No video

Ce am găsit în cel mai periculos cartier din Craiova - MIRCEA BRAVO

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 809

  • @cristian.dascalu
    @cristian.dascalu2 жыл бұрын

    Genial video-ul, pur si simplu GE-NI-AL 🔥🔥🔥 cred că trb sa-mi explorez mai bine orașu' natal, haha

  • @mikinegreanu8795

    @mikinegreanu8795

    2 жыл бұрын

    Este genial să îți vinzi copiii la 10-12 ani

  • @thuglife3318

    @thuglife3318

    2 жыл бұрын

    Ești din Craiova ?

  • @justawhitenigga

    @justawhitenigga

    2 жыл бұрын

    @@thuglife3318 da, este craiovean. Parcă la Colegiul Național "Frații Buzești" a învățat.

  • @zamzongadzecie9432

    @zamzongadzecie9432

    2 жыл бұрын

    E interesant să explorezi și eu făceam asta în cartierele rău famate din orașul meu, dar ai grijă să nu ajungi lână porc și oaie, mai ales dacă te văd așa mai blonduț și alb.

  • @emstefan8958

    @emstefan8958

    2 жыл бұрын

    Tu, cumetre, în locul tău as face video uri din Craiova, nu as merge în Cluj sa filmez 3 autobuze și 3 oameni și sa fac comparații halucinante cu București. V-a dat asta clasa, asa arata un vlogger

  • @iloaiepetru9080
    @iloaiepetru90802 жыл бұрын

    ,,mașina asta de cusut nu aș da-o nici pe zece mii de euro. Cu asta mi-am crescut copiii'' .Mi-a plăcut asta.

  • @alesiaalesia2562

    @alesiaalesia2562

    2 жыл бұрын

    Este bunica mea zaw 🥰

  • @victorrusescu8809

    @victorrusescu8809

    2 жыл бұрын

    Putini inteleg sensul acestui gind.Tot respectul.

  • @mirceafra7778

    @mirceafra7778

    2 жыл бұрын

    Masini

  • @chrisbean

    @chrisbean

    3 ай бұрын

    Ce frumos a spus-o.

  • @adinabuzatu2429
    @adinabuzatu24292 жыл бұрын

    Felicitări pentru doamna croitoreasa, toată stima 🌺💞

  • @bitterlemon1959

    @bitterlemon1959

    2 жыл бұрын

    Toată stima, într-adevăr. In secolul 21, România încă se cumpara COPII pentru căsătorii. 25 de mii de euro valorează o mireasa. Ca la ei la nimeni.

  • @toms5988

    @toms5988

    2 жыл бұрын

    @@bitterlemon1959 Daca te ai documenta umpic ai afla ca sunt multe popoare si traditii care practica “cumparatul/vandutul “ de mirese.. Cauta sa vezi cum e in China , India , Bangladesh ..

  • @tibismardoiu4440

    @tibismardoiu4440

    2 жыл бұрын

    Ea este bunica mea

  • @adinabuzatu2429

    @adinabuzatu2429

    2 жыл бұрын

    @@bitterlemon1959 cu ce fericire vorbea despre familia ei, nici nu mă îndoiesc că sunt fericiți, sunt sigură

  • @stefanpascal8493

    @stefanpascal8493

    2 жыл бұрын

    @@toms5988 tari foarte bine dezvoltate ai dat exemplu =)))

  • @davidste
    @davidste2 жыл бұрын

    Frumos la Craiova:)

  • @justawhitenigga

    @justawhitenigga

    2 жыл бұрын

    Să faci și tu farse la Cluj-Napoca.

  • @JimmyJonson47

    @JimmyJonson47

    2 жыл бұрын

    Hai ca da 😂😂😂😂

  • @crasneanfivebilliondollars4136

    @crasneanfivebilliondollars4136

    2 жыл бұрын

    😂😂

  • @alexboxiorul5833

    @alexboxiorul5833

    2 жыл бұрын

    Cam periculoși 😅😅

  • @djmarius002

    @djmarius002

    2 жыл бұрын

    Clujul e mai frumos că e mai mare decât Craiova

  • @jklucian
    @jklucian2 жыл бұрын

    Mircea :ca de obicei , tu in fata camerei si Cristi in spatele acesteia faceti o treaba minunata ! Felicitari !!! D na Gabi Artizanala de pe Frezburg este o scumpa ! Dl profesor ,cronicar, si arhivar al istoriei locale : bine pe vocabular !!! Asa cum a spus dumnealui ,etnia a fost (si este inca ) marginalizata . Sunt totusi oameni care reusesc sa se aseze, sa se adapteze la cutumele poporului roman si chiar sa depaseasca conditia predecesorilor lor. Nu este obligatoriu si nici etic sa fie obligati sa acceada la intreg sistemul de valori romanesti cu exceptia celor de baza ... Mai degraba vulgul a imprumutat din vocabularul lor si nu numai cateva cuvinte & obiceiuri nu neaparat daunatoare .... Programele de asa zisa integrare a minoritatii sunt putine , cvasieficiente , facute pt a scoate ochii Europei si cu rezultate palide....

