Poiana Mărului, un loc pe care, la final de iarnă, îl găsim îmbrăcat în haine de omăt, parcă neasortată cu numele și totuși atât de frumos pentru privire. O stațiune cu faimă odinioară, căutată pentru aerul cu concentrația perfectă de oxigen, o stațiune ce-a înviat în ultimii ani, grație numeroaselor pensiuni și case de vacanță ce-au însuflețit locul. Azi nu-i zi de vacanță, nici de weekend, așa că nu-i deloc agitație, e chiar liniște, potențată de albul zăpezii, așa că e vreme de tras sufletul, aer în piept… și de depănat povești…
Iar poveștile sunt variate. De la aceea a vechiului hotel Scorilo, unde cu greu găseai o cameră liberă, până la cea a bisericuței din mijlocul așezării, loc de tihnă pentru călători, de la povestea construirii barajului, în anii ‘80, până la cea a berii artizanale făcute din apa cea mai pură.