Medicul Cîrstoiu, lumina stinsă a lui Ciucă & Ciolacu. Fix oglinda PNL+PSD | Starea Impostorilor 54

Ойын-сауық

PSD și PNL au găsit drept candidat pentru Capitală exact ce te-ai aștepta din partea lor.
Cătălin Cîrstoiu, fiu de ștab comunist realizat pe deplin în post-decembrism. Cîrstoiu senior a furnizat bâte pentru mineri, la una dintre mineriade, și a fost acuzat că a pus umărul la ridicarea școlii de permise auto din Pitești. Școală absolvită, să vezi coincidență, inclusiv de Piedone, contracandidatul de azi al fiului.
Dar mai bine dă play acestui episod. Deși nu promitea mare lucru, medicul Cîrstoiu este un personaj perfect pentru această producție. Spumos, sulfuros, alunecos, n-o să fii dezamăgit.
Starea Impostorilor, ediția 54.
___
Starea Impostorilor este un produs independent al Asociației Casa Bună. Dacă vreți să susțineți Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae, vă rugăm să donați către contul: ASOCIAȚIA CASA BUNĂ RO63BTRLRONCRT0566398304 - banii vor fi folosiți în exclusivitate pentru producția și promovarea episoadelor, iar în cazul improbabil al unui profit vor sprijini Grădinița Bună - proiectul de grădiniță pentru 90 de copii din familii foarte sărace care nu ar ajunge niciodată la grădiniță.
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 801

  • @StareaNatiei
    @StareaNatiei2 ай бұрын

    Dacă vreți să susțineți Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae, vă rugăm să donați către contul: ASOCIAȚIA CASA BUNĂ RO63BTRLRONCRT0566398304. Puteți direcționa 3,5% din impozitul pe venit către producțiile Starea Nației completând formularul de aici - stareanatiei.ro/formular-230/

  • @ericsandu9400

    @ericsandu9400

    2 ай бұрын

    Un cont în Euro nu există ?

  • @Sanatate

    @Sanatate

    2 ай бұрын

    @@ericsandu9400 👏👏👏👏👏

  • @mariabalaceanu2749

    @mariabalaceanu2749

    2 ай бұрын

    😅 așadar: "ajutați-l pe bietul Pătraru, a rămas fără inspirație, e falit"! Bleah...du-te mă la muncă!

  • @Love2hike_

    @Love2hike_

    2 ай бұрын

    ​@@mariabalaceanu2749asta face, demasca mafia... o munca pe care presa cumpărata n o mai face! Mulțumesc starea natiei❤

  • @valentinbaidan1235

    @valentinbaidan1235

    2 ай бұрын

    ​@@mariabalaceanu2749locuiți în România? Nu cred....

  • @gigelcoman1399
    @gigelcoman13992 ай бұрын

    Tot ce ati spus este adevarat. Am facut aceeasi facultate du Dnul Cirstoiu si oricat de bine pregatit erai nu puteai sa dai rezidentiatul atat de devreme. Se da derogare doar de cateva luni, nu de 2-3 ani.

  • @mihaelabotan5918
    @mihaelabotan59182 ай бұрын

    😂"Și Domnu' Cârstoiu, ia hai sictir și la matale"! Ești mortal, Valeriu !😅 Good job.👌

  • @valeriunicolae7147

    @valeriunicolae7147

    2 ай бұрын

    mulțumesc!

  • @crazylordbc3347
    @crazylordbc33472 ай бұрын

    Deci oamenii buni "Securitatea traieste confortabil" viitor amanetat.

  • @petrisordanut3700
    @petrisordanut37002 ай бұрын

    BRAVO RESPECT!! ROMÂNIA TREZIȚI-VĂ!!🇹🇩🗽🇹🇩

  • @8gainuta
    @8gainuta2 ай бұрын

    2 bw, 2 mercedesuri, 2 apartamente în Cotroceni, casa în Ilfov, etc.... Sictir, al doilea Oprescu

  • @raducofler1565
    @raducofler15652 ай бұрын

    Nu mai am rabdare sa inceapa cred ca este cel mai bun investigator din Romania domnul Valeriu Nicolae

  • @valeriunicolae7147

    @valeriunicolae7147

    2 ай бұрын

    Mulțumesc!