  • @balaudaniel4746
    @balaudaniel47462 жыл бұрын

    Ar fi ceva sa pună online toată arhiva pe care o are !

  • @ardeal7745

    @ardeal7745

    2 жыл бұрын

    Arhiva cu portofele ciordite de neamurile din Europa?

  • @balaudaniel4746

    @balaudaniel4746

    2 жыл бұрын

    @@ardeal7745 ce o fi , chiar și ce spui tu ar fi ceva sa vedem !

  • @valentinstefan4494

    @valentinstefan4494

    2 жыл бұрын

    Ar fi ceva să facă un documentar.

  • @balaudaniel4746

    @balaudaniel4746

    2 жыл бұрын

    @@valentinstefan4494 pai da ar fi ceva :-)

  • @balaudaniel4746

    @balaudaniel4746

    2 жыл бұрын

    @feenando boss eu sau Mircea 😅

  • @ioncraiova3801
    @ioncraiova38012 жыл бұрын

    Cei care au lăsat comentarii cu părerile lor sincere, fără hate și rasism sunt niște oameni extraordinari !! ❤️❤️❤️❤️❤️

  • @andreiberca7820

    @andreiberca7820

    Жыл бұрын

    Și banii făcuți din ilegalități nu?

  • @monicadragodan837
    @monicadragodan8372 жыл бұрын

    " Gabi artizanala" face toti banii ! O femeie de exceptie! Felicitări pentru autenticitatea si naturalețea dumneavoastră!

  • @Andrei_fab
    @Andrei_fab2 жыл бұрын

    In urma cu 20 de ani și eu am lucrat în Craiova pt 3 luni,curios din fire și eu am întrat în vorba cu țiganii (probabil și din cauza fricii după spusele unor oameni despre "pericolele" din Craiova) și atunci am rămas surprins de ospitalitatea lor,chiar am locuit câteva zile într-o casa de/cu țigani. PS: am scris țigani deoarece ei asa se autointitulau

  • @lucianlucian5624

    @lucianlucian5624

    2 жыл бұрын

    Numai noi le spunem ca idioții "rromi, ei își spun țigani. Mizeria asta de corect politic

  • @flavi933

    @flavi933

    2 жыл бұрын

    Mai frica trebuie să-ți fie de romani cas perverși an toate aspectele 💪🤗

  • @Alex-tu1gj

    @Alex-tu1gj

    2 жыл бұрын

    Daca stateai mai mult vedeai cum incepeau sa caute sa te arda cu ceva

  • @bmwcarclubromania

    @bmwcarclubromania

    2 жыл бұрын

    @@Alex-tu1gj te arde si romanu si uneori mult mai rau.keep calm

  • @pauluap87

    @pauluap87

    2 жыл бұрын

    @@lucianlucian5624 și nomazi cred că-i ok

  • @georgedamian3513
    @georgedamian35132 жыл бұрын

    Super de treaba oameni!!!Multa sanatate le doresc!!!Vestimentatiile doamnei sunt super,facute manual!!!!

  • @liviamiloaca7472

    @liviamiloaca7472

    2 жыл бұрын

    astea is suboamenii care ne fac de ras

  • @alexrosy3068

    @alexrosy3068

    2 жыл бұрын

    @@liviamiloaca7472 ¨pentru limba romana apasati tasta 1¨

  • @georgedamian3513

    @georgedamian3513

    2 жыл бұрын

    @@liviamiloaca7472 Hai sa nu -i punem pe toti in aceiasi oala!!Oriunde in lume sunt oameni si asa si asa!intelegeti,nu?!

  • @dolores1995
    @dolores19952 жыл бұрын

    Ar fi interesant să ajungi în localitățile Borumlaca, Valea Cerului, Gemelcicka (Făgetu) în jud Bihor/Sălaj. Acolo trăiesc comunități întregi de slovaci! Ar fi interesant un vlog despre cum am *aterizat* în România. O serie de vloguri cu și despre minoritățile care trăiesc pe pământ românesc ❤️

  • @DnoboDy
    @DnoboDy2 жыл бұрын

    Stimate domnule Mircea, sunt un roman,plecat din tara de 11 ani. Pana de curand nu am auzit sau vazut nici un vlog de-al dumneavoastra. De cateva zile incoace le cam....devorez. Pe langa umorul plin de bun simt pe care il apreciez enorm, ceea ce m-a bucurat cel mai tare e modul absolut fenomenal in care dumneavoastra promovati tot ce e mai bun in Romania, oamenii adevarati, muncitori,harnici,calzi,primitori,frumosi,petrecareti, tot ceea ce inseamna Roman! Chiar daca nu veti citi niciodata acest comentariu,dati-mi voie sa va multumesc pentru tot ceea ce faceti,dumneavoastra si intregii echipe implicata in acest minunat proiect! Cu mult respect!

