Fascinanta poveste a ADN-ului românilor. Profesorul Mihai Netea ne explică "La mintea lui Tetelu"

Ойын-сауық

Mihai Gheorghe Netea este invitatul unei ediții speciale a podcastului „La mintea lui Tetelu”, găzduit de Dragoș Mușat, în care se discută despre: Istoria poporului român, ADN -ul românilor, Cartea sa, și alte subiecte captivante.
Vezi cartea aici: humanitas.ro/humanitas/carte/...
Mihai Gheorghe Netea s-a născut pe 25 decembrie 1968 în Cluj, România. Este un medic și profesor universitar olandez de origine română, specializat în boli infecțioase, imunologie și sănătate globală. Lucrează la Universitatea Radboud din Nijmegen.
Mihai Gheorghe Netea a studiat medicina la Cluj-Napoca și a făcut doctoratul la Universitatea Radboud, scriind o disertație despre rolul citokinelor în septicemie. A fost cercetător postdoctoral la Universitatea din Colorado și a revenit la Nijmegen pentru a-și desăvârși cunoștințele în boli infecțioase.
Din 2008, Netea este profesor și șef al Secției de biologie experimentală din Departamentul de medicină internă al Centrului de medicină de pe lângă Universitatea din Nijmegen.
Obiectul de studiu al lui Netea este sistemul imunitar congenital, capacitatea acestuia de a „memora” infecțiile și modelul de recunoaștere a agenților patogeni fungici. În special, el a examinat modul în care sistemul imunitar recunoaște și elimină ciuperca Candida albicans, care declanșează septicemia. În plus, a încercat să găsească maladiile genetice care pot să îi facă pe oameni mai vulnerabili la acest tip de infecții.
Studiind capacitatea sistemului imunitar congenital de a „memora” infecțiile (un fenomen numit „trained immunity” - din en. „imunitate antrenată” - de către Netea și o serie de colaboratori științifici, într-un articol din 2016), Netea, împreună cu alți cercetători olandezi, au investigat, în anii 2010, vaccinul BCG (Bacil Calmette-Guerin), o metodă de prevenție folosită de-a lungul secolului al XX-lea pentru eradicarea tuberculozei. Una din concluziile cercetărilor este că acest vaccin ar putea contribui la întărirea sistemului imunitar și pentru alte infecții decât tuberculoza. În contextul pandemiei de COVID-19 din anul 2020 , mai multe grupuri de cercetători din Țările de Jos și Australia pregătesc experimente pe grupuri de pacienți infectați cu noul coronavirus prin care să evalueze cum BCG poate contribui la combaterea acestuia. A fost deja stabilit că BCG oferă o anumită protecție împotriva altor boli infecțioase precum gripa clasică. Astfel, rolul metodei lui Netea ar fi, nu de combatere a virusului în mod direct, ci de întărire a sistemului imunitar la pacienți.
A colaborat la peste 900 de lucrări științifice în publicații precum „New England Journal of Medicine”, ”Nature”, ”Science” și ”PNAS”.
Organizaţia olandeză pentru Cercetare Știinţifică, NWO, i-a decernat Premiul Spinoza în valoare de 2,5 milioane Euro pentru continuarea cercetării sale privind modul în care sistemul imunitar recunoaşte microorganismele.
Cu o zi înainte de decernarea premiului Spinoza, Mihai Gheorghe Netea a fost admis în Academia Regală Olandeză pentru Științe și Arte.
Surse: Haga.mae.ro, Wikipedia
Cumpara vinurile lui Tetelu de aici: grammawines.ro/categorie/tetelu
#podcast #happyfish #lamintealuitetelu #tetelu
Follow us on the web:
Patreon: Tetelu
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Grup Facebook: / 273835691119470
Tetelu: / sacrosanctul.decupat
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this video on your channel.

Пікірлер: 766

  • @atunci
    @atunci Жыл бұрын

    Mi-ar plăcea ca Tetelu să aibă răbdarea sa asculte răspunsul până la capăt la întrebarea adresată invitatului înainte de a-l întrerupe cu o alta sau făcând completări, ajustări... Sper sa nu supăr cu observația aceasta.. Felicitări pt subiectul acestui episod și toată admirația pt invitatul episodului 👏👏👏

  • @PHANTER2SPACE
    @PHANTER2SPACE Жыл бұрын

    Foarte interesant podcastul, Tetelu, lasa invitatul sa isi valorifice cunostintele, sincer tu ai fost partea enervanta in toata discutia.

  • @waanddy
    @waanddy Жыл бұрын

    Tetelu, lasa si invitatul sa vorbeasca, el e vedeta emisiunii.

  • @gabrielpartenie8452
    @gabrielpartenie8452 Жыл бұрын

    Fenomenal invitat! Dacă gazda ar înăţa să mai şi tacă din când în cãnd, emisiunea ar fi mult mai reuşită!

  • @mariusnegrila8888
    @mariusnegrila8888 Жыл бұрын

    Ii mulțumesc lui TETELU ca înregistrat acesta discuție amicala . Domnul Netea vine cu informații foarte interesante , pur și simplu îmi captează toată atentia(din acest motiv pe unii dintre dumneavoastră i au deranjat intervențiile lui Tetelu dar consider ca nu trebuie sa-l tratați ca pe un bruiaj , mai degrabă cred ca este "efectul Netea" . Cred ca Tetelu a fost sincer entuziasmat.) Foarte interesant îmi pare cum privește domnul Netea romanii și oamenii în general :" europenii sunt toți la fel ,cu mici deosebiri" Totul apare ca într-un puzzle, ascultandu-l pe domnul Netea înțeleg mai bine istoria.

  • @nicumarianonaca8791
    @nicumarianonaca87915 ай бұрын

    Mulțam fain domnule Netea, pentru bruma de "lumină " pe care ne-ați dăruit-o!