  • @aacextreme7689

    @aacextreme7689

    2 ай бұрын

    ... și cu mult tupeu!....😉👍

  • @georgescucristina2720

    @georgescucristina2720

    2 ай бұрын

    Chiar este!🎉

  • @tgrigoras2000

    @tgrigoras2000

    2 ай бұрын

    Si eu de aici imi iau informatiile mai nou, Valeriu Nicolae face o munca incredibila! Pana acum n am vazut niciodata prezentate relatiile nesimtitilor astora intre ei atat de bine.

  • @EMartonos

    @EMartonos

    2 ай бұрын

    Cel mai bun, într-adevăr Aștept și episoade despre cei din USR, Reper samd Deocamdată, nimic, nimic despre Ciolos, Drula, Barna.

  • @DDDSD615
    @DDDSD6152 ай бұрын

    Leprele care au distrus viața tuturor românilor !

  • @iosifluchian6355

    @iosifluchian6355

    2 ай бұрын

    Da exact, dar ironia e că au distrus cu acceptul nostru (somnul și nepăsarea e boală grea)

  • @ciprizoltan1

    @ciprizoltan1

    2 ай бұрын

    Nu toți au dormit. Amintești, cu minerii a început reducerea vocilor cinstite... Răscoala de la Pungești înăbușită cu bocanci și bulane-Rosia Montana care nu a putut fi înăbușită cu violența deoarece nu dădea bine international... Însă 10 August a fost apogeul ce a oprit orice forma de protest care nu este in folosul mafiei SRL ​@@iosifluchian6355

  • @RustKnight

    @RustKnight

    2 ай бұрын

    Băi proștilor, măcar ăsta e medic, a învățat pe bune, este director de spital, pe bune. Nea Valerică combinatoru' vă vinde tot felul de vrăjeli pentru proști, de genul Vlăduț Voiculescu, Clothilde, Dominic Fritz, Barna. D-ăștia, de n-au făcut nimic în toată viața lor.

  • @user-gm1gm3tt3j

    @user-gm1gm3tt3j

    2 ай бұрын

    ​@@iosifluchian6355DA LEPRE NU MAI REPEDE VIPERE CU VENIN!😄🤣

  • @tcmaster5712

    @tcmaster5712

    2 ай бұрын

    @@iosifluchian6355 Nu stiu de ce ne miram, au trecut 34 de ani de la revolutie si ce ne povesteste domnul Valeriu Nicolae s-a intamplat cu absolut toate posturile de conducere din spitale, universitati, primarii, ministere, agentii........asta in timp ce Romania se imprumuta in fiecare minut si cetatenii normali platesc taxe si impozite si merg la vot

  • @sot173
    @sot1732 ай бұрын

    Plozii vechilor nomeclanturiști conduc România ! Super țară

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    2 ай бұрын

    Și noi ce facem ?

  • @laurentiuconstantinvaduva2331

    @laurentiuconstantinvaduva2331

    2 ай бұрын

    ​@@adrianapopa9532Ce să facem ,așteptăm ziua de vineri să ne deschidă și nouă ochii Valeriu Nicolae cu această emisiune!

  • @marianscurtu4838

    @marianscurtu4838

    2 ай бұрын

    ​@@adrianapopa9532, nimic.

  • @flaviancarp7949

    @flaviancarp7949

    2 ай бұрын

    Incredibil câtă putere are SRI-ul. In Germania foștii naziști au început să fie urmăriți și condamnați după o vârsta de 70-80 de ani. Atunci când nu au mai avut putere și democrația a scos capul din pământ. Dacă SRI-ul crede că va rămâne cu aceasta putere este doar o glumă bună. Răbdare, pas cu pas, noi, tinerii, ne vom asigura că democrația va câștiga iar PSD, PNL, SRI vor ajunge la coșul de gunoi al istoriei!

  • @leonro

    @leonro

    2 ай бұрын

    ​@@flaviancarp7949Problema e că tineretul, în loc sä voteze cu valorile europene regăsite în partide ca USR (nu că ar fi ei vreo minunăție}, acum votează cu extremiștii. Să nu mai zicem că poate PSD și PNL se vor moderniza și iar capătă susținerea tinerilor. Sper să trecem totuși peste aceste momente grele pentru democrație...

  • @AdrlanCC
    @AdrlanCC2 ай бұрын

    Mai tot timpul astept cu nerabdare replica de final.. si ca de obicei si de data aceasta mi-a adus zambetul pe buze.. " Hai, sictir! " domnule Cirstoiu. Multumim Valeriu Nicolae!

  • @catalinfrandes786
    @catalinfrandes7862 ай бұрын

    ”Copii șefilor noștri, vor fi șefii copiilor voștri”. Ne spuneau părinții. Am plecat.