  • @pasagerul57
    @pasagerul572 жыл бұрын

    Cu ocazia asta am vazut si ceva frumos din traditia lor. un vibe foarte pozitiv! :)

  • @manurobert6308
    @manurobert63082 жыл бұрын

    14:00 se vede ca este un om cu multe cultura generală mult respect pentru el🤝

  • @whitehawk9606
    @whitehawk96062 жыл бұрын

    Frumos!!❤am trăit și eu 10 ani în cartier de rromi, nu sunt răi, însă sunt doar uni care sunt mai răi ,lafel cum avem și noi romani răi.

  • @mikinegreanu8795

    @mikinegreanu8795

    2 жыл бұрын

    Ce rromi? Pe care l-ai auzit să pronunțe cuvântul ăsta inventat?

  • @nicoletaradu7586

    @nicoletaradu7586

    2 жыл бұрын

    Pe bune ?nu sunt rai ?când a fost asta ?mie mi-au tăiat gardul ptr a putea fura ......tu știi ce înseamnă să ai tigani vecini?nu cred !

  • @rodelpuleac645

    @rodelpuleac645

    2 жыл бұрын

    @@nicoletaradu7586 🤣🤣🤣

  • @nicoletaradu7586

    @nicoletaradu7586

    2 жыл бұрын

    @@rodelpuleac645 nu mai rade !este tragic ce se intampla,stiu trebuie sa fim toleranți!dar cu ei este imposibil ,te iau la mișto și te sfidează!ei fata de noi nu sunt toleranți!tu muncești ca prostul,iar ei beneficieaza de tot felul de ajutoare....

  • @bmwcarclubromania

    @bmwcarclubromania

    2 жыл бұрын

    @@nicoletaradu7586 ce vina au ei ca tu muncesti? Ce vina au ei ca statul le ofera anumite beneficii? Aaaa ca noi suntem prosti si muncim ca sa platim la stat? Pai aici se vede ca noi nu suntem uniti... Ei in schimb se cearta se bat dar sunt uniti cand vine cineva din afara si se leaga de ei .

  • @catalinamariutei883
    @catalinamariutei8832 жыл бұрын

    Asta este genul de reportaj de care au nevoie romanii dupa parerea mea! Bravo Mircea!

  • @crpdr507
    @crpdr5072 жыл бұрын

    Nu stiu daca s-a remarcat, insa la congresul PNL nu se vorbea romaneste ca in clipul asta, cred ca s-a facut un schimb cultural in societatea romaneasca in ultimii 30 de ani.

  • @tempetenoir1202

    @tempetenoir1202

    2 жыл бұрын

    Ai dreptate! Clasa politică în momentul de față chiar îi doar o pleavă de şmenari.

  • @raresmarcu9453
    @raresmarcu94532 жыл бұрын

    Wow super! Ar trebui un documentar pentru ei! Dețin informații de neprețuit! Le doresc mult succes!

  • @alpaarmusic
    @alpaarmusic2 жыл бұрын

    Ce oameni faini și ce diferită e partea nevăzută a comunității. Felicitări pentru tot reportajul!

  • @emicostin
    @emicostin2 жыл бұрын

    Daca cei din conducerea tarii nu umbla printre oameni asa cum faci tu, sper ca iti urmaresc vlogurile macar. Sa fie si ei asa printre noi cum esti tu si sunt sigura ca altfel ar sta situatia.

  • @Adrian-dh1dl

    @Adrian-dh1dl

    2 жыл бұрын

    Astia din conducere nu stiu pe ce lume traiesc, scopul lor in viata e sa isi faca avere cat mai mare.

  • @emicostin

    @emicostin

    2 жыл бұрын

    @@Adrian-dh1dl si noi le permitem…

  • @cristinaoprea8610

    @cristinaoprea8610

    2 жыл бұрын

    @@Adrian-dh1dl Mai nou, scopul lor în viață este să tragă pe nas cât mai de calitate.

  • @ionut17flv
    @ionut17flv2 жыл бұрын

    Asa tigani cum ii faceți au caracterul lor🙌🏻❤️batranii lor sunt foarte deștepți și vorbesc foarte frumos. Cat despre tine Mircea, mai rar sa te integrezi asa și sa vorbeasca cu tine asa liniștiti, gen nu se complica cu oricine.

  • @emilvoin6459

    @emilvoin6459

    2 жыл бұрын

    Nu îi face Nimeni?!... Sunt țigani. Așa cum sunt chinezi,slavi,turci,chinezi etc! ...

  • @santino2681
    @santino26812 жыл бұрын

    Mircicaaaa, frumos tare interviul. Ce oameni frumosi!!! Sanatate la toata lumea!!!

