CINE ESTE CU ADEVĂRAT VESTITUL PESCOBAR?

Controversat, dar extrem de popular şi apreciat (în final) chiar şi de hateri, Paul Nicolau aka Pescobar este un antreprenor care scrie o pagină importantă în istoria antreprenoriatului românesc, prin nivelul la care a ajuns, într-un carusel de evenimente ameţitor.
Iar caruselul l-a condus la destinaţie - la SUCCES. Şi pe bună dreptate, deoarece Paul Nicolau este un deschizător de drumuri din foarte multe puncte de vedere: de la ideea de afacere pe care a avut-o şi cum a ajuns la fondarea brandului Taverna Racilor, până la modul de a găsi soluţii şi oportunităţi în vremuri provocatoare pentru majoritatea antreprenorilor (în pandemie).
Întâlnirea cu Ştefan Mandachi este una memorabilă prin subiectele abordate, astfel încât să devină o sursă de inspiraţie pentru oricine, din orice domeniu de activitate.
De ce? Urmăreşte întregul educast, iar apoi lasă aici un comentariu să spui ce anume te-a impactat dintre cele auzite. Şi, sigur, trimite-l mai departe, să inspire mai departe!
#educast #stefanmandachi #pescobar
Capitole:
00:00 - 18:17 Etapa pre-antreprenorială
Înainte de a deveni unul dintre cei mai populari antreprenori din România, Paul Nicolau a traversat o etapa de formare cu totul suprinzătoare. A câştiga bani de la o vârstă foarte fragedă, a fost angajat în vânzări, apoi rapid a devenit team leader şi a avut un succes fabulos. Dar, a fost dat afară de la locul de muncă.
18:18 - 29:30 Antreprenorul începător
Practic, a fost nevoit să devină antreprenor şi să găsească soluţii pentru a trăi după ce a pierdut aproape tot, imediat după slujbă. În acest fragment afli cum a început drumul în antreprenoriat, cum a găsit ideea de afacere şi cum a procedat până s-a pus pe picioare business-ul.
29:31 - 31:24 Naming-ul
Cum şi de ce a ales numele brandului său - Taverna Racilor şi cel de Pescobar - spune rapid aici.
31:24 - 49:41 Evoluţia brandului
Invitatul îşi continuă povestea spunând cum şi unde a început să îşi desfăşoare activitatea, cum a ajuns cunoscut, cum a devenit cu adevărat un business Taverna Racilor, cum a evoluat şi ce greşeli a făcut pe acest traseu al dezvoltării.
49:42 - 52:07 Apogeul
Cum a transformat constrângerile din pandemie într-o oportunitate de dezvoltare, care au fost inovaţiile şi cum a evoluat business-ul după pandemie - se discută în acest interval.
52:08 - 56:12 Magnetul de marketing
Controversat şi extrem de popular, invitatul găseşte o explicaţie pentru faptul că este un magnet de marketing, astfel încât reuşeşte să-i atragă de partea sa chiar şi pe cei care-l contestă (haterii).
56:13 - 59:37 Leadership
Cum reuşeşte să îşi motiveze şi să-şi menţină echipa, ce defineşte un lider, ce program de lucru are şi cum gestionează aspectul delegării în cadrul business-ului său - povesteşte în acest fragment.
1:01:22 - 1:05:58 Educaţia
Cum se raportează invitatul educastului la educaţie, mai ales la cea antreprenorială şi ce sfat/sfaturi de business oferă tinerilor antreprenori pentru a atinge prosperitatea - sunt ultimele teme ale discuţiei.
Franchise Generator: franchisegenerator.ro/
Facebook - / stefanmandachi
Instagram - / stefan.mandachi
Linkedin - / %c8%99tefan-mandachi-3...
Site - www.stefanmandachi.ro/
CAIETUL VISURILOR - caietulvisurilor.ro/

Пікірлер: 253

  • @StudioTM1
    @StudioTM12 ай бұрын

    Jos pălăria pentru Pescobar. Face reclamă la alte locații fără să ceară nimic. Succes în toate!