  • @QAZ291

    @QAZ291

    2 ай бұрын

    Ai părinți făcuți grămadă. Copiii șefilor, desteptule

  • @catalinenache7643
    @catalinenache76432 ай бұрын

    Medic Carstoiul ! A venit nota de plata ! 😷🦦

  • @geomidragomir1818
    @geomidragomir18182 ай бұрын

    Nu ne mai facem bine, dacă vom continua să votăm astfel de specimene! Vai de noi! Vă mulțumim ,dle Nicolae, pentru efortul dumneavoastră!

  • @nicoletanadler2716

    @nicoletanadler2716

    2 ай бұрын

    Vai de copiii noștrii

  • @ionvoicu2798
    @ionvoicu27982 ай бұрын

    Bravo, cinste ție jurnalistule ! Cu ajutorul tău aflăm despre faptele acestor impostori lacomi de bani și cum au parvenit. ⛑️

  • @antonioadolfo80thompson14
    @antonioadolfo80thompson142 ай бұрын

    Felicitări pentru munca depusă ca sa scoateți la iveală mizerii pe care noi nu le stim.

  • @fintamaria2429
    @fintamaria24292 ай бұрын

    Hoții peste tot,mama lor de comunusti numai scapam de ei 😢😢😢

  • @flaviancarp7949

    @flaviancarp7949

    2 ай бұрын

    Incredibil câtă putere are SRI-ul. In Germania foștii naziști au început să fie urmăriți și condamnați după o vârsta de 70-80 de ani. Atunci când nu au mai avut putere și democrația a scos capul din pământ. Dacă SRI-ul crede că va rămâne cu aceasta putere este doar o glumă bună. Răbdare, pas cu pas, noi, tinerii, ne vom asigura că democrația va câștiga iar PSD, PNL, SRI vor ajunge la coșul de gunoi al istoriei!

  • @elenamarinescu2221

    @elenamarinescu2221

    2 ай бұрын

    Ei sunt pătați cu Sânge , ce vă așteptați de ei.!? Au nume conspirative , altele decât cele de la Dumnezeu ( botez ) . TRADATORI ! Carstoiu , ultima lovitură , desființarea P. N. L. ca partid istoric !

  • @danielaluta1621
    @danielaluta16212 ай бұрын

    Unde ai fost domnule Valeriu până acum de nu te-am găsit să nu ajungem până aici? Ce-am mai putea schimba când caracatița și-a întins tentaculelele până în ultimul ungher? Măcar până la alegeri să ne informăm corect !Succes și putere în ceea ce faceți!

  • @neculaiiordachita9850
    @neculaiiordachita98502 ай бұрын

    Te admir. V .Nicolae. Respect.

  • @valifekete8528
    @valifekete85282 ай бұрын

    Respect, d-le Valeriu Nicolae !❤

  • @virgilflorian5815
    @virgilflorian58152 ай бұрын

    Supermanul Cirstoiu a trecut cu viteza supersonica prin universitate si functi medicale visandu-se primar generel in viteza a sasea 😂😂😂

  • @madalinaceciuleac3998
    @madalinaceciuleac39982 ай бұрын

    Domnule Valeriu Nicolae felicitări pentru investigație și pentru informarea publicului! La cât mai multe ediții! Ne-am săturat de odraslele foștilor securiști sa fie securiștii părinților noștri și ai noștri.

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    2 ай бұрын

    Și ce facem ?

  • @marianscurtu4838

    @marianscurtu4838

    2 ай бұрын

    ​@@adrianapopa9532, nimic.

  • @mirceanicoara2885

    @mirceanicoara2885

    2 ай бұрын

    ​@@adrianapopa9532: Plecați din țară cât se mai poate, luați cetățenia alte i țari pentru voi și în special pentru copiii voștri așa le asigurați un alt viitor ,nu slugi la foștii securiști si a copiilor lor !

  • @madalinaceciuleac3998

    @madalinaceciuleac3998

    2 ай бұрын

    ​@@adrianapopa9532 măcar să nu-i mai votam la alegeri... Să nu mai tranzacționeze cu voturile noastre pentru a face coaliții de guvernare și să-și pună familionul în toate instituțiile...

  • @adrianapopa9532

    @adrianapopa9532

    2 ай бұрын

    @@madalinaceciuleac3998Foarte adevărat …. Nu i votam . Dar se Votează ei între ei beneficiarii avantajelor , Votează cu familiile extinse . Ii Votează de asemenea multinaționalele , angajații sunt obligați probabil … Suntem ca cetățeanul turmentat ? Noi pe cine votam ? Aur e tot o mizerie ! Ceilalți sunt prea mici … Dam voturi inutile !

