GETO-DACII. Adevărul istoric vs. ignoranța păguboasă a autorităților românești (cu Gen. M. Chelaru)

Românii sunt moștenitorii unor culturi extraordinare precum Cucuteni, Boian, Gumelnița, Hamangia, cultura Geto-Dacică și, cu toate că aceste culturi sunt excepționale în economia istorei europene, autoritățile românești sunt incapabile să valorifice cultural, identitar și turistic moștenirea pe care o avem.
Referindu-ne la perioada geto-dacică, există mai multe finanțări pentru cetățile grecești de pe malul Mării Negre sau pentru capitala romană a Daciei - Ulpia Traiana Sarmizegetusa, decât pentru siturile arheologice geto dacice.
Nici măcar nu trebuie să fii prea inteligent ca să înțelegi că turistul străin care vrea să viziteze obiective istorice romane se duce în Italia, iar cel care vrea să vadă cetăți și temple grecești călătorește în Grecia.
Cu toate acestea, filozofia tâmpă a autorităților românești favorizează și din punct de vedere turistic obiectivele grecești și romane de pe teritoriul României, în loc să se concentreze pe cele geto-dacice, care sunt cele pentru care turistul străin ar veni în România dacă ar fi promovate corespunzător.
Astăzi, împreună cu invitatul meu, gerneralul în rezervă Mircia Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, vom vorbi despre Geto-Daci și ignoranța păguboasă a autorităților românești.
Vizionare ccu folos!
Emisiunea face parte din ciclul "Convorbirile Dalles", proiect produs de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură Ioan I. Dalles din București.
Daniel Roxin
#istorie #dacii #decebal #dacia #arheologie #patriotic

Пікірлер: 159

  • @ionneacsu6748
    @ionneacsu67488 ай бұрын

    Bravo, Domnule General!

  • @Daniel-hr1ql
    @Daniel-hr1ql8 ай бұрын

    Tot respectul pentru invitatul d-vstră și implicit pentru d-vstră domnule Roxin....am o mare întrebare....De ce toți doar vorbim despre blestemații/jigodiile/nenorociții/ proștii/trădătorii/vânzătorii de țară care vor răul acestei țări din toate punctele de vedere dar nu luăm deloc măsuri pentru a opri acest rău continuu, oare nu este și vina noastră, nu suntem și noi părtași, oare nu 9 din 10 români suntem lași, fricoși, indiferenți.......???!!!!!

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    DESTEAPTATE ROMANE, DE ASTA E NEVOIE.

  • @viorelnacu1022

    @viorelnacu1022

    8 ай бұрын

    @@luigiturri7193 Stai liniștit că românii sunt foarte deștepți cei care au dat lovitura de stat au impus acest imn neromânesc pentru a acredita ideea de prostie

  • @doreltomoroga9121

    @doreltomoroga9121

    8 ай бұрын

    Acești nemernici care ne conduc vor dispărea numai dacă nu vor mai fi aleși!

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    @@viorelnacu1022 Da ,stiu tot.Salutari 💁‍♂️🖐👋🖐👋👍👍👍✌✌🇷🇴🇷🇴🇷🇴

  • @mariamagdalenageorgescu6778
    @mariamagdalenageorgescu67788 ай бұрын

    ADMIRAȚIE PROFUNDĂ, PENTRU doi Români de excepție : dnul .general M. Chelaru și dnul. Daniel Roxin.

  • @constantinmihailpopescu1340
    @constantinmihailpopescu13408 ай бұрын

    Felicitări cu recunoștință !

  • @alvaromorata8983
    @alvaromorata89838 ай бұрын

    RESPECT TUTUROR CA ADUCEȚI ADEVĂRUL LA LUMINA PENTRU CA LUMEA TREBUIE SĂ ȘTIE CÂT DE MARI SUNTEM CA POPOR

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    E un păcat să vorbim din "mândrie", căci toate celelalte păcate, din *mândrie* nasc. Să înlocuim "mari suntem" cu "vechi/veci suntem" noi!

