Părintele Ovidiu-Ciprian Martiș, Priceasna „Doamne, ești a mea iubire”

Hristos a înviat!
7 Mai, Arătarea semnului Sfintei Cruci, pe cer, la Ierusalim
„Şi s-a întâmplat atunci de era în şapte zile ale lunii mai şi în ceasul al treilea s-a arătat pe cer închipuirea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei - pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit.”
_____
„Lumina este izvorul după care îmi însetează neîncetat sufletul, mai mult decât după orice. Lumină şi puritate, sfinţenie şi omenie - le învăţ, le iubesc, le doresc, le caut şi le găsesc: în gândul omului curat, în cuvântul tainic al cerului, în lumina firească a soarelui, în tremurul sfios al stelelor, în toate cele ce nu fac altceva decât să ne şoptească despre taina universului, despre negrăita cauză a tuturor, pe care noi, fără să greşim, o numim Dumnezeu; despre chipul slavei Sale între oameni, care este Iisus Hristos." (Arhiepiscopul Iustinian Chira)
.
„Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea!” (Părintele Dumitru Stăniloae)
Puterea mântuitoarei Cruci și dulceața biruitoarei Învieri să ne lumineze viața cu deplină sănătate și belșug de bucurii, întru încredințarea mărturisitoare: Adevărat a înviat!
_______
/ p%c4%83rintele-ovidiu-...
.
un gând frumos, o picătură de iubire, aici: picaturideiu...

Пікірлер: 186

  • @dariamihaela3333
    @dariamihaela3333Ай бұрын

    Slavă ție Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu Slavă ție AMIN!MULȚUMESC părinte pentru această frumoasă priceasnă!Dumnezeu să vă binecuvânteze!Doamne-ajută tuturor!AMIN!

  • @marcelagliguta5348
    @marcelagliguta53484 жыл бұрын

    PARINTE CIPRIAN DUMNEZEU VA ÎNZESTRAT CU O VOCE MINUNATA.IL ROG PE BUNUL SI INDURATUL DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE SI SA VA FEREASCĂ DE TOT RĂUL. MULTA SANATATE SA AVETI

  • @constantastefanescu7841
    @constantastefanescu78414 жыл бұрын

    Mulțumim Părinte pentru aceste pricesne frumoase care ne mângâie sufletul !Hristos a înviat !

  • @angelialexandrescu1446

    @angelialexandrescu1446

    2 жыл бұрын

    Aceasta priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu , și el Traian Dorz a făcut parte din Oastea Domnului până la sfârșitul vieții sale !

  • @luminitaflorean4554
    @luminitaflorean45543 жыл бұрын

    Când vă ascult PARINTE. cât de frumos cântați parcă toate problemele mele dispar.Bunul DUMNEZEU va dat un mare dar .Mulțumesc Bunului DUMNEZEU și dumnilorvoastre .Doamne ajută !

  • @dafotolines.r.l.9066
    @dafotolines.r.l.90663 жыл бұрын

    Mulțumesc,Bunului Dumnezeu că sunteți cu noi ,ne luminați fiecare clipă, gând, sunteți prezent în viața noastră,ne alinați tristețea,ne dați puterea de a depășit tot greul.Dumnezeu să vă binecuvânteze cu nesfârșita Să IUBIRE! Slavă Ție Dumnezeule! Amin!

  • @mariuschitescu7697

    @mariuschitescu7697

    Жыл бұрын

    😅❤🎉

  • @marcelagliguta5348
    @marcelagliguta53484 жыл бұрын

    DOAMNE NU MA SATUR SA ÎL ASCULT PE ACEST ÎNGER DE PE PAMINT.ARE O VOCE DUMNEZEASCA.DUMNEZEU SA ÎL BINECUVINTEZE SI SA ÎI DE-A SĂNĂTATE SI HAR MULTUMIM PARINTE PT CA NE INCINTI CU ACESTE PRICESNE MINUNATE

  • @luminitaflorean4554
    @luminitaflorean45544 жыл бұрын

    Cât adevăr in tot ceea ce spuneți. Sănătate ,fericire dumnilorvoastre și la toți cei dragi la toți oamenii care vă ascultă divinele pricesne.Doamne ajută!