  • @luciacoculescu3092
    @luciacoculescu30922 ай бұрын

    Încă o coadă de topor adăugată sistemului cangrenat !!! Miroase foarte urât în politica românească. Mulțumim pentru gura de aer curat pe care ne-o oferiți !!! Sper să fie în beneficiul celor care vă ascultă !

  • @GGYBRTTOPpsSkcSEC
    @GGYBRTTOPpsSkcSEC2 ай бұрын

    Incredibil aceasta hoarda din epoca de aur cu nepotii si fii in structurile statului WooW !

  • @OptimisticLadybug-ep1ty
    @OptimisticLadybug-ep1ty2 ай бұрын

    Felicitări pentru informarea populației

  • @CRONE2

    @CRONE2

    2 ай бұрын

    Si ce-i cu asta? Ai vreo idee in dovleac sau ti-e frica s-o dai afara?

  • @nistorcarb4716
    @nistorcarb47162 ай бұрын

    Îmi este greu să înțeleg cât curaj poate avea acest mare OM. Păcat că nu am posibilități și vârsta potrivită pentru a vă ajuta în vreun fel. Vă doresc multă sănătate și aveți grijă de D-stră, în tr-o țară în care s-au înmulțit tâlharii politici potenți din toate punctele de vedere,mai puțin la "sfârle" care n-au prea mulți neuroni.

  • @alotlater1905
    @alotlater19052 ай бұрын

    Ești jjjjenial

  • @valeriunicolae7147

    @valeriunicolae7147

    2 ай бұрын

    Mulțumesc :))

  • @user-tl4qk2gi7u
    @user-tl4qk2gi7u2 ай бұрын

    Mulțumesc, vă admir domnule Valeriu.

  • @elenavoicu8150
    @elenavoicu81502 ай бұрын

    Mulțumim frumos, domnule Valeriu Nicolae !

  • @benonipalade8855
    @benonipalade88552 ай бұрын

    BRAVOOO.....VALERIU....BRAVOOO.❤❤❤❤ ...!

  • @danielaluta1621
    @danielaluta16212 ай бұрын

    Dacă oamenii ar înțelege alta ar fi situația!😥

  • @shachatack
    @shachatack2 ай бұрын

    Mama mama ce le da la gioale 😂😂😂😂.Respect!!

  • @Razvan140591
    @Razvan1405912 ай бұрын

    Si daca nu as vedea acest material excelent care devoaleaza cine e Cirstoiu, m-as gandi doar la faptul ca Bucurestii au mai avut un primar medic, profesor, sef la Universitar, la fel, provenit dintr-o familie de nesecuristi. Acum sta la adapost de justitie pe insula sa in Grecia.

  • @virginiagrigore7840
    @virginiagrigore78402 ай бұрын

    Felicitări, domnule!

  • @zoriken6509
    @zoriken65092 ай бұрын

    Respect, d-le Valeriu Nicolae

  • @georgescucristina2720
    @georgescucristina27202 ай бұрын

    Mulțumesc, Valeriu Nicolae!❤

  • @marcelgentea8000
    @marcelgentea80002 ай бұрын

    Felicitări,bine documentat.Aveți tot respectul meu D-nul Nicolau.

  • @user-tm6rv6qk1y
    @user-tm6rv6qk1y2 ай бұрын

    Respect, Valeriu Nicolae! 🤝🙏

  • @lucicamitican9921
    @lucicamitican99212 ай бұрын

    Felicitări!❤

  • @stefaniamuresan1392
    @stefaniamuresan13922 ай бұрын

    Felicitari pentru emisiune!

  • @laurentiutudorica950
    @laurentiutudorica9502 ай бұрын

    Felicitări!

  • @valeriunicolae7147

    @valeriunicolae7147

    2 ай бұрын

    Mulțumim!

  • @danadana3137
    @danadana31372 ай бұрын

    Inca odata felicitări pentru episod. Ma îngrozesc dar va urmăresc! Si donez.

  • @valeriunicolae7147

    @valeriunicolae7147

    2 ай бұрын

    Multumim!

