Mănăstirea Arnota - Memoria Locului

Ойын-сауық

Realizator: Anca Țoghe
Invitată Maica Ambrozia Rucăreanu, stareţa Mănăstirii Arnota
Editor imagine: Luminița Iova
Vă invităm să descoperim împreună în Vâlcea, Mănăstirea Arnota zidită de Matei Basarab între anii 1633-1634.
Domnul Țării Românești și-a dorit ca această mănăstire să devină necropola familiei sale. Mersul imprevizibil al istoriei a făcut ca ramăşiţele pământeşti ale domnitorului să-şi găsească odihna la Mănăstirea Arnota, abia dupa patru ani de la moartea sa.
Pe înscrisul de pe piatra de mormant a lui Matei Basarab este consemnat ,,Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu, odinioară stăpân și domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, înnoitor a multor biserici și mănăstiri, niciodată biruit, ci biruitor, învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în bună pace a domnit 23 ani, a adormit întru Domnul la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654."
Valoarea patrimonială deosebită a acestei mănăstiri, ridicată pe vârful Muntelui Căpăţânii, o reprezintă și picturile murale de secol XVII, care împodobesc biserica.

Пікірлер: 12

  • @homorodangusti5277
    @homorodangusti5277 Жыл бұрын

    Un loc minunat! Îmi doresc cu dor să mai ajung la Sfânta Mănăstire Arnota!

  • @mariananita3549
    @mariananita3549 Жыл бұрын

    Ce locuri binecuvantate!

  • @zebraaustraliana745
    @zebraaustraliana7453 жыл бұрын

    Am fost aici si este foartw frumos !

  • @enachemarioara9001
    @enachemarioara90014 ай бұрын

    ❤🎉

  • @lauralupu5429
    @lauralupu54293 жыл бұрын

    Doamne ajuta,, !

  • @vasilecornelsamoila7521
    @vasilecornelsamoila7521 Жыл бұрын

    Thomas, Jhon, Archile, Paul, Asaad, Bob, Ruth, Mariana, Malgorzaty, Ovidiu, Sebastian, Zoltan și tot neamul lor.; Odihnească-se in Pace sufletele lui Nicodim, Bartolomeu, Lara și toți cei adormiți.

  • @chivutaiordache5999
    @chivutaiordache59992 жыл бұрын

    Foarte frumos

  • @aureliamincu2149
    @aureliamincu21492 жыл бұрын

    Accesul până la mănăstire se poate face cu mașina?

  • @homorodangusti5277

    @homorodangusti5277

    Жыл бұрын

    Da!

  • @vasilecornelsamoila7521
    @vasilecornelsamoila7521 Жыл бұрын

    Vasile-Cornel, Viorica, Viorel-Emilian, Ștefania, Alexander-Nicolai, George-Cornel și tot neamul lor.

  • @aureliamincu2149
    @aureliamincu21492 жыл бұрын

    Accesul până la mănăstire se poate face cu mașina?

  • @homorodangusti5277

    @homorodangusti5277

    Жыл бұрын

    Da!

Келесі