox și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, specializat în Omiletică și este cunoscut publicului pentru numeroasele sale apariții la conferințe, dezbateri televizate, dar și pentru modul său original și mereu atrăgător de a problematiza asupra unor teme de interes teologic aflate pe agenda publică a momentului.
Părintele Constantin Necula s-a născut la 19 iulie 1970 în municipiul Brașov și după studiile primare și liceale, Părintele Necula a absolvit Facultatea de Teologie (2004), pentru că apoi să se specializeze în domeniul Teologiei Practice, disciplină Catehetică-Omiletică, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna din Sibiu. Astfel, din anul 2004, Părintele Constantin Necula este doctor în Teologie al facultății amintite.
Ulterior, Părintele Constantin Necula a beneficiat de diferite studii de specializare teologică la Padova (Italia), Versailles (Franța), dar și de specializări în psihologie (1997-2000), maltratarea copiilor (2000-2001), dependența de alcool și droguri (2000) și alte asemenea cursuri.
Pe lângă cele peste 150 de conferințe naționale și internaționale pe care le-a ținut de-a lungul anilor, Părintele Constantin Necula are și o bogată listă de cărți publicate sau traduceri, dintre care amintim: „Iată, Mirele vine” (2000); „Iubi-Te-voi Doamne” (2001); „De ce ești trist, popor al Învierii?” (2002); „Praznicar” (2004); „Privegheri” (2003); „Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele!” (2005); „Contribuția școlii Teologice Ortodoxe de la Sibiu la dezvoltarea pedagogiei moderne: Întemeietorii”; „Mitropolitul Andrei Șaguna” (2006); „Sarea Pământului, I,” (2002); „Ascultă, Israel!- Activitatea Învățătorească a profeților în Vechiul Testament „(2003); „Paștele Crucii„ (2003); „Să ne merităm Ortodoxia” (2004); „Porțile Cerului, 2 vol.” (2007); „Îndumnezeirea maidanului - pastorația Bisericii în spatele blocurilor” (ed. II-a, 2008); „Căluțul lui Dumnezeu” (2003); „De dragul Evangheliei” (2003); „Tinerețea ortodoxiei „ (2004); ”Calea virtuților” (2005); „Ogorul cu îngeri” (2005); ”Împreună spre întâia Spovedanie„ (2006); „Să ne rugăm 8 zile cu Sf. Ioan de Kronstadt” (2006); „Marcellino, o minune de băiețel” (2007); „Să ne rugăm 8 zile cu Sfântul Nectarie” (2007); „Să ne rugăm 8 zile cu Părintele Arsenie Boca” (2007); „Provocările străzii„ (2007); „Gânduri și miride” (2009); „Gheorghe Lazăr- Învietorul” (2009; „Sfântul Ambrozie, Viu va fi sufletul meu” (2000); „Sfântul Simeon Metafrastul, Viață Sfântului Spiridon” (2007); „Sfântul Daniil Stâlpnicul” (2007); „Sfântul Grigorie cel Mare, Benedict de Nursia” (2008).
#gojira #parintelenecula #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
Follow us on the web:
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Site: www.happyfish.ro/
Canal clips: / @happyfishclips5503
Gojira: / dj_gojira
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Пікірлер: 751

  • @vasilegorcea1562
    @vasilegorcea1562 Жыл бұрын

    Pe Parintele Necula l-am avut profesor, o perioada. Orele predate de acest OM, erau de pe alta planeta!....este o enciclopedie fara limite, in orice subiect.

  • @mikaylablack4369
    @mikaylablack43692 жыл бұрын

    Părintele nu are doar har duhovnicesc și inteligență forte ,el are și o voce bună cu o pronunție\ dicție absolut unice!Acest om nu cred că s-a bâlbâit vreodată sau că a evitat vreo întrebare adresată de-a lungul anilor în care a apărut în fața publicului creștin-ortodox!Orice meserie ar fi practicat ,ar fi fost la fel de strălucit!Cum a spus William Shakespeare:'A rose by any other name , would smell as sweet'! Dumneneu să îl țină sănătos printre noi 100 și alți mulți ani!👍👍👍🌷🌷🌷🌟🌟🌟

  • @bvcoviaofficial
    @bvcoviaofficial2 жыл бұрын

    Un om ce a inteles cu adevarat ceea ce face si in ceea ce crede. Un om binecuvantat!

  • @lurch_mob

    @lurch_mob

    2 жыл бұрын

    mchh,is that you?

  • @tudoramr8432

    @tudoramr8432

    2 жыл бұрын

    N-ai cum se intelegi in ce crezi. Cand vorbim de necreat, insasi credinta devine cunoastere.

  • @Alx_Iulian

    @Alx_Iulian

    2 жыл бұрын

    Sișu era bun în locul lui Gojira

  • @Hermetics

    @Hermetics

    2 жыл бұрын

    si un om cu suflet bun :*

  • @Andy-td8eo

    @Andy-td8eo

    2 жыл бұрын

    @BVCOVIA, as vrea sa te vad la podcast la Gojira, ar fi interesant

  • @vibes811
    @vibes8112 жыл бұрын

    La asa ceva nu m-am asteptat nici in 1000 de ani. Bravo 👏👏👏, tie ca ai avut curajul si dansului ca a acceptat sa vina. Wow, superb.

