METEO. Vreme caniculară, cu temperaturi care ajung la 38 de grade

Avem noi atenționări emise de meteorolgi, valul de căldură se amplifica iar astăzi va fi extrem de cald, prin unele zone temperaturile vor ajunge la 38 de grade la umbră.
Codul galben și portocaliu de caniculă emise de meteorologi rămân în vigoare până mâine la ora 10.00, așadar valul de căldură va continua să se intensifice în Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei și Muntenia pe unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă, maximele vor ajunge la 38 de grade iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Noaptea va fi tropicală cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități iar disconfortul termic va fi foarte ridicat. În schimb, spre seară, vor fi câțiva nori în peisaj ce vor aduce averse zgomotoase, descărcări electrice și grindinp în Transilvania, Muntenia și Dobrogea iar vântul va avea aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 38 de grade.

Пікірлер