INVESTIGAȚIE RECORDER. Cum se transformă banii europeni în apă contaminată

În 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, una din condiții a fost racordarea întregii populații la rețele de canalizare și de apă potabilă. Pentru că în mediul rural infrastructura era aproape inexistentă, UE ne-a alocat și fonduri pentru a atinge acest obiectiv: din 2007 până în prezent am primit peste două miliarde de euro, fonduri comunitare nerambursabile. Banii au intrat în malaxorul instituțiilor românești, de la ministere până la primării și organisme de control, al căror efort comun ar fi trebuit să ne ducă satele în Europa civilizată. Rezultatele sunt, însă, mult sub nivelul fondurilor cheltuite. Recorder a pornit pe urma banilor. Într-o investigație începută în primăvara anului trecut, am reușit să deslușim mecanismele complicate în spatele cărora se ascunde un dezastru cu efecte incalculabile: bani europeni fraudați, rețele nefuncționale care pun în pericol viețile oamenilor și un stat complice la jefuirea propriilor cetățeni.
-------------------------------------------------------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici recorder.ro/sustine/ sau aici www.patreon.com/recorder
Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
site: www.recorder.ro
pagina noastră de Facebook / myrecorder
contul de Instagram / recorder.ro

Пікірлер: 3 200

  • @Paul-ii1td
    @Paul-ii1td4 жыл бұрын

    27:36 "Daca ma duc cu rola asta pana in capatul satului va termin bugetul local" :))))

  • @razvanp.2903

    @razvanp.2903

    4 жыл бұрын

    Brutally savage:)))))

  • @flaviusandrei6809

    @flaviusandrei6809

    4 жыл бұрын

    🤣🤣🤣🤣🤣

  • @RobyCocosul

    @RobyCocosul

    4 жыл бұрын

    🤣

  • @grigogrg

    @grigogrg

    2 жыл бұрын

    Primarul ala sau ce e el, accepta tot ce i spune reporteru :)))

  • @bunnytravels824
    @bunnytravels8244 жыл бұрын

    Nivelul reportajelor voastre este fenomenal. Inca o tentacula a mafiei pesediste scoasa la suprafata!Felicitari!

  • @mirceabyd

    @mirceabyd

    4 жыл бұрын

    Vedeti si Mafia taietorilor de lemne. Hint: este vorba despre PNL.

  • @constantinbaiculescu5146

    @constantinbaiculescu5146

    4 жыл бұрын

    Da,e bine spus...Share⁉️

  • @ionut.666

    @ionut.666

    4 жыл бұрын

    Cum ai ajuns sa faci "tentacula" din "tentacul"? :))

  • @heroinne4229

    @heroinne4229

    4 жыл бұрын

    Recorder,cum catalogati acest lucru ca si " recognizing people from embarassing places ?" spune-ti cine va da fonduri :))) O sa fie comentariu sters oricum ;)

  • @burperking2788

    @burperking2788

    4 жыл бұрын

    @@alxbog86 sa nu uitam de usl totusi, mai ales ca sunt in functii diverse fix aceleasi personaje. nu dau cu pietre, dar as da cu napalm.

  • @aj8714
    @aj87143 жыл бұрын

    *Haideţi să continuăm să susţinem Recorder! Să nu lăsăm jegoșii să ne scape!*

  • @ningentrolls

    @ningentrolls

    2 жыл бұрын

    Sa le*. Nu-ti asuma meritul pentru munca lor, stimate.

  • @senthayfn

    @senthayfn

    2 жыл бұрын

    ....ai vazut vreun dosar la dna???

  • @Goro69

    @Goro69

    9 ай бұрын

    @@senthayfn porastă analogie.

  • @BeastTrap
    @BeastTrap3 жыл бұрын

    Ar trebui sa faceti sesizare si la Oficiul European De Lupta Antifrauda [OLAF]! Nu inteleg cum de parlamentul european nu formeaza o comisie special la noi in tara care sa se ocupe de asa ceva.

  • @robertgabriel3458

    @robertgabriel3458

    3 жыл бұрын

    Da' na, simțul civic se pare că are preț. Nu mai există român care să vrea să facă ceva pentru țara(casa) lui.

  • @mariansouca9535

    @mariansouca9535

    3 жыл бұрын

    Jajaja

  • @calypsogyal6204

    @calypsogyal6204

    3 жыл бұрын

    total de acord!!

  • @WreeperXD

    @WreeperXD

    2 жыл бұрын

    da

  • @styasznidan-stefan7993

    @styasznidan-stefan7993

    2 жыл бұрын

    @Tilica Cristian ADEVARAT GRAIT!

  • @vladimir-ps3eo
    @vladimir-ps3eo4 жыл бұрын

    -Vin copii si iau ei apa de aici -Dar de ce scrie accesul interzis elevilor pe usa? -Pai le punem noi in sticla Penibil.

  • @VV-wz5ik

    @VV-wz5ik

    4 жыл бұрын

    Apa aia e pt director, profesori ...la fel cum e cu intrarea profesorilor. Da i in plm pe copii....sa bea din wc, nu ?

  • @ColorfullLife96

    @ColorfullLife96

    4 жыл бұрын

    Pare un film de comedie foarte prost dar e trista realitate...

  • @ion_cornelia5227

    @ion_cornelia5227

    4 жыл бұрын

    @@VV-wz5ik ce minut?

  • @Andrei-vr4pj

    @Andrei-vr4pj

    4 жыл бұрын

    @@ion_cornelia5227 la 38:16 începe faza

  • @heroinne4229

    @heroinne4229

    4 жыл бұрын

    Recorder,cum catalogati acest lucru ca si " recognizing people from embarassing places ?" spune-ti cine va da fonduri :))) O sa fie comentariu sters oricum ;)

  • @nicolaebutnar924
    @nicolaebutnar9244 жыл бұрын

    Sa tragi butelia cu hoverboard-ul, este imaginea absolut perfecta a Romaniei.

  • @HowTodoo

    @HowTodoo

    4 жыл бұрын

    Pai iti dai seama.. Nu ai gas tras in fata casei da ai hoverboard. Asta e mentalitatea romanului. E bine si asa. Niciodata nu sa zbatut pentru nimic.

  • @andreiandrei8220

    @andreiandrei8220

    4 жыл бұрын

    @@HowTodoo are hoverboard pentru ca statul asta destept a dat voie la toti sa plece unde vor , cum vor, si trimit de acolo aici in tara, asa si in cazul masinilor, cati nu sunt cu masini de 4 mii-5 mii si au casa distrusa, banii bineinteles trimisi de masa si taso ca lucreaza in spania

  • @HowTodoo

    @HowTodoo

    4 жыл бұрын

    @@andreiandrei8220 ai dreptate :D nu mam gandit la asta

  • @ioansilviubumbu2209

    @ioansilviubumbu2209

    4 жыл бұрын

    Pe toți aceștia i as fi tras în țeapă, dacă era Țepeș erau toți trași în țeapă, au furat banii, iau băgat în buzunar!!! Escrocii, Valcov, Staicut toți criminalii ne conduc. Au furat țara și și au bătut joc!!!

  • @GhimpeM

    @GhimpeM

    3 жыл бұрын

    @@andreiandrei8220 asa si dupa capul tau, ar trebui ca statul sa ne tina legati in Romania, ca in 1960? Ba baiatule mergi in Coreea de Nord daca esti fantic comunist, o sa te simti acolo ca-n rai....PS vezi ca tot statul asta a permis si accesul la internet din pacate unde toti nebunii isi dau cu parerea.....cred ca ai prins aluzia.....doamne ce specimene de oameni.

