De ce STRATEGIA bate intuiţia în BUSINESS - Iancu Guda & Ştefan Mandachi

Că Iancu Guda, invitatul lui Ştefan Mandachi din acest educast, este cel mai cunoscut şi apreciat economist român la acest moment, ştii deja. Însă, după ce urmăreşti întregul material, vei şti şi cum vede invitatul construirea unei cariere, pas cu pas, francizarea, direcţiile de investiţii în anul 2024, modul de calcul şi de decizie a unor investiţii pentru a fi cât mai sigure, time managementul, creditarea şi returnarea creditelor, promovarea afacerilor în mediul online şi multe altele.
Doar să-ţi iei un timp să urmăreşti cu atenţie şi cu o agendă la îndemână, pentru că informaţiile sunt greu de găsit atât de la obiect în altă parte şi sunt cât se poate de valoroase.
Iar dacă ai aflat ceva care te-a pus pe gânduri, dă mai departe acest educast!
Şi lasă-ţi, dacă vrei, părerea într-un comentariu, după cum te-au impactat cele discutate!
Vizionare cu folos!
#educast #iancuguda #investitii #antreprenoriat #economie
Capitole:
00:00- 6:49 Rezumat de CV
Cum a început şi ce a făcut Iancu Guda până a ajuns în punctul în care este în prezent: cel mai bun şi mai cunoscut economist din România? Spune chiar el, aici, dezvăluind şi mentalitatea care l-a condus spre succes.
6:50 - 13:01 Director general vs antreprenor
Un fragment dens creat în jurul diferenţelor între rolurile pe care le au directorii generali şi antreprenorii şi cum poate face cineva trecerea de la un rol la altul. Tot aici afli şi de ce este o provocare să fii antreprenor român, cum poate afecta standardizarea exagerată o companie şi despre importanţa cifrelor în luarea deciziilor.
13:02 - 17:24 Time management
Cum îşi gestionează şi planifică timpul Iancu Guda, pentru a echilibra cele 7 planuri importante din viaţa sa - afli aici.
17:25- 21:16 Influencerii şi audienţa
Cum se raportează invitatul la conceptul de influencer şi de ce audienţa/targetul este un element cheie la care este atent pentru a avea impactul educaţional dorit - găseşti aici.
21:17 - 25:13 Promovarea online
Care sunt avantajele promovării unui business în mediul online - se discută aici.
25:14 - 33:41 Strategie vs. Intuiţie
De ce este importantă strategia pentru un business şi de ce nu poate să funcţioneze pe termen lung pe bază de intuiţie sau inerţie, indiferent cât de bine arată cifrele în prezent. Mai ales dacă piaţa este dintr-o ţară imatură şi instabilă, strategia este absolut necesară - şi explică aici de ce.
33:42 - 41:12 Investiţiile
În ce mod trebuie să calculezi decizia de a investi în ceva anume, ce riscuri trebuie să ai în vedere, cum poate influenţa un război investiţia pe care o faci şi când să iei decizia fără frică - explică aici pe îndelete invitatul edupodcastului.
41:13 - 47:11 Direcţii de investiţii în 2024
În primul rând, invitatul face diferenţa dintre investitor şi antreprenor, pentru că rareori se suprapun rolurile. Apoi, afli care sunt industriile care au cele mai bune randamente pe capitalul investit, în România, semn că sunt potrivite în continuare pentru investiţii.
47:12 - 59:25 Francizarea
Dacă este posibilă francizarea în cazul clinicilor de stomatologie - da. Cum trebuie gândită creditarea şi returnarea creditelor şi de ce există reticenţă din partea antreprenorilor când vine vorba de francizare - se discută aici.
Un sfat bun, la momentul potrivit, poate fi salvator: de timp, bani și energie. Ba chiar și de un faliment răsunător.
Este adevărat că învățăm cel mai bine din greșeli, dar de ce să te coste o lecție în antreprenoriat cât o parte din viață?
Urmărește acest material, notează ideile principale și, mai ales, aplică-le!
Altfel, sunt inutile.
Iar dacă le găsești valoroase, oferă-le mai departe cui crezi că le va aprecia!
Iar dacă simți să lași aici un gând, o întrebare, o părere: ai toată libertatea!
Franchise Generator: franchisegenerator.ro/
Facebook - / stefanmandachi
Instagram - / stefan.mandachi
Linkedin - / %c8%99tefan-mandachi-3...
Site - www.stefanmandachi.ro/
CAIETUL VISURILOR - caietulvisurilor.ro/

Пікірлер: 101

  • 6 ай бұрын

    Ce gen de informații financiare îți dorești în viitor? Ce invitați ai prefera să avem? Am nevoie de feedback-ul tău. Mulțumesc.