  • @raduiuhas438

    @raduiuhas438

    2 жыл бұрын

    :))))))

  • @Giuvelea
    @Giuvelea2 жыл бұрын

    •Îmi plac videoclipurile tale din Craiova ! ❤️‍🔥 Adevărat, sunt din Craiova și mă atrage sa văd cum se vede din exterior orașul.😂💋

  • @mariusmihai7439

    @mariusmihai7439

    2 жыл бұрын

    Adevarat, sant din Craiova s'i ma atrage sa vad din exterior foarte frumos💓

  • @radumarin2644
    @radumarin26442 жыл бұрын

    12:11 omul nostru zice ca si-a dat update

  • @vyo27
    @vyo272 жыл бұрын

    Uite ca de aici tragem concluzia ca nu toti sunt la fel ... Mi au placut cei batrani .sora lui Benjamin si tatal baiatului cu bmw

  • @adelacrivat7492
    @adelacrivat74922 жыл бұрын

    Porcul tăiat și tranșat în mijlocul străzii. Nu-i bai că avem și sistem audio să duduie bine tehno maneaua. Mă bucur că oamenii se simt bine și împart, dar mă gândesc și la vecinul care poate vrea să doarmă liniștit cu geamul deschis.

  • @TheSuperGeo

    @TheSuperGeo

    2 жыл бұрын

    Nu auzi ca ei sunt respectuoși si educați? Cam asa arata educația și respectul, la ora actuală, pentru majoritatea comentatorilor 🙂👍.

  • @AndaAnda219

    @AndaAnda219

    2 жыл бұрын

    Toti au aceeasi cultura, este cartierul lor, EXCLUSIV. Banuiesc ca intre ei nu se cearta pe criteriile astea

  • @AndaAnda219

    @AndaAnda219

    2 жыл бұрын

    @@TheSuperGeo Asta e traditia lor, fiecare oras are ''cartierul'' lor...nu stiu cum poti sa te superi sau daca s ar mai putea schimba ceva in traditia lor de sute de ani. Poti spune ca esti rasist si treci mai departe...si eu m am rusinat putin ca este orasul in care locuiesc (care deja are o eticheta) Asta a vrut Mircea, sa arate si partea asta care putem sa o ignoram, dar ea exista

  • @danielaamza8209

    @danielaamza8209

    2 жыл бұрын

    Păi vis a vis de ei se află cimitirul așa că nu deranjează prea mult....cunosc zona.

  • @met0ri_ow601

    @met0ri_ow601

    2 жыл бұрын

    @@danielaamza8209 Stai linistita, ca, tipa asta inteligenta care vizioneaza treburi doar ca sa arate cu degetu si sa para desteapta cu un IQ mediu sau educata ce vrea ea sa para, nici macar nu a observat, se vede clar in videoclip. Asa e cand, incerci sa fi destept pe 0 baze fondate si nici puterea de ascultare nu mai exista in tine, ca imediat vrei sa arati cu degetu. Lasand partea asta deoparte, ca niste boxe sa nu te lase sa dormi la cativa metri + perete exterior si termopan + eventualii pereti interiori e cam imposibil, atata timp cat ala e un soundsystem cu o putere destul de mare, la care daca stai prea aproape, nu il mai auzi pe ala de langa tine nici daca urla. Probabil, doamna Crivat, nu stie cum e sa traiesti la casa si crede ca e acelasi lucru cu blocu'. PS: Si nici cu partea tehnica audio nu se prea intelege. Nu isi da seama ca o muzica data atata de tare incat sa se auda prin cele enumerate mai sus, incurca oamenii care vor sa petreaca pentru ca nu se mai inteleg deloc intre ei.

  • @mihaO1
    @mihaO12 жыл бұрын

    Vai ce mi-as fi dorit sa mi dureze macar inca o jumate de ora. FASCINANT!

  • @seabiscuit726142
    @seabiscuit7261422 жыл бұрын

    Bine zicea Mafia: "Părinții mei n-au strâns atât, desi au muncit o viață...". Hai sa analizam puțin: părinții noștri si-au pierdut vremea prin facultăți apoi în întreprinderi falimentare. Părinții noștri au trăit de la salariu la salariu. Părinții noștri n-au dus fete naive la "produs" în Spania. Părinții noștri nu au creat rețele de cerșetorie în Paris. Părinții noștri nu au furat din buzunare prin capitalele europene. Părinții noștri n-au dat șpagă la autoritățile locale ca să le permită sa facă tot ceea ce vor. Părinții noștri plătesc taxe. Părinții noștri știu sa scrie și sa citească. Părinții noștri au auzit de Blaga și Cioran. Părinții noștri n-au încălcat niciodată legea. Părinții noștri nu s-au dat mari în fata vecinilor. Părinții noștri n-au avut alte bijuterii decât verighetele de la nunta. Părinții noștri suferă acum cu o pensie de 1.500 lei/luna după 45 de ani de munca.

