Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 10

Музыка

Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00,. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare cazOamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.

Пікірлер: 12

  • @user-uq6ct6zp7h
    @user-uq6ct6zp7h2 ай бұрын

    Domnul care transporta sicriuri

  • @RBLX-No0t_Dari
    @RBLX-No0t_Dari2 ай бұрын

    Sunteti cei mari țări! 😍🤩

  • @AndreiKNG289
    @AndreiKNG2892 ай бұрын

    Domnul de la volan in dacia aia a fost sef de politie in serialul la bloc👏

  • @ALBERT90803lltokv

    @ALBERT90803lltokv

    Ай бұрын

    Da chear 😊

  • @alexcristea9986
    @alexcristea99862 ай бұрын

    Bravo Felicitări si mult succes incontinuare si sa aveți o săptămâna cu spor ai o primăvara frumoasa sa aveți si un Weekend frumos , doamne ajuta la toată lumea si in primul rând mult Respect pentru Domnul Alin Constantin si Alexandru Curea si spor la treaba sa aveți , doamne ajuta la toată lumea 🤝👍👍👍👍👍👍🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩

  • @florintudorancea6991
    @florintudorancea69913 ай бұрын

    Cei mai talentați oameni

  • @user-uq6ct6zp7h
    @user-uq6ct6zp7h2 ай бұрын

    Pe domnul oprit din cauza ca nu mai are numărul be ematriculare este o persoana care îl știu a jucat în rol de șef de poliție deci sa zițem ca a fost un polițist adică șef de poliție comunitară. (Șef de poliție comunitara era domnul care a fost prins fără numărul de ematriculare

  • @moreanumoreanudavid
    @moreanumoreanudavid3 ай бұрын

    Æß vă iubesc ❤❤❤😂😂

  • @user-uq6ct6zp7h
    @user-uq6ct6zp7h2 ай бұрын

    Si vocea e la fel deci nu sa schimbat nimic înafara de parul alb

  • @user-uq6ct6zp7h
    @user-uq6ct6zp7h2 ай бұрын

    (Șef de poliție comunitară)

  • @iustintinea
    @iustintinea2 ай бұрын

    mi a dat pachet mie mi a dat

  • @user-yl1um7qz7o
    @user-yl1um7qz7o2 ай бұрын

    ❤❤❤😂😂

Келесі