  • @eugeniastanculescu6446
    @eugeniastanculescu6446 Жыл бұрын

    RESPECT DLE NETEA ! putini cercetatori isi bat capul cu istoria romanilor. interesante informatii, inteleg entuziasmul lui Tetelu

  • @GeoniRO
    @GeoniRO Жыл бұрын

    Multumesc, Tetelu, pentru episodul asta, Si in general, pentru podcasturile despre istorie pe care le faci.

  • @violetamoldovan1425
    @violetamoldovan1425 Жыл бұрын

    Foarte intresant. Absolut foarte aprofundat si super argumentat. O placere sa asculti aceasta discutie. Multumesc pentu video si felicitari.

  • @catalinblaga1437
    @catalinblaga14375 ай бұрын

    Mii de multumiri,domnule Netea,pentru toata osteneala depusa!

  • @ovidiudeica2083
    @ovidiudeica2083 Жыл бұрын

    Cel mai complet interviu cu Mihai Netea pe care l-am văzut până acum. Felicitări! Mihai cunoaște istoria la fel de bine ca și genetica.

  • @anapandelea7285

    @anapandelea7285

    Жыл бұрын

    Vezi bine ca face un talmes balmus din istorie, bine ar fi sa-si vada de genetica , daca vor fi fiind reala, ce treba are medicina cu istoria, sant cercetatori care au inceput sa geseasca date mai reale despre istotia romanior si vine caca maca asta cu ideile lui, sa spuna ce stie exact despre genetica, in rest ne baga in ceata, cum ca romanii ne-au latinizat...

  • @adelinad3513

    @adelinad3513

    Жыл бұрын

    Ba pardon, istoria e complet pe langa...abureli oficiale

  • @adelinad3513

    @adelinad3513

    Жыл бұрын

    @@anapandelea7285 studii platite sa dea bine pentru cei care insista pe ideile istoriei false

  • @mihaelapuiu5673

    @mihaelapuiu5673

    5 ай бұрын

    ​@@adelinad3513Nu trebuie să aibă cunoștințe solide de istorie. Este genetician. Dar la ce folosește acest studiu, având în vedere că elitele cheltuie pentru asemenea programe în primul rând din considerente militare.

  • @victorsava9513

    @victorsava9513

    3 ай бұрын

    Lasa-l pe invitat sa termine Dar tetelu bruiaza fara rusine

  • @atunci
    @atunci Жыл бұрын

    Abia acum am ascultat podcastul acesta.. 😐. Acest episod m-a țintuit în scaun am uitat de țigări am lăsat toate pe mâine..jos "jobenul" pt acest episod ..👏👏👏.

  • @boncieOG
    @boncieOG Жыл бұрын

    Dragă Tetelu , încearcă să acorzi mai multă atenție invitatului pe viitor . Pe mine unul m-a agitat puțin frecvența ridicată de schimburi de replici pe care tu ai cauzat-o încercând să potențezi aproape frenetic răspunsurile întrebărilor adresate invitatului care , cumva , a devenit la rându-i puțin agitat . Nu zic că nu ești bun , nu zic că nu îmi place de tine și nu apreciez ce faci , propun doar să abordezi un stil mai relaxat . ( Știu că e greu pt că ești un personaj energic , te iubim ! 🥰🍻 )

  • @augustindragomir8343

    @augustindragomir8343

    Жыл бұрын

    daaaaaaa. enervant la maxim, iti da senzatia ca el este autorul... si pare a fi chiar nepoliticos...

  • @irinapoghiba4071

    @irinapoghiba4071

    Жыл бұрын

    bine punctat

  • @arkrou

    @arkrou

    Жыл бұрын

    Nu poti sa scrii o critica fara linguseli penibile?

  • @boncieOG

    @boncieOG

    Жыл бұрын

    @@arkrou ba da , dacă nu ar fi considerat hate , ceea ce consider eu la tine fiind puțin acid. Sănătate! 😁😘

  • @georgeandone1608

    @georgeandone1608

    Жыл бұрын

    Intradevar, nu si lasa niciodata invitatul sa raspunda pana la capat, vine cu completari inutile, se apropie de foarte multe ori de a fi chiar nepoliticos.

  • @romeoradoslav2926
    @romeoradoslav29262 жыл бұрын

    Este o lecție de istorie deosebita care trebuie cunoscută de toată Europa ! Mulțumesc și felicitări.

  • @mariutaciorobea2085

    @mariutaciorobea2085

    2 жыл бұрын

  • @helasebi1776

    @helasebi1776

    2 жыл бұрын

    Există o mărturie a unui prelat de la Vatican, care, de curând, a DECLARAT că : Limba latină este o limbă dacă, pe care au preluat-o romanii, iar nu invers . Declarația circulă undeva pe internet. Căutați-o ! Există un document la Vatican, in care se dă o detaliere, in acest sens !

  • @getaabucataritei3510

    @getaabucataritei3510

    2 жыл бұрын

    Nu prea cred nu mi se pare deloc strălucit indiferent de studiile sale .Vorbește exact ca un olandez.

  • @ungvaristefan7732

    @ungvaristefan7732

    2 жыл бұрын

    Dacă rămânea la un nivel academic, v-ați fi plâns că nu ați înțeles mai nimic. Interesant...

  • @getaabucataritei3510

    @getaabucataritei3510

    Жыл бұрын

    @@ungvaristefan7732 Mie nu-mi pare deloc interesant da apă la moară celor care afirmă că nu am locuit dintotdeauna pe aceste meleaguri.

  • @georgianamotoloi5083
    @georgianamotoloi5083 Жыл бұрын

    Mulțumesc tare mult pt informațiile primite cu ajutorul invitatului dv 😘🙏

  • @mariaiacobnielsen3359
    @mariaiacobnielsen33592 жыл бұрын

    Superb tot. Mii de multumiri.

  • @adrianbogdan2651
    @adrianbogdan26512 жыл бұрын

    Fascinant,interesant, captivant, genetic ne merge bine.