  • @D_Doriana
    @D_Doriana4 жыл бұрын

    Dumnezeu sa te binecuvinteze părinte. Ești un înger lăsat aici pt un timp ,sa ne îndrumi spre Dumnezeu

  • @raulcosmin4694

    @raulcosmin4694

    4 жыл бұрын

    Un înger sub acoperire! Ochelari, bolizi, fițe și șmecherii! Să fie arhanghel oare...!?

  • @emanuelaz3778

    @emanuelaz3778

    4 жыл бұрын

    Scuze dar te crezi mai presus ca bunul Dumnezeu sa-l judeci pe Parintele?

  • @raulcosmin4694

    @raulcosmin4694

    4 жыл бұрын

    @@emanuelaz3778 Având în vedere că pentru tine Dumnezeu e "D-zeu" și "părintele" e cu majusculă și neprescurtat eu zic să o lăsăm baltă!

  • @emanuelaz3778

    @emanuelaz3778

    4 жыл бұрын

    Ai dreptate

  • @dafotolines.r.l.9066
    @dafotolines.r.l.90663 жыл бұрын

    Mulțumesc Sfinte Părinte! Mulțumesc Bunului Dumnezeu, că mi ascultă rugăciunile.Doamne,Fii alături de copii și nepoții mei mereu.Ocrotestei și i ferește de rău.Da, să ne bucurăm cu toții de Iubirea ta.Vegheaza ne și dă ne putere să mergem mai departe.Amin!

  • @floricachina287
    @floricachina2872 жыл бұрын

    Cel mai frumos indemn. Sa avem in inima iubire, pentru sot, copii, frati pentru aproapele nostru, DAR mai ales pentru DUMNEZEU. Sa il Slavim, sa ii Multumim, sa ne indreptam privirea de cateva ori pe zi, sa ne indreptam privirea si in sus , pe verticala, spre Cer spre Dumnezeu.

  • @floricachina287

    @floricachina287

    2 жыл бұрын

    Te iubesc Doamne! Imi iubesc sotul, copii, fratii, pe aproapele meu. Multumim Doamne pentru iubirea ta!

  • @rodicaruncan8926
    @rodicaruncan89262 жыл бұрын

    Dumnezeu sa l binecuvinteze si Maica Domnului să l ocrotească ! Amin. Doamne tie iti multumesc din suflet pentru tot ce mi ai dat !

  • @emiliapaclisan3335
    @emiliapaclisan33354 жыл бұрын

    Nu am cuvinte sa va multumesc pentru aceste minunate cantari.Emilia.

  • @angelialexandrescu1446

    @angelialexandrescu1446

    2 жыл бұрын

    Această priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu , Traian Dorz a fost în Oastea Domnului și nu sa lepădat de Bunul Dumnezeu Cel În Treime Slăvit , și de Oastea Domnului !

  • @loredanadragoiu3605
    @loredanadragoiu36054 жыл бұрын

    Hristos a înviat!Părinte mulțumim pt. această PRICESNĂ MINUNATĂ și pt. TOATE pricesnele cântate de SFINȚIA VOASTRĂ,împreună și cu fiica cea MARE SARA,și cu D-na Preoteasă🙏🏼!Dumnezeu să vă binecuvinteze,împreună cu toată familia SFINȚIEI VOASTRE🙏🏼!Vă mulțumim din suflet pt. TOT ce ne postați,pt. sfaturi și povețe,pt. susținere în acesta vremuri de restriște și boli!O zi frumoasă și binecuvântată!Doamne ajută!nb.Sănătate!

  • @nicolitaciobanu8355
    @nicolitaciobanu83554 жыл бұрын

    bunul dumezeu să va ajute să puteti a vă ruga pentru noi păcatoşi

  • @nicolitaciobanu8355
    @nicolitaciobanu83554 жыл бұрын

    doamne ce voce blîndă aveți amin

  • @mariacioban8411
    @mariacioban84114 жыл бұрын

    DOAMNE AJUTA D-ZEU SA VA BINECUVANTEZE

  • @dariamihaela3333
    @dariamihaela33333 ай бұрын

    Slăvit să fie Domnul Iisus!Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte OVIDIU CIPRIAN MARȚIȘ!Mulțumesc!

  • @constantastefanescu6322
    @constantastefanescu63224 жыл бұрын

    O pricesna minunată cantată de un Părinte cu o voce excelenta ! Doamne ajuta !