  • @lucianstan2642

    @lucianstan2642

    6 ай бұрын

    Egal cine vine, dacă e un profesionist avem de învățat. Mulțumim Ștefan!

  • @youzundg.2746

    @youzundg.2746

    6 ай бұрын

    Sebastian Dobrincu

  • @mateimihai8176

    @mateimihai8176

    6 ай бұрын

    ceva legat de Crypto. Eventual pe @Mihai Daniel

  • @MrKadilak28

    @MrKadilak28

    6 ай бұрын

    Salut! În primul rând permite-mi să-mi exprim recunoștința pentru toată munca, dedicația, implicarea și tot efortul pe care le regăsesc în materialele video de pe canalul tău și nu doar. Pot să confirm că produc schimbări. Schimbări radicale chiar aș spune. Mi-ar plăcea să îl ai că invitat pe Răzvan Căzănescu. Și sunt două motive simple: 1. Admir abilitatea ta de a formula întrebări și 2. Admir felul său nerezonabil de a vedea lucrurile. P. S. Sunteți ambii mentorii mei (virtuali!) și cred că aș savura o asemenea întâlnire. Mulțumesc 😃

  • @funnybubu596

    @funnybubu596

    6 ай бұрын

    Felinele au cea mai buna intuitie !

  • @madalin81
    @madalin816 ай бұрын

    Iancu Guda este omul datorita caruia investesc bani de 9 luni si pentru restul vietii. Cartea lui m-a facut sa fac pasul. Un om deosebit. Apreciez orice interviu cu Iancu. Felicitari!

  • @ioandanielmuresan-bf5jg

    @ioandanielmuresan-bf5jg

    6 ай бұрын

    cum se numeste cartea?ms

  • @madalin81

    @madalin81

    6 ай бұрын

    Banii in miscare @@ioandanielmuresan-bf5jg

  • @MySimpleChannel-

    @MySimpleChannel-

    6 ай бұрын

    ​@@ioandanielmuresan-bf5jgBanii în mișcare

  • @sergiucioanca8763

    @sergiucioanca8763

    6 ай бұрын

    Si eu ,de aproape doi ani.Deja am trecut la piata americana.

  • @adamzsolt6533

    @adamzsolt6533

    5 ай бұрын

    Meetoo... De 6 luni

  • @cristianbirlut9213
    @cristianbirlut92136 ай бұрын

    Salutare Ștefan ! Mulțumim pentru revenirea domnului Iancu Guda . Îmi place mult și chiar am pus in practica învățămintele domnului Iancu . Felicitări amândurora ❤

  • 6 ай бұрын

    E printre cei mai buni.

  • @danimorar5668
    @danimorar56686 ай бұрын

    Iancu Guda e un izvor nesecat de cunoastere, informatii, sugestii si recomandari financiare si personale! Felicitari si abia astept urmatorul in aceeasi formula! 🔝

  • @allyblue2007
    @allyblue20076 ай бұрын

    Un podcast de nota 100 , atat de multa informatie de valoare , gratis . Mult succes in tot ceea ce faceti . Sunteti 2 oameni exceptionali !

  • 6 ай бұрын

    Multumesc

  • 6 ай бұрын

    Multumesc

  • @marilenamarin557
    @marilenamarin5575 ай бұрын

    Felicitari Stefan. Un invitat de exceptie si un model de antreprenor. Educatia financiara asa cum a explicat-o Iancu ajunge la multa lume. Inceputul lui este cel al unui adevarat cunoscator al lucrurilor marunte dar insemnate si spune foarte bine ca investitia cea mai buna este in tine. A fi sanatos si echilibrat. Ati face placere atunci cand aduci valoare in vietile oamenilor inseamna pasiune. Avem oameni de valoare.

  • @rozaliapuskas656
    @rozaliapuskas6566 ай бұрын

    Felicitări 🎉o emisiune cu cea mai multă informație,interesant paleta de culori pentru fiecare zi si moment .Mulțumesc frumos 🕎💜

  • @instantsleep6637
    @instantsleep66376 ай бұрын

    Incredibil cat de multa informatie de asa mare calitate oferi gratuit! Multumim!

  • @rozaliapuskas656

    @rozaliapuskas656

    6 ай бұрын

    ❤❤❤

  • 6 ай бұрын

    Sunt sute de ore. Sute.