  • @paulclaude7323

    @paulclaude7323

    Жыл бұрын

    Foarte bine punctat Adriane, bine cá ne merge bine genetic 😎

  • @albinetzvali8223
    @albinetzvali82232 жыл бұрын

    Culoarea ochilor este un efect secundar al selecției naturale care a favorizat gene pentru pielea deschisa la culoare, dar a apărut întâi la populatiile agrare din zonele Mării Baltice prin și mai multă blocare a melaninei. Nu întâmplarea a produs toleranță pentru lactoză la anumite populații ci anumite practici culturale, faptul că unii au domesticit, crescut animale și le-au muls, au făcut brânză, iaurt, kumis, kefir etc- au folosit laptele, a produs toleranță mai mare pentru lactoză. Este un exemplu despre cum evoluția culturală, cultura, pune presiune genetică prin selecție naturală și astfel s-a extins toleranța la lactoză la acele populații și după cei cinci ani în care copiii au toleranță. Creșterea și folosirea, mulgerea animalelor e un pachet cultural care a produs astfel ”mutații” genetice. Sunt și exemple în care evoluția culturală a inhibat alte gene.

  • @bigotutbigotescu4723

    @bigotutbigotescu4723

    Жыл бұрын

    Albinetz Vali Interesant ce-ai spus. De aceea, cand europenii au ajuns in Americi, faptul ca ei domesticisera alte animale decat indigenii, apoi si rezistenta la unele boli transferate omului de acele animale, au dus la genocidul vechii populatii Curios e ca, si calul, si camila, de exemplu, au originile in America. Iar domesticirea acestore animale au schimbat enorm viata populatiilor care beneficiau de asta. P.S. Pielea mai alba a aparut datorita adaptarii oamenilor la zonele climatice cu soare mai putin, dar si agriculturii. Faptul ca am trecut la o dieta cu mai putina proteina a dus la necesitatea de a avea pielea mai deschisa, mai ales in cauza femeilor. Faptul ca nu-ti dezvolti oasele bazinului, in cazul femeii, duce sigur la moartea femeii si a pruncului, de aceea( aici, zic eu- femeii ii ramanea mai putina mancare decat barbatului mai putrernic), o piele mai deschisa ajuta la absortia vitaminei D. Totusi, in cazul inuitilor, pielea lor e mai inchisa decat in cazul irlandezilor sau a altor nord-vest europenilor, din cauza hranei bazata aproape total pe proteina animala. Geografic, nu stiu care populatii au o intoleranta mai mica la lactoza, insa euroasiaticii, sigur nu.

  • @IulianDragomir

    @IulianDragomir

    Жыл бұрын

    Dar de unde stii astea? Ai fost acolo?

  • @bigotutbigotescu4723

    @bigotutbigotescu4723

    Жыл бұрын

    @@IulianDragomir De pe facebook si din alte de cultura

  • @gabyradu8266

    @gabyradu8266

    Жыл бұрын

    @@IulianDragomir "Dar de unde stii astea?" e o intrebare tembela. Exista istorie scrisa , documente , istorici si geneticieni. Uite o chestie pe care n-o stiai: In sec 16-17 se facea comert cu sclavi adusi tocmai din Norvergia si Suedia. Genotipul de copil caucazian blond cu ochii albastri era la mare cautare si justifica costul extrem de mare al calatoriei. Poate ai obsevat ca in filmele cu super eroi sunt distribuiti actori cu ochii albastri. Ochii albastri au avut intodeauna un avantaj in alegearea unui partener. Asa se explica raspandirea si existenta ochilor albastri. Istoric vorbind , au fost doar cateva popoare cu par blond si ochi albastri(ginti sau triburi , daca preferi) ...Nordicii , traco-getii si rusii. Rus inseamna blond . Statul Rus a fost fondat de catre vikingi . Au fost facuti crestini de catre o vikinga pe nume Helga in anul 900 si ceva. Ei o numesc Olga.

  • @mihaelapuiu5673

    @mihaelapuiu5673

    5 ай бұрын

    Într-adevăr, europenii au toleranta la lactoza, sunt singurii dintre toate continentele. Europenii iubesc lactatele și au tradiții extraordinare în fabricarea lor. Ceilalți nu le pot consuma decât în prima copilărie. Nu este normal să abordăm modul lor de alimentație, pentru că noi suntem adaptați la lactoza

  • @fabriani448
    @fabriani4486 ай бұрын

    Exceptionala emisiune! Am revazut-o cu acelasi interes ca si prima data.

  • @user-km6vx2fe3g
    @user-km6vx2fe3g17 күн бұрын

    Mihai Gheorghe Netea este un om de exceptie ! BRAVO !

  • @gabrielagheorghita2470
    @gabrielagheorghita2470 Жыл бұрын

    Felicitări domnule dr, respect și prețuire, mulțumiri.

  • @Not_Me-Not_Me
    @Not_Me-Not_Me Жыл бұрын

    Un interviu foarte interesant! Am învațat mai multă istorie in 2 ore decat in toti anii de școală. Si nu inteleg de ce il criticati pe Tetelu. A pus întrebări bune, documentate, a creat un dialog fluid. Multumesc

  • @georgeiordachita542
    @georgeiordachita5424 ай бұрын

    Felicitări pentru subiect! Foarte interesante informațiile.

  • @cristinacostache9624
    @cristinacostache9624 Жыл бұрын

    Super interesant subiectul. Discutii etc. Daar domnul Tetelu ar fi ok sa invete sa asculte mai mult , pus intrebare si ascultam raspunsul. Este f obositor ca l tot intrerupe tot vorbeste peste invitat.

  • @anighioc6008
    @anighioc6008 Жыл бұрын

    fascinant podcastul,sau mai bine zis subiectul dezbatut!

  • @chadrinskaiajocainta471
    @chadrinskaiajocainta471 Жыл бұрын

    Pe canalul lui Cristian Presură a fost o discuție în care un programator a făcut observația că un neurochirurg studiază creierul așa cum cineva ar încerca să înțeleagă cum funcționează software ul studiind hardware-ul.

  • @adelinad3513

    @adelinad3513

    Жыл бұрын

    Trist

  • @mihaiion5195
    @mihaiion5195 Жыл бұрын

    Foarte placut impresionat sa aud parti din teoria noua, mai precisa probabil, dar cu destule elemente din teoria veche, gresita, inca prezente in discursul profesorului. decent podcastul per total.