  • @iulianiulyneamtu6533
    @iulianiulyneamtu65334 жыл бұрын

    Mereu atingeti perfectiunea cu vocea blanda ingereasca Parinte, Domnul Iisus Hristos si Maicuta Domnului sa mangaie mereu, cete de ingeri sa va acompanieze si sa va fereasca de tot cei rau Amin! Hristos a inviat frati romani!👏👏👏👏👏👏👏👏😇🙏

  • @rodicaruncan8926
    @rodicaruncan89262 жыл бұрын

    Ce voce frumoasă și caldă ! Cuvintele rostite de Părintele Ciprian Martis îmi mîngîie sufletul !

  • @mirelamirela2374
    @mirelamirela23744 жыл бұрын

    Amin! Să ne trăiești Părinte!

  • @gabrielagheban6333
    @gabrielagheban63332 жыл бұрын

    Hristos a Înviat !Slăvit să fie Domnul Iisus !

  • @user-cg9kg1pq3g
    @user-cg9kg1pq3g5 ай бұрын

    Nu Sint Vretnic Să Mulțumesc La Dumnezeu Ce Păcătos Sint Și Că Trăiesc Și Mă Pot Bucura De Tot Cea Creat Dumnezeu Pentru Noi Toții Amin Doamne Isuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluiește Ne Pe Noi Păcătoșii Amin Doamne ajută la toată lumea și la copiii noștri și la nepoțiii noștri amin

  • @anetachirila9112
    @anetachirila91124 жыл бұрын

    Dumnezeu să vă binecuvîntare părinte , f frumos ne slujiți Amin

  • @vasigabriel995
    @vasigabriel9954 жыл бұрын

    Fa Doamne sa avem iubire și pentru acei ce se poarta urat cu noi, precum ai Tu Doamne pentru toți copiii tăi! Doamne ajută, mulțumim Părinte!

  • @adelapicioroaga6639
    @adelapicioroaga66394 жыл бұрын

    Hristos A Anviat! Cu aceste frumoase cuvinte , ne alinati sufletele noastre.Dai Doamne sanatate la toata familia .Amin.

  • @gabrielaraileanu2394
    @gabrielaraileanu23944 жыл бұрын

    Multumesc din suflet ptr frumoasele pricesne pe care le can tati cu vocea blanda si care mangaie sufletele inpovarate de placate Santeti Un inger pe pamant sa fiti sanatos impreuna cu familia Doamne Ajuta si sa va rugati pentru noi pacatosii Amin

  • @dariamihaela3333
    @dariamihaela3333 Жыл бұрын

    Mulțumesc părinte Ovidiu !TE IUBESC Isuse HRISTOASE MILUIEȘTE-NE PE NOI ÎN VECI VECILOR AMIN!

  • @emiliacolcer5805
    @emiliacolcer58054 жыл бұрын

    Părinte Dumnezeu sa va dea sănătate și binecuvântare cerească. DOAMNE AJUTA.

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila14282 жыл бұрын

    DOAMNE ESTI A MEA IUBIRE MULTUMESC PT TOATE CELE MULTUMIM SF PĂRINTE PENTRU ACEASTĂ PRICEASNĂ MINUNATĂ

  • @angelialexandrescu1446

    @angelialexandrescu1446

    2 жыл бұрын

    Scrisă de poetul ortodox Traian Dorz , care este din Oastea Domnului !

  • @ardeleanuciprian8925
    @ardeleanuciprian89253 жыл бұрын

    Doamne cît Sint de adevărate aceste cuvinte.

  • @elenadobre9789
    @elenadobre97894 жыл бұрын

    Hristos a înviat!

