Cum arată raiul și cine poate ajunge acolo? Pr. Nicolae Dima

Cum arată raiul, sau cel puțin ce știm despre asta? Ce înseamnă cel de-al treilea cer, la care a fost ridicat Sfântul Pavel? Cum stau sufletele în rai? Este mișcare sau este nemișcare? Se poate afirma că există progres în paradis? Rămâi pentru veșnicie în locul în care ai fost pus de la început, sau poți să mergi spre o fericire și mai mare?
Răspund în acest clip și la întrebarea dacă sufletele celor ajunși în rai vor întâlni pe cei dragi ale lor, rude sau prieteni care au murit mai devreme decât ei.
Și am în vedere și întrebarea dacă cei din rai au voie să comunice cu cei de pe pământ, precum și cu cei condamnați la nefericirea iadului.
CITIȚI DESPRE CUM ARATĂ RAIUL:
- ”Învățătura de credință creștină ortodoxă”;
- Pr. Dumitru Stăniloae, ”Teologia Dogmatică Ortodoxă”, volumul III;
- Jean-Claude Larchet, ”Tradiția ortodoxă despre viața de după moarte”;
- Serafim Rose, ”Sufletul după moarte”;
- Arhim. Placide Deseille, ”Ce este Ortodoxia?”
PR. NICOLAE DIMA
Slujesc de peste zece ani la biserica Sfântul Nicolae - ”Dintr-o Zi” din București. Am lucrat mult timp la Radio Trinitas (1998-2007) și am avut privilegiul de a lucra în prima echipă a Televiziunii Trinitas (2007-2014). Am deci un background jurnalistic destul de amplu.
Prin canalul acesta de KZread îmi doresc să prezint catehetic și pe cât posibil sistematic elemente importante ale credinței creștin ortodoxe. Mă adresez în primul rând creștinilor ortodocși. Scopul meu nu este polemica și nici căutarea originalității cu orice preț.
Consider că vom fi creștini din ce în ce mai buni în măsura în care vom cunoaște Sfânta Scriptură, învățătura de credință a Bisericii noastre, învățătura Sfinților Părinți și înțelesul slujbelor ortodoxe. Pe această cale largă și deja bătătorită voi merge și în clipurile viitoare.

Пікірлер: 398

  • @timeasasaran7782
    @timeasasaran7782 Жыл бұрын

    Dumnezeu să vă răsplătească munca pentru aceste video-uri părinte! Tatăl meu a murit recent, foarte brusc, fără a fi bolnav, la doar 55 de ani și pierderea lui mi-a tulburat foarte tare credința. L-am iubit și îl iubesc nespus de mult și mi-a fost tare greu să accept că nu mai e lângă mine,la 22 de ani, când aveam mai mare nevoie de el…În ultimele seri m-am rugat lui Dumnezeu să îmi trimită puțin sprijin, să îmi aline dorul imens și să mă ajute să găsesc niște răspunsuri. Astăzi, mi-a apărut primul video acesta de la dumneavoastră. Mi s-au umplut ochii de lacrimi pentru că am primit răspuns la toate întrebările și m-am umplut de bucurie și nădejde în Dumnezeu că toate sunt spre mântuire! Vă mulțumesc din suflet, ați făcut azi un om foarte fericit!

  • @vioricamarinescu4465

    @vioricamarinescu4465

    Жыл бұрын

    Daca nu comunicam cu cei din rai de ce ii visam și vorbim cu ei in vis Eu am comunicat cu foarte multi morți care am comunicat cu ei

  • @floricaelena6790

    @floricaelena6790

    Жыл бұрын

    Foarte frumos explicat! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă dea sănătate și putere, pentru a vă îndeplini misiunea de preot deosebit ce sunteți!

  • @valivali9989

    @valivali9989

    Жыл бұрын

    Dumnezeu sa va mângâie!

  • @floweroflife0306

    @floweroflife0306

    Жыл бұрын

    Dumnezeu sa il odihneasca. Cat timp este in inima dvs este cu dvs. La propriu, nu simbolic.