  • @raduion2570

    @raduion2570

    Жыл бұрын

    Varule, tu esti? :))

  • @alexalexa7782
    @alexalexa77822 жыл бұрын

    Unul dintre cele mai tare PodCast❗🙏😘

  • @oanatoma3982

    @oanatoma3982

    2 жыл бұрын

    Sa nu uitam ca in Asia mijlocie se aflau massagetii. Ei ce ADN au?

  • @samsonlapusneanu6716

    @samsonlapusneanu6716

    2 жыл бұрын

    Cei care ți-au dat Like, sunt la fel de agramați......(nu știe gramatică) vai de inteligenții de Carton

  • @elb7225

    @elb7225

    Жыл бұрын

    @@oanatoma3982 Messagetii erau indo-iranieni cel putin la migrarea lor catre Europa. Vad ca in Kazahtan s-a turnat un film despre regina Tomiris, nu e clara linia genetica abordata.

  • @paul-iulianstoica1015
    @paul-iulianstoica1015 Жыл бұрын

    Cu adevarat fascinante poveștile omului Mihai Netea. Cred că ar fi remarcabil sa-l poți asculta pe acest domn într-un alt context în care s-ar putea exprima liber fără să fie întrerupt și bruiat de un cetățean ca Tetelu care se consideră interesant și a toate cunoscător.

  • @natiunea

    @natiunea

    Жыл бұрын

    Noi credem mereu că popa e mai important decât dascălul și ... tu crezi la fel!

  • @Scris125

    @Scris125

    5 ай бұрын

    Fără un dialog , nu se poate dezvolta subiectul ..Întrebările ajutătoare sunt cele care pun punctul pe i

  • @marianjohn1329
    @marianjohn13292 жыл бұрын

    Au fost 2 ore de istorie extrem de interesante.Oricum fiecare podcast realizat de Tetelu merita ascultat .

  • @mihaidogaru6614
    @mihaidogaru66142 жыл бұрын

    Excelent materialul. Am descoperit însă și o (mică) inexactitate. Teoria potrivit căreia calul ar fi fost domesticit în stepa pontică a fost de ceva vreme (nu multă) contrazisă chiar de descoperiri arheogenetice și analize genetice făcute asupra exemplarelor moderne. Concluzia a fost că toți caii domestici sunt de origie asiatică și provin din zona stepei mongole, locul unde este cel mai probabil că au fost prima dată domesticiți. Cu toate astea, succesul expansiunii „indo-europene” plecată din zona pontică este legată de cal, dar mai este în relație cu alte 2 invenții: roata și carul.

  • @durosstrauleanu6348

    @durosstrauleanu6348

    Жыл бұрын

    faptul ca marile migratii au venit din asia si nu au venit pe jos dovedeste ca au fost domesticiti in orient ( apropiat sau nu ) Probabil ca in paralel au fost si prin europa

  • @mihaidogaru6614

    @mihaidogaru6614

    Жыл бұрын

    @@durosstrauleanu6348 În Orientul Apropiat (și nord-estul Africii) au fost domesticite capra, vaca, porcul și pisica. Unii cred că și oaia, însă există dubii; mulți indică zona Caucazului drept origine atât pentru oaie cât și pentru câine. Cât privește calul, el își are originea într-o specie endemică stepei mongole. E greu de crezut că cei din Orientul Apropiat i-au importat sălbatici ca să-i domesticească în zona levantină.

  • @mariusgiurgiu5830

    @mariusgiurgiu5830

    Жыл бұрын

    Slab, foarte slab, și mai ales incomplet ...

  • @kallucelfrumos4946

    @kallucelfrumos4946

    Жыл бұрын

    ?

  • @Robert.btn01
    @Robert.btn01 Жыл бұрын

    Un podcast doldora de informatii. Iar concluzia ma ajuta sa inteleg din nou ca nu suntem de capul nostru aici. Multumesc Tetelu si Mihai!

  • @vladlivia1846
    @vladlivia18462 жыл бұрын

    Mulțumim , d-lui Profesor , Doctor , pentru studiul și interesul pentru cercetare , eu sunt mândră de românii noștrii studioși !!! Interesantă tema !

  • @misuroz2093
    @misuroz20936 ай бұрын

    Foarte interesant și bine prezentat. Ar fi o mare realizare dacă d-l Netea s-ar debarasa de ticurile verbale „practic” și „așa mai departe”.

  • @mariateodorescu4138
    @mariateodorescu41382 жыл бұрын

    Foarte interesant materialul, multumesc. 👍

  • @urufhfufi1675
    @urufhfufi16752 жыл бұрын

    Foarte interesanta emisiunea! Mulțumesc frumos!

  • @cosminmitran9513
    @cosminmitran9513 Жыл бұрын

    Din păcate nu am putut viziona acest Podcast pana la capăt din cauza gazdei… :))) la fiecare întrebare a lui Tetelu îmi venea sa sting telefonul😑 Sfat: după ce pui o întrebare, lasă-l pe invitat sa termine tot ce vrea sa spună despre acea întrebare, dar fără a il dispera cu alte sute de întrebări…😑

  • @robertotesti8338

    @robertotesti8338

    Жыл бұрын

    Sunt de acord cu dvs.Mai putin si inchid, deoarece gazda mj se pare "usor "nepoliticoasa.

  • @ishs971

    @ishs971

    Жыл бұрын

    Fiți răbdători și toleranți! Iubitori ♥️♥️Nu suntem toți chiar la fel...

  • @augustindragomir8343

    @augustindragomir8343

    Жыл бұрын

    Mie-mi venea sa-l bat. Sa ai sansa unui asemenea interlocutor si sa-l tratezi asa. Pacat,mare pacat...

  • @gheorgheenache7789

    @gheorgheenache7789

    Жыл бұрын

    @@robertotesti8338 , e neam prost și băiat sărac; se tunde singur😀

  • @didivoicu6984
    @didivoicu69842 жыл бұрын

    Ce tare!!! Excepțional!!! Mulțumesc!