  • @laramoga8821

    @laramoga8821

    8 ай бұрын

    NU SUNTEM MARI CA POPOR ATÂTA TIMP CÂT LAUDAM STRĂINII. SI LĂSĂM ROMÂNIA FURATĂ , PRĂDATĂ. SUNTEM DOAR UN TRIB PROST , SĂLBATIC , SCARBOS , PUPINCURIST , IUBESC DOAR ROMÂNIA AM VOTAT VADIM TUDOR. SINGURUL NORMAL PRINTRE 20 MIL. DE NEBUNI

  • @laramoga8821

    @laramoga8821

    8 ай бұрын

    ​@@tonipandele4492MÂNDRIA DE A TE CREDE SUPERIOR ALTORA .... MÂNDRIA DE A ÎNJOSI, UMILI PE ALȚII , MÂNDRIA DE A SUPUNE , DE A ANIHILA CEEA CE DUMNEZEU AR DĂRUIT CEVA. CUIVA ESTE MÂNDRIE DIABOLICĂ ...... AȘA CA INTELIGENȚA DIABOLICĂ !!!! DAR ESTE MÂNDRIA DE A TE RIDICA DIN GENUNCHI , MÂNDRIA SI DEMNITATEA DE A-ȚI RECUNOAȘTE EXISTENȚA . ÎNSĂȘI MUNCA LUI DUMNEZEU , MÂNDRIA. DE A MUNCI TU ÎNSUȚI FĂRĂ A DEȚINE SCLAVI SI BOGĂȚII FURATE DIN ALTE ȚĂRI ........ TOȚI DAU VERSETE DIN BIBLIE. DAR NU-L AU IN SUFLET PE DUMNEZEU . !!!!!!!

  • @cristikes5477
    @cristikes54778 ай бұрын

    Doi oameni extraordinari!...Până când românii nu se vor trezi la realitate conștientizând că cei care ne conduc sunt niște trădători ai interesului național, acești oameni vorbesc degeaba...din păcate!

  • @doreltomoroga9121

    @doreltomoroga9121

    8 ай бұрын

    Adică noi toți!

  • @rafala6230

    @rafala6230

    5 ай бұрын

    de ce'ai audiat, ajungând doar să spui la final că dânșii ar "vorbj degeaba"? Dacă dumnealor ar aștepta, cum așteptăm noi, să "vină altul să prezinte o altă mistificare trunchiată pe post de" adevăr provizoriu", acea acțiune ar fi degeaba. Am suferit citind asta, la urma unei intervenții bine-ncepute... Dimpotrivă, să dăm răspuns pozitiv toți, cu credința că Adevărul nu va rămâne jertfit cenzurii politico' etnico' sociale!

  • @valeriuoancea1988
    @valeriuoancea19888 ай бұрын

    O placere deosebita să-l ascult pe dl. general Chelaru...un erudit de exceptie ...mii de mulțumiri !

  • @Camelia-ye6mw
    @Camelia-ye6mw8 ай бұрын

    CHESTIA CU ADN-urile noastre cu stramosii nostri ,la 96%,este de o importanta nemaipomenita. Ma bucur si multumesc pentru acest documentar atit D-stra cit si invitatul D-stra.🙆‍♀️🌺❤🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇮🇹🇮🇹🇮🇹

  • @galinasopotean6985

    @galinasopotean6985

    8 ай бұрын

    N.SAVESCU -- NOI NU SUNTEM URMAȘII ROMEI !!!!! SUNTEM URMAȘII DACILOR !!!!!

  • @Camelia-ye6mw

    @Camelia-ye6mw

    8 ай бұрын

    @@galinasopotean6985 ABSOLUT,STRAMOSII NOSTRI SINT DACII.ROMANI AU CUCERIT DOAR 1/4 DIN TERITORIUL DACIEI, RESTUL AU RAMAS IN DACIA MARE SI LIBERI. 🙆‍♀️🌺👍❤🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇮🇹🇮🇹🇮🇹

  • @rafala6230

    @rafala6230

    5 ай бұрын

    ​@@Camelia-ye6mwnu 1/4, ci doar 14%.

  • @Camelia-ye6mw

    @Camelia-ye6mw

    5 ай бұрын

    @@rafala6230 EU stiam doar 1/4,dar nu are importanta ,oricum toate tarile care fac granita cu tara noastra,au furat cite o bucata din tarimul tarii noastre lasat de catre stramosii nostri DACI.