  • @tosainu769
    @tosainu7692 жыл бұрын

    Foarte simpatica doamna cu croitoria!! Felicitări Mircea pentru tot ce faci!!🥰

  • @orizont3810
    @orizont38102 жыл бұрын

    Cat de tare a fost doamna Gabi.Respect pentru doamna ca a muncit toata viața.

  • @loredanavery5346

    @loredanavery5346

    2 жыл бұрын

    Într-adevăr, respect pentru doamna Gabi pentru câtă pasiune are pentru ceea ce face și pentru familia ei. ❤️❤️❤️👏👏👏

  • @beeginner3026
    @beeginner30262 жыл бұрын

    Un mare respect , nici 10000 de euro , pentru că mi,a crescut copii , noi cam despre ce avem de prețuit , telefonul , hainele de firma , masina sau femeia care are grija de copii , in lipsa noastră

  • @vasilemustea9331
    @vasilemustea93312 жыл бұрын

    Nu trebuie sa facem diferenta tot oameni suntem......respectul sa nu lipseasca indiferent de culoare..

  • @ionion9716
    @ionion97162 жыл бұрын

    stau in Craiovita, tot respectul pt acei oameni, stiu sa traiasca

  • @floryn28

    @floryn28

    2 жыл бұрын

    si eu stiu ma sa traiesc,dar nu imi permit ca muncesc nu fur sau fac smecherii

  • @danyccc.7954

    @danyccc.7954

    2 жыл бұрын

    Haideti sa traim toti ca ei.. sa vezi pensii si sociale, ciuciu.

  • @stormxxl766

    @stormxxl766

    2 жыл бұрын

    Toti tiganii știu sa trăiască, dar sa "muncește " romanii dacă e :))).în loc sa ii integram noi pe tigani,ne integrează ei pe noi din ce vad

  • @ionion9716

    @ionion9716

    2 жыл бұрын

    @@stormxxl766 Eu m-am referit la familia din videoclip, de ce generalizezi?Eu sunt roman si stiu de asemenea sa traiesc. Si nu sunt cu o situatie materiala buna (asta ca sa evit remarcile rautacioase). Daca tu consideri ca tiganii sunt altfel de oameni , eu nu , toti suntem oameni si fiecare avem parti bune si rele , important e sa luam partile bune in socoteala cand invatam ceva

  • @Krstefan
    @Krstefan2 жыл бұрын

    Foarte frumos și interesant acest video! ❤️

  • @anaban2255
    @anaban22552 жыл бұрын

    Bravoo domnișorule pentru acecest vlog.. Sănătate la croitoreasă

  • @valigoti
    @valigoti2 жыл бұрын

    Am vazut tot reportajul ,pot spune ca este reusit ,frumos.Nu stiu de ce unii dau coment-uri cu unele aluzii,rautacioase,sa nu uitam ca si românii nostri sunt uneori rai la fapte si la suflet.Aici acesti oameni tigani de etnie(zic asa nu ca sa jignesc,chiar ei s-au autodenumit asa cum si este corect)vad ca sunt primitori de oaspeti si chiar bucurosi sa-i primeasca,am vazut bucuria si recunostinta surorii domnului Benianim,ca Mircea a vizitat si casa ei,la domn Profesor si arhivar cu o dictie mai ceva ca unii români ce sa zic am ramas masca.Bravo!Mircea Bravo!

  • @RaduRadonys

    @RaduRadonys

    2 жыл бұрын

    Profesor care nu stie diferenta dintre familiar si familial, foarte bun profesor :))

  • @R0bbyE

    @R0bbyE

    2 жыл бұрын

    @@RaduRadonys Bine ca esti tu destept si pentru noi frate. Stai potol.

  • @marshalln.2811
    @marshalln.28112 жыл бұрын

    Nu mai insista cu videoclipuri cu d'astia.. Nu mai incerca sa ii pui intr'o lumina buna.. Ca toata tara stie ce le poate pielea..

  • @TheSuperGeo

    @TheSuperGeo

    2 жыл бұрын

    Pai numai imaginea din poarta arata gradul lor de educație. Nici nu trebuie sa deschidă gura. Asta fac oamenii ca lumea, scot porcii pe strada si se apuca sa ii taie și sa le împrăștie măruntaiele pe jos.

  • @vioricaradu3872

    @vioricaradu3872

    2 жыл бұрын

    De acord! Ce muncea domnul din Irlanda?

  • @farcasfrancisc-razvan5564
    @farcasfrancisc-razvan55642 жыл бұрын

    Din cauza ca ești un om minunat te iubește toată lumea...te iubesc Mircea Bravo. Și prin videoclipurile tale mi-ai făcut multe zile frumoase, Ai toate calitățile te admir, mor de tine,Ești nebun cum îmi place mie. "Bravo"

  • @alexandrulatcostefan64
    @alexandrulatcostefan642 жыл бұрын

    Respect oamenilor cinstiți, care o fi printre ei...