  • @kanu7583
    @kanu75832 жыл бұрын

    Ar fi interesant un subiect legat despre structurile megalitice din jurul lumii și in special unul din cele mai revoluționare evenimente recente care au dat peste cap arheologia mainstream si anume Gobekli Tepe. Brusc dintr-o data vânători culegătorii aveau cunoștințe legate despre astrologie arta etc. Care pana acum se spune ca doar sumerienii aveau astfel de elemente reprezentative unei civilizații. O Civilizație este definita prin scris(limba) , arta ( structuri) si proces tehnologic iar din moment situl de la gobekli Tepe ne arată ca toate aceste elemente sunt prezente si datează de 12000 BC, despre ce Civilizație este vorba?

  • @a.c.5509

    @a.c.5509

    2 жыл бұрын

    Că sa nu mai vorbim de Gingobongo Biloba, cea mai structura biomegalitica, care revoluționează tot... Bă tottt!

  • @doinacret2801

    @doinacret2801

    2 жыл бұрын

    Megalitii sant dovada existentei uriasilor pe pamant .Molitva lui Vasile cel Mare zice "Slava tie prea SfantaTreime care ai hotarit sa ineci cu apele potopului pe uriasii cei necucernici!"

  • @TrespassingPilot129

    @TrespassingPilot129

    2 жыл бұрын

    Nu va răspunde la așa ceva, este un mercenar neo-marxist. Daca susține altceva decât ce i se ordonă își pierde job-ul de "cercetător".

  • @vitsea7397

    @vitsea7397

    Жыл бұрын

    Sa te uiti la Builders of ancient misteries BAM

  • @georgetaflorea2191

    @georgetaflorea2191

    Жыл бұрын

    Cauta "Cartea pierduta a lui Enki"...multe lucruri se lamuresc, inclusiv subiectul ridicat de catre tine!

  • @felixapaul3931
    @felixapaul39312 жыл бұрын

    Foarte interesant si extraordinar. Multumesc mult dle Netea pentru aceasta lectie de istorie adevarata.

  • @dangorincu4909
    @dangorincu49092 жыл бұрын

    OOOO ! Ce invitat !Felicitari pt podcast si mult succes in continuare !

  • @scorilosdec
    @scorilosdec Жыл бұрын

    bravo si multumesc ptr tot..super m_a uns pe inima ,salutari din montreal_DS

  • @ishs971

    @ishs971

    Жыл бұрын

    Ave Deceneu 🤕

  • @iuliamihai1716
    @iuliamihai1716 Жыл бұрын

    Mulțumesc!

  • @andrafermus1130
    @andrafermus1130 Жыл бұрын

    Excelent podcast! Felicitări!

  • @cipriantroyanos1321
    @cipriantroyanos1321 Жыл бұрын

    Un om foarte inteligent domnul doctor chiar un geniu pot spune. Mai vrem documentare cu el. Mult succes și felicitări pentru ceea ce face. 💯💯💯💯👍👍👍👍

  • @danielasebe1704
    @danielasebe17042 жыл бұрын

    Îmi cer scuze, vorbiți mult, exhaustiv, lucruri in general știute, făra a fi convingători! Dar am sa va citesc cartea, poate acolo voi găsi un fir logic!

  • @elenatoni7782

    @elenatoni7782

    2 жыл бұрын

    Exact.

  • @danacocos7593

    @danacocos7593

    Жыл бұрын

    @@elenatoni7782 și exagerați cu ăăă... greu și enervant, pare că nu vă găsiți ușor cuvintele....

  • @popamarilena
    @popamarilena2 жыл бұрын

    Mulțumesc.

  • @doinabotusan
    @doinabotusan Жыл бұрын

    Șapte vieți nu îmi ajung să pot dezlega mistere, Doamne dintre veșnicii încă sapte-ți voi mai cere Șapte suflete să-mi dai și minuni mai fă vreo șapte Șapte ceruri să înalți de la mine pân' la moarte ! Probabil fizica cuantică va răspunde la multe dintre întrebările care deocamdată nu au nici un răspuns ! Interesant podcast ! Felicitări !

  • @sasule9584

    @sasule9584

    Жыл бұрын

    Domnul lsus sa va binecuvânteze

  • @adelinad3513

    @adelinad3513

    Жыл бұрын

    Au raspuns dar e suprimat ca nu convine

  • @georgianasurugiu5558
    @georgianasurugiu55582 жыл бұрын

    Mulțumim!

  • @dandumitru4186
    @dandumitru4186 Жыл бұрын

    Felicitari, o lectie veritabila de istorie fundamentata stiintific de genetica,o ramura a stiintei de necontestat. Felicitari Mihai, pentru efortul depus in fundamentarea acestui studiu.

  • @adelinad3513

    @adelinad3513

    Жыл бұрын

    🤣🤣 serios? Care parte e veritabila si logical?

  • @dandumitru4186

    @dandumitru4186

    Жыл бұрын

    @@adelinad3513 ai la care unii trebuie sa citeasca, sa inteleaga, … de, este mai grey cu analfabetii! fie ei si functionali😭😭😭😭

  • @mugurstefan68
    @mugurstefan68 Жыл бұрын

    Mister Netea, Dobrogea se alipeste la Romania dupa 1878, populația Dobrogei avea o populație românească consistentă fiind a doua dupa cea turcă nu în minoritate față de cea bulgară. După război mulți turci se retrag in Turcia si cea românească devine majoritară. A nu se deduce ca populatia turcă e măcelărită de români. Dimpotriva, turcii sunt acceptați în armata română și li se respectă toate drepturile. Dintre toti soldații si toate minoritățile comportamentul lor pe timpul ocupației Dobrogei în primul război mondial fost unul decent. Ahh, si dacă 500 de ani a fost turcească nu înseamnă ca inainte nu a fost românească...deci... la Dobrogea vă rugam mai citiți...mai citiți...

