Orașul care ar putea fi: Viitoarele ghetouri ale Bucureștiului

La periferia Bucureștiului, dezvoltarea haotică care a cuprins deja zeci de hectare continuă cu repeziciune, cu girul autorităților locale. Primăriile de sector au dat autorizații de construire dezvoltatorilor imobiliari pentru a ridica sute de blocuri - actuale și viitoare locuințe pentru mii de persoane - dar au omis să ceară, în schimb, respectarea regulilor urbanistice sau a celor de dezvoltare urbană durabilă.
Așa au luat naștere cartiere înghesuite, fără trotuare, fără spații verzi, fără școli sau grădinițe prevăzute în proiecte, cimentate și traversate de străduțe înguste, ocupate și ele de sute de mașini parcate.
Am luat la pas noile cartiere alături de Bogdan Suditu, expert în politici de locuire, urbanism și amenajare teritorială, pentru a explica, punct cu punct, ce s-a făcut greșit aici și cum va fi decontată de bucureșteni lipsa de implicare a autorității publice locale în negocierea cu dezvoltatorii imobiliari.
Acesta este doar un exemplu de cartier construit incorect pentru care soluțiile de salvare au rămas puține, însă pasivitatea locuitorilor săi în fața dezvoltării agresive, care continuă și astăzi, poate transforma noile blocuri în viitoarele ghetouri ale Bucureștiului.

Пікірлер: 44

  • @thelurker9230
    @thelurker92302 жыл бұрын

    In Bucuresti se construiesc continuu blocuri de 8, 10, 15 sau mai multe etaje, de regula fara parcari suficiente. Sunt blocuri in stil sovietic, hidoase, viitoare ghetouri. Stilul de dezvoltare pe verticala nu face decat sa aglomereze orasul. De aici si trotuare ocupate de masini, primele benzi ocupate de masini parcate neregulamentar, poluare, praf si multe alte dezavantaje.

  • @balcaniq
    @balcaniq3 жыл бұрын

    44 de persoane din Metalurgiei Park au dat dislike la acest video. Am inteles ca autoritatile isi bat joc de noi si de regulile de urbanism, dar noi cand ne trezim sa nu mai cumparam apartamente in mijlocul campului?

  • @GoldmundAR

    @GoldmundAR

    3 жыл бұрын

    Daca cineva doreste sa salveze Bucurestiul de aglomerarea cu noi blocuri, urmatoarele blocuri ar trebui sa fie doar "pe camp", dar intre parcuri noi, gradinite si scoli langa, transport in comun organizat si eficient, trotuare pentru cetateni(ma intreb cum e posibil sa mai vorbim de necesitatea trotuarelor cand in urma cu 90 de ani in Bucuresti se construiau bulevarde cu trotuare de 8m latime si cu un spatiu verde pe bulevardele cu trei benzi pe sens!!

  • @andreiandrei6369

    @andreiandrei6369

    Жыл бұрын

    @@GoldmundAR ai punctat foarte bine. Nu este o problema ca se construieste in camp, problema e cum se construieste. Trebuie infrastructura gandita din timp, astfel incat sa nu se construiasca tot in jurul unui firicel de strada. Asa cum trebuie gandite de la inceput si parcuri, gradinite, scoli si asa mai departe. Si oamenii nu ar trebui sa poata cumpara locuinte construite in acest fel. Domnul din video puncteaza foarte bine. Autoritatie ar trebui sa spuna NU la un moment dat. Sa existe niste planuri.

  • @mihneaconstantin595
    @mihneaconstantin5953 жыл бұрын

    Sincer, vina e si a oamenilor care le cumpăra... Eu nu mi as lua un apartament in militari Residence(este un exemplu) pt nimic in lume. Acolo deja e ghetto, eu cand ma duc acolo ma simt ca la Costinești... Fara trotuare, cu mașini peste tot...

  • @sNksnAke

    @sNksnAke

    2 жыл бұрын

    :))) bai ce bine ai spus sa mor... chiar am fost pe acolo si imi aducea asa aminte de ceva anume ..Costinesti era :)))) am lasat masina efectiv pe un maldar de pamant :))))

  • @isonlyjaff
    @isonlyjaff2 жыл бұрын

    Bun și atunci cetățenii din zonă ce pot face? Am încercat să obțin un răspuns din partea primăriei și bineînțeles că nu mi-au răspuns la sesizare deși aveau termen 30 de zile conform legii. Dacă locatarii din zonă s-ar unii și ar da primăria în judecată poate am putea să mai salvăm ceva.

  • @mihaibucur320
    @mihaibucur3202 жыл бұрын

    In străinătate autoritățile locale și naționale trasează locurile unde se vor construi locuințele dar înainte de a construi sunt aduse utilitățile pentru tot ceea ce se construiește în zona respectivă ,nu că în România unde fiecare construiește cum al taie capul,,,,!!

  • @Streetboy57
    @Streetboy57 Жыл бұрын

    "sunt niste oameni inteligenti" (locatarii) imi e greu sa asociez cuvantul inteligent cu cei care au cumparat acolo.