  • @unaalta8376
    @unaalta8376 Жыл бұрын

    Ce stomac tare trebuie sa ai sa poti face tipul asta de reportaje fără sa apelezi la reacțiile instinctive....Bravo Recorder!

  • @alexandrugheorghe4866
    @alexandrugheorghe48663 жыл бұрын

    Reportajul este impecabil 👏🏻👏🏻👏🏻 Dar intr-o tara in care scoate Vulpita o piesa si face 1.000.000 de vizualizari in prima zi si acest reportaj are 500.000, nu o sa se schimbe nimic, de asta va asigur eu si ne meritam soarta. La cate invitatii primiti prin mesaje, e foarte clara situatia. Asa este 80% din tara.

  • @steffanel

    @steffanel

    2 жыл бұрын

    compara bilet de avion dus asta am facut eu de 20 ani nu se schimba nimic in romania si nu cred ca se va schimba in urmatorii 50 ani

  • @doinabotusan

    @doinabotusan

    Жыл бұрын

    Corectă observația ! Suntem spălați pe creier !

  • @user-je1kl7sp3i

    @user-je1kl7sp3i

    10 ай бұрын

    Cine sa schimbe trădători așteptați

  • @vali-cristianiovu164
    @vali-cristianiovu1644 жыл бұрын

    Plm..... Păduri pwla Apă pwla Își bat joc de noi toți pârliții

  • @Bogdyindahous

    @Bogdyindahous

    4 жыл бұрын

    Da daaa noi îi tolerăm, boss! Aia e problema adevărată. Că stăm ca proștii! Când suntem proști într-o situație de genul? Când știm adevărul dar ne facem că e bine și atenție...nu spunem nimic!

  • @florinmihailcioaba3698

    @florinmihailcioaba3698

    4 жыл бұрын

    Unde esti tu Țepeș Doamne ....???? mama voastră de escroci...!!!

  • @Bogdyindahous

    @Bogdyindahous

    4 жыл бұрын

    @@florinmihailcioaba3698 Măna pe arme, frate. Țepeș a fost profesorul, dar elevii suntem toți urmașii, iar după școală, pe toți ne așteaptă viața. Dacă Țepeș s-a stins, e o durere, dar nădejdea e că mai suntem noi și mulți vrem să-i călcăm pe urme!

  • @InvadersMustDie1918

    @InvadersMustDie1918

    4 жыл бұрын

    @@Bogdyindahous N-ai ce sa le faci. Nu poti sa te duci cu furca si toporul sa-ti faci dreptate (desi asa ar trebui). Toate partidele sunt bagat in furtul asta masiv de arbori. Nimeni dintre ei n-are interes sa impiedice asa ceva. Noi daca iesi in strada, degeaba iesim.

  • @cont8655

    @cont8655

    4 жыл бұрын

    Da reptilienii au confirmat va da pla

  • @fsghdfsd
    @fsghdfsd4 жыл бұрын

    2:11 copilul asta traieste deja in 3020

  • @alexepaul9148

    @alexepaul9148

    4 жыл бұрын

    BAAAAA DECI DE AICI VINE MEMA ? =)))))))))))))(*((((

  • @ciprianroca78

    @ciprianroca78

    4 жыл бұрын

    Asta-i de povestit nepoților!🤣😂

  • @eulopi1678

    @eulopi1678

    4 жыл бұрын

    @@ciprianroca78 cat de prosti sunt romanii sau la ce te referi?

  • @TudorascuBogdan

    @TudorascuBogdan

    4 жыл бұрын

    @@eulopi1678 Ma ce rau esti, cine e prost in toata asta? Prostule

  • @mr.nobody4994
    @mr.nobody49943 жыл бұрын

    Alex Nedea apare in fata primariei!!! Primarul: "mommy, come pick me up. I`m in danger!"

  • @ddm_-

    @ddm_-

    3 жыл бұрын

    🤣🤣🤣

  • @negereu1941

    @negereu1941

    2 жыл бұрын

    @@ddm_- Arta, coaie :))) bravo

  • @ddm_-

    @ddm_-

    2 жыл бұрын

    @@negereu1941 ce arta coaie ?

  • @adyk9323
    @adyk93232 жыл бұрын

    Recorder, sunteți ca un DNA pentru noi! Deja s-au speriat baronnii de impactul documentarelor voastre! Respect maxim,oameni buni. 👍

  • @columb343
    @columb3434 жыл бұрын

    Cand va este dor de tara sa va uitati la recorder sa dispara dorul..

  • @alexandradun1953

    @alexandradun1953

    4 жыл бұрын

    Bine zis

  • @danielraducanu2441

    @danielraducanu2441

    4 жыл бұрын

    Nu -ti pot da mai mult de un like.13 Ani în UK and counting

  • @aktapur543

    @aktapur543

    4 жыл бұрын

    @erik masterchef Problemele din Romania nu pot fi rezolvate...

  • @aktapur543

    @aktapur543

    4 жыл бұрын

    @@rogervalentin4785 🤣🤣🤣 Ma faceti sa rad cu "votul", si nu psd trebuie eradicat ci membrii psd. Votam impotriva PSD, in cativa ani isi schimba numele partidului in cine stie ce altceva sau se unesc cu alt partid si o luam de la capat...

  • @yoyo82074

    @yoyo82074

    4 жыл бұрын

    @@rogervalentin4785 Nu sustin niciun partid politic ! Chestia cu " daca dispare PSD se face Rai pe pamant" e implantata de alti destepti sa prinda incredere oamenii in ei . PSD are si ea partea de vina , dar vad ca toti ati uitat de regimul Basist al PDL-ului. Indiferent de partid, toti vinovatii sau complicii trebuie sa dispara sau sa plateasca pentru tot .

  • @mikey369
    @mikey3694 жыл бұрын

    "Daca ma duc cu rola asta pana in capatul satului va termin bugetul local" =))))))

  • @iamu

    @iamu

    3 жыл бұрын

    A fost maxima asta :))

  • @panteaflorin

    @panteaflorin

    3 жыл бұрын

    Priceless!

  • @ionutb6524
    @ionutb65243 жыл бұрын

    Doamne ce material! Ma bucur ca am gasit asa ceva pe KZread ,am 15 ani si sincer incep sa imi dau seama la aceasta varsta cat de hoti, ca altfel nu am cum sa zic, sunt romanii un alt motiv pentru care as vrea sa raman in Romania si poate voi putea schinba asta daca nu eu poate altcineva sau chiar noi toti si tu care citesti acum comentariul asta

  • @dianamihaelapop5389
    @dianamihaelapop53892 жыл бұрын

    Sunteti geniali, prima data am vazut video-ul cu ,,animalul politic,, apoi am continuat cu ,,marele alb,, si apoi m-am luat cu celelalte😬 sunteti geniali! Chapeaux 🎩 bas

  • @VladutGeorgian
    @VladutGeorgian4 жыл бұрын

    Mi-aș face o televiziune numai să difuzez reportajele acestora

  • @Dan-pm4hd

    @Dan-pm4hd

    4 жыл бұрын

    cat costa?

  • @ciorbadegaluste2738

    @ciorbadegaluste2738

    4 жыл бұрын

    In televiziune se spun si minciuni!Preferam KZread!

  • @Dan-pm4hd

    @Dan-pm4hd

    4 жыл бұрын

    @@ciorbadegaluste2738 Pai majoritatea oamenilor de acolo isi iau informatiile. As vrea sa stiu cat costa sa pui un canal unde lasi playlistul de pe yt pe reapeat.