  • @mihaiiordanescu8909
    @mihaiiordanescu89092 ай бұрын

    Bravo, Ștefan! Super control, super atitudine, altitudine, de toate👏👏👏

  • @mariusilie7522
    @mariusilie75222 ай бұрын

    De doua luni astept suta pe revolut de la psecobar 😂😂, baiat fain si bravo lui pentru ceea ce face

  • @roxanabadragan7474
    @roxanabadragan74742 ай бұрын

    Atat s a putut 🧐sinceritate si naturalete👍felicitari la amandoi 👏Sigur Dumnezeu o sa va poarte de grija si o sa fiti binecuvantati ❤

  • @cristinascutelnicu4634

    @cristinascutelnicu4634

    Ай бұрын

    ¹

  • @IonutBarbu86
    @IonutBarbu862 ай бұрын

    Foarte tare. Aștept și a doua parte dacă va fi posibil. 👏👏👏👏👏

  • @adriancristian8150
    @adriancristian81502 ай бұрын

    Foarte frumoasă povestea, mi-a plăcut 🎉

  • @georgehuluba515
    @georgehuluba51511 күн бұрын

    BRAVO BRAVO BRAVO asa da exemplu,ROMANIA calea cea buna.FELICITARI!

  • @3valentinastoica161
    @3valentinastoica1612 ай бұрын

    Buna fetelor ❤ multumesc pentru video chiar trec prin perioada aceasta și aveam nevoie de niște răspunsuri despre alimentație și colesterol 🙏 mulțumesc as mai dorii detalii despre cum sa ne adaptam corpul la menopauza 🙏

  • @paulaguseynov2774
    @paulaguseynov27742 ай бұрын

    Cat de motivant.Stefan, mulțumim pentru munca ta de a ne oferi ore de motivație și bucurie!

  • @madalinmadalinmadful
    @madalinmadalinmadful2 ай бұрын

    Doua exemple solide ca munca asidua si perseverenta, imbinate cu credinta si rabdarea, nu dau gres niciodata! Felicitari Paul ! Felicitari Stefan ! 👍

  • @SimTechnics

    @SimTechnics

    2 ай бұрын

    Aha, sigur, munca asidua… 😅

  • @mariusb_ro
    @mariusb_ro2 ай бұрын

    Acesta-i un altfel de clip pt tine, e un exemplu de caracter românesc, tupeu pur, perseverenta e cheia succesului, nevoia te-nvata

  • @relucostel5452
    @relucostel54522 ай бұрын

    Mulțumim pentru podcast. Super tare !

  • @cosminbodoc852
    @cosminbodoc852Ай бұрын

    Lumea vorbeste urat despre el , dar eu il apreciez foarte mult , bravo si cinste lui! Baiat destept!❤

  • @iusiiusi7854
    @iusiiusi78542 ай бұрын

    Da tare rău!! Felicitări amândurora !!

  • @tudorionut3271
    @tudorionut3271Ай бұрын

    Am urmărit cap coada întreg podcast și super tare omul ,natural ,sincer și chiar a menționat chestii care sunt bune de luat exemplu 👏🫶🏻 Ștefan bună alegere cu invitatul și speram poate la o parte 2 😁.toate bune👏🫶🏻

  • @Ionutzbmf
    @Ionutzbmf2 ай бұрын

    Top 🎉 2 oameni super talentați în business!🎉❤

  • @djmitzat
    @djmitzat2 ай бұрын

    Weeeee Stefan....asta e prea deștept pentru un podcast🤣🤣🤣👏🤗🔥🔥🔥🔥🔥❤️🙏🙏 Felicitări!🎉

  • @costipc5534
    @costipc55342 ай бұрын

    Felicitari, un podcast foarte captivant!

  • @razvanesu4803
    @razvanesu48032 ай бұрын

    Foarte bun acest podcast....top❤

  • @SweetFeelingMusic
    @SweetFeelingMusicАй бұрын

    Indiferent cat de controversat ar fii si cat ar vorbi despre el, indiferent ca poate mai si exagereaza ca stiti cum e vorba romanului sa mai si înflorești sa sune bine , indiferent de toate astea este destept si bravo lui, e meritul lui pentru toata afacerea. 👍🏻👍🏻

  • @ionutciotica3985
    @ionutciotica39852 ай бұрын

    S-a descurcat exact cum am stiut inca de mic ca un roman,clasic. Asta inseamna sa fii inteligent mintea sa iti lucreze, sa sti sa te descurci.

  • @gabrielalecsa

    @gabrielalecsa

    2 ай бұрын

    Săgeata lui Nicu Gheară 😂😂

  • @mikewhinston4446

    @mikewhinston4446

    Ай бұрын

    ​@@gabrielalecsa Pe bune? 😮 De unde stii?

  • @gabrielalecsa

    @gabrielalecsa

    Ай бұрын

    @@mikewhinston4446 Are poze Nicuțu cu el, pe contul de tiktok... Iar la Nicu Gheară nu ajunge oricine. Doar cei de-ai lui.