  • @D_Doriana
    @D_Doriana4 жыл бұрын

    Daca am avea iubire am trăi toți ca împărații ,am avea tot

  • @floricacorpas6374
    @floricacorpas63744 жыл бұрын

    DOAMNE DACĂ AM AVEA IUBIRE MAI MULTĂ DE LA BUNUL DUMNEZEU ȘI DE APROAPELE NOSTRU! BUNUL DUMNEZEU SĂ NE IUBEȘTE FOARTE MULT CĂ NU NE VREA MOARTEA PĂCĂTOSULUI! BUNUL DUMNEZEU VA DĂRUT ACEST GLAS DIVIN! BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ ÎNCĂLZEASCĂ CU PUTEREA DUHULUI CEL SFÎNT ÎN FIECARE ZII A VIEȚII D-VOASTĂ RREACUVIOSE PĂRINTE OVIDIU CIPRIAN MARIȘ! BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ DĂRUIASCĂ HARUL LUI CEL SFÎNT SĂ ÎI SLUJIȚI CU MULTĂ DRAGOSTE ȘI IUBIRE! ÎNȚELEPCIUNE BUNULUI DUMNUZEU! BUNUL DUMNEZEU! IISUS HRISTOS MÎNTUITORUL LUMII! MAICA DOMNULUI SĂ VĂ OCROTEASCĂ CU PUTEREA LOR CEA SFÎNTĂ ÎN FIECARE ZII A VIEȚII D-VOASTĂ! VĂ DORESC PACE SUFLETEASCĂ ȘI TRUPEASCĂ DE LA BUNUL DUMNEZEU! DOAMNE AJUTĂ PREACUVIOASE PĂRINTE OVIDIU CIPRIAN MARCIȘ! HRISTOS A ÎNVIAT! DOAMNE DUMNEZEULE ÎN CER ȘI PE PĂMÂNT FACĂSE VOIA TA! DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUEȘ-TE LUMEA TA CEA ORTODOXĂ CARE TE LAUTĂ ȘI TE SLĂVEȘ-TE! AMIN!

  • @corneliastan6412
    @corneliastan64124 жыл бұрын

    HRISTOS A ÎNVIAT!! Foarte frumos Părinte Ciprian . Mulțumim frumos , sănătate , DUMNEZEU SA VĂ BINECUVÂNTEZE!!🇷🇴🙏🇷🇴!!!Doamne ajută tuturor!!!

  • @antoanetamarcu278

    @antoanetamarcu278

    2 жыл бұрын

    I 🙏🙏

  • @mmirela1483
    @mmirela14834 жыл бұрын

    Doamne ajuta părinte aveți o voce de aur!

  • @marianeculae3162
    @marianeculae31624 жыл бұрын

    Doamne ajuta! Multumesc lui Dumnezeu ca va avem să ne trăiți pentru mangaiere

  • @lenutapopa267
    @lenutapopa2673 жыл бұрын

    A ti primit un dar divin de la bunul Dumnezeu! Ne înaltati si pe noi prin frumoasele pricesne, cu vocea atât de caldă! Multumim cu sufletu,l drag părinte!

  • @vanessamaria448
    @vanessamaria4483 жыл бұрын

    Va ascult cu mare drag și ma voi ruga pentru toți prietenii mei, buni și mai puțin buni.

  • @vioricaviorica3803
    @vioricaviorica38033 ай бұрын

    Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte mare har va dat Bunul Dumnezeu ! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu familiuta dvs. Slăvit și Binecuvântat să fie Dumnezeu în vecii vecilor! 🙏🙏🙏

  • @mikimiki757
    @mikimiki7574 жыл бұрын

    Doamne Iisuse Hristoase ajuta-ne tuturora! Amin.

  • @gabrielpetra844
    @gabrielpetra8444 жыл бұрын

    Doamne ! Ce voce minunata!

  • @paulinaanastasiaflorea6120
    @paulinaanastasiaflorea61204 жыл бұрын

    O ce frumos!!!!!!!

  • @user-el2ph9xb9u
    @user-el2ph9xb9u6 ай бұрын

    MULȚUMIM PARINTE PENTRU ACESTE PRICESNE FRUMOASE !!! DOAMNE AJUTA! AMIN!

  • @elenasasu9576
    @elenasasu95764 жыл бұрын

    Hristos. A. Inviat. Dumnezeu. Sa. Va. Ajute. Amen.

  • @marialungu1663
    @marialungu16634 жыл бұрын

    Minunat, Mulțumim frumos!!

  • @doridavid9833
    @doridavid98334 жыл бұрын

    Multumim frumos,părinte,pentru toate înregistrările...,Dumnezeu să vă dea sănătate că ne bucurați sufletele și urechile !