  • @bmwcarclubromania
    @bmwcarclubromania2 жыл бұрын

    Cum ar spune si Haurentiu : Misto Domnu filmarea🙏 No place la dumneata la noi? Maxim respect💪🔝 Bravo

  • @cipriandoghi9028
    @cipriandoghi90282 жыл бұрын

    Mircea . Te felicit. Te așteptăm și în Valea Jiului. Sa vezi ce zona frumoasa avem aici.

  • @tedmk
    @tedmk2 жыл бұрын

    Felicitări Mircea, ai facut niste reportaje super , eu am copilarit cu țiganii, am stat cu ei la masa stiu ce inima au ei , pacat ca unii romani nu sunt cum sunt tiganii ... respect ❤

  • @benhlamaga
    @benhlamaga2 жыл бұрын

    Frumoasa initiativa ta Mircea de a promova si de a ne arata realitatea asa cum e ea cu valorile ei, chiar daca toti pt moment avem tendinta de a judeca si de a blama minoritati pt eticheta pusa lor chiar daca nu i cunoastem cu adevarat. Felicitari pt tot ce faci!

  • @silviupopescu9758
    @silviupopescu97582 жыл бұрын

    Foarte tare arhiva aia. Interesant de făcut un documentar cu ea.

  • @RusAndrei
    @RusAndrei2 жыл бұрын

    Intr-un final mai apare si cate un video foarte bun cu oameni faini!

  • @romanianspecialforces3023

    @romanianspecialforces3023

    2 жыл бұрын

    Și care sunt oamenii faini? Sunt doar niște rromi care n au legi

  • @andrei12
    @andrei122 жыл бұрын

    12:10 nu-mi place , dar m-am updatat acolo 😂😂😂

  • @cosmadan4812
    @cosmadan48122 жыл бұрын

    Mircea, bravo !! Nici nu iti dai seama ce mult inseamna ceea ce faci ! Bravo ! Tot respectu ! Asta e calea ! Cu respect, fara rasism dar cu voie buna !

  • @encianhoratiu5301

    @encianhoratiu5301

    2 жыл бұрын

    Asta e calea, cred ca nu ti-ar placea sa fi vecin cu oameni care toata ziua dau party-uri si tu a mergi la servici =)) Cred a nu ti s-ar mai parea normal ca asta e calea....

  • @nicoletaachitei8555
    @nicoletaachitei85552 жыл бұрын

    Ce de treaba sunt!!! Tanti croitoreasa, ceea mai drăguță!!!

  • @mariusradulescu7801

    @mariusradulescu7801

    2 жыл бұрын

    Stai sa vezi cind se imbata ii vezi la stiri

  • @amalianita2286
    @amalianita22862 жыл бұрын

    Exceptionala capacitate de a te apropia de oameni, Mircea! ❤

  • @florinkulik4303
    @florinkulik43032 жыл бұрын

    Ce pot sa mai spun? Toate au fost spuse. Bravo Mircea.

  • @raduiuhas438

    @raduiuhas438

    2 жыл бұрын

    :)))))))

  • @florinnita2696
    @florinnita26962 жыл бұрын

    Super tare Mircea,sa msi faci vlogurii din astea chiar am ramas surprins placut

  • @alinavranceanu5120
    @alinavranceanu51202 жыл бұрын

    Simpatica doamna…mi-a plăcut maxim Gabi Artizanala!! Ce femeie calda buna.. harnică!! Jos pălăria pentru dansa! Doamna sunteți o scumpa!

  • @spirghell5557
    @spirghell55572 жыл бұрын

    Mircea, la final....am observat ca ti se "impuleca limba" 🤣😂 Toate bune, oameni faini, ambianta super.....anul viitor, merg si eu pe la Craiova (de loc sunt din Arad) poate ma poftesc oamenii astia la un pahar de zaibar, un barbuz, un praz si un soric, acolo, ca nu mis pretentios!🤣😂 P.S. Sunt impresionat de anumite lucruri, oameni.....femeia, bunicuta cu lucrurile de artizanat, se vede clar, din imagini, ca este ceva ce nu are de-aface cu banii.....o face din pasiune, pt cultura si pt asta, merita respect. Peace ✌️

  • @secmanstelian2929
    @secmanstelian29292 жыл бұрын

    Tot respectul...e superb ce ai prezentat...mult mai bine ca orice documentar

  • @csillacustura763
    @csillacustura7632 жыл бұрын

    Succes în continuare in tot ce faci !

  • @Adivlog1982
    @Adivlog19822 жыл бұрын

    Legenda spune ca Mirciulica inca mai petrece acolo 😂👍

  • @csaby1923

    @csaby1923

    2 жыл бұрын

    l-au trimis la cerșit pe Chapms Èlisées !