  • @tiberiuzabara6891

    @tiberiuzabara6891

    4 жыл бұрын

    trebuie sa fie si cineva care sa sustina financiar proiectul

  • @Dan-pm4hd

    @Dan-pm4hd

    4 жыл бұрын

    @@tiberiuzabara6891 Se poate sustine din crowdsourcing, pt ca nu are cheltuieli mari. Sunt dispus sa donez lunar pentru asa ceva. Sunt curios doar cat costa sa ti-l puna la un provider gen digi sau telecom sau de unde isi mai ia lumea tv in ziua de azi

  • @nistorstefanalexandr
    @nistorstefanalexandr4 жыл бұрын

    Mă simt legat complet de mâini și de picioare văzând aceste reportaje, la multe din ele am plâns de nervi.

  • @DanielaBarticel

    @DanielaBarticel

    4 жыл бұрын

    Idem

  • @spicydraks

    @spicydraks

    4 жыл бұрын

    Recorder demonstreaza contrariu. Adica nimeni nu este legat de picioare sa ii bage in tomberon pe corruti astia (asa cum fac ukrainieni de exemplu)

  • @EartAlienEB1

    @EartAlienEB1

    4 жыл бұрын

    Asa este...asa suntem e cancerul asta mult prea raspandit....e pacat de tara

  • @DanHaiduc

    @DanHaiduc

    4 жыл бұрын

    @@StefanST Cata vreme nu facem nimic, nu se prapadesc... chiar o duc bine in BMW-uri!!!!

  • @adrianignat84

    @adrianignat84

    4 жыл бұрын

    Ohooo! La multe dintre ele dacă-i aveam în față pe unii dintre nemernici, le tăiam mâinile cu toporul și le crestam limbile cu secera. Nu ești singurul care suferă văzând așa nedreptăți, stai liniștit. Dar până nu ne unim într-un singur gând în plm, ne dezbină muiștenii ăștia definitiv.

  • @stologg6489
    @stologg64892 жыл бұрын

    Nu știu de ce am impresia că au ajuns în țara asta oamenii să le fie mai frica de recorder decât de poliție. Cu poliția și cu controalele mai scapi, de recorder niciodată #BigLike 🙏🏻🙏🏻

  • @alingheorghe6692
    @alingheorghe66923 жыл бұрын

    Cum a zis Vadim Tudor : Romania nu mai poate fi condusa decat cu mitraliera !!

  • @tiberiufoale2577

    @tiberiufoale2577

    3 жыл бұрын

    sinu avea dreptate?

  • @E39ENTHUSIAST90
    @E39ENTHUSIAST904 жыл бұрын

    "vă tremură vocea, vă vine să plângeți?" 😁😁😁😁

  • @user-to8zp2wr9m

    @user-to8zp2wr9m

    3 жыл бұрын

    Îl doare adevărul 😂😂😂

  • @lecavalentin3344
    @lecavalentin33444 жыл бұрын

    Ăștia care au dat dislike la reportaj sunt primari din aceste comune... Rușine Rușine Rușine nesimțire pe față sincer.... 😢😢😢 Alooooo autoritățile care ne apară cică iarăși dormiți, dar asta este ceva normal, offff România trezește numai votați pentru o sticla de ulei și 50 de lei sau 100.... 😢😢😢😢DNA-ul stați cum a stat poliția la poarta lui Dincă! Serios? Chiar nimeni nu vede lucrurile astea... Domnule Președinte tu nu ai nici o reacție mutule?😢😢😢 Pune mâna și fa ceva din țara asta dacă tot spui că ești președintele tuturor romanilor! 😢😢😢 Corupția e mare... Iar noi plebea plătim taxe și impozite ca voi să puteți dormi bine... 😢 😢 😢

  • @jordydan1

    @jordydan1

    4 жыл бұрын

    Care autorități??? De aia sunt plătiți, sa doarmă!

  • @emanoilmazare1669

    @emanoilmazare1669

    4 жыл бұрын

    Cum adică autorități? Poate vrei să spui „Alooooo hoților care vă prefaceți că ne apărați.....etc.”

  • @laurentiuvasile6569
    @laurentiuvasile65692 жыл бұрын

    Multa sănătate și putere celor care realizează aceste documentare !

  • @travelerexperience84
    @travelerexperience843 жыл бұрын

    Alex, eu am crescut prin strainatate toata vista mea si nu am vazut o tara cu mai multi hoti decat in Romania, dar totusi cred ca is si romani care ajuta tara asta sa nu fie numa de rusine. Tu esti unu! Multumesc din suflet!

  • @kassppers

    @kassppers

    Жыл бұрын

    daca nu ati vazut tara unde se fura mai mult va invit la noi in rep.moldova unde toti stiu cine a furat miliardul si nimeni nu face ceva sa recupereze

  • @MrRaducu67
    @MrRaducu674 жыл бұрын

    2020 - apa Jiului e mai curata ca apa din reteaua publica.

  • @nestty8cv

    @nestty8cv

    4 жыл бұрын

    @Iu Iulitza O conspiratie, nu-i asa? Totul in Romania este perfect ce plm... Astia de la Recorder, niste conspirationisti... Si da, sunt sarcastic, in caz ca nu ai iq-ul necesar sa iti dai seama

  • @nicolaepopa837

    @nicolaepopa837

    4 жыл бұрын

    @Iu Iulitza pe care!

  • @alexanderberggg
    @alexanderberggg4 жыл бұрын

    *bataie de joc...felicitari RECORDER, din nou cat se poate de profesionisti*

  • @epebarcel
    @epebarcel Жыл бұрын

    Foarte bine si foarte tare " Recorder"!!!!!!!! Stimatilor,acest reportaje scoate la lumina pericolele pentru sanatate si abuzurile care s-au facut si se fac(si din pacate se va continúa sa se faca) si apa este doar unul din cele 3 Resurse Vitale!!! De care ne batem joc!!!Am zis resurse vitale??? Da??? Stiti care sunt resursele vitale AAP??? AER---APA---PAMINT(AAP)Sunt numite Resurse Vitale pentru ca,(pentru cine nu stie) fara ele nu exista viata!!! Oameni,flora,fauna...deci nu numai pentru noi oamenii!!! Distrugerea,alterarea,modificarea acestor Resurse Vitale inseamna,(tot pentru cine nu stie) in viitorul imediat,boli si epidemii,foarte rea calitate de viata iar pentru viitorul mai indepartat nu inseamna decit un singur lucru---MOARTE---!!!!! Rau traim deci prezentul si viitorul imediat si MOARTE lasam mostenire copiilor si copiilor nostri!!! Desteptati-va romaní si sa se trezeasca intraga umanitate!!!

  • @ex.timelapse
    @ex.timelapse2 жыл бұрын

    Mama deci mor ))) 1-imi place ca nu va interseaza baniii. 32:37 nu a ti cenzurat o.Ceea ce inseamna ca deja nu mai aveti bani pe acest clip si mai are si 40 de minute deci cati bani ati fi facut pe clipul asta... 2-respect maxim Alex Nedea si intreaga echipa Recorder. Keep up the good work!

  • @redrepublic2822
    @redrepublic28224 жыл бұрын

    Mulțumim că ați pus subtitrare și pentru cei surd-muți! 🙏

  • @crazzzz1000

    @crazzzz1000

    4 жыл бұрын

    Mr Shikigami ce intrebare tampita.... faina cum sa fie ai innebunit?

  • @TheMaster4999

    @TheMaster4999

    4 жыл бұрын

    @Mr Shikigami Ma intreb ce raspuns ai dorii sa primesti?

  • @crazzzz1000

    @crazzzz1000

    4 жыл бұрын

    Mr Shikigami informeaza-te pe marele Google si nu pune oamenii in situatii penibile.

  • @Aegis23

    @Aegis23

    4 жыл бұрын

    @Mr Shikigami Esti de-a dreptul penibil, la fel ca intrebarea pe care ai pus-o. Ca sa nu mai zic ca, inclusiv formularea, e cel putin insensibila.