  • @sorinviman271
    @sorinviman2716 ай бұрын

    Va apreciez mult dl Stefan si pe Dl Iancu la fel am luat sfaturi bune de la voi am luat de la tine Ciorna milionarului si cartea banii in miscare de la Iancu 👏👏👏

  • @GianinaDumitriu
    @GianinaDumitriu6 ай бұрын

    Felicitari pentru podcast si invitat. Indraznesc sa spun ca imi este mentor dl .Iancu Guda.Investesc incepand sa urmaresc “Banii in miscare”❤❤

  • @AndreiMihaiCucu-ut6iu
    @AndreiMihaiCucu-ut6iu6 ай бұрын

    Un om , deosebit . Foarte profund in tot cea ce spune .!!!

  • @user-zs6ti1lw6h
    @user-zs6ti1lw6h6 ай бұрын

    Multumiri,pentru implicare,informare esti un super om Stefan multa sanatate si putere de munca!

  • @mariusmihaila8894
    @mariusmihaila88946 ай бұрын

    Bravo, pentru Podcast

  • @Denisprime
    @Denisprime6 ай бұрын

    asteptam cu mare drag un podcast si cu Simon Maurer!

  • @Urcaintren
    @Urcaintren5 ай бұрын

    Respect , invat de la voi in fiecare zii

  • @teomtech
    @teomtech6 ай бұрын

    Felicitari !! Ambii sunteti formidabili !

  • @LupulTaz
    @LupulTaz6 ай бұрын

    Felicitari domnului Guda! Exceptional de fiecare data, imi place enorm sa il ascult. Insa Dle Mandachi te rog foarte mult renunta la pisica aia din cadru, nu are ce cauta sub nici o forma la o discutie financiara, educativa, la care trebuie sa fii atent la informatii si detalii. Pe langa asta e vorba de respectul pt invitat, nu stai cu pisica pe masa, sa vina sa ii miroasa din paharul cu apa si asa mai departe. Eu unul am fost dezamagit de acest episod, pt ca nu ai avut suficienta tarie sa scoti pisica afara din cadru. Mult success in continuare si multumim inca o data domnului Guda.

  • 6 ай бұрын

    Inchide ochii si asculta sunetul doar. Tot iesi pe plus. N-o să mă dezic de animale in niciun caz. In plus, Iancu a fost amuzat si a aprobat asta. Sau nu ai sesizat, domnule Lupu Taz?

  • @Levisiilditravel
    @Levisiilditravel6 ай бұрын

    Mulțumim

  • @eduardbargheli
    @eduardbargheli6 ай бұрын

    Informație foarte utilă și la un nivel ridicat, bravo ambilor participanți 😎

  • @for3ign21

    @for3ign21

    6 ай бұрын

    Nivel ridicat pentru ca nu înțelegi ce vorbesc este?😂

  • @eduardbargheli

    @eduardbargheli

    6 ай бұрын

    Jumătate înțeleg) studii Bănci și Finanțe, dar la universitate nu obții cunoștințele care le deține Iancu, este nevoie de perfecționări și certificări 🙂

  • @parangheliee9053
    @parangheliee90536 ай бұрын

    Superb❤😊

  • @florincirlan8811
    @florincirlan88115 ай бұрын

    Felicitari

  • @george-adriannitu7412
    @george-adriannitu74125 ай бұрын

    Ultima parte a fost geniala

  • @IsaakNikolay
    @IsaakNikolay6 ай бұрын

    Am realizat o sumă uriașă de profit pe zi în mai puțin de trei săptămâni tranzacționând cu Mihaela Silvia Otils informații și semnale, așa că mă bucur că am început comerțul cu criptomonede

  • @VissarionFaddey

    @VissarionFaddey

    6 ай бұрын

    Mihaela Silvia și-a construit un nume grozav, mă simt bine să văd că o pomenești aici. Am început să investesc cu Mihaela anul trecut și continui să profit în fiecare săptămână. Săptămâna trecută am câștigat 13.800€. Îmi place etica ei în muncă

  • @Alexei-bx8uv

    @Alexei-bx8uv

    6 ай бұрын

    Și-a câștigat credibilitatea de la mine din aprilie, când am primit primul meu profit de la ea după ce am investit 2.800 de dolari. Nu există nicio îndoială că este cea mai de încredere de pe piață. un asemenea geniu

  • @gomezfernando8084

    @gomezfernando8084

    6 ай бұрын

    Este uimitor, ea mă ajută în prezent să recuperez tot ce am pierdut pe această piață oribilă. Am avut marea plăcere să lucrez cu Mihaela Silvia

  • @Igor-hh3rg

    @Igor-hh3rg

    6 ай бұрын

    Te rog, chiar am nevoie de asta. Cum mă pot înregistra la ea? va rog ajutati-ma am nevoie de astfel de servicii

  • @IsaakNikolay

    @IsaakNikolay

    6 ай бұрын

    Aceasta este Telegram pentru a ajunge la ea și este verificată

  • @claudiutamas79
    @claudiutamas796 ай бұрын

    19:00 Ce toarce mâța.... 🥰🥰

  • @MariusHorja
    @MariusHorja6 ай бұрын

    Epic!