  • @dumitrucatalindraghici8137

    @dumitrucatalindraghici8137

    Жыл бұрын

    Mă bucur că ați ajuns la video-urile părintelui și că vă ajută și pe dumneavoastră așa cum mă ajută și pe mine! Este un preot deosebit și un vorbitor cu mare talent. Nici părinții mei nu mai sunt în viața aceasta, iar tatăl meu a decedat și el recent. Dumnezeu să îi odihnească pe părinții noștri și să vă dea putere și nădejde! Doamne ajută!

  • @user-tq2dx7bu6h
    @user-tq2dx7bu6h11 ай бұрын

    Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte! De mare folos pentru sufletele noaste este învățătura dumneavoastră.

  • @georgeiftime6615
    @georgeiftime66152 ай бұрын

    Doamne ajută să ne vedem cu toții în Rai🙏

  • @ileanaspatar996
    @ileanaspatar9966 ай бұрын

    DOAMNE AJUTĂ, PACE, SĂNĂTATE ȘI BUCURIE LA TOATĂ LUMEA!❤

  • @elenamacra5195
    @elenamacra5195 Жыл бұрын

    Ce bine explicati, Parinte! Aveti darul vorbiri,Domnul sa va intelepteasca!

  • @vioricaionescu2751

    @vioricaionescu2751

    Жыл бұрын

    Mulțumim Părinte pentru explicații pe care ne li dați .

  • @arogaorp

    @arogaorp

    Жыл бұрын

    Pomohaci, episcopul de Huși practicant de Sf. felațiune, Visarion, etc., ți-ar zice că bați câmpii. Popo, în loc să tragi cu ochiul, să vizitezi raiul, pune mâna pe o mătură; curăță o uliță de buruieni în sat și BOR-ul de uscături. red

  • @cateheze4223

    @cateheze4223

    Жыл бұрын

    Hristos este centrul gândirii și al trăirii noastre, nădejdea noastră comună. Suntem uniți cu El ca și coardele cu chitara. Să ne sârguim să ne adunăm mai des pentru Euharistie, ca puterile morții să fie nimicite în noi!

  • @mariatanasie1068

    @mariatanasie1068

    Жыл бұрын

    Doamne ferește unde scrie an biblie asta doamne e ceva care cei care citesc Biblia și aud ce spui este departe nu mai vorbiți Ana nu aveți Biblia an mana și să le spuneți an ce versete scrie toate acestea

  • @anaghirdan6536

    @anaghirdan6536

    11 ай бұрын

    ​@@mariatanasie1068MINTUIREA ESTE DOAR PRIN IISUS HRISTOS ȘI IMPLINIREA EVANGHELIE

  • @ovidiuovy2878
    @ovidiuovy2878Ай бұрын

    Bravo Parinte,ati avut o viteza in intrevari si raspunsuri care ma depasec,Doamne Ajuta.Hristos in mijlocul nostru

  • @doinalazarof9030
    @doinalazarof9030Ай бұрын

    Sărut mîna, părinte!Ma bucur că v-am cunoscut intr-o împrejurare fericită din viața mea( nepotul meu, un prunc Rădasanu) ,si va mărturisesc faptul cs ascult cu mare plăcere și interes. Prin cultură dumneavoastră impresionantă, prin puterea de analiza si interpretare a tot ce trebuie sa stim noi ,creștinii, si prin experiența dumneavoastră de viață, aveti o putere nesfîrșită de a ne educa, de a ne explica cele mai profunde taine mai credinței noastre si nu numai...

  • @rodicamocanu955
    @rodicamocanu955 Жыл бұрын

    Asa cum ne ati obisnuit, inca o tema care te pune pe ganduri. Multumim mult, parinte!

  • @dragostimofte9360
    @dragostimofte9360 Жыл бұрын

    Slăvit sa fie DOMNUL! Mulțumesc părinte!

  • @anachivu6318

    @anachivu6318

    Жыл бұрын

    În veci, amin! 🙏

  • @user-nf8cq9pp6v

    @user-nf8cq9pp6v

    7 ай бұрын

    Carnea.si.singele.nu.poate.intra.in.rai

  • @user-nf8cq9pp6v

    @user-nf8cq9pp6v

    7 ай бұрын

    Sufletu.inpacat.cu Dzeu.prin.jertfa.lui Isus.sau.pocait. Vor.fi.mintuiti Citiți.apoc.21.22.

