Nicolae Moldoveanu - Dor şi gând

Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 în comuna Movileni, județul Tecuci, - d. 12 iulie 2007 - Sibiu) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.
Viata și lucrarea lui s-au defășurat, în cea mai mare parte, în perioada dictaturii comuniste din România, perioadă ostilă manifestărilor artistice cu caracter creștin. În 1959 a fost închis și condamnat la 12 ani de muncă silnică, confiscarea averii și 10 ani degradare civică pentru "compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă".
A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.
Este dificilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicoale Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.
Crescut în Biserica Ortodoxă, format în iureșul mișcării Oastea Domnului, mai apoi prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca loc de adunare pentru frați din toate confesiunile creștine. După ieșirea din Oastea Domnului, nu a mai fost înscris în nicio mișcare sau cult religios. Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.

Пікірлер: 39

  • @davidstanus1573
    @davidstanus15733 жыл бұрын

    Ce frumos a lucrat Domnul cu fratele Moldoveanu

  • @cornelmarinau
    @cornelmarinau

    Cine ma poate ajuta sa gasesc aceasta cantare … refren,,… casa Lui, casa Lui, casa Domnului suntem noi, El ne-a spus, cei ce credem in Isus…,, Multumesc! Cornel Marinau. Bless you!

  • @loredanstancu2677
    @loredanstancu2677 Жыл бұрын

    Am plâns când am auzit aceasta mărturie!Domnul să fie binecuvântat

  • @calinfekete5154
    @calinfekete51544 жыл бұрын

    Aceste sunt adevarate cantari nu cele care cantam in multe biserici manelizate

  • @DS-ll5fn
    @DS-ll5fn2 жыл бұрын

    Astea sunt cantecele la care ascultau parintii meu mereu! Can le aud imi aduc aminte de scumpii mei parinti care acum sunt cu Domnul Isus🙏

  • @profireeugen1066
    @profireeugen10665 жыл бұрын

    Martori autentici ai lui Hristos, Domnul nostru!

  • @rusufelicia3614
    @rusufelicia3614 Жыл бұрын

    Dumnezeu fie mereu lăudat veșnic

  • @georgetagittka7952
    @georgetagittka79525 жыл бұрын

    Cu adevarat un om a lui Dumnezeu! Domnul sa fie laudat!

  • @DaniDani-up7mi
    @DaniDani-up7mi3 жыл бұрын

    Glorie lui Isus Hristos Domnul nostru glorie lui în veci vecilor Dumnezeu mare avem Dumnezeu mare avem

  • @dorinagiurge6294
    @dorinagiurge62943 жыл бұрын

    Slăvit să fie Dumnezeu

  • @ionpapara3757
    @ionpapara375710 жыл бұрын

    Cu acesti COLOSI ai OASTEI DOMNULUI am crescut si sper sa traiesc pana cat Domnul ma va tinea pe acest pamant.

  • @marianbadea8515
    @marianbadea8515 Жыл бұрын

    Slavit sa fie Dumnezeu!

  • @simonabalanescu2165
    @simonabalanescu2165 Жыл бұрын

    Ca un inger in viata pamanteasca!!!! Slava Domnului! Minunata Lui Lucrare!!!!!!!!

  • @esterachira4887
    @esterachira48875 жыл бұрын

    Domnul Isus sa il binecuvinteze daca mai traieste nu stiu dar asfel de oameni au pret in ochi lui Dumnezeu.

  • @user-zo1ju6ef4k
    @user-zo1ju6ef4k9 жыл бұрын

    Слава Христу за таких посвящённых людей!

  • @ionescumiron6066
    @ionescumiron60668 жыл бұрын

    SLAVIT SA FIE ISUS HRISTOS UNICUL SI SINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT!

  • @IlieDragsan
    @IlieDragsan10 жыл бұрын

    ce frumos ar fi fost ca doar sa cante caci asta i-a fost menirea

  • @felicialuchian4359
    @felicialuchian43594 жыл бұрын

    Femei bătrâne cânta.....zic ei.....cu capul dezvelit! Religia nu mantuieste!

  • @nasopublius
    @nasopublius8 жыл бұрын

    fr Niculita nu a mai facut parte din nicio confesiune, ele nu sunt biblice,.