  • @sergiu.leustean
    @sergiu.leustean6 ай бұрын

    Multe lucruri noi de invatat din acest interviu si de la acest domn dar si de la Stefan prin modul in care a condus interviul. Insa domnul Ianca a facut o mica greseala - inflatia nu e creata de razboi - razboiul poate face ca preturile sa creasca - insa marirea preturilor nu e aceeasi cu inflatia, insa inflatia poate duce la marirea preturilor. Inflatia, ca proces e doar atunci cand se adauga superficial bani in piata, fara valoare creata.

  • @ifrunzaomg598
    @ifrunzaomg5986 ай бұрын

    Salutari, ați putea sugera o aplicație sau mai multe in care as putea avea încredere sa încep investițiile la bursa? Multumesc anticipat!

  • @cristianpodar122
    @cristianpodar1226 ай бұрын

    Voi doi sunteți mentorii mei si mai am unul Lorand Soaresz. Nu cred ca as avea vreodată vreo dezamăgire din partea voastră. Sunteți top👍

  • @venomspeed666

    @venomspeed666

    6 ай бұрын

    =))

  • @verdinian5417

    @verdinian5417

    6 ай бұрын

    lorand soaresz e pe alte treburi, dragule Vezi că iubitul tau lorand facea promovare pentru cursul Amazonienii, care s a dovedit o mare țeapă pentru cei care au crezut în ideea nerealistă pe care ei o vindeau

  • @cristianpodar122

    @cristianpodar122

    6 ай бұрын

    @@verdinian5417 unii oameni stiu sa critice si să acuze o prostie care se arată pe la știri ca ar fi dat țepe sau alte chestii. Dar cele bune nu se arată ca nu e interesant. Si clar ca mentorii sunt de mai multe categorii nu toți suntem la fel. Dar putem culege cea ce e bun pt fiecare.

  • @gabrielabodescu4609
    @gabrielabodescu46096 ай бұрын

    Adu si oameni care împart ceea ce castiga sau fac si lucruri gratuite. Aia e adevarata valoarea a spiritului uman sa ofere din preaplinul pe care il au. Numa' cum se fac banii și să spuna ca mintea este mai inteligenta decat intuitia .....nu onoreaza Divinitatea.

  • @adamzsolt6533

    @adamzsolt6533

    5 ай бұрын

    Nu a fost subiect de dezbatere dar mai múlt ca sigur ca dl Iancu doneaza (sí timp sí bani) catre scopuri caritative etc

  • @danbejan6421
    @danbejan64216 ай бұрын

    👏👏👏

  • @user-gc5qk9ed9v
    @user-gc5qk9ed9v6 ай бұрын

    Aș dori să candideze la Președinție

  • @paulamirabelapetraru2135
    @paulamirabelapetraru21354 ай бұрын

  • @BSG2021
    @BSG20216 ай бұрын

    Preventia este mai buna ca interventia. Daca este sa ramai doar cu asta din tot materialul iti poate schimba cursul vietii.

  • @munteannicolae4418
    @munteannicolae44186 ай бұрын

    🎉

  • @VadikKuzma
    @VadikKuzma6 ай бұрын

    Tocmai câștig primii 9.300 EUR ca începător pe piața de tranzacționare cu criptomonede. Am ajuns să înțeleg că există o mulțime de oportunități pe piețele financiare. Am investit prin ghidul doamnei Mihaela Silvia Otil, strategia ei de investiții este de top și inovatoare, vreau să exprim cât de fericit și emoționat sunt acum

  • @Igor-hh3rg

    @Igor-hh3rg

    6 ай бұрын

    Grozav, schimb USDT cu ea și a fost o experiență grozavă pentru mine. De asemenea, am făcut tranzacții cu ea de luni de zile și toate tranzacțiile mele au mers bine. Am trecut de la 2.800 GBP la 13.165 GBP în doar câteva săptămâni după implementarea metodei ei

  • @lenoraB1

    @lenoraB1

    6 ай бұрын

    Super, Mihaela Silvia și-a construit un nume grozav, mă simt bine să văd că o menționezi aici, ea a devenit rapid unul dintre comercianții mei preferați pe baza integrității și autenticității ei