  • @mihaelaionescu1316
    @mihaelaionescu13168 ай бұрын

    ÎN SFÂRŞIT 👏👏👏 vorbim de adevăr , de identitatea noastră reală de români👍👍👍...Om fi mulți, om fi puțini...nu ştiu. Dar mă bucur mult de acest vlog!😊 Mulțumim domnului Chelariu şi dumneavoastră domnule Roxin ! 😊💐💙🧡💚💜🤗

  • @ash8207
    @ash82078 ай бұрын

    Multumiri pentru inca un episod interesant & inspirator. Intr-adevar daca n-ar fi fost pentru acest program, nu as fi stiut multe fapte & informatii despre cultura & istoria noastra bastinasa. Pacat ca Romania inca nu sa trezit din somnul de moarte & continua sa fie condusa de astfel de oameni corupti & rau intentionati. Sa speram ca odata si odata lucrurile se va schimba intr-un mod mai pozitiv in viitor. Oricum, eu sustin aceasta miscare culturala care cerceteaza adevarul istoric. Respect domnilori Chelaru & Roxin. Salutari din SUA!

  • @elenahruscovschi5687
    @elenahruscovschi56878 ай бұрын

    Felicitări, domnilor!

  • @gheorgheiorga9255
    @gheorgheiorga92556 ай бұрын

    Felicitări d-le Chelaru pentru argumentele științifice pe care le aduceți,privind identitatea noastră ca popor.Mulțumiri Daniel Roxin pentru emisiuni!

  • @MangoTheJellyCat-ms3ll
    @MangoTheJellyCat-ms3ll8 ай бұрын

    Fascinant! Am renaste ca popor daca ne-am putea cunoaste complet istoria Adevarata. Cum s-ar transforma oare lumea si soarta noastra daca la conducere s-ar afla patrioti, oameni bine pregatiti cu inima curata care sa aloce fonduri pentru cercetare arheologica, pentru protejarea patrimoniului istoric si mai ales pentru educatie, in special in istoria noastra completa. Va multumesc din suflet pentru aceasta lupta, este absolut esentiala

  • @dorinameres3100
    @dorinameres31008 ай бұрын

    RESPECT 👍

  • @elenachelari2627

    @elenachelari2627

    8 ай бұрын

    Felicitări !

  • @vasilestanciu1087

    @vasilestanciu1087

    8 ай бұрын

    ​@@elenachelari2627Mulțumesc!

  • @LecaAndone
    @LecaAndone8 ай бұрын

    Emisiunile dumneavoastra ar trebui proiectate pe perete la elevi la ora de Istorie..

  • @MsK0la
    @MsK0la8 ай бұрын

    Dos grandesssss ! Gracias a los dos ! ❤❤

  • @licugurin3940
    @licugurin39408 ай бұрын

    O demonstrație irefutabilă👍

  • @aproxitus1379
    @aproxitus13798 ай бұрын

    RESPECT

  • @marianechita171
    @marianechita1718 ай бұрын

    Ce păcat ca romanii nu știu sa pună în valoare atâtea lucruri valoroase care ar aduce atâtea beneficii pt tara !

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    Dovete far sapere in tutto il mondo la vostra storia.

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    @@luigiturri7193 suntem împiedicați să o facem, pentru că credem în Adevărul Gesu Christos și suntem ortodocși. Uite la ce am ajuns pentru că acum 2000 de ani, Roma a vrut să ia aurul din Dacia, iar Sfântul Apostol Andrei tocmai adusese pe Gesu în Dacia, iar un alt Apostol Îl adusese pe Gesu la Roma! Mai vorbim. Salute!

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    @@luigiturri7193 pe scurt, noi nu primim azi voie să o facem, pentru că evreii au ucis pe Gesu, iar Roma a ucis pe Apostolii Lui Gesu acum 2milenii! Iar nici Wien nu ascultă de Vatican

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    @@tonipandele4492 MULTUMESC PENTRU COMENETUL D-STRA, MULTA SANATATE.SALUTARI DIN VERONA, EU SINT ITALIAN, SOTIA MEA ESTE ROMANCA.SINTEM CASATORITI DE 52 DE ANI. ASA ESTE EU SCRIU PENTRU EL 👦👩‍⚕️🖐🖐🖐🖐🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇮🇹🇮🇹🇮🇹🇮🇹🇮🇹

  • @luigiturri7193
    @luigiturri71938 ай бұрын

    CI TENGO CHE IL POPOLO ROMENO ABBIA IL RICONOSCIMENTO DELLA SUA STORIA,SONO IN TANTI CHE RACCONTANO ,MAH VORREI SAPERE LA VERA VERITÀ SU QUEL POPOLO STRAORDINARIO CHE ESISTE ANCORA ADESSO,DOPO TANTE VICISSITUDINI. 💁‍♂️👍🇷🇴🇮🇹🇮🇹🇮🇹

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    Grazie 👍👋

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Românii vă mulțumesc, signore! Nu îmi place să o zic, dar sunt alții care vor să ia țara românilor, și NE MINT SUSȚINUT PRIN OMISIUNE

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    ​@@tonipandele4492Ecco perché dico di fare tutto il possibile per portare a conoscenza a tutto il mondo la vostra storia. Saluti e ogni bene💁‍♂️🇮🇹🇮🇹🇮🇹👍👍👍🇷🇴🇷🇴🇷🇴

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    ​@@luigiturri7193 și Moș-Crăciun vine o zi pe an, face dezordine, dar alte 364 zile e duus...