  • @anna24670
    @anna246702 ай бұрын

    Ciocoii noi sunt mai răi decât părinții lor….își etalează averile ca semn al puterii . Tupeul e imens…sunt mii de medici care au trecut prin toate etapele și examenele, care fac gărzi și muncesc pe brânci ani de zile și abia reușesc sa-și plătească o mașina și un apartament…întrebați personalul din spitalul universitar de cate ori a venit acest personal prin camera de garda din 2020 ….de când e in al 2-le-a mandat de manager…răspuns: 1 , când a venit in vizita Tătaru

  • @dcradu65
    @dcradu652 ай бұрын

    Excelentă emisiunea de informare! Ar trebui distribuită la cât mai mulți din Bucureşti. Având în vedere că atât Cârstoiu, cât şi Piedone, sunt cumva oamenii PSD, bucureştenii au de luat o decizie grea. Dacă merg după fentă şi îl vor alege pe oricare dintre cei doi, probabil că vor avea probleme mari în următorii 4 ani. Cam cum se va întâmpla şi la noi ceilalţi, pt. că în fiecare oraş mare, candidează câte un Cârstoiu, un Piedone şi alţii asemenea lor. De aceea alegerea primarilor în două tururi, nu se va face niciodată în România. Pt ca să poată câştiga astfel de oameni, dacă pot fi numiți aşa.

  • @vrabiejan27
    @vrabiejan272 ай бұрын

    Valeriu , ești de groază . Respect !

  • @emanuels4961
    @emanuels49612 ай бұрын

    Toate cele bune!

  • @Silviu_Condruz
    @Silviu_Condruz2 ай бұрын

    Valeriu ești ca picăturile de ochi! ❤

  • @valeriunicolae7147

    @valeriunicolae7147

    2 ай бұрын

    Mulțumesc!

  • @CRONE2

    @CRONE2

    2 ай бұрын

    Si mai vezi ceva pe langa?

  • @babacloanta2003
    @babacloanta20032 ай бұрын

    Super amuzant prezintă d-l Nicolae pe jegosii zilei! Mulțumesc si felicitări!

  • @sorinvasiliu
    @sorinvasiliu2 ай бұрын

    Excelenta treaba! Multumim pentru efortul depus pentru a ne informa despre aceste personaje grobiene

  • @eduardi.nandrea6048
    @eduardi.nandrea60482 ай бұрын

    Va multumesc domnule Valeriu Nicolae.

  • @stelutadocan1950
    @stelutadocan19502 ай бұрын

    Respect,domnule Valeriu Nicolae pentru curajul de a spune adevarul🙏🥰💐☕dvs si celor de la Hotnews👍🙏

  • @sorina829
    @sorina8292 ай бұрын

    Spitalul Universitar din Bucuresti este cunoscut pentru nozocomiale si este cea mai de evitat unitate spitaliceasca - daca esti varsnic, te duci acolo ca sa mori.... pacat de cei cativa doctori si un sfert de asistenta care mai pun suflet si se straduiesc sa mai faca ceva. Tatal meu si multi alti cunoscuti cu vaste spre 60 si peste au murit acolo cu zile, de la infectiile intraspitalicesti, neprezentarea asistentelor cu medicatia la timp (intarzieri de 3-4-...6 ore) si neinteresandu-se de pacienti.... Si sa o luam altfel: un partid-alianta-ce-o-fi acuzat permanent pentru coruptie propune ca primar un medic - adica un reprezentant al unei meserii (sa ma ierte cei corecti) cunoscute pentru spaga?!! Daca ar fi banc, ar fi la categoria "Culmea Ironiei"...

  • @Diana_5398

    @Diana_5398

    2 ай бұрын

    Asa este. Bine punctat!

  • @Diana_5398

    @Diana_5398

    2 ай бұрын

    Imi pare rau pt pierderea suferita pe nedrept ❤

  • @aurorapahomi7161
    @aurorapahomi71612 ай бұрын

    Va felicitari pt emisiune

  • @valeriunicolae7147

    @valeriunicolae7147

    2 ай бұрын

    Mulțumim!

  • @irinadragan8544
    @irinadragan85442 ай бұрын

    splendid... sictir tovarăși!

  • @Sanatate

    @Sanatate

    2 ай бұрын

    🫶👏💙👏🫶

  • @MegaFelicitare
    @MegaFelicitare2 ай бұрын

    Respect maxim d-le Valeriu !