  • @vasilicanegru7218

    @vasilicanegru7218

    2 жыл бұрын

    Înseamnă ca nu-l cunoașteți pe parintele Necula.Vă recomand urmarițe l

  • @heroyu8551
    @heroyu855111 ай бұрын

    Sunt agnostic (i.e. nu cred in Dumnezeul biblic, nici in alta divinitate de orice fel, dar nici nu cred ca pot dovedi contrariul, inseamnand ca nici ateu nu sunt) dar nu pot sa nu apreciez inteligenta, talentul oratoriu si cantitatea de informatie pe care o detine omul asta. Daca aveam prof de religie asa pregatit, nu mai plecam de la ore=)

  • @marianaionascu
    @marianaionascu Жыл бұрын

    Este foarte frumos sa asculti oameni inteligenti ca dv,noi suntem simpli si este atat de simplu si suntem convinsi de existenta lui Dumnezeu, a Dumnezeului nostru Isus Hristos, care a murit si a inviat pt noi pt mantuirea noastra

  • @adimihaiu8219
    @adimihaiu82192 жыл бұрын

    Craniul ăla de pe masă e ceva rarisim😂 Lăsând gluma la o parte , e senzațional acest om , acest izvor de cunoștințe nesecat. Mă înclin , drag părinte!

  • @mioarapetre2758
    @mioarapetre27582 жыл бұрын

    Să ne trăiti Parinte ,si vă multumesc. M-am convertit la Ordoxie ,marturisesc si simt că este adevarata Viata ,multumesc lui Dumnezeu că mi a dat calauză bună ,ca duhovnic. Cu noi este Dumnezeu.

  • @kerekes-gabor-tibor

    @kerekes-gabor-tibor

    Жыл бұрын

    Este și va fii!

  • @hleuca56
    @hleuca562 жыл бұрын

    ASTA E PODCASTU IN CARE IMI DAU SEAMA CAT SUNT DE PROST........MA INCLIN CU RESPECT🛑🛑🛑👍

  • @tudoramr8432

    @tudoramr8432

    2 жыл бұрын

    Exact, Aline. Hai sa bagam si o spovedanie si am castigat infinitul. Care infinit? Ala pe care nu il vedem, de prosti ce suntem.

  • @alext6157

    @alext6157

    2 жыл бұрын

    Nu esti singurul 🥲. Tot ce conteaza e sa fim autodidacti in fiecare zi ca sa fim maine putin mai destepti decat azi. Numai bine!

  • @AndreiLupu1717

    @AndreiLupu1717

    2 жыл бұрын

    Bun venit în grup!

  • @BrrrBaBaBai

    @BrrrBaBaBai

    2 жыл бұрын

    Ma regăsesc in comentariul dumneavoastra.Un sfânt părinte mi-a oferit o carte ca sa îmi demonstreze cat de prost sunt și mare dreptate a avut.Daca îmi permiteți,o voi recomanda:Evdokimov-Varstele vieții spirituale.

  • @catic75

    @catic75

    2 жыл бұрын

    @@tudoramr8432 , multi nu inteleg!

  • @beautylove224
    @beautylove2242 жыл бұрын

    Nu ma satur sa ascult acest om !!! Inteligenta , bunătate și frumusețe !!! Mulțumim pentru acest Podcast ! ❤️ D-zeu sa va binecuvanteze

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    11 ай бұрын

    Abjectie fara nicio limita, trezeste-te la realitate!

  • @theavasiliu5891

    @theavasiliu5891

    3 ай бұрын

    ​@@ancataut7891 Tu esti de la canalul " ultraortodocsilor" Cristian crestin ortodox si prietenii lui care raspandesc tot felul de barfe, critici si jigniri la adresa preotilor, judecati de parca ar fi consilierii lui Dumnezeu, nu-i asa ??? Mare grija ce iti insusesti de la ratacitii aia care se cred deja in Rai si de multe ori nu stiu ce spun. Atentie! Judecata este nemantuitoare.

  • @kata.123
    @kata.1232 жыл бұрын

    Orice s-ar spune de Gojira ca întrerupe din discurs invitații sau ca se da el mare ,cred ca e printre putinii care au făcut față la greutatea discuției cu Părintele.Respect.

  • @mikaylablack4369

    @mikaylablack4369

    2 жыл бұрын

    Asta am observat și eu! Băiatul este nu doar inteligent nativ ci și foarte citit ,documentat!Am vizionat și pod castul lui Morar cu părintele!Nivelul lui Morar(mediocru) nu a părut deloc provocator părintelui și nici publicului!

  • @lukistrain9833
    @lukistrain983311 ай бұрын

    un mare ecumenist. apostol al vremurilor de pe urma. "Când va veni Fiul Omului, va găsi, oare, credinţă pe pământ?"