  • @IaSaVedem

    @IaSaVedem

    Жыл бұрын

    O fi fost romaneasca, dar predominau turcii si tatarii in zona. Fiind o zona cu iesire la mare multitudinea de etnii era destul de ridicata. Daca nu ma insel impreiul bizantin s-a intins chiar si cu peninsiula crimeea o scurta perioada de timp, strict pentru schimburi comperciale, pentru ca avea la fel iesire la mare. Si pentru ca bizantul includea actuala italie, grecie si turcie au fost si foarte multe familii de greci.

  • @linuxgameplayxp6246

    @linuxgameplayxp6246

    Жыл бұрын

    @@IaSaVedem Românii predominau înspre Dunăre, turcii înspre litoral.

  • @georgehutanu2030
    @georgehutanu20302 жыл бұрын

    O întrebare cu privire la ultimele 15 min din podcast: (Premisa :"legile universului nostru sunt mult prea propice vieții ca sa fie întâmplătoare") Dacă toate legile și constantele universului sunt variabile și din întâmplare noi ne aflam în momentul perfect propice vieții? De exemplu acum PI este 3.1415... dar peste 10la puterea 999999 ani PI nu va mai vi la fel. Dacă noi acum trăim o "clipa" ( de milioane/miliarde de ani) în care totul este propice vieții, și totul este intr-o continua evoluție. Just a question. Nu știu cât de clar am fost. PS: Foartee fain episodul! Recomandare pentru Tetelu: Mai lasă omul sa vorbească! :)))))

  • @Gya0901

    @Gya0901

    Жыл бұрын

    CORECT : "Recomandare pentru Tetelu: Mai lasă omul sa vorbească! :)))))" Ce enervant e!

  • @luxrose1194

    @luxrose1194

    Жыл бұрын

    nu ați ales tocmai constanta care trebuie. PI nu este o constantă fizică - adică legat de legi fizice care să se modifice , poate , în miliarde și miliarde de ani . PI a fost definit legat de matematică , este o constantă matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc - de unde formulele matematice : circumferința ( perimetrul ) cercului - 2*PI*r și aria cercului : PI*r^2. Ori cercul , ca figură geometrică , va fi întotdeauna cerc și PI va rămâne PI veșnic. Ce se poate modifica la PI , este să se mărească precizia determinării valorii lui - adică să mai fie descoperite încă alte zecimale la cele deja cunoscute. În prezent valoarea lui PI are următoarea precizie 3.14159265358979323846264338327950288… , în practică se utilizează aproximarea 3.1415 sau , de cele mai multe ori , valoarea 3,14 .

  • @ishs971

    @ishs971

    Жыл бұрын

    @@luxrose1194 Așa este : aria cercului= π R (pătrat ,la puterea a doua) = 3, 14 (raza la pătrat)

  • @doramora48
    @doramora48 Жыл бұрын

    om primordial...omg..... mi-am pierdut timpul

  • @switchpete
    @switchpete2 жыл бұрын

    Cat de interesant a fost podcastul asta 😲😲😲. Neaparat trebuie sa cumpar cartea !

  • @EscuShow
    @EscuShow Жыл бұрын

    L-am urmărit pe tot, deși trebuie să recunosc că m-a cam exasperat încercarea repetată a gazdei de a-i povesti autorului ce scrie în propria-i carte. Cred că voi lua o pauză de la "deci", "practic" și "și așa mai departe" pt o perioadă, dar, per total, mi-a plăcut. Foarte util, mulțumesc.

  • @silviuzamfirescu1974
    @silviuzamfirescu1974 Жыл бұрын

    Felicitări pentru Podcast!👍

  • @Sabinathor
    @Sabinathor Жыл бұрын

    David Bohm - "The Wholeness and the Implicate Order". Cititi aceasta carte si veti intelege mult mai bine ce anume ne scapa la prima vedere. Cred ca mai exista si varianta in lb. romana cu prefața scrisa de H.R. Patapievici.

  • @generalcraft7057
    @generalcraft7057 Жыл бұрын

    Cei mai interesanți invitați de pe teritoriul României.

  • @cornelzaharia2684
    @cornelzaharia2684 Жыл бұрын

    Acum te-am redescoperit "TETELU"....cândva te urmăream și mă distram....felicitări, felicitări.

  • @bigMoama
    @bigMoama2 жыл бұрын

    Fascinant!

  • @mariabotezatu1103
    @mariabotezatu1103 Жыл бұрын

    Foarte, foarte interesant si folositor!!! Vă mulțumesc pentru informații suplimentare !!!!

  • @virginiavlasie6149
    @virginiavlasie61492 жыл бұрын

    Mulțumim! Foarte interesant! Felicitări!

  • @romeochelaru7308
    @romeochelaru7308 Жыл бұрын

    Emisiunea e pasionantă,și clar nu e pt.dobitoci!

  • @adelinad3513

    @adelinad3513

    Жыл бұрын

    Ba e ca prezinta inca o istoria incorecta

  • @alexadruvloger5639
    @alexadruvloger56392 жыл бұрын

    Bravo sanatate tuturor

  • @grigort.1764
    @grigort.17642 жыл бұрын

    Foarte interesant si educativ....mi.ati facut pofta de o tura la muzeul de istorie... sper sa il redeschida o data pe tot

  • @civfanatic8853

    @civfanatic8853

    Жыл бұрын

    Până redeschid Muzeul Național de Istorie, o alternativă excelentă e Muzeul Militar(mă refer pt ambele la București), unde nu găsești, după cum s-ar crede, numai arme, ci de toate, deci și machete de cetăți și orașe, hărți detaliatei, diorame de tot felul, deci e încă foarte diversificat și totul e prezentat cronologic, din cele mai vechi timpuri până în RM1 și RM2 cel puțin. N-am mai fost din anii 1990, dar cei ce l-au vizitat mai recent spun că e încă f. bun :)

  • @emanoilclaudiujipa5855
    @emanoilclaudiujipa58552 жыл бұрын

    Respect !!!! Success !!!