  • @viatalamunte1

    @viatalamunte1

    Ай бұрын

    E aromân

  • @bahtalo358

    @bahtalo358

    Ай бұрын

    Asta inseamna sa fii jidan

  • @rozaliapuskas656
    @rozaliapuskas6562 ай бұрын

    WOW Felicitări🎉super emisiune …Dl Pescobar un suflet original,carizmatic ,sincer și simpatic cu o experiență de viață rar întâlnită . Mulțumiri Dl Mandachi Ștefan pentru invitat ,sunteți The Best❤️❤️💪

  • @mariusmfx
    @mariusmfx2 ай бұрын

    Sincer eu îmi doresc mult rău de tot partea 2 ,cel mai fain podcast de până acuma !

  • @BanuTransporte
    @BanuTransporte2 ай бұрын

    Mulțumesc!!!

  • @edimihai3932
    @edimihai39322 ай бұрын

    Excepțional ❤

  • @liliangheluta8647
    @liliangheluta8647Ай бұрын

    O, Doamne, cata ingeniozitate si cata inteligenta are barbatul asta!! Felicitari!!

  • @valyv1182
    @valyv11822 ай бұрын

    Mai spun odata bravo domnul Stefan esti un bun Moderator!

  • @casutacalatorului94
    @casutacalatorului942 ай бұрын

    Doua legende în stiluri diferite 🍻

  • @TEKATIKOKUTA
    @TEKATIKOKUTA2 ай бұрын

    Bv mai moldovenilor, bun podcast! Tari amandoi, felicitari!

  • @adrian-pavelpohrib8689
    @adrian-pavelpohrib8689Ай бұрын

    chiar mia placut, si totodata inspirat.

  • @jorisbonsson2755
    @jorisbonsson27552 ай бұрын

    Am ascultat aceeasi poveste si la alt podcast,interesanta povestea de la Digi!succes

  • @Andrei_GS

    @Andrei_GS

    2 ай бұрын

    Un fake total, nu a fost niciun cacat de mare sef la rds.

  • @Dianna82
    @Dianna822 ай бұрын

    Racul de la Doaga a fost momentul revelatiei😅 bravo ma baiatule😅 Asta inseamna sa faci din rahat bici. Fler, nascut sa fie lider, categoric😊astept sa termin podcastul sa gasesc pe youtube "raci la mare cautare"😂 Efectiv m-a cucerit👍🦀🦀🦀🦀🦀

  • @user-hd1fe5yq1u
    @user-hd1fe5yq1u2 ай бұрын

    mulțumesc

  • @madacolareza
    @madacolareza10 күн бұрын

    Felicitări! 🎉

  • @andreiandrei1385
    @andreiandrei13852 ай бұрын

    Am urmărit cu sufletul la gură acest podcast ❤❤❤

  • @danielmoraru4238
    @danielmoraru42382 ай бұрын

    Senzațional omul, ai descoperit tuturor povestea Pescobar in modul cel mai natural posibil! O sa l ceară Netflix cu siguranță pentru documentar!

  • @danielgrijincu15

    @danielgrijincu15

    2 ай бұрын

    😂😂😂

  • @ronaldobypilu999

    @ronaldobypilu999

    2 ай бұрын

    Sa nu exageram totusi😂

  • @user-fz4kx5ke6r
    @user-fz4kx5ke6r2 ай бұрын

    Sunteti nr1

  • @ionutmariussora5753
    @ionutmariussora57532 ай бұрын

    Un om care stie SA traiasca viata si sa faca bani in acelasi timp ,admirabil!

  • @mihaibaescu6293
    @mihaibaescu62932 ай бұрын

    Felicitări!

  • @florincamarasescu8273
    @florincamarasescu82732 ай бұрын

    STIMĂ ȘI RESPECT !!!

  • @mariusflorinchirosca5844
    @mariusflorinchirosca58442 ай бұрын

    de foarte mult timp asteptam acest interviu! felicitari amandurora!

  • @grgclaudiu
    @grgclaudiu2 ай бұрын

    Frumos rau❤

  • @TommasoRocco
    @TommasoRocco2 ай бұрын

    Am făcut 20k într-o săptămână de tranzacționare pe zi. Cu 2200 de euro este ingrijit si doar pe bitcoin

  • @IsaakNikolay

    @IsaakNikolay

    2 ай бұрын

    Bitcoin este o investiție profitabilă în prezent din cauza pieței bull

  • @lenoraB1

    @lenoraB1

    2 ай бұрын

    Aveți un sfat despre cel mai bun mod de a începe?