  • @elenaconstantinel8144
    @elenaconstantinel8144 Жыл бұрын

    Dumnezeu să vă Binecuvinteze, Maica Domnului să vă ocrotească! Mulțumim, Părinte Nicolae!

  • @anaghirdan6536

    @anaghirdan6536

    11 ай бұрын

    Maica DOMNULUI NU poate ajuta pe nimeni ci doar FIUL ei Iisus Hristos 1TIMOTEI CAPITOL 2 VERSETUL 5CACI ESTE UN SINGUR DUMNEZEU ȘI UN SINGUR MIJLOCITOR ÎNTRE DUMNEZEU ȘI OAMENI OMUL IISUS HRISTOS VERSET 6 CARE SA DAT PE SINE ÎNSUȘI CA PREȚ DE RĂSCUMPĂRARE PT TOȚI SFINTA EVANGHELIE ORTODOXA

  • @marianadobra2261
    @marianadobra2261 Жыл бұрын

    Fiti binecuvantat parinte!!! Vorbiti atat de frumos!🙏

  • @marianaberindei6462
    @marianaberindei6462 Жыл бұрын

    Multumim Parinte drag ! Mare nevoie avem de invataturile sfintiei Voastre !🙏🙏🙏❤❤❤

  • @auricac8157
    @auricac8157 Жыл бұрын

    Va multumim parinte, sa ve dea Dumnezeu sanatate si binecuvantare cereasca

  • @LumeaReala

    @LumeaReala

    8 ай бұрын

    Prostia este oare un fel de microb, prezent și în cele mai luminate minți? Este un fel de maladie netratabilă? Are vreo șansă să se recunoască și să-și pună capăt? Proștii nu sunt cumva indispensabili întrucât colorează lumea cu penelul hazului, ne dau niște lecții de viață extrem de importante, imposibil de aflat de la înțelepți? Credințele sunt concluzii la care ajung oamenii care sunt prea leneși ca să gândească cu capul lor.

  • @luminitarusu5926
    @luminitarusu5926 Жыл бұрын

    Doamne ajută poporul tău Amin!♥️🙏🙏

  • @marianaciocarlan1247
    @marianaciocarlan1247 Жыл бұрын

    Mulțumim pentru tot și toate învățăturile! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ocrotească!

  • @madalinapaius5855
    @madalinapaius58554 ай бұрын

    Mulțumim parinte pt pretioasa ìnvatatura!

  • @anagherman8528
    @anagherman8528 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa vă răsplătească toată osteneala Amin

  • @letitialitean7335
    @letitialitean7335 Жыл бұрын

    Doamne ajuta parinte !Salva Bunului Dumnezeu pentru tot si bine si rau 🙏❤

  • @siriojanicolaev3389
    @siriojanicolaev3389 Жыл бұрын

    Slava lui DUMNEZEU pentru toate !

  • @anasilinc2869

    @anasilinc2869

    Жыл бұрын

    Mulțumim frumos foarte frumos explicat.Doamne ajuta!

  • @manolefilote6276
    @manolefilote627610 ай бұрын

    Mulțumim pentru informarea omului și populației din Romania și credința în Dumnezeu Iisus Hristos și duhul sfânt Amin Amin Amin ❤❤❤❤❤

  • @elenagrapa2178
    @elenagrapa21783 ай бұрын

    Fiți binecuvantat!❤

  • @iulianmusteata6111
    @iulianmusteata61114 ай бұрын

    Enoh spune multe ! Doamne ajută !

  • @KlausWorldWide
    @KlausWorldWide2 ай бұрын

    Câta dreptate...

  • @andramaria402
    @andramaria4025 ай бұрын

    Doamne iartă mă !Doamne ajută!

  • @vasilesorin9428
    @vasilesorin9428 Жыл бұрын

    E o încântare sa va ascult !

