La poarta ta bat azi îndurerate
a dragostei duioase stăruinți
cu lacrima tăcerii-nduioșate
din vremea primei noastre cunoștinți.
Adu-ți aminte, o, adu-ți aminte
de-ntâiul har, de dragostea dintâi,
de fericirea fără de cuvinte
ce te ținea mereu să mai rămâi!
Când ușa ta Mi-era mereu deschisă,
când rugăciunea ta veghea pe prag,
când ochii tăi, purtând lumina-nscrisă,
înseninau cântările de drag...
Adu-ți aminte zilele acele
și uită-te la starea ta de-acum,
când stau și bat, când lacrimile Mele
la poarta ta închisă cad în drum!...
Deschide-Mi iar, deschide-acea-ncăpere
în care-ardea iubirea ta demult;
iubirea ta Iubirea Mea o cere,
mai fă-Mă iar ca glasul să-ți ascult!
Iubirea Mea rămasă neschimbată
cu mai mult dor te cheamă înapoi,
iubirile ce-au fost unite-odată
se caută cu mai multă sete-apoi.
Deschide-I iarăși Celui care bate,
deschide-i iarăși dragostei fierbinți,
deschide-mpărtășirilor curate
din vremea-ntâiei noastre cunoștinți!
Adu-ți aminte, o, adu-ți aminte
de-ntâiul har, de dragostea dintâi,
de fericirea fără de cuvinte
ce te ținea mereu să mai rămâi!