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    ​@@luigiturri7193Fii binecuvântat, Luigi! Amin.

  • @adrianrexmirauta4096
    @adrianrexmirauta40968 ай бұрын

    Eu as propune pt cei curiosi sa studieze povestea-Navei Evanghelia-de la Costinesti!!!Zeci de mii de turisti merg anual acolo dar nimeni nu se intreaba oare daca in spatele'Epavei'nu este o poveste!!!😒😉

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Tot la Costinești a mai fost o navâ eșuatâ, Macarie, la cca 150m de plajâ. Aducea portocale, iar echipajul, încercând să o degajeze, au lăsat toată marfa în apă (erau plaja și marea roșii), iat prin 1984 a dispărut când voiau să o recupereze(răsturnată de furtună?)

  • @andriano22
    @andriano228 ай бұрын

    Multumesc

  • @adriansparlac8517
    @adriansparlac85178 ай бұрын

    În limba spaniolă veche ( de acum 900 de ani) goții erau numiți goiți. Limba spaniolă de atunci seamănă și mai bine cu româna de cât spaniola actuală.

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Sigur le spuneau "goiți", sau Oare "goim"?

  • @cristikes5477

    @cristikes5477

    8 ай бұрын

    ​@@tonipandele4492"Goimi" sunt numiți non-evreii de către evrei în scrierile religioase. Nicolae Paulescu a fost marginalizat după ce a spus adevărul despre ura conținută de acele scrieri la adresa non-evreilor....

  • @margina1117

    @margina1117

    8 ай бұрын

    @adriansparlac8517 Iar în limba spaniolă de acum 500 de ani, cei care au cucerit Lumea Nouă au fost numiţi hidalgo (hijo dal godos - copiii goţilor)!!! Hai să fim serioşi şi să nu mai fabulăm (hidalgo = domn; gentlemen).

  • @adriansparlac8517

    @adriansparlac8517

    8 ай бұрын

    am gasit aceasta, în texte vechi spaniole@@tonipandele4492

  • @adriansparlac8517

    @adriansparlac8517

    8 ай бұрын

    Îți recomand să citești scrierile vechi spaniole și atunci te vei convinge@@margina1117

  • @alinavoicu8005
    @alinavoicu80058 ай бұрын

    Sunteti extraordinari!

  • @marianaciuca6732
    @marianaciuca67328 ай бұрын

    🌹🌹🌹❤

  • @vasilepintea6657
    @vasilepintea66578 ай бұрын

    Draga Domnule scump parca mu-mi vine sa cred ce aud Genucla😢😢😢😢😢

  • @gabrielavochescu6324
    @gabrielavochescu63248 ай бұрын

    👏👏👏🇷🇴🇷🇴🇷🇴

  • @TheGeezaz
    @TheGeezaz8 ай бұрын

    Mi-a fost dor să aud de istoria noastră. Mulțumesc Roxin!

  • @orlandosimion3967
    @orlandosimion39678 ай бұрын

    Exceptional prezentat şi 100% adevarat . Felicitari !

  • @florisin7763
    @florisin7763Ай бұрын

    MULTUMIM PENTRU ACEST MATERIAL DEOSEBIT DE INTERESANT! MULTUMIM D-LUI GENERAL!

  • @virgilbriceag1866
    @virgilbriceag18665 ай бұрын

    Felicitari pentru trezirea spirualitatii Traco Geta Dacice. Respect...❤

  • @ghitapeneoasu9643
    @ghitapeneoasu96438 ай бұрын

    Asa oameni sunt necesari in educatiie in fiecare ZI ,

  • @nicolaekititescu7739
    @nicolaekititescu77398 ай бұрын

    "Autoritățile" sânt inculte, cum ar putea să se implice în așa ceva?

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Nu sunt ignorante, ci sunt rău intenționate!! S-a spus în emisie...