  • @TommasoRocco

    @TommasoRocco

    2 ай бұрын

    Fac comert cu Mihaela Silvia, este un analist de trading consecvent cu experienta

  • @AldoDante-ft6po

    @AldoDante-ft6po

    2 ай бұрын

    Mihaela Silvia mi-a făcut primii 53.000 euro

  • @LeonardoMattia-do3rl

    @LeonardoMattia-do3rl

    2 ай бұрын

    Faptul că Mihaela Silvia este reală, și nu văzută doar pentru că câștigă, este grozav. Dragoste am aruncat 1700, în prezent portofoliul arată 11300, adică puțin mai mult de 5x

  • @sergiusrg4324
    @sergiusrg43242 ай бұрын

    Frumos, inspirational

  • @ciprianlazar6869
    @ciprianlazar68692 ай бұрын

    Când lipsește modestia și tronează stilul ăsta de duzină, când nu ai puțin stil , clasa, poți face miliarde. E doar o sumă ceea ce nu te definește ca om. Aș vrea să văd omenie pe lângă bani și opulenta .

  • @dobremihail75

    @dobremihail75

    Ай бұрын

    Corect bravo bine punctat

  • @ReKinuDeVest
    @ReKinuDeVest2 ай бұрын

    Eu cred ca degeaba ii lumea răutăcioasă ! Bravo lui părerea mea!

  • @souliulian
    @souliulian2 ай бұрын

    Felicitări dlui paul pentru muncă și caracter,succesul la care a ajuns îl merită pe deplin. Totuși întrebarea cheie de final "franciză?"

  • @doinitanastase5823
    @doinitanastase5823Ай бұрын

    Fantastic!

  • @renegatualex528
    @renegatualex5282 ай бұрын

    Asta se numeste talent nativ combinat cu ceva harneala .Felicitari Pescobar ai facut alegeri bune la timpul potrivit .

  • @adrianobretin3785
    @adrianobretin378527 күн бұрын

    cu siguranta o sa ai soarta domnului Colombeanu

  • @iulianparaschiv3680
    @iulianparaschiv36802 ай бұрын

    Frumos

  • @MariusStefan-ux2bn
    @MariusStefan-ux2bn2 ай бұрын

    Păcat de invitat. Se aude super ciudat acest podcast. Mai umblați sonorizare

  • @mihaiplesca912
    @mihaiplesca91228 күн бұрын

    poti sa spui orice despre baiatul asta, dar a dovedit ca e calificat in ce face

  • @iontib2316
    @iontib23162 ай бұрын

    Bun.👍🏻

  • @cristiannepotu4987
    @cristiannepotu49872 ай бұрын

    Poate sa zica oricine ce vrea,bun sau rau despre el..dar omu e tare pe domeniul lui..nu are el facultate dupa cum zice,dar scoala vietii te invata ce nu gasesti in carti!bravo lui

  • @djmitzat

    @djmitzat

    2 ай бұрын

    👏👏👏

  • @mariuscojocaru376
    @mariuscojocaru3762 ай бұрын

    Am ascultat primele 20 de minute, m-am oprit să vad comentarii, dar nu rezist sa le citesc. Numai laude peste tot. Ce plm e de apreciat când el a făcut bani cu contracte pe japca cu oameni bătrâni sau ușor de manipulat?! Mai clar de atat, ce să spună?! Că a dat tepe? Coincidenta face sa fi lucrat și eu la RDS când eram la facultate, iar cel care mi-a făcut training avea un stil de japcar, dar era cel mai bun. Am rezistat vreo 2-3 săptămâni, nu era pt mine. 2 contracte am semnat parcă. O sa ascult până la capăt, sa vad ce lauda lumea. A, că face bani, da. Dar e de văzut și stilul cum o face. Are atitudine de patron, nu de antreprenor. L.E. am ascultat tot. Deci până și afacerea a inceput-o cu vrăjeală și minciuni. Ce te face sa crezi că s-a schimbat el ca om, acum?! Dar da, e un alt exemplu de a face bani, e genul de om înzestrat care poate să facă bani, fara să plătească cursurile de antreprenoriat ale lui Mandachi :))

  • @goyummytrends

    @goyummytrends

    2 ай бұрын

    De aia n-ai bani

  • @L.Marilena--

    @L.Marilena--

    2 ай бұрын

    ​@@goyummytrends poate ca nu are pt ca nu ii place genul de a fii a lui pescobar. Sa fii ipocrit , mincinos sa pacalesti oameni pentru a-ti atinge scopurile nu e ceva de mandrie. Apropo , tu ai bani ?