  • @iulian_98

    @iulian_98

    4 жыл бұрын

    Nu cred că surdo-muți ştiu să citească, ei înțeleg doar limbaju semnelor, dar na

  • @Ciubowski
    @Ciubowski4 жыл бұрын

    Scuza oficiala "esti trimis, nu dau detalii, nu stiu, noi suntem bine aici".

  • @luciansand5628

    @luciansand5628

    4 жыл бұрын

    MichaelZu sau mai e aia...nu stiu ca nu-s de aici

  • @alin420_

    @alin420_

    4 жыл бұрын

    Ce mai jucam Michael? :)

  • @raduniculescu6559

    @raduniculescu6559

    4 жыл бұрын

    Dupa atata timp, dau de omul care mi a inspirat copilaria. Primul videoclip de tip playthrough la tn l am vazut. Imi este dor de vremurile de acum 10 ani, stateam dupa ce ieseam de la clasa intai pe calculator si ma uitam la michaelzu minecraft, ce vreumuri...

  • @dandobrota6498
    @dandobrota64982 жыл бұрын

    Felicitari, intr-adevar exceptional nivel ale reportajelor dvs !

  • @TITANICO41
    @TITANICO413 жыл бұрын

    Bravo, foarte bun reportajul. Îmi lasă ochii uzi, când văd că după 20 ani România nu sa schimbat deloc.

  • @Clau-yx9wc
    @Clau-yx9wc4 жыл бұрын

    Felicitări Recorder nr 1 în România! Susținere maximă și un mare 👍

  • @EvL--_--

    @EvL--_--

    4 жыл бұрын

    Da, bravo baieti, presa de calitate, tot asa si la mai mare!

  • @heroinne4229

    @heroinne4229

    4 жыл бұрын

    Recorder,cum catalogati acest lucru ca si " recognizing people from embarassing places ?" spune-ti cine va da fonduri :))) O sa fie comentariu sters oricum ;)

  • @EvL--_--

    @EvL--_--

    4 жыл бұрын

    @@heroinne4229 Nu inteleg de ce conteaza cine le da fonduri, au mintit cu ceva in reportaj? Care-i treaba? Si ce-i amuzant in toata situatia asta, prin toata tara se fac "investitii in infrastructura" care nu sunt altceva decat mijloace de a fura!!! Despre aia se vorbeste aici, si pe tine te roade curiozitatea ca cine-i plateste pe cei de la Recorder? Bine ca-i plateste cineva sa mai existe CEVA jurnalism obiectiv si la noi ...

  • @arkantos2227

    @arkantos2227

    4 жыл бұрын

    @@heroinne4229 uite că nu ți-a fost șters și ți s-a dat voie să spamezi ca un meltean. Până la urmă, ce vrei?

  • @heroinne4229

    @heroinne4229

    4 жыл бұрын

    @@arkantos2227 Nu mi-a fost sters reply ,dar comentariul a fost sters,oricum vream sa spun daca tot oamenii acestia sunt atat de curati si buni si jurnalisti onesti fara target politic,pe cand sa asteptam un documentar despre legaturile lui iohanis cu pedofilia si traficul de copii ? Ciudat ca nu se vorbeste despre asta,sunt sigur ca e doar paranoia mea si voi sunteti niste jurnalisti onesti,nicidecum cu fonduri de la liberalii europeni , dar se poate vorbii ? Ca , vad ca ati vorbit despre tot felul de chestii,culmea doar despre asta nu !

  • @andreiclaudiu9494
    @andreiclaudiu94944 жыл бұрын

    Nimeni nimic: Recorder: va este frica? Felicitari Recorder!

  • @blackone1762
    @blackone17623 жыл бұрын

    Voi, ce-i de la recorder a-ti putut afla aceste detalii de evaziune fiscală la drumul mare, dar ce-i de la DIICOT și ANAF nu au putut. Bravo lor multă stimă si respect statului român!!

  • @emilcislaru1085
    @emilcislaru10853 жыл бұрын

    Excepțional reportajul! Dezastrul uriaș demascat în acest material ar fi trebuit sa provoace o adevărată revoluție în sistem, politica, autorități de toate felurile... din nefericire, nimic! Respect!

  • @RecorderRomania
    @RecorderRomania4 жыл бұрын

    Această investigație n-ar fi fost posibilă fără contribuția donatorilor Recorder. Dacă vreți să ne susțineți, o puteți face aici: recorder.ro/sustine/. Am deschis și varianta de susținere (membership) direct în KZread, disponibilă aici: @t.

  • @organicland1489

    @organicland1489

    4 жыл бұрын

    Poti face si o investigatie in Firtatesti ,judetul Valcea??sunt lucruri necurate acolo

  • @adypiciu30

    @adypiciu30

    4 жыл бұрын

    Mergeți și in țara Oașului și faceți Investigați sa vedeți cine câștiga toate licitațiile . Inafara de prodexim SRL nucâstiga nimeni adică mogulul Petre Muresan fost șef PDL SATU mare

  • @ralucaherman736

    @ralucaherman736

    4 жыл бұрын

    Din vara lui 2017 dragii mei! Keep up the good work! Sper sa va întâlnesc intr-o buna zi!

  • @dutz1117

    @dutz1117

    4 жыл бұрын

    eu va donez mereu pe paypal

  • @494949david

    @494949david

    4 жыл бұрын

    DE CE NU VA ACTIVATI ABONAMENTUL ? Tot odata , daca tot aveti astfel de documente , dovezi , de ce nu depuneti plangere la DNA ?

  • @elenagisa1318
    @elenagisa13184 жыл бұрын

    "Va vine sa plangeti?" ahahahahah, prea tare reporterul!!!! Bravooooo!!!!!!

  • @10dread37

    @10dread37

    4 жыл бұрын

    :)))))

  • @Ai0n

    @Ai0n

    4 жыл бұрын

    Mie mi-a venit sa plang dupa reportajul asta :(

  • @elenagisa1318

    @elenagisa1318

    4 жыл бұрын

    @@Ai0n Eu am plecat din tara ca sa nu mai plang.

  • @thaissneakers
    @thaissneakers3 жыл бұрын

    E incredibil ce se întâmpla in România , și este la fel de incredibil ca exista persoane cum sunt cei de la recorder care ne arată adevarul și realitatea cruda din țara ! Schimbarea in bine începe cu cei care gândim gen Recorder !

  • @Mihai791
    @Mihai7913 жыл бұрын

    Cata răbdare poate avea acest reporter .

  • @flaviusgorea6209
    @flaviusgorea62094 жыл бұрын

    Documentarele voastre ma inspira sa ma implic in tara asta Respect

  • @adrianignat84

    @adrianignat84

    4 жыл бұрын

    Te inspiră să te implici? La ce mod? Poate ne adunăm mai mulți, că și pe mine mă interesează.

  • @NicolaMihaita

    @NicolaMihaita

    Жыл бұрын

    Daca te implici te mananca astia de viu..te pui cu jigodiile astea? astia sunt in stare sa te otraveasca

  • @omi685

    @omi685

    Жыл бұрын

    ​@@NicolaMihaita Care este alternativa? De otrăvit tot te otrăvesc, probabil nu ai observat că acei indivizi mint cetățenii în legătură cu apa nepotabilă contaminată cu materii fecale. Plus câte alte înșelăciuni sunt puse la cale de alți șarlatani.