  • @Alexei-bx8uv

    @Alexei-bx8uv

    6 ай бұрын

    Da absolut, datorita Mihaelei Silvia am facut-o cunostinta in domeniul marketingului de stoc, si anume binary, forex, asa ca cu rezultatele ei cred cu tarie ca se va pricepe si la crypto trading

  • @VissarionFaddey

    @VissarionFaddey

    6 ай бұрын

    Ii copiez si strategiile. Mi-a mutat strategic valoarea de la 1800 USD la 70.000 USD cu tranzacțiile ei. Am ales-o pentru că este de încredere, foarte minuțioasă și cunoaște piața financiară

  • @anniestephanie4495

    @anniestephanie4495

    6 ай бұрын

    Te rog, chiar am nevoie de asta, cum pot ajunge la ea?

  • @ionelturloi3556
    @ionelturloi35563 ай бұрын

    👍

  • @gabrielabodescu4609
    @gabrielabodescu46096 ай бұрын

    Intuitia nu funcționează cand există ego In spatele mândriei sau superioritatii este teama Intuitia este ca si cum ai merge cu ochii inchisi printr-un labirint fara sa atingi vreun perete.

  • @moromete76
    @moromete766 ай бұрын

    Fain clipul, dar parca e Macron la masa lui Putin (ma refer stric la masa).

  • @magicmike2696
    @magicmike26966 ай бұрын

    ha..tare masa...zici ca e Putin cu Macron :)))..succes

  • @danbejan6421
    @danbejan64216 ай бұрын

    👏🫡👏

  • @Dianna82
    @Dianna826 ай бұрын

    Intuiția sinele si egoul...versus strategie....mda...Dar oare pentru strategie nu ai nevoie de intuiție? Nu stiu, intreb si eu ..... Asa cum spune si dicționarul, intuiția este de fapt ea însăși o strategie. Discursurile oamenilor de marketing sint ele în sine strategie pentru bani....principiile de bază ale unui business diferă

  • 6 ай бұрын

    Intuitia e extraordinara. Dar de multe ori e confundata si tratata cu prioritate. Nu poti performa doar cu intuitie

  • @Dianna82

    @Dianna82

    6 ай бұрын

    @ daca omul de afaceri e doar un bun strateg, mai bine sa meargă în politică... E mai mare nevoie acolo de el... Unii oameni au facut din intuiție bani, cu idei extraordinare vândute unora care au doar bani si nici un fel de gândire Eu nu sint Gică contra la podcastul tau, doar susțin altceva

  • 6 ай бұрын

    @@Dianna82 posibil.

  • @gabrielabodescu4609

    @gabrielabodescu4609

    6 ай бұрын

    Subscriu Intuitia nu are de a face cu egoul Informație eronată și din acest motiv nu am vizionat clipul

  • @MrLiKeR1337

    @MrLiKeR1337

    6 ай бұрын

    @@gabrielabodescu4609 cum nu are de a face? ai facut vreodata un business? intuitia vine din egoul tau care crede in intuitie si ca asa o sa se intample, datele spun altceva. Aici e vorba de business nu de gambling cu intuitia.

  • @stefbarosau2146
    @stefbarosau21466 ай бұрын

    Ce toarce pisica

  • 6 ай бұрын

    ea nu stie business

  • @iulianirimia611
    @iulianirimia6112 ай бұрын

    Parca sunteti putin vs macron la masa aia imensa

  • @mihaineacsu-rk2ui
    @mihaineacsu-rk2ui6 ай бұрын

    Intuiția lui Becali la făcut milionar nu cred că a avut vreo strategie🎉😂

  • @olteanugeorge8810
    @olteanugeorge88106 ай бұрын

    Este normal sa ai o problema cu intuitia,mai ales cand nu o ai! :)))) Aceiasi problema ati avut-o si cu talentul.....

  • @Bogdan-money
    @Bogdan-money6 ай бұрын

    Stefan, cum arată în CASH 10 milioane de euro? Încap într-o mașină? Inspiră-mă și arată-mi! FĂ UN VIDEO CU BANII! Ai tupeu? Vreau să știu cea mai sigură metodă prin care pot obține 10.000.000 euro, pentru că îmi doresc să ajung SUPERBOGAT!

  • @MontiAlex03
    @MontiAlex036 ай бұрын

    Ce intuiție buna ai avut când ai văzut pisica😂😂🤣😂 zici ca îți fura paharul

  • @ancamarin4534
    @ancamarin45345 ай бұрын

    👏

  • @danbejan6421
    @danbejan64215 ай бұрын

    👏👏👏

Келесі