  • @innatomuz3862
    @innatomuz3862 Жыл бұрын

    Aştept cu nerăbdare postările dumneavoastra. Mulțumesc mult pentru ceea ce faceți.

  • @valeriamanole202
    @valeriamanole202 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa va rasplateasca pt cuvintele frumoase pe care né le spuneti parinte🙏❤️❤️

  • @getachirca2901
    @getachirca2901 Жыл бұрын

    Multumim mult Parinte ! Domnul fie cu noi !

  • @catasebi8744
    @catasebi8744 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa va dea sanatate si putere sa duceti mai departe tot ce faceti.....inclusiv acest canal de youtube al carui continut este de foarte mare calitate.

  • @ovidiuovy2878
    @ovidiuovy2878Ай бұрын

    Sunteti atemporal,un vulcan sa va de-a Dumnezeu sanatate pt lupta dvs

  • @mihaicristiangrigore6828
    @mihaicristiangrigore6828 Жыл бұрын

    Doamne ajută! Mulțumim din suflet! Darul mântuirii tuturor!

  • @marianadragoi5294
    @marianadragoi5294 Жыл бұрын

    Mulțumim Părinte pentru minunata explicație!🙏🏼👌☮️

  • @danielatalos8159
    @danielatalos8159 Жыл бұрын

    Cea mai importantā carte pe care fiecare credincios trebuie s-o cunoască şi s-o trăiască , este ,a fost şi va fi biblia.

  • @brinzeipompelia7914
    @brinzeipompelia7914 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa ne ierte! Doamne ajuta!

  • @ravecamarginean2184
    @ravecamarginean2184 Жыл бұрын

    Mulțumim f frumos părinte pt frumoasele explicații Bunul D zeu sa va dea sănătate și bucurii duhovnicești și va rog rugați va și pt noi păcătoși ; Iustina ,Ciprian ,Violeta și Raveca

  • @avramdoina7270

    @avramdoina7270

    Жыл бұрын

    Dumnezeu să fie binecuvintat pentru lucrurile care ni , le-a pregătit ! Mulțumim , Slava Lui !

  • @antoniapopa4503
    @antoniapopa4503 Жыл бұрын

    Părintele nostru drag, este pentru a doua oară când ascult acest clip! Este extraordinar! Parcă vrei să l asculți iar și iar....nu am cuvinte sa va mulțumesc! Tot ce ați menționat este foarte întăritor și dătător de nădejde, însă va mărturisesc sincer, mie mi au rămas în minte și în suflet cuvintele Sf Vasile pe care le ați spus la început....acelea că de am aduna toată fericirea din lume, și nu ne am putea apropia de ce înseamnă fericirea Raiului....m au copleșit....

  • @mariasandu2180
    @mariasandu21805 ай бұрын

    Cei care au avut moarte clinică,știu cum este cu adevărat ! Totul este adevărat ce spunețî ! Eu sunt una, care mă număr printre aceia,care au trecut granița morții ,și nu am m-ai dorit să mă întorc pe pământ,dar am auzut glasul mamei care m-a chemat ! Primele cuvinte pe care i le-am adresat, mustrând-o cu atâta supărare au fost: "De ce mamă m-ai strigat ????"M-am trezit cu medicii lângă mine,pe care îi chemase,pentru că observase că eu nu m-ai respiram deloc ! Totul este adevărat ce spune părintele !

  • @emiliaaristotel4447
    @emiliaaristotel4447 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa ne păzească și să ne ajute la toate Amin

  • @mariusiancu4588
    @mariusiancu4588 Жыл бұрын

    Intrebari usuale,intrebari puse de oricare din noi,care nu aveau raspunsuri,sau poate nu stiam sa raspundem. Raspunsurile Dl Preot,pe intelesul tuturor,este fara doar si poate cel mai explicit video la intrebarile cele mai gândite si folosite de noi. Ati captat atentia mea si a tuturor banuiesc,un mare LIKE !! Felicitari,Felicitari,Felicitari si la cât mai multe video-uri ! Numai bine va doresc ! Multumesc

  • @LumeaReala

    @LumeaReala

    Жыл бұрын

    Oamenii inteligenți sunt ezitanți și mereu preocupați de morală, lege sau de alte repere, dar imbecilii sunt siguri pe ei și nu-și fac probleme în privința moralității, legalității sau utilității activității lor.