  • @raduiuhas438

    @raduiuhas438

    2 жыл бұрын

    @@csaby1923 Îl trimit la produs pă Hitalia, pă Hespania, pă H...

  • @thedadu99mafia25
    @thedadu99mafia252 жыл бұрын

    Foarte tare ultimul nene foarte interesant !

  • @NONAME-ip2wt
    @NONAME-ip2wt2 жыл бұрын

    Totul relativ sigur, dar la ore mai târzii cu alcool, lăutari situația poate degenera 😁💪🏼

  • @andreiroman4589
    @andreiroman45892 жыл бұрын

    Respect, foarte bine făcut clipul !

  • @funnychanel8653
    @funnychanel86532 жыл бұрын

    Forate frumos bravo !!!

  • @epiclife5441
    @epiclife54412 жыл бұрын

    Bravo apreciez ceia ce faci

  • @gheorghepirva5000
    @gheorghepirva50002 жыл бұрын

    Mircea, te prețuim! Ne pare rau ca nu te-am intalnit in Craiova. Spor în ceea ce faci!

  • @izabelaanghel3981
    @izabelaanghel39812 жыл бұрын

    Mircea...ești grozav! Mi-a plăcut maxim!

  • @tausmanon2854
    @tausmanon28542 жыл бұрын

    Mircea , ultimul domn profesor are ceva interesant de spus sincer ca Roman m-ar interesa mult ce are de spus extrem de interesant cu tot respectul bro tine tot așa

  • @mariamihaeladeceanu6770
    @mariamihaeladeceanu67702 жыл бұрын

    Felicitări Mircea! Oameni deosebiti, o ...istorie , ce mai! Deosebit de interesant și util!

  • @Paul-vh8je
    @Paul-vh8je2 жыл бұрын

    E clar. Toti sunt angajati si lucreaza... :)))))))))))))

  • @costelmihaila8520
    @costelmihaila85202 жыл бұрын

    Fain vlog. Respect pentru nenea cu arhiva video. Nu multi oameni au asa initiativa, bravo lui!

  • @razstefan2023
    @razstefan20232 жыл бұрын

    Ma bucur ca ii promivezi si pe oamenii acestia de etnie romă . Bravo !

  • @claudiubcd6147
    @claudiubcd61472 жыл бұрын

    Super tare domnul de la sfârșit!!!mi-a plăcut cum a povestit istoria țiganilor,super video!!!

  • @easyme7170
    @easyme71702 жыл бұрын

    Tot respectul tiganilor ce isi pastreaza traditiile si stapanesc o meserie . Felicitari doamnei PS : Imi place caciula facuta pentru fratele ei

  • @apostolsilviu9360
    @apostolsilviu93602 жыл бұрын

    Minunat, pentru toti cei care ii apreciati atat pe tigani, vii doresc vecini!

  • @vinros0120

    @vinros0120

    2 жыл бұрын

    Sunt țigan și in majoritatea cazurilor ai dreptate 🤣🤣🤣🤣 suntem extrem de gălăgioși, asa am fost dintotdeauna, dar sunt unii țiganii care nici nu îi simți ca vecini

  • @alexandragradinaru1593

    @alexandragradinaru1593

    2 жыл бұрын

    :))))) true story

  • @mannixgheorghe7884

    @mannixgheorghe7884

    Ай бұрын

    ​@@vinros0120, a lui Măciucă (ciucă), cum sunt?

  • @danatartan5641
    @danatartan56412 жыл бұрын

    Mircea tot respectul pt tine îmi place mult ce ai filmat in Craiova sunt din Cluj dar am fost in Craiova și îmi place e frumoasa iar Gabi artizanala e mortala simpatică și f talentata iar casa e super de mașină nu mai vorbesc sunt prea in vârsta altfel mi-ar place enorm sa fac parte din echipa ta oricum felicitări ești super fain și tare! Succes pe mai departe

  • @tiger7617
    @tiger76172 жыл бұрын

    Mircea, trebuia să-i fi întrebat cu ce se ocupă în viața de zi cu zi, în afară de petreceri, ce muncesc ei, de unde au bani și cum pot justifica casele și mașinile pe care le au… și atunci clar îți luai bătaie.

  • @mariusmoldovan1670

    @mariusmoldovan1670

    2 жыл бұрын

    Ba câta răutate sa îi întrebi de unde au bani...bai Tiger nu este treaba măgarului de unde beau oile apă

  • @RandoMM12345

    @RandoMM12345

    2 жыл бұрын

    @@mariusmoldovan1670 Exact😂

  • @mariap4578
    @mariap45782 жыл бұрын

    Sunt din Craiova si traiam cu aceeasi impresie lasata de jurnalisti . Tu ai scos in evidenta partile bune ale oamenilor ,inteligenta de care dau dovada si ma bucur ca sunt din craiova !