  • @nicolitaciobanu8355
    @nicolitaciobanu83554 жыл бұрын

    doamne ajuta iartane doamne amin

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila14284 жыл бұрын

    DOAMNE CE FRUMOASĂ VOCE CU ACEASTĂ VOCE CERUL PĂMĂNTUL MUNTII IZVOARELE MĂRILE CĂMPIILE LUMEA SI TOTII SFINTII DIN CERURI STAU ÎMPREUNĂ SI ASCULTĂ MINUNATELE PRICESNE CE RĂSUNĂ CA TRÎMBITELE ÎNGERILOR SI ALE TOTI SFINTII DIN CERURI SĂNTETI UN PREOT MINUNAT SI UNICAT SĂNTETI CEL MAI PRETIOS UN DIAMANT

  • @cezar5179
    @cezar51794 жыл бұрын

    Slavă ție doamne slavă ție

  • @marymary5045
    @marymary50453 жыл бұрын

    IUBIRE CU CREDINTA, SA AVEM CU TOTII!!! ❤️💛💙🇦🇩🙏

  • @catinasandreicssviitorul9689
    @catinasandreicssviitorul96894 жыл бұрын

    Foarte frumos Fiți binecuvantat

  • @dafotolines.r.l.9066
    @dafotolines.r.l.90663 жыл бұрын

    O singură,,Iubire i mare,Iubirea lui Dumnezeu pentru noi.Slava Ție Dumnezeule! Mulțumi m Părinte , pentru toate rugăciunile înălțătoare la Cer.Invatam să l iubim mai mult pe Dumnezeu! Amin!

  • @anyany5337

    @anyany5337

    7 ай бұрын

    ❤❤❤❤

  • @lilianaluca3123
    @lilianaluca31234 жыл бұрын

    Hristos a înviat! Mulțumim părinte.

  • @christophemuscat9534
    @christophemuscat95343 жыл бұрын

    Fie orice prigonire, eu Iisuse nu te las!

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila14282 жыл бұрын

    CE FRUMOS RĂSUNĂTOR DUIOS MIRIFIC PĂTRUNZĂTOR SI PUTERNIC MULTUMIM SF PĂRINTE PT PRICESNELE MINUNATE DOMNUL SA VA OCROTEASCA FAMILIA

  • @angelialexandrescu1446

    @angelialexandrescu1446

    2 жыл бұрын

    Da, aceasta fiind scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă, pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu !

  • @emiliapaclisan3335
    @emiliapaclisan33354 жыл бұрын

    Dumnezeu sa va lumineze inima si.sufltul.amin.Emilia.

  • @elenadeac1493
    @elenadeac14934 жыл бұрын

    DÒAMNE esti a mea iubire Va invit din toata inima sa ascultați!!!!!!!

  • @angelialexandrescu1446

    @angelialexandrescu1446

    2 жыл бұрын

    Această priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să se lepede de Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu , Traian Dorz, a fost în Oastea Domnului și să jertfit pentru Domnul Nostru Iisus Hristos, pentru că nu a vrut să își lepede credința Ortodoxă dreaptă și de Oastea Domnului!

  • @user-et1cq6ri4k
    @user-et1cq6ri4k10 ай бұрын

    Vocea minunată care străpunge sufletul nostru să ne aducem aminte ce săntem praf și pulbere Dumnezeu ne lumineze mult har în DOMNUL!Amin😅🙏👍🙏😇🫂🙏🫶❤️❤️😅

  • @rodicaruncan8926
    @rodicaruncan89262 жыл бұрын

    Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miuiestema pe mine păcătoasa ! Amin .

  • @user-et1cq6ri4k
    @user-et1cq6ri4k10 ай бұрын

    Doamne ajută binecuvăntează această voce care a fost cu preoteasa care a avut o iubire ❤ Maica Domnului mai mult har pentru çăntări😅Doamne Ajuta și ne întărește și vocea minunată să străpungă sufletele noastre Amin😅❤❤❤🙏🙏👍😇🙏

  • @monicaichim6031
    @monicaichim60314 жыл бұрын

    Dumnezeusavabinecuvinteze👍🙏🌹

  • @mihaelamazilu5796
    @mihaelamazilu57964 жыл бұрын

    Sărut mâna, Părinte drag! Hristos a înviat!

  • @podarcristian7283
    @podarcristian72834 жыл бұрын

    Iisus Hristos nu lucrează cu virusi, Iisus Hristos lucrează cu DUHUL VIEȚII. Dumnezeu să vă mântuiască PĂRINTE .Cel care îl are în trup pe Iisus Hristos nu se teme de moarte.Amin. Pentru unii care încă nu îl cunosc,pe Mântuitorul Lumii.