  • @luminitah1379
    @luminitah1379 Жыл бұрын

    Extraordinar! Mai ales finalul 💗

  • @MURRYCHOOCK
    @MURRYCHOOCK Жыл бұрын

    Tetelu...! Hm... Nush cum sa zic... Dar nu mai intrerupe, manca-ti-as, invitatii! Prea interesant acest episod!

  • @voineamarcela
    @voineamarcela2 жыл бұрын

    Multumim si noi !!! Felicitari pentru emisiune !

  • @sorinrotaru1969
    @sorinrotaru19692 жыл бұрын

    Excelenta dezbatere. Un om deschis la suflet pentru ca asa sant cercetatorii. De asta ii consider tagma cea mai nedreptatita din societate. Oamenii acestia ar trebui pusi pe un piedestal si numeni n-ar trebui sa-i atinga. Materialul este totusi exceptional pentru cei care nu vad decat 3D si limitat la planeta noastra, ca si cum ar fii singura planeta locuita. I-as recomanda Domnului profesor o alta carte scrisa tot de un medic, de data aceasta anestezist. Este vorba de cartea Proiectul Terra, autor Tony Victor Moldovan. Cred cu tarie ca i-ar schimba radical punctul de vedere in ceea ce priveste genetica umana si migratia popoarelor. O citeste sau nu, ii raman recunoscator pentru informatiile impartasite.

  • @BaldwinIV-TheLeperKing
    @BaldwinIV-TheLeperKing2 жыл бұрын

    Interesant subiect și îmi place că este o bază științifică și nu doar teoretica. Oricum, prea repede am trecut prin perioada daco-romanica ..

  • @larisatupa9414

    @larisatupa9414

    2 жыл бұрын

    Ne tragem din maimuțe 🤪și s-a trecut prea repede prin perioada daco-romane ….E un punct de vedere.Civilizația neonalitica este repartizată peste tot….semiluna fertila, originea din Africa, nuuuuu creereed

  • @Stories10
    @Stories10 Жыл бұрын

    Era mare nevoie de o asemenea carte. Poate asa ne impacam cu vecinii, afland ca nu e mare diferenta intre noi, ca avem stramosi comuni

  • @ishs971

    @ishs971

    Жыл бұрын

    @ Marian Hanganu 😅😅😅 Ce te face să crezi, că hortystii maghiari vor înțelege vreodată ceva (sau vor accepta conceptul...) ? Și nu numai ei ... Românii sunt cei mai pașnici și toleranți !👌💌

  • @mugurstefan68

    @mugurstefan68

    Жыл бұрын

    Pai nu prea avem..

  • @skarly1705
    @skarly17052 жыл бұрын

    Super șmecher Tetelu 👏🏿👌🤙🏼 Îmi plac subiectele diverse abordate ‼️ Poate m-am obișnuit eu cu el dar chiar nu mi se pare a întrerupe invitații,aici Gicu e Nr 1 😂😅😘 Tetelu are o energie pozitivă și multe curiozități si de-asta poate pune așa multe întrebări 🤷🏽‍♂️

  • @ioanaanaoi8232

    @ioanaanaoi8232

    2 жыл бұрын

    Interventiile lui Tetelu sunt facute sa tina invitatul pe o directie.

  • @ver_idem

    @ver_idem

    Жыл бұрын

    @@ioanaanaoi8232 E doar Părintele lui ”Flori din Vaslui” mo rog creatorul.

  • @marianavlasceanu8542

    @marianavlasceanu8542

    7 ай бұрын

    Totul este de la Dumnezeu!❤

  • @marianavlasceanu8542

    @marianavlasceanu8542

    7 ай бұрын

    Prima aparitie a fost inteligenta

  • @vasilicanegru7218
    @vasilicanegru72182 жыл бұрын

    Felicitari si toată stima pentru d-ul Netea Mihai❤🇹🇩❤⭐🥇

  • @hitmann4013

    @hitmann4013

    Жыл бұрын

    este platit de oculta sa ne livreze bobite de zaharel...

  • @carolinaepure4330
    @carolinaepure43302 жыл бұрын

    fascinant. multumim!!!!

  • @mikel4879
    @mikel48792 жыл бұрын

    Foarte bună discuție și foarte bun autorul Mihai G Netea. Am să fac niște observații importante referitoare la ultimele întrebări din discuție, dar în zilele următoare când găsesc suficient timp, pentru că în acest moment sunt extrem de ocupat. Oricum, apreciez calitatea discuției de aici. Revin în zilele următoare cu precizări foarte interesante pentru cei cu adevărat interesați. Observațiile mele vor fi referitoare la bacteriile primordiale, mutațiile în timp, entropismul local și la așa-zisele "constante universale" și la așa-zisele "legi universale" de care vorbește Mihai G Netea aici. Apropo, n-a existat niciodată, niciunde în Univers un început, un "Big Bang", etc. Oricum, subiectul este vast. Dar revin cu precizări în următoarele zile, când găsesc timp suficient.

  • @iuliamihai1716
    @iuliamihai1716 Жыл бұрын

    Ce frumos!

  • @ileanacampean8500
    @ileanacampean85002 жыл бұрын

    Mulțumim acestor oameni care se dedică căutărilor și în zilele noastre! Filozofii, religiile au conchis! Știința are cea mai grea misiune! Așteptăm răspunsuri de la știință...nu scapă așa ușoooor......dacă se trag toți dintr-o populație....din ce a apărut acea populație? Apoi, cum există o așa varietate de gene? Cine și cum a produs varietatea genetică? Doar mediul?? Doar mutațiile? Doar genele recesive?? Adică. chiar și cei mai informați oameni...sincer, fără a încerca să ne manopuleze, nu-și pot explica apariția vieții??? Doar Creatorul deține tainele arhitecturii? Și așa va rămâne, oricât ar încerca creația să dezlege acest mister? Ar fi perfect, măcar să fim îndeajuns de buni observatori să dezlegăm tainele echilibrului, autovindecării și altele, pe care Creatorul le-a pus în noi!! Apoi, să mulțumim și să ne închinăm!! ,, Mai întâi a fost cuvântul și el era la Dumnezeu,,! Dar înainte de cuvânt nu este..gândirea, apoi legea gândirii, care nu poate fi haotică, pt. ca prin cuvânt să se împlinească o faptă? Când a spus...,,să fie lumină,,...Arhitectul o gândise, cum să fie!! Apoi toate s-au împlinit după gândul SĂU!