  • @ionadrian652
    @ionadrian6524 жыл бұрын

    Recorder numarul 1 all time in Romania . Va multumesc pentru toate videoclipurile postate si va doresc numai bine la toata echipa . Va salut cu respect

  • @88taticu

    @88taticu

    Жыл бұрын

    mai traiesti masefule

  • @mariasalceanu3980
    @mariasalceanu39803 жыл бұрын

    Recorder,munca voastra e uriasa,profesionista si onesta! Rezultatele ma duc la concluzia: e INSPAIMANTATOARE realitatea! Cu permisiunea voastra as zice: AUTODISTRUGERE!

  • @TheOlivix
    @TheOlivix3 жыл бұрын

    Recorder, sunteti fenomenali!!!! Voi sunteti presa libera! Voi reprezentati adevaratul jurnalism!!! Bravo!! Dati dovada de patriotism adevarat! Noi restul dam dovada de lasitate si nepasare! Ar trebuii ca oamenii din satele/comunele/orasele cu pricina sa il ia pe asa-zisul ,,domn"(o scarba imputita, o canalie, o bacterie fecala) primar deoparte si sa ii puna niste intrebari legitime!!! Numai ca la noi in Ro, toti care sustin un partid au imunitate cand vine vorba sa justifice banii! Recorder, pregatiti-va sa fiti asasinati...astia sunt in stare sa scape de voi printr-un asa zis accident de masina neintentionat...asa v-a fost scris...nu stiu cine va apara in momentul de fata, dar ma rog la Dumnezeu sa va apere El de jigodiile astea infecte, pline de bani! Sunt sigur ca deja aveti la activ zeci de amenintari care mai de care mai periculoase...sper ca reportajele voastre sa ajunga pe masa comisiei Europene! Sa ajunga pana la CEDO !!! Sper ca macar ei sa poata lua masuri impotriva corupției din România...sper, dar nu mai cred in justitie si dreptate de mult....din pacate.....

  • @TomaNeagu
    @TomaNeagu4 жыл бұрын

    Primarul ala cand a inceput sa turuie la 6:14 zici ca e la ora de istorie, cand il asculta in fata clasei! :))))))

  • @mariusciobanu8836
    @mariusciobanu88364 жыл бұрын

    Un nou reportaj de calitate, despre amploarea hoției din România...Excelent video ,mă înclin cu respect, Recorder !

  • @gheorghenedelcu271

    @gheorghenedelcu271

    4 жыл бұрын

    O mare bataie de joc primari alesi din un singur tur mafia pesedista

  • @lungumarin9062
    @lungumarin90629 күн бұрын

    Nivelul reportajelor voastre este fenomenal. Bravo.

  • @gabrielhirtescu1097
    @gabrielhirtescu1097 Жыл бұрын

    extraordinar !! astia chiar merita puscarie pe viata ! mint cum respira !! bravo recorder !!

  • @Andrew_Price
    @Andrew_Price4 жыл бұрын

    ”De ce scrie accesul interzis elevilor?” (Interrogation 100 skill)

  • @alexandruminzat164

    @alexandruminzat164

    4 жыл бұрын

    :) :)) :)))

  • @arkantos2227

    @arkantos2227

    4 жыл бұрын

    Toți sunt putrezi, de la cap la coadă. Și la noi în gimnaziu, mergeam la competiții, așa amărâți, ne dădeau echipamentele rupte, peticite, ne antrenam cu mingi proaste... dar mai luam locurile 2,3 și câștigam mingi de handbal sau fotbal noi, de bună calitate. Și nu numai. Toate dispăreau, furate de profesori, într-o lună și iar jucam cu rebuturile. Aceeiași care ne sabotau... luând bani în plic de la părinți ca odraslele lor netalentate să fie titulari și să se mândrească cu ei. Dirigintele ne-a luat bani pentru stadion de fotbal (s-a construit o grădiniță privată pe locul ăla mai târziu), pentru paznici (aveam paznici și jandarmi de la primărie, fiind o zonă periculoasă) și pentru o capelă (s-a construit un depozit acolo, pâna la urmă). Dar banii i-a luat, iar când a devenit director adjunct, ne-a abandonat clasa. Tipic românilor, colegii și părinții l-au regretat... pe hoț. La liceu, femeile de serviciu furau hârtia igienică, săpunul lichid, echipamentele de curățenie și-și aduceau ciurucurile de acasă în locul lor... dând vina pe liceeni bineînțeles. Nu ne vindecăm cu una, cu două.

  • @eizi0901

    @eizi0901

    4 жыл бұрын

    Ba, dar ce raspunsuri dau cei interogati , sa moara familia lui Iliescu in parnaie

  • @chokeesound1869

    @chokeesound1869

    4 жыл бұрын

    =]]]]]]]]]]

  • @OchiiDinUmbraa

    @OchiiDinUmbraa

    2 жыл бұрын

    Am fost la unul din cele mai bune licee din Iasi, la Emil Racovita si dirigenta mea se lauda cum in scoala asta gasesti hartie igienica la baie, ca si cum asta ar fi o realizare imensa, si sa nu ne mai plangem ca scoala are internet de 50mb impartit la 40 de calculatoare. Practic, cu un abonament de 80 de lei la vremea aia, eu aveam acasa internet de 100mb, adica de 100 de ori mai rapid decat cel de la scoala. Am uitat sa mentionez ca eram intro clasa de mate-info, cu 7 ore de informatica pe saptamana.

  • @ionicamarian352
    @ionicamarian3524 жыл бұрын

    Of, nici in cele mai optimiste vise nu reusesc sa vad cum ne mai revenim, noi, ca natie!

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc24305 ай бұрын

    Multumim Recorder sunteti niste ingeri pentru noi oameni de rand va doresc multa sanatate si multa bafta

  • @sebit2874
    @sebit28742 жыл бұрын

    Excelenta emisiune!!!! Felicitari!

  • @batarflayomida
    @batarflayomida4 жыл бұрын

    Cu fiecare reportaj făcut de Recorder, tot mai mult îmi crește dorința de a-mi cumpăra o pușcă cu lunetă și să devin justițiar. Cuțitul a ajuns de mult la os, în țara asta trebuie făcut curat, începând cu cei de sus PUȘI! ps: Jos pălăria Recorder

  • @andreiaromanesei9270

    @andreiaromanesei9270

    4 жыл бұрын

    @Impos1bl3 si politicienii nu sunt?

  • @andreiaromanesei9270

    @andreiaromanesei9270

    4 жыл бұрын

    @Impos1bl3 poate par mai sadic dar trebuie să așteptăm ca toți comuniștii din România să moară ca apoi generațiile tinere sa faca ceva.Asta daca mai există o România după 20 de ani

  • @user-xj9vh6rt4b

    @user-xj9vh6rt4b

    4 жыл бұрын

    da iti cumperi imi cumpar si eu

  • @batarflayomida

    @batarflayomida

    4 жыл бұрын

    @Impos1bl3 salut, nu sunt bolnav psihic, acum sunt răcit un pic, dar iau paracetamol, lamaie cu miere de albine și ceai, sper să-mi treacă.

  • @batarflayomida

    @batarflayomida

    4 жыл бұрын

    @Impos1bl3 când eram mic, mergeam la școală prin noroi 6km pe jos, în 2007 când am aderat la UE, la vremea aceea primarul din comună a zis că maxim în 3 ani toate satele vor fi racordate la apă curentă, canalizare și o să se facă asfalt, nici în ziua de astăzi nu este nimic din ce sa promis. Copii mei vor merge prin noroi până la școală. Eu am doar o viață, de așteptat, să aștepte administrația. Dacă te duci să faci protest pașnic nu rezolvi nimic. Cei din administrație au mașini gen Volvo XC90 din 2018, BMW X5, VW Touareg, vile terenuri s.a.m.d, sunt niște țărani cocliți care sunt analfabeți funcționali, și oamenii bătrâni și ceilalți care nu au posibilități (au avut mai puțin noroc decât ceilalți) merg în continuare cu cizme, căruțe și muncesc pe unde pot ca să-și facă o niște condiții pentru casă cât de cât decente pentru sec XXI... că de ce privește Statul Român.....