  • @aurelianburuiana8499
    @aurelianburuiana84992 ай бұрын

    Le-a cărat Oprescu banii cu sacii de nici nu stia pe unde îi mai arunca

  • @constantinrazvan9094
    @constantinrazvan90942 ай бұрын

    De când așteptam episodul ăsta

  • @mihaialexe7704
    @mihaialexe77042 ай бұрын

    Felicitări domnule Valeriu 👍👍👍

  • @user-ix7ls9hl1m
    @user-ix7ls9hl1m2 ай бұрын

    Luați-vă antivomitive fraților ,căci a început campania electorală.Ieri a fost spectacolul grețos de lansare a lui Căcătălin și Nenegoiță cel ce și- făcut mama de râs la Denise Rifai,erau acolo toate loazele PSDși PNL.Mulțumim domnule Nicolae șiDomnul fie cu tine,multă dragoste.❤❤❤❤❤😊

  • @Sanatate

    @Sanatate

    2 ай бұрын

    *Avocat senator Diana pentru mine este soluția*

  • @ramses276

    @ramses276

    2 ай бұрын

    @@Sanatateești un distrus și tu și nevastă-ta. Îmi pare rău ca ai ajuns în halul în ăsta, ca la 50 de ani cat oi avea să crezi ca o mahalgioaica legionară și conspirationista e solutia. Ești un caz pierdut și nici să te faci bine nu îți pot ura, pentru ca e clar ca tu nu mai ai nicio șansă

  • @raimundapostu148

    @raimundapostu148

    2 ай бұрын

    @@Sanatate stai jos, ai 3😢

  • @Sanatate

    @Sanatate

    2 ай бұрын

    @@raimundapostu148 *Să zicem că aveți dreptate, dumneavoastră ce nume de senator îmi recomandați ca să urmez ?*

  • @raimundapostu148

    @raimundapostu148

    2 ай бұрын

    @@Sanatate oricine, educat pe bune 😊 cu gandire logica... Asa ceva nu gasesti la soso 🤨🫣

  • @Uni955
    @Uni9552 ай бұрын

    Un nepotism de neimaginat

  • @elenaarion8578
    @elenaarion85782 ай бұрын

    Ascult, ascult, ascult cu mare atentie ... dar finalul il astept cu nerabdare, pentru ca este momentul in care dl. Valeriu NICOLAE - le spune astora ce le-as striga si eu in gura mare (stiti la ce ma refer - ''hai ...''). BRAVOOO! Multumim!

  • @LinaBuza
    @LinaBuza2 ай бұрын

    Domule Valeriu, sunteti incredibil, dv vă faceți treaba impecabil,acum mingea e la noi .

  • @melioaranovac6354
    @melioaranovac63542 ай бұрын

    VA ADMIR....SUCCES....sper sa "invatam" din ce ne "dezvaluiti" si sa "taxam"....drept "premiu" (multumire)

  • @brianaterente5014
    @brianaterente50142 ай бұрын

    Felicitări pentru investigație! Domnul Valeriu Nicolae și echipa reprezintă unii dintre puținii jurnaliști care încă mai lucrează în folosul cetățenilor!

  • @nickpopa6328
    @nickpopa63282 ай бұрын

    Respect domnule Nicolae Valeriu și mulțumim pentru informații❗👍

  • @vioricatibu8285
    @vioricatibu82852 ай бұрын

    Nu sunt ei vinovați. Vinovați suntem noi poporul că am permis să se întâmple așa ceva. Vi se pare că reacționează cineva? Noi avem toți(zece) copii plecați din țară din cauza acestor impostori. Nouă nu mai au ce să ne mai facă. Eventual să ne trimită de pe lumea asta pe alta mai bună.

  • @ovidiufiru5191

    @ovidiufiru5191

    2 ай бұрын

    Suntem un popor de lași cu toții aveți mare dreptate. Dar n-ai cu cine, e dezamăgitor. Eu când am ieșit în strada împreună cu alți câteva zeci ( legat de creșterea nesimțita la combustibil) , jandarmeria facea mișto de noi cei din piata și aveau dreptate săracii, ptr ca ei aveau altele de făcut și nu sa ne păzească noua fundurile în strada ptr ca nu aveam bani ptr motorina. . Pădurile tarii se taie, și la fel nu e nimeni interesat. Banul sa iasă. ASA SA NE AJUTE DOMNUL.