  • @elenaprecup9306
    @elenaprecup9306 Жыл бұрын

    Sunt o fidelă ascultătoare a părintelui Necula, dar mărturisesc cu mana pe inimă, azi m -a copleșit! Nu am cuvinte! Nu îndrăznesc nici măcar să fac o apreciere, nu as găsi ceva atât de potrivit pentru a l caracteriza! Deosebit respect!

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    11 ай бұрын

    L-ai asezat pe manipulatorul necula pe un piedestal si te inchini la el...Ai habar de ce prima etapa a interactiunii cu un manipulator, a fost denumita de catre psihologi "faza seductiei"? Tu esti o aplicatie in practica a celor de mai sus, trezeste-te la realitate!

  • @avraamnil299
    @avraamnil2992 жыл бұрын

    Înspăimântător de deștept părintele. Biți cherful. Sărut-mâna, padre!

  • @djbiggiep4708
    @djbiggiep47082 жыл бұрын

    One of the best! Printre cele mai captivante podcast-uri! Doamne ajuta!

  • @TheSergiubleahu
    @TheSergiubleahu2 жыл бұрын

    O discuției foarte profundă, fiind un om care judecă, indiferent de cum te numești, acest podcast trebuie urmărit de minim 2 ori pt. a putea percepe și înțelege întreaga discuție și mesajul urmărit.

  • @22popica

    @22popica

    2 жыл бұрын

    Så îl ascultați pe părintele Ciprian de la Cluj. Eu îl. Ascult de 12 ani, mii de ore. Este mult mai profund.

  • @sandynicu

    @sandynicu

    2 жыл бұрын

    @@catetinca1091 nu consider ca este necesar sa expui acest comentariu denigrant. Daca omul asta considera de ce vii tu da zici altfel? Fiecare face cat si ce poate

  • @bigusdickus69

    @bigusdickus69

    2 жыл бұрын

    @@catetinca1091 atât te duce capul! Apropo :câte cărți ai scris?!?

  • @mikaylablack4369

    @mikaylablack4369

    2 жыл бұрын

    Sergiu!Ai dreptate! Mulți oameni cu 2 clase mai mult că trenul au impresia că au citit tot atâtea cărți cât părintele!Au impresia că îi sunt egali deși nici abecedarul nu și l-au asimilat suficient! Însă ,cei mai lipsiți de cultură în general , și cei mai dobitoci in special , își permit a face un comentariu defăimător la adresa acestui om de cultură teologică și socio -istorică!

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    10 ай бұрын

    @@mikaylablack4369 Te referi cumva la dobitocii care pun virgulă înainte de și sau scriu 2 clase în loc de două clase dar li se pare ca ascultându-l pe un manipulator absolut deșănțat precum acest necula, l-au prins pe dumnezeu de picior?! Pune mana și citește câte ceva despre abecedarul manipulării ca sa poți pricepe contextul în care te găsești!

  • @andysava9424
    @andysava94242 жыл бұрын

    E deocamdată singurul preot sau reprezentat al bisericii pe care am plăcere să-l ascult...mulțumesc pentru acest invitat. Numai bine. ✌️

  • @lenutalenuta5523

    @lenutalenuta5523

    2 жыл бұрын

    Mai este si părintele Calistrat în Moldova

  • @deliaplesca7759

    @deliaplesca7759

    3 ай бұрын

    ...bisericii......se scrie cu " B" - MARE, CU MAJUSCULĂ.......PT că întruchipează Biserica pan- ortodoxă....⛪🌍

  • @constantamuresan9280
    @constantamuresan92802 жыл бұрын

    Mi-a plăcut acest Post Cast. Poate pentru ca a fost diferit de toate celelalte făcut de multi altii. Aici a fost , efectiv, o discuție ca între doi prieteni! Despre Parinte, un Om cu Har! Chear si dupa doua ore mi-a părut rau ca s-a terminat! Tot timpul ma întreb cum de-si face timp, atâta timp, pentru sufletele noastre. Multumim din suflet, Părinte.

  • @agnodike3121
    @agnodike31212 жыл бұрын

    Felicitari Goji! Nu ma asteptam si la un astfel de invitat, ai reusit sa ma surprinzi inca o data! Eu il admir pe parintele Necula iar tu ai fost la inaltime, ca de obicei!

  • @vasilicanegru7218

    @vasilicanegru7218

    2 жыл бұрын

    Subscriu

  • @harlemalexandru2642
    @harlemalexandru26422 жыл бұрын

    A meritat fiecare secunda!Sarutmana parinte,felicitari GOJIRA !

  • @alinconstantin5734
    @alinconstantin57342 жыл бұрын

    Felicitări pentru invitatul dl Constantin Necula. Îți sunt recunoscător pentru ceea ce faci Gojira. Un episod de colecție! Gânduri bune și Binecuvântări! ✨🙏🏻❤️🤗

  • @AndreiLupu1717
    @AndreiLupu17172 жыл бұрын

    Nu ai cum sa nu îl iubești pe omul asta, minunat!