  • @silviamihaelabogdan3360
    @silviamihaelabogdan3360 Жыл бұрын

    Mulțumim părinte !, Dumnezeu să vă dăruiască tot binele !🙏🙏🙏

  • @nistoricacerchia2126
    @nistoricacerchia21264 ай бұрын

    Mulțumesc , părinte , continuați in" Duminica fără sfârșit " DOAMNE AJUTĂ., SLAVIT SĂ FIE DOMNUL DUMNEZEUL NOSTRU IN VECII VECILOR AMIN

  • @ileanavasile4499
    @ileanavasile4499 Жыл бұрын

    Bună dimineața, Părinte Nicolae Dima ! Binecuvântări și pace ! Vă mulțumesc din suflet,este foarte important aceste explicații pentru credința noastră,,Cum va fi în rai, m-am gândit mereu,, Dumnezeu să vă binecuvânteze mereu!Doamne Ajută!🙏🕊️

  • @c.g.6523
    @c.g.6523 Жыл бұрын

    Cuvinte frumoase, atitudine potrivită și un ton plăcut. Cu smerenie și respect subliniez faptul că ajungerea în Rai nu se face prin dragoste sau iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci prin IIsus Hristos. Faptele bune sunt o CONSECINȚĂ , nu o CONDIȚIE a mântuirii! Autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie ultimă, supremă, altminteri suntem fără temelie(adevăr absolut)! Hristos este ”Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”, ”În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți”, ”...măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos(prin har sunteți mântuiți)”, ”Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. ȘI aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. NU prin fapte, ca să nu se laude nimeni”, Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.” (Ioan 14:6, Faptele Apostolilor 4:12, Efeseni 2:5,8,9, 1Ioan 5:12). Binecuvântări divine!

  • @adrianaviciu3960
    @adrianaviciu3960 Жыл бұрын

    foarte frumos vorbiti,parinte!Va ascult cu drag!

  • @silviatanasa2976
    @silviatanasa2976 Жыл бұрын

    🌷🌷🌷🙏Multumim!

  • @vasilibruja9137
    @vasilibruja9137 Жыл бұрын

    Sa Ne Ajute Dumnezeu!!!

  • @mymusic203
    @mymusic203 Жыл бұрын

    Nu am auzit niciodata vorbindu-se de Rai asa de Frumos , cu siguranta ca cunoasteti mai mult , mati facut curios si voi continua sa va urmaresc . Va multumesc din suflet !

  • @anaghirdan6536

    @anaghirdan6536

    11 ай бұрын

    mymuzic Citiți evanghelia ortodoxa de la Matei pana la Apocalipsa și veți găsi ceva și mai frumos.

  • @LumeaReala

    @LumeaReala

    8 ай бұрын

    Rasa umană este o turmă. Suntem prin noi înșine aspecte unice, eterne ale conștiinței, cu un potențial infinit, dar ne-am permis să devenim o negânditoare, neîntrebatoare bulă de conformism și uniformitate. O turmă. Odată ce ne-am aliniat mentalității de turmă, putem fi controlați și direcționați de numai câțiva oameni. Furi poze??

  • @user-cm5bg4or1v
    @user-cm5bg4or1v9 ай бұрын

    Maica. Domnului sa va rasplateasca osteneala. Parinte, ca explicati atit de frumos. Sarut mina❤❤

  • @varvaralarie1265
    @varvaralarie1265 Жыл бұрын

    Slava lui Dumnezeu pentru toate Amin Doamne ajuta

  • @dascaluvladut9513
    @dascaluvladut95139 ай бұрын

    Amin !!!

  • @floream3089
    @floream3089 Жыл бұрын

    Amin

  • @mihaelavlad1317
    @mihaelavlad1317 Жыл бұрын

    Doamne ajuta! Va mulțumim părinte! 🙏🙏🙏

  • @as.1269
    @as.1269 Жыл бұрын

    Mulțumesc!