  • @alix8787

    @alix8787

    Жыл бұрын

    Ai dreptate, din pacate ...sunt in mare parte oameni naivi, care nu au deschis ochii la momentul potrivit.

  • @raresmuresan92
    @raresmuresan922 жыл бұрын

    Foarte bine spus, dar aceasta situatie este prezenta peste tot in tara. (Floresti, Dezmir, Iasi, Timisoara, etc.)

  • @predaelenaolimpia9777
    @predaelenaolimpia97773 жыл бұрын

    Are dreptate omul asta🙂

  • @iliealexandruclaudiu5938
    @iliealexandruclaudiu59383 жыл бұрын

    Ar fi interesant reluarea si transformarea intr-un video a articolului legat de vechea cale ferata din Militari si transformarea ei intr-o centura veche!

  • @PressOneRomania

    @PressOneRomania

    3 жыл бұрын

    Bună idee, vom face chiar asta :)

  • @alexandruvass8204

    @alexandruvass8204

    2 жыл бұрын

    Snnnnn. Am

  • @razvanrugescu
    @razvanrugescu2 жыл бұрын

    Problema nu e atât de simplă. Nici autoritățile locale nu pot interzice construirea altor blocuri pe un teren privat, deoarece dezvoltatorul va da în judecată autoritatea și va câștiga. Sigur, dezvoltările cu utilități doar pe hârtie sunt o chestiune distinctă. În toate cazurile, problema e Statul Român. Statul Român e slab, nu oferă tool-urile legislative adecvate. De exemplu, ia încercați să cereți unui dezvoltator Cartea Tehnică a construcției înainte de a cumpăra un apartament, să vedeți ce răspuns primiți. Deși e obligatorie prin lege din 1994. Până atunci, putem lătra noi arhitecții până vom înțelege limbajul patrupedelor. Că oricum ne asemănăm: avem ochii inteligenți, dar nu ne putem exprima...

  • @andreiandrei6369

    @andreiandrei6369

    Жыл бұрын

    Statul poate sa nu dea autorizatii de constructie asa usor (spaga). Autoritatile nu au nici o treaba in momentrul de fata cu cetatenii din pctul asta de vedere. Ceea ce fac nu e dezvoltare, e o shaworma cu de toate. Si da, ar trebui cetateanul sa fie mai atent, si sa ceara detalii asa cum spui.

  • @iulianbadarau

    @iulianbadarau

    Жыл бұрын

    Scuza-ma dar de la arhitecti pleaca aproape totul. Fara a blama intreaga breasla, este evident ca puz-urile, arhitectura locala (de la aspect general, forma arihitecturala, paleta de culori pana la impunerea zonelor anexa, drumuri, spatii verzi) tot prin arhitectul primariei+arhitectii platiti de dezvoltatori trece totul. Degeaba dam vina pe dezvoltator, el nu face decat sa construiasca la limita legii, sa foloseasca orice parghie si interpretare de norme si legi si sa isi plateasca cateodata extrem de generos, oamenii din primarii. Cateodata si incalca legea fiindca stie ca nu va pati nimic. Sa nu se mai ascundem de nimic, primariile din satele astea sunt manjite pana la ultimul. Vina de fapt si de drept este al oamenilor...pentru ca cumpara si nu ofera o baza critica, calitate-pret. Este si ciudat cumva, deoarece aceiasi oameni au masini mai scumpe in parcare decat insusi cotetul la demisol cumparat. Unde e nevoie dictata de saracie o mai inteleg, dar majoritatea chiar au de ales. Si aleg sa le umple astora buzunarele in cartiere fara pic de civilizatie in ele.

  • @andreyandrey6389
    @andreyandrey63892 жыл бұрын

    În București sant mulți oameni ne inteligenți

  • @poisonedpawn5670
    @poisonedpawn5670 Жыл бұрын

    O mizerie de constructii, cu masinile parcate la zidul blocului sub geamuri, fara spatii verzi si fara trotuare.

  • @vasiletoader7668
    @vasiletoader76682 ай бұрын

    Sa ajuns in punctul in care romanul se va deștepta obligatoriu

  • @lo.888
    @lo.8887 ай бұрын

    foarte bine ca a inceput așa decat slugi la straini ,incercati sa faceti si sa aratati partea buna nu puneti piedici

  • @VeryScaryLarry2024
    @VeryScaryLarry20243 жыл бұрын

    ce e drept, nu stiu unde mai vedeti voi asa concentrare de ansambluri. unde stam noi au fost probleme cu canalizarea, sunt probleme la demisol (se inunda, igrasie), plus vesnica problema a lipsei spatiilor verzi si a gradinitelor; in rest, e ok

  • @stefanparaschiv318
    @stefanparaschiv3182 жыл бұрын

    Militari Residence, cartierul de carton, cel mai prost CARTIER din România, construit de 2 hoți pentru oameni care se chinuie cu rate pe 30 de ani sa il plăteascăm

  • @VladC998

    @VladC998

    7 ай бұрын

    Nu a obligat nimeni cumparatorul sa achizitiineze mizeriile alea

  • @leonadior8640
    @leonadior86402 жыл бұрын

    RUȘINE CA SA LĂSAT ASTFEL DE GUNOAIE SA FIE CONSTRUITE !!!!! TOTUL ARATA ORIBIL !!!! SUNTEȚI O MARE HOȚI S NUMENI NU FACE NIMIC, DATI VINA DE LA UNUL LA ALTUL.