  • @kallucelfrumos4946

    @kallucelfrumos4946

    Жыл бұрын

    buzi?

  • @petru-axentepop2637
    @petru-axentepop26372 жыл бұрын

    Trebuie sa recunosc ca am avut emoții sa-l vad pe Pr.Necula dar....a fost superb!

  • @mikaylablack4369
    @mikaylablack43692 жыл бұрын

    Happy Fish Tv! Consider că acesta este unicul interviu unde am observat că părintele Necula are un interlocutor cult/documentat pe măsură !Un om care chiar poate discuta în amănunt subiecte și teme atât istorice ,clasice cât și/ori contemporane! Ești singurul interlocutor care a reușit să nu pari sărac cu duhul (prost , adică!🤣) în fața acestui preot pe care doar frustrații îl contestă! Felicitări, tinere!

  • @cornelcernat8688

    @cornelcernat8688

    Жыл бұрын

    Drept în borta curului l-ai nimerit....👍👍

  • @deliaplesca7759

    @deliaplesca7759

    3 ай бұрын

    Nu e chiar singurul.......mai este o emisiune cu părintele și cu Damian Anfile. ☘️Foarte bună și aceea. Și, mai sunt....🇷🇴

  • @ioana-andreeaban5600
    @ioana-andreeaban5600 Жыл бұрын

    Un dialog real, sincer, interesant, frumos, OMENESC! Felicitări!!!

  • @mihai.patrascu
    @mihai.patrascu2 жыл бұрын

    Pfff, e o bijuterie de podcast! Superb!

  • @windsurfing2023
    @windsurfing20232 жыл бұрын

    Aroganta împuțită a moderatorului e elegant răvășita de cultura și înțelepciunea părintelui. Priceless!

  • @TheRazvY27091993
    @TheRazvY270919932 жыл бұрын

    Aceasta intalnire este un dialog cu inima deschisa ! Mi-a placut foarte mult .

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea5624 ай бұрын

    Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și Înțelepciune !

  • @alejjandros1
    @alejjandros12 жыл бұрын

    Felicitări Gojira, pentru invitația acestui minunat om, părinte !

  • @mlfz13
    @mlfz132 жыл бұрын

    Charistmatic si inteligent, atent la detalii, mester in persuasiune si foarte bun pe dialectica. Adecvat si flexibil. Este de invidiat si daca nu e interesat atunci asa dedicare si aplecare profesionista pentru meserie sigur ar fi mult mai folositoare in alte zone socio-culturale.

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    Жыл бұрын

    mlfz13 Ai insiruit o multime dintre trasaturile unui manipulator, poate fara sa vrei....Citeste cate ceva despre manipulare si o sa ii recunosti acolo descrierea, pe langa insiruirea metodelor pe care le foloseste.

  • @mlfz13

    @mlfz13

    Жыл бұрын

    @@ancataut7891 Multumesc, am insiruit trasaturile acelea tocmai pentru ca am citit mult despre manipulare si despre culturi religioase ;). Imi pastrez opinia (enuntata cat se poate de politicos) ca eforturile si energia parintelui ar fi nobile si folositoare in viata laica.

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    Жыл бұрын

    @@mlfz13 Se pare ca nu ai inteles esentialul din ce ai citit... Sa-ti explic: manipularea, prin definitie, este toxica pentru oamenii care iau contact cu ea, respectiv le face reu: le transforma creierii in piftie pentru ca orice manipulare il indeparteaza pe om de realitate iar in momentul inevitabil al trezirii la realitate, respectivul om(creierul sau) urmeaza sa sufete un soc cumpit. Deci, manipularea cuiva, in orice domeniu laic sau bisericos, nu are cum sa fie niciodata nobila, ci doar abjecta pentru ca manipularea este o abjectie prin definitie. Acest necula(la fel ca toate figurile centrale ale manipularii bisericesti), pe care vad ca il admiri nespus, nu este altceva decat un manipulator si un narcisist pervers, are toate trasaturile enumerate in cartile care trateaza aceste domenii. Este o reactie absolut inumana sa admiri un manipulator, care, de cele mai multe ori se dovedeste a fi un psihopat narcisist sau chiar un pradator sexual, vezi cazul visarion. Ce anume consideri tu ca ar putea fi de admirat la un manipulator? Aceste erori ale speciei umane trebuie denuntate ca atare, trebuie expuse public pentru a nu mai face alte victime.....

  • @mlfz13

    @mlfz13

    Жыл бұрын

    @@ancataut7891 daca tot citesti asa de mult, ai intalnit pe undeva si notiunea de sarcasm?! Tocmai ;)

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    Жыл бұрын

    @@mlfz13 Sarcasm?! Nu prea vad unde ar fi sarcasmul tau.... Pe de alta parte manipulatorul foloseste ca procedeu cu predilectie deceptia, ceea ce nu ar mai fi cazul in lumea laica. Manipulatorul necula si-ar pierde instrumentele in aceasta lume si nu ar mai avea clienti.