  • @niculinagabor9991
    @niculinagabor9991 Жыл бұрын

    Doamne ajuta tuturor.

  • @elenamacovei510
    @elenamacovei510 Жыл бұрын

    Multumesc frumos...

  • @chirilamaria4980
    @chirilamaria4980 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa va binecuvânteze părinte ptr aceste cuvinte folositoare ptr suflet, mulțumesc frumos!

  • @alexandruvank2485
    @alexandruvank2485 Жыл бұрын

    Doamne ajuta!

  • @nuficopac
    @nuficopac Жыл бұрын

    Multumim pentru invatatura aleasa!

  • @lilianamoldovan2488
    @lilianamoldovan2488 Жыл бұрын

    Excellenta explicatie.Multumesc !

  • @elenacotelea2914
    @elenacotelea2914 Жыл бұрын

    Sarut mana Parinte, explicati foarte bine,si este placut de ascultat,dati o enerjie positiva. DUMNEZEU sa va dea multa sanatate.

  • @vioricahoju603
    @vioricahoju603 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa va binecuvanteze Parinte Multa sanatate

  • @DrawingPaintingWorld
    @DrawingPaintingWorld Жыл бұрын

    Vă mulțumesc.

  • @getaharabagiu6499
    @getaharabagiu6499 Жыл бұрын

    Doamne ajuta,sunteți genial

  • @mariaurdea3970
    @mariaurdea3970 Жыл бұрын

    Mulțumesc părinte pentru sfaturi

  • @lacramioarapuiu740
    @lacramioarapuiu740 Жыл бұрын

    Mulțumesc ❤️

  • @claudiaacozmulesei8053
    @claudiaacozmulesei8053 Жыл бұрын

    Prea frumos explicat

  • @elenagagia5477
    @elenagagia5477 Жыл бұрын

    Mulțumesc 🥺 părinte mă ajutați mult cu învățăturile tale 🙏🙏

  • @elenacismas8576
    @elenacismas8576 Жыл бұрын

    Doamne ajută

  • @ovidiuovy2878
    @ovidiuovy2878Ай бұрын

    Ati abordat subiecte taboi,dar bravo pt genialitatea dvs,si eu mi-am pus intrebari

  • @soranaroghina2490
    @soranaroghina2490 Жыл бұрын

    Doamne ajuta tuturor !

  • @nicoletaoprea7017
    @nicoletaoprea7017 Жыл бұрын

    Multumim cu recunostinta parinte !!!!!

  • @mariapupaza653
    @mariapupaza653 Жыл бұрын

    Mulțumesc pentru rețete culinare

  • @crisslolipop5730
    @crisslolipop5730 Жыл бұрын

    Amin!Doamne Ajuta!

  • @constantalupu2403
    @constantalupu2403 Жыл бұрын

    GLORIE DOMNULUI DUMNEZEU PENTRU BUNATATEA SA. AMIN ❤❤❤

  • @LumeaReala

    @LumeaReala

    8 ай бұрын

    Ferește-te să discuți în contradictoriu cu proștii. Mai curând, străduiește-te să îi învii pe cei morți.

  • @buruganicolae2986
    @buruganicolae2986 Жыл бұрын

    Doamne ajuta. 🙏🙏🙏🙏

  • @elenamormoloc246
    @elenamormoloc246 Жыл бұрын

    Fiti binecuvintat

  • @ioanabesleaga9248
    @ioanabesleaga9248 Жыл бұрын

    Doamne Ajuta Amin

  • @rodicachirea32
    @rodicachirea32 Жыл бұрын

    Multumim Parinte ,Doamne ajuta

  • @floricapascoiu445
    @floricapascoiu445Ай бұрын

    Parinte,multumesc pt.aceste informatii f.bine documentate.Putem noi varstnicii altfel decat sa speram ca vom avea parte de lumina lui Hristos!

  • @marianafaureanu604
    @marianafaureanu604 Жыл бұрын

    Doamne ajuta

  • @chazzan8060
    @chazzan80609 ай бұрын

    Sa ne traiti!Doamne ajuta!