  • @maximusafexpertus4634

    @maximusafexpertus4634

    2 ай бұрын

    Viorica, e o jignire să te confunzi cu poporul. Iar dacă te simți vinovată, fă ți “mea culpa” pe alt site. Aici producătorii se așteaptă la “actions”

  • @Sanatate

    @Sanatate

    2 ай бұрын

    @@ovidiufiru5191 *Avocat senator Diana este o soluție viabilă pentru România*

  • @leonro

    @leonro

    2 ай бұрын

    Nu, principalii vinovați tot hoții aceștia sunt. Le arde mâna și nu o pot stinge decât prin înșfăcarea fondurilor publice, și s-au înrădăcinat destul de adânc pentru a face îndepărtarea lor foarte grea. Noi suntem victimele, și suntem proști că ne lăsăm păcăliți de aceiași oameni timp de 35 de ani, dar nu suntem și vinovații. Singurele metode de a ne împotrivi este prin vot și discuții civile cu alții pentru a ni se alătura

  • @iulianstoica612

    @iulianstoica612

    2 ай бұрын

    Romania o Țară condusă de un Stat Mafiot;PSD-PNL,UDMR,ETC. ROMANI TREZIȚI-VĂ.

  • @ecaterinadrehluta2512
    @ecaterinadrehluta25122 ай бұрын

    Cu cit ma incapatinez sa va urmaresc cu atita mai mult ma crucesc...

  • @mihpancuresca6897
    @mihpancuresca68972 ай бұрын

    00:00 Curat lumină stinsă! Mă-ntreb ce anume a pățit de l-a orbit...

  • @FaniTNS
    @FaniTNS2 ай бұрын

    Mulțumim!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Respect

  • @hagiusilviu240
    @hagiusilviu2402 ай бұрын

    Mi-a plăcut zâmbetul de la final de data asta

  • @grasongrasoffrecords
    @grasongrasoffrecords2 ай бұрын

    Superb!🙄

  • @mariacorlan6520
    @mariacorlan65202 ай бұрын

    Mulțumesc pentru investigații, bucureștenii trebuie să știe cine candidează la Primăria Generală

  • @adrianmilea523
    @adrianmilea5232 ай бұрын

    Hai sictir, domn' doctor!

  • @Diana_5398

    @Diana_5398

    2 ай бұрын

    Doctor la furat! Rusine

  • @valeriaionescu691
    @valeriaionescu6912 ай бұрын

    Cîrstoiu se vede după expresia feței că este un oportunist lingău. Întrebarea este :ce-i învață pe studenți pe lângă cum să ia șpagă?

  • @ionitastelian3739
    @ionitastelian37392 ай бұрын

    Multă sănătate îți doresc Valeriu 👍

  • @florindefloriane164
    @florindefloriane1642 ай бұрын

    Ar fii super sa avem video despre noii președinți de consiliu și primarii din toata tara. Este la fel. De aceea țară această frumoasa este atat de delasata.

  • @marianastancescu4423

    @marianastancescu4423

    2 ай бұрын

    Daa, e util, dar e un volum de muncă imens

  • @florindefloriane164

    @florindefloriane164

    2 ай бұрын

    @@marianastancescu4423 daca am dona cu toții.,

  • @paulmihoc421
    @paulmihoc4212 ай бұрын

    Hai sictir, ce-mi place!😅

  • @eugentugui375
    @eugentugui3752 ай бұрын

    Ai votul de la mine la prezidențiale.... și de la mulți alții , Valeriu Nicolae ! Respect și admirație! Cu toată sinceritatea !

  • @filicalazar1969
    @filicalazar19692 ай бұрын

    Te ia durerea de cap, de stomac si de toate organele cand auzi se asemenea ticalosi cu ticalosiile lor. Mulțumesc pentru toate informațiile de care nu avem posibilitatea sa auzim! Sănătate si numai bine!

  • @ciproty

    @ciproty

    2 ай бұрын

    Asta e ce se vede deasupra, precum murăturile stricate din gura butoiului. Ce e dedesupt nu cred că vom apuca sa aflam, doar bănuim că sunt niște acrituri de-a dreptul otrăvitoare.

  • @bogdanflorin1323
    @bogdanflorin13232 ай бұрын

    Incredibil. Sunt fara cuvinte. 😢

  • @qcristi8948
    @qcristi89482 ай бұрын

    Cel mai bun investigator, felicitări pentru tot ce faceți și curajul de a vorbi liber!!!

  • @liviucatalin5296

    @liviucatalin5296

    2 ай бұрын

    Si Malin Bot😉

  • @zoonpolitikon89

    @zoonpolitikon89

    2 ай бұрын

    Sa zică și de usr și reper ceva..ca are ce..da' stai. Valerica e fost membru Plus. Nu mai e vertical și imparțial acum😂doar restul sunt hoți și borfași.