  • @tominamatei7476
    @tominamatei74762 жыл бұрын

    Desi il ascult de mult timp pe parintele Necula, recunosc ca m-a impresionat din nou cu vasta cultura si intelegere a lumii.

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    11 ай бұрын

    Citeste macar notiunile de baza despre manipulare si manipulatori si nu o sa mai fii asa impresionata, ba poate o sa te trezesti la realitate...

  • @constantinadragubanu909
    @constantinadragubanu9096 ай бұрын

    EXCEPTIONALA EMISIUNE(CATEHEZA)! VĂ MULȚUMESC MULT.Sarut mâna părinte!❤❤❤❤❤❤

  • @vladcatalin9419
    @vladcatalin94192 жыл бұрын

    Este o placere sa ascult acest Părinte... E atât de pur și de bun... A ajutat f mulți oameni 🙏🙏

  • @alin1st416
    @alin1st4162 жыл бұрын

    Un podcast pe care trebuie sa l vezi de cel putin doua ori ca sa l poti digera! Tare!!

  • @adrianahegedus4021

    @adrianahegedus4021

    Жыл бұрын

    Daaa! Categoric!

  • @ioanaramonanechita5170
    @ioanaramonanechita51702 жыл бұрын

    Fiți buni și înțelegători cu lumea din jur, fiecare este liber să gândească și să aibă propriile păreri. Fiți înțelegători. Bucurați-vă de conversație, și trageți concluzii. Fiecare informație ne ajută să ne dezvoltăm, nu contează în ce sens. Adevărul este întotdeauna la mijloc, în echilibru.

  • @tiagomota4734

    @tiagomota4734

    Жыл бұрын

    Ai drepate dar nu pot sa cred in chestii d astea pe care nu le pot atinge si din pacste din cauza asta nu pot sa vad ce zice tipul asta care mi se pare foarte destept si interesant insa frame ul mi se pare complet gresit! Il admit pe JP de exemplu dar la fel unele chestii mi se par BS si venind din BS orice se spune mi se pare complet gresit.

  • @ursulurban9712

    @ursulurban9712

    Жыл бұрын

    @@tiagomota4734 Da ma, tu esti ateu cool si un simbol al intelepciunii. O dai in romgleza dar te bate limba romana grav de tot. Astia care va dati atei si o tineti pe moral high ground, sunteti fix aceia incuiati in propria voastra bula de adevar (de cele mai multe ori, gresit)

  • @tiagomota4734

    @tiagomota4734

    Жыл бұрын

    @@ursulurban9712 din experienta mea , oamenii credinciosi sunt si cei mai rai oameni pe care-i cunosc, barfitori, oameni care judeca...de o factura morala josnica! Da am exemple in familie de oameni asa zisi credinciosi! Acelasi persoane care vad o fata de 20 de ani cu o fusta mai scurta pe strada si o numesc curva, o femeie divortata care incearca sa-si faca o relatie, este la fel o curva....practic orice faci si nu se incadreaza in asa zisele standarde crestinesti , nu esti bun de nimic si esti o rusine pentru societate! Asta este mentalitatea credinciosului roman! Daca acolo sus exsista cineva , ar trebui sa fie foarte ingaduitor, sa ajute umanitatea intr-un mod activ, sa nu sa fie nimeni nevoit sa mearga sa se roage si sa faca plecaciuni! Ideea este foarte stricata din interiorul ei si nu are nici un fel de logica, oricat ai incerca sa o gasesti... Sunt cativa oameni care cred si sunt de o importanta fantastica pentru omenire in momentul de fata si asta intr-adevar m-a intrigat insa oricat am cautat nimeni nu a prezentat ceva atat de puternic incat sa ma faca sa cred in ceva atat de abstract!

  • @NicusorDascalu
    @NicusorDascalu2 жыл бұрын

    👏👏👏 Asta înseamnă să fi un comunicator eficient și excepțional. Să aduci echilibru în limbaj la un podcast, care nu are nișat publicul creștin, este semn de mare înțelepciune și curaj. Felicitări Părintelui Necula și lui Gojira pentru abordare !!!!

  • @andreilucian10
    @andreilucian102 жыл бұрын

    De cate ori il ascult pe acest om invat si inteleg mai multe astfel incat se reduc si lucrurile cu care nu sunt de aceeasi parere.Un om nu numai inteligent dar si HARistmatic, cum spune el.

  • @miasanta685
    @miasanta6852 жыл бұрын

    Impresionant! Felicitări! Dumnezeu sa va țină sănătos, părinte!

  • @mihaelatoma6486
    @mihaelatoma64862 жыл бұрын

    Un OM pe care l-as asculta la nesfarsit. Il ador!

  • @sebidavid7280
    @sebidavid72802 жыл бұрын

    Unul dintre cele mai bune podchesturi pe anul asta

  • @deliaplesca7759

    @deliaplesca7759

    3 ай бұрын

    Exact....!🙏💐

  • @ctm1221
    @ctm12212 жыл бұрын

    Felicitări pentru podcast și invitat!Doamne ajută!