  • @rodicazamfir4319
    @rodicazamfir43194 ай бұрын

    🎉Să fiți bine cuvintati cu sănătate și bucurii nenumărate alături de cei dragi fie ca maica domnului și fiul său să vă ajute în tot ce vă este de folos doamne ajută Amin amin amin

  • @beatriscaldararu1491
    @beatriscaldararu14914 жыл бұрын

    DOAMNE iartane pe noi pacatosii si iartă noua greselile noastre și ajutane să trecem cu bine peste toate necazurile care vin asupra noastră. Mare adevăr vorbești părinte și pentru asta eu păcătosul Îți mulțumesc pentru toate învățăturile Tale. AMIN Doamne ajută

  • @angelialexandrescu1446

    @angelialexandrescu1446

    2 жыл бұрын

    Această priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate și de Oastea Domnului !

  • @vanessamaria448
    @vanessamaria4483 жыл бұрын

    Eu va mulțumesc frumos pentru deosebita voce care o încălțați spre Dumnezeu. Asa sa ne ajute Dumnezeu sa.

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila14284 жыл бұрын

    CÎND ASCULT ACEASTA PRICEASNĂ MA SIMT CĂ PLUTESC PE NORII LUI DUMNEZEU ÎMPREUNA CU TOTI SFINTII DIN CERURI MA LAS PURTATA DE DUMNEZEU ÎN VAZDUH CU SUFLETUL SI A MEA INIMA MULTUMIM DRAG PARINTE CIPRIAN

  • @89Mirelutza
    @89Mirelutza4 жыл бұрын

    Aveți un glas aparte duios ceva care te face să te gândești la ce va fi când vom pleca din această lume Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă ajute în tot ce faceți

  • @emiliapaclisan3335
    @emiliapaclisan33354 жыл бұрын

    Iisus a inviat prietenia si dragostea..Emilia.

  • @floricabirle1578
    @floricabirle15784 жыл бұрын

    Har și binecuvântare sa vina asupra d-voastra.

  • @danioan6528
    @danioan65284 жыл бұрын

    Mulțumesc mult pentru acest minunat clip Mas bucura din tot sufletul ca iubirea să rămână pururi vie în sufletele Romanilor de pretutindeni poate așa devenim mai buni și înțelegători cu cei de lingă noi HRISTOS A ÎNVIAT

  • @alexiaalexia9912

    @alexiaalexia9912

    4 жыл бұрын

    ADEVĂRAT A ÎNVIAT! 👍👍👍

  • @emiliapaclisan3335
    @emiliapaclisan33353 жыл бұрын

    ACEST..CANTEC ESTE..BALSAMUL. SUFLETULUI MEU. AMIN.. .. .EMILIA..

  • @angelialexandrescu1446

    @angelialexandrescu1446

    2 жыл бұрын

    Aceasta priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu , a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă și a fost din Oastea Domnului ! Deci Traian Dorz e poetul ortodox care a scris în temnițele comuniste această poezie !

  • @Maria0922
    @Maria09224 жыл бұрын

    Fiți binecuvântat, părinte, împreună cu toată familia d-voastră. 🦋🌿🌺🌱

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila14282 жыл бұрын

    FRUMOS PLUTITOR ZICI CA ZBOR IN SLAVA LUI DUMNEZEU FRU.OS MULTUMIM SF PĂRINTE

  • @predavica4682
    @predavica46823 жыл бұрын

    Sarumîna Parinte multumesc mult ca sunteti multumesc Amin

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila14284 жыл бұрын

    FRUMOASA.ACEASTA PRICEASNA PARCA PLUTESC IN CERURI CU ACEASTA VOCE INGEREASCA SI DIVINA VA MULTUMESC PARINTE SLAVIT SA FITI IN VECII VECILOR AMIN FRUMOS F FRUMOS

  • @vanessamaria448
    @vanessamaria4483 жыл бұрын

    Adevărat părinte sa nu încetam a ne iubi aproapele sa l iertam de câte ori ne greșește, iar noi sa i întoarcem și al doilea obraz.

  • @marialucia9116
    @marialucia91163 ай бұрын

    Doamne luminează sufletele noastre întunecate ❤Minunată priceazna felicitări părinte.

  • @anutafaguri2431
    @anutafaguri24313 жыл бұрын

    Ce voce buna vocea ta mo făcut să mă apropii cat mai mult de Dumnezeu

  • @vasilicasaroiu7891
    @vasilicasaroiu78914 жыл бұрын

    Hristos a inviat! Va admir si va respect aveti o voce ingereasca! Ascult cu mare drag pricesnele sfintiei voastre le invat si le cant si eu in biserica noastra! Sarut mana!