  • @negivetbari3564
    @negivetbari35642 ай бұрын

    Respect d-le VALERIU!👍👏🙏

  • @mihaeladonisa1837
    @mihaeladonisa18372 ай бұрын

    Bună seara 💯💯💯

  • @constantinciureanu384
    @constantinciureanu3842 ай бұрын

    Distribuiți,distribuiți,este grav ce se întâmplă în politica românească,așa ceva NU se mai poate.

  • @irIn-cn8eb
    @irIn-cn8eb2 ай бұрын

    Ce trist. Nici o sansa de curatenie de pe scaune, nici in viitorul apropiat, nici in cel departat. Cum sa poata sa se nasca nestemate in aceasta tara si sa elimine competitia super glue bine lipita de scaune, functii, de tevile din care ploua bancnote :(

  • @Rares.E
    @Rares.E2 ай бұрын

    Foarte amuzant,văzut din Amsterdam!

  • @victormarian7889

    @victormarian7889

    2 ай бұрын

    Da, dar ... de la mai putin de 400 de Km e ... horror !

  • @Rares.E

    @Rares.E

    2 ай бұрын

    @@victormarian7889 da...dar pe aici nu a căzut încă nici o dronă! Sper că nu stai în Brăila!

  • @victormarian7889

    @victormarian7889

    2 ай бұрын

    @@Rares.E Nope, dar ... nu la drone ma refeream, ci la oamenii rusilor, ca asta si ,,nasul" sau !

  • @wolfnomad5473
    @wolfnomad54732 ай бұрын

    Valeriu...aia cu Cătălin subtila rau❤,stima te salut cu respect!

  • @adrianaorosan4482
    @adrianaorosan44822 ай бұрын

    Dacă- i votați, psd, pnl, să vă fie de bine! Plecați fraților cu toții și să rămână doar ei, să se fure între ei până nu mai pot. Am plecat de 35 de ani, in septembrie.. A fost greu , însă, fiind cinstit si muncind, cel puțin ești mândru de tine și nu ți vine să vomiți. Deși am plecat de atâta timp, îmi pasă. Fiți deștepți și votați cum trbuie. Sau valea!!!!!

  • @adrianaorosan4482

    @adrianaorosan4482

    2 ай бұрын

    Am uitat să spun: hai sictir

  • @elenamarinescu2221

    @elenamarinescu2221

    2 ай бұрын

    Asta vor și au vrut , nu , nu trebuia să plece nimeni în bejenie , trebuia tinerii , copii țăranilor deposedați de pământ să pună mâna pe par și să-i ia la omor după revoluție ,să fugă ei ....de frică , nu să stea la televizor !

  • @ciprianaconi4587

    @ciprianaconi4587

    2 ай бұрын

    Eu 37 de ani de australia.Bravo tie.

  • @violetabede944

    @violetabede944

    2 ай бұрын

    ​@@adrianaorosan4482habar nu ai ce vorbești! Îți pasă? Hai sictir? Așa îți pasă? 😡

  • @dianapirvu6066
    @dianapirvu60662 ай бұрын

    Hai sictir si lu' domnu' Cîrstoiu!

  • @Attackx_
    @Attackx_2 ай бұрын

    Ciocoii vremurilor trecute inca au puls.

  • @laurmoto
    @laurmoto2 ай бұрын

    Mulțumim!

  • @cristio8010
    @cristio80102 ай бұрын

    Multumim Valeriu pentru emisiune! 🎉

  • @MarinStoica-xv5dc
    @MarinStoica-xv5dc2 ай бұрын

    SE IMPUNE LUSTRATIA !!!

  • @fw668
    @fw6682 ай бұрын

    Respect - Valeriu Nicolae

  • @edwardgrosu1623
    @edwardgrosu16232 ай бұрын

    Auziti !! Cunosc foarte bine ce spunet! De asta sunt in Canada ! Si asa sa fiee .Sa va binecuvinteze D zu in tara aia!!

  • @Dany-wp5zu
    @Dany-wp5zu2 ай бұрын

    Episod nou, cât așteptam. 5:40 Absolut superb :))))

  • @iulicacapanu4925
    @iulicacapanu49252 ай бұрын

    Bună seara!!!❤🍀

  • @dolhanmarius6518
    @dolhanmarius65182 ай бұрын

    Mulțumim pentru informații și poziția emisiunii! Trezirea!

  • @andreiandrei1537
    @andreiandrei15372 ай бұрын

    Bravo, super tare 👏👏👏🤗❤️😘👍

  • @mireiy
    @mireiy2 ай бұрын

    Mulțumim, Valeriu

  • @xxrazvan1
    @xxrazvan12 ай бұрын

    Genial - deja o obișnuință!

Келесі