  • @BlackDress011
    @BlackDress0112 жыл бұрын

    O bucurie sa va vad impreuna!❤🙏

  • @DrujbaruVulgaru
    @DrujbaruVulgaru2 жыл бұрын

    necesara maxim intrinsec aceasta conversatie, foarte frumos, mersi din suflet pentru video ba grasule te pup

  • @raulcosmincluj
    @raulcosmincluj2 жыл бұрын

    Am ascultat tot podcastul fără sa respir. Mamă cată informație. Super tare. Tine-o tot așa.

  • @AngelicSmil3
    @AngelicSmil32 жыл бұрын

    Jos palaria, George, si jos palaria parinte Necula! 👏Mi-a dat un sentiment fantastic pdocastul asta ❤Ma inclin!

  • @vladcostel6037
    @vladcostel6037 Жыл бұрын

    Părinte sunteti de excepție. Pt mine este cea mai interesanta discuție, pe care am auzito în online. Dumnezeu sa ne ajute, să nu ne pierdem originalitatea și credința.

  • @UpMind3
    @UpMind32 жыл бұрын

    Chiar eram curios sa vad cum o sa fumezi trabucul in podcastul asta ? :) Keep up with the good work. Parintele Necula e foarte fain.

  • @dianadiana579
    @dianadiana5792 жыл бұрын

    Felicitari, o placere sa ascult discuția voastră.

  • @topgun8160
    @topgun8160 Жыл бұрын

    Sărut ✋, părinte! Mulțumesc zilnic DOMNULUI pentru tot ce am, vă mulțumesc și Domniei voastre pentru toate cuvintele înțelepte, pentru încurajare! OMENIA- Rara avis! Minunată BIBLIA PENTRU COPII!!!! Sănătate și numai bine dvstra, familiei, celor dragi, tuturor! Trăiască Nația! Respect pentru tot ce faceți și pentru cine sunteți!

  • @mihaip90
    @mihaip902 жыл бұрын

    E chiar interesant asta cu altitudinea Bethlehemului. Acum e la 775m, dar nu e exclus să fi fost 777 atunci în anul 0 AD. Deasemenea se află la 7km distanță de Ierusalim. Cu toate astea metrul nu fusese definit la acea vreme.

  • @vasilicanegru7218
    @vasilicanegru72182 жыл бұрын

    Respect și deosebită prețuire 😇-ul familiei mele neobositul parintele prof dr Necula C-tin 😇❤🇹🇩⭐💐

  • @dandetande288
    @dandetande288 Жыл бұрын

    Mai adu astfel de oameni, foarte inteligenta si constructiva conversatie, bravo ptr acest invitat de valoare

  • @MecanicaPovestita
    @MecanicaPovestita2 жыл бұрын

    Invita si pe Parintele Calistrat, o persoana foarte inteligenta si are multe de zis, tot la fel ca si parintele Necula. Sa auzim numai de bine. Sanatate la toata lumea!

  • @catalinvasilescu3739
    @catalinvasilescu3739 Жыл бұрын

    Excepțional moment cu părintele Necula. Excepțional Gojira. Mi-au dat lacrimile de mai multe ori pe parcursul discuției voastre. Plin de învățături bune tot interviul.

  • @lucamarius8701
    @lucamarius8701 Жыл бұрын

    De departe cel mai interesant si fain podcast... Bravo !

  • @iulianbirnea3213
    @iulianbirnea32132 жыл бұрын

    Salut! Sunt fan de pe vremea cand dadeai pe Avatar cu Oscaru😅 si scheciurile cu raku, podcasturile tale sunt LSD pe creier urmăresc pana la ultima secunda. Imi permit sa am o cerință, daca poți să-l aduci pe domnul Cristian Presură (sper ca ai auzit de el pe aici) ar fi interesanta o discutie despre știință si univers punand tu întrebările.

  • @tudor7190

    @tudor7190

    2 жыл бұрын

    +1 pentru cristian presura 🙃

  • @malvolyo
    @malvolyo2 жыл бұрын

    Foarte soulful si s-au discutat lucruri care sa te puna putin pe ganduri, sa te duca intr-o introspectiva. BIG UP !

  • @andreeafilo5690
    @andreeafilo56902 жыл бұрын

    Cel mai bun podcast de aici! Felicitari pentru cele putine intrebari puse, dar extrem de bune, si care sunt , cred, pe buzele tuturor: Declaratia de la Colectiv si Marele Alb. Bravo, mi-ar placea mai multe astfel de discutii. Foarte adevarat ce a spus parintele la final: e bine de ascultat si de cei care nu cred. Multumesc!

