„E normal că m-a alungat soția.” Șase persoane vorbesc despre alcoolism | OAMENI SIMPLI | Ep.7

Ойын-сауық

Cauzează boli și durere, distruge cariere și familii, lasă urme în sufletul tuturor celor cu care s-a confruntat, dependența de consumul de alcool continuă să fie o problemă în societatea modernă, în pofida campaniilor de informare. Există o linie roșie care delimitează un consum frecvent de dependența de alcool?
I-am provocat pe invitații noului episod al proiectului Oameni simpli să discutăm despre consumul de alcool. Când au băut alcool prima dată? Ce se ascunde în spatele dorinței de a consuma alcool? Care sunt pașii de depășire a problemei? E posibil să învingi această adicție, atunci când chiar și membrii familiei și-au pierdut speranța?
Despre consumul de alcool am discutat cu:
Dumitru Paniș, consumator de alcool în remisie
Sergiu Sîrghi, consumator de alcool în remisie
Marius Solcan, proprietar de cocktail bar
Doina Ceban, organizatoare de evenimente
Daniela Beșliu-Jomir, fiica unui tată alcoolic
Alexandru Marandici, medic psihiatru-narcolog
Mulțumim invitaților că au dat voce poveștilor lor și mulțumim trupei Snails pentru „Cărărușa” din intro ❤️
❤️ Fii mai aproape de noi pe Patreon: / moldovaorg
Urmărește-ne pe www.moldova.org/
Facebook: / moldova.org
Instagram: / moldovaorg
Tiktok: / moldova.org

Пікірлер: 15

  • @disonmadVP28
    @disonmadVP283 күн бұрын

    Extraordinar de mult îmi place emisiunea aceasta. De fiecare dată cunosc oameni interesanți, curajoși să împartă cu noi cele mai intime povestiri. Sunteți demni de admirație. Bravo! ❤

  • @moldovaorg

    @moldovaorg

    2 күн бұрын

    Mulțumim mult pentru susținere ❤

  • @nobodywins1533
    @nobodywins15333 күн бұрын

    Am un comentariu pentru fata, tata careia suferea de alcoolism: oamenii din jur, vecinii, nu se implica, fiindca se tem sa ramana vinovatii principali dupa (ce si se intampla des). Rudele si apropiatii sunt in relatii abuzive cu alcoolicii, dar si in relatii dependente cu ei de ani in sir. Nu e corect sa astepti vecinii sa se implice, fiindca ei stiu (si foarte des am avut asa situatii), ca maine sotia lui se va intoarce la el, ea il va ierta, iar el deja ii va uri pe vecini. Mai mult ca atat, am vazut si cazuri, cand si sotia dupa asta era suparata pe vecini sau rude, ce s-au implicat. Asumati-va responsabilitatea.

  • @doinamarinescu6104
    @doinamarinescu61043 күн бұрын

    Superb format! Bravo eroilor aici care sunt in remisie si rezista. 💪💪💪 Domnisoara care are tatal alcoolic, fa terapie te rog 🙏 e important pentru tine sa ierti, nu pentru el. ❤

  • @moldovaorg

    @moldovaorg

    2 күн бұрын

    Mulțumim, Doina! ❤

  • @vahtinanastasia9939
    @vahtinanastasia99392 күн бұрын

    Tema este dureroasa pentru multi din tara noastra si bucura ca se vorbeste in speranta sa dimunuam acest lucru in societate. Pentru acei barbati care au lasat alcoolul vreau sa zic ca sint tare bravo desi imi dau seama cit de greu este sa iesi din aceasta groapa! Multumesc ca ridicati teme importante si vin oameni curajosi care au ce spune la tema data

  • @moldovaorg

    @moldovaorg

    2 күн бұрын

    @@vahtinanastasia9939 Mulțumim pentru cuvintele frumose! 🫶🏻

  • @unkind2006
    @unkind20063 күн бұрын

    Cred că am am sări vreo 50 de poziții în topul țărilor după indicele dezvoltării umane dacă ar face toți moldovenii o pauză de jumătate de an de la alcool așa cum a făcut Marius.. cu titlu de experiment/provocare, să vadă cum e

  • @silvikutza20
    @silvikutza203 күн бұрын

    Un proiect care mi-e tare drag. O sugestie de temă de discuție - suicidul și depresia. Mama mea și-a pus capăt zilelor la 51 de ani și chiar dacă aveam 30 de ani, am fost foarte afectată timp de 2 ani după moartea ei, fiind într-o depresie urâtă.

  • @moldovaorg

    @moldovaorg

    2 күн бұрын

    Mulțumim pentru sugestie, Silvia, e foarte bună! O vom lua neapărat în considerare ❤

  • @kristina09081983
    @kristina090819832 күн бұрын

    Și se știe de unde vine acest :ты меня уважаешь?? Toate tarile împrejur au luat acest obicei aiurea și doar atit, mari tradiții am mai preluat de la ruși.

  • @valentinamir5052

    @valentinamir5052

    Күн бұрын

    De ce scrii măgării? Câte universități ne-au construit ei și câți specialiști au trimis nouă? Sărăcia, nedreptatea, apropiații și prostia sînt factorii principali dar nu o vorbă pe care o au și cei din jur.

  • @kristina09081983

    @kristina09081983

    Күн бұрын

    @@valentinamir5052 deportari, foamete, represiuni asta au adus, dar universitățile , spitalele si altele tot moldovenii le-au construit, unde ați văzut rus sa lucreze în tarile ocupate? Înainte de a scri cuvintul măgării , luați vreo carte de istorie, răsfoiți, studiați și apoi sa scrieți mesaje ofensive. Succes.

  • @valentinamir5052

    @valentinamir5052

    Күн бұрын

    @@kristina09081983 deportările au fost pe vremea lui Stalin- cel mai bun prieten al lui hitler. Căutau resursele naturale pentru care a venit hitler? Desțelenirea Cazahstanului după care o europǎ întreagă este aprovizionată cu gaz. Se poate de scris crimele lui stalin pe spatele rușilor care tot au fost deportați? Învață să cauți adevărul și nu propagandă.

  • @valentinamir5052

    @valentinamir5052

    Күн бұрын

    @@kristina09081983 de ce-mi ștergeți mesajele, scriu adevăr?

Келесі