  • @CGAlecs
    @CGAlecs4 жыл бұрын

    Hai ca le faceti treaba celor de la politie si dna , bravo recorder! din nou.

  • @luciansand5628

    @luciansand5628

    4 жыл бұрын

    Si pentru autorități parca vad ca tot nu e de ajuns incat sa ia o decizie in privința asta...asta e mai suparator

  • @muculatomic

    @muculatomic

    4 жыл бұрын

    Le da de munca, sa vina si dna si politia sa mai ia o spaga. Ca au indraznit alti sa fure fara ei

  • @valigoti

    @valigoti

    4 жыл бұрын

    Pai oamenii de la Recorder le aduce la cunostinta organelor abilitate prin aceasta filmare, dar ele vor dormi in continuare.Unde a-ti vazut in ultima vreme,in tara noastra ce se face dreptate?nicaieri in Romania noastra cea de toate zilele.Oamenii mor cu zile,sunt furati chiar de edili cum e in acest reportaj ,padurile defrisate ,etc.etc..Stati linistiti ,chiar daca se vor sesiza va fi de forma si bla,bla,bla nimic nu se va rezolva.

  • @anamutaf4138
    @anamutaf4138 Жыл бұрын

    doamne fereste ce se face in ROMANIA,Dumnezeu sai dee sanatate primarului nostru Eugeniu MUTAF om cinstit si drept,pe care intr-adevar i-l doare sufletul pentru locuitorii oraselului nostru,toate lucrarile s-au facut ,dupa cerinta ,ne-a facut drumuri ,casa de cultura ,gaz ,apa buna de baut,strazile luminoate a cistigat doua tururi ,daca va mai candita o sa-l alegem din nou!

  • @gkorogiaparthenamaria4484
    @gkorogiaparthenamaria4484 Жыл бұрын

    Extraordinar.... am rămas fără cuvinte.....groaznic începând din vîrful primăriei și toată echipa bugetară din acestă comună.... WOOOW ....

  • @berillaz
    @berillaz4 жыл бұрын

    Respect și plecăciune celor de la Recorder. Avem nevoie de o asemenea presă și jurnaliști imparțiali și profesioniști.

  • @LinuxNetwork
    @LinuxNetwork4 жыл бұрын

    -Cum vi se pare? -Oribil deci oribil,oribil! Bravo baieti inca un reportaj de mare greutate! Felicitari!!

  • @cristiana1373
    @cristiana13733 жыл бұрын

    Noi nu trebuie sa facem autostrazi! Noi trebuie sa facem puscarii! Si multeee! Hai Kovesi, pe iei! Bravo Recorder

  • @antonia-oliviagiura4223
    @antonia-oliviagiura42233 жыл бұрын

    Felicitări reporterului și ziarului care l a trimis , daca s ar uni toți ziariștii corecți din toată țara cu aceste reportaje și le ar prezenta guvernanților , parlamentarilor că sa i oblige să-și facă datoria ,poate că s ar schimba lucrurile în țară !

  • @theoutsider6699
    @theoutsider66994 жыл бұрын

    Din pacate documentarele astea sunt atat de bine facute incat cu fiecare vazut imi doresc mai mult sa plec din tara asta.

  • @Caramida99
    @Caramida994 жыл бұрын

    Meritați să aveți o emisiune la TV, să vadă cât mai multă lume ce se întâmplă cu adevărat

  • @ionutalexandru9350

    @ionutalexandru9350

    4 жыл бұрын

    Caramida99 exact , aici suntem putini

  • @latestb

    @latestb

    4 жыл бұрын

    :)) si sa se difuzeze pe TVR1 ca majoritatea atata prind..

  • @andreeach563

    @andreeach563

    4 жыл бұрын

    @@latestb 😂😂

  • @latestb

    @latestb

    4 жыл бұрын

    @@andreeach563 Esti frumoasa, vrei sa te mariti cu mine?

  • @alexrodi803
    @alexrodi8033 жыл бұрын

    Sunteti buni. Calmul vostru, si intrebarile logice ii pun in dificultate si ii deranjează vizibil.

  • @waterfall836
    @waterfall8363 жыл бұрын

    Va multumim Recorder pentru curajul pe care aveti de a tine piept adevarului celor care mint, fura si se tin oameni mari. Aceste videouri ar trebui duse direct la EU si aratat unde merg banii. Succes in continuare.

  • @abbahshdbcj
    @abbahshdbcj4 жыл бұрын

    6:30 "pentru a beneficia de toate nevoile necesare pentru crearea de condiții" Vai, lume...

  • @TudorascuBogdan

    @TudorascuBogdan

    4 жыл бұрын

    conditii ce asigura nevoile necesare tuturor beneficiarilor pentru a beneficia de toate nevoile necesare pentru creearea de conditii. Poti sa te duci infinit :))

  • @adriang5693
    @adriang56934 жыл бұрын

    Doamna Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al Parchetului European, ne apucam si noi curand de treaba? Hai ca nu se mai poate!!!

  • @Gaby-jr7gm

    @Gaby-jr7gm

    4 жыл бұрын

    Mai asteapta, tu chiar crezi ca de acolo va veni salvarea??? Sunteti naivi cu totii, credeti ca omul merge pe apa asa si cu Kovesi and company...

  • @amerikaine

    @amerikaine

    4 жыл бұрын

    @VALENTIN MĂGUREANU CORECT, RROMANIKA TARA PULII SI A FRIPTURII, 90% DIN ROMANI SUNT HOTI SI SPAGARI, NICIODATA NU SE VA SCHIMBA CEVA , UN NEAM DE MILOGI !

  • @ozeki6

    @ozeki6

    4 жыл бұрын

    Traiesti in deziluzie

  • @amerikaine

    @amerikaine

    4 жыл бұрын

    @@ozeki6 Serios ? Uita-te oriunde dar oriunde in Rromanika si acum in pandemie , in orice loc se poate lua spaga s-au fura se fura , se inseala , se minte , si femeia de serviciu daca poate fura un sapun s-au o rola de hartie igienica o fura de la munca. Nu-mi spune tu mie sistemul tigano-rromanesc .M-am saturat de vrajeala, da traiesc in deziluzie vazand adevarul, stiu ca nu se mai poate schimba nimic in saracia si mizeria noastra de tara pana nu se dau legi noi cu pedepse triplate si confiscarea averilor , altfel nimic nu se va schimba in jigodismul nostru , romanul ca si tiganul e o netie de hot, cu asta am ramas invatatura de la comunisti transmisa din tata-n fiu ...La arabi in unele tari exista o lege in vigoare ,daca te prinde ca furi iti taie mana , noi suntem europeni nu merge, dar macar date legi serioase , altfel asa vom ramane la infinit .Te-ai intrebat de ce nu se dau legi serioase in Romania ? Pentru ca stiu toti politicieni ca nu exista nici unul din cei care lucreaza cu banii statului nu se pot orpi din furat si inbogati . Si cei ce stati in orasele mari nu prea stiti de saracia si prostiea din provincie ,de mizeriile primarilor, politicienilor , politailor pe care le fac oamenilor de rand adica pulimii !!!

  • @ozeki6

    @ozeki6

    4 жыл бұрын

    @@amerikaine Faceam referire la Kovesi, nu la ce se intampla in Romania. Evident ca trebuie facut ceva in legatura cu situatia actuala si in acelasi timp e evident ca nu o sa faca nimeni nimic, mai ales Kovesi care face parte din sistem.

