Pe frumoasa vale a râului Cheia, chiar la intrarea în Parcul Național Buila-Vânturarița, se regăsește amplasată într-un cadru natural aparte, o minunată mănăstire. Lăcașul Iezer, căci despre el vorbim, are o istorie seculară, începuturile datând se pare din secolul al XIV-lea atunci când exista aici o comunitate de monahi pustnici. Mănăstirea mai este amintită în actele domnești la sfârșitul secolului al XV-lea, dar prima biserică atestată documentar este ctitoria începută de domnitorul Mircea Ciobanu în 1552 și terminată de soția sa Doamna Chiajna în 1558.
Deși ulterior domniei cunoaște o perioadă înfloritoare, lăcașul este mai apoi distrus, istoricii punând acest lucru pe seama faptului că aici era ascunsă o parte a averii lui Mihai Viteazul. Astfel, la sfârșitul secolului al XVII-lea când Sfântul Antonie ajunge aici, lăcașul era în paragină, dar el decide să rămână și să refacă biserica aproape din temelie, zidind și corp de chilii între 1700 și 1705. Mai apoi însă, întrucât dorința de a deveni sihastru nu l-a părăsit, acesta decide să se retragă după ce descoperă în vedenie deschizătura din peștera situată la aproximativ 500 metri mai sus de mănăstire. Acolo, timp de trei ani, și-a săpat cu dalta și ciocanul un paraclis, o mică chilie dar și mormântul de la intrarea în peșteră în care avea să fie îngropat de către ucenicii săi după moartea sa din 23 noiembrie 1720, la vârsta de 92 ani. Dintre ucenicii săi îl amintim pe Nicolae din Teiuș, acesta fiind cel care a pictat biserica veche în jurul anilor 1740, tot el fiind și autorul pomelnicului în care este relatată viața sfântului. Totuși, găsirea pomelnicului este atribuită lui Chiriac Râmniceanul, un strănepot al Sfântului Antonie care a venit aici în 1820 cu dorința de a trăi în sihăstrie.
După moartea sfântului, lăcașul a trecut atât prin perioade de înflorire cât și prin perioade de decadență până la părăsire totală. Către mijlocul secolului al XX-lea, perioadă în care funcționa ca metoc al arhiepiscopiei, se ia decizia transformării în mănăstire de maici, din acest motiv fiind aduse aici cinci maici de la Mănăstirea Sărăcinești. De atunci și până în prezent lăcașul nu mai este părăsit, funcționând continuu inclusiv în perioada comunismului.
La sfârșitul anilor ’90 se construiește paraclisul al cărui prim hram este “Schimbarea la Față” la fel ca hramul primei mănăstiri de pustnici de pe aceste locuri, al doilea hram fiind cel al Sfântului Antonie. De menționat că, atunci când domnitorul Mircea Ciobanu și-a început ctitoria, mănăstirea a fost mutată aproximativ 500 metri mai jos către albia râului și tot atunci s-a decis și schimbarea hramului în “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” cu data de prăznuire 21 noiembrie.
Mănăstirea Iezer adăpostește o parte din moaștele Sfântului Antonie, dar și Icoana Maicii Domnului "Elaiovrytissa", adică "Izvorâtoarea de untdelemn", adusă de la Muntele Athos cumva și spre împlinirea dorinței sfântului care își dorea să se retragă pe Sfântul Munte.
O vizită la Mănăstirea Iezer este o adevărată binecuvântare, vino și tu să o primești!