  • @chrisz9804

    @chrisz9804

    Ай бұрын

    Rupt in cur o sa fii toata viata cu atitudinea asta

  • @ovidiuom7497
    @ovidiuom749716 күн бұрын

    Bravo ,mare manglitor,talent,bani sa iasa

  • @cristiandaniel2256
    @cristiandaniel22562 ай бұрын

    Bravooo,am un plan de afaceri bun😅

  • @mementomori2052
    @mementomori20522 ай бұрын

    😂😂😂 aia cu ferma de raci e mortala.Bravo Paul 👏

  • @florinhategan3778
    @florinhategan37782 ай бұрын

    Oameni minunați . Felicitari Pescobar, multumim Ștefan.

  • @numaieu4736
    @numaieu4736Ай бұрын

    Un om care s-a realizat pe propriile forțe!!!

  • @djalexflex
    @djalexflex2 ай бұрын

    Respekt D-nu Pescobarsi Multumesc Stefan M.

  • @user-bk1mx3oc9p
    @user-bk1mx3oc9p2 ай бұрын

    Un antreprenor adevărat este perseverent indiferent de cât de bine sau cât de rau merge business-ul! Felicitări Pescobar!

  • @costitanasoiu
    @costitanasoiu2 ай бұрын

    Multumim! 🙏🏻

  • @EpoxyGio
    @EpoxyGio2 ай бұрын

    Singurul antreprenor care și când e treaz pare beat ! 😅Dar e băiat Jos pălăria 🎩

  • @L.Marilena--

    @L.Marilena--

    2 ай бұрын

    😅

  • @Xenacuantena
    @Xenacuantena2 ай бұрын

    "Fake it till you make it!"

  • @alexabogdan1810
    @alexabogdan18102 ай бұрын

    1 miliard de vizionari nu de oameni👍

  • @alexandruarosculesei
    @alexandruarosculesei19 күн бұрын

    Cel mai tare Moldovean paul

  • @alpinismutilitardevaprosal9156
    @alpinismutilitardevaprosal91562 ай бұрын

    respect si atat!

  • @pustiu844
    @pustiu8442 ай бұрын

    Bravo Pescobare, Bravo Stefan🎉🎉🎉

  • @GF-gi1ok
    @GF-gi1ok2 ай бұрын

    👏👏👏

  • @razvanrazzvan-ey3xj
    @razvanrazzvan-ey3xj2 ай бұрын

    SI MAI FARA CRATIMA IAU

  • @costiflorescu2390
    @costiflorescu23902 ай бұрын

    🔝👍

  • @georgerf3458
    @georgerf34582 ай бұрын

    Cata calitate in clip wow

  • @PetrovschiComedy
    @PetrovschiComedy2 ай бұрын

    Am fost aproape cel mai bun din tara la door2door la vânzări luna de luna aveam la Romtelecom pro soluțion agenty nextgen mie dor de vremurile bune din piatra neamț sunt domnu pesco❤

  • @ivanagabriel4324
    @ivanagabriel4324Ай бұрын

    Dumnezeu are grija de tine

  • @mihaitaherta6842
    @mihaitaherta68425 күн бұрын

    big LIKE

  • @oanatucaliuc7573
    @oanatucaliuc75732 ай бұрын

  • @simonelubeautifullife8540
    @simonelubeautifullife85402 ай бұрын

    💪🏼👍🏼

  • @jaguarr6911
    @jaguarr69112 ай бұрын

    🎉🎉

  • @user-cr9hr3st6d
    @user-cr9hr3st6d2 ай бұрын

    cool

  • @alexionut5646
    @alexionut56462 ай бұрын

    Felicitări pentru tot ceea ce faci, Ștefan Mandachi. Doar prin podcasturi de genul acesta, România poate prospera și poate deveni o democrație în adevăratul sens al cuvântului. Sper ca tot mai mulți români să învețe din ceea ce faci pe KZread și să lăsăm naibii mentalitatea comunistă.

  • @baltescumarius6488
    @baltescumarius648829 күн бұрын

    Cel mai mare bazin de apa dulce din Europa nu este in Romania, cel mai mare consumator de raci nu este Suedia, dar asa se fac banii. Te apreciez si spor.