  • @traianlazar6639

    @traianlazar6639

    5 ай бұрын

    O mica corectie : cand s-au scris textele sfinte nu exista notiunea de INFORMATIE , de aceea s-a spus "la inceput a fost cuvantul".

  • @georgetatuta2273
    @georgetatuta2273 Жыл бұрын

    Sper sa aflu ceva si despre Lepenski Vir... sunt doar la inceputul podcastului dar deja m-a prins 🙂

  • @Ioana.Marinache
    @Ioana.Marinache2 жыл бұрын

    Felicitări pentru emisiune!

  • @Kuac85
    @Kuac852 жыл бұрын

    Un podcast excelent cu un invitat extrem de interesant. Felicitări amândurora!

  • @iulyxpert
    @iulyxpert2 жыл бұрын

    Cum sunteti pe patreon?

  • @florinsirbut5097
    @florinsirbut50972 жыл бұрын

    Educativ acest podcast, clar îl urmăresc până la final. Bun Tetelu mă lipesc.

  • @dariusdadada
    @dariusdadada2 жыл бұрын

    Va multumesc pentru acest podcast 😁

  • @megamondocane
    @megamondocane2 жыл бұрын

    Armata Romană avea în compoziția sa 2 legiuni constituite din daci, legiuni care fost trimise în nordul Britaniei.

  • @lerotrau7076

    @lerotrau7076

    2 жыл бұрын

    In Tara Galilor ....

  • @JURNALULMILITAR
    @JURNALULMILITAR Жыл бұрын

    Buna seara,exista cartea pe Amazon?

  • @adrianhrusca4067
    @adrianhrusca4067 Жыл бұрын

    Odata cu sedentarizarea s-a facut conversia de la o dieta variata, "naturala", la una cu predominanta de carbohidrati, de aici o involutie somatica si a starii de sanatate globale.

  • @penisusgalantus
    @penisusgalantus2 жыл бұрын

    DC nu și pe spotify?

  • @FalcodePaul
    @FalcodePaul2 жыл бұрын

    Cum pot intra în posesia cărții domnului profesor Mihai Netea ???

  • @avancea
    @avancea2 жыл бұрын

    Thanks!

  • @yukisart6492
    @yukisart6492 Жыл бұрын

    As vrea sa ascult invitatul fara sa fie intrerupt la fiecare fraza!

  • @antoneliana8260
    @antoneliana82602 жыл бұрын

    Cum a fost posibila evolutia omului avand in vedere ca nu exista nici un ambient natural caruia sa supravetuim in mod natural fara "proteze".?????

  • @tonixton9887
    @tonixton98872 жыл бұрын

    Legea a 2-a a termodinamicii nu este contrazisa in felul asta. Ea se refera la entropia din intregul sistem izolat. In cazul pixului, in acest sistem intra tot ce contribuie la fabricarea pixului si a hartiei si a persoanei care scrie, altfel nu ar fi izolat. Reducerea entropiei intr-o portiune a sistemului are ca efect cresterea proportionala a entropiei in alte portiuni, per ansamblu, la nivel de sistem, suma entropiei in tot sistemul ajungand in cele din urma sa creasca. Daca luam exemplul pixului, reducerea entropiei prin transformarea cernelei in scris este insotita de cresterea entropiei prin caldura degajata de fabricarea pixului, consumul de electricitate, de arderile interne din celulele creierului, "si asa mai departe". Sunt foarte multi factori care contribuie cresterea entropiei aici. Asadar, scaderea entropiei intr-o portiune a sistemului are de fapt ca efect cresterea entropiei in alte portiuni, respectandu-se in acest fel legea a 2-a a termodinamicii.

  • @marichiru3179
    @marichiru31792 жыл бұрын

    Da,da,da,așa,așa,la cât mai multe astfel de materiale,mulțumesc! ⚘️

  • @markaegyssus5192
    @markaegyssus5192 Жыл бұрын

    Domnilor nu era decât Tomis și Callatis ,Histria ,Adamclisi era și Aegyssus si de mulți ani adică de prin secolul lV.bc. anul 303bc dat de greci. Greșiți datele de când Dobrogea este parte românească îmi pare nespus de rău dar trebuie să fiți corecți cel puțin la istorie. Ocupații vă de ADN că la istorie avem*ceva probleme. Numai bine vă doresc de la Miami. Get bet get Dobrogean. Apropo,adevărat, "istoricii știu mai bine!!!!!"

  • @iuliamihai1716
    @iuliamihai1716 Жыл бұрын

    Sărut mâna!

  • @mirelaserban2875
    @mirelaserban28752 жыл бұрын

    Felicitari!👏

  • @Dimitriyus
    @Dimitriyus2 жыл бұрын

    Una dintre cele mai interesante emisiuni. Tetelu pasionat de subiect luat de val.

  • @ovidiumarinelsava7928
    @ovidiumarinelsava79282 жыл бұрын

    Mândria...face casă bună cu prostia! Însă un adevăr istoric... adevăr genetic...e binevenit, pentru liniștea și clarificarea celor care încearcă în mod aberant politici expansioniste! Mult respect pentru cercetare... indiferent de naționalitate!

  • @andreifiruti8373

    @andreifiruti8373

    2 жыл бұрын

    Subscriu!

  • @adygarcia923

    @adygarcia923

    2 жыл бұрын

    @@andreifiruti8373 ..si eu ✌️😊 🌼😁

  • @ishs971

    @ishs971

    Жыл бұрын

    Ja ! Dacă omul nu ar avea EGO-ul atât de uriaș ,nu ar mai fi ură și războaie ! Ar fi pace , iubire și armonie !

  • @cjcriulian
    @cjcriulian2 жыл бұрын

    Foarte interesant si foarte placut de ascultat 👌

Келесі