  • @rafala6230

    @rafala6230

    5 ай бұрын

    ​@@tonipandele4492măcar că au rea intenție pentru noi, adică au bune intenții pentru "alții"!?!! N'o fi o singură entitate care să profite, n-ar avea sens...

  • @chiwide100
    @chiwide1005 ай бұрын

    Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru propășirea adevărului istoric. Succes în continuare, lupta este de lungă durată!

  • @luigiturri7193
    @luigiturri71938 ай бұрын

    BRAVO SIG. Chelaru👏👏👏👏👏👏👏

  • @ileanacampean8500
    @ileanacampean85008 ай бұрын

    Mulțumim din inimă de urmaș Dac!! Știm cum au dispărut toate scrierile ca să nu mai știm de unde venim, de aceea vă rog să păstrați la loc sigur toate originalele la care ați avut acces, pt. urmașii urmașilor noștri!!

  • @clecle3960

    @clecle3960

    7 ай бұрын

    Vaticanul le a distrus.

  • @laurentiu-ionbarbulescu1924
    @laurentiu-ionbarbulescu19247 ай бұрын

    O adevărată încântare, să-i asculți pe acești adevărați istorici!

  • @GetoDac
    @GetoDac8 ай бұрын

    Tomiris (formă grecească a numelui iranian Tahm-Rayiš)[1] (circa. 530 IC) a fost regina masageților, un popor iranian din Asia Centrală, la est de Marea Caspică. Herodot este primul istoric care o amintește, fiind urmat de Strabon, Polyaenus, Cassiodorus, și Iordanes (în De origine actibusque Getarum, Originea și faptele goților). . . asta e de pe wikipedia...revoltator cate minciuni se spun..au facut si film dupa povestea lui Tomiris ...

  • @doreltomoroga9121

    @doreltomoroga9121

    8 ай бұрын

    Numai că masageții nu era popor iranian ci tracic!

  • @doreltomoroga9121
    @doreltomoroga91218 ай бұрын

    "Ridică -te trecut fără de -nceput ". Spunea intro poezie marele poet indian Rabindranth Tagore Așa și noi, avem un trecut milenar cum prea puține popoare mai au pe acest Pământ dar încă mai luăm drept adevăr teoriile mincinoase ale unor așa numiți istorici despre geto-daci!

  • @lumina4712
    @lumina47127 ай бұрын

    Va iubesc!

  • @gabrielastrajeriu9435
    @gabrielastrajeriu94358 ай бұрын

    Să nu așteptăm sa se ocupe străinii din conducarea țării de toate adevarurile, românii de acum , miniștrii nici atât nu o fac, ei sunt fără conștiință. Sa facem o cheta la nivel de țară exact pentru scoaterea adevarului la suprafață.😊

  • @evelinamateut2413
    @evelinamateut24133 ай бұрын

    Foarte bine!

  • @cristianamoruz2198
    @cristianamoruz21984 ай бұрын

    Mulți plâng!

  • @adrianvaceanu9056
    @adrianvaceanu90568 ай бұрын

    ♾🇹🇩❤️💥🇹🇩🙏🏼⚛️♾

  • @gabrielastrajeriu9435
    @gabrielastrajeriu94358 ай бұрын

    Refuz sa fac parte ditre cei educați asa cum vrea Klaus . Nu -l consider sef al țării România. Este un personaj care profită de postul de sef pentru a trăi pe picior mare , să vadă lumea si sa se considere important, să-și dea importanță.

  • @petremarin4191
    @petremarin41918 ай бұрын

    Va admir , si va multumesc , cum se face ca noi Rumini vorbim limba latine inconjurati de alte popover ce vorbesc alte limbi, cum de ele nu sau Romanizat ?

  • @clecle3960

    @clecle3960

    7 ай бұрын

    Sunt singurii care au dat preferinta limbii "cotropitorilor" romani.

  • @ionelaa9205
    @ionelaa92055 ай бұрын

    ❤❤❤

  • @tonipandele4492
    @tonipandele44928 ай бұрын

    Permiteți-mi o varianta de înțelegere: Ulpia traiana Sarmigetuza e ușor de montat lego (pietrele îs numerotate). Sarmigetuza Regia nu are un ghid de montat 10:44 câte nivele sunt? Care nivel l-am restaura? Dar cel din adâncime va rămâne ascuns? De pildă, Matrița De Bronz când o rămas îngropată în afara (la limita) fortificației? Ori În 101, sau mai demult...

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    Serietà e investimento nell'archeologgia ci vuole per portare fuori tutta la verità.