  • @alexandruvilceleanu1195
    @alexandruvilceleanu1195 Жыл бұрын

    Si n-o să facă nimic . Tot așa o să rămână . Mulțumesc pentru realitate.

  • @asiguratorul
    @asiguratorul2 жыл бұрын

    Bravo, va felicit pentru tot efortul depus!

  • @scoobybogdan2129
    @scoobybogdan21294 жыл бұрын

    Dacă aş şti că mâine tre să-mi predau testamentul Aş umple azi de bombe tot Guvernul şi Parlamentul.

  • @voicuoana-bianca330

    @voicuoana-bianca330

    4 жыл бұрын

    Bazooka, rar fenomen. Da' la noi merge și așa, ca la români.

  • @joshualechintan9441
    @joshualechintan94414 жыл бұрын

    Acest băiat ar trebuii sa candideze ca primar... Esti un om excepțional!

  • @Fabian-xt7xd
    @Fabian-xt7xd3 жыл бұрын

    Vai lor, ce sã spun...! Ce cautã oamenii incompetenți în primãriile satelor? Am rãmas cu un gust amar, dupã acest reportaj!

  • @radugamer9624
    @radugamer96243 жыл бұрын

    Va felicit! Voi sunteti singurii din toata romania, câinii de paza ai societății! Atat! În rest... nu a existat și nici nu exista presa în România! E simplu! Ma inclin!

  • @ovidiumihai7942
    @ovidiumihai79424 жыл бұрын

    Mă tot întreb oare câte amenințări au primit băieții de la Recorder , aștept un răspuns băieți 😕😕

  • @nelutzu2688

    @nelutzu2688

    4 жыл бұрын

    stai linistit nu ii ameninta nimeni si stiu ei de ce.

  • @GabrielNica

    @GabrielNica

    4 жыл бұрын

    @@nelutzu2688 ii ameninta, chiar in material a fost o amenintare, prin patronul de la Condoru.

  • @nelutzu2688

    @nelutzu2688

    4 жыл бұрын

    @@GabrielNica eh de astea sau mai văzut adica amenințări de ochîi lumii.

  • @nelutzu2688

    @nelutzu2688

    4 жыл бұрын

    @@GabrielNica as vrea sa iti reamintesc ura antenei 3 fata de elena udrea si chiar astăzi au dat o stire despre ea cum dânsa ea săracă pe muzica de manele. Adica acum ea este aliată lor din dușmanul suprem.

  • @paparasabin8342
    @paparasabin83424 жыл бұрын

    Exact realitatea românească. Încă odată ați reușit să dați pe fata furtul cu bunăstirea incompetenților care ar trebui sa se asigure de bunăstarea localităților pe care le reprezintă. La noi mai rău ( com Târnava jud SIBIU) nici măcar nu au fost in stare sa facă rețeaua de apa-canal funcțională, au făcut săpături prin 2014-2015 parca au băgat tubulatura dar.... cam atât, nici în prezent nu avem apa și canalizare de drumuri nici nu are rost sa pomenesc! Va așteptăm și pe la noi!!

  • @a.zimbru3455
    @a.zimbru34552 жыл бұрын

    Si daca le arati si le pui intrebari nu le convine, asa sunt bugetarii in Romania. Rusine Bugetarilor, Respect Recorder!

  • @irinaagnes1250
    @irinaagnes1250 Жыл бұрын

    Ar fi bine de stiut cum s-a terminat...daca s-a terminat..cine a fost gasit raspunzator, cine a platit pt dezastrul si coruptia prezentate. Multumesc pt efortul depus, Recorder!

  • @Alyn1989
    @Alyn19894 жыл бұрын

    Odihneste-te in pace Guvern al Romaniei! Absolut incredibil cat de mult este adancita tara noastra in coruptie, iar acesta este rezultatul indiferentei / lipsei de atitudine colective. Ultima solutie este votul, in rest, prea tarziu. 😞 Multumesc Recorder pentru aducerea adevarului in prim plan.

  • @nelutzu2688

    @nelutzu2688

    4 жыл бұрын

    te cam contrazici singur si stii de ce? guvernul romaniei actual este pnl,coruptii din film sunt din psd deci sunt toti la fel sau nu?

  • @Alyn1989

    @Alyn1989

    4 жыл бұрын

    @@nelutzu2688 Guvernul in intregime nu reprezinta Romania.

  • @nelutzu2688

    @nelutzu2688

    4 жыл бұрын

    @@Alyn1989 pai te cred da nu te jura dar e vorba de pnl nu?

  • @nelutzu2688

    @nelutzu2688

    4 жыл бұрын

    @@Alyn1989 sau tu nu faci deosebire intre cine e la guvern acum si cine a fost sau nu prea intelegi nimic la tine e talmes balmes)))

  • @Robert___xyz

    @Robert___xyz

    Жыл бұрын

    ultima soluție nu e votul, soluția ar fi să cadă peste țara asta un război de 3x ori mai mare ca în Ucraina și cine mai rămâne la urmă viu... să clădească țara de la zero.

  • @alinbarsan1990
    @alinbarsan19904 жыл бұрын

    Cum se mai bâlbâie nenorociții când sunt prinși cu “mâța în sac” 😳

  • @smojo8027
    @smojo80274 жыл бұрын

    Am si eu o intrebare destul de simpla , nimeni nu poate sa mearga cu aceste dovezi la o judecatorie europeana? nu exista un om , avocat sau ce trebuie sa fie care sa poata merge cu aceste dovezi la o curte europeana sau ceva mai mare , nu stiu ce institutie . Nu sunt expert , doar intreb.

  • @mykeitaro14

    @mykeitaro14

    4 жыл бұрын

    Si eu mi-am pus aceasi intrebare! Astept raspuns, va rog.

  • @capone233

    @capone233

    4 жыл бұрын

    Ba da pot merge stii vorba aia daca ai sange in coaie faci le poti face fata asa daca nu ai lasi capul jos

  • @smojo8027

    @smojo8027

    4 жыл бұрын

    Si asta este adevarat , dar chiar nu se gaseste un om care sa se riste pt tara? Sunt atat de multi oameni care se cred mari patrioti . Sau sa incerce cineva mai inteligent care sa formeze un grup care sa reprezinte de sub anonimat . Dar probabil cei mai inteligenti stiu ca politicienii din alte tari te sapa ca astia din ro.

  • @ionutionut1944

    @ionutionut1944

    4 жыл бұрын

    Nu există - românii sunt lași ...așa ziși patrioți de internet gen Mălin Bot o face pentru BANII ! Alții au interes politic .....

  • @BuNacC

    @BuNacC

    4 жыл бұрын

    @@ionutionut1944 e destul de evident ca Bot e finantat de PNL. Ataca doar ce e platit sa atace.

  • @jackcrouse6530
    @jackcrouse65304 жыл бұрын

    Cand incepe Kovesi noul job, are deja o gramada de material de vizionat :).

  • @taviariton5140

    @taviariton5140

    4 жыл бұрын

    Nu si daca acolo sus va fi cine trebuie sa fie.

  • @georgesavin2908

    @georgesavin2908

    4 жыл бұрын

    sa stii si tu kovesi leaga doar oameni corecti pt ca ea de la astia isi castiga comisoanele :)) asa ca... jack crouse mai usir cu kovesi

  • @notoriousbig3k

    @notoriousbig3k

    3 жыл бұрын

    @@taviariton5140 ea este sefa procuraturii europene biroul abia sa infiintat era vb de alege seful de aia multe interogari si 1000 de interviuri cu toti candidatii iar biroul este independent politic nu are voie in schimb sa faca investigatii pe motiv sentimental legat de tara toate dosarele se ia pe rand ala este regulamentul este vina presedintelui Iohannis ca a sustinu demisia ei din DNA deoarece el este in barca cu cele 5 proprietati ilicite pe care le vinde si cumpara intruna pe urma le inchiriaza si o ia de la capat ...