  • @elisabetacurelaru732
    @elisabetacurelaru7324 жыл бұрын

    DOAMNE AJUTANE

  • @mariaharabagiu8584
    @mariaharabagiu85843 жыл бұрын

    Multumim părinte,Sănătate multă și bucurii!

  • @piadumitrache6410
    @piadumitrache641011 ай бұрын

    Doamne ajuta parinte! Ascult acum acest minunat monolog al dumneavoastra si, constat parinte ca de fapt va descrieti viata dumneavoastra. Asa este cum spuneti, daca dragoste, iubire, nu este, nimic nu este!! Nimeni, dar absolut nimeni nu reuseste sa traiasca langa cineva fara iubire. Vine odata vremea cand, lasa totul in urma si pleaca. ❤❤🙏🏻🙏🏻🙏🏻

  • @ionfloarea7855
    @ionfloarea78554 жыл бұрын

    Hristos a înviat!Doamne ajuta ❤❤❤

  • @codrutmargin5656
    @codrutmargin56564 жыл бұрын

    Sufletul sa-ti fie RAI !

  • @poptelecanmariana1769
    @poptelecanmariana17694 жыл бұрын

    Hristos a înviat!Bunul Dumnezeu va dat un har binecuvântat de a ne încălzi inimile noastre cu aceste pricesne minunate, Domnul s-a va binecuvînteze!Doamne ajută!

  • @Maria0922
    @Maria09224 жыл бұрын

    Sunt minunate videoclipurile d-voastră, părinte. Dumnezeu să vă binecuvânteze! 💒❤️

  • @floreadumitru1877
    @floreadumitru18774 жыл бұрын

    HRISTOS A ÎNVIAT !!!. DOAMNE AJUTĂ !!!. DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVINTEZE !!!.

  • @pitaroiuzoita6776
    @pitaroiuzoita67763 жыл бұрын

    Doamne ce voce că nu mă mai satur și noapte numai tot as asculta

  • @elenanisipeanu6062
    @elenanisipeanu60624 жыл бұрын

    Hristos a înviat! D-zeu să vă binecuvânteze. Că ne trimiteți toate predicile Aveți o voce de aur. Amin🙏❤🙏✝️❤🙏❤✝️

  • @danabaciu5487

    @danabaciu5487

    3 жыл бұрын

    Mult respect 👏👏👏un glas îngeresc care ajunge la suflet❤❤❤🙏🙏🙏

  • @florinmunteanu5741
    @florinmunteanu57414 жыл бұрын

    Hristos a Înviat !

  • @valeriacrisan9635
    @valeriacrisan96353 жыл бұрын

    Bunul Dumnezeu sa va binecuvînteze o voce de aur Doamne ajuta

  • @stafieliliana1804
    @stafieliliana18044 жыл бұрын

    Hristos a înviat. Doamne ajuta

  • @rodicaruncan8926
    @rodicaruncan8926 Жыл бұрын

    Mulțumesc Părinte pt această priceasna frumoasa !

  • @adrianavram9513
    @adrianavram95134 жыл бұрын

    Dumnezeu sa va binecuvinteze

  • @user-et1cq6ri4k

    @user-et1cq6ri4k

    11 ай бұрын

    Mulțumesc lui Dumnezeu pentru vocea care mângâie și să înțeleg mesajul când ne gândim că suntem părăsiți de Isus ((((**(

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila14284 жыл бұрын

    Fără iubire nu se realizează nimic dar iubirea vine de la Dumnezeu DUMNEZEU ESTE IUBIREA TOTALA CACI NOI SANTEM FACUTI DIN IUBIREA LUI DUMNEZEU NOI SANTEM CREATIA LUI , MULTUMIM PT ACEASTA PRICEASNA MIMUNATA

  • @vioricapintea4537

    @vioricapintea4537

    4 жыл бұрын

    Hristos a înviat aveți o voce de aur !

  • @iulianortodox3429
    @iulianortodox34294 жыл бұрын

    Sărutăm Dreapta Părinte!

  • @iulianortodox3429

    @iulianortodox3429

    4 жыл бұрын

    Hristos a înviat!

  • @mariniloc418
    @mariniloc4184 жыл бұрын

    O priciasna care te lasa fară cuvinte Amin.

  • @mariana6128
    @mariana6128 Жыл бұрын

    Doar dintr o inima buna și mult har poate “ieși” o astfel de voce! 🙏🙏🙏

Келесі