  • @danrizoelectric
    @danrizoelectric Жыл бұрын

    Ar fi fost interesant să văd o anumită asumare a responsabilității ortodoxiei, pentru ideologiile care duc la perpetuarea unei anumite mentalități, vinovate pentru starea de lucruri din România. O schimbare autentică a societății începe primordial, la nivelul minții, unde și biserica are un rol fundamental. Iar ignoranța in domeniul spiritualității crestine, chiar ortodoxe, in România, e înfiorătoare. Părintele Necula e un om deosebit, un om inteligent, dar totuși face parte din sistem. Iar o lege fundamentală in filozofie spune că : " ... din interiorul unui sistem e imposibil să ai o părere obiectivă asupra sistemului!"

  • @dariusdadada
    @dariusdadada2 жыл бұрын

    Bravo ma Gojiro' 😁 Doamne ajuta!

  • @danielradu9638
    @danielradu9638 Жыл бұрын

    Gresit! Părintele Necula nu a absolvit facultatea de teologie in 2004. Mult mai devreme. In 2002 mi a fost profesor și era deja doctorand .

  • @ancataut7891

    @ancataut7891

    11 ай бұрын

    Ce materie ti-a predat manipulatorul necula? Era la fel de abject ca astazi?

  • @danielradu9638

    @danielradu9638

    11 ай бұрын

    @@ancataut7891 Catehetică și omiletica. De ce spuneți că este abject?

  • @dannahB
    @dannahB2 жыл бұрын

    Exact ce aveam nevoie in perioada asta și in orice perioada. Ma face sa vreau sa ma întorc acasa. Mulțumesc!

  • @patimash90
    @patimash902 жыл бұрын

    Bv boss! Poate în viitor il convingi pe Savatie Baștovoi

  • @provincialaderomania5314
    @provincialaderomania5314 Жыл бұрын

    Felicitari tanarului pentru abordare! despre Caragiale ii sugerez o discutie cu dl. Plesu pe care l-as asculta o saptamana. Teoria mea este ca preotimea ramana si nu numai a fost si va ramane fatarnica in legatura cu orice. "Dau" din cuvinte se conrazic la tot pasu, fabrica argumente unele puerile rau ca simti subrezenia idelogiei religioase de la o posta. Imi place tinerimea noastra care isteti fiind nu mai inghit nemestecat fie religii, politici, ideologii si scotocesc dupa adevarul fundamental cu nonsalanta tineretii. Bravo!

  • @windsurfing2023
    @windsurfing20232 жыл бұрын

    Min 44.34 "oamenii își extrag mistica în funcție de capacitatea sufletului lor de a trai cu Hristos. Restul sunt povesti. " Mic drop

  • @elenaprecup9306
    @elenaprecup9306 Жыл бұрын

    Deosebit respect!

  • @simonazaharia3297
    @simonazaharia32972 жыл бұрын

    Excepțional! Rost, sens, revelație!

  • @cezarc1345
    @cezarc13452 жыл бұрын

    Ma oftic ca uneori nu inteleg de loc punctul de vedere pentru ca nu am cunostintele necesare ....dar ascult ca poate ceva tot inteleg , nu tot dar ceva.

  • @popaandreeaalexandra5346
    @popaandreeaalexandra53462 жыл бұрын

    Cu bucurie am ascultat fiecare secundă mărturisită, dezbătută și relatată. Frumos și minunat. 🤗❤️

  • @nascualin9035
    @nascualin90352 жыл бұрын

    Nu e sinceritatea cu care ne-ai o obisnuit.N-ai ajuns la inima invitatului. Superficial

  • @ovidiuapintiliesei4526
    @ovidiuapintiliesei45262 жыл бұрын

    Nu credeam că îl văd pe Pr. Necula in podcast la Godjira.

  • @mariasopoian9339
    @mariasopoian93392 жыл бұрын

    Doamne ajuta. Mulțumesc preasfințite părinte.

  • @diananicolaescu5678
    @diananicolaescu5678 Жыл бұрын

    Un podcast foarte bun și foarte înțelept ,mulțumim frumos și vă îmbrățișăm cu tot dragul din Anglia .

  • @TextieruL
    @TextieruL2 жыл бұрын

    Superb. Episodul acesta este acolo sus alături de cel cu Bogdan Simion. Gojira, ești Joe Rogan al României. Continuă cu diversitatea...

  • @bogdannicoara7509
    @bogdannicoara75092 жыл бұрын

    Multumim pentru acest episod !!

  • @gabrielilies
    @gabrielilies2 жыл бұрын

    WAW și atât! Fără cuvinte!

  • @lenutalenuta5523
    @lenutalenuta55232 жыл бұрын

    OMUL LUI DUMNEZEU CE REPREZINTĂ DUHUL PĂCII 👈😇😇😇😇😇😇😇🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @slimGhost
    @slimGhost2 жыл бұрын

    Smerenia nu este umilință... Smerenia poate fi ochiul deschis în așteptarea unui răspuns din partea celui în fața căruia poate că te apleci... Și din partea căruia poate primești un zâmbet in răspuns care îți ridică privirea. Sau pur și simplu te face sa înțelegi că poate și el la randul lui a rămas înțepenit in postura sa și poate că s-ar apleca, dacă ar știi că îți poate urma privirea... Chiar dacă ochii urmăresc doar umbra de pe pământ... În spatele unei umbre mereu stă lumina. ("Scuzaț' sofismul ieftin")

  • @parintili

    @parintili

    2 жыл бұрын

    Smerenia,in orice confesiune,este supunere,nu doar umilinta.Lasa fanteziile spirituale si pune mana si termina macar liceul,citeste despre religii,Biblia,Coran,Tora,Avesta,Veda ,dar fa-o cu mintea ta.