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    ​@@luigiturri7193Sigur, dar eu mă refer și la orizonturile arheologice suprapuse. O cetate multimilenară dezvoltă perioade de nouă construcție, secol după secol. La care orizont să se refacă? Prima (cea mai veche) construcție, sau una mai recentă? Dar care?

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    @@tonipandele4492 FAPTUL este ca lipsesc multe documentatii, nu se stie unde sint,precis sint,exista dar ca si in alte istorii a altor popoare ,cine stie cine vrea sa le tina ascunse ???? Eu am deja o idee a mea.Salutari.

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    @@luigiturri7193 dar nu există consens, ci există interese divergente! Persoane, instituții, grupuri de opinii, se luptă cu Adevărul! Se luptă cu Gesu Christos, pentru MÂNDRIE, pentru a ascunde Adevărul, pentru a Falsifica istoria, pentru a nu recunoaște greșelile și răul făcut de multe secole... Și există ură și frică atavică de Adevărul Gesu! Dar prea puțină Iubire.. Mi dispiace, signor Luigi...!

  • @tonipandele4492
    @tonipandele44928 ай бұрын

    Mă iertați, cu stimă domnule Chelaru: dacă fiecare tăbliță descrie 100 ani, atunci 500 de tăblițe ar cuprinde nu 5 milenii, ci 50 de mii de ani. Poate că o tăbliță acoperă 1 deceniu? (nu un ceac)

  • @uliuliver283
    @uliuliver2838 ай бұрын

    desteapta-te romane

  • @pizdara
    @pizdara8 ай бұрын

    Pe orice site sau video istoric nu vezi nicaieri sa se vorbeasca de Geti, sau cuvantul Get, Gaete, etc ci doar Scythians...ori asta nu este corect, cum e posibil?

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Ba, există localitatea Gaeta în italia, ceea ce arată că a rămas în toponimie și în memoria colectivă! Cu siguranță sunt și documente care păstrează ceva despre originea localității și originea genetică a primilor locuitori/(fondatori? )

  • @clecle3960

    @clecle3960

    7 ай бұрын

    ​@@tonipandele4492ce fantezie😂😂😂

  • @sabinrd2492
    @sabinrd24928 ай бұрын

    De ce nu zici nimic de Schela Cladovei, prima așezare stabila sedentara din Europa , acum 9000 ani, atestată documentar, recomand sa vizitați muzeul Hidrocentralei porțile fier , care are si parte de istorie a zonei.

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    Interessante 💁‍♂️👍🇮🇹

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Extraordinar!!!

  • @almafuerto777
    @almafuerto7778 ай бұрын

    O gramada de informatii istorice pretioase pentru Romania si pentru romanii patrioti ,tot respectul pentru cei doi interlocutori (foarte cultivati in acest domeniu dacologic ) ...prea putin Dumnezeu in prelegerile lor!!! De acolo vine DISCERNAMANTUL ,fara cultura duhovniceasca apar gafe de tipul "glaciatiuni" un termen darwinist care zugraveste desele ingheturi ale pamantului de milioane si milioane de ani din cauza modificarilor pe care le sufera orbita pamantului in miscarea de rotatie din jurul Soarelui!.... In primul rand Domnul nostru Iisus Hristos S-a nascut in anul 5508 de la Facere deci milioanele de ani cad iar Pamantul STA PE LOC ! heliocentrismul e o aberatie darwinista ...care probabil ca e valabila doar pentru cei care se trag din maimuță! In rest slava Domnului ca mai avem patrioti in tara care au curajul sa se exprime! 😊😊

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Îngăduie, te rog! Domnul Iisus s-o născut la 5508 ani 'după' Adam. Sigur! Primele "zile" nu șrim cât or durat, căci nu sunt măsurate după mișcarea Soarelui (o fost făcut'n ziua 3'a) Nu "măsurăm" în ceasuri zilele Creației, nici "momentele" xând Dumnezeu Tatăl o intervenit direct să facă ordine. Cât a trecut, cât s'or prăpădit Sodoma, Gomora: soția lui Lot s'o fost 'Fosilizat', doar?! cît timp ia fosila Pentru cine păcătuiește, timpul în care plănuiește și făptuiește păcatul, e în slujba diavolului, a întunericului (în ascuns) are altă durată decât TIMPUL ÎN LUMINĂ, în paza Lui Dumnezeu! Are 'strălucire' descrierea netă?