  • @elenamormoloc246
    @elenamormoloc246 Жыл бұрын

    Fiti binecuvintare

  • @floricabadea2860
    @floricabadea2860 Жыл бұрын

    Explicați foarte frumos Părinte ! Dumnezeu sa vă binecuvânteze !!

  • @victoriapinzariu
    @victoriapinzariu Жыл бұрын

    Mulțumesc pentru învățătură..Doamne ajută tuturor 🙏🙏🙏

  • @elenalazar5710
    @elenalazar5710 Жыл бұрын

    Doamne ajută !

  • @lilianaantofie4424
    @lilianaantofie4424 Жыл бұрын

    Dumnezeu sa va binecuvinteze

  • @somlemaria6376
    @somlemaria6376 Жыл бұрын

    Doamne ajuta Parinte

  • @anatufecciu4700
    @anatufecciu4700 Жыл бұрын

    Salut din nou ,multumim Parinte , Doamne iarta ne . amin.

  • @mihadiaconescu1169
    @mihadiaconescu1169 Жыл бұрын

    Sărmana părinte!

  • @anachivu6318
    @anachivu6318 Жыл бұрын

    Binecuvântează Doamne România /Să trăim în veci Ortodoxia! Hristos în mijlocul nostru...

  • @annatenie4606

    @annatenie4606

    Жыл бұрын

    Este si va fiii ORTODOXIA ✝️❤

  • @anaghirdan6536

    @anaghirdan6536

    11 ай бұрын

    IISUS HRISTOS NU A MURIT PENTRU RELIGIA CUIVA OE CRUCE CI PENTRU PĂCATELE ÎNTREGI OMENIRI EVANGHELIE DUPĂ IOAN CAPITOL 3 VERSET 16 FIINDCĂ ATT DE MULT A IUBIT DUMNEZEU LUMEA CA A DAT PE SINGURULUI FIU CA TOȚI CEI CE CRED ÎN EL SA NU PIARĂ CI SA AIBĂ VIATA VEJNICA UNDE VEZI TU ORTODOXIE AICI???? EVANGHELIE DUPĂ IOAN CAPITOL 14 VERSET 6 IISUS I_A ZIS EU SUNT CALEA ADEVĂRUL ȘI VIATA NIMENI NU VINE LA TATAL DECÂT PRIN MINE DAR AICI UNDE VEZI TU ORTODOXIE???

  • @tincutaroman7945
    @tincutaroman7945 Жыл бұрын

    Mulțumim frumos, pentru adevăratele cuvinte . O deosebita placere sa va ascultăm.

  • @TomBoi-zh9ff
    @TomBoi-zh9ff Жыл бұрын

    Ce imaginatie bogata.

  • @mariahasna5467
    @mariahasna546710 ай бұрын

    Dumnezeu să vă bine cuvinteze ❤

  • @217hd8
    @217hd8 Жыл бұрын

    🙏❤️

  • @mariamarian6829
    @mariamarian682910 ай бұрын

    Doamne, Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin 🙏🙏

  • @mariamuresan1955
    @mariamuresan1955 Жыл бұрын

    Va multumim,parinte Nicolae, cu toata recunostinta si dragostea de fii duhovnicesti, pentru ca ne luminati atat de frumos sufletele !Doamne ajuta!

  • @iuliamladin9808

    @iuliamladin9808

    Жыл бұрын

    Pocainta omule

  • @cornelia4011
    @cornelia4011 Жыл бұрын

    Bogdaproste !!!

  • @angelacurta9358
    @angelacurta9358 Жыл бұрын

    Ce bine ca. Ați intrat pr Tableta sunteți un părinte cu mare. Har Sa fiți Binecuvintaf in veci Amin👏✝️👏😊

  • @carlosadrian4062
    @carlosadrian4062 Жыл бұрын

    Sunteti un om minunat ! Va doresc un Paste Fericit ! Va rog din suflet sa mai postati cum aveti ocazia!

  • @cristitoth283
    @cristitoth283 Жыл бұрын

    Hristoase vreau raiul si paradisul

Келесі