  • @robertocavalli8844
    @robertocavalli884415 күн бұрын

    Bun

  • @daviddavina9459
    @daviddavina94592 ай бұрын

    Mai vrem podcast cu Pescobar.😀Nu ne spune Stefan ca Atat s-a putut.😣

  • @Cristina27277
    @Cristina27277Ай бұрын

    Da, sa ii admirati pentru ca sunt "oameni de success"...Pescobar este un afemeiat notoriu, iar Stefan a declarat ca si-a inselat toate iubitele. Acum Stefan are o fetita, sunt foarte curioasa ce parere ar avea daca fata lui, ajunsa femeie va fi tratata de un barbat asa cum a tratat el femeile?? Nu i-ar conveni deloc, va garantez. Daca cei 2 ar fi femei de succes, dar ar avea comportamentul de "usuratice" cu barbati, erau numite c...e si nu mai conta ce au facut profesional. Incredibil la noi in Romania, ce usor sunt vrajiti oamenii de barbatii cu bani. Parerea mea ca femeie, astfel de barbati pot fi milionari, degeaba daca nu stiu sa respecte persoana iubita.

  • @onofreidan3039
    @onofreidan30392 ай бұрын

    s-a intalnit hotu' cu prostu'

  • @georgeserban2122

    @georgeserban2122

    2 ай бұрын

    😂😂😂

  • @adyadrian5738

    @adyadrian5738

    2 ай бұрын

    Care și cum??😂

  • @goyummytrends

    @goyummytrends

    2 ай бұрын

    Vezi ca-ti vine scadenta la ratele de la frigider intr-o saptamana

  • @onofreidan3039

    @onofreidan3039

    2 ай бұрын

    ​@@goyummytrendsnope, am scapat ca mi le-a platit maica-ta

  • @goyummytrends

    @goyummytrends

    2 ай бұрын

    macar asa ca singur se vede ca nu esti capabil sa strangi un leu@@onofreidan3039

  • @L.Marilena--
    @L.Marilena--2 ай бұрын

    Vestitul pescobar e un om cu un caracter indoielnic daca minti si pacalesti oameni pentru a-ti atinge scopurile. Cum mai e o vorba proasta romaneasca "scopul scuza mijloacele" . Poate de aceea nu ne razvratim impotriva celor care ne conduc desi ne fura de peste 30 de ani.

  • @andreimadalin841
    @andreimadalin8412 ай бұрын

    Totul a inceput de la o femeie... adica fara o femeie 😂😂😂

  • @DacLiber1
    @DacLiber12 ай бұрын

    lider oricine poate devenii daca isi da interesul si invata

  • @Abc-le6gt
    @Abc-le6gt2 ай бұрын

    Episodul asta nici nu îl deschid...:))

  • @AbstractM324
    @AbstractM3242 ай бұрын

    Povestitor Modelul "A mințit da' a și făcut" Aviz viitorilor parteneri de afaceri

  • @costiflorescu2390
    @costiflorescu23902 ай бұрын

    Mindset de 1%🔝

  • @victorvonderkrausse5492
    @victorvonderkrausse54922 ай бұрын

    Nu ma convinge acest baiat ,nu il vad foarte ancorat si cheltuieli mari la 20 de ani , niste informații ne scapa aici ! 🤔

  • @bogdanbh6401
    @bogdanbh64012 ай бұрын

    Felicitari Stefane pentru podcast!! Intr-adevar un invitat de calitate de la care ai ce sa inveti. Mai vrem si alte podcasturi cu antreprenori reali care au realizat ceva si de la care putem invata de la ei ! Si mai putini penali ieftini de genul cezar ionascu cu tulburari psihice. Felicitari inca odata !

  • @ivanagabriel4324
    @ivanagabriel4324Ай бұрын

    Sa mai faci și pomana cu cei ce nu au și sunt săraci banii se duc dar omenirea din persoana nu

  • @masaj24
    @masaj242 ай бұрын

    👍

  • @laususaru9961
    @laususaru99612 ай бұрын

    Are in sange ce sa mai, isi mai da el in stamba dar are fler, ce-i al lui e al lui.👏

  • @xidbix
    @xidbixАй бұрын

    Cum se gestionează frate atâția bani, unde ii ții cum ii scoți sa ii investești în locații, renovări, că ma cearta BRD și îmi cere 10 documente și dacă scot 3000$ din crypto/bursa etc

  • @user-cx9cv5ce7i
    @user-cx9cv5ce7i2 ай бұрын

    Când faceți Emisiunea "Ce as face daca aș avea un milion de Euro"