  • @slimGhost

    @slimGhost

    2 жыл бұрын

    @@parintili :))) Să pun mâna. E bine. Mă gândeam că poate mintea și ochii, dar mulțumesc pentru sfatul superior și pentru răspuns. În rest, iertată-mi fie intenția în forma exprimată :) Nu am livrat vreun sofism arogant, era doar un gând așa, fie el și naiv (cel mai probabil naiv) . Dar dacă a generat un astfel de răspuns, probabil că nu a fost ceva in regulă. Ca o paranteză, as fi curios într-o anumită măsură ce părere aveți despre " pedeapsă și recompensă" - sau cum va raportați/poziționați la asta, dar la fel de probabil ar genera o dezbatere prea lungă. Deși și o dezbatere "scurtă" pare că poate genera polemică. Sănătate!

  • @The_Ruinned_King
    @The_Ruinned_King2 жыл бұрын

    "Long before blades and sorcery are needed, WORDS can save a soul"

  • @marilenaluca2485
    @marilenaluca24852 жыл бұрын

    Iar finalul este apoteotic 🙏👏👏( fa un cut cu ultimele minute ca sa il putem si share-ui , ti-ai face si publicitate gratuita )

  • @andreeaghiban9212
    @andreeaghiban92122 жыл бұрын

    Podcast-ul perfect nu exis... Superb! Atat pot sa zic ❤️❤️❤️

  • @teonastanciu1318
    @teonastanciu13182 жыл бұрын

    Mulțumim ca existați Părinte Constantin Necula!🙏💖

  • @lidiazotoiu4629
    @lidiazotoiu46292 жыл бұрын

    Nu sint ortodoxa dar am mare respect pentru Parintele Necula.Sa fiti binecuvintat Parinte Necula.

  • @bogdandusoi3268
    @bogdandusoi32682 жыл бұрын

    Ce tare ca fumezi cu parintele de față!:)))

  • @biraugeorge9792
    @biraugeorge97922 жыл бұрын

    Felicitari pentru podcast!

  • @venusianus4921
    @venusianus49212 жыл бұрын

    Godjira , mai mult decât discuția mi se pare excepțional că ai ales să inviți față bisericească.Dragule , și tie și mamei tale felicitări pt personajele pe care le interpretezi !

  • @killtheidols1326
    @killtheidols13266 ай бұрын

    Să fi un anti creștin și sa chemi un preot creștin la discuții,aici ti se vede valoarea de OM adevărat.Discutii de care au mare nevoie tinerii acestei națiuni.Ma înclin Gojila.

  • @silviaholmanu3872
    @silviaholmanu38722 жыл бұрын

    Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. 🙏🙏🙏

  • @NuTzU1775
    @NuTzU17752 жыл бұрын

    Foarte bun. De mult am asteptat.

  • @ionzamfir3349
    @ionzamfir33498 ай бұрын

    EXCEPTIONAL !!!

  • @Kaldoreisoul
    @Kaldoreisoul2 жыл бұрын

    Superb!!! Nu subscriu la religie dar oamenii sunt minunati! Iubire in sinceritate! Astaris!

  • @alin999
    @alin9992 жыл бұрын

    Akira pe raft, imi place. Trebuie sa gasesti un invitat si pentru astfel de discutii.

  • @antoanetagavril3933
    @antoanetagavril39333 ай бұрын

    Tinere, felicitări! Faci față frumos la conversație!

  • @NihilsineDeoAndrei
    @NihilsineDeoAndrei2 жыл бұрын

    Multumim de podcast, Doamne ajuta.

  • @mugurelmurarasu9761
    @mugurelmurarasu97612 жыл бұрын

    Cel mai bun podcast de pana acum , de când ascult eu . ✌😘

  • @lauraelenastroia3081
    @lauraelenastroia30812 жыл бұрын

    Sunteți vesel și zglobiu ca de fiecare dată.

  • @adrian.puscasu
    @adrian.puscasu2 жыл бұрын

    Super

  • @Alexmanoiuro
    @Alexmanoiuro2 жыл бұрын

    Ar fi bine sa faci o serie și cu Părintele Nicula, ar fi bine pentru toată lumea

  • @vasilicanegru7218

    @vasilicanegru7218

    2 жыл бұрын

    Urmăriți seara de seara pe tvr1

  • @ruxandatrocea359

    @ruxandatrocea359

    Жыл бұрын

    Deacord acest om e o minune a preoției. Sunt mîndră că sunt creștin contemporana cu dumnealui. Respect.

  • @johnbasescu8916
    @johnbasescu89162 жыл бұрын

    Va multumim! Absolut inaltator!

Келесі