Mănăstirea Bistrița a fost ctitorită în anul 1490 de către boierul Barbu Craiovescu, marele ban al Craiovei, pe locul unui vechi schit de lemn situat pe malul râului Bistrița. După ctitorire, boierul a vrut să o înzestreze cu un odor de preț și astfel a adus, dintr-o călătorie de-a sa la Constantinopol, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Se spune că, odată ajuns la Dunăre, a fost întâmpinat de mai marii bisericii care voiau să ducă moaștele în altă parte însă caii folosiți la transport, deși neînvățați cu drumul, au adus singuri moaștele direct la Mănăstirea Bistrița.
La puțin timp după fondare, mănăstirea devine un important centru cultural aici înființându-se o tipografie, dar și Şcoala slavonă bistrițeană unde călugării scriau și traduceau, iar tinerii învățau să tipărească, sculpteze, picteze, etc.
În 1509 însă, lăcașul este grav afectat de armata lui Mihnea cel Rău care pune tunurile pe mănăstire în urma unui conflict cu Barbu Craiovescu. Pe lângă acest eveniment, mănăstirea a mai trecut și prin diverse războaie, revoluții sau cutremure, toate acestea degradând întreg ansamblul, fapt ce l-a determinat pe boierul Bibescu, în 1846, să dărâme din temelii biserica Craioveștilor și să purceadă la reconstruirea acesteia. Revoluția din 1848 a întrerupt lucrările, dar acestea au continuat în 1852 sub conducerea lui Barbu Știrbey, iar în 1855 a avut loc sfințirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului cu data de prăznuire în 15 august. De menționat că mănăstirea are și un al doilea hram prăznuit în data de 20 noiembrie, cel al Sfântului Grigorie Decapolitul care a fost cunoscut ca un mare apărător al dreptei credințe și făcător de minuni încă din timpul vieții.
Ca și elemente distinctive în ceea ce privește biserica reconstruită, se remarcă stilul romanic-dalmat, catapeteasma lucrată la Viena în lemn de tei aurit, dar și pictura realistă în ulei purtând semnătura lui Gheorghe Tătărăscu. Singura bisericuță care se mai păstrează din perioada inițială este bisericuța bolniței construită în 1520, dar mai există și două bisericuțe foarte vechi, în peștera situată în apropierea mănăstirii. Acestea datează din secolele XV și XVII și au fost folosite de călugării care s-au restras acolo, peștera servind drept ascunzătoare pentru sfintele moaște și odoarele de preț.
După reconstrucție, mănăstirea a trecut prin vremuri potrivnice care au dus la micșorarea numărului de călugări sau apariția unor instituții în incinta sa, toate acestea culminând cu închiderea mănăstirii prin decretul comunist din 1959. În prezent, Mănăstirea Bistrița numără 55 de maici organizate în sistem de obște și dispune de locuri de cazare pentru pelerinii care vin să se roage la acest frumos lăcaș de cult situat într-un cadru natural aparte, la intrarea în Cheile Bistriței și în Parcul Național Buila-Vânturarița.