  • @dananedelcu7314
    @dananedelcu73148 ай бұрын

    Domnule Daniel , cantactati pe Diana Sosoaca ,

  • @directorproject6036
    @directorproject60366 ай бұрын

    Propun sa redenumim România in DACIA... Consider ca majoritatea românilor vor fi pentru.

  • @user-yo9ss3uc1m
    @user-yo9ss3uc1m6 ай бұрын

    Dmn.Roxin trebuie pus ministru de cultura

  • @georgeonye6924
    @georgeonye69247 ай бұрын

    👍⚔️🇷🇴🇲🇩

  • @GabiIonel
    @GabiIonel6 ай бұрын

    Suntem poporul primordial adevărul va ieși la iveală odată și odată

  • @margina1117
    @margina11178 ай бұрын

    Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multişor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. (Alexandru Vlahuţă) Dacă se va recunoaşte vreodată că Iordanes, Nicolo Zeno, Carlo Troya au avut dreptate în privinţa identităţii dintre geţi şi goţi, respectiv că daco-geţii, goţii şi gepizii au fost unul şi acelaşi popor, atunci "patrimoniul identitar" al românilor va fi cu totul altul decât cel pe care îl recunoaşte istoria oficială.

  • @licugurin3940
    @licugurin39408 ай бұрын

    Chingă🦁

  • @ProfCalculon
    @ProfCalculon7 ай бұрын

    Îmi poate explica cineva de ce aproape toate Videoclipurile româneṣti (de la diferite canale) au exact 377 de Like-uri, nici mai mult nici mai puțin. Asta observ deja de câteva zile...

  • @Vasile10012
    @Vasile100128 ай бұрын

    👍

  • @cristinac9493
    @cristinac94936 ай бұрын

    3.12: RISC nu e anagrama, e acronim.

  • @licugurin3940
    @licugurin39408 ай бұрын

    Lui🔨

  • @licugurin3940
    @licugurin39408 ай бұрын

    A măreției 😂

  • @laramoga8821
    @laramoga88218 ай бұрын

    PT ASTA SUNT PLĂTIȚI REGEȘTE SA DISTRUGĂ ROMÂNIA. GUVERNANȚII NOȘTRI. TÂMPIȚII SUNTEM NOI CA LE PERMITEM ...... ROMÂNII ÎNCĂ SUNT DOUA CETE UNII CARE SLĂVESC RUȘII ALȚII SLĂVESC AMERICANII. NU POT ÎNȚELEGE CA RUȘII SUNT FRAȚI GEMENI CU AMERICANII. ,, ACEAȘI MĂRIE DAR CU ALTĂ PĂLĂRIE. ". PÂNĂ CÂND ROMÂNII NU VOR SLĂVII ROMÂNIA. CINE SA O SLĂVEASCĂ ???? RUȘII , AMERICANII ??? UNGURII??? AUSTRIECII. VAMPIRII LUMII!!??

  • @ghitapeneoasu9643
    @ghitapeneoasu96438 ай бұрын

    Cine sa trazeasca,,romanismul,,

  • @kogaiononN
    @kogaiononN6 ай бұрын

    🫶👏

  • @luigiturri7193
    @luigiturri71938 ай бұрын

    CEEACE NU MI PLACE E CA ALTE CANALE VA CATEGORISESC CA "DACOPATI " SI CA NU ESTE ADEVARAT CE SUSTINETI D-STRA, NU ESTE FRUMOS SA DENIGREZI ALTE CANALE.EU AM TOATA ADMIRATIA PENTRU D-STRA DOMNUL DANIEL ROXIN SI PENTRU INVITATII D-STRA💁‍♂️👍👏👏👏🇮🇹🇮🇹💁‍♀️🇷🇴🇷🇴

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Minciuna e dușman la cei drepți; Vom gândi că DACO-PAȚI, vine de la Daco Patienza, că dacii sunt îndelung răbdători (din cultivatori - vânători - pescari)! Toate cer Răbdare (Patienza, bine? )

  • @luigiturri7193

    @luigiturri7193

    8 ай бұрын

    @@tonipandele4492 Aveti dreptate.Sanatate 💁‍♂️💁‍♀️🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇮🇹🇮🇹🇮🇹🇮🇹🖐🖐🖐👍

  • @gabib3325

    @gabib3325

    8 ай бұрын

    Și nu sunt chiar români cei care ataca civilizație daca,sunt cam ,,allogeni",,neasimilati care susțin că suntem slavi,de la sudul Dunării Sunt interese sa nu ne știm istoria Unii că Roessler,Kesdler pretind că ivritii au fost primii in Europa

  • @MariusNicolaeToader
    @MariusNicolaeToader6 ай бұрын

    Dacă Imperiul Roman nici n-a ajuns în viitoarea Moldovă Mare, ce ”romanizare” să se fi făcut?!?