  • @lo.888
    @lo.8887 ай бұрын

    calitatea nu e cea m buna ptr ca de la inceput ti se spune ce si cum si locuintele sunt ieftine,se construiesc scoli si gradinite nu e tot adevarat ce se prezinta,pe zi ce trece zonele limitrofe se transforma ptr ca oamenii muncesc si investesc

  • @adinahenning138
    @adinahenning1383 жыл бұрын

    Toate orasele mari se extind nebuneala tu ce credeai ca Bucureștiul sta pe loc!!

  • @LEOIONEL
    @LEOIONEL Жыл бұрын

    In București capitala heuropeana😂

  • @irinacioplea1089
    @irinacioplea10893 жыл бұрын

    Nu stiu de unde ai scos toate aberatiile astea. Cumva locuiesti aici si stii despre ce e vorba? Toate blocurile din aceasta zona sunt racordate la canalizarea orasului, iar la ploaie nu e nicio Venetie. Pana acum canalizarea a facut fata cu brio. De parcul Tudor Arghezi ai auzit? Nu mai dezinforma aiurea, ca sa faci niste view-uri.

  • @maxmunteanu7838

    @maxmunteanu7838

    3 жыл бұрын

    el zice de viitor...

  • @irinacioplea1089

    @irinacioplea1089

    3 жыл бұрын

    @@maxmunteanu7838 la faza cu canalizarea, se referea si la prezent. Dar sa spui ca acest cartier va fi un ghetou...cred ca nu stie ce inseamna ghetou. Poate ar fi bine sa faca o tura pana in ferentari, pentru o idee despre ce e ala un ghetou.

  • @maxmunteanu7838

    @maxmunteanu7838

    3 жыл бұрын

    @@irinacioplea1089 Pai cam la fel sunt construite blocurile ca în Ferentari.... Odată cu trecerea timpului oamenii vor cauta comfortul și o infrastructura mai buna. Singura solutie e sa construiască blocuri cu apartamente mai spațioase sau cu nivel redus...

  • @barnageorge4791

    @barnageorge4791

    2 жыл бұрын

    @@irinacioplea1089 Locuiesti in unele din ghetourile astea si nu vrei sa accepti realitatea? Scuza-ma, eu cand ajung cu masina prin Rosu, Militari, Chiajna, Popesti, pornesc recircularea aerului in masina pentru ca iti muta nasul mirosul de hazna. In ferentari daca intri cu masina nu simti mirosurile astea, despre ce vorbim? Cand va avea loc un incendiu serios o sa arda oamenii ca sobolanii in cartierele astea, sunt strazi pe care abia intra o masina mica, o autospeciala de pompieri se opreste la intrarea in rezidential.

  • @TheLusianPopa

    @TheLusianPopa

    Жыл бұрын

    infrastructura e inexistenta comunistii au facut cartiere de blocuri da, dar au creat bulevarde 3 benzi/sens, au introdus metrou sau linii de tramvai...au facut parcuri in aproape toate cartierele mari.Nu mai vb de scoli, gradinite, spitale samd. Toate acestea lipsesc cu desavarsire in toate rezidenceurile astea... Ai sute/mii de apartamente pe stradute cu 1 banda pe sens, trotuare de 1m, copaci nema.... acum daca tu te multumesti cu aptul ca ai locuinta noua si utilitati ok. Valoarea unei locuinte e data de mai multe lucruri, nu doar locuinta in sine.... conteaza si vecinatatile, si ce parcuri ai in zona, locatia...pai toate ansamblurile astea dax KIX la toate aceste capitole locatia, aka cel mai important factor in imobiliare, pai sunt la marginea orasului... vecinatati? paduri de blocuri /camp.... OOPS

  • @florinivascu5
    @florinivascu53 жыл бұрын

    VORBESC TOȚI HABARNISTI. Pe terenul tău comenzi tu nu pe al altora.

  • @alexandrualexandru9784
    @alexandrualexandru9784 Жыл бұрын

    La primul cutremur de 5,5-6grade e tot la pamant!

  • @purplepassion8467

    @purplepassion8467

    Жыл бұрын

    Exact

  • @alix8787

    @alix8787

    9 ай бұрын

    La 5-6 pe Richter sper sa nu ai dreptate si sa nu cada totul la pamant, dar la unul de peste 7 nici nu vreau sa ma gandesc atat la constructiile noi cat si la cele vechi. Dumnezeu sa ne ocroteasca, dar autoritatile sa caute URGENT solutii ( consolidari, demolari, relocari) pentru ca altfel va fi cumplit.