  • @chefvlad2802
    @chefvlad28022 жыл бұрын

    Un lucru il pierdeti din vedere. Au fost crescuti de mici sa dea impresia ca sunt , fac alteceva decat pare . Cu asa se ocupa miniuni si ... restul. Nau muncit o zi din viata lor nici unul. Oameni cinstiti hai aplaudatii ca asa e romanul prost pana la ultimul!

  • @domnulgadea
    @domnulgadea2 жыл бұрын

    Ar fi fost fantastic sa ramai pana dimineata!

  • @claramanea3712
    @claramanea37122 жыл бұрын

    Felicitari pentru acest documentar! Si eu sunt din Craiova.

  • @ardeal7745
    @ardeal77452 жыл бұрын

    Vezi că te așteaptă și Nuțu Cămătaru și alți țigani muncitori și cinstiți să le faci reclama.

  • @meka-sergi9387
    @meka-sergi93872 жыл бұрын

    Am o grămadă de prieteni țigani și pot sa spun că toți sunt foarte de treabă. Depinde de tine cum te comporți cu ei, și normal, asta contează tot timpul, dacă tratezi cu respect pe oricine, și ei te respectă.

  • @oanaoana5327
    @oanaoana53272 жыл бұрын

    Bravo oameni demni de respect 💯

  • @weg666
    @weg6662 жыл бұрын

    Doamna croitoreasă 👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏

  • @oldmanu
    @oldmanu2 жыл бұрын

    Propun ca Mircea Bravo să fie Ministru al Românilor de pretutindeni! Mircea Bravo connecting people!

  • @sergi3487
    @sergi34872 жыл бұрын

    Mircea de ce nu i-ai cumparat la Haurentiu o vesta de la doamna croitoreasa?

  • @getanego2596

    @getanego2596

    2 жыл бұрын

    Și-a uitat portofelul pe pian...Oricum mână largă nu este.

  • @andreeabrandenberger3315
    @andreeabrandenberger33152 жыл бұрын

    Ce oameni faini!!!! Tot respectul!!!!!

  • @piratiiolteni8889
    @piratiiolteni88892 жыл бұрын

    Chiar te respecta daca observa ca si tu esti om cu ei...si nu le vorbesti urat...etc... Respect!

  • @bobimoto28
    @bobimoto282 жыл бұрын

    Se sperie doar cei care nu au fost pe strada ....nimeni nu iti face nimic daca ii lasi in pace si respecti lumea din jur

  • @valym2557
    @valym25572 жыл бұрын

    Respect pentru oamenii aia,sunt români ca și noi toți lucru care este de apreciat această comunitate s-a văzut din filmare cât sunt de solidari unul cu alții și prietenoși.

  • @vladlucaci2978
    @vladlucaci29782 жыл бұрын

    Super tare clipul

  • @ZbengUiLe
    @ZbengUiLe2 жыл бұрын

    Super fain clipul. E foarte interesant.

  • @remusjatarel7443
    @remusjatarel74432 жыл бұрын

    Frumos și oameni gospodari și deștepți!

  • @mannixgheorghe7884

    @mannixgheorghe7884

    Ай бұрын

    Dăștepți la ciordit? Gospodari la vile cu turnulețe? De ăștia vorbim?

  • @mery6620
    @mery66202 жыл бұрын

    Tot respectul pentru acești oameni,,❤️🙏

  • @EusKmiute
    @EusKmiute2 жыл бұрын

    Oameni frumosi…Bravo.Respect

  • @farcasfrancisc-razvan5564
    @farcasfrancisc-razvan55642 жыл бұрын

    Ce ma bucurat când și-a spus familia acea femeie ca a spus-o cu o bucurie...vorbiți voi de țigani dar sunt țigani pe care nu-i meritați ca prieteni.

  • @razvancobzaru4793
    @razvancobzaru47932 жыл бұрын

    Bravo Mircea! Imi place stlul tau de abordarea cat despre domnul de la sfârșit ma inclin! Arihava pe care o are este foarte importanta pt noi rromi .a mai zis ceva care mi-a plăcut foarte mult:trebuie predata la scoli pt ca noi suntem români

  • @st_Raul
    @st_Raul2 жыл бұрын

    Multumesc Mircea pt clipurile astea.

  • @orizont3810
    @orizont38102 жыл бұрын

    Frumos a descris un pic din istorie domnul cu palarie neagra.Fain

  • @mangreek9975
    @mangreek99752 жыл бұрын

    Mircea mi-a deschis ochii. Tiganii sunt oameni faini, culti chiar, au vorbele la ei, vorbesc frumos !

  • @balcanalex5727
    @balcanalex57272 жыл бұрын

    Ce frumos e la sfarsit la domnul profesor!

  • @annavictoria7354
    @annavictoria735411 ай бұрын

    Ce frumos lucreaza doamna,ce fuste frumoase si ii , felicitari

  • @donianadragan1451
    @donianadragan14512 жыл бұрын

    Sincer i-mi place familia asta!Educati bun simț!

Келесі