  • @laramoga8821
    @laramoga88218 ай бұрын

    CIOLACU PUNE BRAZDA IN PLUGU'. LUI.

  • @viorelnacu1022
    @viorelnacu10228 ай бұрын

    Era bine daca autoritățile erau românești ele sunt iudaice sau lingăi ai acestora

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    Fii puțin atent, am o bănuială: "iudaic" este descendent din neamul lui Iuda, una din cele 12 seminții scăpate din Egipt de către Bunul Dumnezeu. Pare-se că cei de care spui îs khazari, iar dânșii nu sunt "iudaici".

  • @viorelnacu1022

    @viorelnacu1022

    8 ай бұрын

    @@tonipandele4492 Ai o mica lingușeala

  • @tonipandele4492

    @tonipandele4492

    8 ай бұрын

    @@viorelnacu1022 ni se cer "comentarii respectuoase", nu? Dar chiar apreciez erudiția! Deci 2 motive;

  • @mocojordan7675
    @mocojordan76758 ай бұрын

    Pai HAIDETI CU TOTI sa facem un efort ca aceste adevaruri sa fie scrise in cartile de istorie si sa ne educam copii,dupa Adevarata Istorie. CE ZICETI...VA BAGATI??? . Hmmmm....La placinte inainte...la razboi...stiti Voi!.😅

  • @GetoDac
    @GetoDac8 ай бұрын

    cu atata putere si n-ai facut nimic.

  • @clecle3960
    @clecle39607 ай бұрын

    Pourquoi les historiens roumains ne parlent pas de la Grèce-Ellada et c'est philosophes grecques qui ont laissé leurs amprentes dans la culture Balcanique. Il est bien connu que le latin est parle de greques bien avant l'existence de l'empire romain.

  • @doinitand7982
    @doinitand79828 ай бұрын

    Nu înteleg de ce folosesti forma latinā a verbului A fi ,Sunt,Suntem,Sunteti.Stii când a mai fost impusā aceastà formā în Dacia noastrā? Pe vremea regilor de tinichea. Geto-dacii nu vorbea cu Sunt ,Suntem, Sunteti,ci cu Sînt,Sîntem,Sînteti...mai bine folosim Sânt,Sântem,Sânteti ,va pe vremea lui Ceausescu,decât SUNT,SUNTEM,SUNTETI!Limba latinâ e o lb.moartā.

  • @margina1117

    @margina1117

    8 ай бұрын

    @doinitand7982 eu sînt, noi sîntem, voi sînteţi, ei sînt. Sau eu m-is bănăţan, io îs ardelean. Sunetul Î nu trebuie scris cu â decît în cuvintele român, româneşte, România. Sunt este tot aşa de corect româneşte pe cît de corect este cuvîntul necaz (necaz este forma greşită din DEX - necaz înseamnă nu este cazul, la fel ca în toate cuvintele care au negaţia ne: nebun - nu este bun; netrebnic etc.); forma corectă este NĂCAZ (năcaz - caznă; nărui - ruină; nălucă; năzdrăvan). Deci năcaz exprimă cu totul altceva decît necaz. Mihail Sadoveanu a scris nuvela Un om năcăjit!

  • @xp3rtxp

    @xp3rtxp

    7 ай бұрын

    Pentru că s-a găsit unul pe nume Pruteanu, împreună cu Academia Română de plictisiţi, ce au decis ca să reinventeze ei Limba Română, lansând această lege tâmpită, ce intră în vigoare din 17 decembrie 2004. Formele gramaticale ,,sunt", "suntem" , "sunteţi", reprezintă o mare eroare impusă forţat de către Academia Română, din dorinţa de a arăta desprinderea de perioada comunistă. Explicaţia dată de academie cum că, comuniştii au impus formele ,,sînt", "sîntem", "sînteţi, este o prostie filologică de neacceptat, într-un asemenea for de cultură. Românii au vorbit întotdeauna cu ,,sînt", "sîntem", "sînteţi", (corect şi din punct de vedere fonetic), provenit din subjonctivul latin ,,sînt" şi nu din latinescul, "sunt" pentru persoana a III-a plural, cum greşit s-a interpretat spre sfârşitul secolului al XIX-lea.