  • @taviariton5140

    @taviariton5140

    3 жыл бұрын

    @@notoriousbig3k . Vezi ca au la Lidl oferta la litere mari, puncte si virgule. Ar fi pacat sa ratezi ocazia.

  • @mariuscurt8776
    @mariuscurt87763 жыл бұрын

    Am fost incercat de toate sentimetele posibile (mila, manie, recunostinta, desgust, suferinta, rusine, vinovatie etc), vazand acesti misei cum taceau la niste intrebari atat de simple, dar nu lipsite de o forta uraganica, care a scos la iveala neputinta minciunii, in fata adevarului, a prostiei in fata intelepciunii, a dublicitatii in fata sinceritatii, a lasitatii in fata curajului. Ati fost micutul David in fata marelui goliat, care in final a castigat. Dumnezeu sa va binecuvanteze pentru tot efortul depus! Sper din inima ca acest clip (si nu doar acesta) sa fie fie vizionat de cat mai multi tineri. Sa ne imbracam cu adevarurile Bibliei, precum neprihanirea, adevarul, respectul, curajul si cu demnitate sa traim pentru O ROMANIE MAI FRUMOASA. Cu mult respect :)

  • @Sclerohouse
    @Sclerohouse4 жыл бұрын

    Premiul Oscar pentru cei mai buni jurnalisti ! va iubim si va respectam

  • @Ionut_101
    @Ionut_1014 жыл бұрын

    Am plâns am plâns am plâns!!!! Criminalilor !!! Ne otrăviți copiii !!! Nu mai avem viitor in România !!! Doamne ce am ajuns!!! Criminalilor !!!

  • @EartAlienEB1

    @EartAlienEB1

    4 жыл бұрын

    Te inteleg perfect .

  • @naturae-studiosum
    @naturae-studiosum3 жыл бұрын

    Tot respectul pentru Recorder. Sunt placut surprins de curajul de care dau dovada acesti jurnalisti.

  • @nicaandrei2516
    @nicaandrei25162 жыл бұрын

    Acești oameni trebuiesc susținuți, sunt surprins să văd că în România există asemenea canal de youtube

  • @alexandrufilipescu1301
    @alexandrufilipescu13014 жыл бұрын

    E foarte tare acest reporter, are un fel de a aborda pe toata lumea in asa fel in cat reuseste sa discute cu toti si chiar sa se dea de gol fara sa ii irite. Este chiar destept si ager, bravo!!

  • @robicansteineustache4852
    @robicansteineustache48524 жыл бұрын

    Hai ca e bine! M am enervat dupa doar 3 minute. Si a facut datoria reportajul=))

  • @user-cq8gm7wd3d
    @user-cq8gm7wd3d7 ай бұрын

    sunteti oameni de nota 100 bravo voua

  • @irinarusu5523
    @irinarusu55233 жыл бұрын

    Superba echipa de jurnalisti adevarati! Bravo voua pt curaj si determinare! JOS PALARIA!!!

  • @stefanbachis9107
    @stefanbachis91074 жыл бұрын

    Sunteți buni măi fraților Recorder. Ce primari și ce slăbănogi de oameni. Vai de capul nostru. RUȘINE SĂ VĂ FIE

  • @lethaltouch5629
    @lethaltouch56294 жыл бұрын

    Mai profesionist de atat nu se putea, multumim recorder

  • @raulsmecher8564
    @raulsmecher85643 жыл бұрын

    Esti cel mai tare om care exista la momentul actual in romania

  • @bogdanbenchea3840
    @bogdanbenchea38403 жыл бұрын

    As ruga echipa de investigatie, sa ajunga cu aceste dovezi pâna la persoanele ce au oferit fondurile pentru dezvoltarea retelelor de apa potabila in Romania, si sa fie trasi la raspundere, toti hotii ce reprezinta acea " Jungla Romania".

  • @badeafabian
    @badeafabian4 жыл бұрын

    "Esti omul lui Basescu" :))

  • @ursuletulvrancean7544

    @ursuletulvrancean7544

    4 жыл бұрын

    Păi acolo sunt toți ai lui Dragnea, așa că toți cei ce se interesează de lucruri nefăcute sau făcute dezastruos, sunt oamenii lui Băsescu, Johannis, etc.

  • @mehightmi

    @mehightmi

    4 жыл бұрын

    "te trimete basescu la furat" - V.T.

  • @alieNussss

    @alieNussss

    4 жыл бұрын

    Cea mai buna aparare e atacul. Tipic psd. Nu conteaza ca Dragnea are Hoteluri, vile, conacuri, case si miliarde de euro in banci, Johannis e vinovat ca are 3 apartamente si 3 case din care 4 primite ca mostenire de la familie dupa plecarea in Germania.

  • @andreeaalexandra1546
    @andreeaalexandra15464 жыл бұрын

    Ma gandesc oare cum ar reactiona primarii ca atunci cand le dati interviu sa ii laudati bine mai intai, iar apoi sa incepeti sa le puneti intrebari la sange=))) Le ati da un brain freeze

  • @FranciscVasile

    @FranciscVasile

    4 жыл бұрын

    deja le-a dat brain freeze cand i-a intrebat lucruri simple. cine e AFIR, cine va da banii, parca erau frati cu ala cu "degajamentul unui burlan"

  • @andreeaalexandra1546

    @andreeaalexandra1546

    4 жыл бұрын

    @@FranciscVasile trist e ca nici macar nu si invata replicile.. Practic nici nu i intereseaza sa mai fie ascunse treburile astea.. e "normal" deja

  • @Biborteniy
    @Biborteniy Жыл бұрын

    Mulțumim ca ne arătați România așa cum este ea de fapt … cei mai buni 💪💪FELICITĂRI !!!!

  • @StudioTM1
    @StudioTM1 Жыл бұрын

    Jos palaria pentru tot ceea ce faceti. Aceste vidoclipuri ar trebui sa ajunga la UE , Sa vada ce se intampla in majoritatea primariilor din Romania. Mult succes in tot ceea ce faceti.

  • @manuelazainescu77
    @manuelazainescu774 жыл бұрын

    Această problemă e in TOATE satele românești ...😭😭

  • @osanmarius6925

    @osanmarius6925

    3 жыл бұрын

    Adevarat eu la mine in sat in Romania inca nu am canalizare si nici apa trasa , decat apa de la fantana. Trist ...Romania noastra nu isi va mai reveni ..poate vom fi si ocupati ca si teritoriu.

  • @sikerslalatm3147

    @sikerslalatm3147

    3 жыл бұрын

    @@osanmarius6925 chestia cu teritoriul e cea mai tâmpită chestie care am auzit-o

  • @xante8

    @xante8

    3 жыл бұрын

    @@sikerslalatm3147 Eh, propaganda din est inca mananca creiere. Cand nu pot sa zica de trai mai bun ... zic de valori traditionale si ca ne ocupa strainii tara .... Dupa cum se vede numai romani "patrioti" in reportaj ... fura apa copiilor si babelor din exces de "patriotism"

  • @razvanpopa2994

    @razvanpopa2994

    3 жыл бұрын

    Alti numa in poze vad apa la robinet.

  • @stefansilaghi8774

    @stefansilaghi8774

    3 жыл бұрын

    Unde este PSD

  • @lucaghinescu
    @lucaghinescu4 жыл бұрын

    Doamne în ce hal a ajuns România 😥😥

  • @MIX-cy2yo
    @MIX-cy2yo3 жыл бұрын

    Incredibil....de-a dreptul incredibil! Astia toti ar trebui condamnati la munca silita PE VIATA!!!