Cum depășim atacurile de panică prin terapii naturiste?

Фильм және анимация

Chiar dacă nu am suferit de atacuri de panică, cu toții am luat contact cu panica, cu frica aceea atât de intensă și irațională ce nu găsește cale de manifestare decât prin intermediul corpului. Ne putem aduce aminte un moment în care ne-am speriat, poate de lătratul unui câine, poate chiar de o farsă nevinovată, și am simțit cum ne sare, pentru câteva secunde, inima din piept, cum ni se întunecă judecata de ceva ce este dincolo de noi, cum ni se oprește respirația și avem nevoie de minute bune pentru a ne reechilibra. Acum imaginați-vă o astfel de stare ce poate să dureze chiar minute, zeci de minute, și ce se însoțește, inevitabil, de gânduri suplimentare: oare am un atac de cord, oare o să mă sufoc, ce mi se întâmplă, ce o să se întâmple cu cei din jur dacă eu nu îmi mai revin.
Sigur, în toiul unor astfel de crize remediile naturale nu pot lua simptomele cu mâna. Ceea ce pot face remediile naturale potrivite este să ajute organismul să se adapteze, să integreze altfel relația cu mediul, să o metabolizeze astfel încât să evite aceste momente concentrate de panică. De asemenea, tot remediile naturale te ajută în controlul sistemului digestiv, unul dintre sistemele cu legături extrem de puternice cu zona psihologică și emoțională.
Mai multe despre acest subiect vom afla împreună alături de Simona Dragomir și Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie.
🌞Ce sunt atacurile de panică și ce stă la baza lor?
🌞Care este legătura dintre atacurile de panică și sistemul digestiv?
🌞Cum ne influențează hormonii?
🌞Ce sunt plantele adaptogene și ce rol pot avea în tulburările de panică?
🌞Cum ne ajută plantele adaptogene în controlul simptomelor somatice specifice anxietății și depresiei?
Produse recomandate: www.zenyth.ro
Vizionare plăcută!

Пікірлер: 5

  • @elenadragoi9617
    @elenadragoi96173 жыл бұрын

    Ne spovedim sincer la duhovnic din copilarie si ne impartasim cat mai des si trec toate ,...

  • @mariavasile-vt6oe
    @mariavasile-vt6oe5 ай бұрын

    Indicațiile sunt super dar doamna Simona nu mai întrerupeți medicii cînd vorbesc.Intrebarile dacă aveți le puneți la final.Vorbind mereu peste medic nu se mai ințelege nimic.Va rog sa nu vă supărați dar e păcat invitații sunt super și de aceia e bine să fie lăsați sa vorbească 🙏❤❤

  • @mariacalugaru2458
    @mariacalugaru24583 жыл бұрын

    Mult Adevăr grăiți 👍

  • @marybadelita8874
    @marybadelita88743 жыл бұрын

    Multumesc mult!👏💞

  • @ciprian-danielmoraru6478
    @ciprian-danielmoraru64782 жыл бұрын

    Am pierdut Castile de la telefon și am simțit că mă sufoc că numai am aer...Ce pot face

Келесі